PSIHOLOGIA DEZVOLTARII
08-10-2001
Cerinte:
Proiect de an – minim 20 pagini (2 saptamani inainte de examen) 50%
Primul tip se refera la prezentarea unor autori de referinta privind psihologia
dezvoltarii umane. Criterii de apreciere:
1. Intelegerea aprofundata a contributiei autorilor, prezentata prin evidentieri
sintetice cu cuvinte proprii;
2. Utilizarea de criterii de ordonare si ierarhizare a contributiilor autorilor
prezentati (structurare in functie de criterii evidente si adecvate temei alese);
3. Completitudinea si consistenta prezentarii contributiilor autorului sau autorilor
evidentiati. Completitudine = toate contributiile cheie sa apara;
4. Utilizarea unor surse directe precum si a altor autori.
Al doilea tip – prezentarea unor proiecte de cercetare care sa cuprinda capitole
referitoare la:
• Justificarea alegerii temei;
• Ipoteza cercetarii sau obiectivele;
• Metodologia investigatiei (metode- precizare si justificare);
• Modalitatea de analiza a datelor ce vor fi colectate.
Al treilea tip – eseu liber. Criterii:
• Originalitatea in alegerea temei;
• Complexitatea, volumul si relevanta bibliografiei;
• Organizarea materialului
• Prezentarea unor puncte de vedere personale argumentate consistent;
• Posibilitatea utilizarii eseului pentru dezbateri la seminar.
DEZVOLTAREA UMANA
Definita in raport cu doua sintagme:
1. “schimbare sistematica” – din perspectiva dezvoltarii umane schimbari semnificative
sunt cele care: se produc intr-o succesiune care poate fi identificata; sunt
consistente si au o configuratie identificabila; sunt persistente de-a lungul
unei perioade semnificative. Acele schimbari imprevizibile evidentiate prin:
“astazi nu sunt bine dispus” nu sunt de domeniul dezvoltarii.
2. “lontinuitate” – dezvoltarea umana nu considera a fi semnificative numai
schimbarile ci si acele aspecte in legatura cu care se manifesta stabilitate
sau influenta unor etape de dezvoltari anterioare.
DEFINITII
Dezvoltarea umana: succesiunea schimbarilor consistente si durabile care se
manifesta pe toata durata existentei indivizilor umani, schimbari care sunt
pe de o parte concordante cu caracteristicile individului stabile si care contribuie
la definirea acestora. Intre aceste schimbari se afla atat schimbari programate
genetic cat si mediul in care acestia evolueaza.
Crestere: definita din perspectiva preponderent biologica, cu note definitorii:
expansiunea diferitelor componente anatomice si diversificarea structurilor
acesteia.
Maturare: intrarea in actiune, intr-o succesiune si intr-o configuratie predefinita
ereditar a unor mecanisme biologice care fac ca indivizii umani sa faca primii
pasi si sa spuna primele cuvinte la un an, sa atinga maturitatea sexuala intre
12-14 ani, sa imbatraneasca si sa moara conform speciei. Maturarea este responsabila
de faptul ca majoritatea oamenilor inregistreaza perioade de dezvoltare similare
in aceleasi perioade ale vietii.
Maturitate: spre deosebire de maturare care are o conotatie procesual-dinamica,
maturitatea este un concept care are in primul rand o conotatie static-descriptiva,
referindu-se la atingerea de catre unul sau mai multe subsisteme biologice a
unei stari de optim functional.
Imbatranire: ansamblul modificarilor pozitive sau negative care au loc in organismul
matur pana in momentul decesului. Aceasta modalitate de definire a imbatranirii
este diferita de definitia care considera imbatranirea “modificari ce duc spre
moarte”. Modificarile evidentiaza ca nu au loc numai deteriorari ci si evolutii
favorabile (acumulare de experienta).
Invatare: indiferent de perspectiva din care invatarea este definita exista
trei elemente esentiale ce vor fi regasite:
• schimbari semnificative si durabile la nivelul comportamentului individului,
inclusiv la nivelul perceptiei, gandirii sau raspunsurilor observabile la solicitarile
din mediu;
• schimburile sunt independente de ereditate si maturare;
• schimburile sunt independente de stari temporare sau speciale de organism
(oboseala, intoxicatie).
Ereditate = repertoriul comportamentelor individului ce include comportamente
cum ar fi: reflexele, tropismele, comportamente instinctuale, preferinta pentru
diferite categorii de stimuli. Aceste comportamente nu sunt asociate cu invatarea.
Maturare = organisme programate biologic intra in functiune independent de invatare.
Intre aceste mecanisme se includ: capacitatea de insusire a limbajului, capacitatea
de a gandi abstract.
Ingerarea unor substante poate modifica semnificativ comportamentul individului
fara ca aceste modificari sa fie confundate cu invatarea.
19-10-2001
EVOLUTIA ABORDARILOR STIINTIFICE IN CEEA CE PRIVESTE PSIHOLOGIA DEZVOLTARII
In legatura cu natura umana au fost facute inca din antichitate o lunga serie
de ipoteze, precizari. Abordarile stiintifice sunt de semnalat in secolul XIX.
In aceasta perioada o serie de personalitati au aceasta idee: sa observe si
sa inregistreze evenimente, episoade, schimbari semnificative legate de proprii
lor copii. Multe personalitati ajung sa si publice aceste observatii ce au fost
numite “biografii infantile”. Charles Darwin – 1877 – fiul sau William Erasmus.
Darwin a realizat observatiile din perspectiva credintei pe care o avea ca numeroase
elemente tinand de dezvoltarea psihica a copiilor vor putea sa furnizeze informatii
privind dezvoltarea speciei. Parintele psihologiei dezvoltarii este Stanley
Hall Granville – primul care dezvolta si publica in acest domeniu. Utilizeaza
pentru prima oara chestionarul. Incepe prin a elabora un numar enorm de intrebari
despre o foarte larga varietate de aspecte de dezvoltare, intrebari pe care
le adreseaza unui numar mare de copii, iar prelucrarea rezultatelor acestui
chestionar il face sa descopere cresterea deosebit de rapida a capacitatii de
intelegere pe parcursul copilariei si faptul ca logica utilizata de copii are
foarte putine legaturi cu logica adultilor. Rezultatele le publica in “Continutul
mintilor copiilor”. Lucrarea sa de referinta este “Adolescenta” – 1904. De la
Stanley Hall si pana azi a ramas dominanta conceptia ca adolescenta e inuditabil
caracterizata de conflicte dramatice, inclusiv conflictul intre generatii. Mai
tarziu publica un volum despre varsta a treia. Toate perioadele semnificative
ale dezvoltarii umane erau importante. Cercetarile s-au concentrat preferential
asupra copilariei, adolescentei si varstei a treia cu manifestarea unui interes
mai redus pentru varstele adulte.
In ultimele patru decenii se contureaza o perspectiva mai echilibrata, caracterizata
de urmatoarele note definitorii:
• dezvoltarea se produce pe toata durata vietii;
• dezvoltarea e multidirectionala;
• dezvoltarea presupune atat castiguri, cat si pierderi;
• dezvoltarea e caracterizata de un inalt nivel de plasticitate (capacitatea
de adaptare si schimbare ca urmare a interactiunilor cu mediul);
• dezvoltarea e influentata de contextul istoric;
• dezvoltarea e influentata de o multiplicitate de factori;
• intelegerea dezvoltarii presupune contributia de cercetare si de construire
teoretica a mai multor discipline stiintifice.
PERSPECTIVELE STIINTIFICE ASUPRA DEZVOLTARII UMANE
Psihologie: schimbarile tipice asociate cu modificarea varstei cronologice,
la nivelul abilitatilor cognitive, emotionale. Stabilitatea sau susceptibilitatea
la schimbare a caracteristicilor individuale si explicatiile care pot fi avansate
in legatura cu acestea.
Antropologie: contextele culturale care influenteaza dezvoltarea si mai ales
diferentele din cadrul anumitor culturi privind practici cum ar fi cresterea
copiilor, ingrijirea batranilor.
Stiintele educatiei: intre ce limite e legitim sa se incerce influenta favorabila
a dezvoltarii si cu ce mijloace? Cine e indreptatit sa formuleze obiective de
dezvoltare si in ce domenii? Cum pot fi organizate resursele, contextele si
evenimentele pentru a se maximiza influentele favorabile asupra dezvoltarii?
Sociologie: ce asteptari are sistemul social fata de indivizii umani la diferite
varste sau in diferitele perioade ale dezvoltarii? Ce roluri sociale sunt asumate
si dezactivate pe parcursul vietii? Cum sunt indivizii umani influentati de
institutiile sociale si de schimbarile petrecute la nivelul acestor institutii?
Biologie: mecanismele fiziologice care stau la baza cresterii si imbatranirii
celulelor si organelor, ca si de modificarile functiilor organelor o data cu
varsta.
Istorie: aspectele legate de schimbarile care au loc cu dezvoltarea de-a lungul
unor intervale de timp semnificative.
Economie si ecologie: plasarea dezvoltarii in context economic, social si familial
(care e natura familiei si in ce masura relatiile familiale influenteaza dezvoltarea
individuala).
Concluzii: specialistul in dezvoltare trebuie sa fie interesat in a valorifica
rezultatele investigatiilor sale intr-un context interdisciplinar.
OBIECTIVELE GENERALE ALE INVESTIGATIEI STIINTIFICE IN PSIHOLOGIA DEZVOLTARII
Orice elemente stiintifice pe langa orientarea sa generala de a se raporta
la fapte, de a genera teorii, de a concretiza teoriile in ipoteze, de a testa
ipotezele, de a renunta la teoriile ale caror ipoteze sunt infirmate, nu vizeaza
si un set de obiective extrem generalizate:
• descrierea (identificarea si descrierea sistematica a seturilor de schimbari
care se constituie in pattern-uri normale ale dezvoltarii ca si a limitelor
de variatie a caracteristicilor individuale). Optiuni: izolarea unei anumite
dimensiuni a dezvoltarii; descrierea tabloului general de evolutie al acestei
dimensiuni pe tot parcursul vietii; descrierea integrata. Avantaje si dezavantaje:
coerenta descrierii si accentuarea fie a normelor de varsta, fie a variatiilor
individuale si a caracterului hallist al dezvoltarii.
• explicarea (identificarea factorilor determinanti ai dezvoltarii, fie ca aceasta
actiune independenta, fie impreuna cu altii);
• predictia (anticiparea de caracteristici viitoare pornind de la caracteristici
prezente sau formularea de predictii privind caracteristici probabile ale unei
persoane avand o anumita varsta cronologica si un anumit sex);
• optimizarea (fundamentarea stiintifica a demersurilor de influentare favorabila
a dezvoltarii).
PERIODIZAREA DEZVOLTARII
1. Atat la nivelul indivizilor cat si la nivelul tuturor culturilor dezvoltarea
nu e considerata a fi monolitica, nediferentianta, jalonata doar de momentele
nasterii, conceptiei si mortii.
2. Viziunea asupra numarului duratelor si caracteristicilor diferitelor persoane
ale dezvoltarii poate fi foarte diferita atat la nivelul unor indivizi ce evolueaza
in acest context cultural cat si la nivelul diferitelor culturi.
PERIOADELE EDUCATIVE
1. Perioada prenatala
2. Perioada perinatala
3. Perioada primei copilarii (2-6 ani)
4. Perioada celei de-a doua copilarii (6-12 ani)
5. Adolescenta (12-20 ani)
6. Tineretea (20-40 ani)
7. Maturitatea (40-65 ani)
8. Senectutea (peste 65 ani).
26-10-2001
DEMERS STIINTIFIC
• Standardizarea;
• Elaborarea de teorii;
• Generarea de teorii trebuie sa fie urmata de generarea de ipoteze;
• Ipotezele trebuie testate;
• Trebuie sa se renunte la teoriile ale caror ipoteze nu sunt confirmate.
Doua perspective: transversala (cercetarea se desfasoara intr-o perioada de
timp rezonabil, demersul cercetarii aplicandu-se la mai multe grupuri de studenti);
longitudinala (un singur grup de subiecti testati in timp).
Avantajele si dezavantajele sunt influentate de o serie de factori:
• Efectul de varsta - pe masura modificarii varstei cronologice vor interveni
modificari si la nivelul membrilor;
• Efectul de cohorda – concept demografic, indivizii nascuti in anumiti ani;
• Momentul investigatiei – evenimente istorice semnificative in derulare isi
pot pune amprenta in modul de desfasurare a multimii.
Abordarea transversala:
1. Avantaje:
• Se economisesc resursele si timpul;
• Nu presupune colaborare de lunga durata intre cercetatori sau intre cercetatori
si subiecti;
• Nu presupune masuri speciale de consemnare si reactivare a resurselor echipelor,
datelor de cercetare in intervalele dintre investigatii.
2. Dezavantaje:
• Factorii sunt expresii de situatii, subiecti cu aceeasi varsta cronologica,
dar care prezinta diferente individuale;
• Nu poate surprinde detalii asociate cu evolutia cronologica a integritatii
de cercetare.
Perspectiva longitudinala:
1. Avantaje:
• Pot fi identificate detalii de finete a evolutiei entitatii investigate inclusiv
elemente de continuitate;
• Rezultatele nu sunt contaminate de variabile parazite, rezultate din neechivalenta
grupurilor de subiecti;
• Permite identificarea unor relatii de tip cauza-efect.
2. Dezavantaje:
• Consum crescut de timp si resurse;
• Risc crescut de intrerupere a cercetarii;
• Aparitia unor probleme asociate cu fluctuatia la nivelul echipei de cercetare;
• Probleme identice legate de grupurile de subiecti;
• Dificultati legate de monitorizarea si localizarea subiectilor de-a lungul
timpului;
• Asocierea unor probleme, a cercetarilor cu o singura investigatie si cu o
singura teorie;
• Reformarea ulterioara asupra inducerii in eroare.
Protectia participantilor – protejarea subiectilor de orice prejudicii. Recomandare
– in situatii in care cercetarea nu are siguranta protejarii de prejudicii va
trimite o scrisoare unor colegi ca sa-i investigheze pe subiecti. Principiul
confidentialitatii – respectarea confidentialitatii individuale a rezultatelor
obtinute de subiecti.
TEORII ALE DEZVOLTARII
O teorie este rezultatul unei incercari de a organiza si interpreta datele
cunoasterii existente. In scopul de a identifica relatii cauzale, legi, furnizarea
de informatii si formularea de predictii.
Jean Piaget – teoria dezvoltarii: ca si alti psihologi care au lasat in urma
o opera s-a evidentiat inca din copilarie (publica un studiu la 11 ani intr-o
revista). Devine doctor in stiinta la 20 ani, traieste 84 ani fiind foarte activ
(scriind carti, participant la coferinte, dand doctorate). Se instaleaza in
psihologie datorita unei consistente teoretice ale dezvoltarii cognitive. Pana
la Piaget singura teorie semnificativa in acest domeniu era o teorie care fusese
dezvoltata de Stanley Hall si care pornea de la teoria evolutionista a lui Darwin.
Aceasta teorie pornea de la ideea ca un individ uman cu cat are o varsta mai
mica cu atat e mai asemanator din punct de vedere cognitiv cu stramosii antropoizi,
pe masura ce copilul creste ajunge la nivelul de neandertal, mai avanseaza ajungand
la nivelul homosapiens. Exista o ordine, o regularitate in dezvoltarea cognitiva.
El a primit doua impulsuri in dezvoltare:
1. perioada in care a lucrat in tinerete in laboratorul lui Binet Alfred (a
constituit baza de la care ulterior s-a dezvoltat testul Stanford Binet). In
timp ce toti membrii echipei de cercetare erau interesati de raspunsurile corecte,
Piaget era interesat de cele gresite facand constatarea ca aceste greseli pareau
a fi sistematice, constante – existenta unui pattern al dezvoltarii cognitive;
2. utilizarea de catre el a unei metode care ii este proprii si a fost numita
observatie clinica – constata ca exista o perioada in dezvoltarea indivizilor
umani in care realitatea nu este pentru acestia permanenta, realitatea exista
numai in masura in care e perceputa si isi inceteaza existenta o data ce nu
mai e perceputa.
Primul concept important al teoriei sale este obiectul permanent – ajunge sa
formuleze alte concepte pentru teoria lui, respectiv conceptele de centrare
si egocentrism. Prin centrare = capacitatea de abordare mentala a unui singur
aspect, a unei situatii. Prin egocentrism = centrarea asupra propriilor perceptii
sau actiuni insotite de absenta constientizarii perceptiilor sau actiunilor
altora.
Ulterior el constata ca obiectele (lumea) capata permanenta prin intermediul
unui proces pe care o denumeste reprezentare.
El constata ca efectuarea repetata a unor actiuni (directionarea privirii catre
obiect si schimbarea privirii de la obiect si producerea repetata de consecinte)
va avea drept efect construirea unei reprezentari, adica a unui model a realitatii
mai intai strict in termenii actiunilor si consecintelor acestora. Aceste reprezentari
sunt considerate de Piaget a fi inconstiente in sensul ca nu sunt constientizate
de catre copii, existenta acestora.
Piaget apreciaza ca un pas inainte in construirea reprezentarii este datorat
a ceea ce el numeste functii simbolice, care este importanta deoarece permite
interalizarea la nivel de reprezentare a inlocuirii unui obiect prin altul.
Al doilea concept deriva din pozitia principiu potrivit careia orice organism
biologic este caracterizat de organizare care ii trimite sa se autoregleze,
sa interactioneze eficient cu mediul. Piaget extinde aceasta pozitie asupra
copiilor si concluzioneaza ca interactiunea dintre acestia si mediu au drept
rezultat organizari mentale care permit ordonarea si clasificarea stimulilor
evenimentelor, gandurilor ca si efectuarea de actiuni.
Ajunge la concluzia ca procesele cognitive ale copiilor devin progresiv tot
mai organizate in structuri pe care el le denumeste “scheme”. Din perspectiva
lui schemele pot fi de doua tipuri:
• scheme senzorio-motorii – include asemenea activitati (suptul, extensia bratelor,
directionarea privirii, prehensiunea, deschiderea unei cutii);
• scheme conceptuale – include concepte cum ar fi timpul, spatiul, cauzalitatea.
Piaget era convins ca posesia unei scheme se constituie in elementul motivator
pentru utilizarea repetata a acesteia independent de satisfacerea unei nevoi
(nevoia de hrana). El este convins ca o data ce procesele cognitive sunt suficient
de organizate pentru a-si fi facut aparitia schemele incepe sa se manifeste
procesul de adaptare cu cele doua laturi importante ale sale - asimilarea si
adaptarea.
09-11-2001
Piaget intelege procesul prin care sunt prelucrate informatiile din mediu avand
drept consecinta furnizarea raspunsurilor prin scheme aferente.
Daca un copil se afla in posesia unei scheme conceptuale rezulta ca o confruntare
repetata cu realitatea va duce la necesitatea restructurarii acestei scheme.
Acomodarea reprezinta restructurarea schemelor pentru a se adapta la conditiile
societatii.
Conceptul de studiu: studiul este o per… in care un set de scheme se afla in
echilibru
( Piaget).
Studiu:
- senzorii umani -Primul nivel e viata este constituit de intervalul cu care
se succed acest stadiu de viata. Coordonarea impulsurilor senzoriale cu activitatile
motorii.
Caracteristica –spre a doua jumatate a acestei perioade lumea incepe sa fie
vazuta ca o permanenta , realitatea acum se centreaza pe existenta in momentul
in care dispare din campul perceptiv.
Limitarea capacitatilor de reprezentare la aici si acum la propriile perceptii
Ex: imaginea mentala despre hiena este strict legata de impulsurile senzoriale
legate asociate cu prezenta efectiva a acestora .
Din punctul de vedere al lui Piaget acest stadiu se imparte in 6 substadii.
1. Substadiul actelor reflexe; limitele cronologice sunt de la nastere la 6
saptamani; principalele reactii ale copilului la stimuli sunt reprezentate de
actele reflexe programate biologic fara a se programa distinctia dintre stimuli
care declanseaza actele reflexe.
2. Limitele cronologice ale substadiului reactiilor circulare primare prin care
se efectueaza repetarea unor actiuni care au fost pentru prima oara depistate
accidental si care au produs un rezultat satisfacator (ducerea degetului la
gura pentru suptie va da nastere la actiuni repetate de acest gen). Acceptiunea
primara este legata de faptul ca aceste actiuni sunt primele care apar. Spre
sfarsitul acestui substadiu schemele vizuale si auditive se manifesta cu un
nivel semnificativ de coordonare astfel incat copilul devine capabil sa directioneze
privirea catre sursa unde sunt.
3. Substadiul reactiilor circulare secundare: copilul devine capabil sa includa
obiecte in cadrul unor reactii circulare astfel incat copilul va fi capabil
sa realizeze treptat o actiune asupra unui obiect care a avut o satisfactie
satisfacatoare. Piaget spunea ca deocamdata nu se poate vorbi de o subordonare
a actiunilor in raport cu scopurile ci doar de o repetare.
4. Substadiul coordonarii schemelor secundare (8-12 luni). Piaget apreciaza
ca isi face aparitia diferentierea scopurilor de mijloacele eficiente pentru
realizarea acestora astfel incat copilul este capabil sa-si coordoneze actiunile
in vederea realizarii unor scopuri (copilul poate lasa sa cada un obiect pentru
a provoca un zgomot). Spre sfarsit copilul devine evident constient de faptul
ca obiectele sunt permanente. La nivelul acestui stadiu un obiect care a disparut
din campul perceptiv va fi mai frecvent cautat in locul in care a fost gasit
mai inainte.
5. substadiul reactiilor circulare tertiare (12-18 luni) este caracterizat de
explorarea activa a cunostintelor propriilor actiuni, copilul introducand deliberat
modificari ale propriilor gesturi, poate lasa sa cada in mod repetat un obiect
de la diferite inaltimi sau poate modifica pozitia bratelor. Spre sfarsitul
acestui stadiu copilul devine capabil sa deduca pozitia in care va fi gasit
un obiect care a disparut din punctul perceptiv pornind de la directia in care
se deplasa obiectul.
6. Substadiul debutului gandirii (18-24 luni). Principalul progres este depasirea
granitelor lui “aici si acum” devenind evidenta capacitatea copilului de a combina
diferite reprezentari in vedera atingerii scopului. In acest substadiu copilul
poare rezolva probleme simple fara a trece printr-o perioada de incercare-eroare.
El poate manifesta comportamente care sugereaza gandirea solutiei unor probleme.
El devine capabil sa indeparteze un obiect din dreptul unei usi inainte de a
deschide usa. La nivelul acestui stadiu devine evidenta prezenta reprezentarilor
simbolice ca si utilizarea acestora prin limbaj si prin jocuri simbolice. Copilul
devine capabil sa imite comportamente pe care le-a observat la persoanele in
varsta.
• Stadiul preoperational 2-6 ani. Principalul progres care este realizat de
copil este ca lumea inconjuratoare incepe sa fie consistent reprezentata in
plan intern prin intermediul simbolurilor. Simbolurile vor fi verbale si permit
copilului sa solicite obiecte , sa comunice intentii dar pot fi si de alta natura
devenind jocurile simbolice. Spre inceputul stadiului simbolurile vor fi putenic
dependente de activitati sau similaritati de ordin fizic pe masura inaintarii
in acest stadiu ele devenind tot mai putin dependente de asemenea similaritati.
Din punctul de vedere al lui Piaget operatiile sunt reprezentari mentale ale
unor scheme active. Denumirea utilizata –stadiul preoperational- nu semnifica
ca la nivelul acestui stadiu nu sunt prezente operatiuni mentale. El utilizeaza
aceasta sintagma pentru a sublinia faptul ca operatiile mentale se desfasoara
cu dificultate impuse de operarea cu simboluri. Sintagma preoperational ne spune
ca operatiile nu sunt coordonate. Piaget considera ca gandirea preoperationala
este caracterizata de o serie de limitari. In acest stadiu copilul va avea mari
dificultati in a intelege ca lichidul turnat dintr-un recipient in altul se
conserva din punctul de vedera al cantitatii chiar daca sunt la nivele diferite.
Cauzele pentru care copilul are dificultati: se afla in caracteristicile gandirii
preoperatorii si anume 1. centrare-atunci cand este confruntat cu o problema
copilul va avea tendinta sa se centreze pe un singur aspect al acestuia si sa
le neglijeze pe celelalte; 2. absenta reversibilitatii. In acest stadiu copilul
nu poate reface mental in sens invers sucesiunea de actiuni interiorizata la
nivel de reprezentari, el nu poate reconstitui actiunea invers; 3. egocentrism
la nivelul acestui stadiu copilul va avea tendinta sa intinda propriul sau unghi
de vedere asupra intregii realitati fizice si asupra tuturor celorlalte persoane
facand abstractie de existenta altor puncte de vedere decat al sau. La nivelul
acestui stadiu copilul alege fotografia care reprezinta imaginea asa cum o vede
el; 4. animismele: tendinta copilului de a proiecta asupra obiectelor, trairi
emotionale, motive si comportamente caracteristice pentru oameni. Frecvent copilul
va explica ca soarele da lumina pentru ca oameni sa poata vedea, ca se misca
o data cu copii pentru ca vrea sa vada ce fac ei, si ca ninge pentru ca ei sa
se poata juca. Cateva din datele de cercetare care adauga noi culori: copii
sunt mult mai expliciti cand spun ceva atunci cand nu sunt legati la ochii.
• Stadiul operatilor concrete (6-11-12 ani). La nivelul acestui stadiu care
coincide si cu primii ani de scoala apare dezvoltarea remarcabila a capacitatii
copiilor de a invata atat in legatura cu realitatea dar si cu ei insisi. Progrese
remarcabile se realizeaza in privinta capacitatii copiilor de a opera mental
cu concepte si de a procesa informatii. Operatiunile mentale sunt coordonate
eficient, intelegerea operatiunilor concrete fiind utilizata de Piaget pentru
a sublinia faptul ca operatiunile mentale sunt inca puternic legate de realitatea
fizica si de momentul prezent. Acestea permit rezolvarea cu succes la nivelul
acestui stadiu a problemelor de conservare. El constata insa ca nu toate problemele
de conservare sunt rezolvate cu succes in aceasta perioada.
Conservarea cantitatii ca problema incepe sa fie reolvata cu succes interior
(6-7ani) iar conservarea lungimii pe la 12-14ani. Operatiile mentale sunt caracterizate
de reversibilitate.
• Stadiul operatiilor formale 12-18 ani. Pana la varsta de 20 de ani cei mai
multi indivizi ajung la acest stadiu. Inceputul coincide cu adolescenta. Piaget
constata ca in aceasta perioada adolescentii dobandesc capacitatea de a gandi
asupra propriilor lor ganduri si capacitatea de a imagina diferite alternative
de evolutie a unei situatii. Adolescentii pot restructura mental informatii
pentru a-si putea facilita intelegerea informatiilor. De asemenea pot transfera
strategii de rezolvare a unor probleme dintr-un domeniu in altul, constata ca
ei isi pot actualiza aceste capacitati independent de obiectele sau evenimentele
realitatii. Ei devin capabili sa rationeze in termeni logici si abstracti. Devin
capabili sa rezolve probleme de tipul “toti serpii cu trei picioare sunt rosii/
eu am un sarpe cu doua picioare. Ce culoare are sarpele meu? rezulta refuz de
cooperare”. In ciuda convingerii lui Piaget ca toti indivizii pana la 20 de
ani patrund in acest stadiu , realiatea este diferita. Exista studii care evidentiaza
faptul ca indivizii umani care obtin rezultate sub medie nu ajung la acest stadiu.
16-11-2001
TEORII STADIALE ALE DEZVOLTARII
TEORIILE STADIILOR PSIHOSOCIALE ALE LUI ERIC ERIKSON
Studiaza: militari, grupuri de militanti pentru drepturile omului, indieni.
Concluzie: dezvoltarea presupune parcurgerea unei serii de stadii a caror configuratie
si ordonare sunt guvernate de un principiu denumit “principiul epigenetic al
maturarii”. Exista predispozitii native ce determina indivizii umani sa se confrunte
cu conflicte sau crize in momentul in care aceste predispozitii sunt activate
de conditii specifice din mediu.
In configurarea dezvoltarii e important atat mediul (reflectat in denumirea
teoriei sale) cat si ereditatea (situatie reflectata in principiul evocat ca
fiind la baza dezvoltarii umane).
Fiecare stadiu e caracterizat de: o sarcina de dezvoltare si un conflict exprimat
intotdeauna prin doua sintagme polare. Solutionarea favorabila a crizei apare
atunci cand e realizata sarcina de dezvoltare a fiecarui stadiu, creandu-se
astfel premisele pentru trecerea in stadiul urmator.
Primul stadiu e identificat prin cuplul de alternative polare incredere-neincredere,
cu limite cronologice de la nastere – 1an si jumatate. Sarcina de dezvoltare
caracteristica e edificarea atasamentului fata de mama sau principala sursa
de ingrijire. Criza copilului e una de incredere, fiind vorba de incredere in
persoana de care este dependent pentru satisfacerea nevoilor vitale. Cand nevoile
copilului sunt satisfacute pe masura manifestarii lor, iar parintii sunt afectuosi,
protectivi, disponibili pentru joc si interactiune lumea va fi privita ca un
mediu sigur, previzibil – se va dezvolta o atitudine fundamentala de incredere
fata de aceasta (caracteristica pentru toate stadiile ulterioare). Daca ingrijirea
ce ii este acordata e inconsistenta, presarata cu momente negative va dezvolta
o atitudine fundamentala de neincredere.
Stadiul doi: “autonomie – indoiala de sine” – 1 an si jumatate – 3 ani. Sarcina
de dezvoltare = obtinerea unui control minimal asupra propriei persoane si asupra
mediului (prin controlul propriilor procese de eliminare a reziduurilor digestive
si explorarea activa a mediului). Criza cu care e confruntat copilul e tot una
de incredere, insa, de data aceasta e vorba de increderea in sine. In al doilea
an al vietii copiii utilizeaza intens si cu placere aparatul locomotor. Daca
parintii sunt permisivi fata de aceste activitati copilul va invata sa fie autonom,
sa actioneze independent. Daca parintii sunt neincrezatori, nerabdatori, daca
intervin frecvent pentru a face ei acele activitati pe care vrea sa le faca
copilul, acesta va dezvolta o atitudine fundamentala de neincredere in propriile
sale capacitati.
Stadiul trei: identificat in cuplul “initiativa-culpabilitate”, 3-6 ani. Sarcina
de dezvoltare: raportarea sistematica a activitatii la scopuri proprii. In nici
o alta perioada a existentei sale individul uman nu e atat de dornic de a invata.
Consecinta: bombardarea neincetata a parintilor cu intrebari, angajarea in activitati
fizice indraznete si uneori riscante. Daca i se raspunde la intrebari si i se
acorda libertatea actiunii copilul va tinde sa-si asume din ce in ce mai frecvent
initiative. Daca parintii nu au rabdare, daca au tendinta de a-l face pe copil
sa creada ca intrebarile sau actiunile sale sunt fie inoportune, fie riscante,
atunci copilul va dezvolta o atitudine fundamentala de culpabilitate in raport
cu propriile impulsuri si dorinte.
Stadiul patru: “industry (competenta) – inferioritate”, 6-12 ani. Sarcina de
dezvoltare: abilitati sociale, locomotorii si de invatare sistematica. Constata
ca pentru copil primii ani de scoala reprezinta “varsta lui Robinson Crusoe”
(entuziasmul descrierii activitatilor pe insula) are ecouri intense in trairile
afective legate de debutul propriei identitati. Copilul ajutat de faptul ca
a realizat progrese semnificative din punct de vedere cognitiv, e foarte interesat
de modul cum sunt construite obiectele ce-l inoconjoara si functiile lor. Daca
parintii il vor incuraja sa construiasca diverse lucruri, daca il vor recompensa
pentru eforturi – orientare stabila catre competenta sau catre harnicie. Dar
daca ei considera eforturile copilului lipsite de importanta si deranjante va
dezvolta o orientare catre neangajarea sistematica in eforturi constructive.
Stadiul cinci: “identitate-confuzie de identitate”, 12-20 ani. Sarcina de dezvoltare:
tranzitia de la statutul de adolescent catre cel de adult si dobandirea unei
prime versiuni a identitatii proprii. Constata ca aceasta perioada ce debuteaza
cu schimbarile revolutionare asociate pubertatii si continua cu explorarile
active a diferite seturi de componente de rol, aduce pe primul plan gasirea
de raspunsuri la intrebari ca: “Cine sunt eu?”, “Care e menirea mea in lume?”,
“Care sunt mijloacele legitime prin care optezi sa imi realizez obiectivele?”.
Gasirea de raspunsuri satisfacatoare presupune integrarea unei game foarte variate
si adesea contradictorii de perceptii despre sine si de perceptii ale altora
despre sine intr-o structura coerenta: propria identitate. Nerealizarea sarcinii
de dezvoltare are consecinte: intampinarea de dificultati; incapacitatea totala;
incapacitatea de a adopta decizii privind propriul viitor, asumarea de responsabilitati
sau chiar edificarea unei personalitati deviante sau negativa.
Stadiul sase: “intimitate-izolare”, 20-40 ani. Sarcina de dezvoltare: edificarea
unor rapoturi de prietenie, dragoste, caracterizate de intimitate. Din punctul
de vedere al lui Erikson intimitatea presupune fuzionarea libera a identitatilor
fara a exista teama pierderii acestor identitati. Eric Burn: “intimitatea este
o relatie a carei caracteristica e lipsa manipularii, relatie in care fiecare
da si primeste, pornind de la optiuni personale si nu de la calcule privind
posibilele beneficii psihologice sau de alta natura”. Tot Burn considera ca
intimitatea e forma ideala de traire a vietii (cele mai mari recompense, dar
si cele mai mari riscuri). Alternativa nefavorabila, deschisa celor ce refuza
sa accepte limitari ale propriei independente sau riscurile intimitatii este
aceea a izolarii sau a solitudinii.
Stadiul sapte: “generativitate-stagnare”, 40-65 ani. Sarcina de dezvoltare:
formularea si realizarea unor obiective amplasate dincolo de limitele propriului
sine si raportate la elemente ca: familia, cariera profesionala, societatea
in ansamblu. Asemenea activitati pot fi la fel de bine cercetari care revolutioneaza
cunoasterea intr-un anumit domeniu sau cresterea si educarea copiilor. Toate
institutiile sociale valorizeaza si recompenseaza generativitatea constituind
un stoc de cunoastere, de abilitati, de atitudini care sa furnizeze suport si
orientare pentru noile generatii. Indivizii umani pot gasi in orice cadru institutional
multiple oportunitati pentru angajarea in activitati ce presupun generativitate.
Cand sarcina dezvoltarii nu e realizata alternativa e limitarea fara speranta
la propriile interese.
Stadiul opt: “integritate-disperare”, 65 ani… Interpretarea rezulta din faptul
ca individul poate privi retrospectiv propria existenta cu satisfactie fiind
capabil sa accepte atat propriile succese cat si insuccesele. Daca aceasta situatie
nu-si face aparitia constatarea faptului ca nu mai exista timp pentru operarea
unor schimbari, a adoptarii de noi obiective, conduce catre disperare. Individul
e dezgustat de viata si dispretuieste pe ceilalti; imagine de sine negativa
ce nu mai poate fi modificata.
Realizarea cu succes a fiecareia dintre sarcinile de dezvoltare ale celor 8
stadii va conduce la achizitionarea de om a ceea ce a numit “8 virtuti”; constatand
ca punctul de plecare al sintagmei in latina avea conotatii legate de violenta
le-a redenumit “strength”:
1. speranta (deriva din incredere, stadiul 1);
2. vointa (deriva din autonomie, stadiul 2):
3. orientarea spre scop (initiativa, stadiul 3);
4. competenta (realizarea sarcini, stadiul 4);
5. fidelitatea (identitate, stadiul 5);
6. dragostea (intimitate, stadiul 6);
7. protectia si ingrijirea altora (generativitate, stadiul 7);
8. intelepciunea (integritate, stadiul 8).
TEORIA LUI FREUD
Concepte fundamentale: instinct = fundamentul este ca energia fizica si energia
psihica au aceeasi natura si se pot transforma una in alta. Instinctele sunt
considerate componente ale energiei psihice rezultate din transferul energiei
fizice. Fluxurile energiei psihice au nevoie de obiecte specifice asupra carora
sa se directioneze. Fixarea de un obiect = catepsis obiectual.
Cathexis. Instinctele energizeaza si directioneaza componenta al carei obiectiv
e satisfacerea nevoilor generate de instincte. Nevoile nesatisfacute – tensiuni
pe care componenta incearca sa le reduca sau sa le elimine. Prezenta tensiunilor
e neplacuta, iar eliminarea lor e placuta. Principiul placerii – tendinta oamenilor
de a mentine tensiunile la un nivel minimal. Instinctele (surse de energieale
personalitatii) pot fi grupate in doua instincte fundamentale: eros – nume generic
pentru instinctele vietii care tind sa combine tot mai multe substante vii in
unitati vitale tot mai extinse. Ex: conservarea sinelui, conservarea speciei,
iubirea de sine, iubirea pentru obiecte exterioare sinelui (energia psihica
caracteristica pentru instinctele vietii = libido).
23-11-2001
Freud utilizeaza denumirea “tanatos”pentru instinctele distructive ale mortii,
instinctele care au tendinta sa repete situatia premergatoare aparitiei vietii,
urmand descompunerea entitatilor vii in elemente anorganice si comportandu-se
ca si cum scopul ultim al vietii ar fi moartea. Intre instinctele mortii, Freud,
enumera: agresivitatea si situatia in care aceasta este dirijata spre propria
persoana si de asemenea compulsiunea repetitiva adica tendinta de repetarea
automata a unor comportmanete, utilizate in situatii trecute pentru a obtine
un mai bun control asupra acestor situatii .
Dupa Freud instinctele vietii si ale mortii pot functiona atat coordonat cat
si in opozitie unele fata de altele, el ajungand in ultima parte a vietii sale
la concluzia ca intreaga istorie a civilizatiei umane poate fi reprezentata
in termenii conflictului dintre”eros si thanatos”.
Conceptele de constient si inconstient. Freud porneste de la constatarea ca
o portiune foarte importanta a vietii psihice se deruleaza dincolo de limitele
constientului si ca inconstientul influenteaza comportmentul indivizilor umani
. Inconstientul este conceput de Freud mai degraba ca o calitate a materialelor
psihice, mai curand decat ca o zona a psihicului sau personalitatii. Inconstientul
contine pe de o parte materiale si experiente la care constientul nu are acces
dar si elemente la care accesul constientului poate fi realizat cu relativa
facilitate.
Materialele interzise constientului au capatat aceasta calitate fie datorita
faptului ca nu au fost niciodata constiente, fie ca au fost refulate de la nivelul
constientului. Materialele psihice la care constientul poate obtine acces fac
parte dintr-o zona a inconstientului pe care Freud o denumeste “preconstient”.
Materialele psihice pot ramane la nivelul preconstientului fara a provoca tensiuni
excesive pentru individ si pot fi eventual constientizate fara asistenta externa.
In schimb materialele depozitate la nivelul inconstientului vor tinde in permanenta
sa obtina acces la nivelul constientului deformate sau deghizate cum ar fi prin
intermediul viselor sau actelor ratate.
Constientul poate fi reprezentat, crede Freud , ca un “organ de simt” destinat
perceperii calitatilor psihice. Spre deosebire de inconstient , constientul
nu are memorie. Materialele psihice prezente la nivelul constientului provin
fie din realitatea externa prin intermediul analizatorilor si perceptiei , fie
de la nivelul inconstientului si preconstientului prin constientizare.
Structura personalitatii. Din punctul de vedere al lui Freud personalitatea
umana este o rezultanta a interactiunii a trei subsisteme:
• ID- reprezentat de sistemul originar din care s-au diferentiat ulterior celelalte
doua. Elementele sale constitutive sunt in principal instincte sau pulsiuni
care sunt mostenite si care furnizeaza energia psihica necesara pentru functionarea
intregului sistem al personalitatii. Principalul sau obiectiv este satisfacerea
nevoilor instinctuale in conformitate cu principiul placerii. Dupa Freud ID
reprezinta adevarata realitate psihica intrucat fiind limitat la experiente
interne ignora in totalitate realitatea. Procesele psihice derulate la nivelul
ID sunt denumite de Freud “primare” in sensul ca urmaresc satisfacerea imediata
a nevoilor instinctuale furnizand individului imagini mintale de obiecte necesare
satisfacerii acestor nevoi. ID nu are nici un fel de idee privind valorile,
principiile morale, binele sau raul. Componentele sale fiind adesea contradictorii
dar si condamante la coexistenta.
• EGO- Freud considera ca acesta a fost o portine a lui ID care a suferit modificari
ca urmare a influentelor externe, respectiv diferentierea si separarea lui EGO
de ID s-a datorat necesitatii luarii in considerare a restrictiilor impuse de
realitatea externa in cursul satisfacerii nevoilor instinctuale. EGO actioneaza
pentru satisfacerea sociala a impulsurilor utilizand procese psihice pe care
Freud le denumeste “secundare” cum ar fi perceptia, reprezentarea, gandirea
logica.
Ego e vazut de Freud ca fiind stapanul rational al persoanei, ca un mediator
intre cerintele imperative ale lui ID si realitate.
Ego utilizeaza suportul pe care il primeste din partea lui SUPEREGO si strategii
specifice pentru a transforma cerintele imperative ale lui ID in cerinte de
intensitate acceptabila. Ego nu poate functiona in lipsa energiei pe care i-o
furnizeaza ID si in consecinta va actiona mai curand pentru a-l satisface pe
acesta decat pentru a-l frustra. Freud considera ca cea mai mare parte a lui
Ego se afla in afara limitelor constientului.
• SUPEREGO Freud considera ca acesta a fost initial o portiune a lui Ego care
s-a diferentiat si s-a separat de acesta prin incorporarea pe standarde de comportament,
pe valori sociale de obligatii si cerinte in primii ani de viata si preponderant
ca urmare a influentelor parentale. SUPEREGO include de asemenea si rezultatele
unor influente nonparentale ca si propriile idealuri. Procesul prin care sunt
interiorizate la nivelul lui SUPEREGO standardele de apreciere si comandamente
sociale este denumit de Freud “introectie”. In cazul in care persoana incalca
aceste comandamente interiorizate resimte culpabilitate si isi autoadministraza
pedepse.
SUPEREGO actioneaza consecvent, uneori cu cruzime pentru a asigura respectarea
propriului sau cod moral fara a admite compromisuri fata de cerintele formulate.
In consecinta SUPEREGO este rational si in cea mai mare parte a timpului inconstient.
SUPEREGO este compus din doua subsistme :
1.constientul care contine setul de comportamente pentru care individul urmarea
a fi pedepsit
2.EGO-ul ideal care vizeaza comportamentul pentru care individul ar urma sa
fie recompensat.
DINAMICA PERSONALITATII. Din punctul de vedere al lui Freud functionarea personalitatii
ne supune tensiunii rezultate din conflictele permanente dintre nevoile instinctuale
pe de o parte ce cauta gratifiere imediata si fortele restrictive ale societatii
sau ale realitatii. Tensiunile dintre aceste doua categorii de elemente din
punctul de vedere al surselor pot fi grupate in patru categorii:
1. tensiuni rezultate din tensiunile fiziologice de crestere, frustrari, conflicte,
amenintari. Pentru gestionarea acestor diverse tipuri de tensiuni indivizii
utilizeaza o serie de strategii:
• Identificare . Aceasta presupune incorporarea in propria personalitate a unor
trasaturi a unei alte personae , inclusive modelarea propriului comportament
in conformitate cu comportamentul persoanei respective. Strategia identificarii
este eficienta pentru ca ID nu este capabil sa faca distinctia dintre realitate
si reprezentare. In consecinta daca EGO absoarbe prin interactiune unele sau
altele dintre caracteristicile unui “obiect” pe care ID il doreste pentru satisfacerea
nevoilor instinctuale, EGO poate directiona catre sine energie psihica suplimentara
pe care daca nu am utiliza aceasta strategie ID ar orienta-o spre obiecte exterioare.
• Deplasarea reprezinta transferul de energie psihica de la un obiect care reprezinta
alegerea initiala dar inaccesibil pentru un impuls instinctual catre un alt
obiect cu caracteristici apropiate, proces care si daca acest al doilea obiect
este inaccesibil poate fi repetat pana cand este gasit un obiect care satisface
impulsul instinctual si reduce tensiunea externa. Serii repetate de acutari
pot duce la cresterea complexitatii personalitatii care se invata sa caute si
sa gaseasca cu inventivitate noi modalitati de reducere a tensiunilor.
• Sublimarea reprezinta un caz particular al deplasarii avand de-a face cu deplasarea
energiei instinctuale spre obiecte sau actiuni socialmente acceptabile.
• Anxietatea care din punctul de vedere al lui Freud reprezinta o reactie de
pregatire pentru confruntare eficienta cu pericole si amenintari, reactie a
carui sediu se afla la nivelul EGO-ului. Freud identifica trei tipuri diferite
de anxietate: obiectiva-care este asociata cu pericolele reale din lumea externa;
morala- asociata cu consecintele conflictelor dintre Ego si SUPEREGO; anxietatea
nevrotica generata de teama ca impulsurile lui ID vor scapa de sub control cu
consecinte imprevizibile asupra pesonalitatii. Freud considera ca anxietatea
la origine este adaptativa presupunand un consum intensiv de energie psihica
astfel atunci cand anxietatea devine cronica, cand se manifesta pe perioade
de timp lungi, face necesara utilizarea de catre indivizi a unor mijloace de
gestionare a acestora. Modalitatile de gestionare a realitatii pot fi rationale
sau irationale. Intre mijloacele rationale se numara fuga, inhibarea sau conformarea
fata de indicatiile constiintei. Printre modalitatile irationale se numara:
Refularea (1.cand material e expulzat de la nivelul constientului in inconstient;
2. interzicerea accesului unui material de la nivelul inconstientului la constient)
refularea presupune un volum constant si semnificativ de energie psihica si
chiar in conditiile utilizarii continue de energie psihica pentru refulare,
materialele refulate vor cauta si uneori vor reusi sa aiba acces la constient.
Fixatia- cel mai frecvent utilizata dupa traumatisme psihice severe sau din
motive constitutionale in sensul ca sunt asociate cu ereditatea si se manifesta
prin aceea ca o cantitate semanificativa de energie psihica ramane blocata la
nivelul unui anumit stadiu de dezvoltare a personalitatii. Fixatia se obiectiveaza
prin dezvoltarea unor anumite “chipuri caracteriale”. Regresia- intoarcerea
efectiva a persoanei catre un punct de fixatie ceea ce inseamna nu atat ca individul
involueaza rapid catre o etapa anterioara de dezvoltare ci mai curand faptul
ca individul atunci cand este confruntat cu frustrari actualizeaza comportamentul
infantil caraceristic unei etape anterioare.
FORMATIUNE REACTIONARA SAU REACTIVA= o tendinta de aparare fata de amenintarea
unor impulsuri instinctuale prin adaptarea unor conduite opuse acestora spre
deosebire de cele normale , acestea fiind exagerate, spectaculoase, frecvent
dificil de explicat in termeni rationali.
PROIECTIE- prin ea EGO incearca sa solutioneze amenintarea unor impulsuri instinctuale
inacceptabile prin exteriorizare individul devenind foarte sensibil fie la prezenta
la altii a unor asemenea impulsuri fie atribuindu-le nejustificat.
Anxietatea este astfel redusa in primul rand prin inlocuirea unei amenintari
interne cu una externa mai putin reductibila si prin faptul ca pulsiunile inacceptabile
pot fi efectiv exprimate sub pretextul apararii fata de acestea.
Dezvoltarea personalitatii. Freud concepe dezvoltarea personalitatii in termenii
parcurgerii unei serii de studii pe care le denumeste “psihosexuale” . Pentru
acesta sintagma ”sexual” este utilizata cu referire la o serie de comportamente
si trairi afective incluzand impulsurile afective identificate generic prin
sintagma ”dragoste” cat si obtinerea de placere prin stimularea zonelor erogene.
Pentru ceea ce foarte multi oameni asociaza cu sexul Freud asociaza sintagma
”genital” si anume comportamentul a carui finalitate poate fi perpetuarea speciei.
Avand in vedere conotatia asociatiei data de Freud sintagmei “sexual” viata
sexuala a individului incepe imediat dupa nastere si Freud nu se referea la
viata “genitala “.
30-11-2001
Freud vede dezvoltarea personalitatii in termenii parcurgerii unei serii de
stadii pe care el le denumeste psihosexuale:
1. Stadiul oral (nastere-18 luni) – Freud constata ca prima sursa de placere
a individului uman este orala, in sensul ca este asociata cu buzele, cu limba,
cu gura in general, implicate in actul suptului. Principalul conflict al acestei
perioade rezulta din actiunea parintilor pentru intreruperea alimentarii naturale
– actiune de electie pentru dobandirea placerii respective. In cazul in care
se produce o fixatie pe aceasta perioada datorita unui caracter traumatic al
demersurilor de intarcare, de aici vor rezulta ulterior trasaturile a ceea ce
Freud denumeste caracter oral receptiv – pasivitate, interes pentru acumularea
de cunostinte sau posesiunea. Incepand aproximativ de la jumatatea stadiului,
actiunea ce furnizeaza placere orala inregistreaza o schimbare, trecand in prim
plan actiunea precum mestecatul sau muscatul. Fixatia pe aceasta perioada a
stadiului poate conduce la acumularea ulterioara a trasaturilor a ceea ce Freud
denumeste caracter oral sadic. Intre acestea: agresivitate, comportament manipulativ,
excese verbale, sarcasm.
2. Stadiul anal (18 luni-3 ani) – la nivelul acestui stadiu zonele care produc
copilului placere sunt preponderent rectul, anusul, vezica urinara, iar activitatile
asociate cu aceste zone si care produc placere sunt intr-o prima etapa cele
de eliminare a deseurilor de excretie si intr-o a doua etapa cele de retentie
a acestora. Principalele elemente conflictuale in acest stadiu deriva din eforturile
parintilor pentru regularizarea si socializarea episoadelor eliminatorii. In
cazul in care se accentueaza foarte puternic de catre parinti amanarea defecarii
si urinarii si copilul se conformeaza acestei interdictii, se vor acumula trasaturile
a ceea ce Freud denumeste caracterul anal retentiv. Intre acestea: hiperconformism,
obsesia pentru ordine si curatenie si pentru respectarea regulilor. Daca copilul
nu se conformeaza si incepe sistematic sa se revolte fata de interdictiile parentare
pot aparea ulterior trasaturi precum: ostilitatea, distructivitatea, autoritatea,
sfidarea sistematica a regulilor.
3. Stadiul falic (3-6 ani) – la ivelul acestui stadiu sunt aduse in prim plan
ca zone care produc placere sexuala organele genitale. Automanipularea acestora
este actiunea de electie producatoare de placere. La acest nivel se manifesta
complexele Oedip, respectiv Electra – caracterizate de fixatia obiectuala fata
de parintele de sex opus corelata cu gelozie si ostilitate fata de parintii
de acelasi sex. Freud crede ca sexualitatea infantila atinge in acest stadiu
cel mai inalt nivel de intensitate si crede de asemenea ca tot in aceasta perioada
incepe diferentierea manifestarilor comportamentale in functie de sex. O evolutie
favorabila la nivelul acestui stadiu conduce catre identificarea cu parintii
de acelasi sex in timp ce o evolutie nefavorabila poate conduce la fixarea pe
acest stadiu, ceea ce poate avea drept consecinte negative ulterioare impotenta,
frigiditatea sau homosexualitatea.
4. Perioada de latenta (6-12 ani) – constatarea lui Freud este aceea ca in aceasta
perioada impulsurile sexuale sunt cu deosebit succes inhibate, ca incep sa se
evidentieze inhibitii sexuale induse social, ca pot de asemenea sa apara manifestari
de sublimare ale impulsurilor sexuale. Copiii sunt cu deosebire interesati pe
de-o parte de jocuri, pe de alta parte de sporturi, in fiecare dintre cazuri
in compania unor parteneri de acelasi sex.
5. Stadiul genital (12 ani- moarte) – Freud face constatarea ca pubertatea reactiveaza
cu deosebita intensitate impulsurile pregenitale caracteristice pentru stadiile
anterioare. In cazul in care aceste impulsuri sunt deplasate si sublimate de
catre Ego este posibila trecerea persoanei in stadiul genital. Narcisismul caracteristic
pentru stadiile precedente se transforma in atasament fata de obiectul exterior
astfel incat de exemplu adolescentul poate sa iubeasca altruist. Apare de asemenea
atractia fata de sexul opus, pregatirea pentru casatorie si pentru intemeierea
unei familii proprii. Persoana se transforma din copilul narcisist in cautarea
de placere intr-un adult.
TEORIA LUI ABRAHAM MASLOW
Istoria personala – de la saracie si lipsuri a ajuns la maturitate la bunastare
si celebritate. Opera lui este caracterizata de credinta in tendinta represibila
a sinelui catre dezvoltare / actualizare.
Mediul – hrana si adapostul erau probleme reale de fiecare zi – opera lui evidentia
credinta ca nevoile fiziologice detin un rol foarte important cu deosebire in
situatia in care nu sunt satisfacute.
In copilarie a fost izolat; nu a avut prieteni si pentru faptul ca era singurul
evreu intr-o comunitate de crestini. Prietenii lui erau cartile. Aceasta situatie
poate fi pusa in legatura cu faptul ca nevoia de apartenenta, dragoste, stima
sunt foarte importante in contextul teoriei sale.
Tatal sau la 14 ani pleaca din Rusia si strabate pe jos / in caruta / vagoane
de marfa intreaga Europa. Atat de puternica era dorinta lui de a emigra in America
incat a tranversat Atlanticul. In legatura cu orientarea catre succes atat pentru
viata cat si pentru teoria lui Maslow. Maslow spunea in legatura cu copilaria
sa ca este o minune faptul ca nu a ajuns un adult psihotic. Si-a descris parintii
drept egoisti, narcisisti si nu s-a conformat dorintei tatalui de a studia dreptul
si de a nu se casatori cu fata de care se indragostise la 16 ani.
El descrie doua momente in care viata sa a inceput din nou: casatoria la 20
ani + inceputul studiilor de psihologie la Universitatea Wisconsin (psihologie
comportamentala) si cand asista cu ochii in lacrimi la o parada patriotica desfasurata
la scurta vreme dupa atacul de la Pearl Harbour. El declara ca acum s-a hotarat
sa se dedice unui nou fel de psihologie, respectiv unei psihologii care sa vizeze
cele mai inalte idealuri si potentialitati ale fiintei umane.
Caracteristicile individului actualizat:
• Perceperea eficienta a realitatii (1% dintre indivizi o ating) – persoanele
actualizate percep cu deosebita claritate realitatile fizice si umane, perceptiile
nefiind distorsionate de temeri sau dorinte. Maslow constata ca persoana actualizata
judeca cu mai multa acuratete pe cei din jur, reusind sa treaca dincolo de aparente
sau de mastile pe care ei considera potrivit sa le utilizeze.
• Acceptarea propriului Sine, a celorlalti, a realitatii in general – el constata
ca persoanele ajunse la acest nivel de dezvoltare au mult mai putine dificultati
decat celelalte sa accepte propriile slabiciuni / imperfectiuni ca si pe cele
ale celorlalti. Ei manifesta mai putin nevoia de a distorsiona in sensul de
a imbunatati propria imagine si nu resimt culpabilitate excesiva in raport cu
propriile imperfectiuni.
• Spontaneitate si naturalete – are in vedere faptul ca propriile emotii / opinii
nu sunt ascunse, persoanele actualizate nefiind tentate sa pretinda ca sunt
altele decat sunt cu exceptia situatiilor in care ar putea eventual aduce prejudicii
altora. Spontaneitatea persoanei autoactualizata nu este asociata cu ignorarea
programatica a regulilor sociale. Aceste persoane sunt ele insele fara a tine
insa neaparat sa demonstreze altora aceasta realitate.
• Concentrare asupra problemelor – mai curand decat asupra sinelui. Maslow are
in vedere faptul ca persoanele autoactualizate manifesta un accentuat sentiment
al vocatiei, misiunii, datoriei fata de entitati situate dincolo de granitele
propriului sine. Aceste situatii il determina pe individ sa munceasca cu deosebita
intensitate si eficienta fara insa ca banii, puterea sau celebritatea sa fie
vizate in mod special.
• Nevoia de independenta – Maslow constata ca persoana autoactualizata are pe
de-o parte mult mai putine dificultati in a suporta solitudinea, iar pe de alta
parte are nevoie de solitudine intr-o masura mult mai mare decat persoana neactualizata,
fiind intr-o masura redusa dependent de aprecierile celorlalti. Aceasta situatie
– ca nu resimte nevoia de aprobare si ca nu cauta aprobarea celorlalti face
ca persoana autoactualizata sa para pentru cei din jur neprietenoase, distante,
incapabile de atasament.
• Prospetimea aprecierilor – persoana autoactualizata dispune intr-un foarte
inalt grad de capacitatea de a aprecia si de a se bucura de aspecte cotidiene
ale realitatii, continuand sa aprecieze aceasta situatie si sa se bucure de
ele indiferent de frecventa cu care ele se manifesta.
• Experiente mistice / cruciale – persoana autoactualizata are semnificativ
mai frecvent decat celelalte momente de extaz apropiate de trairile religioase
deosebit de intense. In asemenea momente granitele dintre sine si lume devin
fluide, iar persoana se simte atotputernica, extrem de increzatoare in sine
si decisa. In ultima parte a vietii maslow nuanteaza putin aprecierile in legatura
cu aceasta caracteristica, impartind pe autoactulaizati din acest punct de vedere
in peakers si non-peakers (peak experience). Maslow constata ca frecvent autoactualizatii
ce apartin primei categorii sunt orientati catre creatie artistica in special
de tip poetic, in timp ce actualizatii care apartin celei de-a doua categorii
au “picioarele asezate mai solid pe pamant” si pot sa se dedice inclusiv unei
cariere antreprenoriale.
• Interesul social – persoana autoactualizata manifesta constant simpatie si
chiar empatie fata de umanitate in general, cu toate ca pot fi accidental iritati
sau dezamagiti de comportamentul unor indivizi. Maslow descrie din acest punct
de vedere atitudinea autoactualizatului fata de ceilalti ca pe una caracteristica
pentru un frate / o sora mai mare.
• Relatii interpersonale selective si intense – persoana autoactualizata are
un grup de prieteni mai restrans in raport cu al persoanei neactualizate, in
schimb, intensitatea relatiilor afective este superioara. Maslow subliniaza
ca persoana actualizata poate atrage in jurul sau un cerc mai larg sau mai restrans
de admiratori, intre acestia si autoactualizat stabilindu-se relatii pe care
Maslow le denumeste unilaterale – admiratorii cer mai mult decat persoana actualizata
poate sau este dispusa sa dea si primesc de obicei semnificativ sau mai putin
decat au cerut.
• Creativitatea – persoana autoactualizata maifesta ingeniozitate, originalitate
si frecvent chiar creativitate in legatura cu majoritatea aspectelor vietii,
fara a fi cu necesitate creator in sensul profesionist sau ocupational al termenului.
Ei sunt de regula spontani, flexibili, dispusi sa faca greseli asemenea copiilor,
mai inainte ca acestia sa fie conditionati social sa se teama de greseli sau
de ridicol.
• Structura caracteriala democratica – persoana autoactualizata manifesta un
inalt nivel de toleranta si este dispusa sa accepte pe oricine cu conditia ca
acesta sa nu manifeste prejudecati de ordin religios, rasial sau social. Persoana
actualizata este dispusa sa invete de la oricine are ceva de trait si nu manifesta
condescendenta fata de cei care au un nivel educational inferior fiind deci
capabili sa interactioneze cu o larga varietate de persoane.
• Rezistenta in fata tentativelor de enculturare – Maslow constata ca persoana
autoactualizata are tendinta de a se conduce mai curand prin raport la propriul
sistem de norme, decat prin raport la sistemul de norme al culturii de care
apartine. Pe de alta parte persoana autoactualizata nu sfideaza deschis si sistematic
normele culturii sau codurile sociale.
TEORIA LUI B F SKINNER
Istoria personala – se naste din parinti nativi americani si nu imigranti.
Nu are o copilarie caracterizata de evidente lipsuri materiale. In schimb, are
o copilarie foarte riguros jalonata de indicatii si interdictii ca si de pedepse
si amenintari. Tatal avocat ii atragea permanent atentia asupra posibilitatii
de a intra in conflict cu reprezentantii legii. Mama – referiri la ce va spune
lumea. Bunica – stratul de carbuni aprinsi din camin – consecinte negative pentru
copil.
Pasionat de constructii de masinarii (vagoane, trenulete, pistoale). In copilarie
a avut numeroase animale (broaste testoase, raioase, serpi, soparle) era foarte
interesat de animale si discuta cu posesorii de pet-shops. Pasionat de scoala
– sosea primul. Ca student – modelul rebelului absolut – farse.
Placerile sale ocupationale nu au vizat deloc psihologia. El a studiat limba
engleza si dorea sa devina scriitor. Rezultatele au fost dezamagitoare – o perioada
de cativa ani in care in lipsa unor activitati mai interesante a inceput sa
citeasca volume de psihologie, mai ales Pavlov si Watson. La 28 de ani incepe
sa studieze psihologia la Universitatea Harvard. Isi finalizeaza studiile si
doctoratul in 3 ani. Pe parcursul intregii vieti este extrem de activ, de exemplu
inregistreaza in fiecare zi care au fost produsele activitatii sale sau facand
periodic calculul timpului utilizat pentru fiecare cuvant tiparit din publicatiile
sale (2 min).
Toate acestea par a se afla in concordanta cu faptul ca el se hotaraste sa ignore
cu totul viata psihologica, fara a-i nega existenta. El este preocupat de fapte
care i-au aratat ca probabilitatea de reaparitie a unui comportament creste
daca acesta e urmat de consecinte “intariri” si care pot fi pozitive / negative
in sensul eliminarii unei situatii apreciata drept neconvenabila. Pe de alta
parte a constatat ca aceasta probabilitate scade atunci cand el este urmat de
o pedeapsa ? constatare generala ca oamenii invata sa continue sa face acele
lucruri pentru care sunt recompensati si sa nu faca acele lucruri pentru care
sunt pedepsiti.
07-12-2001
Exista comportamente care nu sunt asociate cu prezenta unor stimuli numite
comportamente cooperante.
Mult mai importanta decat asocierea dintre stimul si raspuns este asocierea
dintre un raspuns si o consecinta a acestuia. Skinner constata ca evenimente
care in comportament pot fi asociate si care au o influenta asupra posibilitatii
de reaparitie a acestora pot fi impartite in doua categorii: intariri si pedepse.
Intaririle pot fi pozitive ( consecinte pozitive asociate unui camp) dar pot
fi si negative in sensul evaluarii unei situatii incomfortabile sau stresante.
Intarirea negativa este echivalenta cu pedeapsa.
Pedepsele (situatii jenante) – Skinner concepe dezvoltarea umana preponderent
din perspectiva meniurilor de recompense si de pedepse la care sunt expusi indivizii
umani pe parcursul vietii. In viziunea lui este nestadiala spre deosebire de
cele pe care le-a studiat intrucat el este incredintat ca toate manifestarile
care pot sa creeze aparenta unor stadii de dezvoltare sunt rezultatul modificarii
meniului de recompense si pedepse la care sunt expusi indivizii.
Ex: cand copilul intra la scoala este confruntat cu un nou mediu unde apar fenomene
cu un intreg sistem de pedepse la care este expus diferit , invata lucruri noi
si isi dezvolta capacitatile cognitive si se creaza apartenenta ca o intrare
intr-un sistem de studiu de dezvoltare. La prescolari ponderea unui intreg sistem
de intrari – pedepse care a fost asociat cu intreaga activitate sociala. Viata
se schimba si se creaza aparenta ca a intrat intr-un nou stadiu. Aceasta a caracterizat
o reactie care s-a concretizat intr-o noua teorie.
Reactia lui Albort Bandura: nascut intr-un oras mic ajunge sa studieze intr-o
scoala in care numarul total de elevi era de 20 iar profesorii 2 aici au fost
determinati sa incerce sa gaseasca moduri alternative de influentare a propriei
dezvoltari. Reactia lui Bandura fata de Skinner porneste de la ideea ca nu se
poate ca individul uman sa invete sa se dezvolte in conformitate cu aceleasi
principii valabile pentru sobolani.
El este extrem de increzator in ideea ca oamenii snt dependenti muncii de intarire
- pedeapsa pentru a invata si a se dezvolta.
Aceasta consituie o modalitate de modificare a componentei extrem de eficienta
pe de o pate si potential periculoasa pe de alta parte. Dupa opinia lui lumea
ar deveni foarte periculoasa daca oamenii ar fi nevoiti sa astepte intaririle-pedepsele.
A invata sa travesezi la culoarea verde a semaforului.
Bandura crede ca oamenii sunt fiinte cognitive pentru care procesarea activa
a informatiilor reprezinta un factor primordial de influenta in invatare si
dezvoltare.
El constata ca oamneii evolueaza legaturile dintre propriile componente si consecintele
acestora, anticipeaza posibilele consecinte viitoare pentru comportamentele
prezente si sunt mai puternic influentate de ceea ce cred ca urmeaza sa se intample
efectiv in prezent.
Ex: studentii sunt mai puternic influentati sa persiste in angajarea in activitati
de natura sa conduca la obtinerea peste cativa ani a unei diplome. De fapt ca
anticipeaza o serie de consecinte favorabile la care urmeaza primirea unei diplome
care sunt mai importante decat meniul de intariri-pedepse din prezent , care
contin mai multe pedepse decat recompense.
Bandura spune ca oamneii nu asteapta pasiv sa fie influentati de elementele
din mediu ci sunt activi in interpretarea evenimentelor traite, prezente si
viitoare fiind chiar capabili sa-si autoadministreze critici si pedepse.
El ajunge la concluzia ca principalul mecanism prin care indivizii achizitioneaza
componente noi este modelarea. Ea fiind aceea care influenteaza si cresterea
– scaderea posibilitatilor de manifestare a unor comportamente deja prezente
in repertoriul individual ca si dezinhibarea unor componente reprimate.
Ex: dezinhibarea componentelor sexuale.
Unui grup de studenti masculi le-a fost prezentat un film erotic. In timpul
filmului un spot luminos evidentia ceea ce fiecarui subiect i se spunea ca reprezinta
modul in care subiectii dinaintea lui a explorat imaginile. Pentru jumatate
din subiecti spotul luminos explora zonele genitale si zonele erogene de la
nivelul bustului (sex feminin) iar pentru cealalta jumatate din subiecti spotul
luminos explora preponderent fundalul sugerandu-se faptul ca subiectul anterior
evitase sa priveasca trupurile nude.
Modul in care spotul luminos explora imaginile a reprezentat modelul. Dupa aceasta
prima etapa subiectilor li s-au prezentat imagini statice de pe diapozitive
extrase din filmul pe care il vizionau mai inainte, au fost inregistrate folosind
aparatura necesara miscarilor circulare ale globilor oculari.
Constatarea a fost ca subiectii care in prima etapa fusesera expusi la modele
comportamentale dezinhibate explorase imaginile statice in aceeasi maniera in
timp ce subiectii care au fost expusi mai multor modele comportamentale inhibate
au explorat fundalul imaginii intr-o masura mai mare decat cei din primul grup.
Modelarea presupune observarea componentelor unui model si imitarea acestuia.
Posibilitatea modelarii fiind influentata de doua categorii de factori:
1. caracteristici ale modelului ( similaritatea, varsta si sexul modelului,
statutul si prestigiul, complexiatea comportamentelor)
2. Caracteristicile observatorului (nivelul increderii in sine si o autoapreciere
pozitiva, recompensarea trecuta a modelelor, intaririle asociate cu modelarea
Conceptia sinelui si a celor doua aspecte importante pentru Bandura sinele este
diferit in termenii unor structuri cognitive care furnizeaza elemente de referinta
integreaza perceptia, evaluarea si controlul comportamntului.
Doua aspecte ale sinelui: autointarirea , el constata ca oamenii isi definesc
standardele de succes pentru propriul comportament in diferite situatii si pentru
ca prin raportare la aceste standarde isi autoadministreaza recompense pentru
atingerea, pentru depasire , pentru neindeplinirea standardelor, autoimplinire
si pedepsele iau cei mai important: formarea unor trairi emotionale: satisfactia
–indoirea, rusinea-culpabilitatea. Depresia face parte din setul de pedepse
autoadministrate. Setul initial de standarde de apreciere este invatat de regula
prin modelare de la parinti sau de la alte personae semnificative in copilarie.
Interior acest set de standarde si preformatii in sensul ca standardele care
sunt atinse sunt limitate iar cele care nu sunt atinse pot fi aduse la un nivel
mai rezonabil.
Cel de-al doilea aspect important este eficacitatea personala el constata ca
raportarea comportamentelor la propriile standarde genereaza o reprezentare
asupra propriilor adecvari si eficiente in confruntarea cu situatii de viata
sau asupra capacitatilor de a produce-controla evenimentele. Daca aceasta reprezentare
este pozitiva mareste sansele de succes ale persoanei in confruntarea cu situatii
de viata. Eficacitatea personala poate fi amplificata de realizarea standardelor
profesionale si poate fi diminuata de nerealizarea acestora. Eficacitatea personala
poate fi influentata de optiunile personale in modelare si rezulta ca cei ce
si-au stabilit standardele pornind de la model extraordinar de eficiente vor
putea avea dificultati in realizarea diferitelor standarde. Vor persista in
realizarea lor si ca atare se vor autopedepsi cu severitate. Consecintele emotionale
ale unei asemenea situatii se caracterizeaza intr-o gama larga de comportamente
indezirabile, se intra intr-o lume fantasmatica in care aceste standarde sunt
atinse.
Observatia. El consata ca observarea unor persoane cu caracteristici asemanatoare
actionand constient cu standardele pesonale va creste posibilitatea realizarii
unei satisfacatoare realizari personale. Daca sunt observate persoane cu caracteristici
similare actionand sub nivelul standardelor impuse, eficacitatea personala va
fi influentata negativ.
Persuasiunea verbala este utilizata de catre parinti, profesori, parteneri de
viata , consilieri, terapeuti fiind cu atat mai eficace si realista (efectul
Imalion e asociat cu persuasiunea verbala).
Nivelul de activizare in situatii stresante, agitate calmul persoanei este interpretat
ca indiciu privind capacitatea de confruntare cu situatii din viata dificile.
O persoana care este mai putin agitata in situatii stresante este mai eficace
decat una care prezinta caracteristica opusa.
Bandura face cateva consideratii privind evolutia modelarii , el constata ca
utilizarea de catre indivizi a modelarii este dependenta de maturare.
Ex: in perioada perinatala si anume in primii doi ani de viata din cauza limitarilor
abilitatilor de reprezentare si a celor verbale modelarea este limitata la imitare
in prezenta stimulului/modelului.
Imitarea unui comportament la un interval de timp dupa ce acesta s-a produs
poate fi observata dupa varsta de doi ani .
El constata ca intaririle si pedepsele semnificative pentru modelare sunt dependente
de varsta cronologica si de maturare.
Copii sunt sensibili la stimuli fizici nemijlociti , iar ulterior stimulii fizici
sunt asociati cu semnele verbale de aprobare-dezaprobare, semne ce se transforma
in intariri sau pedepse independente.
Intr-o etapa inca ulterioara acesteia standardele de performanta sunt interiorizate.
Intaririle si pedepsele putand fi admise in fenomene de catre acestia.
14-12-2001
Din perspectiva stadiala, singurele momente in care se inregistreaza dezechilibrari
sunt acelea plasate la interfetele dintre stadii. Din punctul de vedere al lui
Riegel lucrurile stau invers – el considera ca fiind adevarat faptul ca indivizii
cauta permanent echilibrul si stabilitatea, aceasta situatie e foarte rar atinsa;
el crede ca dezechilibrul si instabilitatea constituie regula, pe cand echilibrul
si stabilitatea constituie exceptia. Aceasta e cauza pentru care el crede ca
dezvoltarea individului e mult mai putin previzibila decat sugereaza teoriile
stadiale. Din punctul de vedere al lui Riegel exista 4 dimensiuni semnificative
ale dezvoltarii – dintre care doua sunt puternic asociate cu individul si doua
puternic asociate cu mediul in care acesta evolueaza:
1. dimensiunea biologic-interna: include asemenea schimbari cum ar fi maturarea
sistemului nervos central, schimbari biologice din perioada pubertatii, menopauza
etc.;
2. individual-psihologica: implica intreaga gama de schimbari de la nivelul
personalitatii;
3. extern-fizica: include schimbari de resedinta, localitate, tara de domiciliu,
zona climata;
4. cultural-sociologica: include schimbari la nivelul mediului social, valorile
culturale sau asociate cu evenimente istorice.
Din punctul lui de vedere, dezvoltarea se produce in momentul in care apar dezechilibrari
intre aceste 4 dimensiuni; dimensiunile apar tot timpul. Analogia utilizata
de el pentru a explica perspectiva pe care o adopta asupra dezvoltarii este
analogia conversatiei. Ex: “doi soti sunt asezati in bucatarie la micul dejun
/ cina si discuta o anumita situatie. Fiecare replica a partenerilor e legata
atat de situatia discutata cat si de replica anterioara a celuilalt”. Evenimentele
de dezvoltare pot urma un asemenea model al unei comunicari linistite in care
schimbarile sunt graduale; pe de alta parte dezvoltarea poate presupune si momente
de schimbari dramatice atunci cand dezechilibrarile dintre diferitele dimensiuni
sunt foarte ample. Ex: “doi soti care sunt confruntati cu o problema: cei doi
soti locuiesc intr-o localitate. Partenerul masculin are o profesie ce o practica
de mult si de care e satisfacut; sotia lucreaza de putin timp si foarte recent
e confruntata cu o oportunitate de dezvoltare profesionala semnificativa ce
presupune schimbarea localitatii de resedinta.” Daca am aplica analogia discutiei,
aceasta ar putea deveni dramatica cu final imprevizibil (divort, separare).
PERIOADA PRENATALA
Anii ’60 – s-a facut un calcul din care rezulta ca pentru a produce pe cale
naturala toata populatia globului de la vremea respectiva ar fi fost nevoie
de un volum de 2 litri de ovule si un volum asemenea unei pastile de aspirina
de spermatozoizi.
Spermatozoizii atunci cand inainteaza riguros (jumatate de milimetru pe minut)
intalnesc numeroase situatii deosebit de periculoase:
• gravitatia;
• aciditatea vaginala;
• sansa (patrunderea in canalul cervital – trompa cu ovulul);
• alegerea ovulului (descarcari electrice, reactii chimice, invelis de protectie).
Chiar si dupa fertilizare (ovul – zigot) unii dintre ei mor foarte repede. Aspectele
de competitie si risc nu se termina aici; ele sunt legate si de stabilirea sexului.
Spermatozoizii sunt purtatori in proportie de 50% fie a cromozomului X, fie
a celui Y; numai ca aceia cu Y sunt mai mici, dar mai rapizi. Aceasta situatie
are doua consecinte majore:
1. cu cat fecundarea are loc mai aproape de momentul ovulatiei, cu atat e mai
mare probabilitatea ca sexul sa fie masculin;
2. pe ansamblu intre noii-nascuti exista o suprareprezentare a sexului masculin;
de regula se nasc 102-107 baieti fata de 100 fete. De abia ulterior datorita
mortalitatii perinatale numarul copiilor supravietuitori de sex feminin ajunge
sa-l depaseasca pe acel al copiilor de sex masculin.
Sarcina este un eveniment cu profunde semnificatii de la psihologice la medicale
pentru ambii parteneri. In acest context adoptarea unor decizii in cunostinte
de cauza, inclusiv cele privind viitoarele relatii dintre cei doi parteneri
ca si necesitatea de a adopta o conduita care sa minimalizeze riscurile pentru
dezvoltarea prenatala fac foarte importanta precizia cu care e diagnosticata
sarcina. Din punctul de vedere al diagnosticarii sarcinii sunt disponibile o
serie de optiuni:
1. diagnosticarea pe baza simptomelor fizice - absenta ciclului menstrual nu
e suficient de relevant deoarece: exista situatii in care ciclul mai poate sa
apara inca o luna sau mai multe dupa conceptie; ciclul mai poate inregistra
discontinuitati datorita stresului sau a unor maladii;
2. diagnosticul de laborator – majoritatea examenelor de laborator care se realizeaza
in prezent vizeaza detectarea fie in urina, fie in sangele natern a unui hormon
– conioric gonapotrop ce intrerupe ciclul. Exista doua principale varietati
ale examenelor:
• examenele imunologice – o picatura de urina e plasata impreuna cu un complex
de substante chimice pe o lamela de sticla si observate la microscop; prezenta
hormonului va impiedica combinatia de substante sa se coaguleze, in schimb absenta
sa va avea efect contrar. Acest tip de examen are o precizie de 95-98% insa
incepe doar cu a doua saptamana dupa prima intrerupere a ciclului. O versiune
recenta incearca sa identifice prezenta hormonului in sangele matern, rezultatul
acestui procedeu avand o corectitudine de 99% si fiind disponibil incepand cu
ziua a opta dupa conceptie. Versiunea biologica a diagnosticului de laborator
vizeaza detectarea hormonului in urina – procedeul utilizat fiind acela de a
injecta un mic esantion de urina in sangele unui animal de laborator acesta
ovuland la cateva zile;
• examenul ginecologic – se poate evidentia o scadere a tonusului cervixului
si vaginului, o crestere a dimensiunilor uterului. Variabilitatea rezultatelor
individuale ridica probleme in legatura cu corectitudinea acestui diagnostic.
Indicatii de mai mare precizie pot fi obtinute prin detectarea ritmului cardiac
sau a miscarilor fetusului. Aceste indicatii sunt disponibile dupa a treia luna.
11-01-2002
3. testele cu autoadministrare – precizie de 89-99%. Studii de organe independente
au demonstrat ca in practica nivelul de precizie este sub 89% si ca aceste diferente
provin din nerespectarea instructiunilor. Cele mai frecvente sunt: supunerea
probei la socuri si vibratii, expunerea probei la iluminare excesiva, contaminarea
probei prin utilizarea de recipiente murdare, examinarea in avans sau devans
a probei. Studiile arata ca atunci cand rezultatele sunt eronate cele fals-negative
sunt mai multe decat cele fals-pozitive ? atitudinea recomandabila este confirmarea
rezultatelor obtinute prin repetarea testului dupa 1-2 saptamani fie prin cautarea
unei confirmari prin examen de laborator.
DEZVOLTAREA PRENATALA
Este descrisa in termeni a trei perioade distincte: germinala; embrionala;
fetala.
Perioada germinala – momentul conceptiei (2 saptamani). Eveniment semnificativ
atunci cand zigotul incepe o deplasare lenta de 4 zile prin trompa catre uter.
Prima diviziune celulara dureaza 48 ore, celelalte intre 10-12 ore. Odata ajuns
in uter, fostul zigot mai are nevoie de inca cateva zile pentru ca fiind acum
o structura globulara din 100 de celule sa intre in contact cu peretele uterului.
Doua procese semnificative:
• peretele uterului in zona de contact se vascularizeaza si creste in grosime
pregatind o zona in care bloscocismul sa se integreze eficient;
• blastocistul secreta acest formon care determina menstruatia si-si croieste
drum in peretele uterului prin digerarea peretelui organic cu ajutorul unor
enzime.
In toata perioada germinala blastocistul se hraneste prin descompunerea substantelor
din peretele uterului si prin intermediul sangerarilor produse ca urmare a acestor
agresiuni. Spre sfarsitul celei de-a doua zile de la conceptie in conditii normale
blastocistul se afla solid implantat in peretele uterului si in curs de generare
prin diviziune celulara a doua zone distincte ale sale: trofoblastul, masa celulara
interna. Stratul exterior a trofoblastului este responsabil de implantarea blastocistului
in peretele uterului, iar stratul interior al acestuia va da nastere portiunilor
nou materne ale placentei (amnionul, corionul).
Amnionul formeaza ulterior o incinta de protectie in jurul embrionului, iar
corionul va inconjura amnionul si va asigura legatura dintre acesta si placenta.
Masa celulara interna este cea care va da nastere embrionului. Catre sfarsitul
celei de-a doua saptamani de la conceptie, masa celulara interna incepe sa se
diferentieze in 3 straturi distincte: ectodermul din care se vor dezvolta sistemul
nervos, organele de simt, stratul cutanat si portiunea inferioara a rectului;
mezodermul ? scheletul, sistemul muscular, sistemul circulator si rinichii;
endodermul ? tubul digestiv, inclusiv ficatul, pancreasul si vezica biliara,
sistemul respirator, vezica urinara si organele de reproducere.
Perioada embrionara (2-8 saptamani) - aceasta perioada care debuteaza cu implantarea
completa a blastocistului si care se sfarseste cu aparitia unui fetus uman identificabil
ca atare este caracterizata de cateva elemente de dezvoltare semnificativa:
ritm rapid de crestere evidentiat de faptul ca spre sfarsitul celei de-a patra
saptamani embrionul are o masa de 10 000 de ori mai mare decat zigotul si are
ceva mai mult de 1 cm lungime; stabilirea unei legaturi eficiente cu organismul
uman prin intermediul placentei; initierea dezvoltarii structurale a principalelor
organe; aparitia formei umane a embrionului.
Formatiunea specializata prin care embrionul se ataseaza de peretele uterului,
placenta se constituie din tesut uterin si din trofoblastul blastocistului.
Cand placenta va fi deplin formata, la 7 luni, va avea forma unui disc, cu grosimea
de 2 cm si jumatate si diametrul de 20 cm. Legatura dintre placenta si embrion
va fi asigurata inca din aceasta perioada de dezvoltare de cordonul ombilical
care contine doua artere si o vena. Placenta actioneaza ca o interfata semipermeabila
care permite accesul catre embrion si fetus a oxigenului, a substantelor nutritive
si a hormonilor ca si exidubioxidului de carbon si a deseurilor metabolice.
Placenta nu permite trecerea celulelor sngvine ? importanta mecanismului de
protectie care micsoreaza probabilitatea aparitiei fenomenului de respingere
si care micsoreaza probabilitatea transmiterii unei maladii (mama – embrion
– fetus). Daca mama are Sida va fi transmisa.
Doua caracteristici generale ale dezvoltarii sunt evidente in aceasta perioada:
• dezvoltarea este cefalo-coodala ? poate fi identificata o ordine de prioritati
care asigura mai intai dezvoltarea sistemului nervos care sa controleze activitatea
celorlalte organe in curs de dezvoltare;
• dezvoltarea este proximo-distala in sensul ca tesuturile se dezvolta prin
raportarea la o axa verticala de simetrie, axa care imparte embrionul in doua
jumatati si de-a lungul careia se formeaza coloana vertebrala.
Perioada fetala (8 saptamani-nasterea) – la debutul acestei perioade poate fi
identificata forma generala a organismului uman fiind vizibila zona faciala,
bratele si picioarele, degetele, muschii principali si organele interne. Fetusul
se dezvolta pe aceasta schema generala, cateva dintre reperele de dezvoltare
pe aceasta perioada fiind urmatoarele:
• in luna a treia de la conceptie apar centrele de osificare, apar miscari spontane
ale bratelor, picioarelor si degetelor care nu sunt sesizate de mama, are loc
o dezvoltare rapida a organelor de reproducere mai ales la sexul masculin;
• in luna a cincea - miscarile reflexe ale bratelor, picioarelor devin puternice
pentru a fi sesizate de mama, debuteaza osificarea bratelor si urechilor, se
formeaza unghiile, corpul se acopera cu un strat de aparenta de ceara = vernix;
• in luna a sasea – cortexul cerebral se stratifica, ochii sunt complet formati
inclusiv genele si sprancenele, corpul fetusului capata proportii umane fiind
lipsit de strat adipos;
• in luna a saptea – corpul fetusului are de regula peste 1 kg si aproximativ
40 cm in lungime, pielea datorita lipsei stratului adipos este cutata, rosie,
acoperita cu vernix si fetusul are aspect de batran. Nasterea in aceasta luna
permite supravietuirea;
• lunile a opta si a noua – se dispune un strat adipos ce aduce un plus semnificativ
de greutate, activitatea neurofunctionala se intensifica, se valizeaza mielinizarea
initiala a creierului, activivtatea tuturor organelor interne se intensifica,
pielea isi modifica culoarea spre roz.
INFLUENTELE MEDIULUI PRENATAL ASUPRA DEZVOLTARII
Mediu = evenimentele exterioare organismului care il influenteaza sau sunt
influentati de catre acestea.
Alimentatia mamei are o foarte mare importanta. Atat cantitatea si calitatea
alimentatiei materne sunt semnificative pentru dezvoltarea prenatala.
Din punct de vedere al cantitatii – necesitatea unui aport caloric zilnic suplimentar
de aproximativ 300 calorii si fiind necesar un aport suplimentar de vitamine
si substante minerale. Cercetari recente au modificat viziunea referitoare la
faptul ca sporul optim de greutate a mamei in timpul sarcinii 6 ½ - 8
kg. In prezent sporul optim de greutate a mamei este intre 10-12 ½ kg.
O alimentatie deficitara din punct de vedere a calitatii poate avea consecinta
unei greutati scazute la nastere, o mortalitate pentru nou nascuti si o durata
superioara a travaliului in timpul nasterii.
Din punct de vedere al calitatii – importanta aportului proteic in alimentatia
mamei, exista studii care semnaleaza ca mamele care au deficit proteic in alimentatie
nasc copii ce vor inregistra cand pot fi testati un IQ cu 16 puncte mai mic.
Consumul de alcool – cele mai grave se concretizeaza in sindromul alcoolic fetal.
Elementele asociate cu acesta include deficit de crestere, anomalii de dezvoltare
a creierului si a intregului sistem nervos, anomalii de dezvoltare ale fetei,
intarzierea mentala este de asemenea asociata cu sindromul alcoolic fetal, 85%
dintre copiii afectati de acest sindrom vor avea IQ-ul de cel mult 70.
Fumatul – efectele negative asupra dezvoltarii prenatale sunt datorate si faptului
ca placenta din pacate pentru nicotina este permeabila. Efectele negative sunt:
greutate redusa la nastere, probabilitate mai mare pentru avort spontan, rata
mai inalta pentru deces perinatal. A fost descris un sindrom tabacic central
(5 tigari/zi). Fumatul matern poate avea si efecte de mai lunga durata: probabilitate
cu 50% mai mare pentru contractarea unui cancer in timpul coplariei, pentru
hiperactivitate comportamentala.
Starea emotionala a mamei – apare frecvent unul dintre factorii unor sarcini
nedorite. Trairi emotionale intense sunt acompaniate de eliberarea in sangele
matern a adrenalinei, hormon ce traverseaza placenta si care poate avea ca efect
cresterea activitatii motorie a fetusului. Efecte semnificative negative si
de lunga durata pot aparea cand mama este expusa repetat sau pentru perioade
indelungate la stres emotional sau trairi de anxietate. Consecinte negative:
avort spontan, nasterea prematura, travaliu indelungat si dureros, anomalii
de dezvoltare fizica si comportamentala, noii nascuti tinzand sa fie mai mici
in greutate, mai iritabili, mai putin previzibili in legatura cu hranirea, somnul,
procesele eliminatorii. Exista cercetari care sugereaza faptul ca in cazul unor
mame expuse in timpul sarcinii la stres si trairi emotionale negative se vor
inregistra diferente semnificative ale greutatii la nastere dependente de situatia
ca mama a participat sau nu la programe de consiliere.
Maladiile materne – in cazul in care maladia se transmite de la mama la fetus
(25% din cazuri) se va realiza o scadere a rezistentei acestuia fata de infectii
si frecvent se va ajunge la deces (SIDA).
Gonoreea – afecteaza ochii copilului in timpul nasterii. Exista din fericire
si un remediu care trebuie cunoscut: picaturi de nitrat de argint.
Herpes genital – poate cauza deteriorari semnificative oculare la nivelul creierului
si poate cauza moartea lui cand nu se recurge la cezariana, modalitatea eficienta
de a nu se contamina.
Sifilisul – poate cauza avort spontan si anomalii de dezvoltare: orbirea sau
intarzierea mentala.
Diabetul – majoritatea noilor nascuti supravietuiesc in conditiile in care exista
riscuri crescute de inducere a unor malformatii congenitale.
Hipertensiunea – cresterea riscului de avort spontan sau deces perinatal.
Gripa – creste riscul de avort spontan si in cazul producerii in primele trei
luni ale sarcinii poate avea efectul deteriorarii masei cerebrale.
Medicamentele sau substantele ingerate de mama – alcoolul- anomalii faciale,
microcefalie, malformatii cardiace, greutate redusa la nastere, intarziere mentala.
Antibioticele – streptomicina poate conduce la deficiente auditive, tetraciclina
pare a fi asociata cu nasterea prematura, cu intarzieri in dezvoltarea scheletului
sau cataracta, aspirina in doze mari poate produce complicatii sau sangerari
digestive, exista indicii care asociativa cu greutatea redusa la nastere, obtinerea
unui IQ scazut cu abilitati motorii deficitare.
Substante halucinogene – marijuana poate conduce la nastere prematura si greutate
redusa la nastere nefiind semnalate alte efecte semnificative de lunga durata;
LSD pare a determina modificari cromozomiale ce vor creste probabilitatea ca
atunci cand noul nascut va deveni parinte sa produca un copil cu malformatii
congenitale.
Substante narcotice – heroina, codeina, morfina sporesc riscul pentru nastere
prematura si expun pe noii nascuti la manifestarile periculoase ale sindromului
de deprivare.
Hormonii sexuali – se utilizeaza in prevenirea avortului; exista indicii ca
poate avea efecte de producere a cancerului cervical.
Substante stimulante – cofeina poate fi asociata cu nastere prematura cu dereglari
ale reflexelor si cu iritabilitate la nastere, nu pare a genera alte efecte;
cocaina incetineste ritmul de crestere a fetusului si pare a produce efecte
durabile legate de capacitatea de invatare si controlul comportamentului; tutunul.
Efectele negative se pot produce si in cazul in care numai tatal fumeaza.
Tranchilizantele – efecte respiratorii; valiumul poate avea efecte legate de
tonusul muscular; vitaminele pot influenta negativ mediul de dezvoltare prenatal
(ingerarea de vitamina A, D in cantitati mari sunt asociate cu malformatii congenitale).
Avand in vedere riscurile de dezvoltare devine importanta evaluarea dezvoltarii
prenatale. Au fost dezvoltate diferite tehnici pentru care sunt colectate informatii
referitoare la dezvoltarea prenatala (amniocenteza = presupune colectarea prin
utilizarea unor interventii invazive de lichid din sacul amiotic, fluidul amiotic
contine celule fetale ce pot fi ulterior analizate si care permite depistarea
unei largi varietati de anomalii de dezvoltare ca si a sexului fetusului). Utilizarea
acestei tehnici este recomandata femeilor insarcinate peste 35 ani si in cazul
cuplurilor care au antecedente legate de defecte genetice. Se ridica 2 probleme:
rezultate semnificative pot fi obtinute doar incepand cu a 15, a 16 saptamana
de la momentul conceperii, 2, 3 saptamani fiind necesare pentru realizarea analizelor
– se asociaza un risc crescut de avort spontan.
18-01-2002
Esantionul corionic – aceasta tehnica presupune introducerea unui … prin vagin
si cervix pentru prelevarea unui esantion de tesut corionic. Utilizarea acestei
tehnici e avantajoasa pentru ca poate aduce informatii semnificative incepand
cu cea de-a opta saptamana de la conceptie, fiind necesare doua zile de analiza.
Cuplurile pot avea in timp utilizarea informatiilor care sa poata duce la o
decizie avizata privind continuarea / intreruperea sarcinii. Alt avantaj: nu
pare a fi asociata cu risc crescut pentru avort spontan.
Ecografia – presupune utilizarea ultrasunetelor pentru generarea unei imagini
a fetusului. E utilizata din ce in ce mai frecvent pentru monitorizarea dezvoltarii
prenatale. Faptul ca utilizeaza tehnica e recenta – nu exista inca suficiente
date care sa permita o apreciere realista a posibilelor consecinte adverse asupra
dezvoltarii prenatale.
Analizele hematologice – analiza esantionului de sange matern furnizeaza informatii
incepand cu a 14-15 saptamana de la conceptie. Unul dintre elementele frecvent
explorate este cantitatea de facto-proteina alfa din sangele matern. Cantitati
crescute / sub limite normale furnizeaza predictii asupra SNC. Analiza unor
esantioane de sange fetal poate furniza informatii privind functii hepatice,
prezenta unor infectii, unor dereglari matabolice, unor imunodeficiente sau
malformatii cardiace. Pe parcursul dezvoltarii prenatale pot aparea cateva evenimente
semnificative din punctul respectiv de vedere legate de sarcini atipice. Asemenea
evolutii pot fi inregistrate chiar in situatii care nu pot fi direct asociate
cu atitudini sau comportamente materne inacceptabile sau cu gestionarea deficitara
a unor influente externe.
Sarcina extrauterina – cauza: nu poate fi imputabila mamei ci implantarii zigotului
in alta zona decat peretele uterului. Incidenta e de la 1 la 100 000 de sarcini,
cel mai frecvent zigotul implantandu-se la nivelul trompei uterine, mai rar
in cavitatea abdominala, uneori pe peretele estern al uterului. Destul de frecvent
sarcinile extrauterine, mai ales cele rezultate din implantarea zigotului intr-una
dintre trompe sunt rezolvate prin avort spontan. Exista si situatii in care
e necesara interventia chirurgicala care sa elimine hemoragiile si distrugerile
de tesuturi interne care pot rezulta ca urmare a dezvoltarii embrionului in
afara uterului.
Sarcina toxica (toxemia) – cauza neimputabila mamei. De regula, apare in ultimele
3 luni ale sarcinii, in procent de aproximativ 6%, fiind asociata cu hipertensiunea
materna, cu retentie de fluide in organismul matern si cu prezenta de substante
proteice in urina. In variantele grave sarcina toxica poate duce la convulsii,
coma sau deces matern. Factorii care cauzeaza acest fel de sarcina nu sunt inca
suficient de bine cunoscuti. Probabilitatea de aparitie a ei pare a fi mai mare
pentru femeile foarte tinere, peste 35 ani sau cu statut socio-economic scazut.
Incompabilitatea Rh – dintre membrii rasei albe aproximativ 85% sunt caracterizati
de prezenta in membrana celulelor rosii sangvine a unei structuri proteice numite
“factorul Rh”. Indivizii aflati in aceasta situatie sunt numiti Rh+2 (la puterea
a doua). Restul de aproximativ 15% (la care Rh-ul este absent) sunt numiti Rh-2
(la puterea a doua). Incompatibilitatea Rh-ului se manifesta in situatia in
care mama e Rh- iar fetusul e Rh+. In aceasta situatie frecvent organismul matern
pune in functiune mecanisme de respingere a fetusului care e considerat ca fiind
corp strain. Efectele acestei situatii asupra fetusului pot include: intarziere
mentala, anemie, avort spontan, deces fetal. Exista diferite precautii si atitudini
terapeutice gestionate de cadrele medicale care pot micsora riscul aparitiei
respectivelor fenomene negative.
PROCESUL NASTERII
La cateva saptamani inainte de nastere fetusul se roteste ajungand de regula
in pozitia optima pentru ceea ce se numeste “prezentare cefalica” (capul iese
primul). Uterul isi modifica pozitia, alunecand in jos si spre inainte pentru
a diminua presiunea asupra diafragmei si pentru a permite deci mamei sa respire
mai usor. Exista cateva indicii de ordin fizic care semnaleaza iminenta nasterii:
• eliminarea unei mici cantitati de amestec de mucus si sange care a sigilat
pe durata sarcinii orificiul cervical impiedicand patrunderea germenilor dinspre
vagin catre uter;
• eliminarea de lichid amniotic (ruperea apei). Numai in aproximativ 10% din
cazuri eliminarea de lichid amniotic precede travaliul, regula fiind ca aceasta
eliminare se produce catre sfarsitul travaliului;
• contractiile uterine – ritmul si durata lor prezinta un pattern usor identificabil.
Primele contractii producandu-se de regula la intervale de 10-20 min si avand
durata intre 40-60 sec.
Procesul nasterii poate fi descris din perspectiva celor 3 faze distincte ale
acestuia:
• travaliul – debuteaza cu dilatarea orificiului cervical si se concretizeaza
in contractii ale uterului. Intervalul dintre contractii scade pe parcursul
travaliului de la 10-20 min la 2-4 min. Regula e ca sacul amniotic cedeaza la
sfarsitul acestei perioade. Durata medie a trvaliului se plaseaza intre 12 si
15 ore in cazul primei nasteri coborand apoi catre 8 ore pentru nasterile urmatoare;
• expulzia – debuteaza cu dilatarea completa a orificiului cervical, scaderea
semnificativa a intervalului de timp dintre contractii care poate ajunge la
2-3 min cu o durata a contractiilor de 60-70 sec. Durata medie a expulziei e
de 80 min pentru prima nastere si 30 min pentru nasterile urmatoare incheindu-se
odata cu parasirea de fetus a corpului mamei. In momentul in care fetusul paraseste
corpul mamei se procedeaza la indepartarea mucozitatilor de la nivelul cailor
respiratorii, la protejarea noului-nascut de infectii bacteriene, ca gonoreea,
utilizand nitrat de argint sau prin utilizarea de unguent cu antibiotice. Se
sectioneaza cordonul ombilical la o lungime de 7-10 cm de abdomenul nou nascutului;
• contractiile post-expulzie – la aproximativ 5 min dupa expulzie continua inca
20 min fiind eliminate placenta si alte materiale fetale.
EVALUAREA NOU NASCUTULUI
Starea noului nascut se evalueaza utilizand o scala dezvoltata in 1953 de
Virginia Apgar, rezultand “scorul Apgar”. Aspectele evaluate si punctajele acordate
sunt:
1. ritmul cardiac:
• daca e absent = 0 p;
• daca e sub 100 batai/min = 1 p;
• daca e intre 100-140 batai/min = 2 p;
2. efortul respirator:
• absent = 0 p;
• lent si neregulat = 1 p;
• semnificativ si insotit de plans = 2 p;
3. tonusul general:
• absent = 0 p;
• flexiuni usoare ale extremitatilor = 1 p;
• miscari active = 2 p;
4. iritabilitatea:
• absenta = 0 p;
• grimase faciale = 1 p;
• plans viguros si agitatie = 2 p;
5. culoarea corpului:
• albastruie (cianoza) = 0 p;
• roz si extremitatile semnaleaza hipoxie = 1 p;
• intreg corpul roz = 2 p.
Scorul e intre 0 si 10. Noul nascut e evaluat pe scala Apgar la 1 min dupa nastere,
cu repetarea procedurii dupa 5 min. Constatarea e ca 6% din noi nascuti care
au scoruri medii pe cele doua evaluari (intre 0 si 2) prezinta cele mai inalte
riscuri de mortalitate perinatala si vor trebui sa beneficieze de atentie speciala
din partea persoanei specializate.
RELATIA DINTRE NOU NASCUT SI PARINTI
Perioada imediat consecutiva nasterii are o importanta deosebita pentru configurarea
ulterioara a relatiilor dintre copil si parinti. Sugestii au provenit din cercetari
pe animale:
• absenta contactului pentru o ora – puiul nu a fost ulterior recunoscut, alaptat
si a fost repins uneori cu brutalitate;
• contact de 5 min si absenta contactului pentru o ora – puiul a fost acceptat,
alimentat si ingrijit corect pentru specia respectiva in mod normal;
• experiment evocat – facut pe fiinte umane dar variabile e evocata pe baza
de anamneze.
Constatarile pe baza experimentelor evocate au sugerat ca intervalul de timp
dintre momentul nasterii si momentul contactului intim si semnificativ cu mama,
exercita o influenta puternica asupra raportului dintre copil si mama, influenta
identificata pana la 5 ani.
Intre efectele favorabile ale minimizarii intervalului de timp dintre nastere
si contactul cu mama se numara:
• o frecventa crescuta a contactelor fizice si vizuale;
• o frecventa crescuta a activitatii de ingrijire;
• o frecventa crescuta ca si o lungime crescuta si complexitate a structurilor
verbale pentru comunicarea copil-mama;
• o frecventa inalta a intrebarilor adresate de catre copil mamei;
• o frecventa redusa a comenzilor si interdictiilor continute de mesajele verbale
directionate catre copil.
Interactiunea dintre mama si copil are o complexitate surprinzatoare. Intre
elementele care o evidentiaza se numara:
• ritmul vocii mamei influenteaza miscarile noului nascut;
• plansul noului nascut produce un flux crescut de sange la nivelul glandei
mamare si stimularea lactatiei;
• contactul fizic dintre noul nascut si sanul matern are drept efect eliberarea
in sange a unui hormon care reduce hemoragiile la nivelul aparatului genital
consecutive nasterii.
Exista indicii care sugereaza ca si un contact timpuriu intre tata si noul nascut
exercita o influenta favorabila si de lunga durata asupra relatiei dintre cei
doi.
EXPERIENTA NASTERII DIN PERSPECTIVA NOULUI NASCUT
Modul in care copilul percepe evenimentul nasterii a fost adus in atentia
publicului si specialistilor de publicarea unei carti de catre Frederic Le Boyer
“Nastere fara violenta”. Volumul sustine punctul de vedere ca torentul de senzatii
noi care e asociat cu momentul nasterii poate cauza deteriorari iremediabile
(uneori) din punct de vedere al nou nascutului, mai ales in conditia in care
in diferitele culturi momentul nasterii e acompaniat de manevre si proceduri
care adauga un supliment de stres, printre acestea – intoarcerea si suspendarea
copilului cu capul in jos, lovirea viguroasa a zonei dorsale pentru stimularea
respiratiei sau circumcizia.
Urmarea publicarii acestei carti a fost modificarea practicilor privind nasterea,
practici care acum in multe sisteme culturale includ:
• reducerea nivelului de iluminare si zgomot in sala de nastere;
• utilizarea masajului pentru stimularea respiratorie in locul loviturilor;
• imersia noului nascut in apa.
Reamenajarea salilor de nastere din institutiile medicale intr-un stil mai apropiat
de cel domestic sau dezvoltarea graduala a cultului nasterii la domiciliu cu
sprijinul personalului calificat si acreditat pentru asemenea activitate.
In Romania, British Council a finantat programe de pregatire a mid-wives (moaselor).
REFLEXELE NOULUI NASCUT
Noul nascut vine pe lume ca posesor al unui numar de structuri comportamentale
care pot fi activate de stimuli externi, denumite reflexe = raspunsuri involuntare,
relativ simple si independente de invatare fata de stimulii respectivi.
Dintre cele 27 de reflexe ce constituie zestrea genetica, cele mai importante
sunt:
• reflexul maro – se evidentiaza la pierderea brusca a sprijinului pentru cap
si gat. Se poate declansa si dupa tuse sau stranut. Extensia brusca urmata de
flexie a bratelor si picioarelor. Dispare la 6-7 luni. Persistenta dincolo de
aceste limite poate semnala intarziere mentala;
• reflexul de orientare – se evidentiaza la atingerea usoara a obrazului sau
a comisurii buzelor si se manifesta prin intoarcerea capului in directia stimulului.
Necunoasterea de catre mame a existentei si configuratiei acestui reflex poate
conduce la numeroase incercari nereusite si frustrante pe parcursul alaptarii;
• reflexul de suctiune – cand e atins usor cerul gurii si se manifesta prin
declansarea intre stimuli (poate fi declansat la fel de sanul matern, deget
sau coltul unei paturi). Nu e exclusiv asociat cu hranirea. Nou nascutul are
o apreciere pentru activitatea ca atare, degetele devin obiecte predilecte.
Mamele se vor alarma daca fenomenul se prelungeste dincolo de 3 ani;
• reflexul Babinsky – cand e atinsa marginea externa a talpii piciorului = extensia
degetului mare si deschiderea in evantai a celorlalte. Dispare dupa 12-18 luni
si e inlocuit prin curbarea in jos a degetelor de la picioare la acest stimul;
• reflexul de apucare (prehensiune) – la stimulul prin presiune a podului palmei
= actiunea coordonata a degetelor pentru apucarea obiectului stimul. Dispare
la 3-4 luni pentru degetele mainilor si dincolo de 1 an pentru degetele de la
picioare;
• reflexul de mers (de pasire) – cand noul nascut e sustinut de sub axile si
mentinut astfel incat picioarele sale sa atinga un suport = miscari de pasire
ale picioarelor care nu sunt insotite de miscari corespunzatoare ale bratelor.
Spre sfarsitul celei de-a doua saptamani si dispare dupa 12 saptamani;
• reflexul de inot – la imersia noului nascut in apa cu abdomenul in jos = efectul
unor miscari de inot care il pot chiar propulsa inainte. In timpul activizarii
acestui reflex noul nascut isi retine respiratia si nu inghite apa.
DIFERENTELE INDIVIDUALE INTRE NOII NASCUTI
Noii nascuti se deosebesc nu doar prin aspecte de ordin fizic, ci si comportamental.
Doua categorii:
• cei care accepta sa fie luati in brate si dezmierdati;
• cei care se opun unui asemenea tratament.
Trei categorii:
• dificili – aproximativ 10% (plang mult, au convulsii violente, scuipa mancarea,
refuza sa se lase curatati pe fata, mananca si dorm la ore si intervale imprevizibile,
se linistesc cu dificultate dupa episoade de trairi emotionale negative);
• placizi – aproximativ 15% (putin activi, se adapteaza greu situatiilor noi,
sunt retrasi si rezervati);
• putin dificili, sociabili – aproximativ 40% (bine dispusi, se adapteaza usor
la situatii noi si persoane noi sau la noi feluri de hrana)
• procentul ramas – 35% combinatii de diferite tipuri.
13-02-2002
Studii longitudinale au furnizat urmatoarele rezultate care au facut necesara
introducerea unui nou concept. In mod esential s-a constatat ca pot fi identificate
procese de continuitate in procent de 39%.
Nou nascutii care se incadrau in categoria adaptabililor ajungeau tineri dezadaptati
social. Proportii semnificative de nou nascuti care se incadrau in “dificili”
ajungeau bine adaptati social.
S-a generat un concept “adecvarea cuplajului” intre caracteristicile temperamentale
si cerintele imperative a caror sursa este mediul.
Caracteristicile temperamentale ale nou nascutului vor putea sau nu sa fie regasite
la adult, factorul semnificativ fiind adecvarea / cuplarea intre mediu si trasaturi
temperamentale.
PERIOADA PERINATALA (0-2 ANI)
Majoritatea evolutiilor semnificative din primii 2 ani de viata pot fi regasite
si la produsele de conceptie ale premiatelor:
• puii de maimuta – prima interactiune cu mediul se realizeaza prin intermediul
unor reflexe innascute;
• o a doua evolutie – se edifica gradual coordonatele dintre schemele perceptive
si cele motorii;
• ritmul de crestere este sustinut;
• se dezvolta atasamentul;
• se dezvolta selectiv incredere / neincredere fata de alti membrii ai speciei;
• semnalele primite de la adulti incep sa fie decodificate si incep sa primeasca
raspunsul;
• in al treilea an de viata oamenii se dezvolta in conformitate cu modele specifice
in definirea carora comunicarea verbala are rol important.
La nivelul limbajului comun se opereaza cu o distinctie analoaga. La nivelul
limbajului curent romanesc se opereaza distinctia “bebelus – copil”.
FAZELE PERIOADEI PERINATALE
Margaret Mohler – psihanalist
Conceptia sa o dezvolta in 1930 (Austria) pornind de la constatarea ca exista
caracteristici ale dezvoltarii care sunt dependente de varsta si de calitatile
interactiunilor dintre bebelus si mama, caracteristici pe care ulterior le-a
asociat cu disfunctionalitati emotionale. Faze:
• Autista – (nastere – 3 / 4 saptamani) – se constata ca bebelusul nu este inca
constient nici de existenta si nici de configuratia unui mediu extern sau intern
diferit de acesta. Viata psihologica este dominata de nevoi fiziologice si de
impulsuri instinctuale. Principalele impulsuri pe care le identifica drept active
sunt cautarea dragostei si a parintelui cu rol primordial in ingrijire. Dezordinea
psihologica care deriva din incapacitatea de a depasi aceasta faza de dezvoltare
este schizofrenia autista (lumea sa proprie, incapabil de a comunica).
• Simbiotica – (1 – 4 luni) – copilul devine constient de existenta mamei si
se edifica o legatura intre bebelus si aceasta persoana. Nu se opereaza inca
o diferenta satisfacatoare intre bebelus si mama. Interactiunile dintre cele
doua parti precum si cele dintre bebelus si obiecte fiind limitate de lipsa
de mobilitate a bebelusului. In cazul in care interactiunile cu mama sunt incorecte
de aspecte pozitive o conotatie de aceeasi natura este legata de asteptarile
copilului. In cazul in care interactiunile dintre bebelus si principala sursa
de ingrijire sunt profund inadecvate aceasta situatie poate constitui punct
de evolutie spre alte forme de schizofrenie decat cea autista.
• Separare-individuara – 3 subfaze:
1. diferentiere – (5 – 10 luni) – dezvoltarea e influentata semnificativ de
capacitatea de a se indeparta temporar de sursa principala de ingrijire. Frecvent
se desprinde de bratele mamei pentru a incerca sa se reintoarca. Pentru a se
simti securizat in aceste tentative de desprindere el are nevoie de prezenta
mamei in campul vizual. In cazul in care s-a indepartat mai mult decat si-ar
fi dorit, securizarea bebelusului depinde de consistenta cu care e recuperat
si adus in pozitia de plecare. Daca este plasat in tarc dintr-o camera din care
mama e absenta pentru perioade de timp semnificative el se va simti nesecurizat.
In aceasta perioada se manifesta nevoia bebelusului de a petrece timp in absenta
temporara a mamei, situatie ce va favoriza realizarea separarii acestuia de
mama si principalele tatonari ale propriului eu. Asemenea situatie trebuie interpretata
ca fiind favorabila dezvoltarii si fac necesare luarea de masuri pentru ca procesul
de diferentiere sa nu fie perturbat de frustrarea tentativelor de intoarcere
catre mama. In aceasta perioada si cu deosebire in jur de 7-8 luni apare intensitatea
de teama de persoanele straine. Dezvoltarea normala este influentata favorabil
de prezenta unui numar minim de persoane cu rol semnificativ in ingrijire, alternativa
preferabila fiind aceea sa existe o singura persoana in aceasta pozitie. Consistenta
ingrijirii prezentate de persoana in discutie va permite dezvoltarea increderii
fata de mediu. Consecintele unei ingrijiri inconsistente, lipsite de afectivitate,
ca si consecintele subdezvoltarii increderii in mediu pot fi deosebit de grave.
Decesele frecvente ale copiilor institutionalizati in varsta de 8-10 luni pot
fi puse pe seama depresiei severe generata de sentimentul de abandon. Increderea
bebelusului fata de parinti se dezvolta gradual intre 5-10 luni. In cazul in
care ingrijirea cronic inadecvata perturba dezvoltarea acestei increderi se
formeaza premisele pierderii la adult in toti oamenii. Intre elementele definitorii
pentru o ingrijire cronic deficitara se enumera: copilul plange cateva ore fara
ca cineva sa acorde atentie; ramane cateva ore fara sa i se schimbe scutecele
murdare; plange pentru durate de timp semnificative inainte de a fi hranit;
abuzuri fizice / verbale din partea surselor de ingrijire. Un nivel moderat
de frustrare a nevoii bebelusului de a fi cu mama / tatal este necesar deoarece
lipsa totala a separarii va avea pe de o parte efecte negative asupra diferentierii
bebelusului de sursa de ingrijire. Va avea efecte nefavorabile asupra identitatii
parintelui.
2. exersarea – (10-18 luni) – bebelusul este mult mai mobil, mai activ evadarea
din preajma parintelui devine atat sursa de placere cat si temelie pe care urmeaza
sa se edifice stima de sine. Parintele continua sa fie foarte necesar atat ca
baza de plecare / revenire cat si ca sursa de aprobare si stabilire a unei marje
de libertate. In aceasta perioada expresia faciala a unui copil care tocmai
a evadat de langa parinte sugereaza o intensitate a bucuriei greu de egalat
in alte perioade ale vietii. Bebelusul devine tot mai interesat de mediu, eul
sau se dezvolta cu rapiditate, multe dintre functiile acestuia facandu-si aparitia
in aceasta perioada. In ultimele doua luni ale subfazei el devine tot mai constient
de separatia dintre el si parinte.
3. reintoarcerea – (18-22 luni) – invata ca se poate indeparta de parinte si
ca se poate intoarce la acesta putand capata certitudinea ca e iubit si acceptat
chiar si atunci cand nu se afla impreuna cu parintele sau cand nu respecta dorintele
acestuia. Perioada este una de ambivalenta din punct de vedere al parintilor.
Modul in care acestia vor interactiona cu copilul este semnificativ pentru dezvoltarea
sa ulterioara. Conduita recomandabila este cea a evitarii exceselor.
4. constanta obiectului – (22-28 luni) – copilul accepta existenta sa separata
fata de parinti si dezvolta o imagine consistenta atat fata de propria persoana
cat si in legatura cu parintii. In cazul in care parintii sunt suportivi dezvoltarea
va fi optima, castiguri importante fiind in domeniul frustrarilor, in capacitatea
de testare a capacitatii lumii inconjuratoare, in orientarea pentru a invata
cat mai multe despre lume.
CRESTEREA FIZICA SI DEZVOLTAREA MOTORIE
In primii 2 ani de viata ritmul cresterii fizice este foarte intens, desi
este in scadere fata de perioada prenatala. SNC are un ritm de crestere si mai
intens. In raport cu greutatea adulta avem: la nastere 25% din greutatea adulta
(masa cerebrala); 6 luni – 50%; 2 ½ ani – 75%; 5 ani – 90%; 6 ani – 95%.
Dezvoltarea motorie este legata de cresterea fizica mai ales de cea a scheletului.
Reducerea dimensiunilor relative a capului fata de trunchi, situatie favorabila
asupre echilibrului. Primul element semnificativ legat de reprezentarea motorie
e legat de secvente ritmice repetate. Se manifesta evident la aproximativ o
luna dupa nastere si atinge un nivel maxim de manifestare imediat dupa 6 luni
(cand incepe sa se tarasca). Miscarile ritmice reprezinta o punte de crestere
intre miscarile necoordonate si cele coordonate, parand a reprezenta un aspect
al maturarii fizice mai complex decat reflexele. Frecvent seriile de miscari
ritmice sunt declansate de aparitia parintelui, de intreruperea hranirii. Miscarile
ritmice apar mai frecvent la bebelusii care sunt mai frecvent manipulati de
catre parinti. Aceste miscari pot fi si activitatile de autostimulare compensatorie
sau destinate atragerii atentiei.
13-03-2002
COMPORTAMENTUL LOCOMOTOR
Abilitatea copilului de a merge (11-15 luni) se afla la capatul unei lungi
si compexe serii de transformari care se produc in conformitate cu principiul
dezvoltarii cefalo-caudale. Punctele de reper ale dezvoltarii locomotorii sunt
urmatoarele:
• La o luna – bebelusul este capabil sa ridice barbia;
• 2 luni – ridica pieptul;
• 3 luni – fiind culcat pe spate, intinde mainile fara precizie catre ceva (jucarie);
• 4 luni – sta asezat fiind sprijinit de un adult;
• 5 luni – sta asezat pe genunchii adultului si apuca obiecte;
• 6 luni – sta asezat pe scaunel inalt si apuca obiectele ce i se leagana;
• 7 luni – sta asezat fara a fi ajutat de adult;
• 8 luni – sta in picioare cu conditia de a fi ajutat de adult;
• 9 luni – sta in picioare fiind sprijinit de mobilier;
• 10 luni – merge in patru labe;
• 11 luni – merge tinut de mana;
• 12 luni – se ridica singur in picioare utilizand ca sprijin piese de mobilier;
• 13 luni – urca trepte ajutat de maini;
• 14 luni – sta singur in picioare fara sprijin;
• 15 luni – merge singur.
Aceste repere sunt orientative. Variabilitatea individuala in legatura cu dezvoltarea
locomotorie este foarte pronuntata. Multi cercetatori constatand aceasta variabilitate
au incercat pe de o parte sa gaseasca diferente semnificative intre diferitele
populatii si pe de alta parte sa identifice cauze pentru asemenea diferente.
Rezultatul general a fost acela ca dupa ce s-a trecut printr-o etapa in care
diferentele de dezvoltare locomotorie au fost puse pe seama factorului rasa,
s-a ajuns in final sa se constate ca factorul explicativ cel mai semnificativ
era cel care se concretiza in modelele culturale dominante la diferitele populatii
mai ales cele privind ingrijirea si stimularea lui.
Daca dezvoltarea locomotorie se realizeaza in conformitate cu principiul dezvoltarii
cefalo-caudale, nu acelasi lucru este valabil in legatura cu dezvoltarea abilitatilor
manuale. Dezvoltarea acestora se realizeaza in conformitate cu principiul dezvoltarii
proximo-distale. Reperele principale sunt:
• 2 saptamani – copilul face mai curand o miscare de baliere imprecisa in directia
unui obiect care-i trezeste interesul fara a incerca sa apuce obiectul respectiv;
• 3 luni – miscarea mainii catre obiect e realizata inca insuficient de coordonata,
degetele fiind inca stranse;
• 4 luni – miscarea mainii catre obiect este realizata concomitent cu extensia
degetelor;
• 5 luni – bebelusul este capabil sa atinga dintr-o singura miscare un obiect
aflat in raza sa de actiune si chiar il poate apuca pentru un moment si cu stangacie;
• 6 luni – miscarea de apucare – degetul mare este opus celorlalte;
• 9 luni – la apucarea obiectelor apare coordonarea intre apucarea cu varfurile
degetului mare si al degetului aratator;
• 13 luni – bebelusul este capabil sa apuce obiectele cu finete utilizand toate
varfurile degetelor.
DEZVOLTAREA PERCEPTIVA
In primele sase luni de viata exista o discrepanta marcata intre capacitatile
perceptive ale bebelusului pe de o parte si dezvoltarea motorie inca insuficienta.
Un cuplaj eficient intre dezvoltarea perceptiva si cea motorie incepe sa-si
faca aparitia in jurul varstei de 7 luni, pentru ca in jurul varstei de un an
si jumatate acesta sa poata fi considerat satisfacator. Sensibilitatea vizuala:
• modificarile de luminozitate sunt sesizate de la nastere, situatie evidentiata
de dilatarea sau constrictia pupilei la scaderea / cresterea luminozitatii;
• 2 luni – bebelusul este capabil sa opereze discriminari de finete ale luminozitatii
fiind de exemplu capabil sa discrimineze o bara alba cu doar 5% mai luminoasa
decat un fundal alb;
Sensibilitatea cromatica este prezenta de la nastere, maturizarea completa a
acesteia fiind evidentiata in jurul varstei de 3 luni (fenomenul de habituare).
Acuitatea vizuala este la nastere de 30 de ori mai scazuta decat la adult. Vor
fi necesare intre 6-12 luni pentru ca procesele de maturizare sa aduca acuitatea
vizuala la un nivel apropiat de cel normal (fenomenul de preferinta pentru stimulii
structurati).
Perceptia formelor a fost identificata de la varsta de doua zile utilizand aceeasi
tehnica. Au putut fi identificate preferinte pentru stimuli structurati inca
inaintea varstei de doua luni. Constatarea: bebelusul parea sa manifeste o preferinta
evidenta fata de contururile unei figuri umane. Ulterior, alti cercetatori au
concluzionat ca inainte de doua luni ceea ce la un moment dat parea o preferinta
pentru figura umana era mai curand o preferinta pentru anumite caracteristici
structurale ale unui stimul vizual, caracteristici bine reprezentate intr-o
figura umana. Aceste caracteristici structurale sunt:
• conturul – existenta a numeroase zone de tranzitie cu contrast puternic intre
zone luminoase si zone intunecate;
• complexitate moderata – ceva situat la mijlocul unui continuum.
Concluzia generala: inaintea varstei de doua luni, bebelusul manifesta o preferinta
pentru stimuli vizuali care sunt compatibili cu propriile caracteristici perceptive
si care exercita nivel optim de stimulare a zonei corticale responsabile pentru
perceptia vizuala. Dupa doua luni si foarte evident dupa 3 luni se trece intr-o
noua etapa de dezvoltare a perceptiei vizuale si a formelor caracterizate de
3 elemente importante:
1. explorarea vizuala devine mai eficienta, interiorul figurilor umane devenind
la fel de interesant ca si contururile;
2. devine evident interesul, preferinta pentru figura umana cu elementele corect
pozitionate;
3. sunt recunoscute figurile parintilor.
Se accepta, azi, faptul ca aceeasi evolutie dupa doua luni sugereaza inceputul
formarii unor reprezentari sau scheme vizuale care perrmit recunoasterea unor
obiecte familiare si manifestarea de preferinte pentru acestea.
Implinirea varstei de un an reprezinta jalonul unei a treia etape semnificative
legate de perceptia formelor. Bebelusul incepe sa manifeste preferinte evidente
pentru a explora vizual figurile umane in care elementele caracteristice sunt
depozitionate. Explicatia cea mai larg acceptata in prezent pentru aceasta situatie
este aceea ca schemele vizuale sunt suficient de dezvoltate pentru a permite
tentative de interpretare a imaginilor care sunt sensibil diferite fata de acestea.
Intr-o prima etapa bebelusii prefera formele care prezinta anumite caracteristici
structurale; intr-o a doua etapa sunt interesati de formele noi si complexe
dificil de interpretat din perspectiva experientei trecute.
Perceptia vizuala tridimensionala – inca de la 3 saptamani bebelusul clipeste
atunci cand un obiect se apropie cu rapiditate de fata sa. La 4-5 luni a putut
fi identificata prezenta constantei vizuale a marimii (fenomenul de habituare).
Constatare: fata de un model tridimensional al unui cap uman habituarea se instaureaza
gradual chiar daca distanta la acre e prezentat fata de observator se modifica;
modelul redevine instantaneu interesant atunci cand este inlocuit cu un model
de dimensiuni usor diferite. Prezenta celorlalte constante vizuale a fost identificata
la fel de timpuriu.
In legatura cu perceptia profunzimii au fost realizate la distanta de 10 ani
doua experimente interesante (promontoriu evocat):
1. concluzie – bebelusii inca inainte de varsta la care incep sa se deplaseze
in patru labe sunt capabili sa perceapa zonele periculoase si sa se teama de
cadere;
2.concluzie – bebelusii sunt capabili inca de la doua luni sa perceapa in profunzime,
numai ca teama de a cadea o vor invata mai tarziu (4 luni).
SENSIBILITATEA AUDITIVA
Inca de la nastere bebelusul va tresari la un sunet puternic si va face tentative
de a intoarce capul in directia unui sunet de intensitate moderata. La 4 luni
cele doua modalitati de reactie sunt deja voluntare, stabile si precise.
Sunetele fundamentale ale limbajului uman (fonemele) sunt discriminate foarte
timpuriu; de ex: vocalele “a” si “i” sunt discriminate din a doua zi. La 2-3
luni sunt discriminate complexe de sunete continand consoane (“ba”, “pa”). La
aceasta varsta bebelusul este capabil sa recunoasca identitatea intre foneme
chiar daca ele sunt pronuntate de persoane diferite.
Un numar tot mai mare de cercetatori accepta in prezent ideea ca inca de la
nastere individul uman este capabil sa divizeze continuumul de sunete al vorbirii
in unitatile care corespund cu componentele fundamentale ale limbajului. Aceasta
situatie echivaleaza cu predispozitia individului uman de a invata rapid si
eficient orice limba. Aceasta predispozitie prezenta la nastere va fi ulterior
influentata de mediul lingvistic in care individul evolueaza. Ex: foarte de
timpuriu bebelusul este capabil sa discrimineze fara dificultati consoanele
“r” si “l”; fata de aceasta situatie vorbitorii maturi ai limbilor chineza si
japoneza vor intampina extrem de multe dificultati.
Scaderea performantelor in operarea de discriminari care sunt irelevante pentru
mediul lingvistic in care evolutia va deveni evidenta dupa 1 an.
Recunoasterea vocii mamei a putut fi constatata din a treia zi de viata. Exista
unele date de cercetare care sugereaza ca recunoasterea atat de timpurie a vocii
mamei isi are originea in perioada prenatala. Argumente contra:
• calitatea acustica foarte slaba al mediului prenatal;
• insuficienta maturizare a sistemului prenatal.
A putut fi identificata la bebelusi preferinta pentru muzica fata de zgomote
neritmice, preferinta pentru a asculta fraze muzicale naturale fata de fraze
muzicale intrerupte la jumatate.
27-03-2002
SENSIBILITATEA GUSTATIVA SI OLFACTIVA
Sunt bine dezvoltate inca de la nastere. Senzatiile gustative au putut fi
identificate inca din prima saptamana constatandu-se ca bebelusii sug pentru
perioade de timp semnificativ mai lungi lichide cu gust dulce fata de cele acre,
amare, sarate sau neutru. Senzatiile gustative produc la bebelusi expresii faciale
de placere / neplacere cu atat mai intense cu cat sunt mai pronuntate gusturile
placute / neplacute.
Sensibilitatea olfactiva – exista date de cercetare ce sugereaza ca bebelusii
care sunt alimentati natural sunt capabili sa recunoasca mirosul mamei la o
saptamana dupa nastere.
DEZVOLTAREA COGNITIVA
Cea mai consistenta cercetare a facut-o Jean Piaget. Inteligenta bebelusului
si valoarea predictiva a acestuia in raport cu inteligenta masurata prin teste
in etape ulterioare de dezvoltare: testele de inteligenta standardizate nu pot
fi utilizate inaintea varstei de 3 ani. IQ-ul nu are semnificatie pentru perioada
despre care discutam. Coeficientul de dezvoltare este sintagma folosita pentru
aceasta perioada. Intrucat au fost dezvoltate o serie de scale de dezvoltare
dintre care cea mai larg utilizata este scala Bayley. “Testarea psihologica
a copilului mic” – ‘97 Mitrofan. Incercandu-se sa se faca studii de corelare
intre rezultatele in coeficientii de dezvoltare in perioada perinatala si rezultatele
exprimate in IQ in perioadele ulterioare s-a ajuns la niste constatari deconcertante.
S-a constatat existenta unor corelatii extrem de mici si uneori chiar zero.
Intr-o prima etapa s-a incercat sa se genereze explicatii:
• cele doua tipuri de probe abordeaza abilitati diferite: scalele de dezvoltare
concentrandu-se asupra abilitatilor perceptive si motorii, in timp ce testele
de inteligenta luand in considerare abilitati mai complexe: rationamentul verbal
sau rezolvarea de probleme;
• importanta deosebita a proceselor de maturare in perioada perinatala. Se considera
ca diferentele de scoruri obtinute la scalele de dezvoltare erau puternic influentate
de factori conjuncturali care afectau pentru perioade mai lungi sau mai scurte
viteza proceselor de maturare.
Ulterior, s-a facut ceva mai interesant: s-a cautat sa se identifice corelatii
cu teste de inteligenta pentru diferite seturi de elemente din scalele de dezvoltare.
Au fost gasite cateva corelatii semnificativ pozitive:
• viteza de habituare – cu cat bebelusul se plictiseste mai repede de stimulii
repetitivi cu atat sunt sanse mai mari sa obtina scor inalt la teste de inteligenta;
• preferinta pentru stimuli noi – “inteligenta” bebelusului care e predictiva
pentru inteligenta in perioadele ulterioare se concretizeaza in lipsa de apetenta
pentru stimuli repetitivi si in cautarea si urmarirea eficienta a stimulilor
noi.
Limbajul e frecvent definit ca un sistem structurat de complexe de sunete cu
semnificatii sociale standardizate. Frecvent sunt identificate 3 aspecte semnificative
si distincte ale limbajului:
• fonetica – combinarea diferitelor sunete pentru formarea cuvintelor;
• semantica – sistemul de semnificatii care sunt atribuite cuvintelor;
• sintaxa – regulile in conformitate cu care vor fi combinate cuvintele pentru
a forma propozitii sau fraze.
S-a constatat ca pot fi identificate si la nivelul gandirii o serie de caracteristici
care pot fi asimilate cu cele 3 mai sus mentionate. Astfel, s-a constatat ca
poate fi identificat:
• un sistem de categorii utilizat pentru organizarea inputurilor perceptive
analog foneticii (ex: forma, marime, culoare, miros);
• reguli pentru alocarea de semnificatie prin recunoasterea obiectelor si incadrarea
acestora in clase adecvate, analog semanticii (ex: regulile dupa care diferite
componente sunt asociate dupa un obiect, sau un obiect e incadrat in clasa);
• mecanisme pentru stabilirea de legaturi intre diferite categorii, analog sintaxei
(ex: relatiile de apartenenta, includere, excluziune).
Pornind de la aceste constatari, Chomsky considera ca studiul limbajului e o
ramura a psihologiei cognitive si ca orice teorie a limbajului e in mod necesar
o teorie cognitiva. Exista doua scoli de gandire distincte privind raporturile
dintre limbaj si gandire:
1. Considera limbajul ca un purtator al gandirii – inseamna ca limbajul e considerat
a nu fi esential pentru functionarea gandirii, el fiind important pentru transmiterea
catre altii a produselor acestei functionari. Una dintre situatiile frecvent
evocate fiind aceea in care incercam sa descriem aspectul fizic al unei persoane
ce o cunoastem foarte bine si avem dificultati in a transmite cu ajutorul limbajului
imagini mentale. Unul dintre promotorii celebri e Jean Piaget. El considera
ca dezvoltarea limbajului trebuie sa fie neaparat precedata de dezvoltarea unor
alte modalitati de reprezentare mentala, urmand ca de abia ulterior cuvintele
sa fie utilizate ca etichete pentru acele reprezentari deja constituite. Alti
cercetatori cred a descoperi ca la nivelul celui de-al saselea stadiu al perioadei
senzorio-motorii bebelusii sunt capabili sa reprezinte mental conceptul de sticla
prin variatele actiuni ce pot fi realizate in raport cu aceasta, de abia ulterior
cand aceste reprezentari sunt prezente apare abilitatea de a reprezenta acele
numeroase scheme motorii printr-un cuvant: “sticla”.
2. Considera limbajul ca un factor determinant al gandirii. Limbajul se dezvolta
in paralel si uneori chiar precede dezvoltarea gandirii. Unul din argumentele
frecvent utilizate este acela al conceptualizarii, adica al gruparii perceptiilor
in clase sau categorii ca un factor favorizant pentru dezvoltarea unor forme
noi si complexe ale gandirii. Psihologul Vagotski aduce argumente suplimentare:
invatarea se produce cel mai frecvent in ceea ce el denumeste zona proximala
de dezvoltare = limita dintre ceea ce un subiect poate face fara asistenta si
ceea ce poate face asistat prin indicatii verbale si incurajari de catre o alta
persoana. El constata ca limbajul e principalul instrument utilizat de adulti
pentru a transmite modele de gandire si de rezolvare de probleme semnificative
pentru contextul cultural respectiv. Utilizarea simbolurilor verbale faciliteaza
integrarea diferitelor concepte, stocarea si regasirea informatiei, ca si selectivitatea
perceptiei. S-a constatat ca limbajul functioneaza ca un adevarat ecran filtrant
pentru procesele perceptive: arabii utilizeaza 6 000 de cuvinte pentru a desemna
diferitele feluri de camile; eschimosii au 5 cuvinte pentru zapada; indonezienii
au 92 de cuvinte pentru orez. Aceste exemple evidentiaza faptul ca limbajul
decupeaza realitatea si ca limbajele diferite pot avea drept consecinta chiar
si perceptii diferite asupra realitatii.
Intre cele doua scoli nu exista un invingator si un invins, deocamdata.
Dezvoltarea limbajului – preocupari pentru modul in care apare si se dezvolta
limbajul la indivizii umani au existat inca din antichitate. Cercetarile sistematice
privind dezvoltarea limbajului s-au desfasurat inca din a doua jumatate a secolului
XIX, ultimele decenii fiind dominate de viziunea unui lingvist de la Massachusetts
– Chomsky. El crede a fi descoperit ca indivizii umani sunt dotati de la nastere
cu ceea ce se numeste mecanism de achizitie a limbajului ce e capabil sa selectioneze
din amalgamul de frecvente auditive la care sunt expusi indivizii umani, un
numar de circa 40 sunete fundamentale - foneme, situatie care face mult mai
usoara achizitia oricareia din limbile materne vorbite pe planeta. Mai constata
ca in ciuda diferentelor in structura profunda, ca de exemplu relatiile dintre
subiect si predicat, posibilitatea de a formula intrebari, a da ordine sau a
exprima negatii. Chomsky crede ca acest mecanism de achizitie a limbajului permite
ca prin intermediul unor reguli intuitive, preverbale si programate biologic,
structura profunda sa fie transformata in structura aparenta, iar bebelusii
poseda abilitatea innascuta de a genera reguli gramaticale. Cu toata variabilitatea
individuala a dezvoltarii limbajului, poate fi identificat urmatorul tablou
normal al acestei dezvoltari:
• O luna – cascatul, stranutul si plansul ce reprezinta principalul tip de emisie
verbala. Au putut fi identificate 3 tipuri de plans veritabil si unul simulat:
foamea, durerea fizica si iritarea; cel simulat – reactie circulara primara
in sens piagetian;
• 2 luni – primele sunete: vocalice, copilul gangurind;
• 4 luni – sunetele vocalice incep sa fie alternate cu consoane, copilul zambind
si gangurind atunci cand i se vorbeste sau cand e satsifacut;
• 5 / 6 luni – bebelusul e capabil sa emita siruri de silabe identice, situatie
considerata de cercetatori a reprezenta o reactie circulara primara. Aceasta
situatie – “lalatiune” – poate fi regasita in aceasta perioada si la nivelul
limbajului gestual al copiilor cu parinti cu handicap auditiv;
• 8 luni – lalatiunea incepe sa capete tonalitatea apropiata de cea adulta,
bebelusul incepe sa utilizeze cuvinte compuse din doua silabe identice;
• 10 luni – bebelusul intelege un numar de cuvinte si un numar de gesturi asociate
cu acestea si utilizeaza holofraze (cuvinte unice, dar care au semnificatii
multiple in functie de context). O holofraza poate fi un substantiv, adjectiv,
dar poate fi si un cuvant inventat de copil;
• 12 luni – bebelusul utilizeaza un numar semnificativ de holofraze, imita sunete
produse de obiecte, intelege un numar de circa 50 cuvinte, intelege indicatii
simple;
• 18 luni – bebelusul are un repertoriu propriu de circa 50 cuvinte pe care
le poate articula, poate combina doua cuvinte in propozitii simple, situatie
cunoscuta sub denumirea “limbaj telegrafic” si poate articula cuvinte compuse
din mai mult de doua silabe;
• 2 ani – repertoriul propriu fiind mai mare de 50 cuvinte, creste semnificativ
frecventa utilizarii unor propozitii din doua cuvinte si bebelusul manifesta
un evident interes pentru comunicarea verbala.
Constatare: frecvent parintii au tendinta sa utilizeze in interactiunile verbale
cu bebelusul o forma modificata a limbajului, caracterizat de: un vocabular
simplificat, o tonalitate mai inalta, o intonatie exagerata, o simplitate si
o dimensiune redusa a propozitiilor, o pondere ridicata a intrebarilor si indicatiilor
imperative. Atunci cercetarile se indreapta catre implicatiile utilizarii acestui
limbaj, care pare a fi folosit de parinti mai curand pentru a facilita comunicarea
decat pentru a-i invata pe copii sa vorbeasca.
DEZVOLTAREA PSIHO-SOCIALA SI EMOTIONALA
Dezvoltarea imaginii de sine – intre numeroasele definitii aflate in circulatie
pentru “sine”, vom evoca doua:
• structura cognitiva utilizata pentru selectarea si prelucrarea informatiilor
despre propria persoana;
• sistemul de concepte utilizat pentru definirea propriei individualitati.
Oricare dintre aceste definitii sau alta a fi utilizata, definitia sinelui va
presupune conceperea propriei persoane ca o entitate sau agent separat de mediul
inconjurator si capabil de a gandi si a actiona. Imaginea de sine este considerata
de majoritatea psihologilor si sociologilor ca fiind esentiala pentru interpretarea
adecvata a oricarui rol social ca si pentru transpunerea in pozitie altor persoane
pentru anticiparea asteaptarilor acestora fata de propria persoana.
Cateva cercetari au incercat sa identifice dinamica dezvoltarii imaginii de
sine pornind de la recunoasterea propriei imagini in oglinda. Rezultatele au
fost: sub 12 luni in extrem de rare situatii a existat o reactie; in jur de
40% dintre bebelusi de 15-18 luni reactioneaza (duc mana catre nas); la 2 ani,
88% dintre bebelusi reactioneaza. Concluzia: imaginea de sine pare a-si face
aparitia undeva intre 15-18 luni.
S-a mai constatat ca dupa 15 luni bebelusii devin receptivi fata de trasaturile
fizice asociate cu propriul sex si propria varsta, fiind capabili sa opereze
distinctia dintre o fetita si un baietel. De abia spre 2 ani, bebelusii vor
fi capabili sa identifice propria poza intr-un sir de poze cu bebelusi de acelasi
sex si varsta.
Dezvoltarea atasamentului – poate fi definit ca o legatura emotionala pozitiva
pe care un individ uman o dezvolta in raport cu alt individ uman si care e rezistenta
in raport cu schimbarile spatiale, temporale sau de alta natura a relatiilor
dintre acestia. Atasamentul e evidentiat de comportamente care asigura proximitate
sau contact cu subiectul atasamentului. In cazul bebelusilor indicatorii comportamentali
pentru atasament sunt apropierea, urmarirea, acrosarea fizica sau semnalizarea
prin zambet, plans, mijloace verbale. Soliditatea atasamentului dintre bebelusi
si parinti influenteaza dezvoltarea emotionala a primilor in sensul ca un bebelus
aflat intr-o situatie de atsament stabil va fi de regula bine dispus, entuziast,
cooperant si de regula mai eficient decat unul care nu e solid atasat de parinti.
S-a constatat ca soliditatea atasamentului depinde foarte mult de disponibilitatea
parintilor de a raspunde la solicitarile bebelusilor. E mai mare probabilitatea
unui bun atasament intre bebelus si mama, daca ea beneficiaza de sprijin din
partea sotului, rudelor, prietenilor si fiind mai relaxata si mai disponibila
pentru copil.