PSIHOLOGIA DEZVOLTARII

08-10-2001

Cerinte:
Proiect de an – minim 20 pagini (2 saptamani inainte de examen) 50%

Primul tip se refera la prezentarea unor autori de referinta privind psihologia dezvoltarii umane. Criterii de apreciere:
1. Intelegerea aprofundata a contributiei autorilor, prezentata prin evidentieri sintetice cu cuvinte proprii;
2. Utilizarea de criterii de ordonare si ierarhizare a contributiilor autorilor prezentati (structurare in functie de criterii evidente si adecvate temei alese);
3. Completitudinea si consistenta prezentarii contributiilor autorului sau autorilor evidentiati. Completitudine = toate contributiile cheie sa apara;
4. Utilizarea unor surse directe precum si a altor autori.

Al doilea tip – prezentarea unor proiecte de cercetare care sa cuprinda capitole referitoare la:
• Justificarea alegerii temei;
• Ipoteza cercetarii sau obiectivele;
• Metodologia investigatiei (metode- precizare si justificare);
• Modalitatea de analiza a datelor ce vor fi colectate.

Al treilea tip – eseu liber. Criterii:
• Originalitatea in alegerea temei;
• Complexitatea, volumul si relevanta bibliografiei;
• Organizarea materialului
• Prezentarea unor puncte de vedere personale argumentate consistent;
• Posibilitatea utilizarii eseului pentru dezbateri la seminar.

DEZVOLTAREA UMANA

Definita in raport cu doua sintagme:
1. “schimbare sistematica” – din perspectiva dezvoltarii umane schimbari semnificative sunt cele care: se produc intr-o succesiune care poate fi identificata; sunt consistente si au o configuratie identificabila; sunt persistente de-a lungul unei perioade semnificative. Acele schimbari imprevizibile evidentiate prin: “astazi nu sunt bine dispus” nu sunt de domeniul dezvoltarii.
2. “lontinuitate” – dezvoltarea umana nu considera a fi semnificative numai schimbarile ci si acele aspecte in legatura cu care se manifesta stabilitate sau influenta unor etape de dezvoltari anterioare.

DEFINITII

Dezvoltarea umana: succesiunea schimbarilor consistente si durabile care se manifesta pe toata durata existentei indivizilor umani, schimbari care sunt pe de o parte concordante cu caracteristicile individului stabile si care contribuie la definirea acestora. Intre aceste schimbari se afla atat schimbari programate genetic cat si mediul in care acestia evolueaza.
Crestere: definita din perspectiva preponderent biologica, cu note definitorii: expansiunea diferitelor componente anatomice si diversificarea structurilor acesteia.
Maturare: intrarea in actiune, intr-o succesiune si intr-o configuratie predefinita ereditar a unor mecanisme biologice care fac ca indivizii umani sa faca primii pasi si sa spuna primele cuvinte la un an, sa atinga maturitatea sexuala intre 12-14 ani, sa imbatraneasca si sa moara conform speciei. Maturarea este responsabila de faptul ca majoritatea oamenilor inregistreaza perioade de dezvoltare similare in aceleasi perioade ale vietii.
Maturitate: spre deosebire de maturare care are o conotatie procesual-dinamica, maturitatea este un concept care are in primul rand o conotatie static-descriptiva, referindu-se la atingerea de catre unul sau mai multe subsisteme biologice a unei stari de optim functional.
Imbatranire: ansamblul modificarilor pozitive sau negative care au loc in organismul matur pana in momentul decesului. Aceasta modalitate de definire a imbatranirii este diferita de definitia care considera imbatranirea “modificari ce duc spre moarte”. Modificarile evidentiaza ca nu au loc numai deteriorari ci si evolutii favorabile (acumulare de experienta).
Invatare: indiferent de perspectiva din care invatarea este definita exista trei elemente esentiale ce vor fi regasite:
• schimbari semnificative si durabile la nivelul comportamentului individului, inclusiv la nivelul perceptiei, gandirii sau raspunsurilor observabile la solicitarile din mediu;
• schimburile sunt independente de ereditate si maturare;
• schimburile sunt independente de stari temporare sau speciale de organism (oboseala, intoxicatie).
Ereditate = repertoriul comportamentelor individului ce include comportamente cum ar fi: reflexele, tropismele, comportamente instinctuale, preferinta pentru diferite categorii de stimuli. Aceste comportamente nu sunt asociate cu invatarea.
Maturare = organisme programate biologic intra in functiune independent de invatare. Intre aceste mecanisme se includ: capacitatea de insusire a limbajului, capacitatea de a gandi abstract.
Ingerarea unor substante poate modifica semnificativ comportamentul individului fara ca aceste modificari sa fie confundate cu invatarea.

19-10-2001
EVOLUTIA ABORDARILOR STIINTIFICE IN CEEA CE PRIVESTE PSIHOLOGIA DEZVOLTARII

In legatura cu natura umana au fost facute inca din antichitate o lunga serie de ipoteze, precizari. Abordarile stiintifice sunt de semnalat in secolul XIX. In aceasta perioada o serie de personalitati au aceasta idee: sa observe si sa inregistreze evenimente, episoade, schimbari semnificative legate de proprii lor copii. Multe personalitati ajung sa si publice aceste observatii ce au fost numite “biografii infantile”. Charles Darwin – 1877 – fiul sau William Erasmus. Darwin a realizat observatiile din perspectiva credintei pe care o avea ca numeroase elemente tinand de dezvoltarea psihica a copiilor vor putea sa furnizeze informatii privind dezvoltarea speciei. Parintele psihologiei dezvoltarii este Stanley Hall Granville – primul care dezvolta si publica in acest domeniu. Utilizeaza pentru prima oara chestionarul. Incepe prin a elabora un numar enorm de intrebari despre o foarte larga varietate de aspecte de dezvoltare, intrebari pe care le adreseaza unui numar mare de copii, iar prelucrarea rezultatelor acestui chestionar il face sa descopere cresterea deosebit de rapida a capacitatii de intelegere pe parcursul copilariei si faptul ca logica utilizata de copii are foarte putine legaturi cu logica adultilor. Rezultatele le publica in “Continutul mintilor copiilor”. Lucrarea sa de referinta este “Adolescenta” – 1904. De la Stanley Hall si pana azi a ramas dominanta conceptia ca adolescenta e inuditabil caracterizata de conflicte dramatice, inclusiv conflictul intre generatii. Mai tarziu publica un volum despre varsta a treia. Toate perioadele semnificative ale dezvoltarii umane erau importante. Cercetarile s-au concentrat preferential asupra copilariei, adolescentei si varstei a treia cu manifestarea unui interes mai redus pentru varstele adulte.
In ultimele patru decenii se contureaza o perspectiva mai echilibrata, caracterizata de urmatoarele note definitorii:
• dezvoltarea se produce pe toata durata vietii;
• dezvoltarea e multidirectionala;
• dezvoltarea presupune atat castiguri, cat si pierderi;
• dezvoltarea e caracterizata de un inalt nivel de plasticitate (capacitatea de adaptare si schimbare ca urmare a interactiunilor cu mediul);
• dezvoltarea e influentata de contextul istoric;
• dezvoltarea e influentata de o multiplicitate de factori;
• intelegerea dezvoltarii presupune contributia de cercetare si de construire teoretica a mai multor discipline stiintifice.

PERSPECTIVELE STIINTIFICE ASUPRA DEZVOLTARII UMANE

Psihologie: schimbarile tipice asociate cu modificarea varstei cronologice, la nivelul abilitatilor cognitive, emotionale. Stabilitatea sau susceptibilitatea la schimbare a caracteristicilor individuale si explicatiile care pot fi avansate in legatura cu acestea.
Antropologie: contextele culturale care influenteaza dezvoltarea si mai ales diferentele din cadrul anumitor culturi privind practici cum ar fi cresterea copiilor, ingrijirea batranilor.
Stiintele educatiei: intre ce limite e legitim sa se incerce influenta favorabila a dezvoltarii si cu ce mijloace? Cine e indreptatit sa formuleze obiective de dezvoltare si in ce domenii? Cum pot fi organizate resursele, contextele si evenimentele pentru a se maximiza influentele favorabile asupra dezvoltarii?
Sociologie: ce asteptari are sistemul social fata de indivizii umani la diferite varste sau in diferitele perioade ale dezvoltarii? Ce roluri sociale sunt asumate si dezactivate pe parcursul vietii? Cum sunt indivizii umani influentati de institutiile sociale si de schimbarile petrecute la nivelul acestor institutii?
Biologie: mecanismele fiziologice care stau la baza cresterii si imbatranirii celulelor si organelor, ca si de modificarile functiilor organelor o data cu varsta.
Istorie: aspectele legate de schimbarile care au loc cu dezvoltarea de-a lungul unor intervale de timp semnificative.
Economie si ecologie: plasarea dezvoltarii in context economic, social si familial (care e natura familiei si in ce masura relatiile familiale influenteaza dezvoltarea individuala).
Concluzii: specialistul in dezvoltare trebuie sa fie interesat in a valorifica rezultatele investigatiilor sale intr-un context interdisciplinar.

OBIECTIVELE GENERALE ALE INVESTIGATIEI STIINTIFICE IN PSIHOLOGIA DEZVOLTARII

Orice elemente stiintifice pe langa orientarea sa generala de a se raporta la fapte, de a genera teorii, de a concretiza teoriile in ipoteze, de a testa ipotezele, de a renunta la teoriile ale caror ipoteze sunt infirmate, nu vizeaza si un set de obiective extrem generalizate:
• descrierea (identificarea si descrierea sistematica a seturilor de schimbari care se constituie in pattern-uri normale ale dezvoltarii ca si a limitelor de variatie a caracteristicilor individuale). Optiuni: izolarea unei anumite dimensiuni a dezvoltarii; descrierea tabloului general de evolutie al acestei dimensiuni pe tot parcursul vietii; descrierea integrata. Avantaje si dezavantaje: coerenta descrierii si accentuarea fie a normelor de varsta, fie a variatiilor individuale si a caracterului hallist al dezvoltarii.
• explicarea (identificarea factorilor determinanti ai dezvoltarii, fie ca aceasta actiune independenta, fie impreuna cu altii);
• predictia (anticiparea de caracteristici viitoare pornind de la caracteristici prezente sau formularea de predictii privind caracteristici probabile ale unei persoane avand o anumita varsta cronologica si un anumit sex);
• optimizarea (fundamentarea stiintifica a demersurilor de influentare favorabila a dezvoltarii).

PERIODIZAREA DEZVOLTARII

1. Atat la nivelul indivizilor cat si la nivelul tuturor culturilor dezvoltarea nu e considerata a fi monolitica, nediferentianta, jalonata doar de momentele nasterii, conceptiei si mortii.
2. Viziunea asupra numarului duratelor si caracteristicilor diferitelor persoane ale dezvoltarii poate fi foarte diferita atat la nivelul unor indivizi ce evolueaza in acest context cultural cat si la nivelul diferitelor culturi.

PERIOADELE EDUCATIVE

1. Perioada prenatala
2. Perioada perinatala
3. Perioada primei copilarii (2-6 ani)
4. Perioada celei de-a doua copilarii (6-12 ani)
5. Adolescenta (12-20 ani)
6. Tineretea (20-40 ani)
7. Maturitatea (40-65 ani)
8. Senectutea (peste 65 ani).

26-10-2001
DEMERS STIINTIFIC

• Standardizarea;
• Elaborarea de teorii;
• Generarea de teorii trebuie sa fie urmata de generarea de ipoteze;
• Ipotezele trebuie testate;
• Trebuie sa se renunte la teoriile ale caror ipoteze nu sunt confirmate.
Doua perspective: transversala (cercetarea se desfasoara intr-o perioada de timp rezonabil, demersul cercetarii aplicandu-se la mai multe grupuri de studenti); longitudinala (un singur grup de subiecti testati in timp).
Avantajele si dezavantajele sunt influentate de o serie de factori:
• Efectul de varsta - pe masura modificarii varstei cronologice vor interveni modificari si la nivelul membrilor;
• Efectul de cohorda – concept demografic, indivizii nascuti in anumiti ani;
• Momentul investigatiei – evenimente istorice semnificative in derulare isi pot pune amprenta in modul de desfasurare a multimii.
Abordarea transversala:
1. Avantaje:
• Se economisesc resursele si timpul;
• Nu presupune colaborare de lunga durata intre cercetatori sau intre cercetatori si subiecti;
• Nu presupune masuri speciale de consemnare si reactivare a resurselor echipelor, datelor de cercetare in intervalele dintre investigatii.
2. Dezavantaje:
• Factorii sunt expresii de situatii, subiecti cu aceeasi varsta cronologica, dar care prezinta diferente individuale;
• Nu poate surprinde detalii asociate cu evolutia cronologica a integritatii de cercetare.
Perspectiva longitudinala:
1. Avantaje:
• Pot fi identificate detalii de finete a evolutiei entitatii investigate inclusiv elemente de continuitate;
• Rezultatele nu sunt contaminate de variabile parazite, rezultate din neechivalenta grupurilor de subiecti;
• Permite identificarea unor relatii de tip cauza-efect.
2. Dezavantaje:
• Consum crescut de timp si resurse;
• Risc crescut de intrerupere a cercetarii;
• Aparitia unor probleme asociate cu fluctuatia la nivelul echipei de cercetare;
• Probleme identice legate de grupurile de subiecti;
• Dificultati legate de monitorizarea si localizarea subiectilor de-a lungul timpului;
• Asocierea unor probleme, a cercetarilor cu o singura investigatie si cu o singura teorie;
• Reformarea ulterioara asupra inducerii in eroare.
Protectia participantilor – protejarea subiectilor de orice prejudicii. Recomandare – in situatii in care cercetarea nu are siguranta protejarii de prejudicii va trimite o scrisoare unor colegi ca sa-i investigheze pe subiecti. Principiul confidentialitatii – respectarea confidentialitatii individuale a rezultatelor obtinute de subiecti.

TEORII ALE DEZVOLTARII

O teorie este rezultatul unei incercari de a organiza si interpreta datele cunoasterii existente. In scopul de a identifica relatii cauzale, legi, furnizarea de informatii si formularea de predictii.
Jean Piaget – teoria dezvoltarii: ca si alti psihologi care au lasat in urma o opera s-a evidentiat inca din copilarie (publica un studiu la 11 ani intr-o revista). Devine doctor in stiinta la 20 ani, traieste 84 ani fiind foarte activ (scriind carti, participant la coferinte, dand doctorate). Se instaleaza in psihologie datorita unei consistente teoretice ale dezvoltarii cognitive. Pana la Piaget singura teorie semnificativa in acest domeniu era o teorie care fusese dezvoltata de Stanley Hall si care pornea de la teoria evolutionista a lui Darwin. Aceasta teorie pornea de la ideea ca un individ uman cu cat are o varsta mai mica cu atat e mai asemanator din punct de vedere cognitiv cu stramosii antropoizi, pe masura ce copilul creste ajunge la nivelul de neandertal, mai avanseaza ajungand la nivelul homosapiens. Exista o ordine, o regularitate in dezvoltarea cognitiva. El a primit doua impulsuri in dezvoltare:
1. perioada in care a lucrat in tinerete in laboratorul lui Binet Alfred (a constituit baza de la care ulterior s-a dezvoltat testul Stanford Binet). In timp ce toti membrii echipei de cercetare erau interesati de raspunsurile corecte, Piaget era interesat de cele gresite facand constatarea ca aceste greseli pareau a fi sistematice, constante – existenta unui pattern al dezvoltarii cognitive;
2. utilizarea de catre el a unei metode care ii este proprii si a fost numita observatie clinica – constata ca exista o perioada in dezvoltarea indivizilor umani in care realitatea nu este pentru acestia permanenta, realitatea exista numai in masura in care e perceputa si isi inceteaza existenta o data ce nu mai e perceputa.
Primul concept important al teoriei sale este obiectul permanent – ajunge sa formuleze alte concepte pentru teoria lui, respectiv conceptele de centrare si egocentrism. Prin centrare = capacitatea de abordare mentala a unui singur aspect, a unei situatii. Prin egocentrism = centrarea asupra propriilor perceptii sau actiuni insotite de absenta constientizarii perceptiilor sau actiunilor altora.
Ulterior el constata ca obiectele (lumea) capata permanenta prin intermediul unui proces pe care o denumeste reprezentare.
El constata ca efectuarea repetata a unor actiuni (directionarea privirii catre obiect si schimbarea privirii de la obiect si producerea repetata de consecinte) va avea drept efect construirea unei reprezentari, adica a unui model a realitatii mai intai strict in termenii actiunilor si consecintelor acestora. Aceste reprezentari sunt considerate de Piaget a fi inconstiente in sensul ca nu sunt constientizate de catre copii, existenta acestora.
Piaget apreciaza ca un pas inainte in construirea reprezentarii este datorat a ceea ce el numeste functii simbolice, care este importanta deoarece permite interalizarea la nivel de reprezentare a inlocuirii unui obiect prin altul.
Al doilea concept deriva din pozitia principiu potrivit careia orice organism biologic este caracterizat de organizare care ii trimite sa se autoregleze, sa interactioneze eficient cu mediul. Piaget extinde aceasta pozitie asupra copiilor si concluzioneaza ca interactiunea dintre acestia si mediu au drept rezultat organizari mentale care permit ordonarea si clasificarea stimulilor evenimentelor, gandurilor ca si efectuarea de actiuni.
Ajunge la concluzia ca procesele cognitive ale copiilor devin progresiv tot mai organizate in structuri pe care el le denumeste “scheme”. Din perspectiva lui schemele pot fi de doua tipuri:
• scheme senzorio-motorii – include asemenea activitati (suptul, extensia bratelor, directionarea privirii, prehensiunea, deschiderea unei cutii);
• scheme conceptuale – include concepte cum ar fi timpul, spatiul, cauzalitatea.
Piaget era convins ca posesia unei scheme se constituie in elementul motivator pentru utilizarea repetata a acesteia independent de satisfacerea unei nevoi (nevoia de hrana). El este convins ca o data ce procesele cognitive sunt suficient de organizate pentru a-si fi facut aparitia schemele incepe sa se manifeste procesul de adaptare cu cele doua laturi importante ale sale - asimilarea si adaptarea.

09-11-2001

Piaget intelege procesul prin care sunt prelucrate informatiile din mediu avand drept consecinta furnizarea raspunsurilor prin scheme aferente.
Daca un copil se afla in posesia unei scheme conceptuale rezulta ca o confruntare repetata cu realitatea va duce la necesitatea restructurarii acestei scheme.
Acomodarea reprezinta restructurarea schemelor pentru a se adapta la conditiile societatii.
Conceptul de studiu: studiul este o per… in care un set de scheme se afla in echilibru
( Piaget).
Studiu:
- senzorii umani -Primul nivel e viata este constituit de intervalul cu care se succed acest stadiu de viata. Coordonarea impulsurilor senzoriale cu activitatile motorii.
Caracteristica –spre a doua jumatate a acestei perioade lumea incepe sa fie vazuta ca o permanenta , realitatea acum se centreaza pe existenta in momentul in care dispare din campul perceptiv.
Limitarea capacitatilor de reprezentare la aici si acum la propriile perceptii
Ex: imaginea mentala despre hiena este strict legata de impulsurile senzoriale legate asociate cu prezenta efectiva a acestora .
Din punctul de vedere al lui Piaget acest stadiu se imparte in 6 substadii.
1. Substadiul actelor reflexe; limitele cronologice sunt de la nastere la 6 saptamani; principalele reactii ale copilului la stimuli sunt reprezentate de actele reflexe programate biologic fara a se programa distinctia dintre stimuli care declanseaza actele reflexe.
2. Limitele cronologice ale substadiului reactiilor circulare primare prin care se efectueaza repetarea unor actiuni care au fost pentru prima oara depistate accidental si care au produs un rezultat satisfacator (ducerea degetului la gura pentru suptie va da nastere la actiuni repetate de acest gen). Acceptiunea primara este legata de faptul ca aceste actiuni sunt primele care apar. Spre sfarsitul acestui substadiu schemele vizuale si auditive se manifesta cu un nivel semnificativ de coordonare astfel incat copilul devine capabil sa directioneze privirea catre sursa unde sunt.
3. Substadiul reactiilor circulare secundare: copilul devine capabil sa includa obiecte in cadrul unor reactii circulare astfel incat copilul va fi capabil sa realizeze treptat o actiune asupra unui obiect care a avut o satisfactie satisfacatoare. Piaget spunea ca deocamdata nu se poate vorbi de o subordonare a actiunilor in raport cu scopurile ci doar de o repetare.
4. Substadiul coordonarii schemelor secundare (8-12 luni). Piaget apreciaza ca isi face aparitia diferentierea scopurilor de mijloacele eficiente pentru realizarea acestora astfel incat copilul este capabil sa-si coordoneze actiunile in vederea realizarii unor scopuri (copilul poate lasa sa cada un obiect pentru a provoca un zgomot). Spre sfarsit copilul devine evident constient de faptul ca obiectele sunt permanente. La nivelul acestui stadiu un obiect care a disparut din campul perceptiv va fi mai frecvent cautat in locul in care a fost gasit mai inainte.
5. substadiul reactiilor circulare tertiare (12-18 luni) este caracterizat de explorarea activa a cunostintelor propriilor actiuni, copilul introducand deliberat modificari ale propriilor gesturi, poate lasa sa cada in mod repetat un obiect de la diferite inaltimi sau poate modifica pozitia bratelor. Spre sfarsitul acestui stadiu copilul devine capabil sa deduca pozitia in care va fi gasit un obiect care a disparut din punctul perceptiv pornind de la directia in care se deplasa obiectul.
6. Substadiul debutului gandirii (18-24 luni). Principalul progres este depasirea granitelor lui “aici si acum” devenind evidenta capacitatea copilului de a combina diferite reprezentari in vedera atingerii scopului. In acest substadiu copilul poare rezolva probleme simple fara a trece printr-o perioada de incercare-eroare. El poate manifesta comportamente care sugereaza gandirea solutiei unor probleme. El devine capabil sa indeparteze un obiect din dreptul unei usi inainte de a deschide usa. La nivelul acestui stadiu devine evidenta prezenta reprezentarilor simbolice ca si utilizarea acestora prin limbaj si prin jocuri simbolice. Copilul devine capabil sa imite comportamente pe care le-a observat la persoanele in varsta.
• Stadiul preoperational 2-6 ani. Principalul progres care este realizat de copil este ca lumea inconjuratoare incepe sa fie consistent reprezentata in plan intern prin intermediul simbolurilor. Simbolurile vor fi verbale si permit copilului sa solicite obiecte , sa comunice intentii dar pot fi si de alta natura devenind jocurile simbolice. Spre inceputul stadiului simbolurile vor fi putenic dependente de activitati sau similaritati de ordin fizic pe masura inaintarii in acest stadiu ele devenind tot mai putin dependente de asemenea similaritati. Din punctul de vedere al lui Piaget operatiile sunt reprezentari mentale ale unor scheme active. Denumirea utilizata –stadiul preoperational- nu semnifica ca la nivelul acestui stadiu nu sunt prezente operatiuni mentale. El utilizeaza aceasta sintagma pentru a sublinia faptul ca operatiile mentale se desfasoara cu dificultate impuse de operarea cu simboluri. Sintagma preoperational ne spune ca operatiile nu sunt coordonate. Piaget considera ca gandirea preoperationala este caracterizata de o serie de limitari. In acest stadiu copilul va avea mari dificultati in a intelege ca lichidul turnat dintr-un recipient in altul se conserva din punctul de vedera al cantitatii chiar daca sunt la nivele diferite. Cauzele pentru care copilul are dificultati: se afla in caracteristicile gandirii preoperatorii si anume 1. centrare-atunci cand este confruntat cu o problema copilul va avea tendinta sa se centreze pe un singur aspect al acestuia si sa le neglijeze pe celelalte; 2. absenta reversibilitatii. In acest stadiu copilul nu poate reface mental in sens invers sucesiunea de actiuni interiorizata la nivel de reprezentari, el nu poate reconstitui actiunea invers; 3. egocentrism la nivelul acestui stadiu copilul va avea tendinta sa intinda propriul sau unghi de vedere asupra intregii realitati fizice si asupra tuturor celorlalte persoane facand abstractie de existenta altor puncte de vedere decat al sau. La nivelul acestui stadiu copilul alege fotografia care reprezinta imaginea asa cum o vede el; 4. animismele: tendinta copilului de a proiecta asupra obiectelor, trairi emotionale, motive si comportamente caracteristice pentru oameni. Frecvent copilul va explica ca soarele da lumina pentru ca oameni sa poata vedea, ca se misca o data cu copii pentru ca vrea sa vada ce fac ei, si ca ninge pentru ca ei sa se poata juca. Cateva din datele de cercetare care adauga noi culori: copii sunt mult mai expliciti cand spun ceva atunci cand nu sunt legati la ochii.
• Stadiul operatilor concrete (6-11-12 ani). La nivelul acestui stadiu care coincide si cu primii ani de scoala apare dezvoltarea remarcabila a capacitatii copiilor de a invata atat in legatura cu realitatea dar si cu ei insisi. Progrese remarcabile se realizeaza in privinta capacitatii copiilor de a opera mental cu concepte si de a procesa informatii. Operatiunile mentale sunt coordonate eficient, intelegerea operatiunilor concrete fiind utilizata de Piaget pentru a sublinia faptul ca operatiunile mentale sunt inca puternic legate de realitatea fizica si de momentul prezent. Acestea permit rezolvarea cu succes la nivelul acestui stadiu a problemelor de conservare. El constata insa ca nu toate problemele de conservare sunt rezolvate cu succes in aceasta perioada.
Conservarea cantitatii ca problema incepe sa fie reolvata cu succes interior (6-7ani) iar conservarea lungimii pe la 12-14ani. Operatiile mentale sunt caracterizate de reversibilitate.
• Stadiul operatiilor formale 12-18 ani. Pana la varsta de 20 de ani cei mai multi indivizi ajung la acest stadiu. Inceputul coincide cu adolescenta. Piaget constata ca in aceasta perioada adolescentii dobandesc capacitatea de a gandi asupra propriilor lor ganduri si capacitatea de a imagina diferite alternative de evolutie a unei situatii. Adolescentii pot restructura mental informatii pentru a-si putea facilita intelegerea informatiilor. De asemenea pot transfera strategii de rezolvare a unor probleme dintr-un domeniu in altul, constata ca ei isi pot actualiza aceste capacitati independent de obiectele sau evenimentele realitatii. Ei devin capabili sa rationeze in termeni logici si abstracti. Devin capabili sa rezolve probleme de tipul “toti serpii cu trei picioare sunt rosii/ eu am un sarpe cu doua picioare. Ce culoare are sarpele meu? rezulta refuz de cooperare”. In ciuda convingerii lui Piaget ca toti indivizii pana la 20 de ani patrund in acest stadiu , realiatea este diferita. Exista studii care evidentiaza faptul ca indivizii umani care obtin rezultate sub medie nu ajung la acest stadiu.

16-11-2001
TEORII STADIALE ALE DEZVOLTARII

TEORIILE STADIILOR PSIHOSOCIALE ALE LUI ERIC ERIKSON

Studiaza: militari, grupuri de militanti pentru drepturile omului, indieni.
Concluzie: dezvoltarea presupune parcurgerea unei serii de stadii a caror configuratie si ordonare sunt guvernate de un principiu denumit “principiul epigenetic al maturarii”. Exista predispozitii native ce determina indivizii umani sa se confrunte cu conflicte sau crize in momentul in care aceste predispozitii sunt activate de conditii specifice din mediu.
In configurarea dezvoltarii e important atat mediul (reflectat in denumirea teoriei sale) cat si ereditatea (situatie reflectata in principiul evocat ca fiind la baza dezvoltarii umane).
Fiecare stadiu e caracterizat de: o sarcina de dezvoltare si un conflict exprimat intotdeauna prin doua sintagme polare. Solutionarea favorabila a crizei apare atunci cand e realizata sarcina de dezvoltare a fiecarui stadiu, creandu-se astfel premisele pentru trecerea in stadiul urmator.
Primul stadiu e identificat prin cuplul de alternative polare incredere-neincredere, cu limite cronologice de la nastere – 1an si jumatate. Sarcina de dezvoltare caracteristica e edificarea atasamentului fata de mama sau principala sursa de ingrijire. Criza copilului e una de incredere, fiind vorba de incredere in persoana de care este dependent pentru satisfacerea nevoilor vitale. Cand nevoile copilului sunt satisfacute pe masura manifestarii lor, iar parintii sunt afectuosi, protectivi, disponibili pentru joc si interactiune lumea va fi privita ca un mediu sigur, previzibil – se va dezvolta o atitudine fundamentala de incredere fata de aceasta (caracteristica pentru toate stadiile ulterioare). Daca ingrijirea ce ii este acordata e inconsistenta, presarata cu momente negative va dezvolta o atitudine fundamentala de neincredere.
Stadiul doi: “autonomie – indoiala de sine” – 1 an si jumatate – 3 ani. Sarcina de dezvoltare = obtinerea unui control minimal asupra propriei persoane si asupra mediului (prin controlul propriilor procese de eliminare a reziduurilor digestive si explorarea activa a mediului). Criza cu care e confruntat copilul e tot una de incredere, insa, de data aceasta e vorba de increderea in sine. In al doilea an al vietii copiii utilizeaza intens si cu placere aparatul locomotor. Daca parintii sunt permisivi fata de aceste activitati copilul va invata sa fie autonom, sa actioneze independent. Daca parintii sunt neincrezatori, nerabdatori, daca intervin frecvent pentru a face ei acele activitati pe care vrea sa le faca copilul, acesta va dezvolta o atitudine fundamentala de neincredere in propriile sale capacitati.
Stadiul trei: identificat in cuplul “initiativa-culpabilitate”, 3-6 ani. Sarcina de dezvoltare: raportarea sistematica a activitatii la scopuri proprii. In nici o alta perioada a existentei sale individul uman nu e atat de dornic de a invata. Consecinta: bombardarea neincetata a parintilor cu intrebari, angajarea in activitati fizice indraznete si uneori riscante. Daca i se raspunde la intrebari si i se acorda libertatea actiunii copilul va tinde sa-si asume din ce in ce mai frecvent initiative. Daca parintii nu au rabdare, daca au tendinta de a-l face pe copil sa creada ca intrebarile sau actiunile sale sunt fie inoportune, fie riscante, atunci copilul va dezvolta o atitudine fundamentala de culpabilitate in raport cu propriile impulsuri si dorinte.
Stadiul patru: “industry (competenta) – inferioritate”, 6-12 ani. Sarcina de dezvoltare: abilitati sociale, locomotorii si de invatare sistematica. Constata ca pentru copil primii ani de scoala reprezinta “varsta lui Robinson Crusoe” (entuziasmul descrierii activitatilor pe insula) are ecouri intense in trairile afective legate de debutul propriei identitati. Copilul ajutat de faptul ca a realizat progrese semnificative din punct de vedere cognitiv, e foarte interesat de modul cum sunt construite obiectele ce-l inoconjoara si functiile lor. Daca parintii il vor incuraja sa construiasca diverse lucruri, daca il vor recompensa pentru eforturi – orientare stabila catre competenta sau catre harnicie. Dar daca ei considera eforturile copilului lipsite de importanta si deranjante va dezvolta o orientare catre neangajarea sistematica in eforturi constructive.
Stadiul cinci: “identitate-confuzie de identitate”, 12-20 ani. Sarcina de dezvoltare: tranzitia de la statutul de adolescent catre cel de adult si dobandirea unei prime versiuni a identitatii proprii. Constata ca aceasta perioada ce debuteaza cu schimbarile revolutionare asociate pubertatii si continua cu explorarile active a diferite seturi de componente de rol, aduce pe primul plan gasirea de raspunsuri la intrebari ca: “Cine sunt eu?”, “Care e menirea mea in lume?”, “Care sunt mijloacele legitime prin care optezi sa imi realizez obiectivele?”. Gasirea de raspunsuri satisfacatoare presupune integrarea unei game foarte variate si adesea contradictorii de perceptii despre sine si de perceptii ale altora despre sine intr-o structura coerenta: propria identitate. Nerealizarea sarcinii de dezvoltare are consecinte: intampinarea de dificultati; incapacitatea totala; incapacitatea de a adopta decizii privind propriul viitor, asumarea de responsabilitati sau chiar edificarea unei personalitati deviante sau negativa.
Stadiul sase: “intimitate-izolare”, 20-40 ani. Sarcina de dezvoltare: edificarea unor rapoturi de prietenie, dragoste, caracterizate de intimitate. Din punctul de vedere al lui Erikson intimitatea presupune fuzionarea libera a identitatilor fara a exista teama pierderii acestor identitati. Eric Burn: “intimitatea este o relatie a carei caracteristica e lipsa manipularii, relatie in care fiecare da si primeste, pornind de la optiuni personale si nu de la calcule privind posibilele beneficii psihologice sau de alta natura”. Tot Burn considera ca intimitatea e forma ideala de traire a vietii (cele mai mari recompense, dar si cele mai mari riscuri). Alternativa nefavorabila, deschisa celor ce refuza sa accepte limitari ale propriei independente sau riscurile intimitatii este aceea a izolarii sau a solitudinii.
Stadiul sapte: “generativitate-stagnare”, 40-65 ani. Sarcina de dezvoltare: formularea si realizarea unor obiective amplasate dincolo de limitele propriului sine si raportate la elemente ca: familia, cariera profesionala, societatea in ansamblu. Asemenea activitati pot fi la fel de bine cercetari care revolutioneaza cunoasterea intr-un anumit domeniu sau cresterea si educarea copiilor. Toate institutiile sociale valorizeaza si recompenseaza generativitatea constituind un stoc de cunoastere, de abilitati, de atitudini care sa furnizeze suport si orientare pentru noile generatii. Indivizii umani pot gasi in orice cadru institutional multiple oportunitati pentru angajarea in activitati ce presupun generativitate. Cand sarcina dezvoltarii nu e realizata alternativa e limitarea fara speranta la propriile interese.
Stadiul opt: “integritate-disperare”, 65 ani… Interpretarea rezulta din faptul ca individul poate privi retrospectiv propria existenta cu satisfactie fiind capabil sa accepte atat propriile succese cat si insuccesele. Daca aceasta situatie nu-si face aparitia constatarea faptului ca nu mai exista timp pentru operarea unor schimbari, a adoptarii de noi obiective, conduce catre disperare. Individul e dezgustat de viata si dispretuieste pe ceilalti; imagine de sine negativa ce nu mai poate fi modificata.
Realizarea cu succes a fiecareia dintre sarcinile de dezvoltare ale celor 8 stadii va conduce la achizitionarea de om a ceea ce a numit “8 virtuti”; constatand ca punctul de plecare al sintagmei in latina avea conotatii legate de violenta le-a redenumit “strength”:
1. speranta (deriva din incredere, stadiul 1);
2. vointa (deriva din autonomie, stadiul 2):
3. orientarea spre scop (initiativa, stadiul 3);
4. competenta (realizarea sarcini, stadiul 4);
5. fidelitatea (identitate, stadiul 5);
6. dragostea (intimitate, stadiul 6);
7. protectia si ingrijirea altora (generativitate, stadiul 7);
8. intelepciunea (integritate, stadiul 8).

TEORIA LUI FREUD

Concepte fundamentale: instinct = fundamentul este ca energia fizica si energia psihica au aceeasi natura si se pot transforma una in alta. Instinctele sunt considerate componente ale energiei psihice rezultate din transferul energiei fizice. Fluxurile energiei psihice au nevoie de obiecte specifice asupra carora sa se directioneze. Fixarea de un obiect = catepsis obiectual.
Cathexis. Instinctele energizeaza si directioneaza componenta al carei obiectiv e satisfacerea nevoilor generate de instincte. Nevoile nesatisfacute – tensiuni pe care componenta incearca sa le reduca sau sa le elimine. Prezenta tensiunilor e neplacuta, iar eliminarea lor e placuta. Principiul placerii – tendinta oamenilor de a mentine tensiunile la un nivel minimal. Instinctele (surse de energieale personalitatii) pot fi grupate in doua instincte fundamentale: eros – nume generic pentru instinctele vietii care tind sa combine tot mai multe substante vii in unitati vitale tot mai extinse. Ex: conservarea sinelui, conservarea speciei, iubirea de sine, iubirea pentru obiecte exterioare sinelui (energia psihica caracteristica pentru instinctele vietii = libido).

23-11-2001

Freud utilizeaza denumirea “tanatos”pentru instinctele distructive ale mortii, instinctele care au tendinta sa repete situatia premergatoare aparitiei vietii, urmand descompunerea entitatilor vii in elemente anorganice si comportandu-se ca si cum scopul ultim al vietii ar fi moartea. Intre instinctele mortii, Freud, enumera: agresivitatea si situatia in care aceasta este dirijata spre propria persoana si de asemenea compulsiunea repetitiva adica tendinta de repetarea automata a unor comportmanete, utilizate in situatii trecute pentru a obtine un mai bun control asupra acestor situatii .
Dupa Freud instinctele vietii si ale mortii pot functiona atat coordonat cat si in opozitie unele fata de altele, el ajungand in ultima parte a vietii sale la concluzia ca intreaga istorie a civilizatiei umane poate fi reprezentata in termenii conflictului dintre”eros si thanatos”.
Conceptele de constient si inconstient. Freud porneste de la constatarea ca o portiune foarte importanta a vietii psihice se deruleaza dincolo de limitele constientului si ca inconstientul influenteaza comportmentul indivizilor umani . Inconstientul este conceput de Freud mai degraba ca o calitate a materialelor psihice, mai curand decat ca o zona a psihicului sau personalitatii. Inconstientul contine pe de o parte materiale si experiente la care constientul nu are acces dar si elemente la care accesul constientului poate fi realizat cu relativa facilitate.
Materialele interzise constientului au capatat aceasta calitate fie datorita faptului ca nu au fost niciodata constiente, fie ca au fost refulate de la nivelul constientului. Materialele psihice la care constientul poate obtine acces fac parte dintr-o zona a inconstientului pe care Freud o denumeste “preconstient”. Materialele psihice pot ramane la nivelul preconstientului fara a provoca tensiuni excesive pentru individ si pot fi eventual constientizate fara asistenta externa. In schimb materialele depozitate la nivelul inconstientului vor tinde in permanenta sa obtina acces la nivelul constientului deformate sau deghizate cum ar fi prin intermediul viselor sau actelor ratate.
Constientul poate fi reprezentat, crede Freud , ca un “organ de simt” destinat perceperii calitatilor psihice. Spre deosebire de inconstient , constientul nu are memorie. Materialele psihice prezente la nivelul constientului provin fie din realitatea externa prin intermediul analizatorilor si perceptiei , fie de la nivelul inconstientului si preconstientului prin constientizare.
Structura personalitatii. Din punctul de vedere al lui Freud personalitatea umana este o rezultanta a interactiunii a trei subsisteme:
• ID- reprezentat de sistemul originar din care s-au diferentiat ulterior celelalte doua. Elementele sale constitutive sunt in principal instincte sau pulsiuni care sunt mostenite si care furnizeaza energia psihica necesara pentru functionarea intregului sistem al personalitatii. Principalul sau obiectiv este satisfacerea nevoilor instinctuale in conformitate cu principiul placerii. Dupa Freud ID reprezinta adevarata realitate psihica intrucat fiind limitat la experiente interne ignora in totalitate realitatea. Procesele psihice derulate la nivelul ID sunt denumite de Freud “primare” in sensul ca urmaresc satisfacerea imediata a nevoilor instinctuale furnizand individului imagini mintale de obiecte necesare satisfacerii acestor nevoi. ID nu are nici un fel de idee privind valorile, principiile morale, binele sau raul. Componentele sale fiind adesea contradictorii dar si condamante la coexistenta.
• EGO- Freud considera ca acesta a fost o portine a lui ID care a suferit modificari ca urmare a influentelor externe, respectiv diferentierea si separarea lui EGO de ID s-a datorat necesitatii luarii in considerare a restrictiilor impuse de realitatea externa in cursul satisfacerii nevoilor instinctuale. EGO actioneaza pentru satisfacerea sociala a impulsurilor utilizand procese psihice pe care Freud le denumeste “secundare” cum ar fi perceptia, reprezentarea, gandirea logica.
Ego e vazut de Freud ca fiind stapanul rational al persoanei, ca un mediator intre cerintele imperative ale lui ID si realitate.
Ego utilizeaza suportul pe care il primeste din partea lui SUPEREGO si strategii specifice pentru a transforma cerintele imperative ale lui ID in cerinte de intensitate acceptabila. Ego nu poate functiona in lipsa energiei pe care i-o furnizeaza ID si in consecinta va actiona mai curand pentru a-l satisface pe acesta decat pentru a-l frustra. Freud considera ca cea mai mare parte a lui Ego se afla in afara limitelor constientului.
• SUPEREGO Freud considera ca acesta a fost initial o portiune a lui Ego care s-a diferentiat si s-a separat de acesta prin incorporarea pe standarde de comportament, pe valori sociale de obligatii si cerinte in primii ani de viata si preponderant ca urmare a influentelor parentale. SUPEREGO include de asemenea si rezultatele unor influente nonparentale ca si propriile idealuri. Procesul prin care sunt interiorizate la nivelul lui SUPEREGO standardele de apreciere si comandamente sociale este denumit de Freud “introectie”. In cazul in care persoana incalca aceste comandamente interiorizate resimte culpabilitate si isi autoadministraza pedepse.
SUPEREGO actioneaza consecvent, uneori cu cruzime pentru a asigura respectarea propriului sau cod moral fara a admite compromisuri fata de cerintele formulate. In consecinta SUPEREGO este rational si in cea mai mare parte a timpului inconstient.
SUPEREGO este compus din doua subsistme :
1.constientul care contine setul de comportamente pentru care individul urmarea a fi pedepsit
2.EGO-ul ideal care vizeaza comportamentul pentru care individul ar urma sa fie recompensat.
DINAMICA PERSONALITATII. Din punctul de vedere al lui Freud functionarea personalitatii ne supune tensiunii rezultate din conflictele permanente dintre nevoile instinctuale pe de o parte ce cauta gratifiere imediata si fortele restrictive ale societatii sau ale realitatii. Tensiunile dintre aceste doua categorii de elemente din punctul de vedere al surselor pot fi grupate in patru categorii:
1. tensiuni rezultate din tensiunile fiziologice de crestere, frustrari, conflicte, amenintari. Pentru gestionarea acestor diverse tipuri de tensiuni indivizii utilizeaza o serie de strategii:
• Identificare . Aceasta presupune incorporarea in propria personalitate a unor trasaturi a unei alte personae , inclusive modelarea propriului comportament in conformitate cu comportamentul persoanei respective. Strategia identificarii este eficienta pentru ca ID nu este capabil sa faca distinctia dintre realitate si reprezentare. In consecinta daca EGO absoarbe prin interactiune unele sau altele dintre caracteristicile unui “obiect” pe care ID il doreste pentru satisfacerea nevoilor instinctuale, EGO poate directiona catre sine energie psihica suplimentara pe care daca nu am utiliza aceasta strategie ID ar orienta-o spre obiecte exterioare.
• Deplasarea reprezinta transferul de energie psihica de la un obiect care reprezinta alegerea initiala dar inaccesibil pentru un impuls instinctual catre un alt obiect cu caracteristici apropiate, proces care si daca acest al doilea obiect este inaccesibil poate fi repetat pana cand este gasit un obiect care satisface impulsul instinctual si reduce tensiunea externa. Serii repetate de acutari pot duce la cresterea complexitatii personalitatii care se invata sa caute si sa gaseasca cu inventivitate noi modalitati de reducere a tensiunilor.
• Sublimarea reprezinta un caz particular al deplasarii avand de-a face cu deplasarea energiei instinctuale spre obiecte sau actiuni socialmente acceptabile.
• Anxietatea care din punctul de vedere al lui Freud reprezinta o reactie de pregatire pentru confruntare eficienta cu pericole si amenintari, reactie a carui sediu se afla la nivelul EGO-ului. Freud identifica trei tipuri diferite de anxietate: obiectiva-care este asociata cu pericolele reale din lumea externa; morala- asociata cu consecintele conflictelor dintre Ego si SUPEREGO; anxietatea nevrotica generata de teama ca impulsurile lui ID vor scapa de sub control cu consecinte imprevizibile asupra pesonalitatii. Freud considera ca anxietatea la origine este adaptativa presupunand un consum intensiv de energie psihica astfel atunci cand anxietatea devine cronica, cand se manifesta pe perioade de timp lungi, face necesara utilizarea de catre indivizi a unor mijloace de gestionare a acestora. Modalitatile de gestionare a realitatii pot fi rationale sau irationale. Intre mijloacele rationale se numara fuga, inhibarea sau conformarea fata de indicatiile constiintei. Printre modalitatile irationale se numara: Refularea (1.cand material e expulzat de la nivelul constientului in inconstient; 2. interzicerea accesului unui material de la nivelul inconstientului la constient) refularea presupune un volum constant si semnificativ de energie psihica si chiar in conditiile utilizarii continue de energie psihica pentru refulare, materialele refulate vor cauta si uneori vor reusi sa aiba acces la constient. Fixatia- cel mai frecvent utilizata dupa traumatisme psihice severe sau din motive constitutionale in sensul ca sunt asociate cu ereditatea si se manifesta prin aceea ca o cantitate semanificativa de energie psihica ramane blocata la nivelul unui anumit stadiu de dezvoltare a personalitatii. Fixatia se obiectiveaza prin dezvoltarea unor anumite “chipuri caracteriale”. Regresia- intoarcerea efectiva a persoanei catre un punct de fixatie ceea ce inseamna nu atat ca individul involueaza rapid catre o etapa anterioara de dezvoltare ci mai curand faptul ca individul atunci cand este confruntat cu frustrari actualizeaza comportamentul infantil caraceristic unei etape anterioare.

FORMATIUNE REACTIONARA SAU REACTIVA= o tendinta de aparare fata de amenintarea unor impulsuri instinctuale prin adaptarea unor conduite opuse acestora spre deosebire de cele normale , acestea fiind exagerate, spectaculoase, frecvent dificil de explicat in termeni rationali.
PROIECTIE- prin ea EGO incearca sa solutioneze amenintarea unor impulsuri instinctuale inacceptabile prin exteriorizare individul devenind foarte sensibil fie la prezenta la altii a unor asemenea impulsuri fie atribuindu-le nejustificat.
Anxietatea este astfel redusa in primul rand prin inlocuirea unei amenintari interne cu una externa mai putin reductibila si prin faptul ca pulsiunile inacceptabile pot fi efectiv exprimate sub pretextul apararii fata de acestea.
Dezvoltarea personalitatii. Freud concepe dezvoltarea personalitatii in termenii parcurgerii unei serii de studii pe care le denumeste “psihosexuale” . Pentru acesta sintagma ”sexual” este utilizata cu referire la o serie de comportamente si trairi afective incluzand impulsurile afective identificate generic prin sintagma ”dragoste” cat si obtinerea de placere prin stimularea zonelor erogene. Pentru ceea ce foarte multi oameni asociaza cu sexul Freud asociaza sintagma ”genital” si anume comportamentul a carui finalitate poate fi perpetuarea speciei. Avand in vedere conotatia asociatiei data de Freud sintagmei “sexual” viata sexuala a individului incepe imediat dupa nastere si Freud nu se referea la viata “genitala “.

30-11-2001
Freud vede dezvoltarea personalitatii in termenii parcurgerii unei serii de stadii pe care el le denumeste psihosexuale:
1. Stadiul oral (nastere-18 luni) – Freud constata ca prima sursa de placere a individului uman este orala, in sensul ca este asociata cu buzele, cu limba, cu gura in general, implicate in actul suptului. Principalul conflict al acestei perioade rezulta din actiunea parintilor pentru intreruperea alimentarii naturale – actiune de electie pentru dobandirea placerii respective. In cazul in care se produce o fixatie pe aceasta perioada datorita unui caracter traumatic al demersurilor de intarcare, de aici vor rezulta ulterior trasaturile a ceea ce Freud denumeste caracter oral receptiv – pasivitate, interes pentru acumularea de cunostinte sau posesiunea. Incepand aproximativ de la jumatatea stadiului, actiunea ce furnizeaza placere orala inregistreaza o schimbare, trecand in prim plan actiunea precum mestecatul sau muscatul. Fixatia pe aceasta perioada a stadiului poate conduce la acumularea ulterioara a trasaturilor a ceea ce Freud denumeste caracter oral sadic. Intre acestea: agresivitate, comportament manipulativ, excese verbale, sarcasm.
2. Stadiul anal (18 luni-3 ani) – la nivelul acestui stadiu zonele care produc copilului placere sunt preponderent rectul, anusul, vezica urinara, iar activitatile asociate cu aceste zone si care produc placere sunt intr-o prima etapa cele de eliminare a deseurilor de excretie si intr-o a doua etapa cele de retentie a acestora. Principalele elemente conflictuale in acest stadiu deriva din eforturile parintilor pentru regularizarea si socializarea episoadelor eliminatorii. In cazul in care se accentueaza foarte puternic de catre parinti amanarea defecarii si urinarii si copilul se conformeaza acestei interdictii, se vor acumula trasaturile a ceea ce Freud denumeste caracterul anal retentiv. Intre acestea: hiperconformism, obsesia pentru ordine si curatenie si pentru respectarea regulilor. Daca copilul nu se conformeaza si incepe sistematic sa se revolte fata de interdictiile parentare pot aparea ulterior trasaturi precum: ostilitatea, distructivitatea, autoritatea, sfidarea sistematica a regulilor.
3. Stadiul falic (3-6 ani) – la ivelul acestui stadiu sunt aduse in prim plan ca zone care produc placere sexuala organele genitale. Automanipularea acestora este actiunea de electie producatoare de placere. La acest nivel se manifesta complexele Oedip, respectiv Electra – caracterizate de fixatia obiectuala fata de parintele de sex opus corelata cu gelozie si ostilitate fata de parintii de acelasi sex. Freud crede ca sexualitatea infantila atinge in acest stadiu cel mai inalt nivel de intensitate si crede de asemenea ca tot in aceasta perioada incepe diferentierea manifestarilor comportamentale in functie de sex. O evolutie favorabila la nivelul acestui stadiu conduce catre identificarea cu parintii de acelasi sex in timp ce o evolutie nefavorabila poate conduce la fixarea pe acest stadiu, ceea ce poate avea drept consecinte negative ulterioare impotenta, frigiditatea sau homosexualitatea.
4. Perioada de latenta (6-12 ani) – constatarea lui Freud este aceea ca in aceasta perioada impulsurile sexuale sunt cu deosebit succes inhibate, ca incep sa se evidentieze inhibitii sexuale induse social, ca pot de asemenea sa apara manifestari de sublimare ale impulsurilor sexuale. Copiii sunt cu deosebire interesati pe de-o parte de jocuri, pe de alta parte de sporturi, in fiecare dintre cazuri in compania unor parteneri de acelasi sex.
5. Stadiul genital (12 ani- moarte) – Freud face constatarea ca pubertatea reactiveaza cu deosebita intensitate impulsurile pregenitale caracteristice pentru stadiile anterioare. In cazul in care aceste impulsuri sunt deplasate si sublimate de catre Ego este posibila trecerea persoanei in stadiul genital. Narcisismul caracteristic pentru stadiile precedente se transforma in atasament fata de obiectul exterior astfel incat de exemplu adolescentul poate sa iubeasca altruist. Apare de asemenea atractia fata de sexul opus, pregatirea pentru casatorie si pentru intemeierea unei familii proprii. Persoana se transforma din copilul narcisist in cautarea de placere intr-un adult.

TEORIA LUI ABRAHAM MASLOW

Istoria personala – de la saracie si lipsuri a ajuns la maturitate la bunastare si celebritate. Opera lui este caracterizata de credinta in tendinta represibila a sinelui catre dezvoltare / actualizare.
Mediul – hrana si adapostul erau probleme reale de fiecare zi – opera lui evidentia credinta ca nevoile fiziologice detin un rol foarte important cu deosebire in situatia in care nu sunt satisfacute.
In copilarie a fost izolat; nu a avut prieteni si pentru faptul ca era singurul evreu intr-o comunitate de crestini. Prietenii lui erau cartile. Aceasta situatie poate fi pusa in legatura cu faptul ca nevoia de apartenenta, dragoste, stima sunt foarte importante in contextul teoriei sale.
Tatal sau la 14 ani pleaca din Rusia si strabate pe jos / in caruta / vagoane de marfa intreaga Europa. Atat de puternica era dorinta lui de a emigra in America incat a tranversat Atlanticul. In legatura cu orientarea catre succes atat pentru viata cat si pentru teoria lui Maslow. Maslow spunea in legatura cu copilaria sa ca este o minune faptul ca nu a ajuns un adult psihotic. Si-a descris parintii drept egoisti, narcisisti si nu s-a conformat dorintei tatalui de a studia dreptul si de a nu se casatori cu fata de care se indragostise la 16 ani.
El descrie doua momente in care viata sa a inceput din nou: casatoria la 20 ani + inceputul studiilor de psihologie la Universitatea Wisconsin (psihologie comportamentala) si cand asista cu ochii in lacrimi la o parada patriotica desfasurata la scurta vreme dupa atacul de la Pearl Harbour. El declara ca acum s-a hotarat sa se dedice unui nou fel de psihologie, respectiv unei psihologii care sa vizeze cele mai inalte idealuri si potentialitati ale fiintei umane.
Caracteristicile individului actualizat:
• Perceperea eficienta a realitatii (1% dintre indivizi o ating) – persoanele actualizate percep cu deosebita claritate realitatile fizice si umane, perceptiile nefiind distorsionate de temeri sau dorinte. Maslow constata ca persoana actualizata judeca cu mai multa acuratete pe cei din jur, reusind sa treaca dincolo de aparente sau de mastile pe care ei considera potrivit sa le utilizeze.
• Acceptarea propriului Sine, a celorlalti, a realitatii in general – el constata ca persoanele ajunse la acest nivel de dezvoltare au mult mai putine dificultati decat celelalte sa accepte propriile slabiciuni / imperfectiuni ca si pe cele ale celorlalti. Ei manifesta mai putin nevoia de a distorsiona in sensul de a imbunatati propria imagine si nu resimt culpabilitate excesiva in raport cu propriile imperfectiuni.
• Spontaneitate si naturalete – are in vedere faptul ca propriile emotii / opinii nu sunt ascunse, persoanele actualizate nefiind tentate sa pretinda ca sunt altele decat sunt cu exceptia situatiilor in care ar putea eventual aduce prejudicii altora. Spontaneitatea persoanei autoactualizata nu este asociata cu ignorarea programatica a regulilor sociale. Aceste persoane sunt ele insele fara a tine insa neaparat sa demonstreze altora aceasta realitate.
• Concentrare asupra problemelor – mai curand decat asupra sinelui. Maslow are in vedere faptul ca persoanele autoactualizate manifesta un accentuat sentiment al vocatiei, misiunii, datoriei fata de entitati situate dincolo de granitele propriului sine. Aceste situatii il determina pe individ sa munceasca cu deosebita intensitate si eficienta fara insa ca banii, puterea sau celebritatea sa fie vizate in mod special.
• Nevoia de independenta – Maslow constata ca persoana autoactualizata are pe de-o parte mult mai putine dificultati in a suporta solitudinea, iar pe de alta parte are nevoie de solitudine intr-o masura mult mai mare decat persoana neactualizata, fiind intr-o masura redusa dependent de aprecierile celorlalti. Aceasta situatie – ca nu resimte nevoia de aprobare si ca nu cauta aprobarea celorlalti face ca persoana autoactualizata sa para pentru cei din jur neprietenoase, distante, incapabile de atasament.
• Prospetimea aprecierilor – persoana autoactualizata dispune intr-un foarte inalt grad de capacitatea de a aprecia si de a se bucura de aspecte cotidiene ale realitatii, continuand sa aprecieze aceasta situatie si sa se bucure de ele indiferent de frecventa cu care ele se manifesta.
• Experiente mistice / cruciale – persoana autoactualizata are semnificativ mai frecvent decat celelalte momente de extaz apropiate de trairile religioase deosebit de intense. In asemenea momente granitele dintre sine si lume devin fluide, iar persoana se simte atotputernica, extrem de increzatoare in sine si decisa. In ultima parte a vietii maslow nuanteaza putin aprecierile in legatura cu aceasta caracteristica, impartind pe autoactulaizati din acest punct de vedere in peakers si non-peakers (peak experience). Maslow constata ca frecvent autoactualizatii ce apartin primei categorii sunt orientati catre creatie artistica in special de tip poetic, in timp ce actualizatii care apartin celei de-a doua categorii au “picioarele asezate mai solid pe pamant” si pot sa se dedice inclusiv unei cariere antreprenoriale.
• Interesul social – persoana autoactualizata manifesta constant simpatie si chiar empatie fata de umanitate in general, cu toate ca pot fi accidental iritati sau dezamagiti de comportamentul unor indivizi. Maslow descrie din acest punct de vedere atitudinea autoactualizatului fata de ceilalti ca pe una caracteristica pentru un frate / o sora mai mare.
• Relatii interpersonale selective si intense – persoana autoactualizata are un grup de prieteni mai restrans in raport cu al persoanei neactualizate, in schimb, intensitatea relatiilor afective este superioara. Maslow subliniaza ca persoana actualizata poate atrage in jurul sau un cerc mai larg sau mai restrans de admiratori, intre acestia si autoactualizat stabilindu-se relatii pe care Maslow le denumeste unilaterale – admiratorii cer mai mult decat persoana actualizata poate sau este dispusa sa dea si primesc de obicei semnificativ sau mai putin decat au cerut.
• Creativitatea – persoana autoactualizata maifesta ingeniozitate, originalitate si frecvent chiar creativitate in legatura cu majoritatea aspectelor vietii, fara a fi cu necesitate creator in sensul profesionist sau ocupational al termenului. Ei sunt de regula spontani, flexibili, dispusi sa faca greseli asemenea copiilor, mai inainte ca acestia sa fie conditionati social sa se teama de greseli sau de ridicol.
• Structura caracteriala democratica – persoana autoactualizata manifesta un inalt nivel de toleranta si este dispusa sa accepte pe oricine cu conditia ca acesta sa nu manifeste prejudecati de ordin religios, rasial sau social. Persoana actualizata este dispusa sa invete de la oricine are ceva de trait si nu manifesta condescendenta fata de cei care au un nivel educational inferior fiind deci capabili sa interactioneze cu o larga varietate de persoane.
• Rezistenta in fata tentativelor de enculturare – Maslow constata ca persoana autoactualizata are tendinta de a se conduce mai curand prin raport la propriul sistem de norme, decat prin raport la sistemul de norme al culturii de care apartine. Pe de alta parte persoana autoactualizata nu sfideaza deschis si sistematic normele culturii sau codurile sociale.

TEORIA LUI B F SKINNER

Istoria personala – se naste din parinti nativi americani si nu imigranti. Nu are o copilarie caracterizata de evidente lipsuri materiale. In schimb, are o copilarie foarte riguros jalonata de indicatii si interdictii ca si de pedepse si amenintari. Tatal avocat ii atragea permanent atentia asupra posibilitatii de a intra in conflict cu reprezentantii legii. Mama – referiri la ce va spune lumea. Bunica – stratul de carbuni aprinsi din camin – consecinte negative pentru copil.
Pasionat de constructii de masinarii (vagoane, trenulete, pistoale). In copilarie a avut numeroase animale (broaste testoase, raioase, serpi, soparle) era foarte interesat de animale si discuta cu posesorii de pet-shops. Pasionat de scoala – sosea primul. Ca student – modelul rebelului absolut – farse.
Placerile sale ocupationale nu au vizat deloc psihologia. El a studiat limba engleza si dorea sa devina scriitor. Rezultatele au fost dezamagitoare – o perioada de cativa ani in care in lipsa unor activitati mai interesante a inceput sa citeasca volume de psihologie, mai ales Pavlov si Watson. La 28 de ani incepe sa studieze psihologia la Universitatea Harvard. Isi finalizeaza studiile si doctoratul in 3 ani. Pe parcursul intregii vieti este extrem de activ, de exemplu inregistreaza in fiecare zi care au fost produsele activitatii sale sau facand periodic calculul timpului utilizat pentru fiecare cuvant tiparit din publicatiile sale (2 min).
Toate acestea par a se afla in concordanta cu faptul ca el se hotaraste sa ignore cu totul viata psihologica, fara a-i nega existenta. El este preocupat de fapte care i-au aratat ca probabilitatea de reaparitie a unui comportament creste daca acesta e urmat de consecinte “intariri” si care pot fi pozitive / negative in sensul eliminarii unei situatii apreciata drept neconvenabila. Pe de alta parte a constatat ca aceasta probabilitate scade atunci cand el este urmat de o pedeapsa ? constatare generala ca oamenii invata sa continue sa face acele lucruri pentru care sunt recompensati si sa nu faca acele lucruri pentru care sunt pedepsiti.

07-12-2001

Exista comportamente care nu sunt asociate cu prezenta unor stimuli numite comportamente cooperante.
Mult mai importanta decat asocierea dintre stimul si raspuns este asocierea dintre un raspuns si o consecinta a acestuia. Skinner constata ca evenimente care in comportament pot fi asociate si care au o influenta asupra posibilitatii de reaparitie a acestora pot fi impartite in doua categorii: intariri si pedepse.
Intaririle pot fi pozitive ( consecinte pozitive asociate unui camp) dar pot fi si negative in sensul evaluarii unei situatii incomfortabile sau stresante. Intarirea negativa este echivalenta cu pedeapsa.
Pedepsele (situatii jenante) – Skinner concepe dezvoltarea umana preponderent din perspectiva meniurilor de recompense si de pedepse la care sunt expusi indivizii umani pe parcursul vietii. In viziunea lui este nestadiala spre deosebire de cele pe care le-a studiat intrucat el este incredintat ca toate manifestarile care pot sa creeze aparenta unor stadii de dezvoltare sunt rezultatul modificarii meniului de recompense si pedepse la care sunt expusi indivizii.
Ex: cand copilul intra la scoala este confruntat cu un nou mediu unde apar fenomene cu un intreg sistem de pedepse la care este expus diferit , invata lucruri noi si isi dezvolta capacitatile cognitive si se creaza apartenenta ca o intrare intr-un sistem de studiu de dezvoltare. La prescolari ponderea unui intreg sistem de intrari – pedepse care a fost asociat cu intreaga activitate sociala. Viata se schimba si se creaza aparenta ca a intrat intr-un nou stadiu. Aceasta a caracterizat o reactie care s-a concretizat intr-o noua teorie.
Reactia lui Albort Bandura: nascut intr-un oras mic ajunge sa studieze intr-o scoala in care numarul total de elevi era de 20 iar profesorii 2 aici au fost determinati sa incerce sa gaseasca moduri alternative de influentare a propriei dezvoltari. Reactia lui Bandura fata de Skinner porneste de la ideea ca nu se poate ca individul uman sa invete sa se dezvolte in conformitate cu aceleasi principii valabile pentru sobolani.
El este extrem de increzator in ideea ca oamenii snt dependenti muncii de intarire - pedeapsa pentru a invata si a se dezvolta.
Aceasta consituie o modalitate de modificare a componentei extrem de eficienta pe de o pate si potential periculoasa pe de alta parte. Dupa opinia lui lumea ar deveni foarte periculoasa daca oamenii ar fi nevoiti sa astepte intaririle-pedepsele. A invata sa travesezi la culoarea verde a semaforului.
Bandura crede ca oamenii sunt fiinte cognitive pentru care procesarea activa a informatiilor reprezinta un factor primordial de influenta in invatare si dezvoltare.
El constata ca oamneii evolueaza legaturile dintre propriile componente si consecintele acestora, anticipeaza posibilele consecinte viitoare pentru comportamentele prezente si sunt mai puternic influentate de ceea ce cred ca urmeaza sa se intample efectiv in prezent.
Ex: studentii sunt mai puternic influentati sa persiste in angajarea in activitati de natura sa conduca la obtinerea peste cativa ani a unei diplome. De fapt ca anticipeaza o serie de consecinte favorabile la care urmeaza primirea unei diplome care sunt mai importante decat meniul de intariri-pedepse din prezent , care contin mai multe pedepse decat recompense.
Bandura spune ca oamneii nu asteapta pasiv sa fie influentati de elementele din mediu ci sunt activi in interpretarea evenimentelor traite, prezente si viitoare fiind chiar capabili sa-si autoadministreze critici si pedepse.
El ajunge la concluzia ca principalul mecanism prin care indivizii achizitioneaza componente noi este modelarea. Ea fiind aceea care influenteaza si cresterea – scaderea posibilitatilor de manifestare a unor comportamente deja prezente in repertoriul individual ca si dezinhibarea unor componente reprimate.
Ex: dezinhibarea componentelor sexuale.
Unui grup de studenti masculi le-a fost prezentat un film erotic. In timpul filmului un spot luminos evidentia ceea ce fiecarui subiect i se spunea ca reprezinta modul in care subiectii dinaintea lui a explorat imaginile. Pentru jumatate din subiecti spotul luminos explora zonele genitale si zonele erogene de la nivelul bustului (sex feminin) iar pentru cealalta jumatate din subiecti spotul luminos explora preponderent fundalul sugerandu-se faptul ca subiectul anterior evitase sa priveasca trupurile nude.
Modul in care spotul luminos explora imaginile a reprezentat modelul. Dupa aceasta prima etapa subiectilor li s-au prezentat imagini statice de pe diapozitive extrase din filmul pe care il vizionau mai inainte, au fost inregistrate folosind aparatura necesara miscarilor circulare ale globilor oculari.
Constatarea a fost ca subiectii care in prima etapa fusesera expusi la modele comportamentale dezinhibate explorase imaginile statice in aceeasi maniera in timp ce subiectii care au fost expusi mai multor modele comportamentale inhibate au explorat fundalul imaginii intr-o masura mai mare decat cei din primul grup.
Modelarea presupune observarea componentelor unui model si imitarea acestuia. Posibilitatea modelarii fiind influentata de doua categorii de factori:
1. caracteristici ale modelului ( similaritatea, varsta si sexul modelului, statutul si prestigiul, complexiatea comportamentelor)
2. Caracteristicile observatorului (nivelul increderii in sine si o autoapreciere pozitiva, recompensarea trecuta a modelelor, intaririle asociate cu modelarea
Conceptia sinelui si a celor doua aspecte importante pentru Bandura sinele este diferit in termenii unor structuri cognitive care furnizeaza elemente de referinta integreaza perceptia, evaluarea si controlul comportamntului.
Doua aspecte ale sinelui: autointarirea , el constata ca oamenii isi definesc standardele de succes pentru propriul comportament in diferite situatii si pentru ca prin raportare la aceste standarde isi autoadministreaza recompense pentru atingerea, pentru depasire , pentru neindeplinirea standardelor, autoimplinire si pedepsele iau cei mai important: formarea unor trairi emotionale: satisfactia –indoirea, rusinea-culpabilitatea. Depresia face parte din setul de pedepse autoadministrate. Setul initial de standarde de apreciere este invatat de regula prin modelare de la parinti sau de la alte personae semnificative in copilarie. Interior acest set de standarde si preformatii in sensul ca standardele care sunt atinse sunt limitate iar cele care nu sunt atinse pot fi aduse la un nivel mai rezonabil.
Cel de-al doilea aspect important este eficacitatea personala el constata ca raportarea comportamentelor la propriile standarde genereaza o reprezentare asupra propriilor adecvari si eficiente in confruntarea cu situatii de viata sau asupra capacitatilor de a produce-controla evenimentele. Daca aceasta reprezentare este pozitiva mareste sansele de succes ale persoanei in confruntarea cu situatii de viata. Eficacitatea personala poate fi amplificata de realizarea standardelor profesionale si poate fi diminuata de nerealizarea acestora. Eficacitatea personala poate fi influentata de optiunile personale in modelare si rezulta ca cei ce si-au stabilit standardele pornind de la model extraordinar de eficiente vor putea avea dificultati in realizarea diferitelor standarde. Vor persista in realizarea lor si ca atare se vor autopedepsi cu severitate. Consecintele emotionale ale unei asemenea situatii se caracterizeaza intr-o gama larga de comportamente indezirabile, se intra intr-o lume fantasmatica in care aceste standarde sunt atinse.
Observatia. El consata ca observarea unor persoane cu caracteristici asemanatoare actionand constient cu standardele pesonale va creste posibilitatea realizarii unei satisfacatoare realizari personale. Daca sunt observate persoane cu caracteristici similare actionand sub nivelul standardelor impuse, eficacitatea personala va fi influentata negativ.
Persuasiunea verbala este utilizata de catre parinti, profesori, parteneri de viata , consilieri, terapeuti fiind cu atat mai eficace si realista (efectul Imalion e asociat cu persuasiunea verbala).
Nivelul de activizare in situatii stresante, agitate calmul persoanei este interpretat ca indiciu privind capacitatea de confruntare cu situatii din viata dificile. O persoana care este mai putin agitata in situatii stresante este mai eficace decat una care prezinta caracteristica opusa.
Bandura face cateva consideratii privind evolutia modelarii , el constata ca utilizarea de catre indivizi a modelarii este dependenta de maturare.
Ex: in perioada perinatala si anume in primii doi ani de viata din cauza limitarilor abilitatilor de reprezentare si a celor verbale modelarea este limitata la imitare in prezenta stimulului/modelului.
Imitarea unui comportament la un interval de timp dupa ce acesta s-a produs poate fi observata dupa varsta de doi ani .
El constata ca intaririle si pedepsele semnificative pentru modelare sunt dependente de varsta cronologica si de maturare.
Copii sunt sensibili la stimuli fizici nemijlociti , iar ulterior stimulii fizici sunt asociati cu semnele verbale de aprobare-dezaprobare, semne ce se transforma in intariri sau pedepse independente.
Intr-o etapa inca ulterioara acesteia standardele de performanta sunt interiorizate. Intaririle si pedepsele putand fi admise in fenomene de catre acestia.

14-12-2001
Din perspectiva stadiala, singurele momente in care se inregistreaza dezechilibrari sunt acelea plasate la interfetele dintre stadii. Din punctul de vedere al lui Riegel lucrurile stau invers – el considera ca fiind adevarat faptul ca indivizii cauta permanent echilibrul si stabilitatea, aceasta situatie e foarte rar atinsa; el crede ca dezechilibrul si instabilitatea constituie regula, pe cand echilibrul si stabilitatea constituie exceptia. Aceasta e cauza pentru care el crede ca dezvoltarea individului e mult mai putin previzibila decat sugereaza teoriile stadiale. Din punctul de vedere al lui Riegel exista 4 dimensiuni semnificative ale dezvoltarii – dintre care doua sunt puternic asociate cu individul si doua puternic asociate cu mediul in care acesta evolueaza:
1. dimensiunea biologic-interna: include asemenea schimbari cum ar fi maturarea sistemului nervos central, schimbari biologice din perioada pubertatii, menopauza etc.;
2. individual-psihologica: implica intreaga gama de schimbari de la nivelul personalitatii;
3. extern-fizica: include schimbari de resedinta, localitate, tara de domiciliu, zona climata;
4. cultural-sociologica: include schimbari la nivelul mediului social, valorile culturale sau asociate cu evenimente istorice.
Din punctul lui de vedere, dezvoltarea se produce in momentul in care apar dezechilibrari intre aceste 4 dimensiuni; dimensiunile apar tot timpul. Analogia utilizata de el pentru a explica perspectiva pe care o adopta asupra dezvoltarii este analogia conversatiei. Ex: “doi soti sunt asezati in bucatarie la micul dejun / cina si discuta o anumita situatie. Fiecare replica a partenerilor e legata atat de situatia discutata cat si de replica anterioara a celuilalt”. Evenimentele de dezvoltare pot urma un asemenea model al unei comunicari linistite in care schimbarile sunt graduale; pe de alta parte dezvoltarea poate presupune si momente de schimbari dramatice atunci cand dezechilibrarile dintre diferitele dimensiuni sunt foarte ample. Ex: “doi soti care sunt confruntati cu o problema: cei doi soti locuiesc intr-o localitate. Partenerul masculin are o profesie ce o practica de mult si de care e satisfacut; sotia lucreaza de putin timp si foarte recent e confruntata cu o oportunitate de dezvoltare profesionala semnificativa ce presupune schimbarea localitatii de resedinta.” Daca am aplica analogia discutiei, aceasta ar putea deveni dramatica cu final imprevizibil (divort, separare).

PERIOADA PRENATALA

Anii ’60 – s-a facut un calcul din care rezulta ca pentru a produce pe cale naturala toata populatia globului de la vremea respectiva ar fi fost nevoie de un volum de 2 litri de ovule si un volum asemenea unei pastile de aspirina de spermatozoizi.
Spermatozoizii atunci cand inainteaza riguros (jumatate de milimetru pe minut) intalnesc numeroase situatii deosebit de periculoase:
• gravitatia;
• aciditatea vaginala;
• sansa (patrunderea in canalul cervital – trompa cu ovulul);
• alegerea ovulului (descarcari electrice, reactii chimice, invelis de protectie).
Chiar si dupa fertilizare (ovul – zigot) unii dintre ei mor foarte repede. Aspectele de competitie si risc nu se termina aici; ele sunt legate si de stabilirea sexului. Spermatozoizii sunt purtatori in proportie de 50% fie a cromozomului X, fie a celui Y; numai ca aceia cu Y sunt mai mici, dar mai rapizi. Aceasta situatie are doua consecinte majore:
1. cu cat fecundarea are loc mai aproape de momentul ovulatiei, cu atat e mai mare probabilitatea ca sexul sa fie masculin;
2. pe ansamblu intre noii-nascuti exista o suprareprezentare a sexului masculin; de regula se nasc 102-107 baieti fata de 100 fete. De abia ulterior datorita mortalitatii perinatale numarul copiilor supravietuitori de sex feminin ajunge sa-l depaseasca pe acel al copiilor de sex masculin.
Sarcina este un eveniment cu profunde semnificatii de la psihologice la medicale pentru ambii parteneri. In acest context adoptarea unor decizii in cunostinte de cauza, inclusiv cele privind viitoarele relatii dintre cei doi parteneri ca si necesitatea de a adopta o conduita care sa minimalizeze riscurile pentru dezvoltarea prenatala fac foarte importanta precizia cu care e diagnosticata sarcina. Din punctul de vedere al diagnosticarii sarcinii sunt disponibile o serie de optiuni:
1. diagnosticarea pe baza simptomelor fizice - absenta ciclului menstrual nu e suficient de relevant deoarece: exista situatii in care ciclul mai poate sa apara inca o luna sau mai multe dupa conceptie; ciclul mai poate inregistra discontinuitati datorita stresului sau a unor maladii;
2. diagnosticul de laborator – majoritatea examenelor de laborator care se realizeaza in prezent vizeaza detectarea fie in urina, fie in sangele natern a unui hormon – conioric gonapotrop ce intrerupe ciclul. Exista doua principale varietati ale examenelor:
• examenele imunologice – o picatura de urina e plasata impreuna cu un complex de substante chimice pe o lamela de sticla si observate la microscop; prezenta hormonului va impiedica combinatia de substante sa se coaguleze, in schimb absenta sa va avea efect contrar. Acest tip de examen are o precizie de 95-98% insa incepe doar cu a doua saptamana dupa prima intrerupere a ciclului. O versiune recenta incearca sa identifice prezenta hormonului in sangele matern, rezultatul acestui procedeu avand o corectitudine de 99% si fiind disponibil incepand cu ziua a opta dupa conceptie. Versiunea biologica a diagnosticului de laborator vizeaza detectarea hormonului in urina – procedeul utilizat fiind acela de a injecta un mic esantion de urina in sangele unui animal de laborator acesta ovuland la cateva zile;
• examenul ginecologic – se poate evidentia o scadere a tonusului cervixului si vaginului, o crestere a dimensiunilor uterului. Variabilitatea rezultatelor individuale ridica probleme in legatura cu corectitudinea acestui diagnostic. Indicatii de mai mare precizie pot fi obtinute prin detectarea ritmului cardiac sau a miscarilor fetusului. Aceste indicatii sunt disponibile dupa a treia luna.

11-01-2002
3. testele cu autoadministrare – precizie de 89-99%. Studii de organe independente au demonstrat ca in practica nivelul de precizie este sub 89% si ca aceste diferente provin din nerespectarea instructiunilor. Cele mai frecvente sunt: supunerea probei la socuri si vibratii, expunerea probei la iluminare excesiva, contaminarea probei prin utilizarea de recipiente murdare, examinarea in avans sau devans a probei. Studiile arata ca atunci cand rezultatele sunt eronate cele fals-negative sunt mai multe decat cele fals-pozitive ? atitudinea recomandabila este confirmarea rezultatelor obtinute prin repetarea testului dupa 1-2 saptamani fie prin cautarea unei confirmari prin examen de laborator.

DEZVOLTAREA PRENATALA

Este descrisa in termeni a trei perioade distincte: germinala; embrionala; fetala.
Perioada germinala – momentul conceptiei (2 saptamani). Eveniment semnificativ atunci cand zigotul incepe o deplasare lenta de 4 zile prin trompa catre uter. Prima diviziune celulara dureaza 48 ore, celelalte intre 10-12 ore. Odata ajuns in uter, fostul zigot mai are nevoie de inca cateva zile pentru ca fiind acum o structura globulara din 100 de celule sa intre in contact cu peretele uterului. Doua procese semnificative:
• peretele uterului in zona de contact se vascularizeaza si creste in grosime pregatind o zona in care bloscocismul sa se integreze eficient;
• blastocistul secreta acest formon care determina menstruatia si-si croieste drum in peretele uterului prin digerarea peretelui organic cu ajutorul unor enzime.
In toata perioada germinala blastocistul se hraneste prin descompunerea substantelor din peretele uterului si prin intermediul sangerarilor produse ca urmare a acestor agresiuni. Spre sfarsitul celei de-a doua zile de la conceptie in conditii normale blastocistul se afla solid implantat in peretele uterului si in curs de generare prin diviziune celulara a doua zone distincte ale sale: trofoblastul, masa celulara interna. Stratul exterior a trofoblastului este responsabil de implantarea blastocistului in peretele uterului, iar stratul interior al acestuia va da nastere portiunilor nou materne ale placentei (amnionul, corionul).
Amnionul formeaza ulterior o incinta de protectie in jurul embrionului, iar corionul va inconjura amnionul si va asigura legatura dintre acesta si placenta.
Masa celulara interna este cea care va da nastere embrionului. Catre sfarsitul celei de-a doua saptamani de la conceptie, masa celulara interna incepe sa se diferentieze in 3 straturi distincte: ectodermul din care se vor dezvolta sistemul nervos, organele de simt, stratul cutanat si portiunea inferioara a rectului; mezodermul ? scheletul, sistemul muscular, sistemul circulator si rinichii; endodermul ? tubul digestiv, inclusiv ficatul, pancreasul si vezica biliara, sistemul respirator, vezica urinara si organele de reproducere.
Perioada embrionara (2-8 saptamani) - aceasta perioada care debuteaza cu implantarea completa a blastocistului si care se sfarseste cu aparitia unui fetus uman identificabil ca atare este caracterizata de cateva elemente de dezvoltare semnificativa: ritm rapid de crestere evidentiat de faptul ca spre sfarsitul celei de-a patra saptamani embrionul are o masa de 10 000 de ori mai mare decat zigotul si are ceva mai mult de 1 cm lungime; stabilirea unei legaturi eficiente cu organismul uman prin intermediul placentei; initierea dezvoltarii structurale a principalelor organe; aparitia formei umane a embrionului.
Formatiunea specializata prin care embrionul se ataseaza de peretele uterului, placenta se constituie din tesut uterin si din trofoblastul blastocistului. Cand placenta va fi deplin formata, la 7 luni, va avea forma unui disc, cu grosimea de 2 cm si jumatate si diametrul de 20 cm. Legatura dintre placenta si embrion va fi asigurata inca din aceasta perioada de dezvoltare de cordonul ombilical care contine doua artere si o vena. Placenta actioneaza ca o interfata semipermeabila care permite accesul catre embrion si fetus a oxigenului, a substantelor nutritive si a hormonilor ca si exidubioxidului de carbon si a deseurilor metabolice. Placenta nu permite trecerea celulelor sngvine ? importanta mecanismului de protectie care micsoreaza probabilitatea aparitiei fenomenului de respingere si care micsoreaza probabilitatea transmiterii unei maladii (mama – embrion – fetus). Daca mama are Sida va fi transmisa.
Doua caracteristici generale ale dezvoltarii sunt evidente in aceasta perioada:
• dezvoltarea este cefalo-coodala ? poate fi identificata o ordine de prioritati care asigura mai intai dezvoltarea sistemului nervos care sa controleze activitatea celorlalte organe in curs de dezvoltare;
• dezvoltarea este proximo-distala in sensul ca tesuturile se dezvolta prin raportarea la o axa verticala de simetrie, axa care imparte embrionul in doua jumatati si de-a lungul careia se formeaza coloana vertebrala.
Perioada fetala (8 saptamani-nasterea) – la debutul acestei perioade poate fi identificata forma generala a organismului uman fiind vizibila zona faciala, bratele si picioarele, degetele, muschii principali si organele interne. Fetusul se dezvolta pe aceasta schema generala, cateva dintre reperele de dezvoltare pe aceasta perioada fiind urmatoarele:
• in luna a treia de la conceptie apar centrele de osificare, apar miscari spontane ale bratelor, picioarelor si degetelor care nu sunt sesizate de mama, are loc o dezvoltare rapida a organelor de reproducere mai ales la sexul masculin;
• in luna a cincea - miscarile reflexe ale bratelor, picioarelor devin puternice pentru a fi sesizate de mama, debuteaza osificarea bratelor si urechilor, se formeaza unghiile, corpul se acopera cu un strat de aparenta de ceara = vernix;
• in luna a sasea – cortexul cerebral se stratifica, ochii sunt complet formati inclusiv genele si sprancenele, corpul fetusului capata proportii umane fiind lipsit de strat adipos;
• in luna a saptea – corpul fetusului are de regula peste 1 kg si aproximativ 40 cm in lungime, pielea datorita lipsei stratului adipos este cutata, rosie, acoperita cu vernix si fetusul are aspect de batran. Nasterea in aceasta luna permite supravietuirea;
• lunile a opta si a noua – se dispune un strat adipos ce aduce un plus semnificativ de greutate, activitatea neurofunctionala se intensifica, se valizeaza mielinizarea initiala a creierului, activivtatea tuturor organelor interne se intensifica, pielea isi modifica culoarea spre roz.

INFLUENTELE MEDIULUI PRENATAL ASUPRA DEZVOLTARII

Mediu = evenimentele exterioare organismului care il influenteaza sau sunt influentati de catre acestea.
Alimentatia mamei are o foarte mare importanta. Atat cantitatea si calitatea alimentatiei materne sunt semnificative pentru dezvoltarea prenatala.
Din punct de vedere al cantitatii – necesitatea unui aport caloric zilnic suplimentar de aproximativ 300 calorii si fiind necesar un aport suplimentar de vitamine si substante minerale. Cercetari recente au modificat viziunea referitoare la faptul ca sporul optim de greutate a mamei in timpul sarcinii 6 ½ - 8 kg. In prezent sporul optim de greutate a mamei este intre 10-12 ½ kg. O alimentatie deficitara din punct de vedere a calitatii poate avea consecinta unei greutati scazute la nastere, o mortalitate pentru nou nascuti si o durata superioara a travaliului in timpul nasterii.
Din punct de vedere al calitatii – importanta aportului proteic in alimentatia mamei, exista studii care semnaleaza ca mamele care au deficit proteic in alimentatie nasc copii ce vor inregistra cand pot fi testati un IQ cu 16 puncte mai mic.
Consumul de alcool – cele mai grave se concretizeaza in sindromul alcoolic fetal. Elementele asociate cu acesta include deficit de crestere, anomalii de dezvoltare a creierului si a intregului sistem nervos, anomalii de dezvoltare ale fetei, intarzierea mentala este de asemenea asociata cu sindromul alcoolic fetal, 85% dintre copiii afectati de acest sindrom vor avea IQ-ul de cel mult 70.
Fumatul – efectele negative asupra dezvoltarii prenatale sunt datorate si faptului ca placenta din pacate pentru nicotina este permeabila. Efectele negative sunt: greutate redusa la nastere, probabilitate mai mare pentru avort spontan, rata mai inalta pentru deces perinatal. A fost descris un sindrom tabacic central (5 tigari/zi). Fumatul matern poate avea si efecte de mai lunga durata: probabilitate cu 50% mai mare pentru contractarea unui cancer in timpul coplariei, pentru hiperactivitate comportamentala.
Starea emotionala a mamei – apare frecvent unul dintre factorii unor sarcini nedorite. Trairi emotionale intense sunt acompaniate de eliberarea in sangele matern a adrenalinei, hormon ce traverseaza placenta si care poate avea ca efect cresterea activitatii motorie a fetusului. Efecte semnificative negative si de lunga durata pot aparea cand mama este expusa repetat sau pentru perioade indelungate la stres emotional sau trairi de anxietate. Consecinte negative: avort spontan, nasterea prematura, travaliu indelungat si dureros, anomalii de dezvoltare fizica si comportamentala, noii nascuti tinzand sa fie mai mici in greutate, mai iritabili, mai putin previzibili in legatura cu hranirea, somnul, procesele eliminatorii. Exista cercetari care sugereaza faptul ca in cazul unor mame expuse in timpul sarcinii la stres si trairi emotionale negative se vor inregistra diferente semnificative ale greutatii la nastere dependente de situatia ca mama a participat sau nu la programe de consiliere.
Maladiile materne – in cazul in care maladia se transmite de la mama la fetus (25% din cazuri) se va realiza o scadere a rezistentei acestuia fata de infectii si frecvent se va ajunge la deces (SIDA).
Gonoreea – afecteaza ochii copilului in timpul nasterii. Exista din fericire si un remediu care trebuie cunoscut: picaturi de nitrat de argint.
Herpes genital – poate cauza deteriorari semnificative oculare la nivelul creierului si poate cauza moartea lui cand nu se recurge la cezariana, modalitatea eficienta de a nu se contamina.
Sifilisul – poate cauza avort spontan si anomalii de dezvoltare: orbirea sau intarzierea mentala.
Diabetul – majoritatea noilor nascuti supravietuiesc in conditiile in care exista riscuri crescute de inducere a unor malformatii congenitale.
Hipertensiunea – cresterea riscului de avort spontan sau deces perinatal.
Gripa – creste riscul de avort spontan si in cazul producerii in primele trei luni ale sarcinii poate avea efectul deteriorarii masei cerebrale.
Medicamentele sau substantele ingerate de mama – alcoolul- anomalii faciale, microcefalie, malformatii cardiace, greutate redusa la nastere, intarziere mentala.
Antibioticele – streptomicina poate conduce la deficiente auditive, tetraciclina pare a fi asociata cu nasterea prematura, cu intarzieri in dezvoltarea scheletului sau cataracta, aspirina in doze mari poate produce complicatii sau sangerari digestive, exista indicii care asociativa cu greutatea redusa la nastere, obtinerea unui IQ scazut cu abilitati motorii deficitare.
Substante halucinogene – marijuana poate conduce la nastere prematura si greutate redusa la nastere nefiind semnalate alte efecte semnificative de lunga durata; LSD pare a determina modificari cromozomiale ce vor creste probabilitatea ca atunci cand noul nascut va deveni parinte sa produca un copil cu malformatii congenitale.
Substante narcotice – heroina, codeina, morfina sporesc riscul pentru nastere prematura si expun pe noii nascuti la manifestarile periculoase ale sindromului de deprivare.
Hormonii sexuali – se utilizeaza in prevenirea avortului; exista indicii ca poate avea efecte de producere a cancerului cervical.
Substante stimulante – cofeina poate fi asociata cu nastere prematura cu dereglari ale reflexelor si cu iritabilitate la nastere, nu pare a genera alte efecte; cocaina incetineste ritmul de crestere a fetusului si pare a produce efecte durabile legate de capacitatea de invatare si controlul comportamentului; tutunul.
Efectele negative se pot produce si in cazul in care numai tatal fumeaza.
Tranchilizantele – efecte respiratorii; valiumul poate avea efecte legate de tonusul muscular; vitaminele pot influenta negativ mediul de dezvoltare prenatal (ingerarea de vitamina A, D in cantitati mari sunt asociate cu malformatii congenitale).
Avand in vedere riscurile de dezvoltare devine importanta evaluarea dezvoltarii prenatale. Au fost dezvoltate diferite tehnici pentru care sunt colectate informatii referitoare la dezvoltarea prenatala (amniocenteza = presupune colectarea prin utilizarea unor interventii invazive de lichid din sacul amiotic, fluidul amiotic contine celule fetale ce pot fi ulterior analizate si care permite depistarea unei largi varietati de anomalii de dezvoltare ca si a sexului fetusului). Utilizarea acestei tehnici este recomandata femeilor insarcinate peste 35 ani si in cazul cuplurilor care au antecedente legate de defecte genetice. Se ridica 2 probleme: rezultate semnificative pot fi obtinute doar incepand cu a 15, a 16 saptamana de la momentul conceperii, 2, 3 saptamani fiind necesare pentru realizarea analizelor – se asociaza un risc crescut de avort spontan.

18-01-2002
Esantionul corionic – aceasta tehnica presupune introducerea unui … prin vagin si cervix pentru prelevarea unui esantion de tesut corionic. Utilizarea acestei tehnici e avantajoasa pentru ca poate aduce informatii semnificative incepand cu cea de-a opta saptamana de la conceptie, fiind necesare doua zile de analiza. Cuplurile pot avea in timp utilizarea informatiilor care sa poata duce la o decizie avizata privind continuarea / intreruperea sarcinii. Alt avantaj: nu pare a fi asociata cu risc crescut pentru avort spontan.
Ecografia – presupune utilizarea ultrasunetelor pentru generarea unei imagini a fetusului. E utilizata din ce in ce mai frecvent pentru monitorizarea dezvoltarii prenatale. Faptul ca utilizeaza tehnica e recenta – nu exista inca suficiente date care sa permita o apreciere realista a posibilelor consecinte adverse asupra dezvoltarii prenatale.
Analizele hematologice – analiza esantionului de sange matern furnizeaza informatii incepand cu a 14-15 saptamana de la conceptie. Unul dintre elementele frecvent explorate este cantitatea de facto-proteina alfa din sangele matern. Cantitati crescute / sub limite normale furnizeaza predictii asupra SNC. Analiza unor esantioane de sange fetal poate furniza informatii privind functii hepatice, prezenta unor infectii, unor dereglari matabolice, unor imunodeficiente sau malformatii cardiace. Pe parcursul dezvoltarii prenatale pot aparea cateva evenimente semnificative din punctul respectiv de vedere legate de sarcini atipice. Asemenea evolutii pot fi inregistrate chiar in situatii care nu pot fi direct asociate cu atitudini sau comportamente materne inacceptabile sau cu gestionarea deficitara a unor influente externe.
Sarcina extrauterina – cauza: nu poate fi imputabila mamei ci implantarii zigotului in alta zona decat peretele uterului. Incidenta e de la 1 la 100 000 de sarcini, cel mai frecvent zigotul implantandu-se la nivelul trompei uterine, mai rar in cavitatea abdominala, uneori pe peretele estern al uterului. Destul de frecvent sarcinile extrauterine, mai ales cele rezultate din implantarea zigotului intr-una dintre trompe sunt rezolvate prin avort spontan. Exista si situatii in care e necesara interventia chirurgicala care sa elimine hemoragiile si distrugerile de tesuturi interne care pot rezulta ca urmare a dezvoltarii embrionului in afara uterului.
Sarcina toxica (toxemia) – cauza neimputabila mamei. De regula, apare in ultimele 3 luni ale sarcinii, in procent de aproximativ 6%, fiind asociata cu hipertensiunea materna, cu retentie de fluide in organismul matern si cu prezenta de substante proteice in urina. In variantele grave sarcina toxica poate duce la convulsii, coma sau deces matern. Factorii care cauzeaza acest fel de sarcina nu sunt inca suficient de bine cunoscuti. Probabilitatea de aparitie a ei pare a fi mai mare pentru femeile foarte tinere, peste 35 ani sau cu statut socio-economic scazut.
Incompabilitatea Rh – dintre membrii rasei albe aproximativ 85% sunt caracterizati de prezenta in membrana celulelor rosii sangvine a unei structuri proteice numite “factorul Rh”. Indivizii aflati in aceasta situatie sunt numiti Rh+2 (la puterea a doua). Restul de aproximativ 15% (la care Rh-ul este absent) sunt numiti Rh-2 (la puterea a doua). Incompatibilitatea Rh-ului se manifesta in situatia in care mama e Rh- iar fetusul e Rh+. In aceasta situatie frecvent organismul matern pune in functiune mecanisme de respingere a fetusului care e considerat ca fiind corp strain. Efectele acestei situatii asupra fetusului pot include: intarziere mentala, anemie, avort spontan, deces fetal. Exista diferite precautii si atitudini terapeutice gestionate de cadrele medicale care pot micsora riscul aparitiei respectivelor fenomene negative.

PROCESUL NASTERII

La cateva saptamani inainte de nastere fetusul se roteste ajungand de regula in pozitia optima pentru ceea ce se numeste “prezentare cefalica” (capul iese primul). Uterul isi modifica pozitia, alunecand in jos si spre inainte pentru a diminua presiunea asupra diafragmei si pentru a permite deci mamei sa respire mai usor. Exista cateva indicii de ordin fizic care semnaleaza iminenta nasterii:
• eliminarea unei mici cantitati de amestec de mucus si sange care a sigilat pe durata sarcinii orificiul cervical impiedicand patrunderea germenilor dinspre vagin catre uter;
• eliminarea de lichid amniotic (ruperea apei). Numai in aproximativ 10% din cazuri eliminarea de lichid amniotic precede travaliul, regula fiind ca aceasta eliminare se produce catre sfarsitul travaliului;
• contractiile uterine – ritmul si durata lor prezinta un pattern usor identificabil. Primele contractii producandu-se de regula la intervale de 10-20 min si avand durata intre 40-60 sec.
Procesul nasterii poate fi descris din perspectiva celor 3 faze distincte ale acestuia:
• travaliul – debuteaza cu dilatarea orificiului cervical si se concretizeaza in contractii ale uterului. Intervalul dintre contractii scade pe parcursul travaliului de la 10-20 min la 2-4 min. Regula e ca sacul amniotic cedeaza la sfarsitul acestei perioade. Durata medie a trvaliului se plaseaza intre 12 si 15 ore in cazul primei nasteri coborand apoi catre 8 ore pentru nasterile urmatoare;
• expulzia – debuteaza cu dilatarea completa a orificiului cervical, scaderea semnificativa a intervalului de timp dintre contractii care poate ajunge la 2-3 min cu o durata a contractiilor de 60-70 sec. Durata medie a expulziei e de 80 min pentru prima nastere si 30 min pentru nasterile urmatoare incheindu-se odata cu parasirea de fetus a corpului mamei. In momentul in care fetusul paraseste corpul mamei se procedeaza la indepartarea mucozitatilor de la nivelul cailor respiratorii, la protejarea noului-nascut de infectii bacteriene, ca gonoreea, utilizand nitrat de argint sau prin utilizarea de unguent cu antibiotice. Se sectioneaza cordonul ombilical la o lungime de 7-10 cm de abdomenul nou nascutului;
• contractiile post-expulzie – la aproximativ 5 min dupa expulzie continua inca 20 min fiind eliminate placenta si alte materiale fetale.

EVALUAREA NOU NASCUTULUI

Starea noului nascut se evalueaza utilizand o scala dezvoltata in 1953 de Virginia Apgar, rezultand “scorul Apgar”. Aspectele evaluate si punctajele acordate sunt:
1. ritmul cardiac:
• daca e absent = 0 p;
• daca e sub 100 batai/min = 1 p;
• daca e intre 100-140 batai/min = 2 p;
2. efortul respirator:
• absent = 0 p;
• lent si neregulat = 1 p;
• semnificativ si insotit de plans = 2 p;
3. tonusul general:
• absent = 0 p;
• flexiuni usoare ale extremitatilor = 1 p;
• miscari active = 2 p;
4. iritabilitatea:
• absenta = 0 p;
• grimase faciale = 1 p;
• plans viguros si agitatie = 2 p;
5. culoarea corpului:
• albastruie (cianoza) = 0 p;
• roz si extremitatile semnaleaza hipoxie = 1 p;
• intreg corpul roz = 2 p.
Scorul e intre 0 si 10. Noul nascut e evaluat pe scala Apgar la 1 min dupa nastere, cu repetarea procedurii dupa 5 min. Constatarea e ca 6% din noi nascuti care au scoruri medii pe cele doua evaluari (intre 0 si 2) prezinta cele mai inalte riscuri de mortalitate perinatala si vor trebui sa beneficieze de atentie speciala din partea persoanei specializate.

RELATIA DINTRE NOU NASCUT SI PARINTI

Perioada imediat consecutiva nasterii are o importanta deosebita pentru configurarea ulterioara a relatiilor dintre copil si parinti. Sugestii au provenit din cercetari pe animale:
• absenta contactului pentru o ora – puiul nu a fost ulterior recunoscut, alaptat si a fost repins uneori cu brutalitate;
• contact de 5 min si absenta contactului pentru o ora – puiul a fost acceptat, alimentat si ingrijit corect pentru specia respectiva in mod normal;
• experiment evocat – facut pe fiinte umane dar variabile e evocata pe baza de anamneze.
Constatarile pe baza experimentelor evocate au sugerat ca intervalul de timp dintre momentul nasterii si momentul contactului intim si semnificativ cu mama, exercita o influenta puternica asupra raportului dintre copil si mama, influenta identificata pana la 5 ani.
Intre efectele favorabile ale minimizarii intervalului de timp dintre nastere si contactul cu mama se numara:
• o frecventa crescuta a contactelor fizice si vizuale;
• o frecventa crescuta a activitatii de ingrijire;
• o frecventa crescuta ca si o lungime crescuta si complexitate a structurilor verbale pentru comunicarea copil-mama;
• o frecventa inalta a intrebarilor adresate de catre copil mamei;
• o frecventa redusa a comenzilor si interdictiilor continute de mesajele verbale directionate catre copil.
Interactiunea dintre mama si copil are o complexitate surprinzatoare. Intre elementele care o evidentiaza se numara:
• ritmul vocii mamei influenteaza miscarile noului nascut;
• plansul noului nascut produce un flux crescut de sange la nivelul glandei mamare si stimularea lactatiei;
• contactul fizic dintre noul nascut si sanul matern are drept efect eliberarea in sange a unui hormon care reduce hemoragiile la nivelul aparatului genital consecutive nasterii.
Exista indicii care sugereaza ca si un contact timpuriu intre tata si noul nascut exercita o influenta favorabila si de lunga durata asupra relatiei dintre cei doi.

EXPERIENTA NASTERII DIN PERSPECTIVA NOULUI NASCUT

Modul in care copilul percepe evenimentul nasterii a fost adus in atentia publicului si specialistilor de publicarea unei carti de catre Frederic Le Boyer “Nastere fara violenta”. Volumul sustine punctul de vedere ca torentul de senzatii noi care e asociat cu momentul nasterii poate cauza deteriorari iremediabile (uneori) din punct de vedere al nou nascutului, mai ales in conditia in care in diferitele culturi momentul nasterii e acompaniat de manevre si proceduri care adauga un supliment de stres, printre acestea – intoarcerea si suspendarea copilului cu capul in jos, lovirea viguroasa a zonei dorsale pentru stimularea respiratiei sau circumcizia.
Urmarea publicarii acestei carti a fost modificarea practicilor privind nasterea, practici care acum in multe sisteme culturale includ:
• reducerea nivelului de iluminare si zgomot in sala de nastere;
• utilizarea masajului pentru stimularea respiratorie in locul loviturilor;
• imersia noului nascut in apa.
Reamenajarea salilor de nastere din institutiile medicale intr-un stil mai apropiat de cel domestic sau dezvoltarea graduala a cultului nasterii la domiciliu cu sprijinul personalului calificat si acreditat pentru asemenea activitate.
In Romania, British Council a finantat programe de pregatire a mid-wives (moaselor).

REFLEXELE NOULUI NASCUT

Noul nascut vine pe lume ca posesor al unui numar de structuri comportamentale care pot fi activate de stimuli externi, denumite reflexe = raspunsuri involuntare, relativ simple si independente de invatare fata de stimulii respectivi.
Dintre cele 27 de reflexe ce constituie zestrea genetica, cele mai importante sunt:
• reflexul maro – se evidentiaza la pierderea brusca a sprijinului pentru cap si gat. Se poate declansa si dupa tuse sau stranut. Extensia brusca urmata de flexie a bratelor si picioarelor. Dispare la 6-7 luni. Persistenta dincolo de aceste limite poate semnala intarziere mentala;
• reflexul de orientare – se evidentiaza la atingerea usoara a obrazului sau a comisurii buzelor si se manifesta prin intoarcerea capului in directia stimulului. Necunoasterea de catre mame a existentei si configuratiei acestui reflex poate conduce la numeroase incercari nereusite si frustrante pe parcursul alaptarii;
• reflexul de suctiune – cand e atins usor cerul gurii si se manifesta prin declansarea intre stimuli (poate fi declansat la fel de sanul matern, deget sau coltul unei paturi). Nu e exclusiv asociat cu hranirea. Nou nascutul are o apreciere pentru activitatea ca atare, degetele devin obiecte predilecte. Mamele se vor alarma daca fenomenul se prelungeste dincolo de 3 ani;
• reflexul Babinsky – cand e atinsa marginea externa a talpii piciorului = extensia degetului mare si deschiderea in evantai a celorlalte. Dispare dupa 12-18 luni si e inlocuit prin curbarea in jos a degetelor de la picioare la acest stimul;
• reflexul de apucare (prehensiune) – la stimulul prin presiune a podului palmei = actiunea coordonata a degetelor pentru apucarea obiectului stimul. Dispare la 3-4 luni pentru degetele mainilor si dincolo de 1 an pentru degetele de la picioare;
• reflexul de mers (de pasire) – cand noul nascut e sustinut de sub axile si mentinut astfel incat picioarele sale sa atinga un suport = miscari de pasire ale picioarelor care nu sunt insotite de miscari corespunzatoare ale bratelor. Spre sfarsitul celei de-a doua saptamani si dispare dupa 12 saptamani;
• reflexul de inot – la imersia noului nascut in apa cu abdomenul in jos = efectul unor miscari de inot care il pot chiar propulsa inainte. In timpul activizarii acestui reflex noul nascut isi retine respiratia si nu inghite apa.

DIFERENTELE INDIVIDUALE INTRE NOII NASCUTI

Noii nascuti se deosebesc nu doar prin aspecte de ordin fizic, ci si comportamental. Doua categorii:
• cei care accepta sa fie luati in brate si dezmierdati;
• cei care se opun unui asemenea tratament.
Trei categorii:
• dificili – aproximativ 10% (plang mult, au convulsii violente, scuipa mancarea, refuza sa se lase curatati pe fata, mananca si dorm la ore si intervale imprevizibile, se linistesc cu dificultate dupa episoade de trairi emotionale negative);
• placizi – aproximativ 15% (putin activi, se adapteaza greu situatiilor noi, sunt retrasi si rezervati);
• putin dificili, sociabili – aproximativ 40% (bine dispusi, se adapteaza usor la situatii noi si persoane noi sau la noi feluri de hrana)
• procentul ramas – 35% combinatii de diferite tipuri.

13-02-2002
Studii longitudinale au furnizat urmatoarele rezultate care au facut necesara introducerea unui nou concept. In mod esential s-a constatat ca pot fi identificate procese de continuitate in procent de 39%.
Nou nascutii care se incadrau in categoria adaptabililor ajungeau tineri dezadaptati social. Proportii semnificative de nou nascuti care se incadrau in “dificili” ajungeau bine adaptati social.
S-a generat un concept “adecvarea cuplajului” intre caracteristicile temperamentale si cerintele imperative a caror sursa este mediul.
Caracteristicile temperamentale ale nou nascutului vor putea sau nu sa fie regasite la adult, factorul semnificativ fiind adecvarea / cuplarea intre mediu si trasaturi temperamentale.

PERIOADA PERINATALA (0-2 ANI)

Majoritatea evolutiilor semnificative din primii 2 ani de viata pot fi regasite si la produsele de conceptie ale premiatelor:
• puii de maimuta – prima interactiune cu mediul se realizeaza prin intermediul unor reflexe innascute;
• o a doua evolutie – se edifica gradual coordonatele dintre schemele perceptive si cele motorii;
• ritmul de crestere este sustinut;
• se dezvolta atasamentul;
• se dezvolta selectiv incredere / neincredere fata de alti membrii ai speciei;
• semnalele primite de la adulti incep sa fie decodificate si incep sa primeasca raspunsul;
• in al treilea an de viata oamenii se dezvolta in conformitate cu modele specifice in definirea carora comunicarea verbala are rol important.
La nivelul limbajului comun se opereaza cu o distinctie analoaga. La nivelul limbajului curent romanesc se opereaza distinctia “bebelus – copil”.

FAZELE PERIOADEI PERINATALE
Margaret Mohler – psihanalist

Conceptia sa o dezvolta in 1930 (Austria) pornind de la constatarea ca exista caracteristici ale dezvoltarii care sunt dependente de varsta si de calitatile interactiunilor dintre bebelus si mama, caracteristici pe care ulterior le-a asociat cu disfunctionalitati emotionale. Faze:
• Autista – (nastere – 3 / 4 saptamani) – se constata ca bebelusul nu este inca constient nici de existenta si nici de configuratia unui mediu extern sau intern diferit de acesta. Viata psihologica este dominata de nevoi fiziologice si de impulsuri instinctuale. Principalele impulsuri pe care le identifica drept active sunt cautarea dragostei si a parintelui cu rol primordial in ingrijire. Dezordinea psihologica care deriva din incapacitatea de a depasi aceasta faza de dezvoltare este schizofrenia autista (lumea sa proprie, incapabil de a comunica).
• Simbiotica – (1 – 4 luni) – copilul devine constient de existenta mamei si se edifica o legatura intre bebelus si aceasta persoana. Nu se opereaza inca o diferenta satisfacatoare intre bebelus si mama. Interactiunile dintre cele doua parti precum si cele dintre bebelus si obiecte fiind limitate de lipsa de mobilitate a bebelusului. In cazul in care interactiunile cu mama sunt incorecte de aspecte pozitive o conotatie de aceeasi natura este legata de asteptarile copilului. In cazul in care interactiunile dintre bebelus si principala sursa de ingrijire sunt profund inadecvate aceasta situatie poate constitui punct de evolutie spre alte forme de schizofrenie decat cea autista.
• Separare-individuara – 3 subfaze:
1. diferentiere – (5 – 10 luni) – dezvoltarea e influentata semnificativ de capacitatea de a se indeparta temporar de sursa principala de ingrijire. Frecvent se desprinde de bratele mamei pentru a incerca sa se reintoarca. Pentru a se simti securizat in aceste tentative de desprindere el are nevoie de prezenta mamei in campul vizual. In cazul in care s-a indepartat mai mult decat si-ar fi dorit, securizarea bebelusului depinde de consistenta cu care e recuperat si adus in pozitia de plecare. Daca este plasat in tarc dintr-o camera din care mama e absenta pentru perioade de timp semnificative el se va simti nesecurizat. In aceasta perioada se manifesta nevoia bebelusului de a petrece timp in absenta temporara a mamei, situatie ce va favoriza realizarea separarii acestuia de mama si principalele tatonari ale propriului eu. Asemenea situatie trebuie interpretata ca fiind favorabila dezvoltarii si fac necesare luarea de masuri pentru ca procesul de diferentiere sa nu fie perturbat de frustrarea tentativelor de intoarcere catre mama. In aceasta perioada si cu deosebire in jur de 7-8 luni apare intensitatea de teama de persoanele straine. Dezvoltarea normala este influentata favorabil de prezenta unui numar minim de persoane cu rol semnificativ in ingrijire, alternativa preferabila fiind aceea sa existe o singura persoana in aceasta pozitie. Consistenta ingrijirii prezentate de persoana in discutie va permite dezvoltarea increderii fata de mediu. Consecintele unei ingrijiri inconsistente, lipsite de afectivitate, ca si consecintele subdezvoltarii increderii in mediu pot fi deosebit de grave. Decesele frecvente ale copiilor institutionalizati in varsta de 8-10 luni pot fi puse pe seama depresiei severe generata de sentimentul de abandon. Increderea bebelusului fata de parinti se dezvolta gradual intre 5-10 luni. In cazul in care ingrijirea cronic inadecvata perturba dezvoltarea acestei increderi se formeaza premisele pierderii la adult in toti oamenii. Intre elementele definitorii pentru o ingrijire cronic deficitara se enumera: copilul plange cateva ore fara ca cineva sa acorde atentie; ramane cateva ore fara sa i se schimbe scutecele murdare; plange pentru durate de timp semnificative inainte de a fi hranit; abuzuri fizice / verbale din partea surselor de ingrijire. Un nivel moderat de frustrare a nevoii bebelusului de a fi cu mama / tatal este necesar deoarece lipsa totala a separarii va avea pe de o parte efecte negative asupra diferentierii bebelusului de sursa de ingrijire. Va avea efecte nefavorabile asupra identitatii parintelui.
2. exersarea – (10-18 luni) – bebelusul este mult mai mobil, mai activ evadarea din preajma parintelui devine atat sursa de placere cat si temelie pe care urmeaza sa se edifice stima de sine. Parintele continua sa fie foarte necesar atat ca baza de plecare / revenire cat si ca sursa de aprobare si stabilire a unei marje de libertate. In aceasta perioada expresia faciala a unui copil care tocmai a evadat de langa parinte sugereaza o intensitate a bucuriei greu de egalat in alte perioade ale vietii. Bebelusul devine tot mai interesat de mediu, eul sau se dezvolta cu rapiditate, multe dintre functiile acestuia facandu-si aparitia in aceasta perioada. In ultimele doua luni ale subfazei el devine tot mai constient de separatia dintre el si parinte.
3. reintoarcerea – (18-22 luni) – invata ca se poate indeparta de parinte si ca se poate intoarce la acesta putand capata certitudinea ca e iubit si acceptat chiar si atunci cand nu se afla impreuna cu parintele sau cand nu respecta dorintele acestuia. Perioada este una de ambivalenta din punct de vedere al parintilor. Modul in care acestia vor interactiona cu copilul este semnificativ pentru dezvoltarea sa ulterioara. Conduita recomandabila este cea a evitarii exceselor.
4. constanta obiectului – (22-28 luni) – copilul accepta existenta sa separata fata de parinti si dezvolta o imagine consistenta atat fata de propria persoana cat si in legatura cu parintii. In cazul in care parintii sunt suportivi dezvoltarea va fi optima, castiguri importante fiind in domeniul frustrarilor, in capacitatea de testare a capacitatii lumii inconjuratoare, in orientarea pentru a invata cat mai multe despre lume.

CRESTEREA FIZICA SI DEZVOLTAREA MOTORIE

In primii 2 ani de viata ritmul cresterii fizice este foarte intens, desi este in scadere fata de perioada prenatala. SNC are un ritm de crestere si mai intens. In raport cu greutatea adulta avem: la nastere 25% din greutatea adulta (masa cerebrala); 6 luni – 50%; 2 ½ ani – 75%; 5 ani – 90%; 6 ani – 95%.
Dezvoltarea motorie este legata de cresterea fizica mai ales de cea a scheletului. Reducerea dimensiunilor relative a capului fata de trunchi, situatie favorabila asupre echilibrului. Primul element semnificativ legat de reprezentarea motorie e legat de secvente ritmice repetate. Se manifesta evident la aproximativ o luna dupa nastere si atinge un nivel maxim de manifestare imediat dupa 6 luni (cand incepe sa se tarasca). Miscarile ritmice reprezinta o punte de crestere intre miscarile necoordonate si cele coordonate, parand a reprezenta un aspect al maturarii fizice mai complex decat reflexele. Frecvent seriile de miscari ritmice sunt declansate de aparitia parintelui, de intreruperea hranirii. Miscarile ritmice apar mai frecvent la bebelusii care sunt mai frecvent manipulati de catre parinti. Aceste miscari pot fi si activitatile de autostimulare compensatorie sau destinate atragerii atentiei.

13-03-2002
COMPORTAMENTUL LOCOMOTOR

Abilitatea copilului de a merge (11-15 luni) se afla la capatul unei lungi si compexe serii de transformari care se produc in conformitate cu principiul dezvoltarii cefalo-caudale. Punctele de reper ale dezvoltarii locomotorii sunt urmatoarele:
• La o luna – bebelusul este capabil sa ridice barbia;
• 2 luni – ridica pieptul;
• 3 luni – fiind culcat pe spate, intinde mainile fara precizie catre ceva (jucarie);
• 4 luni – sta asezat fiind sprijinit de un adult;
• 5 luni – sta asezat pe genunchii adultului si apuca obiecte;
• 6 luni – sta asezat pe scaunel inalt si apuca obiectele ce i se leagana;
• 7 luni – sta asezat fara a fi ajutat de adult;
• 8 luni – sta in picioare cu conditia de a fi ajutat de adult;
• 9 luni – sta in picioare fiind sprijinit de mobilier;
• 10 luni – merge in patru labe;
• 11 luni – merge tinut de mana;
• 12 luni – se ridica singur in picioare utilizand ca sprijin piese de mobilier;
• 13 luni – urca trepte ajutat de maini;
• 14 luni – sta singur in picioare fara sprijin;
• 15 luni – merge singur.
Aceste repere sunt orientative. Variabilitatea individuala in legatura cu dezvoltarea locomotorie este foarte pronuntata. Multi cercetatori constatand aceasta variabilitate au incercat pe de o parte sa gaseasca diferente semnificative intre diferitele populatii si pe de alta parte sa identifice cauze pentru asemenea diferente. Rezultatul general a fost acela ca dupa ce s-a trecut printr-o etapa in care diferentele de dezvoltare locomotorie au fost puse pe seama factorului rasa, s-a ajuns in final sa se constate ca factorul explicativ cel mai semnificativ era cel care se concretiza in modelele culturale dominante la diferitele populatii mai ales cele privind ingrijirea si stimularea lui.
Daca dezvoltarea locomotorie se realizeaza in conformitate cu principiul dezvoltarii cefalo-caudale, nu acelasi lucru este valabil in legatura cu dezvoltarea abilitatilor manuale. Dezvoltarea acestora se realizeaza in conformitate cu principiul dezvoltarii proximo-distale. Reperele principale sunt:
• 2 saptamani – copilul face mai curand o miscare de baliere imprecisa in directia unui obiect care-i trezeste interesul fara a incerca sa apuce obiectul respectiv;
• 3 luni – miscarea mainii catre obiect e realizata inca insuficient de coordonata, degetele fiind inca stranse;
• 4 luni – miscarea mainii catre obiect este realizata concomitent cu extensia degetelor;
• 5 luni – bebelusul este capabil sa atinga dintr-o singura miscare un obiect aflat in raza sa de actiune si chiar il poate apuca pentru un moment si cu stangacie;
• 6 luni – miscarea de apucare – degetul mare este opus celorlalte;
• 9 luni – la apucarea obiectelor apare coordonarea intre apucarea cu varfurile degetului mare si al degetului aratator;
• 13 luni – bebelusul este capabil sa apuce obiectele cu finete utilizand toate varfurile degetelor.

DEZVOLTAREA PERCEPTIVA

In primele sase luni de viata exista o discrepanta marcata intre capacitatile perceptive ale bebelusului pe de o parte si dezvoltarea motorie inca insuficienta. Un cuplaj eficient intre dezvoltarea perceptiva si cea motorie incepe sa-si faca aparitia in jurul varstei de 7 luni, pentru ca in jurul varstei de un an si jumatate acesta sa poata fi considerat satisfacator. Sensibilitatea vizuala:
• modificarile de luminozitate sunt sesizate de la nastere, situatie evidentiata de dilatarea sau constrictia pupilei la scaderea / cresterea luminozitatii;
• 2 luni – bebelusul este capabil sa opereze discriminari de finete ale luminozitatii fiind de exemplu capabil sa discrimineze o bara alba cu doar 5% mai luminoasa decat un fundal alb;
Sensibilitatea cromatica este prezenta de la nastere, maturizarea completa a acesteia fiind evidentiata in jurul varstei de 3 luni (fenomenul de habituare).
Acuitatea vizuala este la nastere de 30 de ori mai scazuta decat la adult. Vor fi necesare intre 6-12 luni pentru ca procesele de maturizare sa aduca acuitatea vizuala la un nivel apropiat de cel normal (fenomenul de preferinta pentru stimulii structurati).
Perceptia formelor a fost identificata de la varsta de doua zile utilizand aceeasi tehnica. Au putut fi identificate preferinte pentru stimuli structurati inca inaintea varstei de doua luni. Constatarea: bebelusul parea sa manifeste o preferinta evidenta fata de contururile unei figuri umane. Ulterior, alti cercetatori au concluzionat ca inainte de doua luni ceea ce la un moment dat parea o preferinta pentru figura umana era mai curand o preferinta pentru anumite caracteristici structurale ale unui stimul vizual, caracteristici bine reprezentate intr-o figura umana. Aceste caracteristici structurale sunt:
• conturul – existenta a numeroase zone de tranzitie cu contrast puternic intre zone luminoase si zone intunecate;
• complexitate moderata – ceva situat la mijlocul unui continuum.
Concluzia generala: inaintea varstei de doua luni, bebelusul manifesta o preferinta pentru stimuli vizuali care sunt compatibili cu propriile caracteristici perceptive si care exercita nivel optim de stimulare a zonei corticale responsabile pentru perceptia vizuala. Dupa doua luni si foarte evident dupa 3 luni se trece intr-o noua etapa de dezvoltare a perceptiei vizuale si a formelor caracterizate de 3 elemente importante:
1. explorarea vizuala devine mai eficienta, interiorul figurilor umane devenind la fel de interesant ca si contururile;
2. devine evident interesul, preferinta pentru figura umana cu elementele corect pozitionate;
3. sunt recunoscute figurile parintilor.
Se accepta, azi, faptul ca aceeasi evolutie dupa doua luni sugereaza inceputul formarii unor reprezentari sau scheme vizuale care perrmit recunoasterea unor obiecte familiare si manifestarea de preferinte pentru acestea.
Implinirea varstei de un an reprezinta jalonul unei a treia etape semnificative legate de perceptia formelor. Bebelusul incepe sa manifeste preferinte evidente pentru a explora vizual figurile umane in care elementele caracteristice sunt depozitionate. Explicatia cea mai larg acceptata in prezent pentru aceasta situatie este aceea ca schemele vizuale sunt suficient de dezvoltate pentru a permite tentative de interpretare a imaginilor care sunt sensibil diferite fata de acestea. Intr-o prima etapa bebelusii prefera formele care prezinta anumite caracteristici structurale; intr-o a doua etapa sunt interesati de formele noi si complexe dificil de interpretat din perspectiva experientei trecute.
Perceptia vizuala tridimensionala – inca de la 3 saptamani bebelusul clipeste atunci cand un obiect se apropie cu rapiditate de fata sa. La 4-5 luni a putut fi identificata prezenta constantei vizuale a marimii (fenomenul de habituare). Constatare: fata de un model tridimensional al unui cap uman habituarea se instaureaza gradual chiar daca distanta la acre e prezentat fata de observator se modifica; modelul redevine instantaneu interesant atunci cand este inlocuit cu un model de dimensiuni usor diferite. Prezenta celorlalte constante vizuale a fost identificata la fel de timpuriu.
In legatura cu perceptia profunzimii au fost realizate la distanta de 10 ani doua experimente interesante (promontoriu evocat):
1. concluzie – bebelusii inca inainte de varsta la care incep sa se deplaseze in patru labe sunt capabili sa perceapa zonele periculoase si sa se teama de cadere;
2.concluzie – bebelusii sunt capabili inca de la doua luni sa perceapa in profunzime, numai ca teama de a cadea o vor invata mai tarziu (4 luni).

SENSIBILITATEA AUDITIVA

Inca de la nastere bebelusul va tresari la un sunet puternic si va face tentative de a intoarce capul in directia unui sunet de intensitate moderata. La 4 luni cele doua modalitati de reactie sunt deja voluntare, stabile si precise.
Sunetele fundamentale ale limbajului uman (fonemele) sunt discriminate foarte timpuriu; de ex: vocalele “a” si “i” sunt discriminate din a doua zi. La 2-3 luni sunt discriminate complexe de sunete continand consoane (“ba”, “pa”). La aceasta varsta bebelusul este capabil sa recunoasca identitatea intre foneme chiar daca ele sunt pronuntate de persoane diferite.
Un numar tot mai mare de cercetatori accepta in prezent ideea ca inca de la nastere individul uman este capabil sa divizeze continuumul de sunete al vorbirii in unitatile care corespund cu componentele fundamentale ale limbajului. Aceasta situatie echivaleaza cu predispozitia individului uman de a invata rapid si eficient orice limba. Aceasta predispozitie prezenta la nastere va fi ulterior influentata de mediul lingvistic in care individul evolueaza. Ex: foarte de timpuriu bebelusul este capabil sa discrimineze fara dificultati consoanele “r” si “l”; fata de aceasta situatie vorbitorii maturi ai limbilor chineza si japoneza vor intampina extrem de multe dificultati.
Scaderea performantelor in operarea de discriminari care sunt irelevante pentru mediul lingvistic in care evolutia va deveni evidenta dupa 1 an.
Recunoasterea vocii mamei a putut fi constatata din a treia zi de viata. Exista unele date de cercetare care sugereaza ca recunoasterea atat de timpurie a vocii mamei isi are originea in perioada prenatala. Argumente contra:
• calitatea acustica foarte slaba al mediului prenatal;
• insuficienta maturizare a sistemului prenatal.
A putut fi identificata la bebelusi preferinta pentru muzica fata de zgomote neritmice, preferinta pentru a asculta fraze muzicale naturale fata de fraze muzicale intrerupte la jumatate.

27-03-2002
SENSIBILITATEA GUSTATIVA SI OLFACTIVA

Sunt bine dezvoltate inca de la nastere. Senzatiile gustative au putut fi identificate inca din prima saptamana constatandu-se ca bebelusii sug pentru perioade de timp semnificativ mai lungi lichide cu gust dulce fata de cele acre, amare, sarate sau neutru. Senzatiile gustative produc la bebelusi expresii faciale de placere / neplacere cu atat mai intense cu cat sunt mai pronuntate gusturile placute / neplacute.
Sensibilitatea olfactiva – exista date de cercetare ce sugereaza ca bebelusii care sunt alimentati natural sunt capabili sa recunoasca mirosul mamei la o saptamana dupa nastere.

DEZVOLTAREA COGNITIVA

Cea mai consistenta cercetare a facut-o Jean Piaget. Inteligenta bebelusului si valoarea predictiva a acestuia in raport cu inteligenta masurata prin teste in etape ulterioare de dezvoltare: testele de inteligenta standardizate nu pot fi utilizate inaintea varstei de 3 ani. IQ-ul nu are semnificatie pentru perioada despre care discutam. Coeficientul de dezvoltare este sintagma folosita pentru aceasta perioada. Intrucat au fost dezvoltate o serie de scale de dezvoltare dintre care cea mai larg utilizata este scala Bayley. “Testarea psihologica a copilului mic” – ‘97 Mitrofan. Incercandu-se sa se faca studii de corelare intre rezultatele in coeficientii de dezvoltare in perioada perinatala si rezultatele exprimate in IQ in perioadele ulterioare s-a ajuns la niste constatari deconcertante. S-a constatat existenta unor corelatii extrem de mici si uneori chiar zero.
Intr-o prima etapa s-a incercat sa se genereze explicatii:
• cele doua tipuri de probe abordeaza abilitati diferite: scalele de dezvoltare concentrandu-se asupra abilitatilor perceptive si motorii, in timp ce testele de inteligenta luand in considerare abilitati mai complexe: rationamentul verbal sau rezolvarea de probleme;
• importanta deosebita a proceselor de maturare in perioada perinatala. Se considera ca diferentele de scoruri obtinute la scalele de dezvoltare erau puternic influentate de factori conjuncturali care afectau pentru perioade mai lungi sau mai scurte viteza proceselor de maturare.
Ulterior, s-a facut ceva mai interesant: s-a cautat sa se identifice corelatii cu teste de inteligenta pentru diferite seturi de elemente din scalele de dezvoltare. Au fost gasite cateva corelatii semnificativ pozitive:
• viteza de habituare – cu cat bebelusul se plictiseste mai repede de stimulii repetitivi cu atat sunt sanse mai mari sa obtina scor inalt la teste de inteligenta;
• preferinta pentru stimuli noi – “inteligenta” bebelusului care e predictiva pentru inteligenta in perioadele ulterioare se concretizeaza in lipsa de apetenta pentru stimuli repetitivi si in cautarea si urmarirea eficienta a stimulilor noi.
Limbajul e frecvent definit ca un sistem structurat de complexe de sunete cu semnificatii sociale standardizate. Frecvent sunt identificate 3 aspecte semnificative si distincte ale limbajului:
• fonetica – combinarea diferitelor sunete pentru formarea cuvintelor;
• semantica – sistemul de semnificatii care sunt atribuite cuvintelor;
• sintaxa – regulile in conformitate cu care vor fi combinate cuvintele pentru a forma propozitii sau fraze.
S-a constatat ca pot fi identificate si la nivelul gandirii o serie de caracteristici care pot fi asimilate cu cele 3 mai sus mentionate. Astfel, s-a constatat ca poate fi identificat:
• un sistem de categorii utilizat pentru organizarea inputurilor perceptive analog foneticii (ex: forma, marime, culoare, miros);
• reguli pentru alocarea de semnificatie prin recunoasterea obiectelor si incadrarea acestora in clase adecvate, analog semanticii (ex: regulile dupa care diferite componente sunt asociate dupa un obiect, sau un obiect e incadrat in clasa);
• mecanisme pentru stabilirea de legaturi intre diferite categorii, analog sintaxei (ex: relatiile de apartenenta, includere, excluziune).
Pornind de la aceste constatari, Chomsky considera ca studiul limbajului e o ramura a psihologiei cognitive si ca orice teorie a limbajului e in mod necesar o teorie cognitiva. Exista doua scoli de gandire distincte privind raporturile dintre limbaj si gandire:
1. Considera limbajul ca un purtator al gandirii – inseamna ca limbajul e considerat a nu fi esential pentru functionarea gandirii, el fiind important pentru transmiterea catre altii a produselor acestei functionari. Una dintre situatiile frecvent evocate fiind aceea in care incercam sa descriem aspectul fizic al unei persoane ce o cunoastem foarte bine si avem dificultati in a transmite cu ajutorul limbajului imagini mentale. Unul dintre promotorii celebri e Jean Piaget. El considera ca dezvoltarea limbajului trebuie sa fie neaparat precedata de dezvoltarea unor alte modalitati de reprezentare mentala, urmand ca de abia ulterior cuvintele sa fie utilizate ca etichete pentru acele reprezentari deja constituite. Alti cercetatori cred a descoperi ca la nivelul celui de-al saselea stadiu al perioadei senzorio-motorii bebelusii sunt capabili sa reprezinte mental conceptul de sticla prin variatele actiuni ce pot fi realizate in raport cu aceasta, de abia ulterior cand aceste reprezentari sunt prezente apare abilitatea de a reprezenta acele numeroase scheme motorii printr-un cuvant: “sticla”.
2. Considera limbajul ca un factor determinant al gandirii. Limbajul se dezvolta in paralel si uneori chiar precede dezvoltarea gandirii. Unul din argumentele frecvent utilizate este acela al conceptualizarii, adica al gruparii perceptiilor in clase sau categorii ca un factor favorizant pentru dezvoltarea unor forme noi si complexe ale gandirii. Psihologul Vagotski aduce argumente suplimentare: invatarea se produce cel mai frecvent in ceea ce el denumeste zona proximala de dezvoltare = limita dintre ceea ce un subiect poate face fara asistenta si ceea ce poate face asistat prin indicatii verbale si incurajari de catre o alta persoana. El constata ca limbajul e principalul instrument utilizat de adulti pentru a transmite modele de gandire si de rezolvare de probleme semnificative pentru contextul cultural respectiv. Utilizarea simbolurilor verbale faciliteaza integrarea diferitelor concepte, stocarea si regasirea informatiei, ca si selectivitatea perceptiei. S-a constatat ca limbajul functioneaza ca un adevarat ecran filtrant pentru procesele perceptive: arabii utilizeaza 6 000 de cuvinte pentru a desemna diferitele feluri de camile; eschimosii au 5 cuvinte pentru zapada; indonezienii au 92 de cuvinte pentru orez. Aceste exemple evidentiaza faptul ca limbajul decupeaza realitatea si ca limbajele diferite pot avea drept consecinta chiar si perceptii diferite asupra realitatii.
Intre cele doua scoli nu exista un invingator si un invins, deocamdata.
Dezvoltarea limbajului – preocupari pentru modul in care apare si se dezvolta limbajul la indivizii umani au existat inca din antichitate. Cercetarile sistematice privind dezvoltarea limbajului s-au desfasurat inca din a doua jumatate a secolului XIX, ultimele decenii fiind dominate de viziunea unui lingvist de la Massachusetts – Chomsky. El crede a fi descoperit ca indivizii umani sunt dotati de la nastere cu ceea ce se numeste mecanism de achizitie a limbajului ce e capabil sa selectioneze din amalgamul de frecvente auditive la care sunt expusi indivizii umani, un numar de circa 40 sunete fundamentale - foneme, situatie care face mult mai usoara achizitia oricareia din limbile materne vorbite pe planeta. Mai constata ca in ciuda diferentelor in structura profunda, ca de exemplu relatiile dintre subiect si predicat, posibilitatea de a formula intrebari, a da ordine sau a exprima negatii. Chomsky crede ca acest mecanism de achizitie a limbajului permite ca prin intermediul unor reguli intuitive, preverbale si programate biologic, structura profunda sa fie transformata in structura aparenta, iar bebelusii poseda abilitatea innascuta de a genera reguli gramaticale. Cu toata variabilitatea individuala a dezvoltarii limbajului, poate fi identificat urmatorul tablou normal al acestei dezvoltari:
• O luna – cascatul, stranutul si plansul ce reprezinta principalul tip de emisie verbala. Au putut fi identificate 3 tipuri de plans veritabil si unul simulat: foamea, durerea fizica si iritarea; cel simulat – reactie circulara primara in sens piagetian;
• 2 luni – primele sunete: vocalice, copilul gangurind;
• 4 luni – sunetele vocalice incep sa fie alternate cu consoane, copilul zambind si gangurind atunci cand i se vorbeste sau cand e satsifacut;
• 5 / 6 luni – bebelusul e capabil sa emita siruri de silabe identice, situatie considerata de cercetatori a reprezenta o reactie circulara primara. Aceasta situatie – “lalatiune” – poate fi regasita in aceasta perioada si la nivelul limbajului gestual al copiilor cu parinti cu handicap auditiv;
• 8 luni – lalatiunea incepe sa capete tonalitatea apropiata de cea adulta, bebelusul incepe sa utilizeze cuvinte compuse din doua silabe identice;
• 10 luni – bebelusul intelege un numar de cuvinte si un numar de gesturi asociate cu acestea si utilizeaza holofraze (cuvinte unice, dar care au semnificatii multiple in functie de context). O holofraza poate fi un substantiv, adjectiv, dar poate fi si un cuvant inventat de copil;
• 12 luni – bebelusul utilizeaza un numar semnificativ de holofraze, imita sunete produse de obiecte, intelege un numar de circa 50 cuvinte, intelege indicatii simple;
• 18 luni – bebelusul are un repertoriu propriu de circa 50 cuvinte pe care le poate articula, poate combina doua cuvinte in propozitii simple, situatie cunoscuta sub denumirea “limbaj telegrafic” si poate articula cuvinte compuse din mai mult de doua silabe;
• 2 ani – repertoriul propriu fiind mai mare de 50 cuvinte, creste semnificativ frecventa utilizarii unor propozitii din doua cuvinte si bebelusul manifesta un evident interes pentru comunicarea verbala.
Constatare: frecvent parintii au tendinta sa utilizeze in interactiunile verbale cu bebelusul o forma modificata a limbajului, caracterizat de: un vocabular simplificat, o tonalitate mai inalta, o intonatie exagerata, o simplitate si o dimensiune redusa a propozitiilor, o pondere ridicata a intrebarilor si indicatiilor imperative. Atunci cercetarile se indreapta catre implicatiile utilizarii acestui limbaj, care pare a fi folosit de parinti mai curand pentru a facilita comunicarea decat pentru a-i invata pe copii sa vorbeasca.

DEZVOLTAREA PSIHO-SOCIALA SI EMOTIONALA

Dezvoltarea imaginii de sine – intre numeroasele definitii aflate in circulatie pentru “sine”, vom evoca doua:
• structura cognitiva utilizata pentru selectarea si prelucrarea informatiilor despre propria persoana;
• sistemul de concepte utilizat pentru definirea propriei individualitati.
Oricare dintre aceste definitii sau alta a fi utilizata, definitia sinelui va presupune conceperea propriei persoane ca o entitate sau agent separat de mediul inconjurator si capabil de a gandi si a actiona. Imaginea de sine este considerata de majoritatea psihologilor si sociologilor ca fiind esentiala pentru interpretarea adecvata a oricarui rol social ca si pentru transpunerea in pozitie altor persoane pentru anticiparea asteaptarilor acestora fata de propria persoana.
Cateva cercetari au incercat sa identifice dinamica dezvoltarii imaginii de sine pornind de la recunoasterea propriei imagini in oglinda. Rezultatele au fost: sub 12 luni in extrem de rare situatii a existat o reactie; in jur de 40% dintre bebelusi de 15-18 luni reactioneaza (duc mana catre nas); la 2 ani, 88% dintre bebelusi reactioneaza. Concluzia: imaginea de sine pare a-si face aparitia undeva intre 15-18 luni.
S-a mai constatat ca dupa 15 luni bebelusii devin receptivi fata de trasaturile fizice asociate cu propriul sex si propria varsta, fiind capabili sa opereze distinctia dintre o fetita si un baietel. De abia spre 2 ani, bebelusii vor fi capabili sa identifice propria poza intr-un sir de poze cu bebelusi de acelasi sex si varsta.
Dezvoltarea atasamentului – poate fi definit ca o legatura emotionala pozitiva pe care un individ uman o dezvolta in raport cu alt individ uman si care e rezistenta in raport cu schimbarile spatiale, temporale sau de alta natura a relatiilor dintre acestia. Atasamentul e evidentiat de comportamente care asigura proximitate sau contact cu subiectul atasamentului. In cazul bebelusilor indicatorii comportamentali pentru atasament sunt apropierea, urmarirea, acrosarea fizica sau semnalizarea prin zambet, plans, mijloace verbale. Soliditatea atasamentului dintre bebelusi si parinti influenteaza dezvoltarea emotionala a primilor in sensul ca un bebelus aflat intr-o situatie de atsament stabil va fi de regula bine dispus, entuziast, cooperant si de regula mai eficient decat unul care nu e solid atasat de parinti. S-a constatat ca soliditatea atasamentului depinde foarte mult de disponibilitatea parintilor de a raspunde la solicitarile bebelusilor. E mai mare probabilitatea unui bun atasament intre bebelus si mama, daca ea beneficiaza de sprijin din partea sotului, rudelor, prietenilor si fiind mai relaxata si mai disponibila pentru copil.