EFECTELE PSIHICE SI FIZICE ALE DROGURILOR EXISTENTE PE PIATA ROMANEASCA.


Sinteza acestor informatii a fost realizata
de Institutul pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii din IGP

Pentru Romania, drogurile nu mai reprezinta de mult un pericol aflat departe, in capitalismul sangeros. Cei zece ani scursi de la Revolutie au fost suficienti pentru ca stupefiantele sa-si castige un loc propriu in viata noastra. De la tara de tranzit, Romania a devenit o tara consumatoare. O tara in care exista deja retele de desfacere foarte bine puse la punct, in care clientii - cumparatori si implicit consumatori de droguri - au atins un numar serios, numar ce confera contrabandistilor siguranta in afaceri si profit. De partea cealalta a baricadei se afla, cu mijloace conventionale, Politia. Brigada si Serviciul de Combatere a Crimei Organizate au ca principal obiectiv activitatea traficantilor cu substante stupefiante sau toxice. Nu ne-am propus, de aceasta data, sa comentam rezultatele acestora. Am remarcat in schimb activitatea pe care relativ nou-infiintatul Institut pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii din cadrul IGP o desfasoara inclusiv in domeniul prevenirii traficului si consumului de droguri. Materialul pe care vi-l prezentam, realizat de acest institut cu sprijinul Centrului de Documentare si Informare pentru Tineret, se evidentiaza prin analiza amanuntita a tuturor tipurilor de stupefiante si indeosebi prin prisma efectelor produse prin consumul lor. Nu in ultimul rand, va prezentam si prevederile legilor romanesti cu privire la droguri, informatiile de acest gen fiind de folos, in egala masura, atat consumatorilor, cat si traficantilor.

 

Ce sunt drogurile?

Drogul este o substanta - solida, lichida sau gazoasa - care, introdusa in organism, modifica imaginea asupra propriei persoane si asupra realitatii inconjuratoare. Folosirea abuziva poate crea dependenta fizica si psihica sau tulburari grave ale activitatii mentale si ale comportamentului.
Toxicomania este intoxicatia cronica voluntara care duce la pierderea libertatii de a se abtine de la folosirea drogului.
Toxicomanul este persoana care consuma, in mod regulat, droguri pentru a obtine o stare de o anumita intensitate.
Supradoza inseamna introducerea in organism a unei cantitati de substanta mai mare decat poate suporta acesta si care poate produce moartea. Supradoza intervine:
- atunci cand consumatorul utilizeaza o doza prea puternica in raport cu cea obisnuita;
- se foloseste un produs insuficient diluat sau amestecat cu alte substante;
- atunci cand se continua consumul dozei uzuale in paralel cu medicatia din cura de dezintoxicare.
- sevrajul desemneaza simptomele fizice si psihice care apar atunci cand un individ este privat de drogul de care devenise dependent sau la scaderea accentuata a dozelor.


Caracteristicile drogurilor

a) Dependenta
b) Toleranta
a) Dependenta este nevoia toxicomanului de a-si administra droguri. Ea poate fi fizica sau psihica.
- Dependenta fizica nu se intalneste la toate tipurile de droguri. Cand apare, ea se manifesta sub forma unor stari patologice care constau in necesitatea organica de a folosi droguri pentru a evita tulburarile ce apar la incetarea utilizarii. Ea apare mai ales la derivatii opiului (heroina, morfina).
- Dependenta psihica este cea mai importanta. Ea consta in modificari de comportament si o stare mentala particulara insotita de necesitatea psihica imperioasa de a-si administra substanta periodic sau continuu pentru a obtine o stare de bine sau pentru a inlatura disconfortul psihic. Este intalnita la toate tipurile de droguri.
b) Toleranta apare atunci cand organismul se obisnuieste cu prezenta unei anumite substante si se adapteaza la aceasta. Ca atare, pentru obtinerea unei anumite stari, toxicomanul trebuie sa mareasca dozele. Astfel, un toxicoman ajunge sa suporte doze care pentru persoanele normale ar fi fatale.

Clasificarea toxicomaniei

a) Dupa gravitatea efectelor:
1. majora - morfina, cocaina, amfetamina, alcool;
2. minora - tabagismul, cofeismul;
b) Dupa numarul drogurilor administrate:
1. monotoxicomanie - administrarea unui singur drog;
2. politoxicomanie - folosirea mai multor droguri. Este cel mai des intalnita.

Unele motive ale consumului de droguri

- Se iveste posibilitatea si tinerii pur si simplu incearca.
- Consumul de droguri poate fi vazut ca un lucru excitant si pentru care ai nevoie de curaj, si in loc sa fie opriti de prezentarea lui ca pe un pericol, se poate ca tinerii sa incerce tocmai pentru riscurile care le implica.
- Unii tineri folosesc droguri pentru a scapa de problemele zilnice (divortul parintilor, abuzul sau neglijarea in familie, la scoala sau alte situatii).
- Consumul de droguri poate fi provocat de singuratate, de sentimentul de inutilitate, de lipsa respectului de sine sau a increderii in sine.
- Din spirit de fronda.

Drogurile - intre realitate si fictiune

Majoritatea oamenilor nu sunt bine informati despre efectele diferitelor droguri. Faptul de a dispune de informatii adecvate va poate ajuta sa intelegeti corect acest fenomen si sa va formati propria opinie atunci cand discutati despre droguri cu alte persoane. Nu exista droguri puternice sau usoare, bune sau rele, ci totul depinde de ceea ce fac oamenii cu ele si de circumstantele in care sunt folosite. De exemplu, morfina este prescrisa bolnavilor de cancer care au dureri mari, fara a-i face dependenti, pe cand o doza de LSD poate provoca dereglari psihice unei persoane care are o boala mentala latenta. De aceea, nu pot fi aratate decat efectele comune ale diferitelor droguri. De asemenea, nu exista standarde pentru „controlul calitatii" drogurilor ilegale, acestea putand fi amestecate cu alte substante, in scopul cresterii profitului.
Se spune ca folosirea „recreationala" a drogurilor nu ar fi daunatoare, dar realitatea este ca toate drogurile ilegale sunt periculoase si produc modificari fizice si psihologice persoanei care recurge la ele. Folosirea prelungita a drogului mareste considerabil aceste efecte daunatoare si poate conduce la dependenta.
Se spune, de asemenea, ca marijuana nu ar fi mai rea decat alcoolul sau tutunul. In realitate insa, marijuana este foarte periculoasa intrucat ea este solubila in grasime, ceea ce inseamna ca elementele sale chimice psihoactive se fixeaza in partile grase ale corpului (de obicei creier si organe genitale). O tigareta de marijuana contine mai multi agenti producatori de cancer decat cea mai puternica tigareta de tutun.
Se spune ca doar indivizii slabi ajung dependenti de droguri, insa studiile au dovedit ca toxicomanii provin din aproape toate categoriile sociale si domeniile de activitate.
Se spune ca abuzul de droguri este „o crima fara victime" deoarece il vatama doar pe cel care le consuma, dar in realitate toxicomanul nu este singura persoana care sufera. Consecintele consumului de droguri se rasfrang si asupra familiei, a prietenilor si a intregii societati.

Clasificarea drogurilor

A. Substante care deprima activitatea sistemului nervos
1. bauturile alcoolice;
2. benzodiazepine (diazepam, nitrazepam, rudotel);
3. barbituricele si alte substante utilizate ca somnifere (fenobarbital);
4. solventii si gazele inhalate (toluen, acetona, butan);
5. substante care reduc durerea - opiacee (opium, morfina, codeina, papaverina, heroina) si opioide (mialgin, fontral, metadona).
B. Substante care stimuleaza sistemul nervos
1. Cocaina
2. Cofeina
3. Tutunul
4. Amfetaminele, care au si efect halucinogen (ecstasy, pudra ingerilor);
5. Hormonii steroizi anabolizanti.
C. Substante perturbatorii ale functiilor sistemului nervos
1. LSD
2. Ciuperci halucinogene
3. Canabis
4. Mescalina


Diferite tipuri de droguri si efectele lor

1. Alcoolul - este o substanta lichida obtinuta prin fermentarea fructelor, legumelor sau granelor, este tipul de drog cel mai folosit la ora actuala. Efecte psihice: reduce inhibitia; determina o stare de relaxare si buna dispozitie; logoree; lipsa de concentrare; slabirea judecatii; pierderea autocontrolului.
Efecte fizice: clatinari, pierderi de echilibru; tulburari respiratorii si cardiace; afecteaza reflexele si coordonarea motorie; tulburari de vedere; sporeste riscul bolilor de ficat (in special ciroza); in cantitati mari: pierderea cunostintei, coma si chiar moarte.
2. Tutunul - se obtine prin uscarea, tocarea si prelucrarea frunzelor, se transforma in tigari, trabucuri, pipe, iar uneori, se mesteca; are cea mai larga utilizare, dupa alcool.
Efecte psihice: senzatie de calmare, de concentrare, relaxare.
Efecte fizice: ameteli, greturi si chiar varsaturi, bronsite, cancer, ulcer, afectiuni respiratorii, circulatorii, cardiace, arterioscleroza.
3. Cafeina - este unul dintre drogurile cu cea mai larga raspandire; se gaseste in cafea, ceai, cacao, bauturi racoritoare (cola), ciocolata si chiar in unele medicamente.
Efecte - psihice: stimuleaza activitatea intelectuala, creste puterea de concentrare, in cantitati mari provoaca iritabilitate, anxietate.
Efecte - fizice: tremuraturi ale mainilor, scaderea apetitului, insomnii, tulburari gastrice, cresterea tensiunii arteriale, afectiuni ale inimii, afectiuni renale.
4. Sedativele - fac parte din categoria deprimantelor sistemului nervos central; majoritatea sunt folosite in scopuri terapeutice, pe baza de prescriptie medicala; se gasesc sub forma de capsule sau tablete (care se iau pe cale orala) sau se pot administra sub forma de injectii; produc dependenta, iar toleranta se instaleaza destul de repede.
Efecte psihice: calmare, senzatie de linistire, incetinirea gandirii, lipsa emotiilor si pierderea interesului fata de intamplarile si oamenii din jur, la doze mari apar tulburari psihice.
Efecte fizice: stari de somnolenta, dificultati in mers, lipsa de coordonare a miscarilor, vorbire greoaie, foarte periculoase in combinatie cu alcoolul, in doze mari pot provoca coma si chiar moartea.
5. Opiul - se extrage direct dintr-o anumita specie de mac; opiul brut se fumeaza in pipe, din el putandu-se extrage o serie de derivati, unii cu intrebuintare medicala (codeina, papaverina, morfina), iar altii nu (heroina).
6. Morfina - este un derivat al opiului, care se prezinta sub forma de pudra alba, solubila in apa, cu gust amar; se poate administra in scop terapeutic (oral, intramuscular, intravenos).
7. Heroina - este o pulbere de culoare variabila, de la galbui la maroniu, cu gust amar si miros slab de otet; puterea analgezica este de 3-5 ori mai mare decat a morfinei; se poate injecta, inhala sau fuma; injectiile amplifica efectele si sunt cele mai periculoase; este tot un derivat al opiului.

Efectele opiului si ale derivatilor sai

- Actioneaza asupra sistemului nervos central, reducand pragul sensibilitatii dureroase; induc un echilibru psihic aparent, anxietatea disparand o data cu durerile; de asemenea, provoaca o stare de euforie, de detasare de realitate si de inhibare a senzatiilor de foame si de sete.
a. Psihice: scaderea inteligentei si vointei; slabirea memo-riei; intreaga existenta este a-servita nevoii de a-si administra drogul; declinul intregii personalitati; anularea responsabilitatilor familiale si profesionale; scade-rea apetitului; scaderea libidou-lui.
b. Fizice: slab; palid; pupile mici, fixe; tremur usor al mainilor si pleoapelor; unghii casante, caderea parului; constipatie; varsaturi; respiratii rare, puls scazut.
8. Cannabis - cannabisul sau canepa indiana este cel mai raspandit drog dupa alcool, cafea si tutun; se obtine prin uscarea si tocarea frunzelor sau prin extragerea rasinei; se fumeaza sau se amesteca in mancare.
Efecte - in doze mici, efec-tele sunt asemanatoare celor produse de alcool, pe cand dozele mari au efecte halucinogene; nu induce dependenta fizica; dupa administrare, toxicomanul trece prin trei faze:
a. Excitatie: logoree, largirea spatiului, slabirea memoriei, dilatarea pupilelor, incalzirea pie-lii, accelerarea pulsului, creste-rea apetitului (in special pentru dulciuri), comportament impre-vizibil (uneori devine psihotiv, agresiv, delirant), lipsa de coordonare motorie si a simtului pericolului.
b. Extaz: repaus, beatitudine.
c. Somn. Consumul cronic favorizeaza aparitia bronsitelor, a infectiilor pulmonare, a cancerului laringian si pulmonar.
9. Cocaina - se prezinta sub doua forme: pudra sau crack.
a. Pudra are culoarea alb-cristalina si cu gust amar; se inhaleaza sau se injecteaza.
b. Crack, se obtine in urma unei prelucrari chimice rezultand pietricele albe care se fumeaza sau se inhaleaza in urma incalzirii in recipiente speciale.
Efecte - pentru o perioada scurta (15-20 minute) induce o stare de euforie, insotita de sentimente de mare putere fizica si de o crestere a capacitatii intelectuale; dupa aceasta perioada, apar si stari de depresie, astenie, anxietate; toleranta este rapida, doza trebuie repetata des; exista riscul distrugerii mucoasei nazale si chiar al perforarii septului nazal, pre-cum si al aparitiei accidentelor vasculare cerebrale si afectiunilor mentale.
- Psihice - euforie, logoree, exaltare, indrazneala, cresterea dorintelor sexuale, inhiba senzatiile de foame, sete, somn, durere, nervozitate, epuizare.
- Fizice - vasoconstrictie si anestezie locala, nas palid si rece, ochi injectati, lacrimosi, pupile dilatate, scaderea greutatii.
10. Amfetaminele - sunt droguri sintetice, folosite initial in tratamentul obezitatii, pentru ca inhiba senzatia de foame; se prezinta sub forma de tablete, capsule sau pudra; se inhaleaza, se inghit, se injecteaza sau se fumeaza.
Efecte psihice: stimuleaza functiile psihice, senzatie de forta, veselie, incredere in sine, anxietate, agitatie, iritabilitate; panica, sentiment de persecutie, delir, insomnie.
Efecte fizice: tremuraturi, cresterea tensiunii, palpitatii, accelerarea respiratiei, dilatarea pupilelor.
11. Ecstasy - se prezinta sub forma de capsule sau tablete diferit colorate si uneori sub forma de pulbere sau lichid; pastilele au imprimate pe ele diferite figuri - delfini, tauri, caini, elefan-ti, trifoi etc. - fiecare avand o anumita intensitate si producand o altfel de senzatie; se consuma pe cale orala.
Efecte psihice - efect calmant, inalta perceptie a sunetelor si culorilor, stare de beatitudine, oboseala, depresie, anxie-tate, panica, confuzie, paranoia.
Efecte fizice - greata, diaree, dureri musculare, tulburari de vedere, maxilarul de contracta, gura foarte uscata, sete puternica - unii consumatori au murit datorita consumului excesiv de lichide, intrucat Ecstasy retine apa in organism, ducand la „umflarea" celulelor; creierul este afectat in mod special, accelerarea batailor inimii, cresterea puternica a temperaturii corpului, blocaj renal.
12. LSD - este o substanta halucinogena care distorsionea-za perceptiile consumatorului; se prezinta sub forma de pul-bere alba, prelucrata in tablete sau capsule, sau se imprima pe hartie, cu desene si culori diferite, se consuma pe cale orala, produce dependenta psihica, iar toleranta se instaleaza rapid.
Efecte psihice: efectul principal este asa-numita „calatorie" (trip - engl.) sau transa si depinde de dispozitia persoanei, de anturajul si locul unde se afla; astfel, in unele cazuri, consu-matorul are senzatii foarte placute, perceptii extraordinare ale formelor si culorilor, ajungand la beatitudine si extaz, pe cand in altele apar tulburari neplacute care provoaca viziuni infricosatoare; urmarea este o stare de teama, anxietate si depresie.
Efecte fizice: hipertermie, tahicardie, tremuraturi, greturi.
13. Ciupercile magice - sunt ciuperci cu efect halucinogen; se consuma crude, proaspete sau uscate, in mancare, bauturi sau sub forma de infuzie; provoaca dependenta psihica, iar toleranta se instaleaza rapid.
Efecte psihice: stare de euforie, halucinatii, imagini defor-mate, intens colorate, teama, anxietate, psihoza.
Efecte fizice: tulburari de vedere, greata, varsaturi, dureri de stomac, hipertensiune arteriala, cel mai grav este atunci cand, din greseala, se culeg si se con-suma ciuperci otravitoare care provoaca intoxicatii mortale.
14. Solventii - sunt substante organice, de obicei hidrocarburi, care produc efecte similare alcoolului sau anestezicelor; cel mai raspandit mod de utilizare este inhalarea din pungi de plastic, flacoane sau alte recipiente; ex.: vopsele, lacuri, acetona, petrol, gaz de bricheta, cleiuri etc.
Efecte psihice - confuzie, pierderea autocontrolului, dorinta de a face lucruri „trasnite", uneori pot aparea halucinatii vizuale sau auditive.
Efecte fizice - senzatie de caldura, inrosirea fetei, tuse, stranuturi, sangerari ale mucoasei nazale, greturi, varsaturi, ameteli, somnolenta puternica, lipsa de coordonare a miscarilor, scaderi in greutate, decese prin stop cardiac sau sufocare.

Cum recunoastem o persoana care consuma droguri?

In functie de substanta utilizata, pot aparea urmatoarele semne caracteristice:
- schimbari de dispozitie psihica
- somnolenta, apatie, lipsa apetitului
- lipsa concentrarii, scaderea inteligentei
- pierderi de memorie
- halucinatii, delir
- lipsa interesului pentru scoala, prieteni, familie
- aparitia unor prieteni noi
- irascibilitate, agresivitate
- miros specific
- inhibarea sau dimpotriva stimularea dorintelor sexuale
- lipsa de coordonare motorie
- accese de tuse, stranut
- urme de intepaturi pe corp
- prezenta unor substante sau obiecte: capsule, tablete, prafuri, fiole, seringi etc. (back)

Drogurile in legislatia romana

Codul Penal al Romaniei

Art. 312 - Traficul de stupefiante
Producerea, detinerea sau orice operatiune privind circulatia produselor ori substantelor stupefiante sau toxice, cultivarea in scop de prelucrare a plantelor care contin astfel de substante ori experimentarea produselor sau substantelor toxice, toate acestea fara drept, se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.
Daca fapta prevazuta in alin. 1 a fost savarsita organizat, pedeapsa este detentiunea pe viata sau inchisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.
Prescrierea de catre medic, fara a fi necesar, a produselor sau substantelor stupefiante, se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani, iar organizarea sau ingaduirea consumului de asemenea produse ori substante in locuri anumite se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

Tentativa se pedepseste

Legea nr. 7/1969, modificata prin Decretul nr. 8/1983 - privind regimul produselor si substantelor stupefiante:
Art. 1 In Romania sunt interzise producerea, detinerea sau orice operatii privind circulatia produselor ori substantelor stupefiante, cultivarea in scop de prelucrare a plantelor care contin substante stupefiante, prescrierea de catre medic, fara a fi necesar, a produselor sau substantelor stupefiante, precum si organizarea sau ingaduirea consumului acestora in anumite locuri.
De asemenea, sunt interzise experimentarea produselor sau a substantelor stupefiante, administrarea acestora sub orice forma unei alte persoane fara indicatie medicala, precum si detinerea in scop de prelucrare a plantelor care contin stupefiante.
Art. 3 Activitatile prevazute in art. 1 sunt permise prin derogare de la prevederile acestui articol numai in scop umanitar sau veterinar, stiintific si industrial, pe baza autorizatiei eliberate de Ministerul Sanatatii.
Art. 17 Nerespectarea prevederilor art. 1, alin. 2 si 3, se pedepseste potrivit dispozitiilor art. 312 Cod Penal.
Prevederile in acest domeniu se gasesc si in Legea nr. 3/1973, privind asigurarea sanatatii populatiei, precum si in Codul Vamal, care incrimineaza contrabanda cu produse toxice ori stupefiante.