PSIHANALIZA

Discipline si instrumente in psihanaliza

Definitie: Psihanaliza este un sistem de discipline centrat pe ideea de constient.

1.TRANSFER:
Fenomen psihic care consta in retrairea anumitor sentimente, reprezentari, retraire care se realizeaza vis-à-vis de personalitatea psihanalistului, fiind o reeditare a sentimentelor pe care respectivul le-a trait in copilarie in legatura cu persoana aplagiate.
Psihanaliza, ca principal instrument foloseste interpretarea transferului.
Jung considera ca nevroticul sufera de infantilism, adica de faptul ca dezvoltarea psihica s-a oprit in diferite puncte si ca atare se comporta precum copiii. Asadar, daca nevroza este un infantilism, atunci vindecarea psihanalitica este un proces de maturizare si nu unul de eliminare a simptomelor.
Cadrul psihanalitic urmareste scopul si de a favoriza dezvoltarea transferului. Elementele cadrului care favorizeaza dezvoltarea transferului sunt:
- neutralitatea cadrului – personalitatea reala a psihanalistului nu trebuie sa transpara
in elementele care alcatuiesc cabinetul sau. Neutralitatea favorizeaza dezvoltarea
transferului prin faptul ca pacientul nu are un sentiment concret fata de personali-
tatea psihanalistului pe care nici nu il vede si astfel proiectia imaginarului asupra
terapistului este facilitatea
- modul de prezentare al psihanalistului – sa se instaleze intr-o anumita neutralitate care sa nu lase sa transpara elemente strict personale ale fiintei sale
- contratransferul – nu este atat impactul pacientului, ci reactia inconstienta a analistului fata de transferul pacientului.

10-10-2001

2.REZISTENTA:
In psihanaliza, reprezinta totalitatea manifestarilor pacientului care se opune procesului analitic. Devine fenomen paradoxal atunci cand apelul la ajutorul psihanalistului vine din partea pacientului. Freud spunea :”psihanaliza este o pshioterapie care se desfasoara in conditii de rezistenta”. Modalitatea de a depasi rezistenta este analiza rezistentelor. Din punct de vedere al tehnicii psihanalizei, analiza rezistentelor precede analiza continuturilor care sunt aparate prin aceste rezistente.
3.INTERPRETAREA:
Reprezinta instrumentul principal al psihanalistului. Psihanaliza este acea forma de psihoterapie care interpreteaza transferul, care se adauga la folosirea transferului, folosire care este caracteristica pentru orice psihoterapie. Interpretarea transferului, care e considerata cea mai eficienta forma de interpretare, se refera la sentimente, ganduri, atitudini, comportamente pe care le dezvolta pacientul fata de psihanalist relevandu-le faptul ca toate sunt anaeronice, in sensul ca desi in aparenta il vizeaza pe analist, in fapt sunt modele de comportament elaborate in copilarie in interrelatiile familiale si care nu mai sunt conforme cu Eul matur al pacientului ceea ce face ca o buna parte din comportamentul sau sa fie inadaptat. Interpretarea readuce in fata Eului matur aceste scheme pentru a releva caracterul inadaptat si anacronic.
4.INSIGHT:
Reprezinta momentul in care pacientul pe baza analizei de pana atunci isi da seama de un adevar care-l priveste si care pana in momentul respectiv ii ramasese ascuns (revelatie). Acest moment reprezinta rezultatul unui proces indelungat in care se imbina interpretarea rezistentelor cu interpretarea transferului.
5.PERLABORAREA:
Reprezinta fenomenul de adancire a unor rezultate deja obtinute in analiza. Apare in partea finala a analizei.

Spre deosebire de alte terapii si psihoterapii, psihanaliza este o psihoterapie cauzala si nu simptomala. Vindecarea in psihanaliza este un proces de maturizare psihica. Nevroza este in principal o forma de infantilism (blocaj in transfer).

PSIHOPATOLOGIA

Inconstientul psihic poate deveni in anumite conditii patogen. In viziunea lui Freud simptomul nevrotic este o manifestare modificata a unor conflicte psihice inconstiente, in special a conflictului dintre natura si cultura. Freud a descoperit ca reprimarea anumitor tendinte ale sexualitatii umane care sunt naturale, reprimarea de catre cultura a acestor tendinte dincolo de anumite limite produce imbolnavirea psihica de tip nevrotic. In epoca in care apare psihanaliza (victoriana), morala predominanta era foarte restrictiva la adresa sexualitatii. Cand Freud spune ca “nevrozele au o etiologie sexuala” se refera la sexualitatea infantila (sexualitatea care se dezvolta in primii ani de viata).
Adler constata ca principalele conflicte nu sunt atat intre tendintele sexualitatii infantile si cerintele culturale, ci Adler considera nevroza ca un esec al incercarii de a prelucra dorinta de autoafirmare. Conflicte inconstiente care tin de problemele sociale ale individului (autoafirmare, inferioritate, compensare, supracompensare) – Adler.
Jung sustine ca nevrozele s-ar datora absentei unor arhetipuri din plan constient (elementul principal al constientului colectiv – arhetip).
Psihanaliza contemporana descopera alte surse de conflict care provin din primul an de viata, in special din relatia timpurie cu mama. Inconstientul psihic poate sa provoace in anumite circumstante imbolnavirea psihica.

PSIHANALIZA CA PSIHOLOGIE

Psihanaliza nu poate fi decat o psihologie a inconstientului. Exista o psihologie a constientului si exista o psihologie a inconstientului care porneste de la descoperirea facuta de Freud in clinica. Deosebirea consta in obiectul de studiu: Psihologia constientului = totalitatea fenomenelor psihice care sunt accesibile in mod direct constiintei; Psihologia inconstientului = acea zona a psihicului care nu poate fi accesibila constiintei decat in mod indirect prin intermediul unui travaliu de interpretare.
Legitimitatea ei; inconstientul este o zona a psihicului descoperita mai intai in clinica psihanalitica pe baza studiului bolnavilor psihici. Pentru a trece de la psihopatologie la psihologia starii de sanatate este nevoie de un demers de legitimare (extrapoleaza in mod nelegitim cunostintele de psihopatologie in domeniul psihologiei starii de sanatate). Intre boala psihica si sanatatea psihica diferenta este doar de grad si nu este vorba de o diferenta calitativa. Sanatatea si boala psihica sunt constructe mentale ca doua extreme intre care exista o suma de situatii intermediare, fiecare individ situandu-se undeva mai aproape de una sau de cealalta, dar avand in sine toate elementele care ar putea sa-l faca bolnav sau sanatos. “Si oamenii sanatosi au inconstient” – structura fundamentala este identica. Principiul pe baza caruia Freud trece de la psihopatologie la sanatate: diferenta este doar graduala intre boala si sanatatea psihica. Aceasta idee a lezat initial la aparitia psihanalizei pentru ca reprezenta o leziune narcisica pentru oamenii sanatosi. Este reluata de Jung in ceea ce priveste psihozele. Principala idee a psihologiei psihanalitice este ca psihicul nu se reduce la constiinta asa cum s-a crezut pana la aparitia psihanalizei. Psihicul are doua nivele: psihism constient si psihism inconstient. Intre aceste doua nivele exista o relatie importanta, adica inconstientul cauta sa revina in constiinta, sa se manifeste acolo si realizeaza acest lucru in forme mascate. Toate fenomenele de care se ocupa psihanaliza (simptomul, visul, actul ratat etc) sunt expresii in plan constient a unor continuturi inconstiente. Pentru ca acest continut se manifesta decat in plan deghizat, la inconstient nu putem ajunge decat indirect – prin interpretare. Ideea de inconstient in psihanaliza a cunoscut o dezvoltare. Prima conceptie ii apartine lui Freud = inconstientul este in esenta preistoria dezvoltarii libidoului (legat de sexualitatea infantila) (complexul Oedip – fenomen central al nevrozelor). Dupa 1920 Freud descopera ca pe langa acest inconstient mai exista un alt inconstient, cel de sus, care incorporeaza anumite norme culturale. Insasi cenzura este o instanta inconstienta. Cenzura capata alt nume = Supra Eu. (Freud – “omul sanatos este cel capabil sa munceasca si sa iubeasca”). Adler respinge ideea ca inconstientul ar avea continuturi instinctuale si, pe baza experintei sale clinice, afirma ca inconstientul are de fapt continuturi sociale. Aceste continuturi ar fi: vointa de autoafirmare si complexele de inferioritate, care tin de fenomenele de relationare ale individului in cadrul familiei si comunitatii. Jung (ce incearca ca si Adler desexualizarea inconstientului) fara a contesta descoperirea lui Freud, considera aceasta descoperire unilaterala, si sustine ca alaturi de inconstientul personal descris de Freud si Adler, exista un inconstient mai profund, suprapersonal care este inconstientul colectiv care se formeaza in filogeneza si care in esenta incorporeaza experientele fundamentale ale speciei omului. Psihanaliza contemporana stabileste noi continuturi ale inconstientului care tin de relatia cea mai precoce cu mama, cea din primul an de viata.

METAPSIHOLOGIE

Era inteleasa de Freud ca nivelul teoretic cel mai inalt al psihologiei psihanalitice. Metapsihologia este filosofia din cadrul psihanalizei. Freud are o atitudine ambivalenta fata de metapsihologie:
• pe de o parte respinge filosofia de teama sa nu fie invinuit ca teoria sa nu este stiintifica
• pe de alta parte se vede atractia evidenta in lucrarile sale. In 1920 publica “Dincolo de principiul placerii” lucrare de filosofie ce isi propune sa explice misterul vietii. Din punct de vedere filosofic Freud este dualist: Eros si Thanatos. Viata reprezinta o infruntare intre fortele care sustin si cele care distrug viata. Lanseaza ipoteza despre un instinct al mortii: la om exista o forta instinctuala al carui scop este distrugerea vietii.

PSIHANALIZA APLICATA

Este acel demers care studiaza produsele inalte ale culturii din perspectiva ideii de inconstient. Religia, arta, filosofia, chiar stiinta sunt studiate pentru a vedea elementele inconstientului pe care le incorporeaza. Cele mai frecvente domenii studiate sunt religia si arta. Aceste fenomene sunt studiate diferit din perspectivele psihanalistilor diferiti:
Ex: religia:
• Freud a studiat religia din perspectiva inconstientului personal. Religia este o iluzie care se va risipi in viitor.
• Jung din perspectiva inconstientului colectiv. Religia este o manifestare simbolica a arhetipului. Ea mijloceste intre inconstientul colectiv si constient.

17-10-2001
ELEMENTE DE ISTORIA PSIHANALIZEI

PSIHANALIZA IN ROMANIA

1. Perioada postbelica – psihanaliza si comunism:
Explica situatia actuala a psihanalizei in Romania, cea de ramanere in urma fata de Occident. Incepand cu anii ’40 psihanaliza dispare. Cauze:
• Interzicerea ideologica a psihanalizei; aceasta interzicere era justificata prin aceea ca psihanaliza impreuna cu alte discipline apartine culturii burgheze;
• Absenta informatiei; daca psihanaliza trebuia sa fie interzisa, atunci nu trebuia sa sa vorbeasca sau publice despre psihanaliza;
• Interzicerea implicita a terapiei psihanalitice;
• Intreruperea excelentului inceput al psihanalizei in Romania interbelica.
In Romania, ca si in alte tari care au intrat sub dominatia sovietica interzicerea psihanalizei este un fenomen de import. O data cu ideologia stalinista in Romania s-a importat si interzicerea psihanalizei. In Rusia imediat dupa victoria revolutiei bolsevice psihanaliza a cunoscut o perioada de rapida dezvoltare fiind interzisa abia in 1926 cand puterea e luata de Stalin. Actiunea liberatoare a comunismului in ceea ce priveste dezvoltarea psihanalizei; in momentul comunizarii tarile din Europa centrala si de est erau caracterizate de nivelul diferit de dezvoltare. Ex: Ungaria era deja extrem de bine integrata in miscarea psihanalitica internationala si daduse acestei miscari cativa psihanalisti foarte importanti (Sandor Ferenczi, Geza Roheim etc). Instaurarea comunismului in aceste tari le-a adus pe toate aproape de nivelul zero. In general, totalitarismul nu a agreat psihanaliza. Fascistii au apelat la masuri extreme cum ar fi arderea cartilor lui Freud. Explicatia: psihanaliza prin conceptia sa despre om dauneaza demnitatii umane. Dintre toate disciplinele ostracizate de comunism doar psihanaliza a ramas in aceasta pozitie de marginalizare pana la sfarsitul perioadei comuniste. Intre comunism si psihanaliza exista in plan ideatic o pozitie ireductibila. Principiile celor doua sunt biametral opuse asa incat era firesc ca sistemul comunist sa nu accepte psihanaliza si sa o mentina marginalizata pana la sfarsit.
IDEOLOGIA COMUNISTA PSIHANALIZA
1. Modalitatea de a aborda omul:
- in prelungirea filosofiei marxiste considera omul ca totalitate, specie, societate, asa incat de aici deriva conceptia ca ceea ce conteaza e colectivul, individul fiind o cantitate neglijabila;
- binele general prevaleaza asupra binelui individual si ca realizarea binelui general aduce dupa sine automat realizarea binelui individual. - omul ca individ si pune societatea intre paranteze;
- binele individual conditioneaza binele general.
2. Conceptia despre natura umana:
- neaga existenta naturii umane;
- dupa Marx omul e ansamblul relatiilor sociale ceea ce inseamna ca omul nu ar avea o structura biologica bine conturata; omul e ceea ce cultura face din el;
- ideea de trista amintire a omului nou: e suficient sa schimbi conditiile sociale pentru a obtine un alt tip de om;
- supraestimeaza cultura si influentele culturale in dauna datului biologic. - afirmarea existentei unei naturi umane, care nu se face pe baza unor idei filosofice, ci pe baza experientei de clinica;
- studiul nevrozelor i-a aratat lui Freud ca reprimarea instinctelor dincolo de o anumita limita duce la imbolnavire psihica; Freud vedea in nevroze boli de integrare sociala; cand reprimarea instinctelor devine fenomen de masa si nevroza devine fenomen de masa;
- sfarsitul sec XIX – datoria moralei victoriene; perioada comunista;
- natura umana nu accepta modificari fara limite impuse de cultura; natura umana impune limite influentelor culturale, a caror depasire duce la disfunctii psihice importante.
3. Atitudinea practica fata de individ
- individul e supus unui proces de infantilizare;
- prin controlul total al vietii sociale si individuale, indivizii sunt pusi in situatia unor copii care sunt dependenti in toate felurile de statul parinte, care nu au nici un fel de libertate de alegere;
- in mod programatic, comunismul produce infantilizarea in masa, ceea ce din punct de vedere psihologic – produce indivizi imaturi, fara capacitatea de initiativa, fara libertate de alegere, simpli executanti intr-un angrenaj suprapersonal. - scopul urmarit e maturizarea individului, adica producerea unui psihic in care Eul sa fie autonom atat fata de cerintele pulsionale/instinctuale cat si fata de SupraEu – instanta constienta ce incorporeaza normele culturale esentiale ale momentului.

2. Psihanaliza in Romania interbelica:
A existat o receptare surprinzator de favorabila a psihanalizei, incat se poate afirma ca in acei ani in Romania psihanaliza era mai favorabil receptata decat in Franta. Caracteristici:
A. sincronizarea receptarii cu nivelul de dezvoltare din Occident:
• in 1911 un roman Nicolae Vaschide publica la Paris “Somnul si visele” – care e printre primele pe plan international ce vorbeste favorabil despre teoria freudiana asupra visului;
• in 1913 un medic Matias Irian sustine la Facultatea de Medicina din Bucuresti o teza de doctorat “Starea actuala a psihanalizei”;
• intre 1911-1913 psihanaliza de-abia incepea sa depaseasca cercul de psihanalisti din jurul lui Freud, abia incepea sa se internationalizeze.
B. principalii promotori ai psihanalizei sunt medicii:
• George Marinescu publica in 1923 la Paris un studiu amplu “Introducere in psihanaliza” in “Revista de stiinte pure si aplicate”;
• Constantin Vlad publica in 1923 teza de doctorat in medicina “Contributiuni la studiul tratamentului psihanalitic” – finalul cartii continand 6 cazuri (pacienti militari) studiati de C Vlad; observatii: primii psihanalisti au fost lipsiti de analiza personala; C Vlad se distinge prin numeroase lucrari; lucrarea care i-a creat o popularitate negativa “M Eminescu din punct de vedere psihanalitic”;
• Iosif Westfried publica cu Mina Minovici (1926) “Medicina legala in fata psihanalizei”; in 1928 “Instinctul sexual” beneficiaza de o substantiala prefata a lui Freud;
• Ion Popescu Sibiu – teza de doctorat “Doctrina lui Freud” (1927); presedintele Comisiei care ii acorda titlul era Parhon ce semneaza prefata; in 1932 volumul primeste premiul Academiei;
• Numarul doctorilor care publica carti de psihanaliza pe baza tezelor de doctorat e considerabil: 1928 – Gh Retezeanu – “Visul in dementa precoce. Consideratii psihanalitice”
C. atitudinea mediilor culturale fata de psihanaliza (mediile culturale sunt mult mai putin favorabile psihanalizei, dar totusi si aici se scrie destul de mult despre psihanaliza):
• Constantin Radulescu Motru (filosof, psiholog) – 1923 in cursul sau de psihologie trateaza psihanaliza in mod favorabil;
• G G Antonescu scrie “Psihanaliza si educatie”;
• Psihologul Nicolae Margineanu – lucrare 1930 “Psihanaliza germana contemporana”;
• Esteticianul T Vianu incearca in “Estetica” sa preia anumite cunostinte din psihanaliza si sa le utilizeze in domeniul esteticii;
• Lucian Blaga pune o idee de provenienta psihanalitica (ideea constientului colectiv) la baza filosofiei sale;
- cei care se opun:
• G Calinescu dupa o perioada de cochetare cu psihanaliza se detaseaza in mod radical de ea;
• Nae Ionescu datorita atitudinii sale fata de psihanaliza putem intelege si atitudinea retinuta a lui Constantin Noica (discipol).
Concluzii:
• Absenta traducerilor din opera lui Freud;
• Medicii sunt cei care aduc psihanaliza in Romania, ceea ce se schimba radical in perioada postbelica cand psihanaliza devine apanajul psihologilor (psihiatrul Ion Vianu – singurul din postbelic care se implica)
• Eugen Papadima a facut cateva analize de formare (postbelic);
• Dr. Bratescu – “Freud si psihanaliza in Romania”; spiritul romanesc ar fi fost ostil in mod funciar psihanalizei.
PSIHANALIZA IN OCCIDENTUL CONTEMPORAN

In momentul de fata psihanaliza in Occident nu mai este atat o disciplina specializata ci un element constitutiv al mentalitatii occidentale. In Franta, psihanaliza e foarte bine implantata in institutiile medicale si psihologice. “Case Verzi” – institutiile psihanalitice (parinti cu copii foarte mici). Se incearca impunerea analizei personale.

24-10-2001
SITUATIA PSIHANALIZEI IN LUME

Institutiile proprii psihanalizei sunt Societatile de Psihanaliza care nu sunt de stat; o parte din ele au Institute de Psihanaliza ce functioneaza ca facultati ce pregatesc psihanalisti. In Franta – 27 societati = 6 000 psihanalisti. Cine si cum poate deveni psihanalist? Ce e comun tuturor structurilor: formarea psihanalistilor e o formare postuniversitara, formare aparte; nici o formare universitara nu da dreptul la practica psihanalizei. Austria: cea mai putin restrictiva deoarece prin legea terapiei (promovata in 1992) e permis sa aiba acces la formarea psihanalitica nu numai medicilor, psihologilor dar si teologilor, filosofilor si chiar persoane care nu au studii universitare. Franta: accesul la formarea psihanalitica e destul de liberal; in afara medicilor, psihologilor sunt admise si alte categorii (discipline umaniste). Germania: cea mai restrictiva permitand doar medicilor si psihologilor.
Formarea psihanalitica consta in:
1. Analiza personala (indispensabila pentru ca aici viitorul psihanalist ia cunostinta de existenta inconstientului in modul cel mai direct, adica e pus in contact cu propriul inconstient. Cine nu-si cunoaste propriul inconstient nu poate aspira sa identifice si sa-i ajute pe altii sa descopere inconstientul); cuantificari = dupa criteriile Asociatiei Psihanalitice Internationale – IPA – o analiza personala trebuie sa insumeze cel putin 500 sedinte (4 ani – 3 ori/sapt).
2. Activitatea supervizata: viitorul analist cand incepe sa practice trebuie sa desfasoare doua cazuri sub supervizarea unor psihanalisti mai experimentati considerati psihanalisti formatori si supervizori care-i insotesc si urmaresc in special sa se concentreze asupra contratransferului, adica asupra reactiei sale inconstiente la transferul pacientului, adica suma sentimentelor pe care pacientul le dezvolta fata de psihanalist. Durata supervizarii e de 2-3 ani intr-un ritm de o sedinta pe saptamana.
3. Teoria si tehnica psihanalitica care se desfasoara in cadrul unor seminarii.
Publicatiile: in Occident exista foarte multe edituri ce publica psihanaliza (ex: marile edituri franceze). Franta, SUA (20 000 psihanalisti), America de Sud (dezvoltare rapida si puternica) sunt marile puteri in psihanaliza.
Romania actuala: in 1990 a fost intemeiata Societatea Psihanalitica Romaneasca care si-a propus sa promoveze psihanaliza in Romania sub toate aspectele: clinic, formarii, publicatiilor si mai ales sa apropie acest nou inceput al psihanalizei de criteriile de formare occidentala, adica tocmai analiza personala, supervizarea si teoria. Un rol important in dezvoltare il are schimbul permanent cu psihanalisti occidentali. Datorita activitatii bune pe care a avut-o, a fost acceptata in cadrul IPA in calitate de study-group.

CONCEPTIA PSIHANALITICA DESPRE RAPORTUL DINTRE SANATATE SI BOALA PSIHICA

Intre boala psihica si sanatatea psihica deosebirea este doar de grad. Aceasta idee a deosebirii doar graduale e extrem de importanta pentru sistemul de discipline care alcatuiesc psihanaliza. De validitatea acestei idei depinde trecerea de la psihopatologie la psihologia starii de sanatate si de asemenea depinde de trecerea de la psihopatologie la psihanaliza aplicata, adica la psihanaliza care cerceteaza fenomenul cultural. Aceasta idee a deosebirii graduale a determinat foarte multe reactii de respingere la adresa psihanalizei, motivul acestei reactii fiind unul indreptatit – stergerea deosebirii dintre boala si sanatate ii pune pe cei care se considera sanatosi in situatia lezata narcisic de a fi pusi pe acelasi plan cu bolnavii psihic.
Freud nu a sters orice deosebire dintre boala si sanatate psihica, ci a precizat doar ca deosebirea e doar graduala. In general se utilizeaza doua perechi de termeni in legatura cu fenomenele psihice: normal-patologic si sanatate-boala. Desi aceste distinctii sanatate-boala si-au pierdut in ultima vreme in psihiatrie importanta, totusi consider ca e preferabila cealalta pereche normal-patologic. Perechea normal-patologic se ghideaza dupa criterii statistice, normalitatea fiind data de media statistica, iar patologicul de abaterea de la norma. Inseamna ca intr-o populatie in care 90% dintre persoane sunt bolnave psihic, normalitatea ar coincide de fapt cu boala psihica. In categoria patologicului pot intra nu numai disfunctiile psihice, dar si calitatile exceptionale; nu de putine ori genialitatea a fost asemanata cu nebunia datorita abaterii de la norma.
Semnificatia ideii deosebirii graduale consta in aceea ca si oamenii sanatosi au, la fel ca si nevroticii, inconstient. Din punct de vedere al inconstientului intre persoanele “sanatoase” si cele “bolnave” nu exista nici o deosebire de esenta, numai ca la anumite persoane inconstientul se manifesta producand simptome in timp ce la alte persoane inconstientul nu produce simptome nevrotice. Aceasta idee e comuna tuturor orientarilor psihanalitice; toate aceste orientari au folosit psihopatologia ca baza pentru a construi o psihologie, iar justificarea trecerii de la psihopatologie la psihologie e tocmai diferenta graduala intre boala si sanatate psihica. Pe masura ce psihanaliza s-a dezvoltat a parcurs un material clinic; ideea lui Freud a cunoscut noi dezvoltari. Cea mai lezanta dezvoltare din punct de vedere narcisic ar fi teoria lui Jung si teoria Melaniei Klein.
Jung a tratat psihotici si a constatat ca psihoza se datoreaza invadarii Eului de catre continuturi ale inconstientului colectiv. Dar tot Jung a constatat ca acest inconstient colectiv care se manifesta atat de daunator in cazul psihoticilor se manifesta de asemenea si in produsele culturale majore (ex: in stiinta, religie, literatura, filosofie); inseamna ca si persoanele sanatoase au inconstient colectiv – in orice om sanatos exista germenele ce produce psihoza.
Melanie Klein considera ca fiecare individ parcurge in dezvoltarea sa faze in care predomina procesele psihotice. Pozitia paranoida e o faza de dezvoltare universala prin care trece orice individ in primele patru luni de viata. Caracteristicile acestei faze pe care le intalnim si la adultul psihotic (schizofren/paranoid) sunt: pulsiunile agresive sunt extrem de puternice; obiectul e partial (respectiv mama), e perceput doar ca san si privat un obiect bun si un obiect rau; procesele psihice predominante sunt proiectia si introiectia; angoasele sunt extrem de puternice si au o natura persecutorie.
Din punct de vedere psihanalitic sanatatea si boala apar ca doua constructe mentale, ca doua extreme opuse (+, -), iar intre aceste doua extreme se inscriu in diferite pozitii cazurile reale care se deosebesc intre ele doar cantitativ. Cum argumenteaza Freud ideea deosebirii graduale? Sustine aceasta idee pe baza unor observatii incontestabile: constatarea identitatii de structura intre doua serii de fenomene, unele tinand de starea de boala, iar altele tinand de starea de sanatate. E vorba de simptomul nevrotic si fenomenele psihice care apartin starii de sanatate: actele ratate, visele, orice fenomen uman. Toate aceste fenomene au o structura duala, respectiv un continut manifest care e accesibil constiintei si un continut latent ce nu e accesibil constiintei si ce tine de inconstient. Din punct de vedere istoric Freud a constatat aceasta structura mai intai in cazul simptomului nevrotic in “Studii asupra isteriei” – 1895 – pentru ca apoi in 1900 sa constate ca si visul are aceeasi structura bietajata, adica un continut manifest/latent, iar rezultatele cercetarii despre vis au fost publicate in “Interpretarea viselor”, iar in 1904 Freud publica “Psihopatologia vietii cotidiene” in care demonstreaza ca un fenomen extrem de frecvent in viata obisnuita pe care suntem departe de a-l considera patologic, actul ratat, are si el o structura identica cu structura simptomului si a visului.
Ex: simptomul e o actiune compulsiva pe care o efectueaza o pacienta de mai multe ori pe zi. Trecea din camera ei in camera invecinata unde se aseza la masa din mijlocul camerei, apoi chema femeia de serviciu careia ii dadea o insarcinare oarecare sau o concedia fara sa-i indice ce are de facut. Apoi revenea in camera ei. Asociatiile pacientei arata ca acest simptom sta in legatura cu noaptea nuntii. In urma cu 10 ani respectiva pacienta se casatorise cu un barbat mult mai in varsta. In noaptea nuntii acesta a incercat de mai multe ori fara succes sa realizeze actul sexual trecand pentru aceasta din camera lui in camera sotiei. Dimineata, pentru a evita rusinea la care l-ar fi expus un asternut imaculat, a varsat pe cearsaf o sticla cu cerneala rosie (rusine fata de servitoare). Sensul simptomului si cele doua nivele: pe fata de masa se afla o pata. Sensul – pacienta prin aceasta actiune vroia sa demonstreze ca sotul nu e impotent. Acest sens ar putea fi formulat: ”Nu e adevarat. El nu are de ce sa se rusineze in fata servitoarei”. Structura – pe de o parte e tendinta refulata care consta in cerinta fidelitatii; in legatura cu aceasta trebuie spus ca pacienta se separase de sot, dar nu si juridic. In schimb se izolase de lume pentru a evita orice tentatie. Tendinta refulata ar fi tocmai adevarul – sotul meu e impotent, trebuie sa ma despart de el si sa-mi traiesc viata. Imposibilitatea de a solutiona acest conflict a condus la aparitia simptomului.
Visul e pe primul loc. Orice vis are asemeni simptomului un continut manifest si unul latent.
Actul ratat (sanatatea) e si el un fenomen psihic construit la fel ca simptomul sau visul; - o activitate constienta (cititul, scrisul, auditia, gesturi) e perturbata de continuturi psihice din inconstient. Din intalnirea fenomenului constient cu continuturile inconstiente rezulta o formatiune de compromis care are ceva din ambele laturi ce s-au confruntat.
Ex: presedintele Parlamentului din Viena care la inceperea sedintei spune: “Declar sedinta inchisa”, ceea ce demonstra interesul sau pentru activitatea sa.
Psihopatologia vietii cotidiene e trecatoare, pasagera si afecteaza functii neesentiale. Patologia nevrotica e durabila si afecteaza functii importante ale subiectului cum ar fi testarea realitatii si adaptarea la viata sociala.

31-10-2001
ACTELE RATATE

Actul ratat e o manifestare a incostientului privilegiata in special pentru cei care nu au acces la latura clinica, adica la tratamentul psihiatric si pentru ca in viata cotidiana asistam adesea la tot felul de acte ratate pe care le fac cei apropiati si de asemenea experimentam noi insine acest fenomen producand acte ratate. Cel mai transparent dintre fenomenele prin intermediul caruia se manifesta inconstientul.
Conditii de posibilitate:
• Tulburare de moment;
• Autorul actului ratat sa poata realiza in mod obisnuit actul respectiv in mod corect;
• Autorul actului ratat sa fie capabil sa recunoasca justetea observatiilor celor care i-l semnaleaza;
• Autorul actului ratat in primul moment sa aiba tendinta de a-l atribui hazardului sau neatentiei, adica tendinta de a incerca sa-l priveze de sens.
Definire: Actele ratate sunt fenomene psihice care rezulta din interferenta a doua intentii: pe de-o parte o intentie sau activitate constiente si pe de alta parte o intentie preconstienta sau chiar inconstienta. Prima dimensiune a actului ratat, cea constienta, e in acelasi timp dimensiunea perturbata. Cealalta dimensiune, cea preconstienta, e dimensiunea perturbatoare. Actul ratat e o formatiune de compromis, o rezultanta care reprezinta in proportii diferite tendintele care il produc.
Freud – actul ratat e un fenomen psihic; Inseamna: ca provine din alte fenomene psihice, ca nu e cauzat de fenomene organice si ca fiind un fenomen psihic, actul ratat are un sens; ca in spatele lui trebuie sa cautam o intentie, o tendinta. Freud subliniaza autonomia psihicului cu somaticul. Introducerea actului ratat in psihologie e un merit al lui Freud si al psihanalizei. Freud – “Psihologia pana acum n-a stiut despre existenta unor astfel de interferente si despre posibilitatea ca acestea sa produca fenomene ca actul ratat”.
Conceptii non-psihanalitice:
1. Conceptia comuna – profanul nu acorda nici un fel de importanta actului ratat pentru ca in primul rand actele ratate nu au o semnificatie practica majora (desi exista acte ratate care au totusi o importanta practica vitala).
2. Conceptia prefreudiana – teoria fiziologica sau psihofiziologica – actul ratat s-ar datora unor disfunctionalitati de tipul tulburarilor in circulatia sangelui, oboselii, surescitarii, distragerii atentiei. Critica lui Freud la adresa acestor conceptii: actele ratate sunt produse si de persoanele care se afla in plinatatea formei psihice; performanta psihica nu e conditionata in mod necesar de concentrarea atentiei; reinvestirea cu atentie a unor automatisme produce perturbarea desfasurarii activitatii; atentia, concentrarea ei nu poate sa anuleze un act ratat (ex: uitarea unui nume). Contributia factorilor psihofiziologici la producerea actelor ratate: dupa Freud, acesti factori nu sunt nici cauze, nici conditii necesare, ci sunt doar conditii favorizante.
3. Teoria fonetica – actele ratate sunt cauzate de raporturile fonetice, asemanari sau deosebiri intre diferite sunete. Freud considera ca aceste consonante sau disonante fonetice nu sunt altceva decat tot conditii favorizante.
4. Teoria hazardului – actele ratate si-ar datora existenta hazardului care ar exista si in viata psihica. Pozitia lui Freud e radical opusa in sensul ca pe baza unor fapte, Freud afirma ca in realitatea psihica nu exista hazard. Dupa Freud, in realitatea psihica exista un determinism riguros chiar daca uneori acest determinism e mascat de multiple medieri. Teoria determinismului sta la baza psihoterapiei psihanalitice (cauzala).
Clasificarea actelor ratate:
1. Criteriu: raportul de forte intre tendinta perturbata si cea perturbatoare (doua posibilitati):
• Tendinta perturbatoare inlocuieste complet tendinta perturbata. Ex: presedintele Parlamentului din Viena la inceperea sedintei: “Declar sedinta inchisa”.
• Realizarea unui compromis intre tendinta perturbata si cea perturbatoare in asa fel incat ambele tendinte sunt reprezentate in rezultanta. Ex: pacienta vrand sa spuna “obstinatie” spune “obstinenta”. Asociatiile arata ca tendinta perturbatoare preconstienta consta in gandurile ei referitoare la perioada de abstinenta pe care o traversa in acel moment.
2. Criteriu: activitatea constienta perturbata:
• Rostirea gresita – ex: psihanalistul Stekel fata de doi pacienti italieni pe care ii numea de fiecare data cu numele celuilalt: “Buna ziua dle Beloni” in loc de Ascoli si invers. Motivul subiacent: vroia sa-i arate fiecaruia dintre ei ca nu e singurul strain care vine la el si ca era un psihanalist foarte cautat.
• Scrierea gresita – ex: medic ce prescrie acelasi medicament in doze de 10 ori mai mari succesiv la 3 doamne in varsta. Motivul: era in legatura cu mama sa ce locuia impreuna cu fratele lui si era o piedica in calea amoroasa a lui; deplasand ostilitatea fata de mama sa spre cele 3 paciente.
• Lectura gresita
• Uitarea de nume – ex: intr-una din calatoriile sale Freud are o discutie cu un tovaras de compartiment destul de cultivat si acesta da un citat in limba latina. In acest citat lipsea cuvantul “aliquis” (fara lichid). Motivul: prietena lui care in moemntul respectiv avea o intarziere de menstruatie (posibila sarcina)
• Uitarea de intentii
• Pierderea de obiecte – ex: un barbat care primeste de la cumnatul sau o scrisoare in care acesta il mustra pe un ton destul de apasat “De altfel nu am nici timp si nici nu doresc sa incurajez superficialitatea si lenea ta”. A doua zi barbatul respectiv pierde stiloul pe care-l primise in dar de la acest cumnat pentru ca nu mai vroia nici o legatura cu el. Ex: o doamna care pierzandu-si mama s-a hotarat sa respecte perioada de doliu pana la capat dar care spre sfarsitul perioadei de doliu se lasa antrenata de cativa prieteni si cumpara bilete la teatru. In ziua spectacolului constata ca a pierdut biletele. De fapt, tendinta inconstienta de a respecta doliul s-a impus in pofida dorintei constiente. Anumite critici pe care culturalismul american le-a adus psihanalizei freudiene sunt indreptatite. Conform lui Freud obiectul refularilor il constituie de regula tendintele instinctuale sexuale sau agresive prohibite cultural. Culturalistii americani sustin ca orice continut psihic poate face obiectul refularii daca in circumstantele respective e producator de conflict.
3. Criteriu: complexitatea actelor ratate:
• Simple – constau dintr-un singur act ratat;
• Complexe – constau din mai multe acte ratate care se alimenteaza din aceeasi motivatie. Ex: un tanar care se inscrie intr-o Asociatie Literara in speranta ca in felul acesta isi va putea realiza mai usor dorinta de a i se pune in scena o piesa de teatru la care tinea foarte mult. In mometul in care a primit asigurarea de la conducatorul Asociatiei ca piesa ii va fi reprezentata a inceput sa “uite” sa se mai duca la intruniri. Apoi din scrupul moral s-a hotarat sa se duca vinerea urmatoare. Ajungand la sediu a constatat ca usile erau inchise si ca nu era nimeni. De data aceasta gresise ziua si s-a dus sambata. Ex: o doamna viziteaza Roma impreuna cu cumnatul ei ce cu aceasta ocazie primeste ca semn de recunoastere din partea comunitatii germane din Roma o medalie de aur. Trebuind sa plece acasa mai devreme, respectiva doamna constata ca a luat cu ea moneda de aur. Ii telegrafiaza cumnatului ca sa-l avertizeze ca moneda e la ea si ca i-o va trimite. Cautand moneda constata ca nu o gaseste.
Concluzii:
1. Motivatia actului ratat: in general vorbind motivatia preconstienta sau inconstienta ce produce actul ratat tine de tendintele condamnate cultural, adica de tendintele sexuale, agresive, narcisice condamnate prin educatie si norme culturale.
2. Desi din punct de vedere al constiintei si al activitatilor constiente asemenea fenomene sunt considerate disfunctionale, din punct de vedere al inconstientului e vorba de acte reusite. Actul ratat ii arata omului ca fiinta culturala ca terenul pe care a construit edificiul impunator al culturii e un teren nesigur, miscator care in anumite circumstante pune in pericol reusitele culturale.
3. Din punct de vedere clinic, actul ratat, in pofida aspectului sau modest, caracterului sau punctual, are o anumita importanta care deriva din spontaneitatea sa. Actul ratat produs in timpul orei de psihanaliza e supus imediat analizei, nu mai e timp pentru a intra in functiune elaborarea secundara ca in cazul visului si de asemenea prin transparenta sa el indica mai direct continutul inconstient sau preconstient care a fost mobilizat. Spre deosebire de interpretarea visului care lasa loc unui grad mai mare de intelectualizare, actul ratat are forta de convingere a evidentei.

07-11-2001
VISUL IN PERSPECTIVA PSIHANALITICA

“Visul e calea regala catre inconstient.” – Freud. “Aici i s-a dezvaluit doctorului Sigmund Freud la 24 iulie 1895 secretul visului” – momument obelisc din Viena (locul casei in care Freud a avut visul cand a descoperit sensul visului).

TEORIILE PSIHANALITICE REFERITOARE LA VIS

1. Teoriile stiintifice – cele de la sfarsitul secolului XIX erau teorii somatice. Conform acestor teorii, visul era un fenomen consecutiv reducerii activitatii creierului in timpul somnului. Aceasta reducere are doua aspecte: pe de-o parte se intrerupe legatura cu stimulii lumii exterioare, iar pe de alta parte legaturile intracerebrale sunt saracite datorita somnului. Cu cat activitatea creierului este diminuata cu atat visele sunt mai absurde. Binz: “Dupa cum vedem toate faptele ne indeamna sa consideram visul ca pe un fapt organic, intotdeauna inutil, adesea morbid”. Conform acestei teorii visul nu are nici un fel de functie psihica, el e un fel de accident, ceea ce-l face intr-adevar inutil; intrucat e un fenomen organic problema interpretarii nu se pune pentru teoriile somatice.
2. Teoriile populare – toate aceste teorii au in comun ideea ca visul e un fenomen cu sens. Acest sens a fost vazut in mod diferit. Antichitate: sensul visului era considerat a fi un mesaj divin. O alta viziune ii atribuie un sens profetic. Romantismul atribuie visului o importanta deosebita, valoarea estetica a unei opere fiind cu atat mai mare in viziune romantica cu cat opera respectiva era mai apropiata de caracteristicile onirice. Novalis: “Visul este un antidot impotriva regularitatii, monotoniei vietii, visul e jocul liber al imaginatiei; cu siguranta am imbatrani mai repede fara vise.” Intrucat teoriile populare atribuie visului un sens, pentru ca aceste teorii spre deosebire de cele somatice se pune problema cailor prin care putem atinge sensul. Teoriile populare pun pentru prima data problema interpretarii viselor.
In privinta interpretarii exista doua orientari in cadrul teoriilor populare: metoda simbolica. Aceasta metoda se caracterizeaza prin aceea ca sensul visului e cautat abordand visul ca pe un intreg, iar acestui intreg i se cauta un corespondent care e mai inteligibil decat visul. Ca exemplu de folosire a metodei simbolice Freud mentioneaza interpretarea pe care o da in Biblie Iosif pentru visul Faraonului: 7 vaci grase, 7 vaci slabe care le devoreaza pe primele; 7 ani belsug, 7 ani foamete in care o sa se devoreze recolta din cei 7 ani de belsug. Deficientele metodei simbolice: visele cu adevarat ininteligibile nu ii sunt accesibile; nu exista o tehnica de interpretare, adica o suma de mijloace care aplicata la orice vis pot sa produca sensuri. Utilizarea metodei simbolice depinde foarte mult de calitatile personale ale individului, de inteligenta si intuitia sa. Interpretarea dupa metoda simbolica e mai curand o arta, decat tehnica.
Metoda descifrarii – se caracterizeaza prin fragmentarea visului in elemente componente. Visul e considerat ca un text incifrat ale carui elemente pot fi descifrate daca utilizeaza o cheie (dictionar de vise) in care gasim o suma de simboluri carora le corespunde diferite sensuri. Misiunea celui care interpreteaza e de a gasi pentru fiecare element al visului cu ajutorul acestei carti de vise sensul corespunzator si apoi de a alcatui un sens global din aceste sensuri partiale. Slabiciunea acestei metode consta in faptul ca respectivele carti sunt alcatuite arbitrar, in acelasi timp circuland intr-o cultura mai multe carti divergente.
Freud apreciaza mai mult teoriile populare decat teoriile stiintifice din doua motive: datorita faptului ca aceste teorii recunosc visului un sens; incearca sa gaseasca metode de interpretare.

CONCEPTIA PSIHANALITICA DESPRE VIS

Asemeni actului ratat, visul e un produs de compromis care satisface in acelasi timp doua tendinte contradictorii: pe de-o parte e vorba despre dorinta de a adormi care tine de sistemul psihic constient-preconstient, iar pe de alta parte e vorba despre dorinta inconstienta care e de natura instinctuala. Functia visului: visul permite o satisfacere deghizata a dorintei inconstiente astfel incat somnul sa nu fie perturbat.
Conceptia lui Freud despre vis e prima conceptie stiintifica, ea bazandu-se pe o experienta clinica care confirma mereu ca visul e de fapt realizarea dorintei inconstiente. Freud a constatat ca pacientii care erau rugati sa asocieze in marginea simptomelor nevrotice inserau in aceste lanturi asociative vise ceea ce i-a aratat lui Freud ca la fel ca simptomul visul are legatura cu o idee, reprezentare care scapa controlului constiintei.
Continutul manifest si continutul latent. Analiza oricarui vis din perspectiva psihanalitica evidentiaza aceste doua tipuri de continuturi. Cel manifest e partea constienta a unui vis care poate fi comunicata de visator. E vorba despre imaginile, gandurile, sentimentele pe care visatorul le pastreaza in minte in momentul trezirii si pe care le poate comunica. Caracteristicile continutului manifest: are un caracter lacunar si falsificator; e de foarte multe ori ilogic, incoerent; e de foarte multe ori ininteligibil, de neinteles; poate uneori sa fie neutru din punct de vedere afectiv. Continutul latent e rezultatul interpretarii continutului manifest. Asta inseamna ca acest continut latent nu exista pentru constiinta noastra decat datorita acestui demers intermediar care e interpretarea. In continutul latent intra urmatoarele elemente: resturi diurne (evenimente diurne din memorie), amintiri din copilarie, impresii corporale, dorinte arhaice devenite inconstiente in procesul de socializare si intotdeauna – aluzii la psihanalist (daca visul se produce in analiza). Caracteristicile continutului latent: este complet veridic – el traduce fara rest discursul intim al visatorului; comprehensibil, sens coerent. Continutul manifest si continutul latent sunt de fapt acelasi continut psihic exprimat in doua registre de limbaj diferite. Continutul manifest nu e altceva decat continutul latent exprimat intr-un limbaj care sa nu trezeasca vigilenta constiintei. Aceasta traducere din limbajul direct al continutului latent in limbajul continutului manifest se realizeaza prin intermediul a ceea ce in psihanaliza se numeste “travaliul visului”. Travaliul visului e un demers de incifrare a continutului latent, iar interpretarea e demersul contrar care isi propune sa retraduca limbajul continutului manifest in limbajul continutului latent.
Ex: injectia facuta Irmei – visul fondator. Circumstante: Freud se afla in vacanta si e vizitat de un coleg – in vis sub numele Otto – coleg care ii aduce vesti nu intru totul bune despre starea sanatatii unei paciente a lui Freud – Irma in vis. Lui Freud i s-a parut ca in relatarea lui Otto razbate si reprosul rudelor pacientei nemultumiti de tratamentul aplicat de Freud. In aceeasi seara, incitat de relatarea lui Otto, Freud incearca sa sintetizeze pe hartie acest caz pentru a-l prezenta dr. Breuer – in vis dr. M. Freud are in noaptea de 23-24 iulie 1895 visul (“Interpretarea viselor”). Interpretare: dupa Freud dorinta din acest vis ar fi de a se razbuna pe Otto care i-a dat vestea rea despre Irma atribuindu-i lui vina pentru starea pacientei.
Ex: un tata care a vegheat timp indelungat la patul copilului sau bolnav, iar dupa ce acesta a murit, tatal are urmatorul vis. Contextul: tatal se odihnea intr-o camera alaturata camerei mortuare, camera in care sicriul cu copilul inconjurat de lumanari aprinse era vegheat de un batran. Datorita oboselii tatal adoarme si are urmatorul vis: baiatul se afla langa patul sau ii apucase bratul si ii soptea pe un ton plin de repros “Tata tu nu vezi ca ard!” Tatal s-a trezit si a vazut ca batranul adormise si ca lintoliul si un brat al copilului luasera foc de la o lumanare. Dorinta: fiul sau sa mai fie viu.
Una din obiectiile pe care adversarii psihanalizei le-au adus teoriei freudiene este ca acesta nu da seama de totalitatea viselor si ca exista vise care nu exprima dorinta (visele punitive – pedeapsa la adresa visatorului). Freud – visele punitive exprima o dorinta care vine dintr-o instanta socializata = Supra Eul.
Ex (din analize contemporane): el fuge de acasa cu nasa, o femeie frumoasa, cu doi copii reusiti pentru a se casatori cu ea. Apoi revine acasa si o gaseste pe sotia sa intr-o camera cu doua paturi impreuna cu Ioan Giury Pascu. Acesta se afla in celalalt pat, dar apoi intra in pat cu sotia sa. Visatorul nu e prea suparat. Pleaca intreband sotia daca sa se intoarca dimineata sau mai devreme. Dorinte: sotia insarcinata, el ar dori sa-si rezolve problema sexuala cu alte femei, nasa e o femeie foarte atragatoare; ar dori o alta sotie, una cu nasa care are doi copii reusiti – era legata de nesiguranta sa in privinta faptului daca viitorul copil era baiat sau fata; de a se deculpabiliza, daca sotia sa are un amant atunci el e mai putin vinovat pentru gandurile sale de infidelitate.
Ex: viata puternic marcata de relatia cu mama vitrega. Evenimentul decisiv: la varsta de un an si jumatate, mama naturala a cedat-o unei rude instarite de la oras; motiv – in familia de origine (tara) erau prea multi copii (7) si prea multe fete. Visul: (conflict cu mama vitrega senila) mama mult mai tanara facea un chiuretaj; doctorul o chiureta cu degetul, procedeu foarte dureros de care mama se plangea. Dorinte: aceasta mama vitrega sa fie mai tanara si sa fie mai sanatoasa mental; ar vrea ca mama ei sa nu mai faca alti copii pentru a ramane copil unic ca sa nu se mai intample ce s-a intamplat in prima familie; analizanta fiind medic ar dori sa-si pedepseasca mama chiuretand-o dureros pentru necazurile care i le face; refuzul feminitatii care caracterizeaza aceasta analiza si dorinta de a fi barbat – a avea act sexual ca barbat.

14-11-2001

Concluzii (referitoare la dorinta in vis):
1. Prima dorinta: o dorinta diurna care nu poate fi realizata in timpul zilei din motive care nu depind de subiect si care isi gaseste realizarea in vis.
2. A doua dorinta: dorintele divine (actuale) care nu pot fi realizate nu datorita unor piedici exterioare, ci datorita unor piedici interioare. Aceste dorinte sunt constiente, dar sunt reprimate.
3. A treia dorinta: dorinte de ordin fiziologic care de asemenea sunt dorinte actuale.
4. A patra dorinta (cele mai importante pentru formarea visului): dorinte inconstiente. Acestea nu au in nici un moment acces direct la constiinta, iar in vis se manifesta incifrat.
Freud compara aceste dorinte inconstiente cu titanii care desi au fost invinsi de zei care au aruncat asupra lor munti intregi totusi nu au fost omorati continuand sa traiasca sub roca care ii acopera, iar din cand in cand miscarile lor sunt atat de puternice incat le simtim sub forma cutremurelor. Dorintele inconstiente sunt asemenea unor forte primitive strivite sub povara refularilor, dar nefiind reprimate ele se manifesta sub alte forme.
La adult, in general vorbind, in visele lor propriu-zise, dorintele constiente nu pot produce visul fara colaborarea dorintelor inconstiente.

CLASIFICAREA VISELOR IN FUNCTIE DE RAPORTUL DINTRE CONTINUTUL MANIFEST SI CEL LATENT

I. Categoria viselor la care continutul manifest si continutul latent se suprapun total sau cvasitotal. Acestea mai pot fi numite vise de tip infantil, nu numai pentru ca aceste vise sunt mai frecvente la copii, dar si pentru ca ele caracterizeaza mai bine structura psihica a copilului. In aceste vise gasim un material oniric care ilustreaza foarte bine teza lui Freud ca visul e realizarea unei dorinte. Aceasta categorie e un fel de model esentializat pentru visele de tip adult.
Ex: o fetita de 2 ani e supusa la dieta din cauza unui deranjament stomacal. Cum raul fusese provocat de capsuni, costul a exclus din alimentatie capsunile sau prajiturile cu capsuni. Noaptea fetita a visat capsuni si tartine cu capsuni.
Ex: un baiat de 2 ani si jumatate care viseaza urmatoarele ca reactie la o frustrare la care fusese supus de cei apropiati. El primise misiunea sa duca la unchiul sau un paner cu cirese permitandu-i-se sa manance doar una. Noaptea a visat ca mancase toate ciresele.
Ex (vise de tip infantil la adulti) – vise de comfort: acest tip de vise realizeaza dorinte diurne frustrate de conditiile extreme. Visele facute de membrii expeditiilor care traiesc in situatii limita. Visele acestea compenseaza frustrarile, respectivii bucurandu-se in vis de mese copioase si alte aspecte de comfort ale vietii obisnuite. Visul care ne ajuta sa nu ne trezim reprezentandu-ne ca ne aflam deja in locul institutionalizat in care ar trebui sa ne aflam.
Concluzie: prin ele o propozitie optativa care alcatuieste continutul latent devine o imagine actuala.
II. Visele de tip adult, adica acele vise in care continutul manifest si continutul latent nu numai ca nu coincid, dar sunt foarte indepartate intre ele. Este acea categorie de vise in care travaliul visului intermediaza intre continutul latent si continutul manifest. Aceasta categorie se imparte in:
• Visele clare, coerente, dar care nu au legatura cu contextul vietii diurne a visatorului. Visatorul viseaza ca unul dintre parinti sau o alta ruda sufera de o boala grava fara ca in realitate sa existe temeiuri pentru asemenea reprezentari.
• Visele cele mai caracteristice pentru activitatea onirica a adultului si anume visele ininteligibile, fara sens. Aceasta obscuritate a continutului manifest e un indiciu ca interventia travaliului visului e considerabila. Intrucat aceste vise sunt de neconceput fara inteventia travaliului visului, ele nu pot fi intelese niciodata de catre visator decat daca intervine interpretarea.

TRAVALIUL VISULUI

Definitie: o suma de procedee prin intermediul carora continutul latent al visului e modificat in sensul incifrarii, deformarii astfel incat o data ajuns in constiinta sa nu fie recunoscut de instantele critice ale personalitatii – Supra Eu. Procedee de traducere: condensare, deplasare, figurabilitate, elaborarea secundara.
Condensarea. E acel procedeu al travaliului visului datorita caruia o singura reprezentare inlocuieste mai multe lanturi de reprezentari care se afla in legatura cu respectiva reprezentare. Acea unica reprezentare preia energia lanturilor de reprezentari pe care le inlocuieste. Actiunea condensarii in vis se poate inregistra foarte simplu datorita diferitei cantitati dintre continutul manifest si continutul latent. Intotdeauna cand intervine condensarea, continutul manifest e mai scurt, mai concis decat continutul latent.
Conditiile condensarii:
1. E necesar ca intre elementele care fac obiectul condensarii sa existe elemente comune. Elementele supuse condensarii sunt suprapuse astfel incat ca rezultat al condensarii partea comuna va fi accentuata, iar partile divergente se vor estompa. Ex: personajul dr. M din visul fondator este palid, fara barba si schioapata. Doar paloarea e o trasatura reala. Celelalte doua apartin fratelui lui Freud. Elementul comun care a facut posibila condensarea e de natura psihica. Amandoi in situatiile anterioare s-au opus ideilor lui Freud. Cazul figurilor mitologice: Centaurul, Cerberul sunt rezultatul condensarii.
2. In elementele supuse condensarii sa existe elemente contrare. Ex: visul unei femei care se vede purtand o ramura cu flori foarte asemanatoare cu cea a ingerului din tablourile despre Buna Vestire. Florile simbolizeaza puritatea, inocenta. Florile din vis sunt albe si grele ca si cameliile ceea ce e o aluzie la Doamna cu camelii – prototip contrar inocentei. Ceea ce face dificil pentru interpretare – modul in care se imbina elemente ale continutului manifest cu elementele continutului latent. Inseamna pe de o parte: c m – E1, E2, E3; c l – e1, e2, e3, e4, e5, e6: E1e1e2, e2E1E2 etc.
Deplasarea. E un procedeu al travaliului visului prin care interesul, intensitatea, accentul unei reprezentari se poate detasa de aceasta pentru a trece la alte reprezentari care erau initial mai putin intense, dar care se afla situate intr-un lant asociativ comun cu prima reprezentare. Datorita deplasarii in continutul manifest se produce in raport cu continutul latent o adevarata inversare de valori. Ceea ce e important, accentuat afectiv in continutul latent devine marginal, secundar in continutul manifest si invers ceea ce e neimportant in continutul latent apare ca important, esential la nivelul continutului manifest. Condensarea si deplasarea actioneaza de obicei impreuna.
Ex: c m: bunica adormise in mijlocul unei gramezi de pastai de fasole. C l: restul diurn: o tanara de 23 ani face acest vis dupa o partida de sex cu prietenul ei. Acesta, T se afla inca in ea si adoarme pentru cateva secunde. Ea comenteaza: “era fie prea obosit, fie pe deplin satisfacut, atunci am simtit din nou ca-l domin”. Asociatiile: pastaile – isi aminteste ca in copilarie fiind in gradina la tara la bunica a vrut sa culeaga o pastaie de fasole de pe un arac si cand a tras de ea a descoperit sub o frunza un sarpe. Asa s-a format: pastaie – sarpe = simbol falic universal. Isi mai aminteste de o scena in care bunica era intr-o gramada de boabe de fasole. Cum exista o relatie de rudenie, visatoarea e figurata in vis prin bunica. Dorinta: porneste de la insatisfacerea ei sexuala care era pe deplin compensata in vis, adica ea adoarme intr-o gramada de falusuri care i-ar fi asigurat o satisfacere deplina.
Figurabilitatea. Datorita acestui procedeu elementele continutului latent sunt in asa fel selectate incat sa poata fi reprezentate prin imagini. Importanta analistului pentru analizant poate fi reprezentata in vis prin proportiile corpului analistului. Aceasta selectie are consecinte importante pentru logica visului ce difera de logica vietii constiente in mare masura datorita saraciei de mijloace care caracterizeaza in limbaj imagistic.
Particularitati ale logicii onirice:
• La nivelul visului juxtapunerea inlocuieste relatia cauzala;
• Tot la nivelul continutului manifest, de multe ori, ordinea fireasca a relatiei cauza-efect e inversata;
• Antagonismul dintre idei se poate exprima prin transformarea unuia in celalalt;
• Un fenomen oniric frecvent: imposibilitatea visatorului de a se misca; Freud interpreteaza: ea ar simboliza confruntarea din psihicul visatorului intre doua tendinte la fel de puternice ce nu se pot elimina una pe alta.
Elaborarea secundara. Procedeul prin care continutului manifest deja stabilit i se confera forma unui scenariu mai coerent si mai inteligibil. Elaborarea secundara consta in acoperirea lacunelor in remanierea partiala / totala a elementelor prin selectie si adaosuri. Elaborarea secundara urmareste sa produca ceva asemanator unei reveniri. Elaborarea secundara actioneaza in special cand visatorul se apropie de momentul trezirii sau chiar in timpul repovestirii. Cu cat visul e mai incoerent, cu atat e mai probabil ca elaborarea secundara sa nu se fi exercitat. Dimpotriva cu cat visul e mai coerent cu atat in acest fapt trebuie sa citim interventia elaborarii secundare.
Concluzii (la travaliul visului):
• El nu are caracter creator;
• Datorita interventiei sale nu apare nimic nou in continutul manifest;
• E doar o traducere din limbajul continutului latent in limbajul continutului manifest;
• Ceeac ce exista in continutul latent exista si in continutul manifest doar ca intr-o forma substantial modificata.
Ex: daca in continutul manifest exista un calcul aritmetic, atunci presupunem ca si in continutul latent exista un calcul de natura diferita.
Ex: o tanara casatorita de mai multi ani afla ca una din cunostintele sale feminine s-a logodit. Noaptea viseaza ca se afla la teatru cu sotul. In orchestra un nr de locuri erau libere. Venisera prea devreme. Sotul ii povesteste ca prietena are intentia de a veni cu logodnicul la teatru, dar ca nu au mai ramas decat locuri de 1 florint si 50 craitari si ca aceste locuri au fost gasite inacceptabile. Suma 1,50 – rest diurn, cumnata visatoarei a primit drept cadou de la sotul ei suma de 150 florini (bijuterie). 150 florini reprezinta de 100 de ori suma de 1,50. Cifra 3 (locuri) reprezinta diferenta de varsta intre visatoare si prietena. C l: ce proasta am fost sa ma casatoresc atat de tanara? Ce nevoie am avut sa ma grabesc? Exemplul prietenei arata ca nu as fi ramas nemaritata. Daca as fi asteptat as fi gasit un sot de 100 ori mai bun. Pentru acesti bani (zestrea) as fi putut sa-mi cumpar 3 soti.

21-11-2001

CENZURA IN VIS

Cenzura are un rol important in formarea visului, ea fiind aceea care impune modificarea continutului latent prin intermediul travaliului visului. Acest rol e jucat de cenzura si in timpul analizei atunci cand e vorba ca visele sa devina obiectul analizei. In timpul analizei efectele cenzurii sunt: pe de-o parte cenzura blocheaza asociatiile analizantului legate de elememtele visului, iar pe de alta parte cenzura poate sa-l impiedice pe analizant sa accepte o interpretare data de analist chiar daca ea e corecta. Continuturile cenzurii sunt alcatuite din acele norme culturale pe care subiectul si le-a asumat. Persoanele diferite au, cu exceptia unor elemente fundamentale, cenzuri diferite. Acest termen de cenzura e inlocuit in limbajul lui Freud fara a disparea cu termenul Supra Eu dupa 1920. Cenzura se opune patrunderii in constient chiar si in timpul somnului a dorintelor inconstiente; intrucat acestea sunt atat de importante pentru formarea visului e utila o caracterizare generala a lor.
Dorintele inconstiente indiferent de natura lor exprima un egoism fara limite. In vis, intotdeauna in pofida deghizarilor, Eul visatorului joaca un rol de prim plan. Continuturile dorintelor inconstiente pot fi fie de natura sexuala, respectiv dorinte incestuoase sau perverse, fie de natura agresiva care de foarte multe ori se orienteaza asupra persoanelor cele mai apropiate.
Intrucat psihanaliza e prima orientare care a prezentat fara menajamente partea umbrita a omului aflata in totala contradictie cu imaginea constienta pe care ne-o facem despre noi, se pune intrebarea daca nu cumva psihanaliza e o disciplina antiumanista. La aceasta intrebare au existat raspunsuri istorice afirmative, ideologia fascista fiind una care condamna psihanaliza pentru ca ar diminua demnitatea omului evidentiind importanta pe care o are motivatia instinctuala in economia psihica. La asta se raspunde cu doua argumente: in primul rand, psihanaliza nu contesta existenta in om a unei dimensiuni solare a unor instante psihice superioare, mai ales in a doua parte a dezvoltarii psihologiei freudiene accentul cade pe aceste instante; in al doilea rand, desi psihanaliza evidentiaza tendintele antisociale ale omului, ea nu recomanda trairea acestor tendinte reprimate, scopul psihanalizei e de a elibera energiile psihice blocate de refulare si de a le reintroduce in circuitul psihic. Decizia asupra utilizarii acestor tendinte revine subiectului.

FUNCTIA SI ESENTA VISULUI

Din punctul de vedere al psihanalizei freudiene functia visului e de a proteja somnul. Aceasta functie se realizeaza prin prelucrarea tuturor stimulilor perturbatori si transformarea lor intr-o halucinatie vizuala sau acustica care permite continuarea somnului. Aceste excitatii perturbatoare pot fi: excitanti exteriori, excitanti interiori, anumite interese psihice persistente (dorinte constiente sau ale inconstientului de natura instinctuala).
Functia visului si cosmarul. Psihicul dispune de mijloace diferite de protectie atunci cand dorinta inconstienta tinde sa devina mai puternica decat cenzura ceea ce pune in pericol somnul. O prima situatie mai atenuata este atunci cand cenzura actioneaza in timpul visului de asa maniera incat visul e insotit de ideea ca de fapt ceea ce se intampla nu e decat un vis. Visatorului i se spune ca ceea ce traieste nu e realitate, ci un produs al imaginatiei sale, astfel incat continutul visului e relativizat. Al doilea mijloc e apelul la angoasa. In timpul viselor urate intervine angoasa care e intotdeauna provocata nu atat de evenimentele aparent obiective din vis, ci de dorintele inconstiente ale visatorului care se apropie periculos de constiinta. Interventia angoasei poate contribui la indepartarea de constient a tendintelor respective. In al treilea rand, se apeleaza la trezire care e ultimul mijloc de a impiedica dorinta interzisa sa patrunda in constient. Cenzura poate apela la trezire asa cum paznicii din vechile orase aveau misiunea sa-i trezeasca pe locuitori daca pericolul era extrem. Trezirea e un esec al prelucrarii tendintelor inconstiente in masura in care visul nu mai e continuat.

SIMBOLISMUL ONIRIC DIN PERSEPCTIVA PSIHANALITICA

Simbolismul = tema majora a secolului XX, iar la punerea in prim plan o contributie importanta a avut psihanaliza in toate variantele sale. Freud si problema simbolismului – desi nu a acordat foarte mult spatiu in opera sa simbolismului, totusi a stabilit cateva lucruri importante si prin teoria sa despre simbolurile universale a anticipat teoria lui Jung. Pentru Freud simbolul oniric e o relatie constanta de substituire intre un element al continutului manifest si o idee din continutul latent. Desi Freud si psihanaliza lui sunt preocupate in primul rand de simbolurile individuale, totusi Freud a recunoscut si existenta unor simboluri suprapersonale, a unor simboluri valabile pentru un grup de oameni sau pentru umanitate. Freud a constatat ca exista elemente la care visatorul nu poate produce asociatii (elemente mute – pot fi interpretate totusi prin compararea lor cu simbolurile din diverse produse culturale sau chiar cu simbolurile care circula in limbaj curent). Prin aceasta idee de a utiliza produsele culturale in vederea interpretarii unor vise individuale, Freud anticipeaza metoda amplificarii aplicata de Jung. Jung pentru a stabili daca un continut mental e de natura arhetipala, apela la astfel de produse cu remarca ca bagajul sau cultural era mai extins decat al lui Freud.
Exemple de simboluri onirice:
• Atat in vis cat si in basm (vis al sufletului colectiv) imparatul / imparateasa, regele / regina simbolizeaza parintii visatorului. La randul sau visatorul apare ca si in basme in pozitie de print / printesa.
• O importanta categorie de simboluri universale sunt cele de natura sexuala: obiectele alungite (bastoane, trunchiuri de copac, umbrela, foarte frecvent – arme, cutit, pumnal, pusca) - simboluri falice; de asemenea un simbol falic foarte raspandit e sarpele.
• Pe de alta parte cutiile, sobele, pesterile, navele si toate tipurile de vase simbolizeaza corpul femeii.
• Zidurile netede pe care visatorul le escaladeaza sau fatadele pe care aluneca sunt reprezentari ale corpului uman; ele s-ar alimenta din experientele infantile cele mai vechi cand copilul escaladeaza corpul parintilor.
• Jung – astfel de vise trimit la o experienta supraindividuala, filogenetica.
• Potecile abrupte, scarile, faptul de a se afla plasat pe scara indiferent daca se urca sau coboara – simboluri ale actului sexual.
• Simboluri care trimit la castrare – reprezentata prin calvitie, taierea parului, pierderea unui dinte, decapitarea; aparare fata de ideea castrarii – simboluri falice; castrare – soparla care are capacitatea de a-si regenera coada.
• Utilizarea animalelor pentru a simboliza organele genitale – pestele, melcul, pisica, soarecele – simboluri falice.
Probleme:
1. Cum sunt utilizate in analiza? – Desi psihanaliza freudiana utilizeaza in primul rand simboluri individuale care sunt obtinute prin asociatiile analizantului, totusi sunt situatii in care e utila si necesara apelarea si la simbolurile universale. In psihanaliza jungiana unde accentul e pus pe simolurile universale exista o faza (“intalnirea cu umbra”) in care se utilizeaza si simbolurile individuale. Ex: la un analizant pescuitul simboliza masturbarea si prin extensie activitatile sexuale interzise datorita faptului ca in copilarie aflandu-se la pescuit, fiind singur, ca activitate s-a masturbat.
2. De ce simbolurile de natura sexuala sunt atat de numeroase? – Dupa Freud aceasta prezenta masiva a simbolurilor sexuale s-ar datora faptului ca instinctul sexual e tendinta naturala cea mai reprimata dintre tendintele sale naturale. Aceasta simbolistica sexuala a fost confirmata inca din timpul lui Freud de anumite experimente. Anumiti subiecti hipnotizati carora li se sugera un continut sexual al viselor produceau in aceste vise simboluri descrise in psihanaliza. O alta ipoteza este emisa tot de Freud, ele ar proveni din prima limba utilizata de om care ar fi aparut pentru a comunica in acest plan sexual. Ulterior aceasta limba s-ar fi extins si la alte aspecte ale comunicarii umane.

DINAMICA VISULUI

Din punct de vedere psihanalitic, visul are trei momente:
1. Formarea dorintei – in timpul somnului datorita diminuarii activitatii cenzurate excitatia instinctuala se apropie de constient si tinde sa se impuna constiintei. Acest lucru se realizeaza prin investirea amintirilor diurne cu aceeasi energie instinctuala.
2. Regresiunea dorintei – presiunea pe care o exercita tendintele instinctuale impune cenzurii sa le refuleze ceea ce face ca excitatia instinctuala sa parcurga un drum regredient, drum pe parcursul caruia intervine travaliul visului.
3. Halucinarea dorintei – e progredient. Tendintele revin in constient sub forma de halucinatii in care continutul latent e prelucrat astfel incat sa nu fie recunoscut.
Exemple de utilizare a metodei psihanalitice de interpretare a visului la fenomenele culturale. Eseu: “Motivul alegerii casetei” – aici Freud utilizeaza anumite cunostinte ce provin din tehnica de interpretare pentru a lamuri sensul unor produse culturale. Pe de-o parte produsele culturale sunt utilizate pentru a intelege mai bine simbolurile din visul individual. Pe de alta parte cunostintele obtinute din visele individuale sunt utilizate pentru a intelege mai bine produsele culturale. In primul rand apare intr-o scena din “Negutatorul din Venetia” de Shakespeare. Petitorii Portiei ii vor obtine mana daca vor alege dintre trei casete pe aceea in care se afla portretul ei (aur, argint, plumb). Petitorii ce au ales aur si argint vor fi eliminati din cursa, castigatorul fiind Basanio care a ales plumbul. Acesti petitori mai trebuie sa sustina un discurs in care sa laude metalul ales. In discursul castigatorului era ceva fortat. “Daca in practica psihanalitica mi se comunica un discurs fortat trebuie sa banuim ca in spatele lui se afla motive tainice” – Freud. Utilizarea unui simbol universal – casetele reprezinta organul genital feminin si prin extensie femeia. Motivul alegerii intre trei casete este insusi motivul alegerii dintre trei femei. De obicei aceasta alegere cade asupra celei de-a treia fie ca e vorba despre Afrodita sau Cenusareasa. Care sunt calitatile acestei celei de-a treia femei – de obicei e chintesenta frumusetii, intelepciunii, vitalitatii dar si muteniei. Cordelia (Regele Lear) e stearsa, neinsemnata, ea iubeste si tace. Cenusareasa se ascunde, inseamna a nu vorbi. Portia e simpla, discreta asemeni plumbului. De aceasta mutenie se leaga – in vis – e simbolul mortii. Aceasta a treia femeie e o moarta, e moartea insasi, este Zeita Mortii. Interventia reprezinta prin contrariu – imaginarul uman refuza sa accepte intelepciunea continuta in mitul zeitelor destinului si anume ideea ca omul e o fiinta muritoare, ca viata sa se sfarseste prin moarte. Apeland la reprezentare prin contrariu, imaginarul uman o infatiseaza pe Zeita Mortii ca pe Zeita Vietii, iar destinul implacabil al mortii e infatisat ca alegere libera.

28-11-2001
SENSUL SIMPTOMULUI NEVROTIC

Ideea centrala – acesta reprezinta un fenomen cu sens, fenomen psihic ceea ce inseamna ca spre deosebire de psihiatria contemporana lui Freud care gasea un substrat cerebral pentru orice disfunctionalitate psihica, psihanaliza diminueaza pana la minimum rolul somaticului in cazul simptomului nevrotic. La actul ratat factorii psiho-fiziologici erau considerati de Freud doar conditiile favorizante, nici macar necesare si nicidecum cauze. In cazul visului Freud respinge teoriile somatice care considerau visul un fenomen inutil, ba chiar morbid si constatam in cazul simpotmului nevrotic ca Freud e consecvent considerand somaticul doar ca teren de manifestare pentru anumite conflicte psihice. Conceptul de disponibilitate somatica: acest termen e elaborat de Freud in legatura cu isteria si desemneaza urmatorul fenomen: conversia isterica se va manifesta nu oriunde, ci va alege un anumit organ sau zona datorita unor predispozitii innascute ale acestui organ sau datorita rolului pe care l-a avut in istoria individuala. Prin urmare, somaticul nu e constitutiv conflictului patogen, ci doar teren de manifestare.
Ex: Dora isi localizeaza simptomele isterice (afonie, tuse) in zona orala – gura, aparat fonator pentru ca in copilarie a fost o adevarata sugatoare adica si-a exercitat prelungit zona orala.
Aceasta idee ca simptomul nevrotic e rezultatul unui conflict psihic inconstient are o semnificatie mult mai mare pentru psihanaliza decat conceptiile similare despre actul ratat si vis. Pentru ca psihanaliza fiind o psihoterapie conceptia despre etiologia simptomului nevrotic plaseaza psihanaliza intr-o anumita pozitie in randul disciplinelor terapeutice. Aceasta conceptie plaseaza psihanaliza in afara medicinei pentru ca tocmai simptomele nevrotice nu au cauze organice; intrucat insa psihanaliza a fost descoperita de un medic si practicantii au fost doar medici acest fapt a dus la plasarea gresita a psihanalizei in randurile disciplinelor medicale. In SUA, anii ’20 a avut loc un proces in care un psihanalist important Otto Rank a fost acuzat de practica medicala ilegala. Insusi Freud se simte obligat sa-si exprime punctul de vedere in legatura cu psihanaliza practicata de nemedici si o face intr-un studiu in care autorizeaza practicarea psihanalizei de nemedici argumentand ca formarea medicala exclusiv biologica ii face pe medici mai curand inapti.
Desi simptomul nevrotic apartine zonei patologicului, ca si visul si actul ratat simptomul nevrotic are o structura bietajata, adica are un continut manifest si unul latent ceea ce face posibila interpretarea, decriptarea simptomului dupa metoda interpretarii viselor. Un psihanalist important Otto Fenichel – “Teoria psihanalitica a nevrozelor” – subliniaza ca simptomul poate fi interpretat cu mijloacele interpretarii visului. Aceasta idee ca visul ofera cheia pentru interpretarea simptomului o formulase si Freud cu referire la simptomele obsesionale. Ca si in cazul viselor, sensul acestor simptome ne devine accesibil daca cautam verigile lipsa care s-au scufundat in inconstient prin punerea in legatura a simptomului cu viata pacientului.
Ex: un simptom – un impuls sinucigas. Continutul manifest: “peste imperativul de a promova examenul in prima sesiune poti sa treci, dar ce vei face de vei primi din interior ordinul de a-ti taia gatul cu briciul” – el a observat imediat ca acest ordin intra deja in vigoare, s-a precipitat catre dulap pentru a lua briciul apoi insa a gandit: “nu, asta ar fi prea simplu, trebuie sa te duci sa o omori pe batrana”. Apoi din cauza spaimei a cazut pe podea. – “Omul cu sobolani”. Continutul latent: pacientul lui Freud se afla in plina sesiune de examene si simtea lipsa iubitei sale care trebuia sa paraseasca Viena pentru a-si ingriji bunica bolnava. Fata de aceasta frustrare omul cu sobolani reactioneaza printr-un acces de furie inconstienta, urmat imediat de pedeapsa pentru gandurile sale distructive, respectiv de ideea sinuciderii. Deformarea care apare la nivelul continutului manifest consta in: in primul rand e vorba despre inversarea dintre cauza si efect (ideea pedepsei); in al doilea rand e constientizarea secundara a cauzei nemultumirii sale; in al treilea rand e izolarea cauzei de efect.
Primul dintre fenomenele cu participarea inconstientului majora descifrat de Freud e simpotmul nevrotic (“Studii asupra isteriei” – 1895). Pe baza teoriei simptomului, Freud dezvolta o teorie a visului – 1900 constatand ca visul e un fenomen identic cu simptomul in esenta si datorita acestui fapt poate fi interpretat asemeni simptomului. Intrucat in raport cu simptomul, visul e un fenomen mai clar, abordabil, interpretarea visului s-a servit de o tehnica care putea fi elaborata numai in legatura cu visul. Odata descris travaliul visului, Freud utilizeaza noile cunostinte obtinute in legatura cu visul pentru a intelege mai bine simptomul. Freud – simptomul nevrotic afecteaza durabil functiile psihice vitale (testarea realitatii, adaptarea sociala) in timp ce actul ratat afecteaza pasager functiile neesentiale. Simptomul nevrotic e asociat cu suferinta psihica, in timp ce actul ratat nu se afla in aceasta situatie.

IN CE CONSTA SENSUL LATENT AL SIMPTOMULUI NEVROTIC

Din punctul de vedere al psihanalizei freudiene la nivelul cel mai general, sensul simptomului e dat de un conflict inconstient intre anumite tendinte instinctuale si anumite cerinte culturale care interzic aceste tendinte. La Freud sensul simptomului e dat de conflicte oedipiene, adica conflicte psihice; complexul Oedip e complexul central al nevrozei. Agresivitatea – element constitutiv al conflictelor nevrotice. Nevoia de dependenta si nevoia de independenta. Factorii narcisici – pot intra in conflict cu ceilalti factori (sexualitatea, agresivitatea etc). Teoria nevrozei – teorie a conflictului. Complexul Oedip e o suma de reprezentari, sentimente si atitudini inconstiente care se instaleaza intre 3-6 ani si care in esenta consta in sentimente de dragoste si dorinta de posesie fata de parintele de sex opus si sentimente ostile fata de parintele de acelasi sex ce e considerat rival. Aceasta e forma pozitiva a complexului Oedip descrisa de mitul antic. Forma negativa – in care afectiunea si dorinta se indreapta catre parintele de acelasi sex, iar ostilitatea fata de parintele de sex opus. Orice persoana parcurge in copilarie aceasta etapa avand deci sentimente si dorinte incestuoase (e universal). Interzicerea incestului a luat in plan filogenetic o perioada extrem de lunga de timp si cum in istoria individuala aceasta trecere se face in timp scurt e firesc ca foarte multe disfunctionalitati psihice sa fie legate de aceasta trecere de la natura la cultura.

COMPLEXUL OEDIP IN ISTERIE

In isterie sensul oedipian al conflictului inconstient e mai transparent decat in nevroza obsesionala. Daca analizam criza isterica cu metoda interpretarii visului vom descoperi ca elementele acestei crize sunt expresii deformate ale complexului Oedip si a derivatelor acestui complex.
Otto Fenichel – “Cateodata criza isterica isi tradeaza caracterul sexual si se termina printr-un veritabil orgasm. In alte cazuri criza nu are aceeasi semnificatie, dar poate pune in scena anumite aspecte ale sarcinii sau nasterii. Exemplul clasic pentru aceasta e pseudo sarcina isterica”.
Partea de natura din conflictul isteric o reprezinta fixatia fata de tendintele incestuoase, iar legea culturala o reprezinta interzicerea acestor tendinte incestuoase. Datorita fortei fixatiilor pe care istericul le are fata de tendintele incestuoase, ori de cate ori in viata adulta se va lovi de obstacole in viata afectiva si sexuala se va intoarce la fixatiile infantile ceea ce va reactualiza conflictele oedipiene ce se rezolva prin simptom reprezentand o formatiune de compromis care incearca sa satisfaca atat tendinta instinctuala cat si legea culturala. Se considera ca in simptomul isteric precumpaneste elementul de satisfacere, in timp ce in simptomul obsesional precumpaneste elementul de restrictie. Nu intotdeauna legatura dintre simptomul isteric si complexul Oedip e nemijlocita; e posibil ca intre simptomul adultului si fantasmele oedipiene se pot insera unul sau mai multe elemente intermediare. Aceste elemente intermediare care pot ingreuna intelegerea, pot fi de natura pregenitala.
Ex: o pacienta care ori de cate ori manca peste imediat apareau greturi si vomismente. Explicatia ei: ar fi fost o reactie la cruzimea pe care o presupune actul de a manca animale si in special pesti pentru ca acestia au suferit. Interpretarea psihanalitica: precizare – in germana la intestinul pestelui se mai spune si “sede” care inseamna si suflet – pentru pacienta a manca peste care avea suflet echivala cu a manca sufletul tatalui ei care era mort. Aceasta idee de a incorpora pe cale orala sufletul tatalui e o deformare pregenitala a dorintei de a avea contact sexual cu tatal. Regurgitarea are valoarea simbolica a interzicerii incestului.

SENSUL FOBIEI MICULUI HANS

Daca nevroza e expresia unui conflict intre anumite dimensiuni instinctuale si anumite cerinte culturale, atunci acest conflict nu apare doar la varsta maturitatii care se manifesta inca din copilarie. Pe legatura dintre nevroza adulta si cea infantila se bazeaza terapia psihanalitica in sensul ca in cadrul psihanalizei nevroza adulta se transforma in nevroza de transfer, adica infantila care de data asta il are ca punct de referinta pe psihanalist. Acest transfer permite interventia colectiva psihanalistului.
In istoria psihanalizei, psihanalizarea copiilor intervine cam la 10 ani de la inceput si se produce pentru prima data: primul pacient copil e tratat prin intermediul tatalui. Pe parcursul acestui tratament indirect Freud intervine direct o singura data cand Hans e adus la Freud.

PSIHANALIZA COPILULUI

Ulterior psihanaliza copilului devine tot mai importanta, iar in Occidentul contemporan e la fel de importanta ca psihanaliza adultului. Marile innoiri in psihanaliza vin dinspre psihanaliza copilului - Melanie Klein care pe baza psihanalizei copilului revolutioneaza psihanaliza si introduce teoria relatiei cu obiectele.

05-12-2001
SENSUL SIMPTOMULUI NEVROTIC. SENSUL FOBIEI MICULUI HANS

Cazul micului Hans – publicat in 1908 – ramane ca un model de psihanaliza a unui copil cat si model de analiza a sensului unui simptom nevrotic.
Baietelul de 5 ani este pe deplin sanatos din punct de vedere somatic. Fobia pe care o dezvolta fiind un simptom cu determinare psihica. Aceasta precizare are un caracter polemic si anume conceptia psihiatrica dominanta la acel moment – determinismul somatic al oricarei disfunctii psihice. Calificativul obisnuit era de degenerescenta organica. Aparitia fobiei este precedata de o stare de teama, frica fara obiect. De ex: intr-o zi, aflat cu bona la plimbare in parc incepe sa planga si cere sa fie dus acasa pentru a fi alintat de mama sa. Ajuns acasa nu vrea sa se separe de mama, iar seara fobia prinde conturul ei. Continutul fobiei: Hans se teme sa nu fie muscat pe strada de un cal. In momentul de accentuare a fobiei se teme ca acel cal ar putea intra in camera sa si sa-l atace acolo. In momentul de maxima intensitate Hans refuza sa iasa pe strada, iar uneori refuza sa iasa din casa. Alaturi de aceasta dimensiune principala a fobiei mai apar si elemente adiacente, toate inrudite cu primul aspect: la gradina zoologica ii este frica de animalele mari, ii mai este frica de carutele, camioanele incarcate cu multe pachete, ii este frica de posibila prabusire a calului. Sensul simptomului fara o analiza de tip psihanalitic e pe deplin inaccesibil constiintei pacientului cat si constiintei celor din jur, asta pentru ca Hans nu avusese niciodata vreo experienta negativa cu vreunul din animalele sau obiectele care-i provocau frica. Sensul simptomului care s-a revelat prin analiza trebuie cautat la nivelul inconstientului, mai precis in constelatia oedipiana pe terenul careia se declanseaza fobia lui Hans. Freud il numeste pe Hans un mic Oedip. Una dintre cele mai semnificative manifestari ale problematicii oedipiene la Hans poate fi considerata fantasma cu girafe. Ea ilustreaza curentii / tendintele afective caracteristice pentru triunghiul oedipian. Aceasta fantasma foarte transparenta are urmatorul continut manifest: “Noaptea erau in camera o girafa mare si una sifonata si cea mare a tipat pentru ca am luat-o pe cea sifonata. Atunci ea a inceput sa tipe incontinuu si apoi eu m-am asezat pe girafa sifonata.” In aceasta fantasma se reflecta tandretea si dorinta pe care o nutreste Hans pentru mama care este girafa sifonata cat si interventia interdictiva a tatalui – girafa cea mare. Sens latent: ar putea fi formulat ca referindu-se la ambivalenta afectiva fata de tata. Tatal lui Hans si tatal in general pentru orice barbat nu este doar un obiect al iubirii, ci in faza oedipiana el se transforma intr-un rival fata de care micul Hans si orice baiat resimte gelozie si ostilitate. Insa aceste sentimente negative nu au un camp prea mare de manifestare fiind refulate de doi factori: in primul rand ele sunt refulate de sentimentele pozitive fata de tata si in al doilea rand sunt refulate datorita raportului de forte dintre tata si fiu, raport de forte defavorabile fiului. Alaturi de refulare pentru a se constitui fobia mai sunt necesare doua momente: proiectia si deplasarea. Agresivitatea pe care o resimte Hans fata de tatal sau si de care nu este constient pentru ca ea este refulata este proiectata asupra tatalui sau si apoi deplasata asupra unui obiect de substitutie (calul). Prin urmare frica de a nu fi muscat pe strada de un cal exprima de fapt frica de pedeapsa paterna pentru activitatile sale autoerotice pe care ele le desfasoara animat de dorinta pentru mama sa. Amenintarea efectiva cu castrarea – respectiv ca o sa-si piarda membrul – nu este formulata de tata, ci de mama sa. Frica de animalele de la zoo este o alta forma pe care o imbraca frica de castrare pentru ca discrepanta dintre penisul sau si cel al animalelor mari de la zoo il facea sa-i fie teama sa nu fi fost castrat. Frica de posibila prabusire a calului exprima dorinta ca tatal sau sa cada si sa moara.

NEVROZA CA NEGATIV AL PERVERSIUNII

Freud, in cazul Dora – dupa ce descopera ca in spatele simptomului Dorei, tusea nervoasa, se afla o fantasma inconstienta, Freud formuleaza aceasta idee care in esenta inseamna ca la conflictul patogen participa mai putin sexualitatea adulta si mai mult cea infantila adica acea sexualitate numita in mod curent – perversa. “Psihonevrozele sunt negativul perversiunii. Fortele motrice pentru construirea simptomului isteric sunt furnizate nu numai de sexualitatea normala refulata ci si de tendintele perverse inconstiente.” Fantasma inconstienta care se afla in spatele simptomului Dorei era o situatie de satisfactie sexuala, o situatie de felatio. Aceasta fantasma era legata de o fixatie infantila la satisfactia orala. Astfel de fantasme putand provoca la adult simptome nevrotice. “Iata ca aceasta fantasma perversa despre sugerea penisului are cea mai candida origine. Ea este refacerea unei impresii pe care o putem numi preistorica si anume impresia sugarului afalat la sanul mamei.”

COMPLEXUL OEDIP IN NEVROZA OBSESIONALA

In conceptia psihanalitica nevroza obsesionala are la baza tot continuturi inconstiente legate de complexul Oedip (si prin nevroza obsesionala conflictul care sta la baza e conflictul oedipian). Deosebirea fata de isterie consta in modul in care individul se apara de acest conflict oedipian. Daca pentru isteric combaterea tendintelor incestuoase se realizeaza in copilarie prin refulare, in cazul nevrozei obsesionale mecanismul de aparare este regresia la stadiul anterior de evolutie a libidoului si anume la stadiul sadic-anal. De aici imaginea specifica si uneori stranie pe care o au simptomele obsesionale. Uneori aceste simptome al nevrozei obsesionale exprima satisfacerea tendintelor oedipiene intr-o maniera caracteristica fazei sadic-anale definita printre altele de o agresivitate puternica si chiar de cruzime.
Otto Fenichel – un pacient care era dominat de doua obsesii:
1. De cate ori vedea o femeie se simtea constrans interior sa gandeasca: as putea ucide aceasta femeie;
2. Ori de cate ori vedea un cutit se simtea constrans interior sa gandeasca: as putea sa-mi tai penisul.
Sensul inconstient al primei obsesii este: la un prim nivel de profunzime era vorba de dorinta de a-si ucide mama, iar extinderea acestei dorinte la toate femeile era o deformare, o mascare prin generalizare. La un al doilea nivel de profunzime – trimite la dorinta incestuoasa fata de mama exprimata in maniera sadic-anala adica in maniera cruzimii.
A doua obsesie corelata cu prima exprima pedeapsa pentru dorintele incestuoase.
Ca agresivitatea foarte intensa este o caracteristica a stadiului sadic-anal si a obsesionalilor in genere fie ca au simptome fie ca au doar trasaturi de caracter, o demonstreaza un simptom celebru – marea temere obsesiva a omului cu sobolani – unul dintre pacientii lui Freud. Apelul la tratamentul psihanalitic i-a fost impus de caracterul aberant al simptomului. Aflandu-se concentrat ca ofiter in rezerva, pacientul asculta intr-o calatorie cu trenul relatarea unui coleg despre o cumplita pedeapsa orientala (care consta in: peste fesele condamnatului se pune un vas cu sobolani care patrund sfredelind in anus). Imediat ce a auzit aceasta relatare pacientul s-a gandit ca aceasta pedeapsa ar putea fi aplicata persoanelor celor mai apropiate – tatalui si prietenei sale. Tatal pacientului era mort de 9 ani. Agresivitatea fata de tata s-a manifestat in mai multe randuri pe parcursul vietii pacientului. La 12 ani indragostindu-se de o tovarasa de joaca care nu-i raspundea la sentimente i-a trecut prin minte ca daca lui i s-ar intampla o nenorocire (moartea tatalui) poate ca prietena sa ar fi fost mai afectuoasa. Cu 6 luni inainte de moartea tatalui i-a trecut prin minte: daca moare tata voi avea mijloacele sa ma casatoresc cu doamna X ca imediat dupa aceea sa apara gandul punitiv: gandul ca tatal sau ar trebui sa-l dezmosteneasca. Permanenta gandurilor ucigase la adresa tatalui indica faptul ca natura relatiei cu tatal a fost decisiva pentru aparitia nevrozei sale. Conform ipotezei lui Freud confirmata de anumite relatari ale mamei pacientului, in jurul varstei de 6 ani pacientul a fost sever pedepsit de tatal sau pentru activitati masturbatorii. Pedeapsa aceasta a pus capat activitatilor autoerotice specifice complexului Oedip, dar in acelasi timp a determinat regresia la stadiul sadic-anal, stadiul de dezvoltare psihosexuala caracterizat de o puternica agresivitate. Ca aceasta agresivitate a omului cu sobolani nu este produsul resentimentului fata de tata o dovedeste faptul ca aceeasi agresivitate o dezvolta pacientul si fata de iubita sa fara ca in relatia lor sa existe vreun element traumatic.
Ex: intr-o vacanta de vara care debuteaza cu o cearta obisnuita a celor doi, omul cu sobolani produce mai multe simptome succesive alimentate toate din tendinte agresive de o mare intensitate fata de iubita sa. Una dintre compulsiile pe care o resimte in timpul unei plimbari cu vaporul: nu trebuie sa i se intample ceva, in plan comportamental manifestandu-se prin insistenta ca iubita sa sa-si puna gluga. Ideea latenta care se afla in spatele acestui simptom avea sensul contrar – dorinta de a i se intampla ceva grav. O alta compulsie: constrangerea interioara de a numara pana la 40 sau 50 in timpul furtunilor. Si ea avea in spate intentii distructive la adresa prietenei sale. Freud comenteaza astfel: “Stim ca tendintele ostile ale pacientului nostru sunt extrem de violente asemanatoare unei furii fara sens si consideram ca in ciuda impacarii ulterioare cu prietena sa aceasta furie a contribuit la formarea de simptome.”
O alta caracteristica a stadiului sadic-anal este ambivalenta afectiva foarte pronuntata. Asta inseamna ca subiectul nutreste fata de aceeasi persoana sentimente pozitive si negative de intensitate egala. Aceasta ambivalenta afectiva se manifesta la omul cu sobolani printr-un simptom bifazic. Aflandu-se pe strada in ziua plecarii din statiune a iubitei sale pacientul lui Freud loveste in timpul mersului o piatra cu piciorul si imediat se simte constrans interior sa o ridice si sa o inlature din drum justificandu-si actiunea prin ideea ca vrea sa impiedice producerea unui accident, prietena sa urma sa treaca prin acel loc cu trasura. Dupa cateva minute apare un al doilea simptom care a constat in a pune piatra de unde o luase tot ca urmare a unei constrangeri interioare justificandu-si actiunea prin ideea ca primul gest a fost absurd. Acest simptom in doi timpi exprima dualitatea atitudinilor afective a pacientului fata de prietena sa.
Dovada experimentala (Fenichel) – ca nevroza obsesionala este legata de regresia la stadiul sadic-anal. Caz al lui Freud descris in studiul “Predispozitia la nevroza obsesionala” in care una si aceeasi pacienta inlocuieste o nevroza de angoasa de care suferea de mai multi ani cu o nevroza obsesionala grava. Aceasta inlocuire a fost posibila pentru ca pacienta avea doua puncte de fixatie: unul pe stadiul falic si altul in stadiul sadic-anal. Prima nevroza – cea de angoasa – a aparut dupa multi ani de viata satisfacatoare ca o reactie la o frustrare majora si anume imposibilitatea de a avea copii cu barbatul iubit – sotul ei. Conflictul patogen a avut ca termeni opusi pe de o parte tendintele erotice exprimate fantasmatic asociate dorintei de a avea copii si pe de alta parte normele morale referitoare la fidelitate si familie. Nevroza obsesionala a aparut dupa devalorizarea vietii genitale datorita impotentei sotului. Principalele simptome erau: o penibila obsesie de a se spala si masuri preventive severe fata de grave prejudicii pe care ar fi putut sa le aduca celor apropiati. Ambele simptome obsesionale exprimau formatiuni reactionale fata de impulsuri erotice anale si fata de tendinte sadice.

12-11-2001
ALEGEREA NEVROZEI

Problema la care raspunde alegerea nevrozei e urmatoarea: daca atat isteria cat si nevroza obsesionala au la baza conflicte oedipiene atunci intrebarea de ce unele persoane se orienteaza spre isterie si altele spre nevroza obsesionala e pe deplin legitima. Aceasta intrebare e valabila si pentru tipuri de personalitate respectiv pentru tipul de personalitate isterica si cel de personalitate obsesionala. Detinem deja un raspuns: istericii folosesc ca mijloc de aparare fata de conflictele oedipiene refularea in timp ce obsesionalii folosesc regresia. De ce unele persoane apeleaza la refulare, iar altele la regresie? Ce provoaca apelul la regresie ca mijloc de aparare in fata conflictelor oedipiene? Cel mai important factor e fixatia la stadiul sadic-anal. Cu cat fixatia de acest tip e mai puternica cu atat regresia e mai probabila. Care sunt factorii ce favorizeaza fixatia la stadiul sadic-anal?
Un prim factor e dupa Freud de natura constitutionala care insa nu e un factor fatal. Constitutional inseamna un grad crescut de erogeneitate a zonei anale. Acest factor actioneaza intotdeauna impreuna cu factorii culturali care tin de relatiile intrafamiliale si mai ales de modul in care se face educatia sfincteriana. Dintre acesti factori educationali sau culturali doi sunt predispozanti la fixatie: pe de-o parte de satisfacerile exagerate a tendintelor sadic-anale, dar si de frustrarile exagerate. In general, se considera ca aceste doua atitudini excesive ale persoanelor care ingrijesc copiii predispun la fixatii. Se considera ca alternanta unor satisfaceri exagerate si a unor frustrari de acest tip favorizeaza fixatiile.
Un al doilea factor important alaturi de fixatie ce favorizeaza regresia e natura organizarii falice. Cu cat aceasta organizare e mai slaba, mai putin consolidata, cu atat ea va fi mai usor abandonata ceea ce favorizeaza regresia. Foarte important pentru subminarea pozitiei falice e de asemenea un factor cultural si anume reprimarea violenta a activitatilor erotice care caracterizeaza stadiul falic. Este ceea ce s-a intamplat cu omul cu sobolani care la varsta de 6 ani a primit o corectie violenta de la tatal sau datorita activitatilor autoerotice legate de stadiul falic.
Al treilea factor este forta Eului. Eul care apeleaza la regresie ca sa se apere de conflictele oedipiene e un Eu puternic pe de-o parte si slab pe de alta parte – puternic in sensul ca se poate impotrivi tendintelor instinctuale inca din aceasta faza, dar slab pentru ca metodele utilizate sunt complet imature.
In legatura cu regresia – observatie ce priveste si isteria - :
1. primul moment necesar pentru aparitia unei nevroze e o fixatie la un stadiu al dezvoltarii psiho-sexuale infantile, fie ca e vorba despre o fixatie la stadiul genital, fie ca e vorba despre o fixatie la stadiul sadic-anal;
2. al doilea moment este frustrarea in faza adulta care priveste satisfacerea afectiva si sexuala;
3. aceasta frustrare determina un al treilea moment care e regresia la punctul de fixatie din perioada infantila;
4. al patrulea moment e reactivarea conflictelor legate de sexualitatea infantila, conflicte care se rezolva prin simptome.
Alte particularitati ale nevrozei obsesionale se refera la mijloacele de aparare utilizate: spre deosebire de isterie unde mijlocul de aparare principal e refularea, in nevroza obsesionala combaterea tendintelor legate de faza sadic-anala folosite ca mijloace de aparare, formatiuni reactionale: anularea, izolarea si suprainvestirea libidinala a lumii conceptelor. Folosirea izolarii permite ca in cazul nevrozei obsesionale tendintele agresive, uneori distrugatoare sa patrunda in constiinta, dar sa nu existe pericolul trecerii la actiune tocmai datorita izolarii care separa ideatia de motricitate.
Alta particularitate pentru obsesionali – existenta unui Supra Eu extrem de sever, sadic ceea ce se datoreaza interventiei regresiei asa incat Supra Eul obsesionalilor e un Supra Eu arhaic, extrem de crud.
Din punct de vedere al abordarii psihanalitice, nevroza optima e isteria. Nevroza obsesionala e mult mai dificil de abordat.

NEVROZA SI CONDITIA UMANA

Una din afirmatiile lui Freud contestate energic de anumiti antropologi a fost afirmatia despre universalitatea complexului Oedip. Dupa Freud a fi om, a trai in cultura inseamna sa treci prin comlexul Oedip, sa invingi aceste tendinte naturale catre incest, depasirea lor lasand urme in inconstient ceea ce in conditii determinate poate provoca nevroza. Daca intr-adevar complexul Oedip e o faza prin care trec toti oamenii, atunci toti oamenii sunt nevrotici potentiali sau actuali. Cum se deosebeste nevroticul potential de nevroticul in act?
Din punct de vedere psihanalitic diferenta e doar cantitativa, in sensul ca in timp ce la omul sanatos fixatiile la stadiile dezvoltarii psiho-sexuale infantile sunt minime neoferind baza pentru regresie si pentru simptome, la nevroticii in act ponderea fixatiilor infantile e majora asa incat chiar frustrari minime pot produce regresia la aceste puncte de fixatie cu reactivarea conflictelor infantile rezolvate prin simptome.
Pentru a folosi o metafora militara a lui Freud – la omul sanatos trupele dezvoltarii psiho-sexuale au lasat in urma putine trupe de ocupatie. Marea masa a armatei dezvoltarii psiho-sexuale a atins pozitiile genitalitatii adulte facandu-l pe individ apt de alte alegeri de obiecte (parteneri) decat parintii. Dimpotriva la nevroticul in act cea mai mare parte a acestor trupe ale dezvoltarii psiho-sexuale au ramas in urma in pozitia complexului Oedip astfel incat partea infima care a avansat spre genitalitatea adulta in fata celei mai mici frustrari revine la pozitiile consolidate din spate.

COMPLEXUL OEDIP IN LITERATURA

Caracteristicile manifestarii complexului Oedip in planul literar:
1. invaluirea si atenuarea problematicii oedipiene in asa fel incat opera literara respectiva sa poata sa produca efectul catarhic pe care-l vizeaza. Orice opera literara care abordeaza problematica oedipiana, chiar daca e vorba despre o opera literara dintr-o etapa mai primitiva, va prezenta aceasta problematica oedipiana intr-un mod deghizat intr-o anumita masura. Ex: “Oedip Rege” de Sofocle – desi aici problematica oedipiana e pe deplin manifesta, totusi exista anumite deghizari. Principala forma de atenuare a problematicii oedipiene e atribuirea intentiilor incestuoase si paricide vointei zeilor si nu vointei personajului principal.
2. incifrarea istorica care e din ce in ce mai pronuntata pe masura ce gradul de dezvolatre culturala e mai avansat.
Ex: “Hamlet” de Shakespeare – aceasta tragedie a dat nastere la extrem de multe comentarii datorita celebrei sovaieli hamletiana. Pentru a explica acest aspect au fost avansate mai multe ipoteze care pot fi grupate in trei categorii:
• ipotezele subiective – explica sovaiala hamletiana prin particularitati ale firii personajului. Goethe considera ca hipersensibilitatea il face incapabil pe Hamlet de actiune. Schlegel considera ca sovaiala hamletiana ar izvori din lasitatea naturii sale.
• ipotezele obiective – Hamlet e nehotarat, incapabil de actiune pentru ca sarcina sa de a-si razbuna tatal se loveste de obstacole de netrecut.
• ipotezele spirituale – Hamlet nu poate sa actioneze pentru ca simtul moral ii spune ca razbunarea naturala conform legii Talionului e imorala si ca el ar opta pentru o actiune care sa se incadreze intr-un cadru legal.
Interpretarea psihanalitica – porneste de la constatarea ca celebra sovaiala al lui Hamlet nu se manifesta decat intr-o singura privinta: Hamlet poate realiza orice actiune, poate fi oricat de crud si nemilos, insa nu poate sa-l pedepseasca pe unchiul sau care i-a ucis tatal si s-a casatorit cu mama sa, adica el nu poate sa indeplineasca misiunea pe care i-a incredintat-o spiritul tatalui sau. In alte circumstante Hamlet nu ezita sa-l ucida pe Polonius care-l spiona din spatele unei draperii si planuieste cu sange rece uciderea celor doi curteni pusi sa-l suprime pe Hamlet. Doar impotriva lui Claudius, unchiul sau, el nu e in stare sa se comporte cu sange rece si ura fireasca e inlocuita in acest caz prin autoreprosuri si prin tot felul de luminari. Acest comportament paradoxal al lui Hamlet e explicat psihanalitic ca fiind exprimarea unui conflict inconstient. Acest conflict inconstient e tocmai complexul Oedip, adica dorinta de a-si poseda mama si de a-si ucide tatal. Unchiul sau nu a facut decat sa transpuna in realitate fantasma inconstienta oedipiana a lui Hamlet. Ernes Jones – “Hamlet si Oedip” – “ dubla dorinta inconstienta a lui Hamlet de a-si poseda mama si de a-si ucide tatal a fost realizata de unchiul sau. In ochii lumii moartea regelui si recasatorirea Gertrudei sunt doua evenimente separate, dar in fantasma lui Hamlet cele doua reprezentari au fost intotdeauna strans legate. Acum ele forteaza barierele refularii. Pentru a tine sub control aceste tendinte oedipiene Hamlet trebuie sa ierte si sa uite crimele lui Claudius.” Hamlet nu ar putea sa se razbune pe unchiul sau fara sa se ucida pe sine insusi. Sovaiala = produsul unui conflict oedipian abia controlat, caracterul isteric al lui Hamlet manifestandu-se si in alte circumstante. Ex: cazul repulsiei sexuale pe care o exprima Hamlet in convorbirea cu Ofelia. Deghizarea tendintelor oedipiene se realizeaza in aceasta opera literara prin intermediul deplasarii. Asa cum Oedip nu facea decat sa execute vointa zeilor, tot astfel in Hamlet dorintele oedipiene nu-i apartin personajului principal ci sunt atribuite unchiului sau, ceea ce atenueaza gravitatea delictelor oedipiene pentru ca in cazul lui Claudius e vorba de fraticid, iar incestul nu se mai realizeaza pentru ca Gertruda nu e mama, ci cumnata. Din datele biografice ale autorului reiese ca aceasta tragedie a fost scrisa dupa moartea tatalui sau fiind de presupus ca doliul i-a reactivat problemele oedipiene. Aceasta tragedie are structura unui vis pe care l-a facut Shakespeare in care se imbina elemente reale si fantasmatice. Ca in vis sau basm visatorul autor apare ca un print, fiul regelui. Ca in realitate tatal sau, regele a murit. Insa trecerea sa in nefiinta nu s-a produs natural ci a fost provocata prin otravire de catre un rival care dorea sa-i ocupe pozitia si sa-i ia femeia. Aceste aspecte imaginare trebuie atribuite lumii fantasmatice, infantile a autorului. Dorintele sale infantile sunt deplasate ca in vis asupra altcuiva, dar aceasta deplasare se face asupra unei rude ceea ce indica clar ca de fapt avem de-a face in Claudius cu Alter Egoul autorului.

19-12-2001
CUVANTUL DE SPIRIT

Studiul cuvantului de spirit e important cel putin din doua motive:
1. prin cuvant de spirit Freud demonstreaza si isi demonstreaza ca intre boala psihica si sanatatea psihica deosebirea e doar de grad; alaturi de actul ratat, cuvantul de spirit ilustreaza ideea lui Freud ca simpotmul si produsele vietii psihice sanatoase au o structura identica: un continut manifest si un continut latent, ceea ce bineinteles ca nu exclude deosebirile esentiale intre registrul sanatatii si al bolii psihice;
2. pentru ca mijloceste trecerea dintre psihologia inconstientului si stiinta care studiaza cultura.
Acest studiu despre cuvantul de spirit ar putea tot atat de bine sa fie inclus si intr-o estetica psihanalitica, nu numai intr-o psihologie psihanalitica. El poate fi inclus si in cuprinsul esteticii pentru ca scopul declarat al lui Freud e de a explica cum se produce efectul comic pe care-l reprezinta rasul. Studiu de estetica - pentru ca se ocupa foarte mult de dimensiunea formala-tehnica a cuvantului de spirit.
Ideile lui Freud despre cuvantul de spirit sunt publicate in “Cuvantul de spirit si relatia sa cu inconstientul” – prima data in 1905, reeditata in mai multe randuri in timpul vietii lui Freud fara ca autorul sa modifice textul (spre deosebire de alte lucrari).

DEFINIREA CUVANTULUI DE SPIRIT

O idee preconstienta e livrata pentru moment unei prelucrari inconstiente, iar acest rezultat e imediat perceput la nivel constient. Cum a ajuns Freud la concluzia ca exista o legatura intre cuvantul de spirit si inconstient? Argumente:
• spontaneitatea cuvantului de spirit – desi senzatia noastra e ca suntem autorii cuvantului de spirit, de fapt, noi nu-l producem constient, ci el ni se impune ca un fel de iluminare brusca, in sight, insotita de o destindere brusca a tensiunii intelectuale;
• nu putem dispune dupa cum dorim de rememorarea cuvintelor de spirit – aceste tentative de rememorare se lovesc adesea de bariere interioare pe care nu le putem depasi;
• tehnica cuvantului de spirit coincide perfect cu tehnica visului – vom intalni in producerea cuvantului de spirit toate procedeele de care se foloseste travaliul visului pentru a traduce o idee latenta in continutul manifest:
1. condensarea – interventia ei poate fi perceputa in concizia cuvantului de spirit. Efectul comic pe care-l produce cuvantul de spirit nu provine din ideea latenta, ci din interventia unor procedee tehnice. Daca vom compara continutul manifest al cuvantului de spirit cu continutul latent vom constata ca si in vis o diferenta cantitativa considerabila.
Ex: un cuvant de spirit pus de scriitorul Heine in gura unuia dintre personajele sale care se lauda ca a avut sansa sa stea in imediata vecinatate a marelui bancher Rotschild. Continutul manifest al cuvantului de spirit: “am stat langa Rotschild care m-a tratat ca pe unul dintre ai sai cu totul familionar.” Esenta cuvantului de spirit consta in “familionar” ce e rezultatul condensarii a “familiar” si “milionar”, condensare ce exprima foarte bine senzatia celui aflat pe o treapta sociala inferioara in momentul in care are de-a face cu un milionar adevarat, adica familiaritatea aceasta e fortatace include distanta si condescendenta, adica un sentiment de superioritate abia mascat. Ideea latenta a cuvantului de spirit e o reactie agresiva destul de atenuata fata de atitudinea pe care milionarii o au fata de muritorii de rand. Acest cuvant de spirit din punct de vedere tehnic reprezinta un caz de condensare cu formatiune substitutiva.
Ex: unul din potentatii Europei de odinioara – Leopold fusese supranumit datorita relatiei cu o femeie – Cleo = Cleopold. Ideea latenta: Cleo il domina pe Leopold.
Alta varianta a condensarii – condensarea cu modificare usoara.
Ex: am calatorit cu el tete-a-bete. Acest cuvant de spirit provine din modificarea unei expresii franceze curente “tete-a-tete”. Tete-a-bete = un animal prost. Ideea latenta agresiva.
Condensarea in care se foloseste acelasi material lingvistic fara nici o modificare.
Ex: raspunsul unei doamne lui Napoleon I la o remarca jignitoare la adresa italienilor (la un bal): “Tutti gli italiani danzano si male?” “Non tutti, ma buona parte”.
Condensarea cu dublu-sens – materialul lingvistic nu sufera modificari.
Ex: “Cum iti merge?” intreaba orbul pe paralitic. “Asa cum vezi” raspunde paraliticul.
2. deplasarea – si la cuvantul de spirit vom intalni procedee diverse prin care se realizeaza deplasarea, cum ar fi:
A. folosirea unor reprezentari in continutul manifest foarte indepartate de reprezentarile din continutul latent;
B. inlocuirea unui element important, dar repugnant printr-unul neutru;
C. folosirea elementelor simbolice.
Folosirea condensarii si deplasarii indica existenta unei tensiuni psihice interioare care se rezolva printr-o solutie de compromis. Fata de vis exista o deosebire importanta: utilizarea deplasarii nu trebuie in cazul cuvantului de spirit sa duca la o incifrare prea mare care sa impiedice comunicarea mesajului. Spre deosebire de vis ce nu trebuie sa fie comunicabil si e de cele mai multe ori ininteligibil, conditia de existenta a cuvantului de spirit e comunicabilitatea mesajului.
Ex: cuvantul de spirit s-ar putea numi sintetic “somon cu maioneza”. E vorba despre un barbat aflat in dificultate financiara care il indupleca pe un cunoscut bogat sa-i imprumute 25 florini. In aceeasi zi binefacatorul il gaseste pe solicitant intr-un restaurant unde manca “somon cu maioneza” foarte scump. Suparat creditorul ii reproseaza “Cum asa, imprumuti bani de la mine si apoi comanzi somon cu maioneza. De asta ai imprumutat anii?” Acuzatul ii raspunde “Nu te inteleg. Cand nu am bani, nu pot sa mananc somon. Cand am bani, nu am voie sa mananc somon.” Deplasarea consta de la problema reala la o pseudo-dilema: problema reala- cine e sarac si imprumuta bani nu are voie sa manance lucruri scumpe. Pseudo-dilema ar fi ca de fapt cel in cauza nu poate sa manance somon nici cand n-are bani, nici cand are. Greseala de logica – termenul a avea bani e luat nu intr-un singur sens, ci in doua sensuri diferite si utilizat ca si cum ar fi vorba despre un singur sens.
Deplasarea cu dublu-sens.
Ex: poet francez – Soullie – discuta intr-un salon parizian cu Heine. La un moment dat, discutia lor e intrerupta de intrarea in salon a unui bogatas ce produce o polarizare a tuturor celor din sala. Aceasta bulversare a atmosferei e comentata de Soullie astfel: “Priviti cum sec XIX se inchina la vitelul de aur”. La aceasta Heine replica “Dar el trebuie sa fie mult mai batran”. Deplasarea in acest cuvant de spirit utilizeaza dublul-sens al cuvantului vitel pentru a exprima agresivitatea lui Heine. Ideea latenta: el nu mai e vitel, ci un bou in toata firea.
3. Reprezentarea prin contrariu – ex: uratenia poate fi reprezentata la nivelul manifest al cuvantului de spirit prin trasaturi care in aparenta trimit la frumusetea suprema.
Ex: Heine – “aceasta femeie se aseamana in multe privinte cu Venus din Millo: este extraordinar de batrana, nu are de asemenea nici un dinte si are pe suprafata galbejita a corpului cateva pete albe.”
“Marele spirit” – Lichtenberg austriac; si in acest caz defectele sunt reprezentate prin calitati ale marilor barbati. Continutul manifest: “el intruneste calitatile marilor barbati: tine capul stramb ca Alexandru si asemeni lui Cezar isi framanta tot timpul parul.”

TENDINTELE CUVANTULUI DE SPIRIT

Daca e adevarat ca exista o legatura intre cuvantul de spirit si inconstient, atunci prin cuvantul de spirit se exprima ca si in vis si simptom anumite tendinte refulate, interzise.
Clasificarea cuvantului de spirit in functie de tendinte:
1. cuvinte de spirit cu tendinta - prin intermediul carora se manifesta tendintele blamate de cultura:
• cuvant de spirit obscen – se exprima o tendinta sexuala interzisa;
• cuvant de spirit agresiv – se exprima o tendinta agresiva interzisa:
a. cuvant de spirit agresiv propriu-zis (este vizata o persoana);
b. cuvant de spirit cinic (impotriva unei instituii – casatoriei);
c. cuvant de spirit sceptic (impotriva gandirii insasi).
2. cuvinte de spirit inofensive / fara tendinta.

CUVANTUL DE SPIRIT CU TENDINTA AGRESIVA

Ca si tendintele sexuale, tendintele agresive fac inca din copilarie obiectul unui proces de reprimare. Datorita acestei reprimari prin educatie s-a ajuns la utilizarea cuvantului de spirit pentru exprimarea indirecta a agresivitatii. De fapt prin cuvantul de spirit cu tendinta agresiva, agresivitatea utilizeaza un al treilea individual sau colectiv pentru a depasi un adversar prin minimalizare, ridiculizare.
Ex: cuvantul de spirit agresiv propriu-zis – situatia in care obstacolul ce trebuie depasit e exterior, cum ar fi o autoritate, un puternic al finantelor sau politic; un print aflat in vizita printre supusii sai identifica in multime un barbat despre care i se pare ca-i seamana foarte mult si atunci il intreaba cu aroganta: “Mama ta a fost cumva la curtea mea?” “Nu, doar tatal meu”.
Ex: doi oameni de afaceri americani imbogatiti peste noapte datorita lipsei de scrupule si care incearca dupa ce au facut o avere considerabila sa patrunda in lumea buna. Pentru aceasta solicita pe cel mai bun pictor sa le faca portretul si cu ocazia unei petreceri expun cele doua portrete si cheama un critic de arta sa le aprecieze. Acesta se aseaza in fata picturilor, le contempla indelung, scutura din cap si aratand spre spatiul liber dintre protrete, intreaba: “Si unde e mantuitorul?”.
Ex: cand obstacolul e interior, de ordin moral: dupa ce un ministru al agriculturii, incompetent a fost debarcat si s-a intors la activitatea agricola pe care o practica inainte, cineva exclama: “S-a intors asemeni lui Cincinatus la locul sau inaintea plugului.”
Ex: cuvantul de spirit cinic – “somon cu maioneza”, el combate conceptia cumpatata despre viata, conceptia epicureica.
Ex: cuvantul de spirit sceptic – doi evrei se intalnesc intr-o gara. Unul intreaba “Unde te duci?” “La Cracovia”. “Cat esti de mincinos. Spunand ca te duci la Cracovia vrei ca eu sa cred ca mergi la Varsovia. Dar eu stiu ca te duci la Cracovia. De ce minti atunci?”

COMPARATIA DINTRE VIS SI CUVANTUL DE SPIRIT

Visul Cuvantul de spirit
- este un produs psihic asocial; el nu urmareste comunicarea, ci e un simplu compromis al fortelor ce se infrunta in interiorul persoanei; el e ininteligibil atat pentru visator, cat si pentru ceilalti; - e cel mai social dintre produsele psihice care urmaresc placerea; pentru a exista el are nevoie de o a treia persoana catre care se face comunicarea mesajului; in cazul cuvantului de spirit pocedeele travaliului cuvantului de spirit nu pot sa produca o incifrare totala, ci incifrarea trebuie in acelasi timp sa exprime tendinta interzisa, dar intr-un mod acceptabil cultural;
- e o dorinta, chiar daca aceasta dorinta e mascata; datorita acestui fapt visul pastreaza legatura cu problemele majore ale vietii incercand sa le rezolve pe calea regresiva si ocolita a halucinarii; scopul e de a evita neplacerea. - un joc; el incearca sa obtina placere din activitatea libera a aparatului psihic; scopul e deci obtinerea placerii.

PLACEREA IN CUVANTUL DE SPIRIT

In cazul cuvintelor de spirit cu tendinta exista doua tipuri de placere intrepatrunse:
• o placere preliminara produsa de tehnica;
• o placere propriu-zisa care rezulta din economisirea energiei necesare pentru reprimarea tendintelor care se exprima prin cuvantul de spirit; refularea fiind ridicata pentru o clipa datorita cuvantului de spirit, energia care se consuma pentru a mentine tendintele respective in stare de repimare se elibereaza si se exprima sub forma rasului.
Acelasi lucru se intampla si cu orice opera de arta: tehnica scriitorului, artistului nu produce decat placere preliminara, adica o placere de intensitate redusa ce deschide catre o placere majora care provine din retrairea refulatului.

09-01-2002
SEXUALITATEA INFANTILA

Cea mai scandaloasa tema din psihanaliza si toate rezistentele la psihanaliza sunt in mare parte legate de aceasta tema. Si astazi, dupa 100 de ani, rezistenta la psihanaliza se concentreaza pe aceasta tema. Influenta psihanalizei asupra mentalitatilor occidentale e legata tot de aceasta tema; revolutia sexuala (anii ‘60-’70) e de neconceput fara teoriile despre sexualitatea infantila. In afara psihanalizei, psihanaliza a fost perceputa prin prisma sexualitatii infantile. In interiorul psihanalizei, de asemenea aceasta teorie despre sexualitatea infantila e o teorie decisiva cel putin pentru inceputurile psihanalizei.
In primul rand - conceptul central al psihanalizei (conceptul de inconstient) e de neconceput fara aceasta teorie a sexualitatii infantile. La inceputurile psihanalizei conceptul de inconstient era echivalat de Freud cu istoria infantila a libidoului. Chiar daca ulterior acest concept de inconstient a fost modificat in ceea ce priveste continutul, initial el se suprapune perfect peste notiunea de sexualitate infantila.
Alte concepte centrale ale psihanalizei - conceptul de refulare este asociat initial acestei teorii despre sexualitatea infantila. Ceea ce constata Freud in psihoterapiile pe care le conducea era ca elementele refulate impinse in inconstient tineau de aceasta zona a sexualitatii infantile; chiar daca ulterior in culturalismul american refularea isi schimba sensul, descoperirea fenomenului si teoretizarea sa e legata tot de teoria suprasexualitatii infantile.
Alte concepte – complexul Oedip si complexul castrarii care sunt foarte importante pentru psihanaliza freudiana sunt legate tot de sexualitatea infantila. De asemenea teoria etiologica a nevrozelor e initial legata de aceasta teorie a sexualitatii infantile.
Aceasta teorie provoaca cele mai mari framantari in cadrul miscarii psihanalitice. Primii doi mari dizidenti – Adler si Jung se desprind de Freud in legatura cu anumite controverse provocate de importanta sexualitatii infantile in economia psihicului si in geneza nevrozelor.
Aceasta teorie a sexualitatii infantile e formulata sintetic in lucrarea lui Freud “Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii” publicata prima data in 1905, dar remaniata continuu pana in 1924. Aceasta teorie aduce o modificare radicala in ceea ce priveste intelegerea sexualitatii umane atat in raport cu conceptia comuna despre sexualitate, cat si in raport cu conceptia stiintifica despre sexualitate a epocii lui Freud care in linii esentiale se suprapunea peste conceptia comuna.
In al doilea rand – prin aceasta teorie Freud demonstreaza importanta structuranta a sexualitatii pentru psihicul uman.
In al treilea rand – teoria aceasta demonstreaza ca nu numai viata psihica e marcata de dezvoltarea sexualitatii, dar psihanaliza demonstreaza ca si viata spiritului (produs cultural) poarta si ele amprenta inconstientului si implicit a sexualitatii infantile. Teoria lui Freud se dezvolta polemic in raport cu conceptia comuna asupra sexualitatii.

CONCEPTIILE COMUNE DESPRE SEXUALITATE

1. Scopul sexualitatii este unirea sexelor opuse in vederea procrearii.
2. Obiectul sexualitatii si anume obiectul activitatii sexuale e o persoana de sex opus.
3. Sexualitatea se instaleaza la pubertate in legatura cu maturizarea biologica a aparatului sexual.
4. Sexualitatea e absenta la copii (copilul e chintesenta puritatii).

IDEILE LUI FREUD DESPRE SEXUALITATE

1. Sexualitatea e activa inca de la nastere; ea nu e un produs al unei dezvoltari tarzii – care sunt formele de manifestare ale sexualitatii infantile?
• Suptul hedonic sau nealimentar – acest fel de supt nu urmareste hranirea, ci obtinerea de placere ce consta in suptul ritmic al unei parti a mucoasei bucale sau a epidermei. Suptul degetului e manifestarea clara a acestui tip de supt.
• Masturbarea – cunoaste 3 momente: faza sugarului; perioada falica (3-5 ani); faza pubertara. Autoerotismul oricat de blamat (perioada victoriana) e un fenomen natural si aceasta constatare a psihanalizei a dus la reconsiderarea atitudinii fata de masturbare dela condamnare severa la acceptare. Alta forma: masturbarea anala directa sau indirecta (prin intermediul materiilor fecale).
• Tendintele sexuale partiale – voyeurism, exhibitionism, cruzime. Ele au o independenta de manifestare in raport cu zonele erogene; legatura dintre ele si zonele erogene se stabileste mult mai tarziu.
2. Scopul sexualitatii infantile – sexualitatea infantila spre deosebire de sexualitatea adulta nu e orientata in nici un fel spre reproducere, ci scopul sexualitatii infantile e obtinerea de placere pura si simpla. Aceasta placere definitorie pentru sexualitatea infantila se obtine prin excitarea zonelor erogene care sunt foarte numeroase si din exercitarea tendintelor partiale.
3. Sexualitatea infantila se sprijina pe alte functii fiziologice, adica pe functiile alimentare si excretorii inainte de a se autonomiza; aceasta sprijinire se numeste in psihanaliza anaclisis. In faza orala activarea zonei erogene bucale este determinata de procesul de hranire. La fel in faza sadic-anala, cand activitatea sexuala anala e trezita pe fondul unei pregatiri fiziologice prin activitatea excretorie. De asemenea in faza falica activitatea sexuala a zonelor genitale, dar nu in scop reproductiv e pusa in miscare in legatura cu activitatea excretorie a urinei. Tot pe fondul unei pregatiri fiziologice zona genitala e excitata fie datorita unei igiene insuficiente, fie datorita ingrijirilor de igiena , aceasta excitatie fiind apoi cautata independent.
4. Obiectul activitatilor sexuale – conform constatarilor clinice si neclinice ale lui Freud, obiectul nu e necesar o persoana de sex opus, ci sexualitatea umana accepta o diversitate de obiecte prin care isi atinge scopul. Obiectul sexualitatii nu e necesar, ci e contingent, adica satisfacerea sexuala poate fi obtinuta nu numai prin relatiile sexuale cu o persoana de sex opus, ci si in mod autoerotic sau cu o persoana de acelasi sex. Din punct de vedere al obiectului, sexualitatea umana e o sexualitate funcialmente perversa pentru ca copilul e un pervers polimorf.
5. Sexualitatea infantila parcurge o succesiune de etape in conformitate cu o programare biologica. Fazele acestui proces sunt: faza orala; sadic-anala; falica; perioada de latenta; pubertatea. Aceasta conceptie largeste conceptia despre sexualitate care din momentul aparitiei psihanalizei trebuie vazuta sub aceste doua aspecte: sexualitatea infantila si cea adulta. Sexualitatea umana spre deosebire de alte sexualitati are un dublu inceput: primul inceput e o data cu nasterea – aceasta prima perioada incheindu-se cu perioada de latenta (6 ani); la pubertate se instaleaza al doilea inceput (cel al sexualitatii adulte). Acest dublu inceput care e un fenomen unic in lumea vie explica pe de-o parte marile performante culturale ale omului, pe de alta parte nevrotismul sau. In al treilea rand explica conceptia comuna despre sexualitate - in sensul ca o data cu perioada de latenta toate activitatea sexuala desfasurata pana atunci cade prada refularii, adica e uitata ceea ce inseamna ca pentru constiinta adultului toata aceasta perioada nu mai exista si atunci e pe deplin natural ca profanul sa-si imagineze ca singura forma de sexualitate care exista e sexualitatea adulta – cea accesibila constiintei.
Parcurgerea acestei faze e discreta – trecerea de la una la alta inaparenta. Primele doua faze – faza orala si cea sadic-anala – sunt numite in psihanaliza faze pregenitale pentru ca in acest interval de timp zonele genitale sunt absente ca zone erogene principale. Aceste faze pregenitale sunt caracterizate de o activitate sexuala predominant autoerotica in care propriul corp e sursa de placere sexuala.
Faza orala – aceasta prima faza in care zona erogena principala e zona bucala, iar activitatea de nutritie care initiaza si activitatile sexuale organizeaza si experimenteaza relatia cu celalalt, adica relatia cu mama se organizeaza in dihotomia “a manca” – “a fi mancat”. Ideile lui Freud au fost dezvoltate si la alti autori – Karl Abraham impartind aceasta faza in stadiul oral precoce in care activitatea exclusiva e suptul si in stadiul sadic-oral cand pe langa supt se adauga si muscarea. O importanta extraordinara acorda acestei faze Melanie Klein considerand ca acum au loc experiente care marcheaza psihicul uman intr-un mod decisiv. Dupa Melanie Klein in aceasta faza sadismul infantil atinge cotele maxime. Dorinta libidinala se asociaza in aceasta faza, care se suprapune peste primul an de viata, cu dorinta de a devora, de a vida pe celalalt – mama – de substante.

16-01-2002
Stadiul sadic-anal – perioada care se desfasoara la 2-3 ani. Caracteristica principala: in acest stadiu zona erogena este zona anala. Relatiile cu obiectul sunt marcate de semnificatiile functiilor fiziologice care trec pe primul plan, retentie – expulzie, valoare simbolica a materiilor fecale. Semnificatiile simbolice asociate cu materiile fecale:
• Cadou – pentru ca relatia cu persoanele ce ingrijesc copilul si lupta pentru putere, autonomie pune in joc aceasta functie fiziologica, copilul utilizeaza produsele corpului sau pentru a exprima impotrivirea fata de mijloacele educative sau raspunde pozitiv la persoanele ce-l ingrijesc. Materiile fecale reprezinta primul cadou pe care-l face sau refuza mediului sau.
• Bani – aceasta semnificatie e legata de prima semnificatie, adica asemeni banilor materiile fecale sunt un mijloc de schimb cu mediul familiar.
• Copil – pentru ca in teoriile pe care copiii le elaboreaza despre sexualitate (teoriile acestea despre sexualitate sunt un indiciu indirect pentru existenta sexualitatii infantile) copiii fantasmeaza ca nasterea copiilor se produce prin anus, asemeni materiilor fecale.
Ex: o analizanta relateaza urmatorul vis. Fond: pe de-o parte e vorba despre pierderea unei sarcini in vara, fapt care a afectat-o puternic; pe de alta parte – conflicte cu sotul legate in parte de acest eveniment. Visul: cauta pisoiul pe care in realitate il adoptase dupa avort, si nu-l gasea. Pe urma il gaseste, dar era foarte mic ca un embrion. A inceput sa-l hraneasca fragmentand hrana ca pentru bebelusi. Unul din caini sapa pamantul din jurul unei flori si apoi ea se duce in locul acela, isi face nevoile si apoi acopera totul cu pamant. Prima asociatie: planta un copil. Dorinta de a avea copil apare sub forma regasirii pisoiului, dar aceasta satisfactie nu e suficienta pentru ca dorinta de a avea copil se realizeaza arhaic prin intermediul materiilor fecale.
Sadic = in aceasta perioada se dezvolta controlul asupra musculaturii si copilul incearca aceasta asupra mediului de multe ori distructiv. Aici apare polaritatea activitate-pasivitate.
Stadiul falic – e cea mai studiata faza de catre psihanaliza clasica. Se dezvolta intre 3-6 ani. Prima caracteristica: pentru prima data in dezvoltarea psihosexuala a copilului zonele genitale devin zone erogene principale, dar nu in legatura cu reproducerea, ci in maniera specifica sexualitatii infantile, adica urmarind doar obtinerea de placere. Copilul indiferent de sexul sau cunoaste un singur organ genital, cel masculin. Se contureaza diferenta intre sexe care e perceputa de copil ca diferenta dintre a avea sau a nu avea penis. Se manifesta conglomerate psihice decisive pentru structurarea psihica a individului, dar si pentru sanatatea sa psihica gandita sub aspectul nevrozei (complexul Oedip – ansamblu de sentimente de dragoste si ostile pe care copilul resimte fata de parinti; complexul castrarii). Homosexualitatea activa e un semn de deficienta a dezvoltarii psihice.
Complexul Oedip – importanta decisiva pentru structura personalitatii, datorita faptului ca o data cu declinul complexului Oedip se produce o desprindere decisiva de natura (tendintele incestuoase) ceea ce permite avansarea spre omul ca fiinta culturala; asta pentru ca in urma complexului Oedip ramane ca precipitat o instanta psihica importanta si anume Supra Eul ce reprezinta interiorizarea afectiva a doua reglementari culturale esentiale: interzicerea incestului si a agresivitatii orientate spre parinti. O data cu aparitia Supra Eului fiecare dintre noi a pierdut paradisul satisfacerii neingradite. O data cu formarea Supra Eului dorinta umana e supusa legii culturale. Paradisul pierdut e de fapt perioada anterioara, adica fazele pregenitale. De modul in care e rezolvat complexul Oedip depinde sanatatea psihica a individului adult sub raportul nevrozei. Nevroza isterica e produsul unei fixatii puternice in faza falica, iar nevroza obsesionala se instaleaza la acele persoane la care complexul Oedip cunoaste o rezolvare defectuoasa – regresie la stadiul sadic-anal. Psihanaliza afirma universalitatea complexului Oedip. Declinul complexului Oedip marcheaza intrarea in faza de latenta. La pubertate complexul Oedip e reactivat.
Complexul castrarii – un complex centrat in jurul fantasmei castrarii, iar aceasta fantasma aduce pentru copil raspunsul la o problema ce-l preocupa intens (enigma diferentei anatomice dintre sexe). S-a constatat ca si atunci cand persoanele ce ingrijesc copilul nu formuleaza o amenintare explicita cu castrarea, complexul castrarii totusi se dezvolta. Indiferent de evenimentele reale exista o suma de antecedente care creaza terenul pentru aparitia acestor fantasme. In primul rand experientele traumatizante anterioare in care intervine o pierdere, cum ar fi scaparea sanului in timpul alaptarii, intarcarea si defecarea. Alt antecedent e nasterea. Dupa Otto Rank sursa prima a fantasmei castrarii e nasterea (“Traumatismul nasterii”). Foarte important: complexul castrarii are rol diferit la baiat si fata. La baiat aparitia complexului castrarii pune capat brusc complexului Oedip. Baiatul renunta la sentimentele sexuale legate de mama datorita temerii provocate de amenintarea cu castrarea. La fata complexul castrarii deschide complexul Oedip care nu se incheie niciodata cu adevarat. Termenul lui Jung de complex Electra nu e viabil pentru ca acest termen presupune o simetrie perfecta intre dezvoltarea psihosexuala la baiat si fata.
Teoria freudiana despre dezvoltarea psihologiei feminine in acest stadiu – etape:
• convingerea ca toata lumea e dotata cu penis;
• constatarea ca fetita nu are penis, ca clitorisul e prea mic pentru a fi penis;
• ostilitatea fetitei se indreapta spre mama care nici ea nu e dotata cu penis si e considerata vinovata pentru faptul de a nu fi dotat-o pe fetita cu penis.
Acum sunt posibile trei cai:
• in fata absentei penisului fetita reactioneaza printr-un refuz global al sexualitatii;
• dorinta irepresibila de a fi dotata cu penis (invidia de penis); aceasta solutie presupune negarea faptului “castrarii” si speranta ca intr-o zi va poseda mult ravnitul organ. Fantasma de a fi barbat ramane dominanta psihica a acestei categorii. In comportament se manifesta prin mai multe atitudini: in primul rand zona clitoridiana ramane singura zona erogena; in al doilea rand frigiditatea; in al treilea rand homosexualitatea manifesta.
• dorinta de a avea substitute de penis; presupune pe de-o parte recunoasterea si acceptarea absentei penisului si duce la trei modificari importante, indispensabile pentru functionarea psihica si sexuala a femeii: in primul rand schimbarea obiectului iubirii (fata renunta la mama, orientarea spre tata – deschiderea complexului Oedip ce nu are incheiere); in al doilea rand schimbarea zonei erogene, inlocuirea clitorisului cu vaginul ca zona erogena principala (in timpul perioadei de latenta); in al treilea rand inlocuirea penisului ca obiect al dorintei prin copil – dorinta de a se bucura de penis in timpul actului sexual conduce la dorinta de a fi mama.
Perioada de latenta – se desfasoara intre 6-12, 14 ani si e caracterizata de: declinul sexualitatii infantile – se constata o diminuare a activitatilor sexuale, desexualizarea relatiilor de obiect, adica prevalenta sentimentelor tandre in raport cu dorintele sexuale; aparitia si consolidarea unor sentimente esentiale pentru om ca fiinta culturala si morala cum ar fi pudoarea si dezgustul; acest declin e legat de incheierea complexului Oedip, de intensificarea refularilor.
Pubertatea – aduce transformarile definitorii ale sexualitatii umane:
• din punct de vedere al obiectului, in timp ce sexualitatea infantila e predominant autoerotica, sexualitatea adulta e cel putin predominant obiectala;
• din punct de vedere al scopului, se trece de la excitarea zonelor erogene si exercitarea tendintelor partiale la activitatea sexuala specific adulta, adica activitatea genitala orientata spre reproducere. Activitatea specifica sexualitatii infantile e subordonata activitatii genitale sub forma placerii preliminare.

13-02-2002
SURSELE TEORIEI FREUDIENE DESPRE SEXUALITATEA INFANTILA

Teoria lui Freud nu este speculatie teoretica, ci se bazeaza pe o suma de fapte. O parte dintre ele sunt preexistente psihanalizei.
Abaterile de la obiectul sexual normal: inversiunea sexuala; pedofilie; zoofilie. Aceste abateri se considera expresia unei degenerescente organice. Freud constata ca aceste expresii patologice nu sunt rare. Ele sunt raspandite in cercuri largi ale populatiei. In inconstientul fiecarei persoane nevrozate exista in stare de latenta astfel de tendinte. Astfel de manifestari nu formeaza exceptia de la regula, ci sunt ca potentialitate insasi regula. Pe baza studiului abaterii obiectului sexual, Freud sustine ca pentru instinctul sexual nu obiectul este important, ci satisfacerea indiferent de obiect. Obiectul sexualitatii este contigent.
Ex: cultura antichitatii chine si romane punea accent pe satisfacere si nu pe obiect. Cultura moderna (datorita crestinismului) schimba accentul de pe satisfacere pe obiect.
Studiul abaterilor sexualitatii de la scopul considerat normal. Perversiunile erau considerate semne de degenerescenta organica. Combaterea caracter morbid (Freud: orice activitate sexuala normala contine elemente perverse si acestea se manifesta in mod natural la copil).
Perversiunea = situatia in care activitatea sexuala genitala caracteristica adultului este inlocuita complet de una din activitatile partiale caracteristice copilariei. Aceste activitati sunt inregistrate de psihanaliza in inconstientul nevroticilor.
Nevroza = negativul perversiunii (Freud). Existenta sexualitatii infantile este documentata de psihanaliza prin practica. Sexualitatea infantila se bazeaza pe colaborare: datele existente po + nevroza.
Psihanaliza ca studiu al omului este demers genetic (psihanaliza practica o arheologie a persoanei adulte si urmareste dezvoltarea de la inceputuri pana la maturitate).
Psihanaliza este o antropologie genetica. Deosebirea fata de psihologia genetica consta in faptul ca in timp ce psihologia lui Piaget se ocupa cu studiul structurii intelectuale, psihanaliza se ocupa de dimensiunea afectiva in spatele careia se afla viata instinctuala. Psihanaliza studiaza modul in care sunt sociolizate instinctele si devine posibila edificarea unei personalitati culturale pe baza unei instinctualitati animate.
Freud s-a ocupat de antogeneza si mai putin de filogeneza. Desi la Freud exista idei care au fost preluate de Jung – nu se acorda o importanta deosebita. Freud si-a bazat constructia pe ideea opozitiei dintre natura si cultura. Intre natura din om si cultura nu exista nici un fel de continuitate, iar dimensiunea culturala a personalitatii se constituie prin infrangerea dimensiunii naturale.
Jung considera ca exista continuitate natura si cultura. Arhetipurile sunt factori naturali care sunt generatori de cultura. Etologia (biologia comportamentului) a demonstrat ca exista in zestrea genetica instincte sociale.
Sublimare = psihanaliza se ocupa de socializarea instinctelor (cum se face trecerea de la natura la cultura). Trecerea se face prin reprimarea naturii, adica majoritatea mijloacelor de aparare ale Eu-lui care reprima anumite dimensiuni ale naturaletii (refularea) sunt potential patogene. Exista un mijloc de aparare care nu este patogen: sublimarea. Sublimarea permite o prelucrare a ceea ce este instinctual in om si o utilizare constructiva a acestei instinctualitati in planul culturii. Sublimarea = mijloc de aparare al Eului prin intermediul caruia energia instinctului sexual poate fi utilizata pentru alte scopuri intelectuale, stiintifice, artistice. Aceasta capacitate de sublimare este specifica doar instinctului sexual uman, spre deosebire de instinctul alimentar care nu accepta amanari indelungate ale satisfacerii si mai ales nu accepta obiect de substitutie. Sexualitatea accepta atat amanarea indefinita satisfacerii cat si obiecte substitutive. Aceasta capacitate face posibila sublimarea. Sublimarea vizeaza in primul rand energia acelor tendinte ale sexualitatii care nu sunt acceptate cultural. Desi in cadrul sublimarii energia sexuala primeste alt scop, totusi acest fapt nu echivaleaza cu o diminuare a fortei acestei energii. Freud nu a vorbit despre sublimarea agresivitatii.

SEXUALITATEA INFANTILA SI ACTIVITATEA INTELECTUALA

Doua semnificatii:
• teoriile pe care copilul le dezvolta despre sexualitatea infantila sunt o dovada indirecta despre existenta sexualitatii infantile;
• aceasta activitate intelectuala a copilului legata de problemele sexuale ilustreaza importanta pe care o are sexualitatea pentru dezvoltarea capacitatii intelectuale.
Freud nu deduce activitatea intelectuala din instinctul sexual. El recunoaste ca activitatea intelectuala are in spate instinctul de dominatie asupra lumii dar admite ca anumite componente ale instinctului sexual alimenteaza si ele activitatea intelectuala. Principala componenta sexuala care impulsioneaza activitatea cognitiva este componenta voyeurista. Freud demonstreaza ca in prima copilarie preocuparile legate de sexualitate dau un impuls puternic dezvoltarii activitatii intelectuale ceea ce inseamna ca o blocare a curiozitatii sexuale din copilarie poate avea ca efect o blocare a activitatii intelectuale in genere.
Copilul pana la 6 ani se preocupa de deosebirea anatomica dintre sexe si intrebarea “de unde vin copiii?”. Aparitia unui nou copil aduce cu sine o amenintare a locului primului nascut in afectiunea parintilor. Aceste preocupari dau nastere unei activitati de “cercetare” care are ca rezultat elaborarea unor adevarate teorii despre sexualitate:
1. O teorie referitoare la diferenta anatomica dintre sexe sustine ca toti oamenii au penis. Ex: Sfinxul este un personaj feminin cu atribute falice.
2. Alta teorie: cloacala = neaga deosebirea dintre anus si vagin. Consecinta: ideea ca copiii sunt nascuti prin anus; baietii pot avea copii. Aceasta teorie sustine ca ea se produce alimentar prin ingerarea unui anumit aliment. Aceasta credinta se reflecta in basme. Aceasta teorie se bazeaza pe anumite observatii dar si pe nivelul sau mental referitor la sexualitate. Copilul creste in burta mamei. Necunoasterea vaginului, necunoasterea actului sexual ca act de procreare.
3. Conceptia sadica asupra actului sexual – se bazeaza pe surprinderea actului sexual al parintilor sau adultilor, perceput ca act de violentare. Se mai bazeaza pe elemente sadice ale sexualitatii infantile care sunt proiectate si care fac din actul respectiv un act de agresiune distructiva.
4. Conceptia se realizeaza prin sarut.

CULTURA SI REPRESIUNE SEXUALA

Freud este unul dintre cei mai importanti critici ai culturii. Intre Freud si Nietzsche exista asemanari si deosebiri. Asemanarea: amandoi pun in discutie cultura datorita efectelor nefavorabile pe care le are in plan biologic sau psihologic. Nietzsche: lumea moderna datorita culturii este o lume care si-a pierdut vitalitatea. Freud: sublinia represiunile negative asupra sanatatii psihice. Deosebiri: consta in solutia pe care o vede fiecare. Nietzsche: solutia este un alt om, supraomul care trebuie sa recupereze vitalitatea pierduta prin cultura in timp ce Freud propune decat acceptarea pretului pe care cultura il impune omului. Freud esueaza in conformism considerand ca progresul cultural este asociat inevitabil cu represiunea instinctelor. Pierderile sunt pretul ce trebuie platit pentru existenta intr-o cultura avansata.
“Discomfort si cultura” – 1930 Freud examineaza cultura umana din perspectiva fericirii. Examenul culturii din perspectiva fericirii conduce la concluzia ca desi cultura e creata de om cu scopul de a-si crea fericirea, totusi rezultatele acestuia nu sunt cele scontate. Existenta omului in cultura presupune discomfort, tulburari, neliniste, revolta, toate surse de nefericire. Cea mai importanta disfunctie: nevroza.
Nevroza = boala de integrare sociala; socializarea instinctelor esueaza, expresia esecului = nevroza.
Transformarea omului din fiinta naturala in fiinta culturala este un proces care presupune trecerea de la principiul placerii care guverneaza viata fiintelor naturale la principiul realitatii care guverneaza viata omului cultural. Cand represiunea aplicata de cultura instinctelor este foarte mare atunci nevroza capata caracter de masa.
Nevroticul este persoana care ramane suspendata intre natura si cultura, care nu poate renunta nici la principiul placerii, dar care nu poate accepta nici principiul realitatii. Atunci cand nevroza este absenta cultura poate induce alte forme de disfunctii pentru ca adaptabilitatea omului la cultura nu este nelimitata. Cand nu produce nevroza, cultura produce nefericirea – forma pasiva de reactie la reprimarea naturii din om sau poate produce revolta.

20-02-2002
Freud este critic al culturii sever, dar care spre deosebire de Nietzsche esueaza in conformism (desi evidentiaza disfunctiile psihice pe care le produce cultura, considera totusi ca aceste disfunctii sunt pretul pentru progresul cultural).
“Discomfort in cultura” – Freud nu numai ca condamna cultura din perspectiva fericirii, dar incearca sa explice modul in care cultura, construita initial pentru a asigura fericirea se intoarce impotriva acestui scop si produce nefericire si nevroza.
Dupa Freud doua sunt fortele majore care l-au impins pe om pe calea culturii:
• Necesitatea de a se asocia si de a lupta, in aceasta forma, mai eficient impotriva naturii;
• Erosul – dragostea barbatului pentru femeie si a femeii pentru copil ceea ce a dus la constituirea familiei.
Pe parcursul dezvoltarii istorice cele doua forte care au colaborat la construirea culturii au intrat in contradictie, munca in calitate de solutie pentru necesitate absolvind cea mai mare parte a energiei erotice. Intreg edificiul cultural se bazeaza pe sublimarea energiei libiduale astfel incat aceasta energie nu mai este disponibila pentru scopurile sale specifice. Sexualitatea umana ca una din sursele importante de fericire este compromisa si lasa impresia ca se numara printre acele functii vitale care se afla in involutie. Freud – “ viata sexuala a omului civilizat face impresia unei functii care se afla in represie asa cum pare sa fie dantura noastra si parul cranian”. Aceasta sacrificare a fericirii obtinute din surse sexuale se concretizeaza in transformarile psihice pe care cultura le impune principiului placerii:
• La nivelul principiului placerii inregistram ca cerinta satisfactia imediata. Principiul realitatii – satisfacere amanata. Dorintele ce exprima necesitatile umane sunt insotite de o amanare.
• Principiul placerii – placere nelimitata; principiul realitatii – restrangerea placerii.
• Se inlocuieste bucuria din principiul placerii cu durerea produsa de munca in calitate de indeletnicire pentru tot timpul.
• Receptivitatea principiului placerii (ex: disponibilitatea de a admira un peisaj) este inlocuita prin productivitate.
• Lipsa refularii caracteristica pentru principiul placerii este inlocuita prin securitate psihica.
Freud considera ca orice progres nou al culturii trebuie platit printr-o represiune a instinctelor.
Herbert Marcuse (ideolog al miscarii studentesti ‘60-’70, “Eros si civilizatie”) – 1955 – carte ce a contribuit la “revolutia sexuala” (eliberarea sexualitatii). Dupa Marcuse conformismul lui Freud, incapacitatea sa de a vedea o solutie la problemele pe care le ridica cultura ar fi faptul ca gandirea sa e lipsita de perspectiva istorica. Datorita acestei lacune, Freud confunda o forma istorica a principiului realitatii cu principiul realitatii in general. Freud confunda principiul realitatii specific epocii moderne (principiul randamentului – Marcuse) cu principiul realitatii in general. Particularitatile principiului randamentului pentru satisfacerea instinctuala:
• Pemeria; saracia – ceea ce face ca necesitatile umane sa poata fi satisfacute cu mare economie de energie in cea mai mare parte luata din domeniul libidoului.
• Impartirea inechitabila a saraciei – din punct de vedere al instinctelor, munca ocupa aproape intreaga existenta umana, in planul familiei aceasta munca se asociaza cu familia monogama.
In societatea de consum Marcuse inregistreaza fenomene noi care nu pot alimenta speranta ca ar fi posibil un nou principiu al realitatii, adica unul nerepresiv care sa nu mai impuna deturnarea energiei sexuale in munca. Aceste fenomene sunt doua:
• O tendinta evidenta de inversare a raportului de forte intre tipul de munca si timpul liber. Pentru prima data se creaza posibilitatea ca timpul liber sa predomine asupra muncii.
• Patrunderea sexualitatii in domenii care pana nu de mult ii erau interzise (viata politica si cea economica sub raportul publicitatii; publicitatea politica si economica foloseste stimuli manifesti sau subliminali de ordin sexual).
Cum putem gandi un principiu nerepresiv al realitatii, cu ce mijloace mentale putem gandi asemenea principiu, deoarece vechiul principiu ne-a fasonat gandirea dupa asemanarea sa?
Marcuse sustine ca solutia e oferita de conceptul “inconstient”. Doar in inconstient s-a pastrat amintirea satisfacerii neconditionate pe care rationalitatea o contesta. Doar inconstientul ne mai poate ajuta sa gandim posibilitatea unei satisfaceri nelimitate. Represia psihanalizei spre inconstient nu are doar valoare terapeutica la nivelul individului, ci are valoare terapeutica si la nivel social pentru ca ne ofera baza unei existente in care satisfacerea sa fie deplina cu ajutorul cuceririi tehnologiei. Spre deosebire de mijlocul simbolului randamentului (Prometeu) simbolurile noului principiu al realitatii vor fi Narcis si Orfeu. Imaginea lor este cea a bucuriei si implinirii, vocea lor este una care nu comanda, ci canta, gestul lor este cel care da si primeste, iar actul lor este pacea punand capat cuceririi. Aceste simboluri unesc omul cu natura, subiectului cu obiectul, pe om cu Dumnezeu.
Cea mai importanta schimbare pe care o semnaleaza inconstientul este transformarea sexualitatii in Eros. Sub un principiu nerepresiv al realitatii, sexualitatea nu se mai reduce la activitatea genitala (renuntarea la activitatea genitala si recuperarea surselor de placere pe care le presupune activitatea subgenitala, asa zis perversa).
Marcuse: “exista in natura sexualitatii tendinta de a se autosublima, ceea ce inseamna ca sublimarea impusa din exterior va fi inlocuita de autosublimare, cultura nu va disparea. Ratiunea si sensibilitatea pot comunica. Arta e singurul domeniu care atesta ca ratiunea si sensibilitatea pot coexista, se pot uni armonios.”

AGRESIVITATE SI DISTRUCTIVITATE IN PSIHANALIZA

Pentru prima data in istorie, agresivitatea distructiva pericliteaza astazi nu doar omite parti ale populatiei, ci insasi existenta umanitatii. Daca inceputul secolului XX a fost marcat de problematica sexualitatii, sfarsitul secolului XX sta sub semnul problematicii agresivitatii distructive.
In prima teorie a instinctelor (in vigoare pana in 1914) agresivitatea nu avea statutul unui instinct de sine statator, ea fiind asociata ca un mijloc al instinctelor Eului. Fortele instinctuale erau sexualitatea si instinctele Eului. Agresivitatea nu primea o atentie deosebita, teoria freudiana corespundea teoriei frustrarii. Agresivitatea e declansata de o dorinta ce frustreaza personalitatea noastra.
A doua teorie (1920) “Dincolo de principiul placerii” contine viziunea ultima a lui Freud asupra agresivitatii. Reprezinta un punct de vedere particular in contextul celorlalte teorii dupa agresivitate. Desi este intitulata teorie despre instincte este totusi o teorie cu pronuntate aspecte filosofice. Cele doua instincte fundamentale pe care le descrie Freud sunt Eros si Thanatos.
Eros si Thanatos ca forte instinctuale primordiale seamana cu principiile ultime ale filosofiei din Grecia antica. Freud abandonandu-se placerii de a filosofa declara ca scopul acelei teorii este de a lamuri enigma vietii.
Eros – Freud desemneaza acea categorie de instincte al caror scop este promovarea si conservarea vietii. Aceasta promovare se obtine prin alaturarea unitatilor vitale in complexe vitale tot mai cuprinzatoare (de la organism unicelular – multicelular – animale). Include nu doar instinctul sexual ci si cel de autoconservare precum si libidoul narcisic. Nu are ca substrat anumite celule ale organismului, ci este o particularitate a tuturor celulelor. Din punct de vedere psihic Erosului ii corespunde principiul placerii si principiul realitatii care este forma modificata a principiului placerii. In a doua teorie despre instincte e depasit dualismul sexualitate-autoconservare care domina prima teorie despre instincte. Dintr-o contradictie intersistemica, opozitia conservare-sexualitate isi pierde din importanta pentru psihanaliza.
Thanatos – Freud desemneaza acea categorie de forte instinctuale al caror scop ar consta in reducerea absoluta a tensiunii, in readucerea vietii la stadiul anorganic care a precedat-o. Problema distructivitatii – Thanatos = instinct in virtutea caruia initial distructivitatea e indreptata impotriva propriului organism. Presupunem ca agresivitatea este un instinct; distructivitatea este autodistructivitate; autodistructivitatea orientata spre lume se alimenteaza din aceasta distructivitate originara. Orientarea spre lume a autodistructivitatii se realizeaza prin aglomerarea unitatilor vitale in organisme tot mai cuprinzatoare, agresivitatea distructiva e organizata in interiorul celulei si canalizata spre exteriorul organismului.
Teoria instinctului mortii se bazeaza pe compulsia la repetitie (viata psihica s-ar ghida pe langa principiul placerii si realitatii si pe principiul repetitiei). Ceea ce se opune principiului placerii este principiul repetitiei.
Fapte pe care se bazeaza psihanaliza:
• Transferul – se repeta nu doar aspectele placute, ci si aspectele neplacute ale vietii sale.
• Simptomele – o parte dintre ele sunt prin insasi natura lor repetitive (ritualuri obsesionale). Orice simptom repeta mai mult sau mai putin transparent un conflict din trecut.
• Intoarcerea refulatului – ceea ce a fost refulat revine deghizat.
Se inregistreaza fenomenul in care agresivitatea are rol important:
• Sadism si masochism.
• Ambivalenta afectiva – demonstreaza ca sentimentele fata de ceilalti sunt ambivalente.

06-03-2002
INCONSTIENT SI STRUCTURA PSIHICULUI

Pana la aparitia psihanalizei, psihologia era doar o psihologie a constientului. Odata cu descoperirea clinica a inconstientului prima care se modifica din disciplinele umane e psihologia.
Psihicul este vazut pe doua nivele. In interiorul psihanalizei exista doua teorii ale psihicului in care inconstientul figureaza, numai ca viziunea asupra inconstientului e diferita. In Romania, nivelul de cunoastere al psihanalizei se opreste odata cu sfarsitul primei teorii.
Aceasta prima teorie asupra psihicului il vedea structurat pe trei nivele care erau: inconstientul, preconstientul si constientul. Cele trei nivele erau considerate de Freud a fi instante ale psihicului, inconstientul fiind una dintre aceste trei instante. In prima teorie inconstientul era net separat de constient si era un substantiv.
A doua teorie (formulata de Freud dupa 1920) aduce modificari importante de viziune si accent, fiind o teorie mai complexa, mai nuantata decat prima. Caracteristica principala a acestei a doua teorii este ca inconstientul nu mai este o instanta, nu mai este un substantiv, ci devine adjectiv, ceea ce inseamna ca distinctia dintre constient si inconstient nu mai este atat de transanta. Psihicul e impartit in trei instante: Eu, Supraeu si Sine / Se. Inconstientul ca adjectiv caracterizeaza toate cele trei instante (nu numai Sinele e inconstient, dar si Eul si Supraeul de asemenea primesc acest atribut al inconstientei).
O alta deosebire importanta intre cele doua teorii este urmatoarea: in prima accentul cadea in special asupra inconstientului ca instanta; in a doua interesul lui Freud se distribuie mai echilibrat, respectiv el se arata mult mai interesat si acorda mai mult spatiu Eului si Supraeului – instante superioare ale personalitatii. Inconstientul nu mai acapareaza intreg interesul lui Freud.

SINE / SE

Traducerea termenului german “das Es” – in germana este un pronume impersonal care se refera atat la actiunile umane, dar se refera si la fenomenele naturii. In franceza – “soi”, “ca”; in engleza – “id”; in romana – “sine” avantaj: descrie o lume interioara si suprapersonala (o forta ce depaseste individul), dezavantaj: creaza confuzii cu alti termeni psihanalitici (termenii jungieni); “se” – avantaj: reda exact sensul lui “das Es”.
Acest Sine / Se este un termen prin care se desemneaza polul instinctual / pulsional al personalitatii. Continuturile sale sunt reprezentantii psihici ai instinctelor sau pulsiunilor. Nu tot ceea ce e instinctual e respins de cultura si condamnat la a ramane in inconstient. Aceste continuturi sunt in parte ereditare, dar in acelasi timp datorita faptului ca asupra lor se aplica refularea ele sunt in parte dobandite.
Din punct de vedere economic, cantitativ al energiei psihice, Sinele reprezinta izvorul de energie al organismului.
Din punct de vedere dinamic, Sinele introduce in conflict Eul si Supraeul – exista intotdeauna din perspectiva psihanalitica o tensiune interioara intre instantele psihice superioare ce reprezinta cultura si instanta psihica ce reprezinta natura.
Din punct de vedere genetic, Eul si Supraeul se formeaza din Sine.
Conform celei de-a doua teorii despre instincte / pulsiuni, fortele instinctuale care dau continut Sinelui sunt instinctul vietii – Eros si instinctul mortii – Thanatos carora le corespund ca principii de functionalitate psihica principiul placerii si forma sa modificata principiul realitatii si principiul repetitiei.
Ce relatii exista intre inconstientul din prima teorie si Sinele din a doua teorie?
1. Sinele preia continuturile inconstientului din prima teorie, dar nu se mai suprapune peste psihismul inconstientului; asta pentru ca in a doua teorie psihismul inconstientului nu mai coincide cu refulatul;
2. Aceasta instanta – Sine, ce inlocuieste inconstientul din prima teorie, nu mai e atat de net separata de celelalte instante superioare asa cum se intampla in prima teorie unde inconstientul era net separat de constient prin intermediul cenzurii;
3. In a doua teorie Eul (ce se dezvolta din Sine) se amesteca in partea sa inferioara cu Sinele. Conform conceptiei lui Freud dupa 1920 Eul se dezvolta din Sine sub influenta realitatii exterioare;
4. Distinctia dintre nivelul psihic – Sine si nivelul biologic e atenuata in raport cu prima teorie. Sinele e deschis spre lumea somatica;
5. Functionarea Sinelui preia caracteristicile inconstientului ca instanta, adica la nivelul Sinelui predomina procesele primare, organizarea continuturilor Sinelui e complexuala, fortele instinctuale / pulsionale se opun sub forma unei dualitati, iar principiile care guverneaza sunt principiul placerii si principiul repetitiei. In incostient nu exista timp, ceea ce din punct de vedere clinic face cu putinta terapia psihanalitica. Toate continuturile sunt in afara timpului – retrairea cu o pregnanta realitate.

EUL

In germana – “das Ich”; franceza – “moi”; engleza – “ego”. Din punct de vedere psihologic Eul e o instanta centrata in jurul constiintei ce inglobeaza intreg preconstientul, dar are si o dimensiune inconstienta. Este instanta de comanda si control a activitatii psihice.
Geneza si functii: Eul se formeaza din Se sub influenta realitatii externe. Functiile sale referindu-se atat la aceasta realitate externa, cat si la realitatea interna, psihica. Functia cea mai importanta este autoconservarea organismului. Pentru a realiza aceasta functie esentiala, Eul trebuie sa realizeze o serie de conditii subdivizandu-se in urmatoarele subfunctii:
1. cunoasterea realitatii externe si acumularea in memorie a experientelor traite;
2. testarea realitatii – distingerea intre realitatea externa si cea psihica. De masura in care aceasta functie e bine realizata depinde adaptarea la realitate in plan pragmatic, iar in plan psihic de reusita testarii realitatii depinde sanatatea psihica. Disfunctiile psihice se caracterizeaza prin grade diferite de alterare a testarii realitatii;
3. modificarea lumii exterioare – prin intermediul motricitatii si pe baza cunoasterii realitatii Eul incearca sa modifice realitate exterioara in conformitate cu dorintele interioare;
4. controlul instinctualitatii – vizeaza lumea interioara. Eul e preocupat sa asigure doar atata satisfacere instinctuala cata nu pericliteaza securitatea psihica. Pentru a cerceta lumea instinctelor Eul dispune de un set de mijloace numite (impropriu) “mecanisme” de aparare care alcatuiesc dimensiunea sa inconstienta.
Eul e guvernat de principiul realitatii care impune amanarea sau chiar suspendarea satisfacerii instinctuale atunci cand aceasta satisfacere constituie un pericol pentru adaptare care se manifesta ca un conflict psihic. Constituirea Eului si evolutia sa spre maturitate presupune o succesiune de etape (care sunt tot atatea trepte care conduc de la principiul placerii la principiul realitatii):
• la inceputul vietii Eul e foarte slab si de fapt coincide cu Seul = Eul ideal. Se manifesta in primele luni de viata cand sub protectia familiei opozitia mediului fata de dorintele copilului e minima. Pe masura ce opozitia realitatii creste Eul ideal, ce devine neadaptat, e depasit;
• maturitatea deplina a Eului e atinsa in momentul in care acesta dobandeste autonomie in raport cu celelalte instante psihice – in raport cu Supraeul si Seul. Maturitatea psihica e atinsa cand intr-adevar Eul isi poate indeplini functia de comanda si control – atunci cand Eul nu mai e comandat de Se si tutelat de Supraeu.

SUPRAEUL

In germana – “das Uberich”; franceza – “surmoi”; engleza – “superego”. Aceasta instanta, care in prima teorie era numita cenzura, este una critica si asa cum arata si numele pentru o lunga perioada de timp Supraeul e supraordonat Eului (perioada copilariei in care Eul e slab).
Supraeul incorporeaza cerinte culturale majore - pe langa partea critica are si o parte de ideal, stimulativa. Fenomenele pe care s-a bazat Freud pentru a separa aceasta instanta sunt fenomenele clinice: delirul de observatie, melancolia si doliul patologic – situatii in care isi face simtita prezenta si actiunea intr-un mod deosebit de clar. La nivelul cotidian, comandamentele Supraeului se exprima sub forma unor reglementari nereflectate de tipul “se cuvine / nu se cuvine”, “se face / nu se face” – comandamentele care ni se impun neconditionat.
Formele Supraeului si continuturile sale: dupa psihanaliza freudiana, Supraeul e precipitatul complexului Oedip si reprezinta interiorizarea cerintelor exprimate de parintele de acelasi sex – este vorba de interiorizarea interzicerii incestului si interiorizarea interzicerii agresivitatii fata de parintele de acelasi sex. In perioada de latenta Supraeul se imbogateste cu alte norme culturale, morale, estetice reprezentate de substitutii parentali.
Din punct de vedere al psihanalizei kleiniene germenii Supraeului se pun, se constituie cu mult inaintea stadiului oedipian si in perioada oedipiana acesti germeni se consolideaza si amplifica.
Freud a vorbit indistinct de Supraeu si idealul Eului ca fiind doi termeni ce desemneaza aceasta realitate psihica. Psihanalistii ce i-au urmat lui Freud spun daca nu e vorba despre doua instante: una critica a Supraeului si alta stimulativa a idealului Eului. Dupa Herman Nunberg Supraeul e predominant patern si critic, in timp ce idealul Eului e predominant matern si stimulativ. In timp ce actiunea Supraeului se bazeaza pe frica de pedeapsa, actiunea Eului se bazeaza pe forta iubirii si a fricii de a pierde iubirea.

13-03-2002
COMPARATIE INTRE MORALA INCONSTIENTA SI MORALA CONSTIENTA

Supraeul – instanta in parte inconstienta, in parte preconstienta care reprezinta interiorizarea unor norme culturale. Un rol important il au normele morale. Este important sa distingem morala inconstienta (Supraeul) de morala constienta (Eul).
Supraeu – ca tip de moralitate – avem de-a face cu o morala eteronoma; adica este vorba de interiorizarea unor norme fara asimilarea lor in Eu. Morala Supraeului nu este altceva decat interiorizarea relatiei dintre parinte si copil. Aceasta devine relatie intrapsihica pentru ca acest tip de morala, binele si raul coincid cu supunerea sau nesupunerea fata de comandamentele Supraeului. De asemenea, virtutea inseamna din punct de vedere al Supraeului supunerea fata de aceleasi comandamente.
Alte cercetari de psihologie cum ar fi cele ale psihologiei genetice realizate de Jean Piaget – “Judecata morala la copil” – confirma faptul relevat de psihanaliza ca prima forma de moralitate este tocmai o forma de moralitate eteronoma (nomos = legea vine din exterior; antonimul lui autonom).
Interiorizarea normelor morale se realizeaza exclusiv afectiv, adica reflectia nu participa in nici un fel la preluarea acestor norme. Datorita acestui tip de interiorizare se creaza posibilitatea ca normele care fac obiectul interiorizarii sa nu coincida cu normele care i s-ar potrivi cel mai bine respectivei persoane. In mod obiectiv Supraeul este condamnat la o reexaminare din perspectiva intereselor asumate rational in momentul in care individul poate realiza acest lucru.
Supraeul are pe de o parte un nucleu care consta in interdictia tendintelor incestuoase si agresivitatea fata de parinti si care face cu putinta existenta individului in cultura. Pe de alta parte alaturi de acest nucleu exista o serie de elemente adiacente care sunt preluate pe parcursul vietii (mai ales in perioada de formare) de la diferiti substituti parentali. Functiile Supraeului sunt pe de o parte permanente datorita nucleului si pe de alta parte temporare datorita elementelor adiacente. Maturizarea morala presupune o inlocuire partiala a moralei inconstiente cu morala constienta.

MORALA INCONSTIENTA (Supraeul) MORALA CONSTIENTA (Eul)
1. din punct de vedere al tipului de datorie: datoria specifica moralei inconstiente este o datorie neconditionata; aceasta pentru ca la acest nivel conflictul dintre tendinta interzisa si norma morala este inconstient, adica respectiva tendinta interzisa este refulata in absenta vreunei judecati de valoare constienta; 1. datoria este la acest nivel intotdeauna conditionata si este asa de o judecata de valoare constienta si implicit aceasta judecata de valoare presupune alegerea libera in cunostinta de cauza si de asemenea datoria se intemeieaza pe aceasta judecata de valoare constienta;
2. sentimentul de vinovatie este independent de faptuirea raului. Sentimentul de vinovatie este generat doar de existenta refulatului ceea ce duce la doua consecinte surprinzatoare:
• cu cat suntem mai morali in plan mental la nivelul gandirii cu atat sentimentul de vinovatie inconstient este mai puternic si tensiunea interioara mai mare;
• la nivelul comportamentului – raufacatorii din sentimentul de vinovatie; este vorba despre acele cazuri destul de cunoscute (psihologia copilului, psihologia criminalilor) in care sentimentul de vinovatie se acumuleaza si determina fapta interzisa tocmai pentru a obtine prin pedeapsa pe care o atrage o diminuare a sentimentului de vinovatie care tindea sa devina insuportabil; 2. aici, sentimentul de vinovatie este constient si este ulterior actului imoral. Faptul acesta permite individului sa realizeze actiunile reparatorii menite sa anuleze efectele actului sau;
3. principalul mecanism de aparare al Supraeului este refularea care impiedica patrunderea in constiinta a tendintelor interzise – impiedica confruntarea dintre bine si rau. Refularea este subminata in ceea ce priveste eficienta de instabilitatea sa care se concretizeaza in fenomenele de intoarcere a refulatului. 3. mijlocul predilect de aparare folosit de morala constienta este reprimarea. Spre deosebire de refulare, reprimarea permite patrunderea in constiinta a tendintelor interzise, blocand daca este cazul doar comportamentul.

Concluzie: in timp ce morala inconstienta a Supraeului este o morala a datoriei, morala constienta a Eului este o morala a binelui.

MIJLOACELE DE APARARE ALE EULUI

Reprezinta dimensiunea sa inconstienta. Ele sunt foarte importante pentru a realiza homeostazia psihica. In interiorul psihanalizei freudiene, mijloacele de aparare ale Eului sunt indreptate inspre tendintele instinctuale; rolul lor fiind, deci, de a controla aceste tendinte instinctuale.
Anna Freud – patru situatii in care intra in actiune aceste mijloace de aparare:
1. frica Eului de Supraeu – aceasta situatie este caracteristica pentru nevroza adultilor. Mijloacele de aparare intra in actiune impotriva unei tendinte instinctuale a carei realizare nu ar provoca opozitia Eului, dar datorita Supraeului, Eul se angajeaza in lupta impotriva acestor tendinte. Prin urmare, motivul apararii nu este in Eu, ci exterior Eului. In terapie, consecinta acestui fapt este orientarea analizei spre destructurarea Supraeului;
2. apararea impotriva instinctelor produsa de frica fata de parinti – in acest caz, actiunile defensive nu sunt cauzate de o instanta psihica, ci de un obiect exterior. Asta arata ca existenta Supraeului nu este indispensabila pentru actiunea mijloacelor de aparare ale Eului. Copilul lupta cu anumite tendinte instinctuale care intalnesc opozitia parintilor din frica de pedeapsa pe care parintii le-ar aplica-o. Ex: rolul pe care-l joaca in situatia oedipiana; frica de castrare care determina intrarea in actiune a mijlocului de aparare numit identificarea cu agresorul. Prin urmare, si in aceasta situatie motivul apararii se afla in afara Eului. Consecintele practice se refera la prevenirea instalarii nevrozei prin intermediul educatiei permisive. Domeniul educatiei a fost unul din primele domenii in care cunostintele de psihanaliza au gasit o aplicare eficienta;
3. apararea provocata de intensitatea instinctelor – exista perioade in viata in care, biologic vorbind, instinctele devin foarte puternice, iar Eul datorita fricii de a nu fi coplesit de instincte apeleaza la aceste mijloace de aparare. Aceste perioade sunt pubertatea si varsta critica succesiva maturitatii;
4. motive interioare ce tin de Eu impun aceasta – nevoia de coerenta, sinteza. Eul matur presupune o sinteza reusita intre tendintele contradictorii: activitate – pasivitate; feminitate – masculinitate; heterosexualitate – homosexualitate. Asupra careia dintre tendintele opuse vor actiona mijloacele de aparare depinde de situatia psihica completa.
In psihanaliza adleriana mijloacele de aparare functioneaza in legatura cu alte continuturi decat cele instinctuale. Mijloacele de aparare sunt: refularea (primul studiat de psihanaliza); regresia; formatiunea reactionala; izolarea; anularea retroctiva; proiectia; introiectia; intoarcerea impotriva propriului Eu; transformarea in contrariu; sublimarea; rationalizarea; idealizarea si identificarea cu agresorul.
Rationalizarea – terminologic vorbind poate fi intalnit in diferite limbaje. Definitia psihanalitica: procedeu prin care subiectul incearca sa dea o explicatie coerenta din punct de vedere logic sau acceptabila din punct de vedere moral unei atitudini, idei, sentiment, comportament ale caror adevarate motive nu sunt percepute.
Se poate vorbi despre rationalizarea unui simptom, a unei complusii defensive, a unei formatiuni reactionale. Acest termen a fost introdus de Ernest Jones. Exista psihanalisti care nu includ rationalizarea printre mijloacele de aparare pe motiv ca ea nu este indreptata direct impotriva instinctelor. Legatura rationalizarii cu lumea instinctelor exista totusi in masura in care aceasta camufleaza in mod secundar un anumit aspect al conflictului. Ex:
• comportamentul homosexual masculin este rationalizat prin invocarea superioritatii intelectuale si estetice a barbatului;
• tendintele autodistructive pot fi rationalizate prin teorii estetice referitoare la silueta masculina / feminina;
• mila poate fi folosita pentru a rationaliza tendintele agresive;
• tendintele agresive pot fi rationalizate cu ajutorul atitudinilor justitiare.
Ex in terapie: rationalizarea apeleaza la moralitate pentru a ascunde sentimentele de inferioritate – o doamna vorbeste despre emotia sexuala intensa provocata de relatarea sotului despre dotarea sexuala iesita din comun a unui prieten de familie. Fata de aceasta emotie prima reactie verbalizata este morala care se exprima foarte bine prin “femeia trebuie sa fie credincioasa barbatului nu numai in fapta, dar si in gand”. Isi reprosa pentru ca respectiva informatie o interesa in mod deosebit. De fapt, aceasta invocare a moralei nu era decat o modalitate de a ascunde un sentiment de inferioritate: “o femeie care arata ca mine nu poate avea aventuri”.
Formatiunea reactionala – definitie: este mijlocul de aparare al Eului prin intermediul caruia se dezvolta o atitudine sau un comportament opuse ca sens unei dorinte refulate. Respectiva atitudine sau respectivul comportament apar ca reactie fata de o tendinta instinctuala. Ex: pudoarea este formatiunea reactionala fata de tendintele exhibitioniste. Pot fi punctuale (pasagere) sau de durata atunci cand devin trasaturi de caracter (in special in tipul obsesional). Trasaturile tipului de personalitate obsesionala (scrupulozitate, ordine, curatenie, mila) sunt reactii fata de tendintele opuse care caracterizeaza sexualitatea infantila in stadiul sadic-anal. Este considerata a fi o forma de aparare reusita, eficienta in masura in care atat tendinta interzisa cat si tendinta interdictiva sunt eliminate din constiinta in favoarea unor calitati morale impinse la extrem. Formatiunile punctuale le putem intalni in nevroza, viata cotidiana. Ex: grija excesiva a unor mame fata de proprii copii care e menita a camufla, a masca ura fata de proprii copii.

20-03-2002
Identificarea cu agresorul – in sens psihanalitic, identificarea in general este un mijloc de aparare al Eului care consta in procesul inconstient realizat de Eu prin care acesta se transforma intr-un aspect al obiectului. Identificarea cu agresorul este un tip de identificare utilizat in relatiile cu obiectele lumii exterioare care produc frica. Acest mijloc de aparare a fost descoperit in psihanaliza copilului. Exemple din Anna Freud:
• un elev care este indrumat spre psihanalist pentru ca in timpul orelor producea niste grimase care starneau ilaritate. Aceste grimase apareau cand devenea tinta mustrarilor profesorului. Analiza ajunge la concluzia ca aceste grimase nu erau decat o caricatura a mimicii profesorului in momentul in care il certa. Explicatia psihologica: elevul isi domina frica fata de profesor imitandu-l inconstient;
• o fetita care nu avea curaj sa traverseze holul intunecos al locuintei pentru ca se temea de stafii. La un moment dat in mod spontan descopera valoarea defensiva a identificarii cu agresorul si comunica aceasta fratelui ei. Ii spune acestuia ca acum nu se mai teme de stafii pentru ca este ea insasi stafia si face demonstratia traversand holul imitand o stafie;
• un baietel care vine la ora de analiza dupa ce cu o zi inainte fusese la stomatolog. In timpul orei, dezvolta o succesiune de comportamente distructive: taie cu cutitul o guma, o rola cu sfoara, distruge creioanele analistei ascutind varfurile pe care apoi le rupe.
Desi este un mijloc de aparare caracteristic mai curand copilariei, identificarea cu agresorul se manifesta si la varsta adulta in situatiile limita.
Experimentul Pitesti (experiment social) – facut la sfarsitul anilor ’40 si inceputul anilor ’50 in inchisoarea de la Pitesti unde s-a incercat si s-a reusit cu deplin succes o spalare de creier, schimbare de personalitate printr-o serie de procedee care actionau concertat. Marea si sinistra reusita a fost ca toti detinutii au cedat fiind transformati din victima in calai. Acest experiment nu a urmarit obtinerea unei adeziuni oportuniste de circumstanta la comunism, ci a urmarit obtinerea unei mutatii psihice, adica o adeziune intima profunda care in anumite cazuri a rezistat si dupa incetarea situatiei limita respective. Despre acest fenomen s-a vorbit mai mult dupa ’90: “Fenomenul Pitesti” 1991; “Pitesti” 1991 – T Bacu; “Fortul 13” 1991 – Marcel Petrisor. Toti autorii (din afara sau din interiorul experimentului) au subliniat caracterul misterios al convertirii cu cei supusi experimentului. Acest caracter misterios, pe care nu-l intelegeau nici cei care l-au trait, autorizeaza aplicarea unei perspective psihanalitice asupra rezultatelor, mijloacelor si proceselor care au dus la rezultatele respective. Au intervenit mai multe aspecte de natura inconstienta.
Mutatia psihica si comportamentala adica transformarea victimei in calau. Este cazul unui fost student la medicina Pop Cornel care este intalnit de Bacu in inchisoarea de la Gherla. Acest student purta nu numai urmele fizice ale torturilor de la Pitesti, dar mai ales purta urmele morale fiind considerat la Gherla cel mai periculos turnator. Toti detinutii cu exceptia celor care au avut sansa sa moara, au cedat devenind turnatori. Cu cat rezistenta la tratamentul de la Pitesti a fost mai mare, cu atat convertirea a fost mai profunda.
Adeziunea intima, ideologica, ideatica la comunism: toti cei internati la Pitesti erau oponenti declarati ai comunismului (legionari). In urma experimentului s-au transformat in aderenti convinsi ai comunismului.
Modificarile produse de experiment au rezistat in anumite cazuri si dupa ce conditiile de acolo disparusera. Prin urmare, nu ar mai fi existat nici o justificare pragmatica pentru ca modificarile respective sa continue sa existe. Dezumanizarea a devenit pentru o parte dintre victime o a doua natura.
Alte efecte: distrugerea sentimentului filial si a afectiunii pentru rudele apropiate. La Canal, unul dintre studentii reeducati la Pitesti gasea o placere deosebita in a-si chinui unchiul, detinut si el (deputat taranist Pitigoi). Un altul isi intampina mama in vizita “Pleaca de aici curva. Din cauza educatiei pe care mi-ai dat-o acasa am ajuns la Canal. Nu vreau sa te mai vad. Eu nu mai am mama.” In incercarea de a da o caracterizare globala comportamentelor produse de reeducare, Bacu considera ca fenomenele de acolo aduceau o nebunie colectiva.
Mijloacele folosite la Pitesti erau menite sa produca o stare de teroare psihica continua, teroare numita de un supravietuitor “spaima indescriptibila”, spaima care era conditia cea mai adecvata pentru a pune in actiune identificarea cu agresorul – transformarea victimei in calau ca singur mijloc de supravietuire psihica.
Mijloacele de tortura folosite la Pitesti imbinau procedeele clasice cu procedee originale care singularizeaza acest experiment in lumea concentrationista. Se folosea bataia, care culmina cu doborarea la pamant si calcarea victimei in picioare, arderea cu tigara, smulgerea unghiilor, ideea si practica torturii neintrerupte. Pe perioada reeducarii ziua si noaptea anchetatorul si anchetatul traiau in aceeasi celula. “Noaptea puteai dormi, e drept doar pe spate, complet gol cu mainile intinse deasupra paturii. Daca miscai erai lovit in cap cu bata.”
La crearea unei stari de frica acuta pe langa tortura fizica au contribuit si alti factori, in special distrugerea sistemului de valori morale al victimelor experimentului Pitesti. Una dintre tintele preferate ale atacurilor a fost credinta religioasa. In mod deliberat, religia a fost vizata extrem de vehement. Bacu – “A fost o prigoana impotriva crestinismului care ca intensitate, durata in timp si mai ales datorita mijloacelor folosite poate ca a depasit intr-un fel prigoana de la inceputurile vietii crestine.” Un alt aspect moral distrus a fost prietenia. Se impunea denigrarea celui mai bun prieten si chiar lovirea sa. Aceasta lepadare de prietenie a imbracat uneori forme dementiale. Exemplu: studentul Oprisan Costache a fost luat din salonul bolnavilor de oftica si adus intr-o celula de la temnita grea pentru a palmui si a fi palmuit de cel mai bun prieten al sau. Prin urmare, in aceste conditii de teroare fizica, de subminare a valorilor morale nu e de mirare ca detinutii au apelat in proportie de masa la identificarea cu agresorul ca unicul mijloc de supravietuire psihica. Ei au putut sa supravietuiasca reeducarii acre a fost o scoala a groazei prin apelarea la identificarea cu agresorul.
Un alt mijloc de aparare al Eului ce a facut posibila identificarea cu agresorul a fost regresia. Aceasta stare de regresie a fost creata de aceste conditii extreme care au caracterizat detentia la Pitesti. Depasirea oricaror limite in exercitarea presiunii fizice si morale combinata cu imposibilitatea sinuciderii a creat detinutilor sentimentul de neajutorare absoluta caracteristic copilului mic. Printre mijloacele folosite ca sa determine regresia (spre stadii subumane) a fost umilirea prin mijloace drastice. Adultilor li se lasau 60 secunde pentru nevoile excretorii. Daca timpul era depasit respectivii erau brutalizati, readusi in celula si trebuiau sa astepte fie pana seara sau a doua zi dimineata. Ii obliga pe detinuti sa-si spele in gura lenjeria murdara de fecale sau sa-si scufunde capul in hurdoul cu urina fara a putea sa se refugieze in moarte. Acest paradox de a fi tinut in viata cu scopul de a fi torturat nu putea decat sa creeze sentimentul livrarii absolute catre niste forte malefice, sentiment care ne face mai curand sa ne gandim la conditia animala.
Alt mijloc de aparare ce a facut posibila identificarea cu agresorul a fost refularea. In psihanaliza freudiana refularea vizeaza anumite tendinte libidinale / agresive neacceptate cultural. Dupa Freud principalele refulari se produc in prima copilarie, iar refularile din viata adulta ar avea dupa Freud legatura cu aceste prime refulari. Aceasta teza a fost reconsiderata in culturalismul american care sustine ca refularea actioneaza si asupra altor continuturi decat cele instinctuale in functie de situatie si moment. Scopul refularii este de a evita conflictul psihic prin indepartarea din constient a uneia din laturile sale. Experimentul Pitesti reprezinta o confirmare a acestei viziuni mai cuprinzatoare asupra refularii, deoarece refularea care a functionat aici ar putea fi numita o refulare a binelui; pentru ca valorile considerate de detinuti valori pozitive devenisera sursa unui conflict extrem de periculos pentru individ, acestea au constituit obiectul refularii. Au fost refulate mai intai valorile necomuniste si apoi valorile morale elementare care tin de umanitate in genere. Ca orice refulare, aceasta refulare a binelui este insuficient de eficienta fiind periclitata de intoarcerea refulatului. Cand circumstantele s-au schimbat la o buna parte dintre supravietuitori valorile refulate au revenit la suprafata. Experimentul Pitesti ilustreaza fragilitatea conditiei umane si faptul ca mijloacele de aparare ale Eului care intra oarecum automat in actiune pot avea de fapt efecte contraproductive.
Proiectia – in sens psihanalitic proiectia este operatia prin care subiectul expulzeaza din Sine si localizeaza in afara sa in persoane sau lucruri calitatile, sentimentele, dorintele care-i apartin si pe care nu si le cunoaste sau pe care refuza sa le accepte.
Proiectia este un mijloc de aparare arhaic care actioneaza inca din primele luni de viata, care din punct de vedere al patologiei este caracteristica pentru paranoia dar care este prezenta si in gandirea normala. In plan cultural, proiectia este un element activ in formarea superstitiilor, miturilor si al religiilor. Construirea unei realitati suprasensibile este rezultatul proiectiei in exterior a fortelor psihice. Aceasta lume suprasensibila poate fi reconvertita intr-o psihologie a inconstientului. Aceasta idee o intalnim nu numai la Freud, dar si la Jung intr-o maniera specifica. La Jung religiile sunt rezultatul proiectiei continuturilor arhetipale, iar Dumnezeu este o proiectie in exterior a arhetipului Sinelui care este arhetipul totalitatii psihice integrate armonic.

03-04-2002
Modul in care lucreaza proiectia consta in a transforma anumiti excitanti interni in excitanti externi care pot fi evitati. Exista o asemanare importanta intre proiectie si refulare – se refera la faptul ca ambele nu fac decat sa indeparteze de constiinta anumite continuturi psihice, refularea impingand in inconstient iar proiectia in lumea exterioara, nici unul din aceste mijloace de aparare neintervenind direct transformator asupra pulsiunii, asa cum se intampla in cazul altor mijloace de aparare. Ex: sublimarea ce intervine asupra procesului instinctual modificandu-l in sensul ca ii atribuie alte scopuri.
Valorizarea actiunii acestui mijloc de aparare nu poate fi univoca, in sensul ca desi proiectia poate perturba relatiile dintre oameni pe de alta parte ea poate avea si un rol benefic pentru aceste relatii. Ex: anumite tendinte la infidelitate sunt proiectate asupra partenerului, creaza sentimente de gelozie neintemeiate. Participarea altruista – fenomen ce are la baza proiectia; ex: Anna Freud – o tanara profesoara care in analiza relateaza ca in anii copilariei a fost dominata de doua tendinte foarte puternice respectiv sa aiba haine frumoase si copii multi. In acei ani ai copilariei respectiva isi petrecea foarte mult timp fantasmand la realizarea acestor doua dorinte. In anii maturitatii fetita care fantasma atat la cele doua idealuri aparea ca o persoana opusa acestor idealuri: era necasatorita, imbracata modest si fara copii. Nu arata ambitie sau invidie si intra in concurenta cu ceilalti doar daca era constransa de imprejurari. S-ar parea ca personalitatea ei adulta s-a dezvoltat in sens contrar aspiratiilor din copilarie. Pe de alta parte comportamentul ei arata ca de fapt nu renuntase la aceste dorinte, ci doar si le satisfacea intr-un mod putin obisnuit; respectiv chiar daca se imbraca saracacios participa cu mare interes la viata vestimentara a colegilor si prietenilor; chiar daca nu avea copii participa activ la viata de familie a prietenilor si cunoscutilor, chiar profesia alegand-o in acest spirit – profesoara. In loc sa-si puna energia in slujba propriilor scopuri, ea mobiliza aceasta energie pentru atingerea acestor scopuri insa in favoarea altor persoane. Prin urmare, in copilaria ei s-a produs o mutatie care i-a interzis realizarea scopurilor, insa Supraeul acestei paciente ii permitea sa activeze pentru aceste scopuri cand era vorba despre alte persoane.
Ex literar: “Cyrano de Bergerac” – eroul acestei piese este un nobil francez, poet si ofiter de garda, extrem de inteligent si curajos, cu un nas urat se ii blocheaza speranta de a avea raspuns in dragoste si atunci cand se indragosteste de frumoasa sa verisoara, Roxana, renunta la realizarea aspiratiilor de dragoste pe care insa le satisface totusi prin delegatie proiectandu-le asupra unui tanar frumos Cristian. Scena sugestiva: momentul in care cei doi se afla sub balconul iubitei, Cyrano uitand ca nu despre el e vorba si intervine in declaratiile pe care Cristian i le face. In timpul bataliilor Cyrano il protejeaza pe Cristian si isi neglijeaza propria viata, iar cand Cristian e ucis, Cyrano renunta la aspiratia sa spre Roxana.
Ex din patologie: Freud – presedintele Schreber, de tribunal nu devine pacientul lui Freud decat indirect pe baza cartii autobiografice “Memoriile unui bolnav de nervi” – 1903. Freud publica analiza acestui caz in 1911, tradusa in franceza in 1932 si romana in 1995. Caz de paranoia: istoria – boala a fost marcata de doua pusee:
• prima a durat un an si autorul considera ca dupa acest prim puseu el a fost complet vindecat. Pacientul, care a fost tratat intr-o clinica a vremii, considera ca boala sa se datoreaza surmenajului intelectual. Acest prim puseu nu a avut nici un fel de nuanta mistica. Dupa acest prim episod pacientul isi reia viata, iar sotia sa este recunoscatoare psihiatrului ce l-a tratat. Intre prima si a doua imbolnavire se scurg 8 ani de viata multumitoare, singura nemultumire a familiei Schreber fiind ca nu aveau copii. In acest interval a visat de mai multe ori ca e bolnav, iar intr-o dimineata in starea dintre somn si veghe ii trece prin minte ideea ca “ar fi minunat sa fie o femeie in timpul actului sexual”.
• insomnie grava ce-l duce din nou in clinica, de data aceasta starea i s-a agravat. Mai intai au aparut idei ipohondrice, se plangea de ramolisment si ideea iminentei mortii sale. Apoi si-au facut aparitia ideile de persecutie. Bolnavul injuria diferite persoane care l-ar fi persecutat, printre acestea aflandu-se si psihiatrul sau. Pe acesta il numea acum “asasin de suflete”. Treptat ideile delirante au capatat o alura mistica. Considera ca se afla in relatii directe cu Dumnezeu, iar pe de alta parte diavolul isi batea joc de el. Vedea aparitii miraculoase si auzea o muzica sfanta. La un an de la debutul acestei faze boala a luat forma definitiva, adica pacientul a elaborat un sistem delirant de nuanta religioasa. In cadrul acestui sistem se simtea chemat sa devina mantuitorul lumii si sa-i redea fericirea pierduta. La aceasta stare de mantuitor putea ajunge numai dupa ce s-ar fi transformat in femeie. Aceasta metamorfoza din barbat in femeie nu depindea de viata sa, ci corespundea unei necesitati a ordinii cosmice. El urma sa fie obiectul exclusiv al miracolelor divine, omul cel mai deosebit care a trait vreodata pe pamant.
Deosebirea intre atitudinea psihiatrului si atitudinea psihanalistului fata de boala psihica: psihiatrul isi epuizeaza interesul cand a inventariat simptomul si a inregistrat efectele sale asupra comportamentului. Psihiatrul nu e preocupat sa inteleaga simptomul. Psihanalistul are o cu totul alta orientare: preocuparea sa principala fiind tocmai intelegerea sensului simptomului. Psihanalistul bazat pe cunoasterea psiho-nevrozelor incearca sa abordeze fenomene psihotice dintr-o perspectiva care le pune in legatura cu procesele psihice generale umane incercand in acelasi timp sa inteleaga transformarile prin care aceste procese generale umane capata o forma aparte, aberanta. In timp ce psihiatrul ar fi preocupat mai ales de un demers descriptiv, psihanalistul ar fi preocupat de un demers explicativ.
Prima interventie psihanalitica a lui Freud este in momentul in care afirma ca dintre cele doua elemente ale delirului: rolul de mantuitor si transformarea in femeie, pentru interpretare decisiv este cel de-al doilea. Emascularea este pentru Freud elementul primar al delirului. La inceput privarea de barbatie a fost resimtita ca o persecutie si insulta grava si de abia ulterior acest element a fost pus in legatura cu tema mantuirii. Adica, un delir de persecutie sexuala s-a transformat ulterior intr-o megalomanie mistica. La inceput, persecutorul a fost psihiatrul, pentru ca ulterior Dumnezeu sa-i ia locul. Dumnezeu a fost complice sau chiar instigatorul asasinarii sufletului pacientului, abandonarii corpului sau prostitutiei. In ultima faza pacientul admite ideea emascularii punand-o in legatura cu un scop universal. Aceasta ar fi dupa Freud o etapa incipienta in solutionarea conflictului sau profund.
Dupa remitere (la 6 ani de la debutul acestei faze) ideea emascularii e singura care isi pastreaza o anumita forta si influenta asupra comportamentului in anumite momente. Este vorba despre acele momente cand presedintele Schreber se contempla in oglinda cu torsul gol impodobit asemeni unei femei cu panglici si coliere.
Alt argument: nici un aspect al bolii nu e descris cu atata minutie si pe spatii atat de largi cum se intampla cu tema amintita.
Interpretarea delirului si rolul proiectiei: Freud porneste de la constatarea ca persoana care in delirul de persecutie joaca un rol atat de important e una si aceeasi persoana cu psihiatrul care in prima faza a bolii a ocupat un loc foarte important in sentimente pozitive. “Importanta emotionala care revenea respectivei persoane e proiectata in exterior si apare ca o forta care vine din exterior. Calitatea emotiei e schimbata in contrariu in sensul ca acela care la inceput era iubit si venerat, e acum urat si temut in calitate de persecutor.” Dupa Freud emotia care determina conflictul in acest caz a fost un puseu al libidoului homosexual pasiv. Acest puseu care nu a putut fi acceptat a impus apelul la proiectie precum si fenomenele morbide. Fantasma homosexuala pasiva a pacientului l-a luat ca obiect pe psihiatru. Aceasta tendinta homosexuala pasiva nu a putut fi acceptata, iar conflictul inconstient care a luat nastere a fost rezolvat intr-o maniera patologica sub forma unui delir de persecutie. Cel care era obiectul dorintei a fost transformat in persecutor, iar continutul fantasmei a devenit continutul persecutiei, respectiv dorinta homosexuala pasiva s-a transformat in frica de a nu se abuza sexual de el.
Concluzie: traseul proiectiei in paranoia – o perceptie interna este reprimata, iar continutul sau dupa ce a suferit o anumita deformare ajunge la constiinta ca o perceptie a lumii externe. Deformarea care a intervenit este de fapt o inversare, si anume ceea ce in perceptia interna trebuie sa fie dragoste devine in perceptia externa ura. Cercetarile facute de alti psihanalisti dupa aceasta analiza a lui Freud au confirmat interpretarea sa si au demonstrat ca indiferent de rasa si sex, paranoia ar fi produsa de imposibilitatea de a controla homosexualitatea inconstienta intarita de anumite circumstante ale vietii.