NORME ETICE SPERCIFICE STIINTELOR PSIHOLOGICE SI CERCETARII PSIHOLOGICE

In toate activitatile umane este necesar sa se respecte o serie de norme tehnice ce asigura in primul rind comunicarea normala si care nu genereaza frustari. Exista pentru fiecare profesie in parte o serie de norme de conduita morala.
Asociatia psihologilor americani ( A.P.A. ) a formulat un cod al etici cu scopul de a orienta psihologii pe parcursul activitatii lor.In anii “80 aceeasi asociatie precizeaza in urma unor studiu cele patru DOMENII PRINCIPALE DE ACTIVITATE a psihologilor.Acestea presupun o serie de activitati specifice.
(1)- Un prim domeniu este cel de CRCETARE SI EVALUARE care presupune activitati cum ar fi : - definirea unor probleme ( intrebari la care trebuie sa le dam raspuns );
- elaborarea unui proiect – program de cercetare ( include si metodologia );
- colectarea datelor ( informatiilor ) necesare pentru a rezolva problema cercetata;
- interpretarea acestora si evaluarea lor;
- redactarea unui raport de cercetare care in cazul in care metodologia este de tip calitativ este urmat de o evaluare externa;
- publicarea rezultatelor crecetarii.
(2)- INTERVENTIA TERAPEUTICA implica o serie de activitati cum ar fi :
- planificarea strategiilor de interventie si fixarea unor obiective realiste;
- acceptarea supervizarii;
- modificarea terapiei si reorientarea pacientului daca este necesar;
(3)- APLICATIILE ORGANIZATIONALE
organizatie = orice grup care functioneaza cu un anumit scop .
Implica o serie de activitati cum ar fi :
- evaluarea necesarului de resurse umane;
- acordarea de asistenta in modificarea programelor sau a sistemelor de lucru;
- stabilirea unor relatii de colaborare cu membrii organizatiei respective;
- obtinerea consimtamantului de a participa la activitatile noastre de cercetare;
(4)- DIAGNOSTIC SAU EVALUARE
Este concentrat pe procedeuri de evaluare si stabilire a caracteristicilor unei populatii sau a unui individ
Implica activitati cum ar fi :
- selectia instumentelor sau tehnicilor ce se vor utiliza ;
- adaptarea lor ( traducerea , stabilirea de etaloane ) ;
- administrarea probelor respective ;
- interpretarea rezultatelor ;
- cercetarea datelor de evaluare cu alte tipuri de informatii obtinute despre populatia sau persoana respectiva ;

STANDARDE A.P.A.

In ceea ce priveste CERCETAREA SI EVALUAREA , codul etic A.P.A. reglementeaza :
- activitati de cercetare ( fie cu participare umana , fie cu participare animala ) ;
- publicarea raporturilor de cercetare .
PRINCIPIUL 9 : CERCETAREA CU PARTICIPANTI UMANI
Hotararea de a intreprinde o cercetare apartine psihologului , care analizeaza in ce masura activitatea pe care o depune va contribui la dezvoltarea stiintei psihologice si mai ales la asigurarea unei bunastari umane .
In obtinerea sau luarea deciziei pentru a efectua o cercetare , psihologul analizeaza diferitele alternative si in functie de resursele de care dispune si cat de importante sunt pentru comunitatea umana rezultatele cercetarii sale , isi fixeaza obiective si ipoteze de cercetare .
In baza acestor consideratii , psihologii isi desfasoara cercetarea respectandu-se si fiind preocupati de modul de a actiona in sa fel incat participantii la cercetare sa nu sufere de frustari .
Exista o serie de REGULI ETICE care vizeaza debutul si desfasurarea cercetarii :
(1) – in planificarea unui studiu ,cercetatorul face o atenta evaluare a importantei acestuia si in ce masura obtinerea unor rezultate stiintifice ar presupune nerespectarea partiala sau totala a unor norme de conduita etica .Deci el va analiza in ce masura ponderea valorii stiintifice si umane sugereaza un comportament in legatura cu orice principiu etic .
(2) – etic este ca pe prcursul unei cercetari psihologice sa obtinem cosimtamantul celor care participa . Pentru a-l obtine este obligatoriu sa comunicam acestora scopurile studiului si modul in care vor fi implicati clarificand astfel obligatiile de ambele parti .
(3) – cel care coordoneaza un program este responsabil pentru tratamentul etic al participantilor la cercetare din partea colaboratorilor , asistentilor , studentilor , tehnicienilor .
(4) – cercetarea cu copii ca si cea in care sunt implicate persoane cu tulburari psihice care limiteaza intelegerea si comunicarea solicita proceduri specifice de protectie .
(5) cerintele metodologice ale studiului pot solicita utilizarea unor proceduri in care participantul nu este anuntat. In aceste conditii este necesar ca inainte de a incepe , sa determinam daca utilizarea unor astfel de demersuri este justificata de rezultatele stiintifice \ aplicative ale studiului . De asemenea , cautam si proceduri alternative .
(6) – cercetatorul are obligatia de a respecta libertatea individului de a refuza participarea sau de a se retrage din cercetare in orice moment doreste el .
(7) - cercetatorul trebuie sa protejeze subiectul fata de discomfort , vatamare sau pericol fizic sau mental carte pot sa apara datorita procedeelor de cercetare .
(8) – dupa ce datele au fost colectate, suntem obligati sa nu refuzam sa comunicam aceste rezultate daca participantii o cer .
(9) – informatiile obtinute in legatura cu un participant la cercetare in timpul unei investigatii sunt confidentiale in conditiile in care nu exista un acord stbilit inainte de debutul cercetarii in care confidentialitatea nu este necesar sa fie respectata .

PRINCIPIUL 10 : CERCETARE CU ANIMALE

In general , cercetarile pe animale nu sunt valoroase ele insele ci reprezinta modalitati prin care se poate contribui la asigurarea bunastarii umane .
Deci , cercetatorul are obligatia de a se purta cu animalele omeneste . In generalcercetarile cu animale presupun si cunostiinte si abilitati speciale .
Un psiholog care coordoneaza un astfel de plan de cercetare are obligatia de a asigura securitatea si confortul animalelor si este responsabil de activitatile desfasurate de toti ceilalti participanti la cercetare .
In general psihologii depun toate eforturile pentru a minimiza discomfortul , boala si durerea animalelor , dar exista proceduri care obliga la a le provoca dureri , stres , ce se utilizeaza doar daca nu exista o procedura alternativa sau daca rezultatele obtinute prin aceasta cercetare sunt foarte importante prin aplicabilitatea lor in zona umana .
Daca pe parcursul cercetarii este necesar sa se curme viata unui animal este obligatoriu ca acesta sa se faca rapid si fara durere .

PRINCIPII ETICE PRIVIND ACTIVITATEA DE PUBLICARE

Publicarea rezultatelor unei cercetari , sub forma unui articol / carti nu inseamna doar a spune celorlalti rezultatele activitatii grupului ci in acelasi timp reprezinta o afirmare sociala a cercetatorului si a institutiei din care face parte .
In mod obisnuit , publicarea unui raport trebuie sa respecte conditiile impuse de editor , mai exact de Comitetul Stiintific al editurii respective . Aceste CONDITII se refera la :
1)- respectarea unui tip de redactare ;
2)- respectarea unei metodologii stiintifice care sa acopere obiectul de cercetare ;
Ex: In cazul in care se obteaza pentru o metoda cantitativa , prelucrarile statistice
trebuie sa fie posibile si corespunzatoare scopului.
3)- un motiv pentru care editorul poate refuza un material este contributia nesemnificativa la informatiile generale ale stiintei respective.
4)- uzual , articolele sunt analizate de un grup de specialisti ( Comitetul Stiintific de Redactie ) care au o serie de PRETENTII cum ar fi :
- se verifica daca rezultatele cercetarii sunt corecte si nu s-a intervenit pentru a analiza spre a fi interesante ;
- daca dupa publicarea articolului se constata erori de publicare , autorii au obligatia sa semnaleze aceste erori prin erate , corectii etc. ;
- se considera plagiat , orice preluare de informatii la care nu se semnaleaza sursa sau atunci cand citam ocazional un autor dar nu-l nominalizam ;
- tot in sfera plagiatului se inscrie si semnarea unor articole care prezinta date de cercetare ale unei cercetari la care nu am participat ;
- cand se semneaza un articol, semnatura trebuie insotita de precizarea pozitiei cercetatorului ( psiholog / masterant / cercetator )
- cei care recenzeaza un articol , au obligatia sa respecte confidentialitatea informatiilor cuprinse in articolul respectiv.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

METODOLOGIE – CURS 2

REALIZAREA CERCETARII

Pentru orice psiholog , atunci cand se gaseste in fata unui fapt social se va intreba care sunt pasii in realizarea cercetarii.
Un prim pas presupune SCHITAREA UNUI MODEL DE CERCETARE :
- presupune un sumar al elementelor principale care ne intereseaza ;
- unde , cand si cum putem masura aceste calitati ;
- in ce fel vor fi prelucrate si analizate informatiile pe care le obtinem.
Acest model poate fi : specific , descriptiv atunci cand apelam la o metoda cantitativa ;
- mai flexibil , im cazul in care apelam la o metoda de tip
calitativ
Modalitatiile de cercetare presupun o serie de caracteristici. Cercetarea evalueaza intr-o succesiune de secvente , pasi , care sunt interrelationati ( realizarea unei secvente este dependenta de realizarea celei anterioare ).
Realizarea unei cercetari are intotdeauna mai multe sanse de succes daca se bazeaza pe un astfel de model . Tipul de model variaza in functie de natura si scopul cercetarii si de metodele utilizate. Astfel , cercetarile descriptive vor utiliza un model care este in mod esential diferit de cel utilizat in cercetarile experimentale ( analize , studii de caz )
Orice cercetare obliga pecel ce o face sa ia cateva DECIZII :
(a)- Ce tip de abordare este mai bunpentru situatia sociala caracteristica pe care dorim s-o masuram ?
(b)- Stabilirea procedurii de esantionare . Care sunt caracteristicile participantilor la cercetare ? Cati subiecti sunt necesari pentru ca rezultatele sa fie corecte ?
CERCETAREA CANTITATIVA : caracteristicile lotului si numarul subiectilor se stabilesc inainte de a incepe cercetarea si in general nu se modifica .
CERCETAREA CALITATIVA : se admite modificarea numarului subiectilor si apelul la subiecti care sa aiba alte caracteristici decat cele propuse initial
(c)- Metodele pe care le vom utiliza in cercetare . Aceste metode vor influenta activitatea pe intregul parcurs al cercetarii . De exemplu daca vom utiliza o metoda cantitativa ( statistica de prelucrare a datelor ) este necesar sa structuram chestionarele in asa fel incat sa se poata prelucra datele conform modelului stabilit .
(d)- Stabilirea echipei de cercetare (numarul de cercetatori , specialitatiile lor , daca folosim operatori , ce au nevoie sa cunoasca , acceptul unor institutii pentru a ajunge la subiectii care ne intereseaza , s.m.a.d. )
In 1989 , BERGER enumera SCOPURILE UNUI MODEL DE CERCETARE :
(1) – sa ofere un ghid care sa dirijeze activitatile prin reducerea la maximum a posibilelor pierderi de timp si a celor financiare ;
(2) – sa asigure ordinea operatiilor asfel incat nici un aspect urmarit prin cercetare sa nu fie omis si sa fie executat in momentul adecvat ;
(3) – sa previna erorile de lucru dar si posibilele distorsiuni de informatie .
STRUCTURA UNUI MODEL DE CERCETARE

In anul 1993 , J. BEAUGRAND in lucrarea sa “Ciclul de cercetare” descrie ETAPELE CERCETARII :
(1) – ENUNTAREA PROBLEMEI
(2) – FORMULAREA PLANULUI DE CERCETARE
(3) – CULEGEREA DE INFORMATII
(4) – ANALIZA SI INTERPRETAREA INFORMATIILOR
(5) – REFORMULAREA ENUNTURILOR TEORETICE INITIALE IN FUNCTIE DE REZULTATELE CERCETARII
BEAUGRAD subliniaza ca acest ciclu de cercetare admite reintoarcerea la o etapa inferioara . Totusi , trebuie mentionat ca de la a treia etapa nu te poti intoarce la a doua etapa .Fiecare dintre cele cinci etape presupune o serie de activitati specifice .

(1) – ENUNTAREA PROBLEMEI
In general , o problema apare ca urmare a unei lipse de niformatie . Acesta sete primul pas in formularea unei problematici .
Pentru a depasi aceste neclaritati se apeleaza la o activitate de documentare . Dupa aceasta etapa , observatia nestructurata ne poate fi de folos pentru ca ne permite sa facem un inventar complet asupra tuturor problemelor sub forma de intrebari .
Observatie nestructurata ~ fara un plan grila antestabilit
~ precizam intrebarile selectate prin confruntarea cu
informatiile deja existente (obtinute prin documentare)
Alte surse pentru activitatea de cercetare :
- evenimente din viata cotidiana ;
- activitatea curenta ;
- cercetarila gata finalizate in masura in care o cercetare buna trebuie sa raspunda la o intrebare formulata prin ipoteza dar sa si genereze alte intrebari
teoriile – considerate de MARX ( 1963 ) ca find niste “reguli organizate logic” .
“Teoriile sunt in acelasi timp o tinta si un instrument”. Teoriile sunt cu atat mai bune cu cat permit o prelucrare si o dezvoltare a informatiilor pe care le transmit .
Dupa alegerea temei ,DOCUMENTAREA este foarte importanta :
- ce alte studii s-au maifacut pe tema respectiva ;
- cercetarile paralele si tangentiale cu acestea pot oferi informatii esentiale aspra modalitatilor de abordare a problemei ;
- ne documentam in functie de autori / autoritatiile in domeniu ( prin selectare )
Finalul acestor doua activitati ( alegerea temei , documentarea ) vor determina FORMULAREA UNEI IPOTEZE .

(2) – STABILIREA PLANULUI DE CERCETARE
Aceasta etapa presupune transformarea in variabile empirice a conceptelor teoretice si ipotezelor generale ( trecerea de la structurile teoretice la concret , practic - OPERATIONALIZAREA CONCEPTELOR )
Observatie : in cercetarea cantitativa , operationalizarea conceptelor este obligatorie
- operationalizarea conceptelor permite definirea cu acuratete a variabilelor utilizate

Exemplu : Conceptul de RESPONSABILITATE este foarte greu de masurat si deci va trebui operationalizat . Vom folosi urmatorii indicatori :concentrabilitate
- stabilitate in actiune
- constanta comportamentala
- fidelitatea s.a.m.d.
BATHRANCH (1962 ) definea operationalizarea ca fiind “definitia operationala a unei lucrari este reteta sa”.
Operationalizarea presupune trei PASI :
P1 : selectia
P2 : cuantificarea operatoriilor (valorile pe care le pot lua )
- stabilirea scopurilor sau valorilor numerice corespunzatoare
P3 : cuantificarea variabilelor ( identificarea unui continuum numeric a valorii lor sau reprezentarea lor prin scopuri ).
REGULILE OPERATIONALIZARII

(1) – REGULA RELEVANTEI EMPIRICE : indicatorii trebuie sa reflecte exact conceptul pe care il masoara .
(2) – REGULA ADEGVARII EMPIRICE : indicatorii trebuie sa aiba capacitatea de a masura toate fatetele conceptului .
(3) – REGULA CUANTIFICARII : valorile numerice utilizate in cuantificarea indicatorilor si variabilelor trebuie sa aiba capacitatea de a respecta constant aceleasi proceduri.
CAILE DE SELECTIE A INDICATORILOR
(1) – studii exploratorii ( se determina ce reprezinta conceptul pe care il masuram )
(2) – apel la propria experienta
(3) – analiza definitiilor
In cercetare acalitativa operationalizarea este considerata inadecvata si deci nu este utilizata.
LAMWECK (1988) explica de ce operationalizarea este inoperanta in cercetarea calitativa: in realitate nu asigura relatia abstract – concret ci este o relatie abstracta pentru ca aici conceptele sunt definite prin alte concepte ;
- este incompleta ( nu poate acoperi toate aspectele conceptului date in evolutie ) ;
- este subiectiva (determinarea indicatorilor este dependenta de ceea ce intelege cercetatorul si astfel se explica de ce pentru acelasi concept exista mai multe explicatii )
LAMWECK discuta si problema scorurilor :
- stabilirea unor echivalente numerice pentru indicatori nu este intotdeauna conforma cu realitatea
- el concluzioneaza ca operationalizarea este o “pierder de timp” caci presupune definirea completa a conceptului inainte de inceperea cercetarii ( vom fi obligati sa ne limitam la ceea ce am stabilit la inceput )
In aceasta etapa ( stabilirea planului de cercetare ) trebuie de asemenea sa fixam si metodele de cercetare si sa estimam posibilitatile de realizare a temei pe care ne-am propus-o .
Orice studiu : trebuie sa respecte anumite norme de timp ;
- presupune niste costuri ;
- obliga la respectarea codului etic ;
Daca studiul pe care ni-l propunem presupune timp excesiv , costuri foarte mari , grad de experienta pe care nu-l avem , nerespectarea codului etic , atunci renuntam la el .

……………………………………………………………………………………………

Metodologia cercetarii – curs 3

ETAPELE CERCETARII – continuare

IV Analiza si interpretarea rezultatelor
Dupa ce rezultatele au fost culese, se trece la etapa IV. Exista în analiza diverse niveluri la care ne putem opri:
• Niv 1 – compararea de medii, nu sociometric, ci apelând la calcul statistic (t student)
• Niv 2 – compararea abaterilor standard
• Niv 3 – folosim teste statistice ce permit afirmatii de tipul: “Rezultatele obtinute ilustreaza efecte sistematice si nu sunt obtinute la întâmplare.”
Prin teste statistice se întelege calculul corelatiei sau analiza factoriala
Interpretarea reprezinta confruntarea rezultatelor sau a relatiilor dintre variabile, relatii ce au fost propuse prin ipoteza.
În unele cazuri, ipoteza poate fi o simpla descriere a unor regularitati, în special când utilizam metode ca observatia, iar din punct de vedere al calculelor statistice o simpla comparatie de medii sau de procente. Alteori, ipoteza presupune o inferenta (explicare a cauzalitatii unor fenomene), iar rezultatele sunt obtinute în urma unui studiu corelational (teste, chestionare).
Analiza si interpretarea datelor obliga la confruntarea lor cu o ipoteza stabilita initial în cercetare, pentru a descoperi în ce masura rezultatele obtinute confirma sau infirma ipoteza respectiva.

V Reformularea enunturilor teoretice initiale
• Se face evaluarea întregului studiu
• Se stabileste în ce masura metodele alese au corespuns ipotezei formulate
• Se stabileste care au fost sursele de eroare
• Se stabileste în ce domeniu pot fi generalizate rezultatele obtinute
Este etapa în care se poate propune revizuirea unui model teoretic preexistent prin prisma noilor informatii obtinute, dar, bineînteles, aceasta revizuire va fi reluata si verificata în alte cercetari

VI. Publicarea rezultatelor obtinute
• Încheie un ciclu de cercetare
• A publica niste rezultate înseamna a te supune judecatii comunitatii stiintifice, atât tu, cercetator, cât si rezultatele tale.

MODELUL CALITATIV DE CERCETARE (comparativ cu cel cantitativ)
Sarantakos a propus în 1994 aceasta comparatie, spunând: “Daca prima etapa (pregatirea) în cazul unei abordari cantitative prsupune un obiectiv bine specificat, o ipoteza formulata ferm si definitiv si operationalizarea conceptelor utilizate în studiu, în cercetarea calitativa aceasta etapa obliga la formularea unor obiective mai generale, mai putin structurate, ipotezele se pot formula si pe parcursul cercetarii, iar operationalizarea conceptelor este un proces care nu se desfasoara în acest caz.”

1. În ceea ce priveste design-ul de cercetare
• Abordarea cantitativa – este planificat cu multa atentie si acuratete din debut, presupune selectia judicioasa, conform unor criterii antestabilite, a loturilor de subiecti, si se precizeaza metodele de colectare a datelor, precum si metoda sau tipul de analiza statistica
• Abordarea calitativa – este planificat, dar nu este restrictiv (pasii, etapele nu sunt fixate într-o ordine riguroasa înainte de a debuta studiul), exista criterii de selectie a subiectilor, exista un oarecare nivel de acuratete, dar criteriul de reprezentativitate nu este important de respectat, iar metoda de lucru se precizeaza (de obicei metoda calitativa sau cvasicalitativa)
2. În ceea ce priveste colectarea de date
• Abordarea cantitativa - se utilizeaza operatori de cercetare
• Abordarea calitativa - nu se apeleaza la ajutorul unor intermediari, ci datele sunt culese direct de cercetator
3. În ceea ce priveste analiza datelor
• Abordarea cantitativa - analiza cantitativ- statistica
• Abordarea calitativa - analiza calitativa (se face simultan colectarea datelor, nu ete o etapa separata)
4. În ceea ce priveste interpretarea
• Abordarea cantitativa - se face prin generalizare inductiva
• Abordarea calitativa - se realizeaza prin generalizare analitica

FORMULAREA SI FIXAREA IPOTEZELOR
Formularea ipotezelor este o faza specifica abordarilor pozitiviste si cantitative ce are loc dupa ce s-a depasit etapa de operationalizare a conceptelor.
Scopurile formularii ipotezelor:
• Determinarea si delimitarea domeniului de cercetare
• Ghidarea colectarii datelor, a analizei si a interpretarii datelor
În cele mai multe cazuri, ipotezele se refera la verificarea unor relatii care se stabilesc între cele doua variabile, si deci ipoteza contine o posibila solutie la problema aflata în studiu. Kerliuger (1964) defineste ipoteza ca fiind un enunt conjunctural despre relatia dintre doua sau mai multe variabile. Legatura dintre variabile propusa prin ipoteza nu este o legatura sigura, ci una probabila, posibila. În general ipoteza se substituie ca o explicatie plauzibila care urmeaza a fi verificata prin cercetare, prin datele obtinute.
În stiintele sociale, ipoteza este o rflectare într-o forma specifica a realitatii obiective, fiind un enunt cu caracteristici de probabilitate despre sensul, interconditionarea si cauzalitatea evenimentelor si comportamentelor socio-umane.
Caplow (1970) ofera doua definitii termenului de ipoteza. Aceasta este “enuntul unei relatii cauzale într-o forma care permite verificarea ei empirica”, si, de asemenea, “o tentativa de explicatie la o problema de cercetare”.
Ipotezele trebuie sa fie testabile, specifice si precise, sa contina formulari clare, sa numeasca variabile si sa descrie relatiile care se stabilesc între ele. Ele se pot construi:
• Ca rezultat al unor studii documentare
• Ca urmare a unei cerinte sociale
O ipoteza se poate confirma sau se poate infirma (asta nu înseamna o eroare, pentru ca prin însati infirmarea ei obtinem o informatie).
O ipoteza trebuie sa îndeplinesca urmatoarele conditii
1. Sa ghideze cercetarea
2. Sa asigure un raspuns temporar la problema urmarita
3. Sa faciliteze analiza statistica

Etapele formularii ipotezelor
Charbonneau (1980) enumera urmatoarele etape
• Formularea ipotezelor generale
• Formularea ipotezelor de cercetare
• Formularea ipotezelor statistice
Bandura, în lucrarea “Cercetarea Bandura” descrie etapele

1. Formularea ipotezelor generale
Cercetarea efectuata de Bandura în 1963 a avut ca scop demonstrarea faptului ca acei copii care asista la comportamente agresive tind sa manifeste la rândul lor comportamente agresive. Pe parcursul acestei cercetari, Bandura a cerut primului grup de subiecti sa urmareasca o piesa de teatru foarte agresiva, al doilea grup a vizionat un film cu scene violente, iar al treilea grup a urmarit un film de desene animate în care personajele erau agresive.
Subiectii au fost supusi unui proces de frustrare. Ulterior s-a masurat agresivitatea comportamentelor dezvoltate de ei si tipul de agresivitate (imitativa sau nonimitativa). Rezultatele au evidentiat ca exista o influenta a comportamentului perceput de copii asupra comportamentelor pe care le dezvolta ei însisi. Datele au evidentiat ca nivelul influentei era dependent de cât de reale erau scenele agresive prezentate, si de asemenea s-a constatat o agresivitate în oglinda:
• Fetele imitau agresivitatea feminina
• Baietii imitau agresivitatea masculina
În faza de debut a unei cerceetari se pot formula mai multe ipoteze generale. Ele pot fi privite ca ipoteze de lucru, adica formulari preliminare a scopurilor cercetarii atunci când nu exista suficiente informatii pentru o formulare precisa si clara.
Ipotezele generale
• Ghideaza demersul de documentare
• Permit alegerea unor teluri mai precise de urmat
Astfel, Bandura pare ca s-a inspirat din ipoteza generala: “Este adevarat ca faptul de a-si imagina sau de a percepe un comportament agresiv executat de alta persoana reduce autocontrolul, determinând aparitia unor comportamente agresive?” Având aceasta formulare generala, cu aceasta întrebare a enuntat o prima ipoteza cu un grad mare de generalitate: “reactia la imaginea (perceptia sau reprezentarea) unui act agresiv determina mai degraba o crestere a agresivitatii decât o scadere a ei.
Aceasta ipoteza generala a obligat la o optiune teoretica (Bandura este autorul unei teorii conform careia perceperea unor comportamente determina un proces de achizitie, învatare a lor - de exemplu, adoptarea unui comportament agresiv ca urmare a vizionarii unui film agresiv)
Ipoteza generala nu e verificata direct, ci prin apelul la o serie de strategii care indica unele cercetari particulare tintite.

2. Formularea ipotezelor de cercetare
Optiunea pentru o strategie de verificare a enuntului general obliga la formularea unei ipoteze de cercetare. O ipoteza de cercetare reprezinta concretizarea ipotezei generale într-o cercetare bine delimitata. Este mult mai concreta si formularea respecta regulile logicii formale. De asemenea, prin ipotezele de cercetare se precizeaza si activitatile care se vor efectua.
Astfel, la Bandura una dintre aceste ipoteze de cercetare a fost: ”Confruntati cu un exemplu de model agresiv, copiii vor dezvolta ulterior mai multe comportamente agresive comparativ cu cei care nu au fost confruntati cu acest model.”
Observatii
• Enuntul merge în acelasi sens cu ipoteza generala
• Enuntul precizeaza o situatie concreta de desfasurare a studiului
Alte ipoteze de cercetare comparabile cu ipotezele generale au facut referire la dezvoltarea unor comportamente agresive generate de filme violente si de desene animate violente (nu de spectacole).
Pentru a fi corecte (pentru a conduce la rezultate valide) ipotezele de cercetare trebuie sa aiba câteva calitati
• Sa fie operationale
• Sa fie riguroase
• Sa presupuna un grad de originalitate
• Sa fie verificate
a) În cazul ipotezelor, se presupune ca ele sa precizeze activitatile (operatiile) concrete care trebuie efectuate pentru a vedea daca evenimentele psihice presupuse au loc. În studiul lui Bandura, modelul de imitat ia forma comportamentelor reale. În ipotezele de cereetare vom gasi precizate aceste conditii, precum si modul de evaluare a comportamentelor pe care le evaluam. Ipotezele sunt operationale, pentru ca descriu actiunile care asigura declansarea unui comportament.
b) O predictie nu este posibila si valida doar în masura în care este coerenta utilizând cele trei variante de lucru, prezentând lotului cele trei modele de imitat (personaje de spectacole, filme si desene animate) agresive. Dar el (Bandura) nu a putut preciza în ipoteza daca imitarea unei persoane agresive va genera comportamente de trei ori mai violente decât imitarea unui desen animat. Rigoarea consta în a nu te hazarda ca în ipoteza sa faci precizari de tipul variabilelor cantitative.
c) Informatiile pe care le presupune trebuie sa reprezinte o achizitie originala, dar si valida pentru stiinta. Bandura, când a presupus ca un model agresiv va determina un plus de agresivitate la copii, a vrut sa îmbunatateasca “teoria învatarii prin imitatie” si sa puna sub îndoiala “teoria katharsis-ului”.
d) O ipoteza se verifica atunci când enuntul postulat este confirmat pe parcursul studiului sau se regaseste în informatiile initiale ale studiului.

3. Formularea ipotezelor statistice
Odata formulata ipoteza de cercetare nu ramâne decât sa decidem care este criteriul pe care îl folosim pentru a stabili gradul ei de valabilitate si în ce masura se verifica.
Daca Bandura ar fi presupus ca de la o imagine violenta toti copiii vor actiona mai agrsiv, ar fi fost o greseala. Dar reactiile comportamentale ale copiilor supusi aceluiasi stimul au fost diferite. La majoritatea s-a constatat o scadere a controlului, dar au existat si cazuri în care acest lucru nu s-a întâmplat. Asadar, pentru verificare ipotezei se apeleaza la statistica.
Functii ale calculelor statistice:
• Permit cuantificarea reactiilor comportamentale si stabilirea relatiilor dintre stimul si reactie
• Ne permit sa aflam daca evaluarile facute corespund unor realitati si daca sunt tipice
În concluzie, pe parcursul unei cercetari ipotezele obtin un grad de precizie mai mare, pe masura ce studiul se desfasoara. Ipotezele de cercetare sunt o concretizare a ipotezelor generale în cazul unui studiu particular, iar ipotezele statistice stabilesc daca ipotezele de cercetare fixate aprioric sunt verificate de datele cercetarii. Aceste etape de formulare a ipotezelor nu sunt concomitente cu dezvoltarea cercetarii propriu-zise. În mod obisnuit, studiul debuteaza în momentul în care ipotezele de cercetare sunt fixate. Pentru fixarea lor putem apela la un studiu preliminar (daca este nevoie). Ipotezele statistice privesc de fapt a treia faza (analiza si interpretarea datelor).

TIPURI SI METODE DE CERCETARE
În stiintele socio-umane, termenul de metoda are diferite acceptiuni. Uneori are un înteles mai larg (Septimiu Chelcea, 1995), daca ne referim la metoda statistica, dialectica, comparativa, etc., sau poate avea un sens mai restrâns (metoda observatiei, chestionarului, etc).
Clasificare
A. dupa criteriul temporal
1. metode si cercetari transversale
2. metode si cercetari ale esantioanelor succesive
3. metode si cercetari longitudinale
A1 – determina relatiile dintre laturile sau aspectele unui fenomen psihologic la un moment dat (ex: Nivelul creativitatii la studentii din anul II la Psihologie 2000 – 2001)
• metoda observatiei
• metoda anchetei
• metoda testului
A2 – masoara acelasi eveniment psihic în câtiva ani sucesivi (la un an, la 2 ani sau 3, etc.), pastrând aceleasi caracteristici ale lotului de cercetare si aceleasi metode.
• Metoda observatiei
• Teste
A3 – presupune studierea evolutiei fenomenelor în timp (studiu de caz, metoda biografica). Se testeaza acelasi esantion de subiecti în 2000, de exemplu, si peste 5, 10, 15 ani. Esantioanele ramân neschimbate si în cea mai mare masura probele ramân aceleasi.

B. dupa criteriul de reactivitate (gradul de interventie al cercetatorului asupra obiectului de lucru
1. cercetare experimentala, experimentul psihologic
2. cercetare cvasiexperimentala – se cere o opinie asupra unor evenimente sau trairi psihologice, cercetatorul este cunoscut de cel care ofera informatia, dar nu provoaca reactia
3. metode si cercetari observationale (observatia, studiul documentelor oficiale) – cercetatorul este necunoscut de cel care reprezinta obiectul cercetarii

C. dupa caracteristicile intrinseci ale metodelor
1. metode cantitative
2. metode calitative

D. dupa locul ocupat în procesul cercetarii
1. metode de culegere a informatiilor (observatia, experimentala, etc.)
2. metode de prelucrare a informatiilor (cantitative sau calitative)
3. metode de interpretare

E. dupa scopuri
1. descrierea derularii unor evenimente psihice (metode si cercetari descriptive)
2. predictia aparitiei unor evenimente psihice (metode predictive)
3. explicatia dezvoltarii unor evenimente psihice

Într-o cercetare, în mod obisnuit se apeleaza la unul dintre scopuri, si în functie de acesta se aleg metodele si se formuleaza ipotezele. Exista si studii complexe care presupun doua scopuri (foarte rar toate)
• se planifica pe un timp îndelungat
• sunt foarte costisitoare
• presupun un numar mare de cercetatori

……………………………………………………………………………………………

Metodologia cercetarii – curs 4

CERCETARILE DESCRIPTIVE

Daca scopul unei cercetari este descrierea evolutiei unor evenimente, atitudini, metodele utilizate trebuie sa permita definirea, clasificarea sau categorizarea evenimentelor urmarite si a relatiilor dintre ele. Se apeleaza în cazul descrierilor la o abordare nomotetica, scopul fiind stabilirea caracteristicilor comune unei populatii, de aceea presupune un numar mare de subiecti sau un grup de cercetare mare. Asadar, scopul îl reprezinta determinarea performantelor medii, tipice ale grupului. Acest comportament tipic pentru grup nu se va regasi poate la fiecare individ, dar caracterizeaza grupul.
Cercetarea nomotetica ce ajunge la asemenea descrieri nu neaga existenta diferentelor interindividuale, dar are ca scop doar determinarea asemanarilor dintre indivizi. Abordarea nomotetica este inadecvata cercetarilor psihologice pentru ca individualitatea nu poate fi prezentata prin valorile medii ale grupului, exista o unicitate a persoanei, unicitate psihica, fizica, a comportamentului. Chiar daca aceste comportamente se înscriu în limitele unor reguli general acceptate, ele se dezvolta specific, particularizând individul. Doar abordarea idiografica respecta particularitatile.
• Metode nomotetice: studiul corelational, ancheta
• Metode idigrafice: studiul de caz, observatia

CERCETARI PREDICTIVE

Scopul acestor cercetari este stabilirea modului în care unele evenimente, caracteristici psihice vor evolua (intereseaza viitorul). În cazul acestor cercetari se lucreaza cu corelatia (sunt studii corelationale). Exemple:
• Performantele scolare conditioneaza performantele universitare?
• Nivelul cultural scazut determina nerespectarea autoritatilor?
Când utilizam valorile unei variabile pentru a face predictii asupra evolutiei altei variabile, avem de-a face cu variabile corelate. Se stabileste o corelatie atunci când doua masuratori diferite asupra aceluiasi eveniment sau fenomen psihic au legatura între ele.
Putem evalua o valoare calitativa prin nivelul si tipul relatiei care se stabileste între cele doua variabile. Nivelul variatiei arata cât de strânsa este aceasta legatura dintre variabile (pragul de semnificatie), iar tipul variatiei indica directia pe care se stabileste legatura respectiva (poate fi o corelatie pozitiva sau una negativa). Asadar, corelatia este o relatie, o punere împreuna, si nu determinarea ei.

CERCETARI EXPLICATIVE

Scopul lor este determinarea cauzelor unui eveniment sau a explicarea unei evolutii. Metoda la care apelam în acest caz este metoda experimentala.
Pentru a explica o cauzalitate, sunt necesare 3 conditii
• Existenta unei covariante între cele doua evenimente urmarite (variabile)
• Existenta relatiei temporale si cauzale
• Eliminarea pe cât posibil a variabile cauzale alternative
De exemplu
• Premisa: un comportament educational agresiv va declansa un comportament agresiv
• Premisa: un comportament educational permisiv va declansa un comportament non-agresiv

OBSERVATIA

Este una dintre cele mai cunoscute si utilizate metode în psihologie si în sociologie. Observatia este o metoda de culegere a datelor ce presupune accesul direct la obiectul cercetat. Se foloseste în combinatie cu alte metode, cum ar fi anamneza, analiza de caz, studiul documentelor, interviul.
Poate fi folosita în stiintele sociale, dar numai pentru prezent.Nu se obtin informatii asupra cauzelor si consecintelor unor fenomene sociale. Exista, deci, restrictii legate de anumite comportamente care nu pot fi surprinse prin observatie.

Clasificare
• Observatie naiva, nestiintifica
• Observatie stiintifica – se poate desfasura cu interventia cercetatorului, si atunci este o observatie naturala, neparticipativa, nestructurata, pasiva, uzuala, sau se poate desfasura cu interventia cercetatorului, fiind participativa, structurata, directa, activa, planificata si organizata sistematic, orientata spre un scop
Observatia naturala se desfasoara în contextul situational, al mediului. De exemplu, Hartuf (1974), a studiat agresivitatea si a constatat ca exista doua feluri de agresivitate
• Cea orientata spre persoana, având ca scop bruscarea, descarcarea energiei, a frustrarii
• Cea care are ca scop un privilegiu, recuperarea unui obiect, etc.
Asadar, exista grade diferite de agresivitate (se pare ca la barbati este mai ridicata decât la femei)
Observatia participativa sau neparticipativa - în functie de gradul de implicare a cercetatorului. Când cercetatorul este implicat, observatia este participativa, totusi identitatea cercetatorului nu trebuie cunoscuta, iar când cercetatorul nu este implicat, observatia este neparticipativa (un exemplu clasic este observatia de laborator prin one way screen). Griffin (1959) a folosit metoda observatiei în scopul determinarii pozitiei, situatiei populatiei de culoare în sudul S.U.A (Georgia, Arkansas).
Între observatia structurata si cea nestructurata exista diferente în ceea ce priveste organizarea activitatii de observare. Procedura formala bine organizata, cu scopuri precise corespunde observatiei structurate, iar observatia nestructurata este mai putin sistematizata si informatia se ordoneaza pe parcursul cercetarii. Exista si un compromis, si anume un plan schitat.
Avantajele observatiei în laborator (participative)
• Permite accesul la comportamente care nu apar în situatii normale
• Este nevoie de a masura limitele unor comportamente prin manipularea sistematica a evenimentelor declansatoare
• Se realizeaza controlul evenimentelor declansatoare si a comportamentelor consecutive
• Se poate face compararea efectelor generate de mai multe tipuri de variabile

Etapele observatiei
1. Se alege si se formuleaza tema (se fixeaza scopul si structura activitatii ce urmeaza a se efectua). Într-o abordare cantitativa, topica este riguras fixata astfel încât de la început sunt percizate toate elementele ce urmeaza a fi observate. Se definesc categoriile, clasele ce prezinta interes pentru studiu (comportamente, relatii) prin discutii cu expertii; se definesc înainte de început si se vor respecta întocmai pe parcurs. În abordarea calitativa utilzam observatia participativa. Se fixeaza un model de lucru dar categoriile sau clasele de urmarit nu sunt antestabilite (în acest caz observatia este mai mult o explorare a zonei de cercetare fixate; scopul este fixarea categoriilor de observat care se pot remodela, redifini, daca informatiile care apar pe parcurs fac necesara aceasta remodelare). Adica, se fixeaza si tipul de observatie la care se apeleaza, în functie de tema si se decide asupra unitatilor de observatie (precizarea a ceea ce reprezinta obiectul de lucru: actiuni, atitudini, comportamente).
2. Design-ul de cercetare – presupune selectarea esantionului (daca optam pentru o observatie cantitativa, esantionul se formeaza prin proceduri clasice; daca optam pentru o observatie calitativa, esantionul este mai dependent de scop, numarul fiind selectat în functie de regulile statistice – trebuie sa fie suficient de mare pentru atingerea obiectivelor).
Se obtin acceptele necesare, lucru esential pentru cercetator, se selecteaza observatorii (conteaza inteligenta, experienta, informatiile multiple asupra temei de cercetare, flexibilitatea si capacitatea de adaptare, abilitatea de a colabora cu altii, dar si capacitatea de a urmari unitati de observatie antefixate, fara sa se lase “furat” de informatiile colaterale, de cotext – mai ales în observatia cantitativa; se cere obiectivitate, onestitate, deschidere catre ceilalti). Daca grupul de lucru nu este obisnuit, se aplica un test pilot, pentru a fi sigur de întelegerea scopurilor; se explica caracteristicile diferentiate ale populatiei, se descriu posibilele evenimente de pe parcurs, se descriu caracteristicile unitatilor de observat, solutiile posibile la conflictele posibile, sursele de distorsiune a datelor, se fac exercitii de atentie distributiva, flexibilitate si adaptabilitate.
3. Colectarea datelor – exista mai multe variante
• Înregistrarea narativa (reproducerea mai mult sau mai putin completa a evenimentelor urmarite) – videocamere, reportofoane. Ex: Lawrence, Gramer, Evenfield, care în 1988 a realizat un studiu privind relatiile de adaptare (comunicare în grup – 64 h de filmare); indicator al acceptarii a fost stralucirea ochilor
• Scale de evaluare (observatia are ca scop obtinerea de informatii cantitative). Pot fi nominale (raportarea la anumite categorii ale stimulului care trebuiesc masurate – Da sau Nu, checklist, date pasive, cum ar fi ziua, ora, sau date active, cum ar fi absenta sau aparitia întârziata a unei reactii, sau frecventa mare), ordinale (acordarea de valori diferite evenimentelor ce apar în cazul unitatilor de observatie; marcam în plus si valorile “mai mult” sau “mai putin”) sau de interval (precizeaza si distantele, diferentele dintre doua evenimente, comportamente). Oricare ar fi optiunea, aceste scale trebuiesc precizate anterior.
4. Analiza datelor si raportul de cercetare – prelucrarea se face în functie de tipul de observatie adoptat. Raportul respecta forma unui asemenea document, dar exista diferente în functie de cel care a facut comanda.

Kruger (1983) arata avantajele metodei observatiei:
1. procedura putin complicata si ieftina
2. obtinerea de informatii atunci când respondentii nu sunt capabili sa le ofere (persoane cu handicap, copii mici)
3. studiaza evenimentele asa cum sunt ele în realitate, chiar daca provoaca o anumita reactie (reactia exista si în mod real, fara observatie).
4. Ofera informatii directe, neinterpretate, neprelucrate (spre deosebire de teste, interviu)
5. Permite colectarea unei arii extinse de informatii, chiar daca sunt greu de studiat.

Limite:
1. Nu poate fi folosita atunci când scopul este studierea comportamentului grupurilor mari
2. Nu poate oferi informatii despre trecut, viitor, sau evenimente neasteptate
3. Nu ofera informatii relevante despre frecventa unui comportament
4. Este inadecvata în timpul unor fenomene concrete precum violenta în familie
5. Datele obtinute pot fi influentate de observator. Erori:
• Îi lipseste abilitatea
• Inconsistenta informatiilor
• Atitudinea lui (acorda valoare în functie de propriile convingeri)
• Lipsa de familiarizare cu grupul
• Instrumentele de masurare
• Scopul fixat, daca nu este clar formulat
Prevenirea acestor erori se poate face printr-un design bine stabilit, prin selectarea observatorilor si a asistentilor conform criteriilor cunoscute, si prin respectarea procedurii de antrenament.

……………………………………………………………………………………………

Metodologie, curs 5

OBSERVATIA PARTICIPATIVA

Observatia participativa este folosita când dorim informatii multiple, complete asupra unei comunitati. Este frecvent utilizata în studiile în studiile etnologice si etnografice, care presupun o serie de tehnici cu ajutorul carora se stabileste între cercetator si obiectul cercetat o relatie stiintifica care conjuga principiile unei anchete intensive de lunga durata cu implicatia directa, participativa a cercetatorului.
Observatia participativa presupune:
• O relatie directa, de durata mai mult sau mai putin lunga cu subiectii cercetarii
• Comunicare (învatarea limbajului comunitatii cercetate)
Îndeplinind aceste conditii, se evita o serie de capcane (informatii superficiale). Având în vedere participarea directa la activitatea grupului, trebuie insistat asupra riscului de a da o turnura subbiectiva informatiilor culese. Deci, obiectivitatea este unul dintre telurile vesnic prezente în gândurile unui ceretator ce apeleaza la observatia participativa.
Marcel Mausse considera ca obiectivitate trebuie sa fie un tel principal
• În întocmirea raportului
• Mai ales în perioada observarii
Pentru a îndeplini acest deziderat, se apeleaza în perioada culegerii de date la o serie de tehnici (jurnal de teren, fise descriptive, inventare, s.a.m.d).

Istoric
În 1914 s-a utilizat pentru prima data observatia participativa de catre B.Malinowski, într-un studiu privind populatiile unor colonii franceze.
Metoda observatiei participative este perluata si dezvoltata de scoala de sociologie de la Chicago. Reprezentantii acestei scoli s-au întebat asupra rolului cercetarii si, pornind de la propria experienta, au descris o tipologie în functie de nivelul de implicare în sarcina, în activitatea comunitatii. Ei considera ca exista cel putin 3 tipuri de observatori:
1. Observatorul periferic – se pozitioneaza în aceasta periferie deoarece considera ca o implicare prea puternica în activitatea comunitatii ar duce la o distorsiune a informatiilor obtinute
2. Observatorul participant activ – considera ca pentru a obtine informatii pertinente este necesar sa fie puternic implicat, astfel încât sa se situeze într-o pozitie importanta în comunitatea respectiva (statut/ rol).
3. Observatorul complet – preia valorile comunitatii de observat astfel încât el ajunge sa poata practica autoobservatia ca sursa de informatii asupra grupului respectiv.

Exista o serie de concepte specifice metodei:
1. NEUTRALITATEA – deriva din presupozitia conform careia orice interpretare facuta de un om asupra unei structuri umane este o deformare. De aceea, cel care studiaza este obligat sa ancerce sa aiba o atitudine complet neutra si sa redea informatiile asa cum le primeste, fara nici un fel de interpretare, în special în fazele premergatoare întocmirii raportului (care presupune interpretari, rearanjari de informatii).
2. OBSERVATIA – presupune o descriere completa a situatiei si a caracteristicilor grupului. Accentul cade pe detalii, care ajung sa reprezinte argumente în favoarea unei afirmatii generale.
3. PARTICIPAREA – Se refera la modalitatile de observare. A.Piette precizeaza ca “observatia participativa, ca modalitate de acces la informatii care structureaza valorile unei societati, poate fi considerata mai degraba o forma de socializare decât o forma de participare de tip afectiv si psihologic.”
În raport cu observatia participativa, o întrebare care se pune este cea legata de distanta. Nu exista o cifra sau un coeficient care sa precizeze gradul optim de integrare într-un grup, pentru a obtine informatii bune, valide. Mai mult chiar, fie ca ne situam central în grup, fie exterior lui, observatia are sanse sa conduca la obtinerea unor informatii corecte, atunci când
• Nu uitam care este scopul cercetari
• Dispunem de o serie de informatii generale cu privire la populatia repectiva
Trebuie sa tinem cont în alegerea unor observatori care sa se poata integra în grupul respectiv si sa obtina un maximum de informatie. Se insista pe cunoasterea limbajului grupului respectiv (de exemplu limbajul puscariasilor).
4. VERIFICAREA DATELOR – Pentru ca metodele calitative se bazeaza esential pe marturii care urmeaza a se corela într-un raport de cercetare destinat a fi citit de neparticipanti la cercetare (observatie), se impune verificarea datelor pe masura culegerii lor. Deci, degajarea unui principiu, a unei legitati de baza se obtine pe masura ce înaintam în culegerea datelor. Oricarei informatii i se acorda valoare din timp, si nu în final.
Se pune problema validitatii rezultatelor prin raportare la esantionul cercetat. Daca în studiile cantitative numarul participantilor este foarte important, în cazul analizelor calitative nu conteaza foarte mult numarul subiectilor, ci mai ales densitatea informatiilor.
În observatia participativa se apeleaza la “informatori” (persoane avizate si bune cunoscatoare a caracteristicilor grupului, care dispun si de capacitate de întelegere corecta a modului de gândier al celorlalti). Acestia trebuie sa dispuna si de un oarecare nivel de cultura, de capacitati intuitive; daca acesta dispune de toate aceste calitati, este evident ca numarul persoanelor din cercetare se reduce. Îm general, rolul informatorilor este de a orienta cercetatorul spre aspecte pe care acesta nu le poate percepe, si el de asemenea poate explica o serie de date de observatie a caror semnificatie scapa cercetatorului. Tot informatorul poate oferi date la care cercetatorul nu are acces.

Etapele observatiei participative
1. Alegerea locului în care se va desfasura observatia în conformitate cu obiectivele fixate. Se asigura colaborarea cu cei care vor fi supusi observatiei (acceptare în comunitate fara a preciza motorul). Observatia participativa nu presupune o faza de documentare, pentru ca observatia poate fi influentata (sunt influentate perceptiile si descrierile unor fenomene). În general, observatia debuteaza cu o imagine de ansamblu ce asigura familiarizarea cu terenul si reprezentarea /perceperea punctelor mai importante pe care trebuie insistat printr-o observatie focalizata (datele fiind neclare).
2. Observatia propriu-zisa – presupune înregistrarea tuturor informatiilor care se preiau direct sau cu ajutorul informatorilor. Acum se vor contura unele structuri de informatii care se pot transforma în ipoteze si verifica imediat. În acest caz, testarea ipotezelor presupune un proces flexibil de tatonari, completat de informatii, schimbari ale ipotezelor daca datele de teren o cer.
3. Precizarea si consolidarea ipotezelor
4. Redactarea raportului. Se delimiteaza si definitiveaza teoriile generate de observatie.

Dificultati
1. Validitatea si fidelitatea datelor culese. Credibilitatea observatiilor este dependenta nu de numarul de cazuri, ci de acuratetea informatiilor. Se pot folosi observatori multipli pentru a îndeparta riscul interpretarilor subiective. Dar numarul foarte mare de observatori poate duce la o distorsiune a informatiilor (va transforma observatia într-un experiment).
2. Este costisitoare din punct de vedere al timpului si presupune personal calificat
3. Se pune problema etcii profesionale, pentru ca participarea la viata unei comunitati ne obliga la o etica ireprosabila.

TESTELE CA INSTRUMENTE ÎN CERCETARE
Standardele tehnice utilizate în adaptarea testelor educationale si psihologice – R. Hambeton (1994)
Ideea unor standarde tehnice porneste de la dovezile tot mai frecvente ca interesul si studiile comparative sunt în continua crestere. Odata cu aceasta crestere, s-a ajuns si la necesitatea adaptarii testelor de aptitudini pentru a putea fi folosite în mai multe culturi si în mai multe limbi.
De asemenea, se constata ca schimburile internationale de teste si instrumente devin ceva obisnuit. Apar tot mai frecvent examene de acreditare care trebuie sa îndeplineasca aceleasi conditii pentru mai multe culturi sau tari. În acelasi timp creste si interesul pentru studiile transculturale.
Apar astfel metode de masurare mai complexe. Modelele de echivalare structurala par a fi utile în stabilirea zonala a echivalarii scorurilor obtinute la testele adaptate pentru a fi folosite în culturi multiple.
O adaptare slaba a unui test face ca acesta sa fie mai dificil sau mai usor într-o alta limba, ceea ce poate modifica valabilitatea scorurilor într-o masura semnificativa.
Aceste standarde au condus la crearea unei asociatii numite COMISIA INTERNATIONALA DE TESTE, având ca scopuri
• Pregatirea si raspândirea pe o scara cât mai larga a standardelor pentru adaptarea testelor
• Stabilirea unei echivalente de punctaj în functie de limba în care este tradus

Observatii
• Adaptare: are o raspândire mai larga, reflecta mai bine activitatea, procesul de pregatire a unui test pentru a fi utilizat în a doua limba
• Traducere: ea face parte din procesul de adaptare, dar este doar una din numeroasele faze ale acesteia.

Aceste standarde au fost împartite în patru sectiuni:
1. Caracteristicile populatiei
2. Caracteristicile testului si adaptarea
3. Modalitati de administrare
4. Interpretarea scorurilor

1. Se refera la preocuparile cu privire la echivalarile de construct în populatiile analizate. Standard 1: Efectele diferitelor culturi care nu sunt relevante sau importante fata de scopurile principale ale studiului trebuie reduse la minim în masura posibilitatilor. Exista mai multi factori care influenteaza comparatiile transculturale. Adesea este necesar ca unii dintre acestia sa nu fie luati în calcul, dar trebuie ca efectele lor sa fie reduse la minim pentru a nu influenta comparatiile transculturale
Ex: Sunt tari în care cetatenii sunt obisnuiti cu testarile si de aceea participarea la testare nu este ceva special. Dar pentru alte tari, participarea la testare este supraevaluata, astfel încât apar reactii de supramotivare.
Standard 2: Este necesar sa se evalueze în ce masura un construct este identic în populatia de origine cu cel din populatia pentru care se face adaptarea. Diferentele care exista între diversele grupuri culturale deriva din:
• Traditii, norme, valori
• Interpretarile date acestor valori
De exemplu, conceptul de inteligenta, care în unele tari reprezinta capacitatea de a oferi rapide raspunsuri corecte, în timp ce în alte tari nu presupune o variabila de timp (conteaza doar corectitudinea raspunsului).
2. În ceea ce priveste caracteristicile testului si adaptarea, aceste standarde se refera la modalitatile de adaptare si de la alegerea traducatorilor pâna la metodele statistice pentru analiza datelor empirice în scopul stabilirii echivalentei scorurilor.
Standard 1: Persoanele care se ocupa de adaptarea unui test trebuie sa se asigure ca procesul de adaptare ia în calcul toate diferentele logistice si culturale dintre populatiile de origine si cea careia îi este adresat testul. Cauze:
• Versiunea din limba tradusa (sursa) poate fi foarte complicata si destul de greu de tradus cu acuratete
• Concepte, idei folosite în versiune initiala nu au echivalent în limba în care se face treaducerea
O traducere corecta presupune cel putin trei persoane cunoscatoare a celor doua limbi, dar având cunostinte de psihologie:
• Pas 1: o prima persoana traduce din limba engleza în limba româna, de exemplu
• Pas 2: o alta persoana ia traducerea în româna si o retraduce în limba engleza
• Pas 3: a treia persoana verifica daca cele doua traduceri sunt corecte
Standard 2: Manualul testului trebuie sa contina descrierea tehnicilor de testare, a conventiilor de testare, într-un limbaj accesibil, international.
Standard 3: Modelul colectarii de date trebuie sa permita folosirea unor tehnici statistice adecvate pntru a stabili echivalenta diferitelor versiuni. De asemenea, trebuie precizate aspectele problemelor care pot aparea în adaptarea pentru alta populatie.
3. Standardele se refera la:
• Modalitatile de selectare a examinatorilor
• Indicatii privind forma itemilor
Standard 1: Cei care dezvolta si cei care aplica instrumentele trebuie sa anticipeze tipurile de probleme care pot aparea în aplicarea testelor si sa ia masuri adecvate pentru a remedia aceste probleme prin atasarea unor materiale explicative.
Standard 2: Cei care aplica testele trebuie sa fie sensibili la unii factori legati de materialul stimulului, de procedeele de aplicare si de modurile de raspuns, care pot influenta valabilitatea raspunsurilor. Trebuie sa se precizeze ca exista o serie de aspecte ale mediului care influenteaza testele, si de aceea se descriu conditiile optime de lucru.
Manualul testelor trebuie sa specifice toate aspectele care ar putea duce la distorsiuni ale informatiilor si sa precizeze daca cel care examineaza trebuie sa treaca neobservat, sau daca interactiunea examinator – examinat este necesara.
4. Frecvent, cei care construiesc testul asigura prea putina documentatie referitor la modalitatile de interpretare a scorului. În momentul în care adaptam un test, la capitolul de interpretare a scorurilor trebuie sa justificam modalitatile de interpretare, trebuie sa se mentioneze echivalentele respectiv diferentele de interpretare.
Comparatiile între populatii pot fi facute numai pe baza nivelului de invariabilitate care a fost stabilit pentru scara respectiva (la care se raporteaza scoruri). Este necesar sa se precizeze modul în care contextul socio-cultural al populatiei respective poate afecta performanta instrumentului si trebuie sa se sugereze procedurile într-o etapa de pretestare pentru a evita distorsiuni ale scororilor.
Definitie: Standardele reprezinta repere importante pentru conducerea si evaluarea adaptarii, dezvoltarii paralele a instrumentelor psihologiei si educatiei pentru a fi folosite pentru diferite populatii (Comisia Internationala de Teste).

……………………………………………………………………………………………

Metodologie, curs 6

STUDII CORELATIONALE

În stiintele umane exista mai multe clasificari ale studiilor, si implicit ale metodelor. În toate aceste clasificari criteriul îndeplineste un dublu deziderat (scopul cercetarii si metodele folosite). Respectând acest criteriu, exista:
• Cercetari experimentale
• Cercetari descriptive
O cercetare experimentala se constituie “în baza unei idei, a unei ipoteze care este o întrebare adreasta unei zone precise din realitate”(Francis Bacon). Experimentul ca metoda specifica acestui tip de cercetare reprezinta mijlocul de analiza si permite miniaturizarea situatiilor de viata. Sunt cunoscute diferite planuri (modele, design-uri) de cercetare specifice acestei abordari:
• Design-uri elementare (de baza) – presupun un singur factor de variatie
• Design-uri factoriale (multifactoriale) – presupun mai multi factori de variatie (Radu, 1993)
Cercetarile descriptive sunt descriptiv – exploratorii. Scopul principal este descrierea comportamnetului uman sau animal în contextul în care se desfasoara în mod obisnuit, natural. De obicei utilizam observatia.
Un al doilea scop este identificarea relatiilor care se stabilesc între diferitele variabile de comportament sau între aceste variabile si mediul ca factor generator de schimbare. Descriind aceste comportamente, se stabilesc bazele de date necesare pentru predictie.
Ca metoda specifica utilizabila în predictie apelam la studiul corelational. Scopul sau este masurarea evolutiei diferitelor variabile, masurarea modalitatilor de asociere, de covarianta a acestor variabile – însusiri. În cazul acestor cercetari se pot identifica relatii predictive prin masurarea covarintei existente în mod natural între variabile sau însusiri (cercetatorul nu intervine, nu manipuleaza nici o variabila). Exemple:
• Stabilirea relatiei emotivitate – performanta în examenele de preselectie profesionala
• Rolul disfunctiilor sexuale în ruptura relatiilor de cuplu
Instrumentele (metodele) utilizate sunt testul si ancheta. Ancheta se poate realiza în oricare dintre cele doua forme ale sale: chestionarul si interviul. Aceste doua forme au unele caracteristici comune, cum ar fi selectia subiectilor, stabilirea validitatii si fidelitatii datelor.

ANCHETA
Observatia permite deductii cu privire la reactiile individului uman generate de un context. Studiile corelationale permit studierea a ce se ascunde în spatele unui comportament (motive, afecte, etc).
Ancheta pare mai usoara decât observatia, dar pune alte probleme. De exemplu, daca se face un studiu privind preferintele pentru o ciocolata, apar multe întrebari:
• Cine sunt subiectii (vârsta, sex, tipul de scoala, locul scolii)?
• Care sunt criteriile conform carora au fost selectionati?
• Cum a decurs ancheta?
• Care a fost modul de lucru? S-a aplicat chestionar individual/ de grup? Sau s-a aplicat interviu, si ce fel de interviu?
La toate aceste întrebari trebuie sa existe un raspuns bine precizat, cunoscut înainte de începutul interpretarii datelor.
Dupa scop, ancheta poate fi:
• Sociologica
• Psihologica
• Politica
Dupa metode, exista doua forme de ancheta:
• Interviu
• Chestionar
Indiferent de scop sau metoda
• Selectia populatiei care alcatuieste grupul – tinta (esantionarea) se face conform unor criterii bine stabilite
• Ancheta utilizeaza un set de întrebari predeterminate care se aplica tuturor subiectilor. Raspunsurile orale sau scrise sunt principalele rezultate ale acestui tip de cercetare

Limite: Continutul si structura întrebarilor sunt stabilite “în orb”, pe baza unor informatii documentare, dar astfel este posibil ca întrebarile deduse din documentare si formulate conform asteptarilor sa nu fie corecte, adecvate populatiei careia ne adresam. De aceea apelam la un studiu – pilot prin care sa verificam chestionarul; ulterior, întrebarile se pot rafina, putem trece de la o varianta scrisa la una orala.

TEHNICI DE ESANTIONARE
Am ales tipul de populatie pe care facem studiul (elevi, batrâni, muncitori), trebuie de asemenea sa stabilim cu cine lucram; se face selectia unui esantion de respondenti, esantion reprezentativ pentru întreaga populatie din care ei fac parte.
Procedurile de selectie sunt identice, indiferent daca populatia – tinta este formata din toti membrii unei comunitati, tari, întreprinderi, etc.
1. Populatia – are sfera cea mai larga; este denumirea pentru toti subiectii care prezinta calitatea care intereseaza în studiu. De exemplu: toti studentii din România sau din Universitatea Titu Maiorescu. Un recensamânt aduna informatii de la întreaga populatie. Într-o ancheta, pentru eficienta, se va selecta un subset, un grup care sa fie reprezentativ pentru întreaga populatie
2. Cadrul esantionului – este o lista cu membrii populatiei care au calitatea pe care urmeaza sa o cercetam; de asemenea, este o modalitate de restrângere a populatiei în functie de un criteriu (de exemplu intereseaza atitudinea studentilor fata de serviciile oferite de biblioteca; lista o vom lua din registrul bibliotecii pentru a gasi subiectii care dispun de informatii despre serviciile vizate; se limiteaza un esantion din întreaga populatie. Îi vom elimina pe cei care nu se duc frecvent sau pe cei înscrisi recent). Rezulta esantionul. Validitatea rezultatelor obtinute pe un esantion comparativ cu caracteristicile generale ale populatiei depind de corectitudinea aplicarii tehnicilor de esantionare.
3. Element – denumirea data fiecarui membru al populatiei. Selectarea acestor elemente (persoane) reprezinta scopul tehnicilor de esantionare.

Exemplu: de la general la particular
Populatia (1000 pers) –> cadrul esantionului (lista cititorilor de la o biblioteca) –> esantion (100 pers.) –> element (individul)

Punerea datelor obtinute pe un esantion este data de masura în care aceste date (informatii) reprezinta întreaga populatie, adica de masura în care se pot aplica pe întreaga populatie. Scopul ceretarii este descrierea caracteristicilor populatiei, nu ale esantionului.
Posibilitatea de a generaliza rezultatele obtinute pe un esantion asupra întregii populatii depinde de gradul de reprezentativitate a esantionului. Caracteristicile elementelor (indivizilor) care alcatuiesc populatia sunt distribuite diferit. Frecventa cu care ele sunt prezente la populatie este relativa si variabila. Un pericol important al reprezentativitatii este eroarea de esantionare (distributia caracteristicilor populatiei este sistematic diferita fata de populatia-tinta) (exemplu: 49% femei si 51% barbati).
Exista doua surse de erori:
• Erori de selectie – apar atunci cînd procedurile utilizate pentru a obtine un esantion conduc la o reprezentare disproportionat de mare sau mica a unui segment din populatie
• Erori generate de întrebare

Tipuri de esantionare
1. Esantionare neprobabilistica
2. Esantionare probabilistica
1. Nu exista o cale de estimare a probabilitatii pe care o are un element pentru a fi inclus în esantion. Nu exista nici o garantie ca orice element are sansa de a fi inclus în esantion (se aleg primii întâlniti pe strada, sau luati la îmtâmplare din participantii la colectie)
Avantajul este economia de timp.
• Esantionare neprobabilistica întâmplatoare – subiectii raspund criteriilor de disponibilitate si voluntariat. Trebuie sa obtinem mai multe date despre populatie (datele obtinute sunt sau nu reprezentative?). Rezultatele sunt eronate daca nu avem dovezi adisionale care sa confirme datele.
• Esantionare neprobabilistica jurizata – optiunea pentru elementul din esantion este determinata de un grup de experti (juriu). Persoanele selectate întrunesc o serie de calitati care-i fac apti de a face parte din esantion (selectia si aprecierea prezentei/ absentei calitatilor apartin unui grup de experti, cum ar fi profesori, lideri de grup)
2. Daca este necesara apelarea la un esantion reprezentativ, atunci selectia se face prin metode probabilistice. Cercetatorul poate preciza pentru fiecare element al populatiei probabilitatea de a fi inclus într-un esantion
Exista trei tipuri de esantionare folosite frecvent:
• Simpla, randomizata (prin tragere la sorti)
• Stratificata, randomizata (populatia este împartita în “straturi”, si pentru fiecare strat se realizeaza o esantionare simpla randomizata
• Cluster (randomizata multistadial) – selectie indirecta prin selectia grupurilor carora acestia apartin
• Radu (1993) mai mentioneaza esantionarea randomizata multifazica. Prima faza: esantion de dimensiuni mari, cercetari extensive. Apoi, în functie de rezultate se selecteaza un esantin pentru realizarea altor faze de cercetare, cu caracter mai intensiv.
Tipurile probabilistice de esantionare presupu în practica existenta unui cadru de esantion, numerotarea elementelor reala/ fictiva si selectia elementului de investigat.

Randomizarea simpla
Tehnica de baza este utilizata în celelalte tipuri, iar elementul are sanse reale de a fi inclus. Se apeleaza la tabele cu numere întâmplatoare. (Bibl.: Septimiu Chelcea, “Chestionarul în investigatia sociologica”, editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1975, pg.62-68).
De exemplu trebuie sa selectam 452 de subiecti dintr-o populatie de 3000. Numaram cei 3000 din populatia originara si apoi apelam la tabelul cu numere întâmplatoare.
Se pune întrebarea legata de numarul subiectilor care trebuie inclusi în esantion pentru ca acesta sa fie reprezentativ. Nu exista un numar fix, ci depinde de omogenitatea, respectiv eterogenitatea populatiei de baza. Pentru o populatie foarte omogena, putem lucra cu 1-2 subiecti. Pentru o populatie foarte eterogena, lucram cu întreaga populatie. În mod obisnuit se alege o cale de mijloc, între cele doua extreme.
O alta problema care se pune este gradul de corespondenta a datelor obtinute pe un esantion cu rezultatele care s-ar obtine pe întreaga populatie. Nu vor corespunde perfect, si în acest caz se calculeaza MARJA DE EROARE. Reprezentativitatea procedurala este data de dimensiunea esantionului (unui esantion mare îi corespunde o marja de eroare mica) si depinde si de încrederea în precizia procedurilor si masuratorilor efectuate. Ca pricipiu general, diferentele absolute ale procentajelor (10% sau 12%, de exemplu) nu sunt direct interpretabile, ci doar în functie de marja de eroare si de valorile erorilor cauzate de preceduri.

Randomizarea stratificata
Întreaga populatie este divizata în 2,3,4... straturi. Ulterior se aplica randomizarea simlpa pentru fiecare strat în parte.
Reguli:
• Se selecteaza câte un esantion pentru fiecare strat
• Dimensiunea esantionului trebuie sa fie dierct proportionala cu dimensiunea populatiei din strat
Aceasta metoda este eficienta atunci când straturile sunt reprezentate de segmente cât mai omogene de populatie. Este utilizata când dorim sa obtinem o reprezentativitate crescuta a esantionului prin verificarea rezultatelor obtinute pe subesantion.
Numarul de subiecti inclusi nu trebuie sa fie mult mai mare fata de un esantion randomizat simplu

Randomizarea multistadiala
Esantionul obtinut nu este alcatuit din elemente individuale ci din grupari de elemente, conform cadrului de esantion corespunzator.

……………………………………………………………………………………………

Metodologie – curs 7

ANCHETA

Metodele anchetei sunt chestionarul si interviul.
1. Chestionarul este frecvent utilizat în stiintele sociale, fie ca unic instrument, fie împreuna cu alte metode. Are atât avantaje cât si limite (Kidder 1991, Mozer & Kalton 1971).
Avantaje
• Poate fi aplicat cu usurinta pe zone geografice mari (posta, MAIL, etc.)
• Pastreaza anonimatul corespondentilor
• Permite colectarea unui numar mare de informatii într-un timp scurt
• Reduce posibilitatea raspunsurilor false generate de prezenta operatorului de interviu
• Permite masuratori stabile, constante, valide, în masura în care chestionarul a fost verificat din punct de vedere al fidelitatii si validitatii
Limite
• Nu permite culegerea altor informatii decât ale celor care fac parte din chestionar
• Nu permite descrierea cauzalitatii unor reactii
• Identitatea respondentului si conditiile în care a raspuns nu se cunosc cu certitudine
• Exista posibilitatea sa fie completate partial
Structura chestionarului
• Secventa A – scrisoare introductiva
• Secventa B – instructiuni de aplicare
• Secventa C – chestionar propriu-zis
A – cuprinde o serie de informatii despre scopul, semnificatia sociala a studiului, despre sponsori si despre motivele necesitatii de a raspunde. Se garanteaza anonimatul si confidentialitatea raspunsurilor si se explica clar cum trebuie sa se raspunda (eventual exemplificari).
B – pot fi incluse si în A (scrisoarea introductiva), dar pot fi si separate. Cuprind principiile de baza ale cercetarii:
• Raspunsurile trebuie sa corespunda opiniilor persoanei
• Nu exista raspunsuri bune sau raspunsuri gresite
• Este necesar a se raspunda la toate întrebarile
• Data de returnare a chestionarului
C – reprezinta totalitatea întrebarilor la care trebuie sa se raspunda. Reguli de constructie a chestionarului:
• Formatul chestionarului, modul de prezentare a întrebarilor trebuie sa mearga de la cele mai simple (întrebari) la cele mai complexe, astfel încât subiectul sa se învete cu proba
• Primele întrebari sunt mai neutre, impersonale, spre final se plaseaza întrebarile mai personale, dupa ce subiectul capata încredere în instrument
• Se utilizeaza formula “ordonare pâlnie” – trecerea treptata de la simplu la complex
• Exista si cazuri în care se utilizeaza si formula opusa “pâlnia întoarsa”, însa trebuie sa existe motive serioase, logice.
• Numarul optim de întrebari: se va utiliza un numar cât mai mic de întrebari, dar suficient de mare pentru a oferi toate informatiile necesare temei cercetate.
În general dimensiunea chestionarului variaza în functie de scopul cercetarii si de metodologia pentru care am optat (numarul de probe pe care le utilizam).
Tipuri de întrebari
• Dupa relatia dintre continut si tema studiului, exista
1. Întrebari primare
2. Întrebari secundare
3. Întrebari tertiare
1 – sunt direct corelate temei. Pot fi independente sau se pot completa unele pe celelalte. Pot fi întrebari contngente, pregatitoare (“Câti litri de bere beti pe zi?”) sau întrebari-filtru (de exemplu “Va place berea?”).
2 – nu sunt direct corelate cu tema, dar sunt folosite pentru a verifica consistenta si validitatea temei.
3 – se justifica prin nevoia de relaxare, detensionare a respondetilor pe parcursul completarii. Apar fie înainte, fie dupa o întrebare dificila.
• Dupa adresabilitatea întrebarilor
1. Întrebari directe (“Câte tigari fumati pe zi?”)
2. Întrebari indirecte (“Cîte tigari credeti ca fumeaza un fumator mediu pe zi?”) – se folosesc doar când se presupune ca subiectii vor avea retineri sa raspunda direct la întrebarile puse
3. Întrebari sugestive – se utilizeaza mai mult în sociologie
• Dupa tipul de raspuns
1. Întrebari cu raspunsuri fixe (antestabilite)
2. Întrebari cu raspunsuri deschise – ofera un numar mai mare de informatii, dar sunt mai greu de prelucrat
• Criteriu: formularea raspunsurilor. Trebuiesc respectate: exclusivitatea categoriilor, unidimensionalitatea (varintele alese trebuie sa apartina toate unui concept unic, de exemplu fals/ adevarat; satisfacator/ adevarat = gresit!!!) si exhaustivitatea (variantele de raspuns propuse trebuie sa acopere toate situatiile reale).
• Criteriu: variante de raspuns. Scalele pot fi:
• Numerice
• Verbale (foarte bine, bine, satisfacator)
• De discriminare crescatoare ( “A” – grade 1-10; ...”Z” – la fel)
• Cu raspunsuri grafice
• Cu raspunsuri grafice-numerice
• Cu raspunsuri figurale
• Licker
• Cu ranguri
Continutul întrebarilor
Trebuie tinut cont de urmatoarele
1. Întrebarile trebuie sa fie relevante (direct corelate cu tema aleasa)
2. Întrebarile trebuie sa fie simetrice (orice întrebare se refera la un singur aspect)
3. Întrebarile trebuie sa fie clare si simple (se foloseste un limbaj uzual, se evita jargonul si academismele)
4. Se utilizeaza expresii specifice populatiei careia îi este adresat chestionarul

Etapele constructiei
1. Pregatirea. Se decide tipul de chestionar, continutul sau si tipurile de raspuns. Decidem daca vom construi un chestionar nou sau nu (putem recurge la chestionare gata construite, validate, verificate)
2. Se construieste o prima varianta, ceea ce presupune formularea unui numar de întrebari (mai multe decât estimam ca ar fi necesar) si cnstruirea variantelor de raspuns.
3. Analiza critica a chestionarului. Prima varianta este analizata de catre experti (un juriu) atât ai conditiilor necesare din punct de vedere al formatului si structurii, cât si ai problemei cercetate.
4. Etapa de reexaminare si verificare – se iau informatiile care se obtin în urma etapei 3 si sunt prelucrate
5. Pretestare. Aplicam chestionarul pe un lot mic, cerându-se subiectilor sa semnaleze orice neîntelegere sau greseala pe care o sesizeaza (validare de continut).
6. Revizuirea chestionarului
7. Definitivarea chestionarului. Vizeaza atât continutul si formularea întrebarilor, cât si formula grafica de prezentare. Se revine la scrisoarea introductiva si la instructiunile de aplicare.
Etapele 6 si 7 implica un numar mare de probleme, în legatura directa cu scopul cercetarii
• Se acorda o mare atentie dimensiunii chestionarului
• Este chestionarul prea mare sau prea mic?
• Acopera toata aria de probleme din sfera cercetata?
• Ce utilitate are fiecare întrebare? – întrebari omise, repetitii, este chestionarul complet?
• Formularea, continutul sunt clare? Continutul întrebarilor respecta criteriile de etica ale relatiei cercetator-cercetare-participant?
• Forma chestionarului: Exista un spatiu suficient pentru raspuns (în cazul întrebarilor deschise)? Raspunsurile pe care le propunem sunt usor de înteles, exhaustive, unidimensionale si exclusive?
• Limbajul utilizat în chestionar corespunde nivelului intelectual al respondentilor si vocabularului acestora?
• Format – caracterele literelor, ordonarea în pagina, culoarea hârtiei si a literelor.
• Verificam daca datele statistice sunt suficiente prin raportare la scopul cercetarii. Se cere vârsta, ocupatia, sexul, localiatatea, etc.

3. Interviul
Este varianta orala a chestionarului. Etape ale interviului:
1. etape pregatitoare – se fixeaza scopurile, se lucreaza pe întrebari (aleg întrebarile, dar ma informez asupra posibilitatilor de raspuns), se fixeaza data întâlnirii pentru interviu
2. interviul propriu-zis – discutie sistematica si controlata de cercetator, pentru a evita distorsiunile. Se foloseste fie un studiu calitativ (utilizat preponderent în varianta nestandardizata) fie un studiu cantitativ (varianta structurata).
Clasificare
• dupa nivelul de structurare a continutului
1. Interviu structurat – presupune o procedura stricta, presupune construirea si respectarea unui ghid, este un chestionar construit de cercetator si citit de operator, nu permite obtinerea de informatii suplimentare fata de cele vizate initial.
2. Interviu nestructurat – presupune fixarea unor teme de discutie, nu admite restrictii în formularea întrebarilor, nu exista o ordine a întrebarilor, informatiile sunt deosebit de aprofundate, si este frecvent utilizat în studiile calitative sub numele de interviu comprehensiv.
• Dupa numarul aplicarilor:
1. Interviuri unice – se discuta o singura data
2. Interviuri panel – intervievatorul revine cel putin de doua ori la aceeasi persoana; sunt tipice pentru studiile longitudinale si mai apar ca studii de verificare în cercetarile pe esantioane succesive independent.
• Dupa numarul de persoane intervievate
1. Interviuri cu o persoana
2. Interviuri de grup – subiectii primesc o foaie de hârtie pe care vor nota raspunsurile (a nu se confunda cu focus-grupul)
• Dupa scop
1. Interviuri analitice – specifice psihologiei clinice si psihologiei analizei
2. Interviuri diagnostice (anamneze) – presupun descrierea evenimentelor majore traite de subiect si care permit o diagnoza asupra sanatatii subiectilor.
3. Interviuri etnografice – dezvoltate initial ca un instrument tipic etnografiei si antropologiei. Permit studierea structurilor culturale si a componentelor arhetipale (presupun fixarea nu numai a comportamentelor, ci si a simbolurilor lor, stabilesc relatiile dintre aceste simboluri ale comportamentelor). Se lucreaza cu “informatori”.
4. Interviuri centrate (focalizate) – presupun o discutie semistructurate pe o tema bine precizata. Sunt interviuri de grup, participantii trebuind sa aiba .... Avantaje: intervievatorul este un modelator, subiectii au o libertate totala de raspuns, iar acest tip de interviu permite obtinerea unor informatii specifice si complexe.
5. Interviul narative – a aparut în 1937, întemeietor fiind Schuetzes; permite descrierea structurilor comunitare. Se cere subiectilor sa descrie o serie de situatii care privesc relatia dintre cei care asigura conducerea unei comunitati si restul lumii. Dupa naratiune abia cercetatorul are voie sa puna întrebari suplimentare.
6. Interviul convergent – (Kalant 1991 - studii asupra familiilor). Presupun doi intervievatori (un barbat si o femeie). Se adreseaza membrilor familiilor în conflict. Este un interviu nestructurat. Dupa obtinerea a datelor se compara cele doua siruri de date si se poate relua discutându-se nodurile conflictuale semnalate atât de ambii parteneri cât si de unul singur.

……………………………………………………………………………………………

Metodologie
Cursul 8– Metoda experimentala

În psihologie se utilizeaza metoda experimentala pentru a delimita un proces psihic sau o caracteristica psihica în scopul stabilirii trasaturilor sale specifice prin constructia unei situatii artificiale.
Este greu de determinat acest lucru printr-o metoda descriptiva (observatie, ancheta, test) când un cititor apeleaza la un proces complet interiorizat (articulare subvocala) sau când apeleaza la un limbaj semiinteriorizat.
HABER (1952) a stabilit, apelând la o cercetare experimentala, diferentele la nivelul timpului necesar parcurgerii unui text între cele doua tipuri de citire. Acesta a selectat doua texte:
- unul de tipul “capul caprei…” (forma fara farmec) care obliga la un control al atentiei. S-a presupus ca în cazul citirii cu un limbaj interiorizat timpul va fi mai mare comparativ cu cel necesar descifrarii unei fraze uzuale;
- unul vizual.

CERCETAREA DESCRIPTIV-EXPLORATORIE
• utilizeaza metode de tipul descriptie, text, ancheta;
• masurarea sau determinarea caracteristicilor existente la nivelul unei populatii asa cum evolueaza ele natural (nu se intervine în evolutia lor);
• exista o serie de design-uri specifice pentru cercetarile descriptive:
• design transversal;
• design longitudinal, etc.

CERCETAREA EXPERIMENTALA
• utilizeaza ca metoda experimentul;
• masoara caracteristicile unui proces sau ale unei trasaturi psihice, izolând-o din structura generala a personalitatii si provocând evolutia sa într-o situatie artificiala;
• apeleaza la o serie de design-uri specifice:
• design multigrup – monogrup;
• design al grupurilor independente, corespondente, naturale,etc.

O cercetare care sa certifice cu maxima certitudine caracteristicile psihologice ale unei anumite trasaturi presupune o abordare complexa: de factura descriptiva si experimentala. Din punct de vedere metodologic se permite obtinerea unei validitati convergente a datelor.
CARACTERISTICILE EXPERIMENTULUI CORECT
1) Se utilizeaza atunci când psihologul doreste sa stie:
- ce se afla în spatele unui comportament;
- de ce apare acest comportament.
Deci experimentul este o metoda care permite precizarea relatiilor cauzale.
2) Presupune manipularea uneia sau mai multor factori si permite masurarea lor. Acesti factori se numesc variabile independente, iar comportamentele, procesele, functiile utilizate pentru masurarea efectului variabilelor independente se numesc varibile dependente.
3) Diferenta dintre experimentul corect si cel indirect este data de:
a) Validitatea interna: un experiment dispune de validitate interna atunci când orice factor care ar putea influenta necontrolat rezultatele este îndepartat (cauza si efectul sunt bine delimitate);
b) Fidelitatea: în masura în care scopul unui experiment este sa determine un comportament specific, daca prin repetaea experimentului se obtin aceleasi rezultate atunci se considera ca primul experiment a avut un grad mare de fidelitate;
c) Sensibilitatea: un experiment dispune de sensibilitate atunci când se pot masura efectele oricarei variabile independente oricât de mica intensitate ar avea ea;
d) Validitatea externa: daca rezultatele unui experiment se pot generaliza asupra unei populatii generale atunci putem considera ca experimentul respectiv dispune de validitate externa.

OBSERVATIE:
În mod obisnuit cele patru caracteristici nu se regasesc în aceeasi masura simultan într-un experiment. Procedurile de crestere ale uneia pot reduce pe celelalte.

CONTROLUL SITUATIEI EXPERIMENTALE
Pentru a realiza un experiment corect, trei elemente trebuie avute sub control:
A) Modalitatile de manipulare a variabilelor;
B) Mentinerea conditiilor experimentale;
C) Grupul de control.

A) Aceste aspecte urmaresc un obiectiv comun:
- stabilitatea unor conditii necesare detinerii unor inferente cauzale (covarianta, ordonarea temporara, eliminarea cauzelor alternative posibile);
- asigurarea validitatii interne a experimentului.

COVARIANTA = obtinerea unor modificari la nivelul variabilei dependente atunci când se modifica variabila independenta, pentru ca modificarea variabilei independente se produce anterior modificarii-raspuns a variabilei dependente, conditia odonarii temporare se realizeaza implicit prin respectarea conditiei de covarianta.

B) Orice factor ce ar putea influenta performanta subiectului trebuie eliminat pentru a putea decide asupra influentelor reale ale variabilei independente.

C) Grupul de control este optional în cercetarile experimentale. Daca se opteaza pentru un grup de control, este obligatoriu ca toate caracteristicile grupului experimental sa fie prezente si la grupul de control.

TIPURI DE DESIGN-URI EXPERIMENTALE
Se utilizeaza frecvent:
1) DESIGN-UL MULTIGRUP
2) DESIGN-UL UNIGRUP

1) Design-ul multigrup poate fi :
1.1 Cu grupuri independente (RANDOM GROUP)
1.2 Cu grupuri naturale
1.3 Cu grupuri corespondente.

1.1 Design-ul multigrup cu grupuri independente
- în design-ul multigrup, fiecare grup reprezinta o conditie de realizare a variabilei independente. Este cel mai frecvent utilizat.
Cel mai simplu experiment de acest tip presupune doua conditii:
a. variabila independenta se aplica de doua ori cu nivele diferite de intensitate;
b. diferentele de reactie a variabilei dependente reprezinta masura efectului variabilei independente.

2) Design-ul unigrup
În acest design fiecare varianta nivel a variabilei independente se aplica pe grupuri diferite de subiecti.
Ex: LOFTUS & BURNS (1982):
S-au folosit doua grupuri independente carora li s-au prezentat doua filme. Grupului 1 i s-a prezentat o varianta violenta a filmului, iar grupului 2 o varianta “siropoasa” a filmului.
• Scopul experimentului: determinarea capacitatii de a memora detalii din film.
• Rezultat: Grupul 1 a retinut mai multe detalii decât grupul 2.

CONCLUZII:
Grupul 1 si grupul 2 au avut aceleasi caracteristici, în consecinta diferentele obtinute la nivelul memoriei de scurta durata a detaliilor s-au datorat variabilei independente (grad de agresivitate).
În acest tip de design grupurile comparabile sunt formate în functie de caracteristicile variabilei independente si deci presupune ca esantionarea sa asigure conditii egale oricarui subiect din populatia aleasa sa faca parte în unul din grupuri. Se utilizeaza urmatoarele cai de selectie:
I Esantionare aleatorie
II Esantionare multistadiala.

I ESANTIONAREA ALEATORIE
- se refera la selectia unui subiect sau mai multor subiecti din aceeasi populatie;
- ofera certitudinea existentei unei performante de nivel mediu a grupurilor alese prin respectarea tuturor procedurilor;
- asigura validitatea interna a experimentului (echilibrul diferentelor dintre subiecti) si validitatea externa a experimentului (asigura reprezentabilitatea grupurilor);
- este utilizata mai putin frecvent în cercetarile experimentale, fiind specifica cercetarilor descriptive.

II ESANTIONAREA MULTISTADIALA
- realizeaza o esantionare secundara, indirecta a subiectilor care formeaza grupul de lucru prin intermediul selectiei la nivelul esantioanelor la care au aparut initial;
- asigura repartitia echilibrata a subiectilor în grupurile experimentale.

Validitatea externa în cercetarile experimentale
Esantionarea multistdiala este specifica cercetarilor experimentale, dar utilizarea ei nu este suficienta pentru a asigura generalizarea rezultatelor obtinute într-un experiment asupra unei populatii.
Validitatea externa în cercetarile experimentale nu se stabileste printr-un experiment mic, dar ne putem permite sa consideram rezultatele acestui unic experiment generalizabile în masura în care grupurile de cercetare au fost corect selectate în virtutea a doua argumente:
1) Presupozitia continuitatii comportamentului: în timp, comportamentele subiectilor sunt relativ constante si reprezentative pentru persoane similare cu cele care au fost testate. În mod obisnuit, generalizarile de la un singur experiment se pot face doar la grupurile ce apartin aceleiasi comunitati;

2) Posibilitatea de reproducere a experimentului: presupune replicarea practica a experimentului si compararea rezultatelor. Daca, de exemplu, efectuam un experiment pe o populatie urbana si pe o populatie de sihastrii iar rezultatele sunt semnificativ comparabile atunci putem fi siguri de validitatea externa a acestor rezultate.

CAPCANA: de multe ori se generalizeaza nu numai rezultatele obtinute ci si rezultatele deduse logic.

Validitatea interna în cercetarile experimentale
Pentru a asigura validitatea interna trebuie sa avem în vedere doi factori:
1. Variabile nerelevante
2. Caracteristicile grupului experimental

1. Esantionarea este una din principalele modalitati de control a variabilelor nerelevante dar separarea lor nu este întotdeauna certa. Exista “variabile contopite” (Radu 1993) care pot influenta rezultatele unei cercetari desi ramân mascate (variabile confundate). Manifestarile lor sunt sistematic legate de manifestarile altei variabile care face obiectul experimentului.
Ex: KENDAL (1962):
- se selecteaza trei grupuri omogene de elevi (din punct de vedere al esantionarii);
- Scop: masurarea eficientei unor metode de învatare a limbilor straine;
- Metoda: se aplica trei metode diferite si la sfârsitul anului se masoara performantele pe grupuri precum si diferentele rezultatelor;
- Rezultat: performantele obtinute pe clase, în conditiile în care fiecare grup avea alt profesor, au fost influentate de aptitudinea didactica a profesorului în plus fata de caracteristicile metodei.
Daca se presupune prezenta unei variabile confundate într-un experiment se apeleaza la planuri factoriale si la experimant replica.

2) Pentru ca într-un experiment sa se obtina rezultate cu vaiditate interna este necesar ca grupul de subiecti sa ramâna constant pe parcursul experimentului. Subiectii se pot pierde pe doua cai:

(A) - aparitia unor factori care determina conditii de testare diferite. Aceste tipuri de pierderi se numesc PIERDERI MECANICE. Ele pot fi compensate fie prin înlocuirea subiectilor cu care se lucreaza în momentul respectiv cu urmatorii selectionati, fie prin repetarea experimentului.

(B) – Pierderi selective de subiecti – apar din micile neglijente ale experimentatorului (selectia grupului fara acordul subiectilor, abilitatile, capacitatile, caracteristicile subiectilor difera în grupul de experiment, necesitând astfel o prestare).

……………………………………………………………………………………………

METODOLOGIE – CURSUL 10
DESIGN-UL GRUPURILOR CORESPONDENTE

Pentru ca cercetarea sa indeplineasca conditiile de validare,trebuie sa existe un numar mare de subiecti.Se admite un numar de 30-50 ca suficient.Pentru ca cercetarea sa fie valida,trebuie sa ne ghidam dupa medie,abatere standard.Daca, un grup este eterogen,rezultatele obtinute sunt fidele si valide atunci cand abaterea standard a performantei grupului e mai mica decat media acelorasi performante.
Design-ul grupurilor corespondente permite alcatuirea grupului experimental fara sa se apeleze la tehnici de selectie specifice si la calcule statistice de tipul celor descrise inainte.Este mult mai simplu sa se utilizeze criteriul corespondentei(asemanarii perechilor) in selectia grupului eexperimental ( de exemplu, studiile de zoopsihologie).
Criteriul de selectie este unul genetic.In virtutea aceluiasi criteriu, se poate presupune ca rezultatele obtinute de cele doua grupuri sunt comparabile.
Acelasi criteriu genetic s-a utilizat cand s-au comparat caracteristicile psihologice ale gemenilor.Selectia grupurilor presupune utilizarea unor tehnici de similaritate a subiectilor.In alegerea grupului care participa la un astfel de design, se poate utiliza si o alta tehnica (tehnica pretestarii).
Grupurile de subiecti sunt supuse unui examen preliminar, iar selectia consta in alegerea acelor persoane care au obtinut performante comparabile.Se pune problema alegerii probei cu care se face pretestarea.

Variante:
1. Se utilizeaza in pretestare proba ce va fi utilizata in experiment.
De exemplu,consideram una din variabile ca fiind presiunea sangvina.Rezulta ca selectia se va face in functie de aceasta si se formeaza un lot de subiecti care au aceeasi valoare la aceeasi variabila.
2. Proba din pretestare este similara, dar nu ideentica cu cea din experiment.
De exemplu,testarea combinatoricii mentale presupune ca proba un puzzle.
3. Pentru cazuri extreme, proba din pretestare este esential diferita de cea din experiment.
Intr-un studiu asupra capacitatii de rezolvare a problemelor,in pretest aplicam un test de inteligenta.

Design-ul de tip corespondent prezinta o serie de dificultati:
• Presupune fiecare testare de doua ori.
• Sunt greu de gasit doua grupuri corespondente.
• Grupurile de subiecti sunt comparabile doar din punct de vedere al dimensiunii pe care o testam( de exemplu,capacitatea de rezolvare a problemelor).E de dorit ca subiectii sa fie comparabili( prezenta unor variabile independente necontrolate poate influenta rezultatele cercetarii.

Design-ul grupurilor corespondente e superior design-ului grupurilor independente doar cand numarul subiectilor de care avem nevoie pentru acea cercetare e mic,atunci cand una din tehnicile de selectie a grupului e aplicabila si atunci cand proba utilizata in experiment e replicabila.

DESIGN-UL GRUPURILOR NATURALE

In psihologia sociala,psihologia personalitatii, diferentele individuale pot constitui o sursa de eroare si deci,pot fi utilizate ca si caracteristici intrinseci ce se transforma on variabile de cercetare.Asa ar putea fi , de exemplu, variabila subiect care este diferita de variabila independenta.Variabila subiect poate fi o nevroza,introversia/extraversia, agresivitatea/toleranta, etc.Variabila independenta este manipulabila ( de exemplu,nivelul de cunoastere al unei melodii).
Design-ul grupurilor naturale se bazeaza pe aceste variabile subiect pe care le considera variabile independente ( cercetari asupra efectelor traumatice ale unor interventii chirurgicale,cercetari asupra relatiei dintre rata divorturilor si neurastenie).
Se mai numeste si design de cercetare corelationala pentru ca presupune analiza corelatiilor existente intre caracteristicile subiectului si performantele sale.
Este eficient in realizarea a doua conditii ale unei cercetari si anume,descrierea si predictia).Rezultatele obtinute dupa o astfel de cercetare nu permit rationamente de inferenta ( de exemplu, daca a suferit o operatie nu este obligatoriu sa dezvolte o depresie).
Covariatia a doua variabile: exista o relatie intre ele,dar prezenta uneia nu determina prezenta celeilalte.Demonstrarea unei relatii de covarianta nu indica nimic cu privire la relatia cauzala, de unde rezulta ca pentru a sustine inferente cauzale,e necesar sa respectam conditiile eliminarii tuturor cauzelor alternative.
In cazul unui experiment,e necesar sa controlam nivelul propriilor posibile asteptari, dar si pe cel al asteptarilor subiectilor expusi experimntului.De exemplu,studiul asupra efectelor alcoolului asupra capacitatii de memorare ne conduce la urmatoarele doua tipuri de asteptari:
-cercetatorul crede ca performanta va scadea;
-subiectii cred ca alcoolul le poate genera o stare de relaxare.
Astfel,cercetatorul va crede ca o serie de manifestari se datoreaza alcoolului.
Procedee de inlaturare a efectelor expectantei:
Aplicarea probelor intr-o forma riguroasa.
Utilizarea calculatorului ca intermediar intre subiect si cercetator ( Atentie la pregatirea, experienta subiectului cu calculatorul).
Apelam la un grup de specialisti folositi doar ca executanti ( nu cunosc toate conditiile experimentului).

DESIGN-UL MONOGRUP

Daca pana acum,design-urile experimentale multigrup administrau cel putin doua niveluri de intensitate a unei variabile, pe minimum doua grupuri, exista situatii cand utilizarea a doua grupuri este inutila deoarece putem obtine rezultate valide pe un singur grup.Astfel,exista cercetari in care se apeleaza la design-ul monogrup.El prezinta avantaje si dezavantaje.

Avantaje
• Numar mic de subiecti ( e mai usor se formam grupul experimental)
• Chiar daca avem subiecti, sunt cercetari in care se poate lucra cu un singur grup.
• Adecvat in unele cercetari (de exemplu, longitudinale)

Limite

• Aplicarea repetata a probelor duce la oboseala si invatare.Aceste erori sunt efecte ale practicii.
• Nu poate fi utilizat in studierea variabilei subiect(vezi design-ul grupurilor naturale).

Tipuri de design

• Design complet monogrup
• Design incomplet monogrup

Intre primul si al doilea tip de design difera modul de anulare al erorilor progresive.
In cazul primului,se aplica diferite nivelele ale variabilei independente intr-o ordine aleatoare tuturor subiectilor.Astfel , se reduce posibilitatea invatarii si a aparitiei oboselii,iar rezultatele sunt neviciate.
In cazul celui de al doilea tip,se anuleaza erorile prin aplicarea nivelelor diferite ale variabilei independente pe subiecti diferiti ( nu se aplica toate nivelele variabilei independente la acelasi subiect).Apoi, se analizeaza rezultatele partiale la nivel de grup.

1. Primul grup presupune,asadar, un grup experimental si o variabila cu mai multe nivele de intensitate(fiecare nivel e aplicat fiecarui subiect).
1.a. ABBA
2.b. Selectie aleatoare in grup ( block randomisation)

1.a. Se aplica cele doua nivele ale variabilei independente intr-o succesiune de acest tip:primul nivel A, al doilea nivel B; apoi,in etapa a doua, aplicam al doilea nivel B si primul nivel A.Se utilizeaza cand,fiecare nivel al stimulului se poate aplica de cel putin doua ori fiecarui subiect.Contrabalansarea ABBA duce la eliminarea erorilor.
Problema care poate aparea in acest caz este anticiparea efectelor cand succesiunea ABBA se repeta de multe ori.

1.b. Fiecare nivel al variabilei independente se aplica pe subgrupe de subiecti. Numarul subgrupurilor experimentale corespunde numarului nivelelor variabilei independente.Utilizand acest model, admitem existenta unor erori medii pe subgrupe de subiecti care se vor echilibra la nivelul intregului grup.

2. Presupune un grup experimental si o variabila independenta cu mai multe nivele de intensitate.
Nu se aplica fiecare nivel fiecarui subiect.Ordinea aplicarii obisnuite urmareste trei nivele( patrat latin, ordine n luate cate n).Se obtine o performanta pe grup,care este media performantei individuale.Scopul acestui tip de design este evitarea erorilor progresive.

Limite ale design-urilor monogrup

• Transferul diferential care apare mai putin cand se utilizeaza corect tehnicile de contrabalansare.
• Nu permite cercetari cu variabila subiect.( adica cercetari longitudinale).

DESIGN-URI COMPLEXE

Acestea sunt cel mai frecvent utilizate in cercetarea psihologica.Se studiaza simultan doua sau mai multe variabile.
Johnson(1983) face un experiment pe doua grupe de subiecti depresivi si nondepresivi,care aveau de indeplinit sarcini complete si incomplete.
Ipoteza: Persoanele cu depresie isi vor reaminti cu mai mare usurinta activitatile intrerupte.
Prezinta ambelor grupe, 12 activitati dintre care 10 intrerupte inainte de a fi finalizate si 2 duse la capat.
Etapa a doua consta in reamintirea sarcinilor.In urma ei,ipoteza a fost confirmata(din cauza rezistentei scazute la frustrare a depresivilor).

Design-ul clasic cuprinde doua grupe si doua probe ( design 2?2 ).
Intr-un design complex putem avea mai multe categorii de subiecti, sarcinile pot fi mai multe ( de exemplu, 2?3, 3?3, etc.).

Avantaje

• Permite verificarea practica a unor enunturi toretice ( optimum motivational ).
• Daca pe parcursul experimentului se manipuleaza o singura variabila independenta, oricare alta variabila independenta potentiala trebuie controlata pentru a nu influenta rezultatul.
• Putem masura influenta mai multor variabile independente asupra comportamentului.

……………………………………………………………………………………………

CURS 11

METODOLOGIA CALITATIVA

Definitie: o metoda calitativa reprezinta succesiunea de operatii si activitati la care apleaza cercetatorul pentru a determina semnificatia unor fenomene umane.
Se disting doua faze mari in analiza calitativa (comune si cercetarii cantitative):
• Colectarea de date;
• Analiza datelor.

Metoda in sens larg inseamna formula de tehnici specifice de colectare si analiza de date corespunzatoare unei probleme de cercetare( problema de cercetare=ansamblu de intrebari la care cercetatorul vrea sa raspunda).
Operatii/activitati de cercetare:
1. Tehnice:
• Transcrierile(inregistrarile)informatiilor culese de la subiect;
• Decupajul de text;
• Construirea matricilor pentru integrarea datelor.
2. Intelectuale:
• Inlocuirea unor termeni cu altii;
• Regrupari intuitive de informatii;
• Analiza documentatiei si determinarea legaturilor posibile intre scopurile studiului si cercetarile anterioare;
• Inductiile generalizate;
• Reducerea la constante,forme esentiale.

Specificul metodelor calitative consta in subordonarea lor paradigmei comprehensive Orice epistemologie presupune a considera faptul ca evenimentele, fenomenele umane au un sens, o logica care poate fi inteleasa printr-un efort specific. Acest efort are o dubla determinare: presupune o anumita capacitate de intelegere a fenomenelor socio-umane de catre cercetator si , in plus, depinde de natura fenomenelor carora li se acorda un sens.
Capacitatea de intelegere a logicii fenomenelor socio-umane in abordarile calitative poarta numele de empatie.Daca utilizamm o metoda calitativa oricare, in afara cunostintelor generale sau specifice domeniului, e nevoie si de capacitatea empatica(fler, intuitie).
Evenimentele umane pe care incercam sa le intelegm prin metodele calitative sunt unice, nerepetabile de unde rezulta diferentierea esentiala fata de abordarea experimentala.Aceste evenimente pot sa fie:
• Rezultatele activitatii unui individ:jurnale,articole,discursuri;
• Fenomene netangibile,neevidente:reprezentari sociale,norme culturale, modalitati de a rationa etc.

Alta caracteristica a acestei metode consta in implicarea cercetatorului in colectarea de informatii.Nu se poate apela la un tehnician,operator,etc. ( de exemplu, studiul monografic al unei colectivitati trebuie realizat in prezenta cercetatorului in comunitatea respectiva), de unde rezulta ca este obligatoriu ca cercetatorul sa dispuna de un bagaj de informatii bogat, pentru ca fiind implicat, lipsa unei informatii poate duce la retinerea unor date false( cunoasterea semnelor,simbolurilor).
Documentarea exacta asigura conditiile optime pentru dezvoltarea unor relatii empatice.
Cercetarile calitative impun un grad crescut de profesionalitate,siguranta de sine asigurand realizarea unor interpretari corecte asupra datelor partiale si a intregului volum de informatii,permitand redirectionarea cercetarii cand conditiile de teren o cer.
Profesionalismul este necesar.Uneori nu exista o grila care sa permita crearea de categorii,obtinerea de informatii.Grila nu se construieste in birou, fiind necesar contactul direct cu realitatea(experiment pilot).Validarea (in functie de situatie) presupune expunerea raportului de cercetare celor care au participat si care trebuie sa decida asupra corectitudinii.Ultimul pas si anume, raportul constituie ultimul pas in cercetarea calitativa.

Criterii de alegere a unei metodologii de cercetare(cantitativa/calitativa)

Berger ( 1989 ) enumera urmatoarele criterii:

• Metodologia trebuie sa corespunda scopurilor teoretice si obiectivelor concrete de cercetare( metodologia se alege in functie de avantaje si dezavantaje,prin raportarea la necesitatile studiului).
• Caracteristicile de prelucrare statistica a datelor(e suficient un raport obiectiv sau e nevoie de cifre?).
• Daca informatiile pe care le detinem despre domeniul de cercetare sunt insuficiente, se apeleaza la o metoda calitativa.Astfel, ne putem clarifica notiunile,conceptele,conditiile necesare cercetarii, alte neclaritati.Acestea sunt utilizare in faza de explorare,urmand faza de cercetare propriu-zisa in care putem apela la o metoda cantitativa.
• Se alege o metoda calitativa atunci cand e necesara o abordare din interior a fenomenelor sociale( de exemplu,integrarea sociala a emigrantilor in tarile de emigratie). Daca sunt necesare detalii,metoda cantitativa nu este recomandabila intrucat ofera informatii simplificate.
• Daca masuram un fenomen in evolutie, trebuie sa apelam la metode calitative.
• Daca informatia ce trebuie prezentata e complet verbala si nu si in cifre,alegem o metoda calitativa.
• Pentru studiul realitatii fara modle preconcepute si limitatoare,se alege o metoda calitativa ( exista riscul de individualism!!!)
• Daca scopul e determinarea sensului fenomenelor psihice,sociale repetabile, se alege o metoda calitativa.

Metoda calitativa este un supliment al metodei cantitative, o alternativa.Trebuie precizat ca este o metoda de sine statatoare si presupune caracteristici proprii, structurate in timp:
• Se ocupa de cercetarile privind situatiile naturale, reale;nu se asociaza experimentelor de laborator.
• Utilizeaza analiza inductiva care presupune selectia datelor esentiale dintr-un numar mare de elemente de amanunt.
• Se ocupa de cercetarile holistice,fenomene sociale care constituie sisteme complexe care presupun un sens propriu diferit de suma sensurilor elementelor componente.De exemplu,fenomenele de masa,de grup mare nu pot fi intelese prin analiza comportamentelor individuale ale membrilor.Tipul informatiilor colectate este calitativ, detaliat,descrie amanunte.
• Modelul e flexibil, ne putem misca relativ independent (nu stabilim pasi rigurosi de urmat, ci doar o schema de lucru).In functie de informatii,modelul cercetarii se poate schimba.
• Abordare dinamica ce presupune capacitatea de adaptare la schimbarile ce intervin.
• Cercetarile calitative sunt orientate pe unicitate , presupun acceptarea de la inceput a ideei ca fiecare caz e unic si trebuie analizat in context astfel incat,fiecare eveniment social se plaseaza intr-un cadru istorico-social bine definit.Analizeaza mentalitati (idei cu valoare axiologica aplicate unei colectivitati,unei zone,unei perioade de timp bine definite).
• Presupune ca cercetatorul sa aiba o neutralitate empatica (capacitate de a percepe empatic trairile celorlalti si capaciatea de a ramane neutru).
• Domenii in care e utilizata metoda calitativa:antropologia(studiaza indivizii din perspectiva schemelor si categoriilor de evolutie),etnografia( descrie modul in care cultura influenteaza dezvoltarea umana),ecopsihologia(relatia dintre indivizi si mediul social pentru determinarea modului de adaptare), ecologia umana( descrie modelele comportamentale cotidiene),psihologia con( mod de interrelationare ob/nonob).

Principii ale metodei calitative:
• Descrierea
• Con
• Considererea realitatii sociale ca proces
• Reflectie si analiza
• Flexibilitate
• Explicitarea scopurilor.

Intr-o cercetare calitativa lipseste stuctura predeterminata prin ipoteze si proceduri care de obicei, limiteeaza domeniul de cercetare.Intr-o cercetare calitativa se precizeaza scopurile si obiectivele( care sunt relatiile intre comunitatile de homosexuali si preoti ). Ipoteza difera de ipoteza de tip cantitativ , nu exista modele,conditii prestabilite de verificat,ci doar prezumtii asupra evenimentelor si fenomenelor umane.
Participarea directa a cercetatorului la activitate presupune relationarea cu participantii vizati( nu este o dependenta a cercetatoruluide subiecti,travaliu in comun pentru determinarea unor caracteristici).
Se refera la evolutia evenimentelor respective, la identificarea pattern-urilor de evolutie ale unui individ sau ale unei societati si la determinarea sensurilor.
E necesar ca persoanele studiate sa stie si sa inteleaga ce se asteapta de la ei.Se urmareste descrierea si teoretizarea unui proces,nu numai semnalarea unor date.
Fiecare simbol sau sens reprezinta reflexul,efectul contextului in care a luat nastere.Analiza acestora presupune o metoda flexibila care sa surprinda toate schimbarile care apar.

TEHNICILE GRUPULUI NOMINAL

Cercetarile calitative studiaza fenomenele interne,psihice,ceea ce nu este cuantificabil direct( de exemplu, procedurile de conducere), ce presupune un efort de intelegere.Metodele calitative utilizeaza tehnici clasice( analiza cercetarilor anterioare) sau tehnici specifice(tehnicile grupului nominal).
TGN reprezinta un mod de identificare, fixare a problemelor si a temei de cercetare, a implicatiilor rezultatelor cercetarii.Se bazeaza pe un demers inductiv, poate inlocui faza de documentare a unei cercetari(rar, cu conditia ca participantii sa fie buni profesionisti).
TGN presupune o conduita speciala si anumiti pasi de urmat(Delbeco&Van de Ven,1968).
Denumirea de grup este gresita intrucat aceasta inseamna ansamblul de relatii intre persoanele din acelasi spatiu.In cazul grupului nominal,spatiul e acelasi, dar nu se stabilesc relatii interpersonale.Se culeg informatii de un mediator.
Grupul nominal presupune reunirea unor persoane ce poseda informatii despre domeniul cercetarii, ce sunt trensmise prin mediator conducatorului de grup.

Etape ale functionarii grupului:

• Enuntarea temei, problemei.In general, se formuleaza sub forma de intrebare de catre mediator.
• Generarea solutiei.Fiecare participant comunica in scris o serie de solutii ale problemei propuse; acestea trebuie sa fie enunturi scurte;fiecare propozitie e o solutie.
• Colectarea enunturilor solutiilor se face de catre mediator.Organizatorul va obtine o baza de date ce sunt comunicate grupului, cu scopul eliminarii duplicatelor.
• Formularea clara a solutiei la problema.Scopul este de a reformula,regrupa si elimina ideile redundante.Enunturile care raman sunt clare, acceptate si intelese de toti.
• Etapele votului preliminar.Se cere participantilor sa ordoneze primele opt solutii,cele mai bune din propriul punct de vedere pentru problema discutata(confidentialitate).
• Con.rezultatelor.Mediatorul reuneeste solutiile si stabileste o lista si rangul de prioritate al fiecarei solutii.
• Se analizeaza in grup solutiile.
• Se voteaza lista finala.Fiecare solutie , daca demersul a fost corect,este un posibil obiectiv de urmarit si cercetat.

……………………………………………………………………………………………

CURSUL 12

GRUPUL NOMINAL ( continuare)

Avantaje:
1. – Timp scurt necesar pentru documentare;
2. – Costuri reduse pentru cercetare;
3. – Se pot obtine informatii de la persoane cu nivele diferite de competenta, varsta, astfel incat informatiile sa fie mult mai adecvate.

Limite:
1. – O proasta coordonare a grupului poate genera frustrari participantilor in masura in care acstia sunt:
• tacuti – vorbareti;
• timizi – indrazneti s.a.m.d.
2. – Se poate ca solutiile obtinute pentru problemele puse in discutie, adica viitoarele probleme de cercetare, sa nu fie recunoscute social. Ne vom afla in acest caz in situatia clasica de neconfirmare a ipotezelor.
3. – Solutiile oferite de grupul nominal pot fi superficiale, situatie la care se ajunge:
? fie dintr-o defectuasa coordonare;
? fie dintr-o selectie neatenta a participantilor.

Obiectivul general al unui studiu calitativ este de a determina cum se desfasoara un fenomen social sau individual-uman si in secundar de a determina efectele unei asemenea evolutii intr-un plan social mai larg ( cand descriem evolutia unui grup ).

Etapele metodei calitative:

( I ) – Analiza problemei de cercetare.
Presupune in cadrul cercetarii calitative utilizarea de tehnici de tipul:
? interviu cu specialistii;
? tehnica grupului nominal;
? analize calitative ale raporturilor stiintifice pe tema aleasa.
Specifica cercetarii calitative este valorizarea intuitiilor.
DEFINITIE: Intuitia reprezinta operatia intelectuala nerationala si emergenta.Ea se declanseaza, se dezvolta corelativ cu rationamentele constiente si dezvaluie diferite semnificatii, sensuri nepercepute in momentul initial si greu de sesizat daca gandirea omului s-ar limita doar la o evolutie constienta.

( II ) – Formularea problrmaticii de cercetare.

In functie de rezultatele obtinute la prima etapa, se trece la o analiza a posibilitatilor de abordare a temei. Aceasta presupune :
? pe de-o parte, analiza propriilor competente ( Pot eu sa duc la capat acest studiu? );
? pe de alta parte, analiza pertinentei si importantei problemei de cercetat (Are vre-un sens acest studiu? ).

( III ) – Etapa de studii pregatitoare.

Studiile pregatitoare nu se desfasoara liniar. Exista oricand posibilitatea, pe parcursul unei cercetari, sa fie necesara revenirea la o etapa anterioara, la fel cum este posibil sa se sara anumite etape.

3.1. – Documentare: presupune studiul serios al cercetarilor deja facute in domeniul respectiv si, eventual, pe tema data daca exista.
3.2. – Interviul cu expertii: reprezinta o prima faza non-directiva, adica se discuta domeniul larg din care face parte problema, evitand focalizarea chiar pe tema studiata.
3.3. – Prelucrarea, analiza si utilizarea informatiilor obtinute de la experti: presupune apelul la metoda analizei de continut ( esentialmente calitativa ), evaluarea dificultatilor cu care ne-am putea intalni, precum si precizarea metodelor pe care le vom utiliza.
3.4. – Preancheta: reprezinta un prim contact cu tema de cercetare si subiectii vizati,avand scopul de a verifica instrumentele alese si de a preciza inca o data dificultatile ce pot apare.
3.5. – Fixarea metodologiei de lucru: in aceasta faza se vor preciza atat tehnicile de culegere a datelor, cat si metodele de analiza a lor (cantitative/calitative).
De asemenea se fixeaza design-ul de cercetare, echipa de lucru si sarcinile fiecaruia.

( IV ) – Reformularea problematicii.

Daca studiile pregatitoare permit verificarea pertinentei obiectivelor temei, este posibil sa descoperim ca problematica pe care ne-am propus-o este prea vasta sau prea limitata si atunci va trebui sa o reformulam.

( V ) – Esantionarea apriori si pregatirea anchetei.

In aceasta etapa se fixeaza caracteristicile esantionului, se stabileste numarul de subiecti necesari precum si modalitatile de lucru.
Esantionarea apriori presupune ca numarul de subiecti poate fi mai mic iar rezultatele obtinute printr-o abordare comprehensiva nu se pot generaliza asupra altor populatii.

( VI ) – Ancheta propeiu-zisa ( culegerea informatiilor ).

Reprezinta lucrul propriu-zis in teren.

( VII ) – Jurnalul de bord.

Reprezinta o metoda obligatoriu de utilizat in colectarea informatiilor, fiind un document cu valoare de memorie vie a cercetarii, cuprinzand o serie de reactii, evenimente, comportamente care insotesc evolutia subiectilor cercetarii si care intr-un simplu interviu nu le putem surprinde. Deci, in jurnalul de bord, cercetatorul va nota tot ce se intampla pe parcursul studiului, inclusiv propriile reflectii asupra derularii evenimentelor.
In general, notitele se structureaza pe patru domenii:
1.- Notele de context: care descriu ce se intampla pe teren precum si caracteristicile generale ale mediului social in care se desfasoara studiul;
2.- Notele personale: care fixeaza intuitiile, constientizarile concomitente efectuarii studiului;
3.- Notele metodologice: precizeaza modificarile care au aparut in metodologia utilizata si justificarea acestor modificari;
4.- Notele teoretice: cuprind explicatii si integrari partiale teoretice ale rezultatelor obtinute ( se incepe construirea raportului de cercetare ).

( VIII ) – Efectuarea de analize cantitative si calitative.

Este una dintre cele mai importante etape. O baza de date obtinuta prin metode calitative nu implica cu necesitate utilizarea unei interpretari de tip calitativ, ci se pot utiliza si modalitati de analiza cantitativa sau o combinatie calitaiv-cantitativ.

EX: In anchetele sociale se va utiliza o analiza cantitativa riguroasa dupa o citire calitativa a datelor.
Paille ( 1996 ) face distinctia intre:
• “ analiza datelor calitative” – analiza cantitativ-statistica
• “ analiza calitativa a datelor” – reprezinta un demers discursiv de reformulare a informatiilor obtinute, de explicitare si teoretizare a unor evenimente sociale.

Analiza calitativa a datelor = demers care incearca sa descopere, sa construiasca sensul logic al unei baze de date care surprinde un anumit fenomen social.
Cuvintele reprezinta suportul de informatii care analizate pot evidentiasensul sau continutul lor informational.Aceasta operatie nu presupune o transformare numerica.

EX: utilizarea repetitiva a unui cuvant intr-un discurs are o anumita semnificatie, spune ceva despre cel care conferentiaza.

Rezultatele unei analize calitative nu sunt niciodata o proportie ci o calitate, o dimensiune, o extrapolare. Scopul ei este nelimitat.
Exista o clasificare a metodelor:
Metode pur calitative: analiza fenomenologica; analiza calitativa
prin teoretizare; analiza tematica.
Metode cvasicalitative: analiza de continut ( unele forme ); analiza
propozitionala a discursului, analiza protocolului.
Caracteristic acestor metode este urmatoarea succesiune de
operatii: operatii preliminare exploratorii de tip calitativ;
operatii de confirmare, definitorii de tip statistic.
Deosebiri:

1. – Metodele cvasicalitative urmaresc sa cuantifice evenimentele analizate, in timp ce metodele calitative incearca sa le inteleaga ( comprehensiune discursiva );
2. – Metodele cvasicalitative comporta operatii de numarare, in timp ce metodele de tip calitativ nu fac niciodata apel lacifre;
3. – Metodele cvasicaitative sunt centrate pe forma materialului de analizat, in timp ce metodele calitative presupun o analiza intrinseca a datelor, de tipul “de ce ?”.
4. – Metodele cvasicalitative sunt mai obiective in masura in care sunt cifre si mai ales daca utilizeaza programe statistice computerizate, in timp ce metodele calitative sunt pe latura subiectiva in masura in care, pentru a interpreta rezultatele, se apeleaza la o persoana care face interpretari, analize, trecandu-le prin filtrul propriei subiectivitati.
( IX ) – Validitatea interna.

Presupune reintoarcerea pe teren pentru a verifica rezultatele obtinute pana in acest moment.
Caracterul de validitate a rezultatelor presupune intrebari de genul:
• Cat poate surprinde studiul dintr-o realitate sociala?
• Ce a ramas necunoscut?
• Cat de mult explica studiul evolutia realitatii sociale?

OBS:

In masura in care rezultatele unei cercetari surprind 75% din realitate iar explicatia lor este in proportie de 75% , atunci putem considera ca aceste rezultate sunt stabile si valide.

Validitate = exactitate, corectitudine a rezultatelor, grad de adecvare a unei
categorii de informatii, formulate teoretic, la fenomenul social
sau psihic pe care il descriu.

Traditional, se face distinctia intre:

Validitate interna: corespondenta intre
• datele culese prin cercetare;
• realitatea empirica cercetata.
Validitate externa: presupune raportarea propriilor concluzii la teoriile/
Rezultatele altor cercetari ca si verificarea rezultatelor obtinute pe
O alta populatie.

( X ) – Redactare raportului de cercetare.

Presupune, de asemenea, si oferirea de sugestii pentru continuarea in viitor a cercetarii ( principiul deschiderii).

( XI ) – Validarea externa a rezultatelor.

Se mai numeste si “ confirmare externa”. Acest tip de evaluare se bazeaza pe prezumtia ca cercetatorul este incapabil sa fie obiectiv 100%, fiind implicat in cercetare.
Literatura de specialitate precizeaza o serie de strategii caracteristice a acestei etape:
• utilizarea unitatilor de observatie;
• validarile prin triangulatie.

TEHNICI DE TRIANGULATIE.

Permit validarea rezultatelor, fiind strategii prin care se suprapun / se combina mai multe tehnici de culegere de date pentru a compensa pierderile inerente utilizarii oricarei metodologii.
Originea termenului de “triangulatie” se afla in topografie, fiind transferat in stiintele sociale unde presupune o serie de activitati de verificare succesiva a informatiilor culese. Cu cat numarul de informatiiculese este mai mare, cu atat certitudinea corespondentei cu realitatea empirica este mai mare.
Motivele utilizarii acestei tehnici sunt:
? dinamismul si caracterul evolutiv al fenomenelor umane si sociale;
? utilizarea mai multor surse de informatii care determina un grad mai mare de
obiectivitate.

Clasificarea tipurilor de triangulatie:

( A ) – Clasificarea lui Denzen (1970):

1.-Triangulatia datelor.
Permite cresterea numarului de probe, ceea ce determina nuantarea / evidentierea numarului mai mare de fatete ale fenomenului studiat.
Triangulatia datelor se face in trei directii:
Spatiala: masurarea caracteristicilor fenomenului in contexte diferite;
Temporala: se ia in consideratie dimensiunea evolutiva a fenomenu-
lui studiat ;
A subiectilor: se analizeaza fenomenul-tinta la diverse niveluri ( idi-
vidual, colectiv ).
2. – Triangulatia cercetatorului.
Presupune alcatuirea unor echipe de cercetatori ( minim 2 ), observatiile si interpretarile facute separat fiind comparate. Se realizeaza astfel o validare de semnificatie. In medicina acest tip de validare se denumeste consult.
3. – Triangulatia teoretica.
Presupune interpretarea rezultatelor obtinute prin incadrari succesive in diferite teorii.
Ex: esecul scolar: teoria deficitului;
Teoria incompatibilitatii culturale.

4.– Triangulatia metodologica.
Presupune utilizarea unor tehnici diferite de culegere a datelor ( observatie, interviu, analiza ). In momentul in care, apeland la mai multe metode, obtinem informatii aproximativ identice rezulta ca informatia este buna.

( B ) – Becker (1970) adauga :

5. – Triangulatia nedefinita.
Presupune actiunile cercetatorului de a supune participantii la un studiu pilot si analizarea rezultatelor, verificare care permite sa se faca o serie de corectii inaintea inceperii anchetei propriu-zise.

……………………………………………………………………………………………

CURSUL12

INTERVIUL COMPREHENSIV

CONSIDERATII GENERALE.

In sec.XIX apar primele anchete sociale in domeniul etnologiei si psihologiei clinice. Astazi, interviul comprehensiv este utilizat mai ales in studiile asupra motivatiei, in studiile de psihologie organizationala si in cele cross-culturale.
In evolutia interviului se manifesta doua tendinte:
1. – Tendinta de a acorda o mai mare importanta intervievatorului.
Deci, ascultarea atenta a inlocuit obtinerea de informatii prin
chestionare.
2. – Rolul pe care il ocupa interviul in design-ul cercetatorului:
interviul poate fi un instrument auxiliar, complementar de
obtinere de informatii( interviu de explorare, interviu de
ilustrare).
Interviul poatefi, deci:
• metoda principala de culegere ade informatii;
• metoda complementara.

CLASIFICARE:

In metodologia interviului apar doua aspecte care trebuie analizate din punct de vedere al evolutiei:
• conduita de interviu;
• analiza continutului obtinut.

(1) – Interviurile directe.

Au un continut antefixat prin intrebari cu raspuns dirijat, motiv pentru care au o eficacitate redusa , fiind din ce in ce mai putin utilizate.
Interviurile pozitiviste vor sa elimine pe cat posibil influentele anchetatorului asupra intervievatului , tinzand spre o prezenta discreta a intervievatorului.Aceasta atitudine neutra , retinuta declanseaza la intervievat o reactie specifica de retragere. Caracterul impersonal al anchetatorului si cel al intrebarilor determina o non-implicare a intervievatului. Datorita acestui fapt, analiza acestor continuturi devine impersonala, cercetatorul fiind pus in situatia de a se restrange la propriile interpretari.

( 2 ) – Interviurile comprehensive.

Presupun o dinamica inversa celor dintai. Anchetatorul se angajeaza puternic in formularea intrebarilor pentru a provoca angajarea respondentului. In ceea ce priveste analiza datelor obtinute, aceasta se face in colaborare cu cel intervievat (De ce?, Cum? – intrebari care se pun in cazul in care informatia nu este clara). Astfel, participarea anchetatorului in interpretari este mai obiectiva, rezultatele fiind mai realiste.

• Interviul direct (standardizat) vizeaza un nivel precis.Opiniile de suprafata sunt cele mai accesibile si de aceea aceste interviuri permit disimularea esentialului ( ex: rateuri de exprimare e.t.c.) iar analiza de continut se va reduce si ea la un anumit nivel de suprafata.
Cea mai periculoasa tehnica de analiza a interviurilor directe o reprezinta “sacul cu teme” (= inventarierea raspunsurilor diferitilor itemi). Aceasta inventariere este nociva pentru ca distruge arhitectura cognitiva si afectiva a persoanelor singulare (Bardin ).

• Interviul comprehensiv isi propune o restructurare a situatiei. Se considera ca socialul nu poate fi inteles separat de perceptia subiectiva a individului, separat de cunoastera comuna. Obiectul cunoasterii pare a fi mai real, mai usor de determinat decat in primul caz.

? In designurile cantitative exista o evolutie clar delimitata:
(a) – elaborarea unei ipoteze conforme cu teoria consolidata;
(b) - definirea unei proceduri de validare care permite corectarea ipotezei.
Interviul comprehensiv: reia cele doua metode ale design-ului
cantitativ, dar inverseaza ordinea aplicarii acestora:
aplicarea pe teren nu mai este o modalitate de verificare a teoriei , ci punctul de plecare pentru problematizare;
Interviul direct: problematizarea se constituie in faza initiala.
Ulterior se realizeaza protocolul de ancheta, ca instrument
de verificare a ipotezelor si culegere a datelor. Instrumentul
trebuie construit cu grija, grila de intrebari trebuie sa fie
standardizata iar conduita de interviu trebuie sa fie rezervata
neimplicata. Analiza de continut trebuie sa se bazeze doar
pe rezultatele obtinute.
? In designurile calitative se inverseaza modul de constructie,
problema stabilindu-se pe parcurs, procedeele utilizate fiind
esential diferite.
Interviul comprehensiv presupune echilibrarea a doua pozitii:
• intelegere si ascultare atenta;
• analiza critica a informatiilor.
Caracterul obiectiv al datelor se obtine treptat, cu ajutorul instrumentelor conceptualizate care se sustin reciproc si se organizeaza astfel incat subiectul anchetei devine din ce in ce mai indepartat de ideea spontana de la care s-a plecat, fara sa se rupa definitiv de ea.
Demers comprehensiv: oamenii nu sunt simplii purtatori de informatii, ci participa efectiv la constructia socialului. De aceea ei sunt detinatori de informatii care trebuie abordate din interior, prin intermediul sistemului de valori al indivizilor.

In ceea ce priveste rezultatele, exista o serie de criterii de evaluare a studiilor calitative:
(1) – Coerenta demersului de cercetare in ansamblul sau. In masura in care ipotezele sunt intemeiate pe observatii logic articulate intre ele, rezultatele pot fi considerate valide.
(2) – Analiza riguroasa a modelului rezultat prin adecvarea lui la realitatea din care a fost extras.
(3) – Expunerea rezultatelor cercetarii prin publicare. Evalurea poate fi conceputa in trei moduri:
1. – prin reactiile critice otinute imediat dupa publicare;
2. – prin reactiile critice obtinute pe timp mai indelungat;
3. – in functie de intreaga cariera a persoanei care ofera
rezultatele.

CONCLUZIE: In utilizarea interviului comprehensiv implicarea anchetatorului este esentiala, analiza rezultatelor capatand valoare prin implicarea intervievatilor in evaluare.
Informatii corecte se pot obtine atat printr-un interviu directiv (informatii de suprafata ), cat si printr-un interviu non-directiv (informatii profunde).

INTERVIUL COMPREHENSIV

Din punct de vedere al duratei, interviul non-directiv presupune ca cercetatorul sa poarte discutii libere cu anumiti membrii ai comunitatii, pe una sau mai multe probleme incluse in cercetare.
Aceste interviuri presupun de obicei mai multe intalniri, iar o intalnire poate dura mai multe ore.

TIPURI:

Se utilizeaza criteriul continut\ forma, care difera in functie de problemele discutate.

Fontana \ Frey ( 1994 ):

(1) – Interviul de tip calitativ clasic – utilizat in cercetarile etnografice unde apare intotdeauna in asociatie cu observatia participativa ( pentru ca cercetarea, fiind implicata in activitatile unei culturi, are posibilitatea sa apeleze la observatie si totodata sa realizeze o serie de convorbiri informale)
(2) – Interviul care apare in studiile de istorie orala – acestea au ca suport interviul comprehensiv, dar el urmareste reconstituirea din relatarile orale ale participantilor a unor evenimente, episoade istorice s.a.m.d.
(3) – Interviul creativ – presupune o consonanta si o rezonanta a intervievatorului cu cel intervievat.
(4) – Interviul interpretativ – se urmareste determinarea unor evenimente-cheie in evolutia unei societati sau a unei organizatii.
OBS: Ultimile doua tipuri de interviuri sunt foarte putin riguroase.

Interviul comprehensiv permite culegerea unor informatii direct de la sursa pe o tema antestabilita.
Interviul presupune doua personaje: intervievatorul si intervievatul (actorul).

OBS: Este mai comod sa utilizam termenul de “actor” pentru ca lingvistic acest termen ofera posibilitatea de a denumi atat o persoana, un individ, cat si un grup care este intervievat.
Etapele interviului comprehensiv:

ETAPA EXPLORATORIE (de documentare)

? Se apeleaza fie la documentarea clasica ( in biblioteca ), fie la tehnica grupului nominal.
? Se pun la punct si instrumentele, in sensul stabilirii grilei de intrebari care trebuie sa fie experimentata o data, de doua ori, si evaluata inainte de a se fixa definitiv.

OBS: Instrumentele utilizate trebuie sa fie simple si evolutive, adica sa se poata modifica daca situatia de teren o cere. Constant, pe parcursul cercetarii, se face un bilant al activitatii si , raportandu-ne la acesta , determinam daca modificarile grilei de intrebari sunt necesare , utile, eficiente sau sunt gratuite, inutile.

? Se structureaza un plan de cercetare in sensul fixarii persoanelor pe care le vom intervieva, temelor de discutie s.a.m.d., cu scopul de a nu dispersa informatiile.

Discutand despre esantion, el nu trebuie sa respecte criteriul de reprezentativitate, dar important este “ sa evitam dezechilibrul evident al categoriilor din esantion si sa nu uitam nici una din categoriile sociale mari”.
Rezultatele unui studiu in care am utilizat interviul comprehensiv nu trebuie generalizate asupra altor populatii.
O caracteristica a dialogului comprehensiv este atitudinea non-directiva. Acest tip de atitudine asigura libertatea de exprimare a actorului prin raportare la tema discutata. De asemenea, interviul comprehensiv presupune utilizarea unor serii de tehnici care asigura obtinerea unor informatii cu nivel crescut de valabilitate ( obiectivitate ).
Aceste tehnici se incadreaza in cadrul tehnicilor de comunicare interpersonala si sunt de doua tipuri:
1. – Tehnici non-verbale – fac apel la mimica si pantomimica si presupun:
• observarea atenta a actorului pentru a determina reactiile mimice/pantomimice care pot acorda de multe ori un sens contrar informatiilor verbale.
• intervievatorul trebuie sa se arate deschis la dialog iar prin atitudinea posturala trebuie sa denote intelegerea discursului actorului.

2. – Tehnici verbale – privesc mai multe aspecte ale dialogului:
• intervievatorul trebuie sa se abtina sa aiba interventii directe care pot distorsiona discursul actorului ( comentarii de valorizare a unor informatii si de devalorizare a altora);
• dialogul se va mentine in limitele expunerii unor opinii pe tema data, evitandu-se expunerea unor probleme personale;
•reformularea intrebarilor: Rogers & Kinger ( 1966 ) au demonstrat importanta reformularii intrebarilor care genereaza un nivel de inductie pozitiva si confera actorului nu numai certitudinea ca a inteles sensul frazei, dar asigura ca intervievatorul a inteles informatia primita.

Tpuri de reformulari:

(1) – Reformularea reflexiva: presupune o reluare a frazei in care se modifica accentul in exprimare;
(2) – Reformularea sinteza: presupune o serie de informatii care se reordoneaza si se sintetizeaza;
(3) – Reformulari prin inversarea raportului figura-fond: necesita decentrarea fata de continutul imediat al discursului si raportarea acestor informatii la alte elemente/repere astfel incat se constientizeaza si se evidentiaza in mod uzual toate fatetele avute in discutie.
(4) – Reformulari prin clarificare – ajuta actorul sa sesizeze mai clar logica propriului discurs;
(5) – Reformulari prin abstractizare – presupun sinteza, generalizarea, abstractizarea unor informatii si se foloseste numai cu actorii care dispun de acest nivel de intelegere.

Utilizarea acestor tehnici verbale \ non-verbale implica participarea activa a intervievatorului si asigura seriozitatea demersului si implicit validitatea informatiilor.
Particula de “non-directiv” atasata cuvantului interviu nu inseamna “laisse-fair”, intervievatorul intervenind in organizarea acestuia, analizand si sistematizand elementele importante pe care le comunica neutru actorului.

……………………………………………………………………………………………

CURSUL 13

INTERVIU COMPREHENSIV
(continuare)

Instrumente adiacente corelative grilei

Asigura o mai mare veridicitate si complexitate a informatiilor obtinute.
Notele descriptive (thick description – denumire data de GEERTZ) sunt specifice interviului:
- dubleaza informatiile obtinute cu ajutorul reportofonului
- asigura o descriere mai bogata a intregii activitati de intervievare
Definitie: Notele descriptive presupun consemnarea tuturor comportamentelor, reactiilor observabile, conversatiilor paralele temei ca si a reflexiilor metodologice proprii cercetatorlui, generate de discutie.
SCHATZMANN si STRAUSS (1973) descriu trei tipuri de note specifice interviului comprehensive:
1. note metodologice
2. note teoretice
3. note descriptive

1. NOTE METODOLOGICE – temporal, corespund momentului cercetarii, sunt un fel de “jurnal de bord” descriptive si critic.Tipurile de informatii cuprinse:
- ce tip de metodologie s-a utilizat
- de ce s-au ales aceste metode
- ce probleme au aparut pe parcurs
- ce trebuie facut pentru a nu mai apare asemenea probleme
2. NOTE TEORETICE – se pot lua fie pe parcursul cercetarii, fie in momentul redactarii raportului.Sunt:
- date de observator
- intuitii
- ipoteze teoretice generate de cercetare
Notele teoretice se confunda uneori cu codificarile colaterale tertului, care sunt specifice efortului progresiv de teoretizare.
3. NOTE DESCRIPTIVE – pot fi intercalate intre notele metodologice si notele teoretice dar ele reprezinta descrieri analitice si nu abstractizari si rationalizari si depind in mod logic de motivatia cercetatorului,
In cadrul analizei calitative, care se caracterizeaza printr-un demers iterative, descrierile analitice capata o tinta in sensul in care ele vor selectiona si vor retine doar informatii circumscrise sensului cercetarii.
Avand in vedere complexitatea unei situatii de cercetare descrierea exhaustiva este imposibila, atunci se va apela la cuvintele cheie, extrase de conversatie, rezumate, scheme etc. care pot descrie cat mai viu ceea ce se intampla.

Focus – grupul

Definitie: Este o metoda care se utilizeaza atat in studiile cantitative cat si in cele calitative presupunand in principal utilizand interviul non-directiv concomitent cu metoda observatiei.
Definitie: Focus – grupul este un tip de interviu de grup, condus de un moderator si focalizat pe o tematica strict delimitata.
Tehnica poate fi usor confundata cu o serie de alte tehnici asemanatoare.Ca urmare:
1.TGN – interviul de grup se realizeaza prin nominalizarea membrilor unui grup abstract, construit de cercetator, grup care este alcatuit din indivizi care nu se cunosc intre ei si care sunt chestionati pe rand, cu aceleasi instrumente, fara ca respectivii indivizi sa pota comunica intre ei.
Se utilizeaza si atunci cand se doreste eliminarea efectului de hallo si orice alte perturbante datorate influentelor pe care unii lideri de opinie ar putea-o avea asupra grupului.
2. T. DELPHY – urmareste detinerea de informatii de la experti in vederea elaborarii unor previziuni fata de un anume proces\fenomen.
Presupune cateva runde de interviuri in sistem fanel cu specialisti din elemente diferite.In prima runda, fiecare specialist este rugat sa faca propriile previziuni si sa acorde fiecarui anunt un anume grad de incredere.Se analizeaza rezultatele de la toti membrii grupului, se prelucreaza rezultatele si se elaboreaza un chestionar in care sunt exprimate sintetic atat rezultatele obtinute cat si problemele, intrebarile care deriva din aceasta prima analiza.
Urmeaza o noua runda de interviu s.a.m.d. pana cand se ajunge la o consensualitate.
3.T. BRAINSTORMING-ULUI – tehnica de stimulare a creativitaii si se aseamana foarte mult cu T. Delphy dar spre deosebire de aceasta grupul in care se lucreaza trebuie sa fie eterogen.De asemenea, participantii la discutii se constituie intr-un grup, pot interactiona, preiau ideile unii de la altii si le dezvolta.
Se interzice total omiterea unor opinii critice, scopul acestei tehnici fiind de a produce o avalansa de idei, indiferent daca sunt sau nu mai bune.Aceasta interdictie diferentiaza tehnica brainstorming-ului de focus-grup.
4.SINECTICA – presupune un moderator care structureaza discutiile si controleaza fluxul comunicatiei in grup.
5.T. GRUPULUI DE DISCUTIE FARA LIDER – utilizata in analiza relatiilor si modelelor de interactiune dintre membrii unui grup nestructurat.Nu intereseaza atat influentele care se produc in grup, cat modul in care ele se produc.
OBSERVATIE: Toate aceste tehnici fac parte din familia mare a metodelor care urmaresc sa obtina informatii de la un grup social.Toate au o nota comuna: un fol, un chestionar fiind diferite de metodele cantitative care urmaresc acelasi scop.
1936 – K. LEWIN – utilizeaza focus-grup in studiile asupra grupurilor mici
1950 – P. LAEERFELD\R. MERTON – utilizeaza focus-grup pentru cercetarea grupurilor mici
1970 – moment de explozie a focus-grupului, fiind utilizat frecvent si masiv in studii de marketing, management, antropologie, publicare, dinamica grupurilor.
Focus-grupul chiar daca pare o metoda simpla, presupune cel putin doua tipuri de competente:
- pregatire fireasca cu influente in domeniu
- competente in dinamica grupurilor, in special a grupurilor mici
Mai putem adauga o competenta de comunicare.
Obiectivele focus-grupului:
- obtinerea unor date sociale de profunzime care tin de infrastructura atitudinilor si opiniilor exprimabile de subiecti
- obtinerea unei descrieri a mecanismelor de formare si exprimare a atitudinilor si opiniilor
- identificarea acestor mecanisme de formare
Focus-grupul utilizeaza ca tehnici\instrumente secundare:
- grile de interviu flexibile (se pot dezvolta si adapta in functie de evoluarea discutiilor)
- observatia ca metoda de retinere a comportamentelor non-verbale
- teste proiective
- jocuri de rol
- prezentari de situatii de tip dilemmatic
Rezultatele unui focus-grup pot fi influentate de ceea ce se numeste “efect de grup”, informatiile obtinute poarta intotdeauna amprenta caracteristicilor gradului de referinta deci raspunsurile pe care le dau diferitii participanti la grup sunt raspunsuri ale caracteristicilor structurii globale a grupului.
Informatile obtinute cu ajutorul focus-grupurilor sunt conforma clasificari facute de catre KRIPPENDORF (1980) informatii cu caracter emic (date care exista intr-o forma naturala, neimpuse de cercetator).
Avantajele focus-grupului:
1.permite obtinerea de informatii asupra unei teme date dar si descrieri de motive , atitudini, credinte generatoare de comportament
2.construieste o situatie de comunicare sociala care este mult mai naturala comparativ cu interviul traditional, in focus-grup comunicarea facandu-se pe orizontala, moderatorul integrandu-se in grup in timp ce in interviul traditional moderatorul este exterior grupului si oarecum superior
3.face posibila relevarea mecanismelor prin care se conditioneaza in realitatea sociala opiniile si atitudinile polarizate
4.permite intelegerea mecanismelor care produc, sustin si anihileaza anumite opinii\atitudini
5.informatiile obtinute au un grad crescut de fidelitate, dar pentru a obtine aceasta fidelitate este necesar ca modelarea sa fie realizata de cercetatorii cu experienta,numarul subiectilor inclusi in focus-grup sa fie suficient de mare (se apeleaza la focus – grupuri – 3-4 grupuri paralele – pereche).
Limite:
- fiind o investigatie calitativa, rezultatele au o relevanta statistica slaba
- nu ofera expresii sintetice cantitativa a fenomenelor
- rezultatele depind in foarte mare masura de activitatea moderatorului
- efectele de grup pot influenta negativ rezultatele:
1. efect de polarizare (exagerarea opiniilor si atitudinilor exprimate ca efect al presiunii grupului)
2. effect de turma sau effect gregare (conformarea opiniilor si atitudinilor exprimate la ideile grupului de apartenenta)
3. efectul groupthink (tip mai complex de influenta care apare tot datorita presiunilor normative si care are ca effect deteriorarea aprecierilor pe care le fac membrii unui grup in raportarea la o problema data.Se emit opinii identice de catre toti membrii grupului chiar de la inceput.De obicei apare atunci cand participantii se cunosc foarte bine sau problema, prin importanta,obliga la aceeasi pozitie.)
Reguli de alcatuire a focus-grupului:
- selectia participantilor la grup se poate numi esantionare teoretica care este diferita de esantionarea probabila si care are la baza un model theoretic.Ea presupune luarea in consideratie a modelului teoretic caruia i se subsumeaza cercetarea si a metodologiei de selectie
BULAI (2000): “Modelul theoretic, pe baza caruia se desfasoara cercetarea, de tip focus-grup, sta la baza metodologiei si a selectiei participantilor.
Tipuri de esantioane:
1.Dupa gradul de eterogenitate:
- esantioane omogene (atunci cand dorim sa studiem diferenta minima:diferentele de opinii specifice grupurilor omogene)
- esantioane eterogene (favorizeaza producerea efectelor de polarizare, care pot evidentia aspecte pe care subiectii ezita sa le prezinte intr-un grup omogen:blocajele, barierele de comunicare existente intre diferitele categorii sociale, incompatibilitatile valorice si de opinie)
OBSERVATIE: Pentru ntelegerea unor mecanisme sociale acest gen de relatii intre diversele categorii sociale este foarte importanta.
2.Esantionul cu structuri preexistente (participantii la grup se cunosc, esantionul permite studiul mecanismelor de decizie)
3.Dupa tipul de relatii:
- Esantioane conflictuale (se pot obtine rezultate bune pentru ca subiectii devin critici isi precizeaza pozitiaiar efectul de dezirabilitate se reduce)
- Esantioane armonice
Numarul de participanti la grup este dat de raportul spatiu intim – spatiu public:
- spatiu intim : 8-10 membrii
- spatiu public: peste 10 membrii
Modelarea discutiei:
Moderatorul trebuie sa aiba:
- competente
- o pregatire serioasa in domeniul respectiv de cercetare
- bun cunoscator al metodelor calitative
Pregatirea pentru focus presupune:
- construirea unui model theoretic referential pe care se bazeaza instrumentul de investigatie(ghidul de interviu)
- stabilirea structurii grupurilor generatoare de esantioane, datei, duratei, locului de desfasurare si modalitatilor de inregistrare a datelor
Durata optima: 60-90 minute
Locul de desfasurare: de dorit sa fie un loc neutru, dar putem apela la locuri care au o rezonanta afectiva puternica pentru membrii participanti la discutie.

……………………………………………………………………………………………

CURSUL 14

FOCUS – GRUPUL (continuare)

Ghidul de interviu.

Precizeaza tema de discuti. In ghidul de discutie prevaleaza urmatoarele tipuri de intrebari:
• de ce?;
• intrebari deschise;
• intrebari ipotetice;
• intrebari dilematice.
In cadrul focus – grupului se apeleaza si la tehnci de tipul: situatie dilematica, joc de rol, teste.
Ghidul se orienteaza dupa principiile scenariului care urmareste o succesiune de date si probleme , de intrebari sisituatii propuse participantilor.

Situatii si strategii de modelare.

Modelarea se poate face intr-un numar mare de modalitati in functie de:

• natura si dtructura populatiei sau esantioanelor folosite;
• problematica discutata;
• tipurile de instrumente folosite.

Un prim pas obligatoriu in focus – grup este acela al antrenarii tuturor participantilor in discutie( fiecare participant se prezinta sau se acorda un timp liber de 15 – 30 min in care participantii vor conversa intre ei, se vor cunoaste). Produsele de protocol ( cafea, apa minerala, e.t.c.) au un rol foarte important deoarece destind. De asemenea, se poate apela la fortarea primelor raspunsuri.

Procedee de modelare.

(1) – Provocarea conflictelor si stimularea polarizarii ( conflicte legate strict de tema data, dar in momentul in care conflictul ia amploare moderatorul trebuie sa intervina );
(2) - Reformularea raspunsurilor participantilor;
(3) -Atenuarea raspunsurilor ( se intervine daca este vorba despre o opinie agresiva );
(4) – Atenuarea disputelor si mai ales a efectelor de moralitate.

Stiluri de modelare.

1. – Avocatul diavolului.
Este un stil agresiv in care moderatorul renunta la neutralitate si argumenteaza contrar majoritatii.
2. – Stilul empatic.
Presupune reformularea raspunsurilor in termeni afectivi si cu apel la verbe de stare , termeni utilizati deja de subiecti ( a suferi, ma bucur cand…). Acest stil nu trebuie dus la extreme. Se apeleaza maximum de doua ori la el in cadrul unui focus-grup.
3. – Stilul neutru.
Presupune tratarea echidistanta a problematicii abordate.

Pe parcursul focus-grupului se utilizeaza atat observatia cat si evaluarea participantilor din punct de vedere al atitudinii generale pro/contra problematicii.
Astfel se pot observa:
• gradul de interes fata de tema;
• gradul de competenta;
• nivelul dezirabilitatii;
• stilul de lucru ( afectiv/rational).
De asemenea se face o analiza a continutului manifest / latent al raspunsurilor. Se face si o evaluare/ analiza a interactiunilor care se stabilesc in focus-grup. Astfel, este bine sa se apeleze la camere de filmat si comoderator.

Tipuri de focus-grup.

In functie de tema discutata / obiectivele propuse distingem:
• focus-grupuri pe teme politice;
• focus-grupuri de evaluare comunitara;
• focus-grupuri de evaluare institutionala;
• focus-grupuri de analiza mass-media;
• focus-grupuri de marketing si publicitate s.a.m.d.

Prelucrarea si analiza datelor de focus-grup.

Intr-un focus-grup se utilizeaza:

• prelucrarea cantitativa ( se lucreaza cu procente)
• analiza calitativa, de continut ( se apeleaza la decupaje tematice, pe ipoteze, pe categorii de participanti).

METODA ANALIZEI DE CONTINUT

Activitatea oamenilor presupune si obliga la crearea de documente – in sensul larg al cuvantului – adica:
• scrisori;
• jurnale;
• rapoarte;
• articole de ziar;
• carti s.a.m.d.
Studiul stiintific al documentelor reprezinta o sursa indirecta de informatii asupra comportamentului uman.

Exista mai multe criterii de clasificare a documentelor:

(I)- P. Ilut ( 11997) enumera ca si criterii:
• vechimea;
• destinatarul;
• accesibilitatea;
• gradul de incredere.
(II)- Chelcea (1993) retine patru criterii:

1.- natura documentelor: documente scrise;
imagini;
documente audio.

2.- continutul informational: in limbaj natural
cifre;
necifrice.

3.- destinatarul: documente personale;
documente publice.

4.- emitentul: oficial;
neoficial.
Documentele fac obiectul mai multor genuri de analiza. Din perspectiva stiintelor socio-umane facem distinctia intre:

(I) – Analiza cantitativa a documentelor;
(II) – Analiza calitativa adocumentelor.

(I) – Analiza cantitativa adocumentelor.

Are ca scop determinarea si definirea temelor, tendintelor, atitudinilor, valorilor, modelelor prezente in diferite documente.
Analiza cantitativa a documentelor este specifica celor care contin informatie complexa, cu valoare de comunicare cum sunt cele din:
• mass-media;
• literatura;
• legislatie;
• corespondenta;
• jurnale.

Etapele analizei cantitative a documentelor:

1.- Stabilirea tipului de document pe care se lucreaza ( in conformitate cu scopul si obiectivele studiului);
2.- Se parcurge materialul supus cercetarii si se formuleaza ipoteze care se traduc in categorii sau clase care , la randul lor, se transforma in indicatori direct numarabili in text ( procedam asemanator operationalizarii conceptelor).
3.- Existenta grilei de categorii si a sistemului de indicatori permite trecerea la definirea unitatii de analiza. Unitatea de analiza poate fi de doua tipuri;

unitate de analiza de reperaj ( lungimea textului in care este recunoscuta
tema)
unitate de analiza de context ( lungimea minima a textului care trebuie citit
pentru a desemna daca tema este prezentata favorabil sau nefavorabil.
Este mai mare decat prima sau cel putin egala cu aceasta, pentru ca
Trebuie sa facem o comparatie intre ceea ce este favorabil si ceea ce
nu este favorabil.

OBS:
• In cazul articolului putem considera paragraful ca fiind unitatea de analiza de reperaj iar intregul articol ca fiind unitatea de analiza de context.
• Numararea unitatilor favorabile, a celor nefavorabie si a celor neutre permite o evaluare numerica a materialelor respective.

Avantajele metodei:

1.- Aduce riguare in interpretarea documentelor , permitand depasirea afirmatiilor fara acoperire;
2.- Permite determinarea tendintelor prezente intr-un document sau mai multe si permite caracterizarea unei perioada sau a unei epoci, structuri sociale, comunitati precum si compararea (fie longitudinala, fie verticala).
3.- Nefiind provocate, efectul dezirabilitatii sociale este nul. Deci, datele obtinute prin analiza cantitativa a documentelor au un plus de obiectivitate si nu sunt distorsionate de relatia cercetator-participant la cercetare.
4.- Acest tip de analiza beneficiaza de costuri reduse.

Dificultati / limite ale metodei:

1.- Stabilirea grilei de categorii si indicatori.
Rotariu(1991) apreciaza ca o astfel de grila trebuie sa fie:
• exhaustiva ( sa cuprinda toate problemele cercetate);
• exclusiva ( o unitate care apare intr-o categorie sa na apara si in alta);
• obiectiva ( sa permita o clasificare obiectiva a datelor);
• pertinenta ( sa fie adecvata scopului urmarit).
2.- Validitatea si fidelitatea informatiilor.
• validitate de construct;
• validitate de continut.
3.- Volumul materialelor analizate.
Daca volumul de materiale este foarte mare, atunci se apeleaza la o esantionare a materialului. Uzual, se apeleaza la o esantionare aleatorie combinata cu o esantionare stratificata.
4.- Interpretarea atitudinilor, valorilor si intentiilor autorului documentelor respective.
Se poate apela la inferente ca modalitati de analiza:
• inferenta directa ( se ia continutul ca atare);
• inferenta opusa ( opusul afirmatiilor din continut trebuie considerat ca
adevar).

OBS: Se face distincti intre:

Analiza in plan orizontal – ne oprim strict pe document;
Analiza in plan vertical: ne intereseaza cauzele, antecedentele, intentiile
Care au produs documentul respectiv, precum si urmarile.

(II)- Analiza calitativa a datelor.

Aduce un plus de informatii raspunzand la intrebarile:
• Cine?
• Ce?
• Cui?
• Cum?
• Cu ce scop?

Silverman (1993) face o clasificare a analizelor calitative a documentelor stabilind trei categorii:
1.- Analiza calitativa a documentelor etnografice;
2.- Analiza calitativa a documentelor semiotice;
3.- Analiza calitativa a documentelor etno-metodologice.

Ilut (1997) clasifica problematica din cercetarea calitativa a documentelor astfel:
1.- Problematica privind producerea si organizarea sociala a documentelor ( Cine?,
Cum?);
2.- Analiza interna a textului si rolul categorizarilr ( Cui?, Cu ce scop?);
3.-Transcriptia si analiza conversatiilor cotidiene.

Muchelli ( 1996 ) descrie sub denumirea de analiza calitativa a documentelor analiza calitativa prin teoretizare ( grounded theory).

DEF: Analiza calitativa prin teoretizare este o metoda calitativa care urmareste sa genereze inductiv o teorie asupra unui fenomen cultural, social, psihologic prin conceptualizarea si relationarea progresiva si valida a datelor empirice calitative, inclusiv a documentelor.

Primii care au utilizat aceasta metoda , dandu-I o forma standardizata au fost Glasser & Strauss in1967.

Carateristici:

• Este o metoda care poate fi considerata sau utilizata ca strategie generala de cercetare permitand mentinerea unui oarecare grad de autonomie teoretica, in sensul in care spre deosebire de celelalte metode nu trebuie sa ne raportam, sa ne supunem si sa respectam regulile unei teorii intimp ce lucram.
• Exista si o autonomie tehnica, in sensul in care metoda nu este unidirectionata si poate viza diverse scopuri;
• Analiza prin teoretizare presupune o serie de pasi / operatii care conduc la structurarea unei teorii asupra fenomenului studiat.

Succesiunea operatiilor.

In anliza calitativa prin teoretizare se porneste de la codificarea initiala a informatiilor si se ajunge la verificarea teoriei.
Treptat se parcurg o serie de etape:
• categorizarea ( determinarea unor categorii in care se incadreaza informatia);
• analiza calitativa a datelor;
• gasirea unui algoritm prin care se construieste un edificiu conceptual).
Ea se bazeaza pe un examen sistematic al datelor, la care se revine constant pe parcursul analizei.
Aceasta analiza presupune nu numai o activitate metodologica, dar si o lecturare teoretica nuantata a fenomenului studiat.

Lecturare teoretica nuantata = decodificare, intelegere a corpusului de informatii, in care ne bazam pe informatii de cultura generala, informatii psiho-sociale,profesionalism, experienta.

Teoretizare = nu numai o constructie de teorie, ci si o modalitate de a intelege faptele sociale si evenimentele psihologice. Aceasta intelegere presupune inserarea evenimentului concret intr-un context explicativ si integrarea intr-o alta schema care permite reevaluarea unor noi aspecte.

Indiferent de amploarea unei astfel de analize, ceea ce se obtine este intotdeauna ancorat la nivelul datelor empirice. Materialul empiric este in acelasi timp :
? punct de plecare al teoretizarii;
? locul de verificare al ipotezelor ce apar;
? un ultim test de validare a intregii constructii teoretice.
In analiza calitativa a documentelor de acest tip, efortul de adecvare empirica este prezent in toate etapele procesului si este mai mult un indice de rigurozitate stiintifica. Aceasta adecvare se obtine prin comparatia dintre teoria de constructie si realitatea empirica.
Analiza calitativa a documentelor este o activitate iterativa, deci se dezvolta progresiv, sa ajunge prin aproximari succesive la concepte, ne putem intoarce la etapa de baza, putem sari o etapa in cazul in care nu este necesara.
Etapele nu au o succesiune liniara iar operatiile de revenire nu sunt echivalente.

Etape:

Etapa 1: Fixarea scopului si materialului de analizat.

Etapa 2: Codificarea.

Presupune examinarea atenta si reformularea ipotezelor prezente. Se analizeaza materialul, se degajeaza esentialul care se noteaza intr-un spatiu lasat liber ( partea stanga apaginii).
Codificarea are rolul de a evidentia esentialul. Cuvintele folosite in codificare trebuie sa fie relativ apropiate de un nivel de generalizare si abstractizare cu cele prezente in textul analizat. Ele au valoare de simboluri reprezentative pentru textul de baza, astfel incat reluarea lor este suficienta pentru a declansa o imagine corecta a bazei initiale de date , fara a fi nevoie de o recitire a ei.
Pentru a codifica un material se pun intrebari de genul:
• Despre ce este vorba?;
• Ce este aici?;
• Ce se intampla?.

Etapa3: Categorizarea.

Categorizarea desemneaza un nivel superior al abstractizarii. Se pune urmatoarea intrebare: “ Ce fenomen are loc?”.
Generarea de categorii reprezinta punctul de plecare a unui drum in care conceptele se vor rafina. Orice categorizare presupune urmatoarele operatii:
• definirea ei concisa si adecvata;
• precizarea elementelor distinctive;
• identificarea elementelor necesare pentru ca ea sa existe;
• identificarea formelor sale de manifestare.

Etapa 4: Relationare.

Presupune determinare relatiilor existente intre informatia bazala si categorie. Aceasta presupune o sistematizare a categoriilor iar intrebarile care se pun vizeaza stabilirea de relatii intre concepte: “ Categoria 1 este corelata cu categoria n?”, “Cum? In ce fel?”, “Care este legatura intre aceste categorii?”.
Se lucreaza simultan la doua nivele:
• la nivelul datelor de baza ( exista o legatura intre structurile categoriilor 1 si n?);
• la nivelul categoriei si al fenomenelor pe care le desemneaza.

……………………………………………………………………………………………

CURSUL 15

ANALIZA DE CONTINUT
= Etapele analizei calitative ( continuare ) =

Etapa 4: Imtegrarea ( Coroborarea – P.Ilut)
Din etapele anterioare au rezultat relatii diferite, termeni disparati, fiind nevoie sa reunim informatiile obtinute. Integrarea permite definirea obiectului principal pe care se va axa raportul de cercetare .
Se pun urmatoarele intrebari:
• Care este problema principala?
• In fata carui domeniu ma aflu?
• Care este scopul?
Faza de integrare este o faza de sinteza.

Etapa 5: Modelarea.
Reprezinta reproducerea fidela a relatiilor functionale si structurare dintre elementele care alcatuiesc structura fenomenului studiat.
Se pun intrebarile:
• Care sunt proprietatile fenomenului?
• Care sunt antecedentele?
• Care sunt consecintele?
• Care sunt [procesele implicate?

Etapa 6:Producerea teoriei ( Producerea raporturilor – P.Ilut).
Este o etapa de teoretizare ce presupune scrierea raportului si obliga la trei suboperatii:
(a) – esantionarea teoretica – retinerea categoriilor care se repeta in cursul analizei de
continut ca fiind caracteristice fenomenului studiat;
(b) – inductia analitica – o strategie veche ( 1930) care presupune cautarea cazului
negativ;
(c) – verificarea implicatiilor teoretice( validarea in demersul de teoretizare) –
presupune cautarea, determinarea in interiorul unui fenomen a datelor care sa confirme teoria la care am ajuns in acest moment. Aici, reluam teoria pe o alta baza si incercam sa o verificam.

ANALIZA DE CAZ

OBS: Trebuie sa facem distinctia intre:
Studiul de caz;
Analiza de caz.

• Studiul de caz = descriere a caracteristicilor evolutiei unei persoane dintr-un anumit
punct de vedere.
• Analiza de caz = metoda de culegere de informatii, ordonare si interpretare a lor. Ea
are ca scop explicarea caracterului evolutiv si complex al unor fenomene sociale
specifice unui sistem in evolutie.

EX: Daca putem constata pe cinci generatii de studenti o crestere a absenteismului, atunci putem vorbi despre un fenomen social in evolutie.

Ancheta de caz este o ancheta empirica care studiaza un fenomen real in evolutie sau limitele, granitele dintre fenomene si contextul in care se desfasoara un fenomen. Analiza de caz este deci o sursa de informatii multiple. Ea se refera la:
• descrierea unei situatii de viata;
• descrierea elementelor componente pe care le fixam ca sursa a cercetarii.
Cazul furnizeaza un context de observatie ce permite identificarea unor procese particulare. El este tratat ca un sistem integrat in care componentele functioneaza si rational si irational. Abordarea completa si structurala permite o mai buna intelegere a lor.
Deseori, cazul – ca element complex – joaca un rol secundar, fiind 7un suport care evidentiaza mult mai clar diferitele elemente particulare.
Utilizata in psihologia organizationala , dar nu numai , analiza de caz mai poate fi folosita atunci cand:
• suntem interesati sa determinam cum si de ce fenomenele se produc intr-o situatie;
• suntem interesati sa aflam cum se deruleaza un fenomen intr-un cadru real;
• este imposibil sa controlam o situatie sociala.
Analiza de caz poate fi folosita pentru a analiza legaturile operationale existente intre fenomene ( incidenta de exemplu, adica frecventa aparitiei unui fenomen ). Ea permite analiza aspectelor globale si semnificative ale unor eevnimente de viata, in structuri sociale, procese organizatorice ( in resurse umane, in psihologia organizationala), in analiza schimbarilor aparute intr-un context social, sau in procese sociale in evolutie / involutie.
Analiza de caz permite surprinderea unor relatii mai complexe, ce scapa anchetei si experimentului ( design-urilor de tip experimental).
Rezultatele analizei de caz nu pot fi judecate folosind aceleasi criterii ca pentru studiile statistice. Aceste rezultate pot fi generalizate analitic, imbogatind o teorie , dar nu statistic.

EX: Pierre Collerette ( 1995 ) a utilizat analiza de caz in studiul evolutiei unei intreprinderi pe parcursul a trei ani. Scopul era verificarea valorii explicative si predictive a unui model elaborat anterior ( presupune un timp mai lung de cercetare).

Tipuri de analize de caz ( Strake):

(1) – analiza de caz intrinsec.
(2) – analiza de caz instrumental.
(3) - analiza de caz multiplu.

(1) – Analiza de caz intrinsec – este mai greu de utilizat. Se ocupa cu descrierea unui caz unic, a unei situatii care se produce foarte rar ( aclipse, cutremure, revolutii e.t.c.) Aceste evenimente sunt foarte bogate in informatii si presupun o analiza de profunzime a diferitelor aspecte, astfel incat sa putem preciza elementele semnificative si daca legaturile care apar intre aceste elemente determina aparitia unui fenomen social unic e.t.c.
(2) – Analiza de caz instrumental – se ocupa de o situatie tipica pentru obiectivul fixat. Ea presupune un numar mare de amanunte. Este adecvata in situatiile care se doreste ilustrarea de fenomene sociale diferite, dar definite anterior, astfel incat sa asigure o sustinere concreta modelului teoretic propus.
Un astfel de caz serveste drept situatie-exemplu in care se verifica capacitatea unei teorii de a explica fenomenele sociale la care se raporteaza.
(3) – Analiza de caz multiplu –urmareste determinarea fenomenelor identice intr-un
numar de situatiiSe compara situatiile respective pentru a extrage , stabili procese
asemanatoare.

Etapele analizei de caz:

(A) – Fixarea cadrului general – consta in precizarea pozitiei teoretice asupra fenomenului studiat.
(B) – Culegerea, structurarea si ordonarea informatiilor – culegem orice informatie pe care o consideram necesara atingerii obiectivului. Pe parcurs selectam doar pe cele corelate temei. Pentru a nu omite informatii dar trebuie evitata pastrarea unor informatii redundante, fiind bine sa lucram cu o matrice specifica studiului care presupune doua niveluri:
obliga la analiza unei situatii( descierea cazului). Aceasta descriere
trebuie sa surprinde evenimentul respectiv in evolutie.
nivelul de abstractizare – presupune analiza si explicarea relatiilor
Dintre evenimente comune, conform regulilor analizei de
continut prin teoretizare.
Este necesar pentru a obtine informatii corecte sa se respecte situatia asa cum a fost ea traita de actorii sociali implicati. Exista trei conditii pentru obiectivitate:
• se apeleaza la triangulatie;
• alcatuirea unui fisier de date primare la care cercetatorul sa se poata
intoarce de cate ori este nevoie ( teoretic, si alti cercetatori trebuie sa
aiba acces la fisier);
• supunerea raportului de cercetare judecatii actorilor sociali implicati,
care sa comenteze si sa faca observatii.
(C) – Analiza propriu-zisa – include doua strategii:
1. – strategia inductiva – construirea unei teorii pornind de la fenomene
asemanatoare observate in cadrul cazurilor studiate.
2. – strategia deductiva – compararea fenomenelor empirice cu cele pre-
supuse prin enunturile teoretice pe care vrem sa le clarificam.

METODA INCIDENTULUI CRITIC

Este o metoda noua in psihologia organizationala, insa a fost adoptata si in alte domenii. Definitiile difera in functie de domeniul de utilizare.
• Din punctul de vedere al psihologiei organizationale, incidentul critic presupune (Flanagan, 1954) colectarea de evenimente desprinse prin observarea comportamentului uman in situatii care reclama rezolvarea de probleme practice.
(Pitariu): Incidentul critic reprezinta orice actiune umana observabila suficient de completa pentru efectuarea de explicatii si predictii. Exista patru conditii:
1. – activitatea umana observata sa fie distincta ( sa aiba limite bine definite);
2. – situatia definita sa permita determinarea cauzelor si efectelor sale astfel
incat sa se obtina semnificatiile respectivului eveniment;\
3.– descrierea clara a situatiei respective;
4.- incidentele relatate trebuie sa fie situatii extreme de comportament pozitiv
sau negativ.
• Din punct de vedere a psihologiei sociale si al sociologiei aceasta metoda este o varianta a studiului de caz ( Muchelli).Ea presupune colectarea prin interviu a unor evenimente importante, esentiale ( situatii sau factori care au determinat un salt esential in bine sau in rau in evolutia individului).
EX: alcoolismul ca precedand consumul de droguri.
Tehnici specifice:
(1) – analogia formala;
(2) – analogia structurala si fenomenologica;
(3) – analiza jocurilor.

(1) – Analogia formala – reprezinta operatia de generalizare a descrierilor fenomenologice a unor situatii . Ea presupune fixarea, determinarea elementelor esentiale ale unei situatii, din punctul de vedere al mai multor actori. Aceste elemente esentiale, asa cum par, pot fi sintetizate, reprezentand trairile comune tuturor membrilor grupului.
Descrierea unor evenimente identice de mai multe persoane se bazeaza pe mecanisme de schematizare descrise de gestaltisti ( de aceea se numeste “analiza formala” ).
EX: Levy le Boyer(1971) a demonstrat ca , din punct de vedere profesional, agricultorii, pescarii si minerii se raporteaza la acelasi model. Ei au urmatoarele trasaturi comune:
• contact direct cu natura ( pamant, mare, mina) si effort fizic pentru indeplinirea unor sarcini;
• posibilitatea de vizualizare directa a rezultatelor muncii ( recolta de orice fel);
• risc crescut de aparitie a unor catastrofe naturale care pot distruge eforturile de pana atunci ( inundatie, cutremur…)
Cele trei situatii de munca sunt analogice din punctul de vedere al acestor caracteristici, deci cele trei profesii au o “forma” comuna definita prin elementele de mai sus ( evident apar si parametrii care le particularizeaza, dar nu prezinta interes acesti parametrii). Le este asociata o traire colectiva ce are o semnificatie particulara, dar care depaseste elementele punctiforme care le diferentiaza.

Sensul comun = efortul constant de a atinge un scop palpabil ce poate deveni inutil prin interventia unor situatii necontrolate ce genereaza frustrare.

Acest tip de analiza presupune aplicarea unui chestionar pe un esantion semnificativ care sa evidentieze asocierea evenimentelor determinate ca elemente ale formei si evenimentelor care pot distruge forma .9 incidente critice).

APLICATII: Scala de evaluare cu ancore comportamentale ( Smith &Candle 1963)
Reprezinta o tehnica noua de evaluare , fiind o scala de expectante comportamentale care ulterior a devenit o scala de evaluare cu ancore.
Ea difera de alte scale:
• sub aspect constructiv;
• pentru ca se apeleaza la exemple de comportamente in locul unor adjective sau
numere.
Are la baza teoria lui Flanagan. Exemplele de comportament in baza carora se face evaluarea unui individ sunt exemple de performante sau de evenimente de munca etichetate ca fiind critice in determinarea unei performante bune / medii / slabe.
Landy & Fronbo ( 1981-1983 ) : Ancorele sunt niste propozitii explicative care pot identifica cu precizie un nivel de perfoemanta. Aceste scale trebuie sa indeplineasca trei criterii importante:
? factorii de performanta trebuie sa fie definiti cu acuratete;
? ancorele sa descrie precis principalele categorii;
? dirijarea raspunsului evaluatorului prin instructiuni precise de operare cu scala.

Etape de constructie a scalei ( minim 1 an):

1. – Unui prim juriu ( 2,3 max 10 persoane) I se cere sa denumeasca in scris factorii si dimensiunile care permit evaluarea performantelor in domeniul respectiv. Se strang raspunsurile, se face o baza de date si se elimina raspunsurile redundante, repetitive, rezultand o lista “ curata” ce se supune din nou judecatii expertilor. Ei trebuie sa defineasca aceste dimensiuni. Astfel, vom avea o lista de dimensiuni si definitiile lor.
2. – Lista este evaluata de alti experti obligati sa construiasca exemple de comportamente care sa corespunda dimensiunilor si definitiilor date prima data. Aceste comportamente – exemplu trebuie sa fie semnificative pentru trei nivele de performanta ( minim / mediu / maxim) – mai multe niveluri implica o dificultate mai mare. Se face apoi o curatire a exemplelor ( se elimina suprapunerile, redundantele)
3. – Se lucreaza cu un al treilea grup de experti, care primesc doua liste:
• una cu dimensiunile si definitiile;
• una cu comportamente.
Daca prima lista este ordonata, atunci a doua nu trebuie sa respecte ordinea initiala.
Expertii rebuie sa ataseze fiecarei dimensiuni si definitii comportamentale, exem-
plele corespunzatoare pe cele trei niveluri de performanta ( retroversiune). La final,
comportamentele devin ancore, evenimente specifice cu valoare de incident pentru
situatiile respective.
4. – Refacem procedura de evaluare. Se foloseste un al patrulea grup de experti care trebuie sa noteze cu cifre 1 –9 comportamentele respective ( rezulta o pondere a ancorelor)
5. – Se efctueaza operatiile de determinare a fidelitatii scalei, a validitatii si dezirabilitatii. Mai multi evaluatori analizeaza o persoana bine cunoscuta (evaluare) si apoi se fac corelatiile statistice.

Bibliografie: Pitariu – “ Managementul resurselor umane”, Ed. All, 1994 (1996)

……………………………………………………………………………………………

CURSUL 16

ANALIZA FENOMENOLOGICA SI STRUCTURALA

Se defineste ca un ansamblu de analize de caz distincte ( cazuri care descriu actiuni si situatii, adica studii de caz ) , care permite explicarea sensului actiunilor care au loc in situatii structural asemanatoare din punc de vedere al trairilor subiective ale actorilor.
Tehnica consta in alcatuirea unei colectii de activitati ale unor subiecti, urmata de interpretarea globala a sensului actiunilor.

ETAPE:

( 1 ) – Alcatuirea unei colectii de cazuri.
( 2 ) – Selectionarea cazurilor pe categorii analoge.
( 3 ) – Descompunerea fiecarui caz in microsituatii analoge si evidente in fiecare din
cazurile descrise.
( 4 ) – Alcatuirea / structurarea unui tabel astfel incat microsituatiile sa apara pe coloane
(pe verticala ) si fiecare caz cu elementele sale particulare pe orizontala.
( 5 ) – Analiza coloanelor si concluzionarea asupra sensului.
( 6 ) – Analiza ansamblului coloanelor si concluzionarea asupra conduitelor actorilor in
situatia respectiva.

Exemplu:

Situatie Evolutie Efecte Momente de conflict
1 Mama sa dorea un
baiat.In copilaria
mica era impartita
de doua familii.
Tatal moare cand
Avea 10 ani Esec scolar si reac-
Tie de opozitie la
Tatal vitreg. Interdictie de a iesi afara
Si riscul “sa piarda” afec-
tiunea materna in aceste
conflicte.
2 Tatal moare. Dat in
ingrijirea unor rude
la tara. Dificultati de
reinsertie in familie. Reactii de rebeliu-
ne. Enurexis noc-
turn. Mama si sora o ameninta
cu internarea intr-un cen-
tru de plasament.
3 Al treilea copil din 8
Ai ynei familii, toti
cu tati diferiti.Pana la
14 ani este servitoa-
re intr-o casa, dupa
care este plasata intr-
un centru de recupe-
rare pana la 16 ani Furt. Se bate cu o
colega. Abandon
la propriului copil. Conflict cu soacra.
4 Ultimul dintr-o fa-
ilie cu 13 copii. Cres-
te in familie pana la
o varsta dupa care in-
tra in ingrijirea unuia
din fratii mai mari. Alcoolic din adoles
centa. Delirium
tremence. Sotia ii reproseaza faptul
ca nu lucreaza ceea ce
este interpretat de subiect
ca fiind un atac care con-
duce la riscul de a nu mai
fi protejat

Ex:

CAZ 1: Nadine, 23 ani, unicul copil. Tatal sever, totdeauna bolnav.El moare cand fata avea 10 ani. Mama se recasatoreste dupa 2 ani. Intre12-13 ani locuieste la bunicii sai unde inregistreaza primul esec scolar ( la bacalaureat). Se intoarce la mama, sustine din nou examenul,reusind sa-l promoveze, dupa care se inscrie la Politehnica. In anul II, incepe sa aiba din nou esecuri.
Analiza: Cuplul mama – fata are o reactie de opunere fata de tatal vitreg. Fata isi doreste ca mama sa divorteze, utilizand tot felul de mijloace de intimidare ( somnifere, tentative de suicid ) Mama isi programeaza un divort.

Conluzie:

Santajul si tentativele de suicid ( ca efecte ) pot fi semnalate prin :
• abandon afectiv;
• opozitie constanta.

TEHNICA ANALIZEI JOCURILOR

Analiza jocurilor reprezinta fixarea si formalizarea ciclurilor repetitive de actiuni intre actorii sociali analizati.
Forma bizara presupune explicitarea regulilor implicite care par a guverna aceste schimbari sistematice, care se finalizeaza prin obtinerea de avantaje si beneficii de catre actorii implicati.
Psihologia sociala , prin analiza tranzactionala a demonstrat ca intre indivizi exista constante interactiuni, schimburi, care respecta scheme susceptibile de a fi clasificata si reproductibile in relatii. Autorul acestei teorii si metode de terapie este Henri Berne (’60).
Aceste relatii par a fi cautate de indivizi, mai mult, par a provoca anumite contexte. Se incearca, astfel, impunerea unor comportamente care sa permita indivizilor sa suporte situatia si sa se simta utili in rolul pe care il au.
Se poate numi un joc nu prin aspectul ludic ci pentru ca analiza unui ansamblu de schimburi evidentiaza un sistem de interactiuni care par a fi determinate de niste reguli si care par a fi repetitive.
Jocul presupune o regula si se reia de fiecare data astfel ca sistemul de interactiuni poate fi considerat un joc.

……………………………………………………………………………………………

PSIHOLOGIA CROSS-CULTURALA

ISTORIC:

• W. Wundt (1916) – publica “ Volker Psychologie”
• W.H.R. Rivers – a organizat si condus o expeditie formata din antropologi pentru a strange date din Pacificul de Sud si Estul Indiei.
• Psihologia sociala acopera majoritatea cercetarilor cross-culturale
Pana in anii ’60 nu a existat un pattern sau un program coerent de cercetare care sa ghideze aceste incursiuni. Astfel, psihologul calatorea in zone exotice pe o perioada de cateva saptamani, mnaxim cateva luni, si “testa” cateva principii sau examina anumite teorii de interes. Intors acasa el scria un raport pe care il trimitea diferitelor publicatii.
La sfarsitul anilor ’60 se schimba radical imaginea cross-culturalitatii, incepand era moderna a psihologiei cross-culturale. Primul eveniment notabil a avut loc la Ibadan ( Universitatea din Nigeria) in anii ’65, ’66,unde au participat peste 100 de psihologi, discutandu-se diferitele perspective psihologice si s-au stabilit colaborari stiintifice viitoare.
• 1965 – Journal Of Cross-Culturality
• John Dawson (1972) – intalnirea inaugurala a Asociatiei Internationale a Psihologilor cross-culturalisti la Universitatea din Hong Kong

RATIUNEA DE A FI A PSIHOLOGIEI CROSS-CULTURALE.

? invatand despre alte culturi omul se pregateste pentru:
• o interactiune interculturala mai eficienta;
• explorarea si intelegerea altor culturi si grupuri etnice.
? Cole (1984) – studiul lumii de dincolo de anumite granite ne furnizeaza raspunsuri la anumite intrebari precum:
• cine suntem;
• de unde venim;
• incotro ne indreptam.
? Berry si colab. (1997) - descriu fapte istorice cu prelungirile lor culturale si lingvistice

Concluzie:
Marea majoritate din ceea ce era cunoscut despre functionarea fiintelor umane venea dintr-un nuamr mare de cercetari si teorii care isi aveau originea in “prima lume “ a psihologiei.
PARADIGMA STANDARDULUI METODOLOGIC
IN PSIHOLOGIA CROSS-CULTURALA

Berry (1992): Psihologia cross-culturala reprezinta studiul similaritatilor si diferentelor in functionarea individuala, in grupuri si in culturi etnice diferite, a relatiilor dintre variabilele psihologice si cele socioculturale, ecologice si biologice precum si schimbarile acestor variabile. Astfel, un protocol metodologic standard in psihologia cross-culturala trebuie sa cuprinda:
• transferul;
• testul;
• procedura de descoperire.
Acest lucru implica:
• selectarea unor principii, teste sau modele psihologice care functioneaza optim in cultura originara;
• testarea a ceea ce a fost selectat in una sau mai multe culturi, pentru a vedea intre ce limite functioneaza acestea ( principiile, testele, modelele);
• descoperirea factorilor sau elementelor din alte culturi care nu exista in cultura originara in care conceptul psihologic a fost promovat;
• diferitele conditii experimentale sau variabile independente create sunt denumite culturi sau grupuri etnice sau sunt recunoscute ca fiind diferite de populatia altei culturi, a carei participare a fost centrul pachetului de informatii primite.
Conform acestui standard, psihologia cross-culturala poate fi vazuta, nu ca un domeniu sau disciplina separata, ci ca o metoda speciala de investigare, care atrage dupa sine un set de circumstante metodologice unice.
Cercetarile din domeniul psihologiei cross-culturale, desfasurate pana la mijlocul anilor ’60 pot fi caracteizate ca extinderi de la culturi mult studiate ( cunoscute ) la cele foarte putin studiate ( necunoscute ).

Incepand cu anii ’60 , cateva alte paradigme au ghidat cercetarile cross-culturale:
? cercetari asupra realizarilor influentate de motivatie;
? teoria psihologiei diferentiale;
? cercetari asupra culturii subiective ( analiza diferitelor modalitati in care fiintele umane percep partea modificata a mediului;
? cercetarea “modernismului” si a efectelor sale asupra populatiilor care sunt in diferite stadii de “ajustare” la alte societati;
? cercetari asupra teoriilor dezvoltarii cognitive ( una din cele mai mari extensii ale unei teorii psihologice ) s.a.m.d.

Paradigme:

- definirile culturale ale Self-ului;
- individualism – colectivism;
- valorile umane de baza;
- valorile legate de munca;
- stereotipurile legate de trasaturile sexuale.

PSIHOLOGIA CULTURALA SI PSIHOLOGIA CROSS-CULTURALA

Sunt doua discipline care se completeaza reciproc si care isi acopera una alteia mai multe slabiciuni, chiar daca tind sa se suprapuna.
Psihologia culturala poate completa diferentele limitarilor descrierilor culturale care par sa fie o problema inerenta in psihologia cross-culturala.
Psihologia cross-culturala poate oferi o abordare metodologica mai consistenta in studiul culturii si comportamentului uman.
BOESCH (1996) – relatia dintre cele doua nu este de tipul “ una sau cealalalta”; un studiu cross-cultural ar trebui sa fie completat de o investigatie culturala.

EMIC SI EPIC ( SPECIFIC SI UNIVERSAL IN STUDIUL
CULTURILOR)

Studiul lui Picke ? deosebirea dintre descrierea si explicarea realitatilor unui grup cultural oferite de cercetarile din exterior ( etic) si descrierea si explicarea propriilor realitati de catre grupul insusi ( emic).
Etnostiinta ( noua etnografie) utilizeaza metoda analizei componentiale si are ca program epistemologic descoperirea metodelor de organizare a materialului cognitiv la nivelul diferitelor colectivitati culturale. Ea are ca corespondent in sociologie etnometodologia care are in vedere componente cognitiv-culturale unitare si stabile ale comunitatilor umane mai simple ( exotice). Ea foloseste procedee mai riguroase , inclusiv cantitative ( se asigura de replicabilitate si verificabilitate).
Etnometodologia se ocupa cu descifrarea fenomenelor de viata cotidiana in societatile mai complexe ( societatea contemporana). Accentul se pune pe aspecte de psihologie sociala, pe reconstructia metodelor prin care omul se orienteaza in activitatea zilnica, descrie, explica si interpreteaza propria lume, subliniind caracterul dinamic al acestor constructii. Ea este fundamentata prin fenomenologie.

Emicul = imaginea constiintei comune referitoare la multitudinea componentelor mediului fizic si social, vizeaza reprezentarile oamenilor despre realitatea imediata.
Eticul = descrirerea si explicatia rezultate dimn abordarile sistematice.

Etnometodologia nu studiaza imaginile actorilor cotidieni referindu-se la macrosocial, ci la spatiul lor de viata nemijlocit.
Accesul constiintei comune la aspectele globale ale societatii in care traiesc oamenii ar fi probabil doar indirect, pe baza informatiei culese prin investigatii speciale.

……………………………………………………………………………………………