PSIHOPATOLOGIE PSIHANALITICA

PSIHOPATOLOGIE PSIHANALITICA

Psihopatologia psihanalitica se ocupa cu studiul unei parti a metapsihologiei (aparitia si functionarea aparatului psihic uman).
Psihopatologia psihanalitica presupune teoria psihanalitica în privinta evolutiei unui om de la nastere pâna la moarte, urmareste care sunt schimbarile constitutionale, analizeaza stadiile de dezvoltare (modul în care traversarea unui stadiu îl duce pe om spre progres sau spre boala).

? Pentru dezvoltarea precoce:
• psihoza, narcisism primar;
• stadiul limita;
• starile income, apoi nevroza si perversiunea (sexuala / de relatie umana);
• stadiul genital – forme de iubire (catexis).

Notiuni introductive

Psihanaliza poate fi considerata ca teorie a aparatului psihic, terapie si metoda de cercetare. Aceste trei dimensiuni sunt foarte importante pentru ca toate trei conduc la cunoasterea vietii psihice a omului, în mod egal sau suferind de simptome. Nu exista diferente în functionarea psihica a celui cu simptom si a celui fara simptom. Teoria aparatului psihic enuntata de psihanaliza se aplica omului sanatos si celui care are accidente simptomatice de-a lungul vietii.
Sfârsitul secolului XIX – Freud se afla la Paris, urmarind demonstratiile lui Charcot în piata publica. Charcot era marele specialist în isterie. Prin hipnoza, Charcot încerca sa domine boala psihica si nu sa o înteleaga, iar pentru asta folosea o tehnica aflata la îndemâna de secole (vrajitoarele o foloseau de mult timp).
Boala psihica era considerata drept ceva inabordabil, care scapa întelegerii, de partea demoniacului, uneori a sacrului. Si sfintii, si bolnavii psihici, desi prezentau tulburari psihice evidente, erau situati fie de partea sacrului, fie a demonicului. Pâna la sfârsitul secolului al XIX- lea, gândirea asupra bolii era impregnata de magic. Gândirea magica impregneaza orice fenomen pentru care nu are explicatie, inventeaza un basm, reuseste sa construiasca un fel de coerenta aparenta.
Acest lucru este important pentru ca aceasta tendinta se manifesta si azi în anumite domenii, regiuni, spitale psihiatrice, enclave în care, pentru a se apara de bolnavii psihici, medicii îi izoleaza ca pe ceva contagios.
Breuer asculta povestea unei paciente pe care o avea, simtind ca asta îi face bine, ca se apropie de un înteles al problemelor ei, pâna când ea adopta o atitudine pasionala, careia el îi raspunde cu aceeasi pasiune, raspunzând inconstient la pasiunea ei. Pacienta avea sarcina isterica; Breuer pleaca cu sotia într-o lunga calatorie, la sfârsitul careia se naste un copil – dovada de fidelitate. Mai târziu, psihanalistii vor putea spune ca aceasta fidelitate este fizica, dar este ea si psihica? Nu este rezultatul unei legaturi pasionale?
În acest moment, Freud se gândeste brusc la anumite … ale functionarii psihice. Primul dintre ele, care devine si postulat al psihanalizei, este existenta inconstientului. Despre inconstient vorbesc toti marii filosofi. Hipnoza l-a ajutat pe Freud sa îi demonstreze existenta. In experimentele de hipnoza, existenta inconstientului se … cu o forta extraordinara. In sedinta de hipnoza, pacientei i se da un ordin: la ora 5 sa deschida umbrella si acela de a uita ordinul. La ora 5 cineva se afla in preajma pacientei si vede cum ea este cuprinsa de agitatie, isi cauta umbrella si o deschide de cateva ori. Chestionata asupra motivului acestei actiuni, ea inventeaza: “mi s-a parut necesar sa vad daca mai este buna”. Aceasta explicatie este “rationalizarea – si ea ne caracterizeaza pe toti intr-o oarecare masura”. Cu totii ne straduim sa atribuim actelor noastre un motiv. Oricat am crede in acest motiv, el nu este intotdeauna cel adevarat. Acest lucru dovedeste ca exista motive inconstiente: motivul inconstient al deschiderii umbrelei si originea la un prim nivel inconstient in ordinul dat si la un nivel mai profound, tot inconstient, in relatia regresiva copil-parinte, relatie regresiva care caracterizeaza in mod special actul hipnozei. Pacienta era ignoranta in privinta motivului ei adevarat si credea cu seninatate in motivul pe care il arata. Asta mai inseamna ca un impuls venit din inconstient nu poate deveni act fara incercarea constienta de a-I atribui un sens. Asta mai inseamna ca un impuls se poate transforma in act scurtcircuitandu-si adevaratul sens.

Exemplu: intarzierea la sedinta
- rationalizare la nevrotic;
- rationalizare la psihotic.

Motivul se afla in relatia afectiva pe care pacientul o are cu psihanalistul.

Relatia terapeutica (in special in cazul isteriei)

Freud a realizat doua lucruri pe care le-a condensat in conceptual de transfer:
- pacienta nu stia nimic despre terapeutul ei (rezerva decenta a medicului);
- sentimente puternice, in ciuda rezervei.

Combinand aceasta cu observatiile din hipnoza, ajunge la concluzia ca in relatia medic-pacient se instaleaza oricum o regresie, iar aceasta regresie antreneaza cu ea toate sentimentele infantile, trairile infantile ale respectivului pacient.
Freud sintetizeaza toate experientele psihiatrilor cu pacientii lor si formuleaza o teorie a aparatului psihic. In orice relatie terapeutica se instaleaza acest tip de regresie. Este important pentru toate categoriile de vindecatori – pacientul regreseaza, I se incredinteaza ca unui parinte bun.
Balint a tinut sa faca cu colegii lui grupuri (grupul Balint), pornind de la intrebarea de ce acesti medici, care au aceleasi competente, reusesc cu unii pacienti si nu reusesc cu altii. El discuta cu medicii sentimentele pe care acesti pacienti le trezesc in ei. Numai asa puteau sa se distanteze si sa isi fac treaba. Balint – comunicarea de la inconstient la inconstient.
Freud formuleaza teira aparatului psihic: psima si a doua topica.
Prima topica consta in impartirea etajata a psihicului in constient, inconstient si preconstient ? “Descompunerea aparatului psihic”. Inconstientul este ceea ce ignoram despre noi, preconstient – ceea ce poate fi adus oricand la suprafata, iar constient – ceea ce putem sti despre noi insine.
Aceasta prima topica si teorie, care pune accent asupra vietii psihice inconstiente, a trezit reactii de rezistenta, de condamnare extrem de vehemente ? omul nu se poate impaca cu ideea ca nu isi controleaza in intregime alegerile, destinul, cel putin in anumite secvente, ca desi pare sa stie ce le-a determinat, se dovedeste ca, de fapt, nu stie – ultima … narcisica a omenirii, asemanatoare cu cea determinate de faptul ca pamantul nu este in centrul universului.
Teoria era inacceptabila si pentru morala.
Teoria despre isterie: “Istericele sufera de reminiscente”. Toate istericele au suferit o seductie incestuoasa ? stadiul oedipian. Freud renunta la teoria seductiei reale. Aceasta eswte denuntata insa de psihanalisti, care considera ca Freud nu a avut curaj sa se confrunte cu acest fenomen la pacientii sai.
Freud si-a dat seama ca prima topica nu ajunge. Si-a dat seama ca exista o structurare a aparatului mental in instante si aceste instante sunt foarte usor de auzit in discursul pacientului, chiar daca nu-si da foarte bine seama de asta. Va descrie o a doua topica a functionarii aparatului psihic: Sine, Eu, Supra-Eu. Sinele cuprinde toata cantitatea de impulsuri inconstiente ale unei …, afecte, nevoi pulsionale de care omul nu este constient. Eul cuprinde relatia cu Sinele si cu realitatea, iar Supraeul – relatia cu legea morala.
Mai tarziu, Freud realizeaza sinteza dintre prima si a doua topica, afirmand ca toate instantele aparatului psihic contin o parte constienta, varful icebergului, si o parte inconstienta, partea nevazuta a icebergului. Acestor formulari, Freud le adauga cateva principii si trei (3) moduri de abordare.
Principiile de functionare sunt luate din fizica vremii.
Principiul placerii – reducerea tensiunii, care poate fi neplacuta sau dureroasa. Viata psihica este guvernata de principiul placerii, ceea ce inseamna ca tensiunea este neplacuta si trebuie redusa astfel incat sa se reduca neplacerea.
Barbara Low – formulare ca si cand principiul placerii ar fi echivalent principiului Nirvanei – absenta totala de tensiune. Insa absenta de tensiune inseamna moarte. Freud raspunde ca principiul placerii nu poate fi echivalent cu principiul Nirvanei; el este obligat sa adapteze un alt principiu din fizica functionarii psihice, si anume principiul constantei. Dar nu argumentul ca principiul placerii este echivalent cu principiul Nirvanei, ci si un alt argument contribuie la asta: constatarea ca in viata amoroasa nu reducerea tensiunii, ci cresterea ei provoaca placerea pana la un moment dat. Ca sa ramanem vii si sa functionam cu placere avem nevoie de un nivel constant de tensiune. Aceasta este prima sarcina a travaliului psihic, primul scop al dinamicii psihice, al economiei si al instinctelor psihice. Cum ajungem la constanta? Freud abordeaza functionarea psihica din punct de vedere dynamic, topic, economic si structural. Exista pacienti care par sa functioneze dupa principiul Nirvanei si par sa nu suporte nici un fel de tensiune psihica - impulsivii, cei cu crize clastice, toxicomanii. Ei par sa functioneze dupa principiul Nirvanei pentru ca reduc orice fel de tensiune, par sa traiasca de la o clipa la alta fara sa-si construiasca viata, ca si cum scopul ar fi sa isi consume toate energiile ? sinucidere … Dependenta, de la un anumit punct, devine sinucidere.

1. Punctul dynamic –
Functiile psihice sunt manifestarea functiei fundamentale a organismului viu, si anume iritabilitatea, si ele trebuie adoptate din acelasi unghi ca cel al adaptarii functionarii sistemului nervos in general. Schema de baza (care capata si o dimensiune metaforica) este actul reflex: excitatia din exterior determina o reactie motrica, avand ca rezultat dimensiunea tensiunii. La om, excitatia vine insa si din interior. ?
? “Mecanismele de aparare” – fortele care se opun descarcarii. Fara acestea nu ar exista decat reflexe si comportamente instinctuale. Ponderea comportamentului instinctual la om este deosebit de redusa, este redusa la functiile de autoconservare.
Psihanaliza studiaza fortele de inhibitie, originea lor si efectele lor asupra tendintei la descarcare. Dynamic inseamna relatia forta-contraforta. Pentru ca omul nu se naste cu contraforta, cei cu forte, nevoi pulsionale, orice explicatie dinamica trebuie sa fie o explicatie genetica, raspunsul la intrebarea cum s-a constituit acest om.

Punctual de vedere economic – abordeaza forta excitatiei, forta pulsionala, cantitatea de energie care este pusa in joc in functionarea psihica. A sti ca o cantitate de excitatie poate fi suportata sau descarcata este o abordare economica.
Atunci cand vedem catatonici nu putem ignora impresia de forta inhibata in ei, iar cand vedem impusivi - forta descarcata in ei.
Cu ajutorul acestui punct de vedere putem intelege deosebirile, schimbarile care apar in momentele cruciale ale vietii. Acestea sunt pubertatea, menopauza si andropauza, cand intra in joc factorul constitutional. Factorul constitutional reprezinta forta biologica cu care Eul, psihicul uman, travaliul psihic trebuie sa negocieze, reprezinta bagajul hormonal, reprezinta organul care este gata sa primeasca o somatizare (complezenta somatica). Forta si complezenta somatica reprezinta factorul constitutional. Sarcina umana este de a transforma exigentele interne si externe in viata psihica.

Punctual de vedere structural – a doua topica – modul in care cele trei instante interactioneaza unele cu altele.

Pulsiune – instinct

Teoria psihanalitica face o neta distinctie intre instinct si pulsiune. Scoala franceza pune accent pe aceasta distinctie, scoala engleza respectand ezitarea lui Freud si traducand pulsiunea prin instinct.
Lumea animala este guvernata de instinct. In acest sens, instinctual este un comportament automat si preformat care nu presupune decat o marja unica de deliberare si de adaptare la realitate (instinctual sexual, instinctele conservarii).
Psihanaliza nu spune ca oamenii nu au instincte, ci ca marja de deliberare este foarte mare la acestia. Atunci cand nevoia instinctuala se manifesta, oamenii delibereaza. De exemplu, instinctual sexual nu duce la comportament automat si nu este sezonier. Instinctual sexual ajunge in constiinta noastra sub forma de reprezentari si afecte. Reprezentarea si afectul constituie emisarii psihici ai instinctelor, ele sunt rezultatul unei elaborari, al unui travaliu psihic. Pulsiunea este reprezentantul psihic al instinctului.
Psihanaliza afirma ca omul nu este guvernat de instinctual sexual, acesta il acompaniaza toata viata, este difuz si toata viata delibereaza in legatura cu el. Actiunea pulsionala este continua – aceasta este drama umana – instinctual sexual este cel mai tare supus deliberarii pentru ca nesatisfacerea lui nu pune persoana in pericol vital, o poate pune in alte tipuri de pericole care pot fi: boala psihica, boala psihosomatica, dar nu este in pericol vital. Iata de ce afirma Freud ca aceasta este drama umana si acesta este instinctual cu care omul trebuie sa lucreze, sa elaboreze un continuum cu el: solutii de iesire, de sublimare ? energia trebuie in continuu elaqborata si evacuata, cu conditia ca ea sa fie tolerabila pentru a ajunge la principiul constantei.

Psihanaliza - metoda de cercetare
Aceasta metoda a pornit de la o baza empirica si se prevaleaza in continuare de un empirism moderat.
A pornit de la o baza empirica ? primul lucru observat de Freud dupa ce a renuntat la hipnoza a fost extraordinara coerenta a discursului pacientilor lui – nu coerenta logica, ci o coerenta a reprezentarilor inconstiente pe care le percepea in acest discurs. In latenta discursului, in monologul latent inconstient, preconstient, totul se leaga cu tot. atunci a acceptat termenul propus de prima pacienta: “cura de vorbit”, si a numit prima metoda de cercetare – asociatia libera – pentru care nu este nevoie de aparatura, care este premisa si rezultatul tratamentului si cercetarii. Este premisa pentru ca, fara aceasta usa deschisa spre continuturile psihice ale unui om, nu putem sa vedem nimic sau aproape nimic ? schimburi verbale cu acest om, temperamental, Eul lui, prin … - ceea ce simtim in propriul corp cand suntem in prezenta unui om. Atunci cand pacientul vorbeste apar asa-numitele noduri de sens, puncte in care, in jurul carora discutia se misca sau se blocheaza, se imprastie.
Desi descoperita de psihanaliza, trebuie folosita de toti cei care lucreaza cu psihicul uman. A lasa pacientul sa vorbeasca, a simti propriul corp, sunt toate schimburi non-verbale cu el.
Metoda asociatiei libere adduce un sir de reprezentari pe care pacientul le are despre viata lui. Impreuna cu ele, uneori, afecte. Metoda asociatiei libere este premisa pentru ca aceasta prima istorie pe care incearca sa o faca, desi nu este constienta, se loveste de o mare rezistenta interna. Atunci cand asociatia libera este eliberata de aceasta rezistenta interna, pacientul pleaca ? este si rezultat. Este vorba despre o realitate iluzorie… nu intotdeauna provoaca bucurie, ci durere si da libertatea “Pot sa spun orice” sau “Pot sa-mi spun orice”. Prin aceasta metoda Freud a construit teoria despre boala psihica, integrand-o in teoria despre functionarea psihica. Intre normalitate si boala psihica diferenta este doar de grad.
Aceasta metoda de cercetare are nevoie de pacienti. Ea nu a fost abandonata si psihanaliza actuala cauta sa o foloseasca cu success pentru arii patologice din ce in ce mai largi, acolo unde altadata nu s-ar fi descurcat: stari limita, psihoza, perversiuni, psihopatii. Pentru ca aceastqa metoda sa functioneze, cel care cerceteaza trebuie sa isi suspende judecata morala, interesul direct, real si interesul narcisic sau erotic fata de pacient.

Psihanaliza ca terapie
1. Regula asociatiei libere. Celelalte reguli urmaresc sa preserve un caru stabil si obiectiv, posibilitatea obiectivarii subiectivului: orar cert, banii ? multumirea nevoilor Eului si nu il fac pe terapeut sa aibe alte avantaje de la pacient. Nimeni nu poate fi terapeut fara a avea beneficii. Acest cadru securizeaza pe toata lumea.

Formarea – element important.
In acest cadru nu exista limite pentru terapie, ci numai pentru sedinta.
Tipuri de discursuri marcate de rezistenta: vorbe nesfarsite, tacere desavarsita; intotdeauna exista un schimb, comunicare, chiar si in tacere.
Spatiul este cald, dar neutru, chiar putin personal, astfel incat sa se simta bine ? Niciodata pe culoare!
Scopul – orice scop (vindecare, adaptare la realitate) trebuie suspendat. Nu avem nici un scop care sa priveasca exteriorul, muncim ca … libera sa fie cat mai libera. Vindecarea vine de la sine. Daca ne propunem sa vindecam este scop strain. In orice tip de terapie care tine cont si are ca reper teoria psihanalitica, scopurile exterioare trebuie suspendate.

DEZVOLTAREA MENTALA SI INCEPUTURILE DEZVOLTARII

? Caracteristicile functionarii arhaice a psihicului uman.

Trebuie luati in considerare urmatorii factori:
- biologici;
- psihogenetici;
- de istorie individuala.

Achizitia modelului teoretic actual al functionarii psihice s-a facut prin cercetarea curelor analitice si observarea directa a copiiilor. De aici decurg doua dificultati:
1. in tratamentul psihanalitic nu se produce obligatoriu regresia la stadiile initiale. La minceputurile psihanalizei ca psihoterapie se studiau doar nevrozele; mai tarziu, studiind personalitatea borderline si psihozele au putut studia regresia.
2. se refera la observarea directa a nou-nascutului; acesta este pentru cei din jur ca un ecran alb pe care adultii sunt tentati sa proiecteze propriile lor trairi si mecanisme psihice de adulti. Pentru ca proiectia sa fie diminuata trebuie ca psihanalistul sa aiba un Eu foarte bine conturat astfel incat limita dintre el si celalalt sa fie sufficient de clara. Totusi, observarea directa a sugarului a fost facuta de trei psihanalisti contemporani si este introdusa in training la Societatea Britanica de Psihanaliza (Ester Bick, B. Cramer si S. Lebovici). Ei au pus la punct o metoda cat mai obiectiva de a observa sugarul si cuplul mama-copil.

Stadiile arhaice sunt accesibile si in clinica marii psihiatrii – in psihoza – in stari de intoxicare, epuizare si in somn. Dificultatile au dus la o multitudine de teorii despre stadiile de dezvoltare ale Eului.

Definitie: Eul este instanta care asigura legatura intern-extern astfel incat Eul si simtul realitatii sunt doua aspecte care se dezvolta concomitent de la inceput, fenomenele mentale / functiile mentale pun progresiv stapanire pe stimuli interni si externi. Se poate spune ca primele stadii pot fi definite prin termenii EXCITATIE / TENSIUNE si DESTINDERE.
Daca Eul se diferentiaza exclusiv sub influenta lumii exterioare, se poate afirma theoretic ca nou-nascutul nu are Eu. Aceasta este o discutie importanta.

Caracteristicile nou-nascutului:
• complet neajutorat;
• complet dependent de anturaj;
• fara componente preformate in afara celor alimentare;
• in permanenta primejdie vitala;
• este incapabil sa se poata tine in viata cu propriile lui mijloace (poate muri si daca are o mama cu psihoza post-partum, daca este exclusiv in ingrijirea ei);
• daca aceasta dependenta nu este respectata, adultul de mai tarziu nu va sti sa se ingrijeasca singur si va avea o relatie conflictuala cu toti cei de care depinde viata lui in toate aspectele ei: marii psihotici regresati – dependenta ostila in care obiectul se opune, iar subiectul:
- este incapabil sa perceapa diferentiat,
- este incapabil sa suporte tensiuni,
- este incapabil sa raspunda adecvat excitatiilor exterioare,
- nu exista intelegerea lumii externe prin perceptie, nu exista coordonarea adecvata a motricitatii, nu exista un Eu suficient de puternic pentru a suporta tensiunea si este amanata satisfacerea;
• nou-nascutul este inundat efectiv de stimuli, iar reactiile lui sunt exclusiv reflexe.

Freud, in accord cu Otto Rank, spune in prima teorie despre angoasa: acest bombardament cu stimuli in absenta unui aparat de defensa va fi modelul tuturor angoaselor ulterioare. Otto Rank numea aceasta teorie drept “teoria traumatismului naqsterii”. Instinctive, mama incearca sa asigure copilului un mediu apropiat celui intrauterine; daca mama este buna, atunci ea va fi pentru copilul ei un fel de filtru de excitatie pe care copilul il va interioriza ulterior ca pe o piele, acesta fiind primul organ de defensa cu functie de parexcitatie (capacitatea de a filtra excitatiile astfel incat sa nu dezorganizeze functionarea psihica a cuiva). Capacitatea de filtrare, diminuata in insomnii, starile de epuizare, starile toxice, este dusa la extrem in marile stari de inhibitie si blocaj (nimic nu intra, nimic nu iese – de exemplu, catatonia, autismul).
Primele momente constiente nu fac diferenta Eu-nonEu, ci doar intre intensitati diferite, intre tensiuni diferite; atunci cand este constient / treaz, ceea ce se impune perceptiei este tensiunea interna creata de stimuli interni / externi. Indivizii reactioneaza diferit in functie de reprezentari si de tensiunea interna.
Dat fiind faptul ca copilul mic se trezeste doar cand starea de tensiune este mare si adoarme atunci cand ea este diminuata, putem spune ca daca toate nevoile lui ar fi pe loc satisfacute, functia realitatii si conceptual de realitate nu s-ar forma, probabil, niciodata.
Cum se descopera obiectele? Cum se formeaza Eul? Ce face un sugar in mod essential? Mananca si doarme. Prima tensiune cu care el vine in contact este foamea, ea fiind calmata de altcineva si prin altcineva. Primele semen ale reprezentarii de obiect ar trebui sa ia nastere in stadiul de foame. Cand primele schite de Eu duc la intelegerea faptului ca tensiunea poate fi diminuata de ceva din exterior, putem spune ca, pentru prima data, sugarul are nevoi / doreste un obiect. Daca prezenta mamei este extrem de anxiogena, depresiva, agitata, copilul are nevoie de ea, dar nu doreste tot ce vine de la ea (“As fi plecat cat mai repede de acasa, dar inca mai aveam nevoie de ei.”). O relatie de obiect la acest stadiu primitiv exista in absenta obiectului – paradoxal, de indata ce obiectul este present, nu mai este nevoie de el. Acest mod primitiv de relatie de nevoie poate sa persiste toata viata. El da … de asa-numitele mame … care fac doar gesturile necesare pentru confortul / supravietuirea copilului, si nu gesturile de afectiune.
Deci, intr-o prima faza, nevoia creeaza obiectul. Obiectul exista independent, dar sugarul nu este constient de asta. Momentul acceptarii absentei obiectului, acest scurt interval de stare tensionala in care un sugar isi asteapta hrana, inaugureaza constiinta realitatii. Este important ca o mama sa lase sugarul sa suporte tensiunea atat cat crede ea ca este suportabil. Aici se afla originea nostalgiei unei stari lipsite complet de tensiune si nostalgia / dorul de obiect, intotdeauna echivalenta cu o stare de excitatie, tensiune. Este inerent naturii umane sa traiasca aceasta contradictie.
Acest moment de tensiune este momentul in care obiectele devin dezirabile si reale. Este binecunoscut exemplul mamelor care nu isi lasa copiii sa isi constientizeze dorintele. In acest scurt interval can obiectul este dorit si tensiunea este mare putem observa ca dorinta unui obiect poate debuta cu ura lui, ura in sensul in care un obiect se refuza pentru moment, ura in sensul cel mai innocent cu putinta.in acest sens, prezenta obiectului poate debuta cu ura lui.
Concomitent cu aparitia constiintei obiectului se produce si aparitia constiintei propriului corp. tensiunea creata de foame sau alt discomfort (sete, temperatura) produc, de fapt, doua corpuri, doua personae, doua realitati psihice; se produce realitatea celuilalt.
In ceea ce priveste realitatea prpriului corp, reprezentarile legate de propriul corp sunt fundamentale pentru ideea de Eu. Toate conflictele psihice sunt proiectate pe propriul corp. Odata cu constiinta propriului corp se creeaza nu numai un corp obiectiv, ci si un corp subiectiv, la reprezentarea caruia contribuie si reprezentarile mamei despre copilul ei. Faptul este evident in sindromul membrului fantoma, tulburarea de schema corporala, marea dificultate de a-si asuma corpul sexuat la adolescenti, anorexia nervoasa de orice tip, starile limita in care unii pacienti au convingerea unui continut toxic al propriului lor corp, nevroze (apare incapacitatea de reprezentare a ariei genitale).

Perceptia primitiva si identificarea primara
Perceptia primitiva include primele perceptii despre lume, iar identificarea primara este primul tip de relatie impreuna cu obiectul.
Freud elaboreaza un postulat: prima stare fara reprezentari de obiect este cea narcissist-primara = perceptia tensiunii si a lipsei de tensiune, absenta / inexistenta obiectului, repliere si absenta constiintei realitatii. Toate acestea pot fi observate si in autism.

Perceptiile primitive sunt caracterizate prin contiguitatea lor cu reactiile reflexe motrice. Ele nu sunt foarte dezordonate pentru ca perceptiile sunt ritmice; acest ritm este prima forma de stapanire a lumii externe, este baza sistemului de perceptie, memorie si originea unei constiinte mai differentiate. Odata facuta aceasta diferentiere, organismul se poate proteja de un influx de excitatie. Odata aparuta schita de defensa a Eului, acesta poate replonja in somn.

Definitie: Identificarea primara este functia sau una din primele functii ale Eului prin care incercarea de a stapani si intelege lumea din jur se manifesta prin IMITARE.
Nu este vorba de o imitare constienta!, ci este o imitare automata, inconstienta, tocmai pentru ca inca nu este clar delimitata bariera Eu-nonEu. Aceasta identificare primara este responsabila de fascinatie; ea este si aceea care explica in parte misterioasa transmitere intergenerationala a traumei. O trauma nevorbita si starea afectiva legata de ea se poate transmite automat gratie identificarii primare, nediferentierii Eu-nonEu (apare in discursul pacientului borderline – “Sunt catel”). Comparatia presupuna ca bariera Eu-Celalalt exista, metafora – acelasi lucru. Daca aceasta bariera este inexistenta sau fragila ? “Sunt catel” ? borderline. ? Acest tip de identificare primara, in care reprezentarea obiectului pune stapanire total pe subiect, dureaza o secunda.
Identificarea primara este responsabila pentru toate transmiterile intergenerationale pentru ca ea se face automat si inconstient ? copilul este locuit de fantasme, afecte reprezentari, angoase pe care le are mama lui, si ea tot inconstient, si la ea tot preluate de la parintii ei. Numai bazandu-ne pe acest fenomen de identificare primara caracteristic relatiei precoce a copilului cu obiectele din jurul lui putem sa ne explicam ceea ce Jung numea ca fiind arhetipal, reprezentari universale (mecanismele identificarii primare nu ii dau dreptate lui Jung cand generalizeaza la toata functionarea psihica).
Copilul mic este pliat pe el insusi, surprins de propriile senzatii si in relatie simbiotica, corp la corp, afect la afect cu mama si, in cele din urma, reprezentare la reprezentare cu mama. In acest prim stadiu, obiectul nu exista independent pentru copil decat in scurtele momente de tensiune generate de foamea care il trezeste. Rezulta ca Eul si non-Eul nu sunt inca, in acest stadiu, suficient de limitate. Este si motivul pentru care identificarea primara este posibila numai la aceasta varsta. Datorita nediferentierii Eu / non-Eu, putem spune ca Eul se confunda cu Lumea sau ia toata Lumea in el. Ajungem astfel la o alta caracteristica a Eului arhaic – omnipotenta primara (intalnita la psihotici sau borderline).

Omnipotenta primara – Ferenczi arata ca copilul este agatat de reflexe, nu-si controleaza miscarile, trupul functioneaza fara contributia lui. Daca anturajul este suficient de empatic si da sens miscarilor reflexe ale sugarului, le intelege ca pe un apel si raspunde acestor apeluri in mod diferentiat, sugarul le va repeta cu un sentiment de omnipotenta a gestului si a miscarii (este suficient un gest pentru ca tensiunea sa fie calmata din exterior). In cultura popoarelor primitive ? gesturile si dansurile rituale. Daca te identifici cu ei, descoperi ca investesc aceste gesturi cu o putere extraordinara, ca si cum ele ar putea chema indeplinirea propriilor dorinte.
In aceste momente de non-diferentiere Eu / non-Eu, se formeaza doua mecanisme de baza, avand un singur scop: Eul – placere pura ? este una din nostalgiile de baza ale omului, absolut vizibila mai ales in psihoza. Aceste doua mecanisme de baza sunt introiectia si proiectia.

Introiectia – este incercarea de a pune stapanire pe lumea externa, de a o ingloba, de a o digera, de a o face sa apartina interiorului. Este primul pas, prima treapta, prima faza obligatorie pentru posibilitatea de identificare de mai tarziu cu obiectele (identificare secundara) care au deja realitate psihica, independenta si exterioara subiectului. Aceasta introiectie, aceasta luare a Lumii in Sine este o incercare de a fi intr-o perpetua si nesfarsita armonie cu ceea ce este in exterior. Prin acest mecanism, ne spune Freud, exista, se pastreaza un sentiment oceanic in care armonia este perfecta intre Eu si Lume, este integrarea in Lume si absenta Mortii. Viata de dupa moarte este numai o reprezentare a acestei nostalgii de armonie infinita, nesfarsita cu Universul. Ea raspunde, este rezultatul unei fantasme foarte precoce si a unui sentiment foarte precoce, astfel incat este inutil sa combatem sentimentul religios cu argumente logice pentru ca el are loc in fiecare persoana in functie de marcajele ei arhaice (foarte pregnant in deliruri mistice). Pentru unii pacienti, sentimentul religios pare singura caracteristica ce le asigura echilibrul, este un sprijin interior de care nu trebuie sa-I privam.

Proiectia – este celalalt mecanism care contribuie la formarea Eului – placere pura. Proiectia consta in expulzarea din Eu a tot ceea ce este neplacut, insuportabil, astfel incat tot ceea ce este rau ramane afara, tot ceea ce este bun ramane inauntru. Atat introiectia, cat si proiectia incearca sa anuleze separarea Eu – non-Eu.
Proiectia, asa cum se face masiv in perioada arhaica, este caracteristica starilor psihotice si pre-psihotice. Proiectia antreneaza cu sine o fragmentare a eboselor, a schitelor de obiect intern si face posibila, dupa M. Klein, o dezvoltare a relatiilor cu obiectul intern in doua faze: faza schizo-paranoida si faza depresiva.
In faza schizo-paranoida exista un clivaj al obiectului in care in partea lui rea se grupeaza toate partile rele ale subiectului. Este un atac violent cu expulzare. Faza depresiva este aceea in care Eul subiectului, mai matur, poate sa suporte obiectul si pe el insusi, poate sa suporte ambivalenta, poate sa-l ia in Sine si sa-l repare.
Eul – placere pura se realizeaza deci prin aceste mecanisme, dar si prin capacitatea halucinatorie a sugarului. Pentru ca introiectia si proiectia sa poata exista, este nevoie sa existe cateva reprezentari. Daca exista reprezentari si afecte, oricat de putine ar fi ele, deja la copilul mic exista capacitatea de a halucina, de a-si reprezenta (halucinatiile psihoticilor sunt manifestari ale acestei functii a Eului; Scoala moderna de psihanaliza nu mai vorbeste de reverie, ci de capacitatea halucinatorie a Eului) astfel incat copilul mic, foarte mic, poate halucina neplacutul ca fiind departe si placutul ca fiind aproape. Satisfacerea halucinatorie este cea care corespunde, cea care serveste Eul – placere pura.
In cazul pacientilor psihotici, satisfacerea nevoilor de conservare prin halucinare pana apare sanul poate fi extrem de periculoasa. Satisfacerea halucinatorie in reverii de orice fel nu pune subiectul in pericol vital, dar satisfacerea halucinatorie a laptelui il poate pune in pericol vital. Omul poate trai halucinatoriu orice altceva decat nevoile lui de autoconservare. Copiii se pot juca cu acestea, isi pot imagina ca sunt intr-o uniune cu o forta pe care o simt atotputernica. In acest sentiment de uniune cu o forta atotputernica isi are originea nu numai sentimentul religios, ci si patriotismul, aderarea la o ideologie si stima de sine. Pentru functionarea arhaica, nevoia narcisica urmeaza urmatoarea schema:
Eul – placere pura realizat prin introiectie, proiectie si halucinare este echivalent cu Eul Ideal. Eul Ideal este o fantasma arhaica, caracterizata preponderent de o omnipotenta a miscarii, a gandirii, a cuvantului. Astfel ca, pentru o structura cu marcaj arhaic, stima de sine, echilibrul narcisic se realizeaza numai in uniune cu o forta externa fantasmata ca fiind extraordinara, astfel incat copilul si adultul imatur isi pierd stima de sine atunci cand pierd dragostea obiectului exterior investit cu acest tip de forta. Acest lucru este vazut in relatii de tip pregenital, caracterizate prin intensa idealizare a obiectului.
Iata cum narcisismul primar, introiectia, proiectia, idealizarea si omnipotenta pun bazele dinamicii narcisice ulterioare, a stimei de sine si a dependentei mai mari sau mai mici, totale sau partiale, de aportul narcisic din exterior. Dupa aport narcisic din exterior suntem cu totii in cautare, avem nevoie mai mare sau mai mica de aceasta alimentare din exterior a iubirii noastre pentru noi, nu este caracteristic numai persoanelor imature. La acestea este intensa, permanenta, foarte mare, neimplinirea ei ducand la depresii, vidare, anemie, aproape anulare a Eului, ca si cand Eul ar exista in masura in care acest aport narcisic exista.
Stadiul oglinzii la Lacan descrie exact importanta pe care o are in dezvoltarea narcisica a copilului privirea mamei. Respectand legenda, putem spune ca micul Narcis se oglindeste in privirea mamei, care este lacul lui. Daca mama are o parere foarte proasta despre ea insasi, s-ar putea sa se uite la copilul ei ca la un rebut, iar daca are o parere foarte buna, il priveste ca pe un bulgare de aur.
Acest aport narcisic, adesea inconstient, poate sa lipseasca sau sa fie prea mult inca de la inceput. Copiii cei mai iubiti sunt cei care vor deveni si cei mai fragili narcisic. Chiar daca iubirea ii face educabili, chiar daca vor face eforturi pentru a vedea acea luminita buna in ochii parintilor, se poate intampla ca ei sa depinda toata viata in acest fel de o alta persoana investita.
Mijloacele pentru obtinerea aportului narcisic din exterior pot fi active sau pasive. Activ inseamna ca prin forta obligi pe toata lumea sa te recunoasca, sa nu aiba incotro (Napoleon). De fiecare data cand aceasta cale este imposibila, se produce o regresie la mijloace pasive, cele de supunere si suferinta.
Pastrarea unui mare grad de fantasma de omnipotenta pune Eul in imposibilitatea de a face o reglare, o autoreglare narcisica ulterioara pentru ca, prin definitie, fantasma de omnipotenta inseamna putere fara limite. Puterea fara limite este imposibila. Un om cu marcaj arhaic si fantasma de omnipotenta este in continuu umilit pentru ca, in raport cu fantasma puterii absolute, nu poti fi decat continuu umilit. Aceasta este legea “tot sau nimic”: daca nu pot tot, sunt un nimic. A-ti accepta limitele, a renunta la aceasta fantasma de omnipotenta, a-ti accepta propriile limite este singura solutie pentru ca tot ce faci in viata sa te hraneasca narcisic si sa nu te umileasca narcisic. Daca accepta pozitia umila, de neputinta, tot ce va reusi il va hrani narcisic, va veni ca un progres.
Exista mame care, datorita propriilor lor pozitii interne, tolereaza bine limitele copilului lor, alte mame care le tolereaza foarte prost, pentru care neputinta sugarului lor este un semnal care trezeste in ele o retraire dureroasa a propriilor neputinte, un ecou al acestor neputinte care le face sa incerce sa accelereze trecerea peste etapele de neputinta ale copilului lor. Aceasta accelereaza pastrarea fantasmei de omnipotenta. Depinde de cat este anturajul de capabil sa contina neputinta, sa o protejeze pentru ca sugarul si copilul sa poata mai mult sau mai putin sa-si accepte limitele, singura conditie pentru a si le putea depasi.

Dezvoltarea motricitatii (controlului activ)

Dezvoltarea motricitatii coordonate inseamna substituirea gradata cu acte a simplelor descarcari dezordonate de tensiune. Ea se face in stransa corelatie cu maturarea aparatului senzorial si se obtine interpunand timp, amanan reactia imediata la excitatie, crescand toleranta la tensiune.
Toleranta la tensiune, care este o forma a “legarii”, se face prin mecanismul economic al contrainvestirii. Copilul plange de foame, mama amana, dar intre timp ii arata o sunatoare, si astfel achizitioneaza toleranta la tensiune. Toleranta la tensiune permite elaborarea psihica fara trecere la act. Imposibilitatea de a tolera tensiunea este caracteristica structurilor dizarmonice, borderline si adictive la care tensiunea trebuie descarcata, calmata imediat, pe loc, prin actiune sau substante ingerate.
Travaliul in terapie este mai putin axat pe semnificatie si mai mult pe reparatia acestei deficiente a pacientului de a suporta tensiunea ? Cereri urgente la care trebuie sa raspunzi cu un cadru extrem de ferm, chiar daca vin in fiecare zi, dar nu cand vor ei, pe loc. Siguranta acestui cadru si toleranta tensiunii care se naste in ei si intre ei si mine ii poate ajuta prin identificare intr-o relatie terapeutica continatoare sa ajunga sa tolereze la randul lor tensiunea. Atitudinea terapeutului in aceste cazuri este una de reparatie a functionarii continatoare materne care, fie ca a fost in exces, fie ca a lipsit.

Despre angoasa

Neputinta biologica a sugarului, incapacitatea de a-si satisface nevoile, asaltul excitatiilor interne si externe, il pot plonja in stari de mare tensiune. Putem, pe buna dreptate, sa numim aceste stari, stari traumatice – stari in care organismul este invadat de o cantitate de excitatie care depaseste cu mult capacitatea de elaborare psihica si control a Eului. La sugar ia forma angoasei primare – neputinta, neajutorare, lipsa de mijloace ? caracterizeaza in termeni psihanalitici starea sugarului cu Eu foarte slab. Ori de cate ori angoasa invadeaza o persoana, Eul este pe momentul slab, neputand sa elaboreze si controleze cantitatea de excitatie interna si externa.

Angoasa primara (arhaica), intalnita si in stari psihotice, se constituie in:
1. modul in care este simtita tensiunea;
2. perceperea descarcarilor vegetative de urgenta produse involuntar (copilul este surprins de propriile miscari).

Fiind de acord cu Otto Rank, Freud a sugerat in prima teorie despre angoasa ca experienta nasterii, traumatismul nasterii este la originea sindromului anxios primar. El descopera asemanarea crizelor de angoasa cu crizele isterice care reprezinta de fapt repetarea unor reactii asemanatoare din trecut si care apar in prezent ca lipsite de sens, de reprezentare, de motivatie. Angoasa primara nu este creata activ de catre Eu. Ea este rezultatul cantitatii de excitatie care depaseste Eul si, in masura in care este resimtita constient, ea este suportata pasiv, este indurata.
(In starile psihotice nu are rost sa mobilizam vointa pacientului, trebuie sa continem angoasa lui. Angoasa primara, arhaica, psihotica este indurata pasiv, Eul este neputincios.)
Acest tip de angoasa rezultata din excesul de excitatie este caracteristica si nevrozelor traumatice. Primele nevroze traumatice studiate au fost nevrozele de razboi. Mai tarziu, conceptul a fost extins la toate marile traume (accidente, calamitati naturale) in care capacitatea de elaborare a Eului a fost depasita.
Cunoscand etiologia acestor stari care pun accent pe economia psihica (e prea mult) s-a inventat si terapia acestor stari traumatice. Este o terapie care instrumentalizeaza modalitati naturale ale Eului in conditii traumatice. Aceste modalitati naturale sunt: continerea (ca si cum I-am darui o noua piele, brate intinse in care am incerca sa-l tinem ca sa nu explodeze), repetitia (o traire se repeta pana cand poate fi continuta), catharsis-ul (eliminarea cantitatii excedentare de excitatie), vorbirea despre trauma (care inseamna legarea excitatiilor de reprezentari, de idei, acordarea de sens unei stari aparent fara sens). Acest tip de terapie este naturala, dar poate fi folosita ascultand si continand cat are nevoie pacientul sa repete, sa retraiasca si sa inteleaga.
Angoasa primara resimtita de sugarul neajutorat nu este produsa de Eu si nu contine ideea de pericol. Dar cum se naste ideea, capacitatea de a simti, a sti si a anticipa pericolul? Cum se trece de la angoasa primara la angoasa de obiect, la teama? Cum se transforma angoasa in teama de ceva?
Copilul invata cu ajutorul anturajului, dar si prin maturare, sa inlocuiasca descarcarea automata prin miscari adecvate din ce in ce mai coordonate. Astfel, el devine din ce in ce mai capabil sa suporte o pauza (timp) intre excitatie si reactie. Devine din ce in ce mai capabil sa tolereze grade din ce in ce mai mari de tensiune. Asta inseamna ca se creeaza un spatiu intre excitatie si reactie, un spatiu in care copilul poate face incercari. Incercarile de miscare, de reactie sunt o dovada a activitatii Eului si a capacitatii lui de a stapani afectele si nu de a se lasa stapanit de ele. Afectele sunt la originea sindroamelor arhaice de descarcare care iau locul actiunilor voluntare in anumite conditii excitante. Odata cu maturarea Eului, afectele nu se mai descarca automat (modalitate) in intregime (cantitativ) si sunt puse in slujba Eului in scop anticipativ. In acest fel, odata cu aparitia capacitatii de anticipare, se poate ivi si ideea de pericol. Anticiparea este, desigur, insotita de afect (angoasa) dar cu intensitate minima, nepunand subiectul intr-un pericol real. Asadar, din aceasta anticipare poate rezulta un comportament intentional adaptat sau cantitatea de excitatie … in anticipare poate fi mai mare si poate produce simptome (paralizii, inhibitii, blocaje).
In primul caz, Eul a ajuns la ideea de pericol, cantitatea de excitatie nu mai excede, dar in al doilea caz este doar la jumatatea drumului. In acest al doilea caz in care Eul produce simptome in loc sa produca comportament adaptat, avem de-a face cu angoasa nevrotica in care anticiparea pericolului intern produce automat panica, exact ca si situatia reala pentru ca Eul nu este inca suficient de capabil sau isi interzice sa reprezinte sau sa elaboreze aceasta excitatie.

Ideile despre angoasa ale Eului arhaic
Continututl ideilor despre angoasa ale Eului primitiv sunt determinate pe de o parte de natura biologica a angoasei (excitatii interne) si, pe de alta parte, de caracteristica animista a gandirii. Pentru Eul primitiv, … … … … … … … … … anturajul, mediul au aceleasi scopuri pulsionale, instinctuale ca si ale lui, dar mai puternice. Aici isi are izvorul legea talionului, care spune ca o actiune poate fi anulata numai printr-o actiune identica la care trebuie supus primul autor.
Recunoastem in caracteristica animista a gandirii Eului rpimitiv si celelalte caracteristici si conditii necesare si anume: slaba diferentiere Eu/nonEu din care rezulta proiectia si introiectia. Un Eu slab inseamna un Eu care nu face diferenta Eu – nonEu. Aceasta nediferentiere face posibila proiectia, iar ce se proiecteaza in exterior sunt scopurile pulsionale care in aceasta faza sunt extrem de violente si intense.
Daca legam angoasa primara de starea de neputinta a sugarului incapabil sa-si satisfaca singur exigentele pulsionale, ar rezulta ca prima teama ar fi teama preverbala de a indura noi stari traumatice. De aici ar rezulta ideea ca propriile noastre exigente pulsionale sunt periculoase pentru Eu. Aceasta idee face parte din teoria psihonevrozelor.
Chiar inainte de formarea SupraEului, Eul nu este ostil pulsiunilor, dar are angoasa, teama de invazia exigentelor pulsionale. Inainte de Complexul Oedip, in pregenital si arhaic, Eul se simte anihilat; inainte de culpabilitate, sunt angoase ce tin de functionarea arhaica. Acest lucru se intampla pana cand Eul poate sa devina stapanul pulsiunilor lui. Daca acest lucru reuseste, anxietatea ar trebui sa dispara. Totusi, la persoanele nevrotice, anxietatea persista. Ea nu este in majoritatea cazurilor o angoasa primara, ea este rezultatul altor tipuri de angoasa care blocheaza cursul natural al excitatiei si transforma ceea ce ar trebui sa fie placere in neplacere.
Una din angoasele nevrotice este teama de a pierde dragostea. Dragostea venita din exterior intareste Eul, il face capabil sa faca fata angoasei. Cand ea dispare, Eul se simte saracit si slab. Nevoia de dragoste este o nevoie de forta pentru Eu. Un Eu care are nevoie sa fie iubit este un Eu care se teme de abandon. Acest lucru este exemplar in psihopatii in care constatam ca amenintarea cu pierderea iubirii nu functioneaza. Copiii neiubiti nu au ce pierde.
Un alt tip de teama este teama de a fi distrus, anihilat. Este un tip de angoasa arhaica derivat din identificarea primara si dorinta de a devora obiectul. Prin mecanismul de proiectie combinat cu gandirea anumista, dorinta de a devora (a introduce di8n exterior in el) devine teama ca ar putea fi devorat, distrus.

Mijloacele pe care le pune Eul in joc pentru a face fata angoasei rebele sunt:

1. Repetitia activa – copilul care repeta acelasi joc la nesfarsit I-a sugerat lui Freud a doua teorie a pulsiunilor. Acelasi joc la nesfarsit in care nepotul lui exersa separarea de mama I-a sugerat lui Freud existenta pulsiunii de moarte.

2. Dramatizarea, jocul si anticiparea ? vedem cum creste instanta subiectului fata de excitatia interna sau externa si capacitatea lui de a elabora (atunci cand jucam un joc care este al nostru, cu aerul ca nu-I al nostru ?psihodrama, in care subiectul este pus la adapost).

Toate aceste mijloace diminueaza angoasa si dau Eului placerea functionala a exercitiului de control si autocontrol. Aceasta placere se explica economic prin incetarea cheltuielii de energie asociata cu angoasa, iar subiectiv este un triumf al Eului. Atunci cand copiii cer la nesfarsit sa fie aruncati in aer, este un exercitiu pentru a stapani angoasa, a se simti triumfatori, salvati. Acest tip de exercitiu poate sa persiste toata viata. El poate fi la originea pasiunii pentru sporturi extreme, care poate fi animata si de un gand omnipotent de a invinge moartea de fiecare data, dar si de un triumf al Eului care-si stapaneste angoasa. Astfel incat, dependenta este intotdeauna a Eului, nu a neuronului.

Freud spune:
1895: “psihicul atinge afectul de angoasa cand se simte incapabil sa lichideze o tensiune de provenienta externa printr-o reactie adecvata. El ajunge la nevroza de angoasa atunci cand este incapabil sa reduca la constanta, sa egalizeze excitatia de origine endogena. El se comporta ca si cum ar proiecta acest pericol in exterior.”

Din acest punct de vedere, construirea unei fobii este un succes al Eului. El scapa de angoasa, o proiecteaza in exterior si o poate evita. Din punct de vedere economic, angoasa este acumulare de tensiune. Din punct de vedere structural, sediul angoasei este in Eu.

1896: “Ceea ce este repros pentru o actiune sexuala infantila se transforma in:
- rusine, daca mai afla cineva, cu nuanta ei narcisica (se raporteaza la ideal);
- angoasa hipocondriaca ? care sunt consecintele actiunilor mele sexuale asupra propriului corp;
- angoasa sociala ? SupraEu proiectat in social;
- angoasa religioasa (mistica) ? Dumnezeu vede si pedepseste;
- delir de observatie ? adolescentul crede ca se observa efectul masturbarii;
- angoasa de tentatie ? Eul pare sa fie constient de slabiciunea lui morala (evita locurile de tentatie pentru a nu cadea in pacat).”

Gandirea si dezvoltarea simtului realitatii

Odata cu aparitia primelor schite (ebose) de Eu, apare si constientul. Momentele de constiinta ale noului nascut sunt legate intotdeauna de tensiuni, respectiv, la inceput de foame. Desi avem sentimentul ca functionam continuu constient, metapsihologic vorbind, avem doar momente constiente care se inlantuie. Divada este ca intre ele pot sa erupa continuturi inconstiente care ne surprind ca si cum ar veni dintr-o regiune a fiintei noastre care ne este necunoscuta. De altfel, posibilitatea de a avea lapsusuri, acte ratate si vise constituie un reper de sanatate psihica, in sensul ca Eul permite circulatia relativ libera in psihic intre constient si inconstient.

Primele ebose de constient alcatuiesc un constient nonverbal, in care regasim caracteristicile Eului primitiv:
1. concepte foarte largi;
2. similarul echivalent cu identicul;
3. partea luata ca tot;
4. concepte bazate pe reactii motrice comune.

Aparitia constientului nu inseamna insa, in acest moment, si aparitia functiei care face posibila proba realitatii, desi facultatea de a recunoaste, de a iubi sau de a se teme de realitate exista deja. In acest stadiu, exista deja posibilitatea de a face diferenta intre extern si intern. Principiul realitatii, functia probei realitatii, se dezvolta odata cu facultatea de a vorbi, care duce la dezvoltarea gandirii si serveste Eul in efortul de a intelege si a se adapta la exterior, la realitate.

Concluzie: Are loc in aceasta perioada un proces de deplasare de la fantasma emotionala (halucinarea dorintei) la realitatea sobra. Aceasta deplasare are ca scop combaterea angoasei primare. Toata viata, acest tip de deplasare care este in natura dezvoltarii genetice a Eului, poate fi folosita si ca defensa. O defensa patologica de acest tip intalnim la obsesionali, la care se observa evitarea oricaror emotii prin intensa utilizare a gandirii, a ideilor, a intelectului, a logicii. Cand spunem, deci, ca orice persoana la care simtim un efort incrancenat de a explica logic orice, este o persoana care se teme foarte tare de afectele ei sau de ale altora. In aceasta caracteristica a dezvoltarii, care este naturala, isi gaseste originea si terapia cognitiva.
In aceasta perioada se trece de la omnipotenta gandirii la omnipotenta cuvantului. Omnipotenta gandirii se traduce si printr-o exigenta afectiva ce se poate pastra de-a lungul vietii, si anume aceea de a fi inteles fara cuvinte. Primele cuvinte sunt cuvinte care exprima, condenseaza in ele insele aproape toata viata psihica – cereri, stari, dorinte, relatie s.a.m.d.

Acest marcaj arhaic poate fi observat mai tarziu in anumite ritualuri care ne fac sa credem ca anumite cuvinte isi pastreaza pana tarziu, daca nu pentru totdeauna, puterea magica originara. Acestea sunt cuvintele obscene, formulele solemne, poezia. In toate aceste categorii se exprima relatia de obiect ambivalenta, idealizata sau fuzionala, asa cum este ea in primele stadii ale dezvoltarii Eului (cuvintele obscene si injuraturile – anihileaza obiectul, il reduc la nimic; formulele solemne – leaga intr-o uniune ideala in grupul de persoane; poezia – transmite condensat o stare).

Dezvoltarea gandirii, concomitent cu dezvoltarea Eului, tind sa reduca doua reactii arhaice:
1. impulsul spre descarcarea automata a tensiunii;
2. tendinta la satisfacerea halucinatorie a dorintei, care se reduce incet, incet la imaginarea evenimentelor si, mai tarziu, la simboluri abstracte ale acestor evenimente.

Reducerea tendintei la satisfacerea halucinatorie este extrem de importanta pentru autoconservare pentru ca un copil care este tinut fara mancare are, teoretic, doua posibilitati: ori doarme in continuu, visand laptele (senzatiile date de lapte) pana cand moare, ori tensiunea il trezeste si il face sa revendice din realitate o satisfactie reala.

(pacienta cu mama psihotica ? dormea continuu, imbatranea pe zi ce trece ? lipsa de tensiune ? pustnici. Mai tarziu, la adolescenta, cei ce se multumesc cu halucinarea dorintei pot muri ? stari psihotice, anorexie. Toate aceste stari de halucinare a dorintei se pot vedea si in momentele de adormire, de intoxicare, de oboseala la oamenii normali).

Gandirea prelogica, arhaica, se caracterizeaza prin:

1. Gandire magica ? a gandi = a infaptui, a dori = a avea, a face ceva = a ti se face acelasi lucru.
Se intalneste la persoanele carora le este suficient sa se gandeasca cum sa faca un lucru si renunta la punerea in real. In “toleranta redusa la frustrare” a face ceva = a ti se face ceva, dar in iubire ? a iubi = a fi iubit, ceea ce in proba realitatii niciodata nu se indeplineste. In ambele, celalalt nu exista, nu are posibilitatea de a alege, de a rationa, toate acestea nu par sa conteze pentru cel ce mizeaza pe legea talionului si iubirea data.

2. Gestul magic ? gesturi menite a chema indeplinirea unei dorinte.

3. Simbolismul ? face parte din gandirea logica primitiva si este guvernat de procesul primar. Simbolismul face parte din mijloacele care constituie gandirea prelogica. Intelegerea lumii emana din temeri si exigente instinctuale, astfel ca stimulii care provoaca aceleasi raspunsuri sunt considerati identici. Revenim deci la “partea pentru intreg”, similitudinea raspunsului emotional.

Simbolurile apar si in nevroza, unde exista un Eu mai intreg. Acest fapt se explica prin capacitatea Eului de a utiliza mijloace regresive care apartin unui stadiu arhaic pentru a face constienta o imagine, o reprezentare si a lasa in inconstient o idee inacceptabila. Natura regresiva a deformarii prin simboluri explica doua lucruri:
a) ca simbolurile, ca si sindroamele afective, sunt comune tuturor fiintelor umane ca reziduuri ale unei perceptii arhaice a lumii;
b) gandirea simbolica se manifesta atat defensiv, cat si in stari de regresie.

Trebuie inteles ca Eul are o capacitate de a circula pe propria lui axa de dezvoltare si va utiliza mijloace din diversele stadii de dezvoltare. Regresia nu este automat si definitiv un lucru rau, este naturala si uneori chiar de dorit. Un adult care nu se mai poate juca, pune mari semne de intrebare, ca si un copil care nu se mai poate juca sau nu s-a jucat niciodata.
Aceasta faza a gandirii prelogice este superioara si mai adecvata decat procedeele de descarcare automata. Acest proces se desavarseste numai prin achizitia limbajului. Dar si dupa achizitia limbajului pot sa apara fenomene psihice care tin de Eul arhaic si gandirea prelogica si nu numai in simptome, ci si pentru a se substitui unei realitati neplacute. La copilul mai mare si la adult, cele doua moduri de gandire au doua functii diferite:
a) anticiparea probabilulu;
b) anticiparea dezirabilului.

Anticiparea dezirabilului si/sau a probabilului fara trecere la act se numeste fantasma si face parte din activitatea preconstienta sau din capacitatea de reverie. Sunt evidente fantasmele ca substitut de realitate in isterie si actiunea logica ca substitut de fantasma in obsesionalitate (istericii viseaza mult, nevroticii obsesionali viseaza putin).
Instituirea principiului realitatii nu se face numai amanand descarcarea, ci si abolind complet anumite descarcari prin constituirea unui aparat antidescarcare, a unui aparat defensiv impotriva pulsiunilor. Pare, la prima vedere, paradoxal faptul ca Eul care cauta satisfacerea nu se opreste la o pura activitate de adaptare la realitate, amanand pana la momentul potrivit descarcarea. De ce?
1. Pentru ca neputinta nou-nascutului ii poate lasa stari traumatice teribile cand anturajul nu este la dispozitia lui. Din cauza neputintei primare, Eul blocheaza exigentele pulsionale pentru ca angoasa primara sa nu revina.
2. Pentru ca amenintarile si defensele se transmit din exterior intr-un mod discret si misterios de la parinti spre copii. Se transmit angoase legate de frig, foc, prin cuvant. Pericolele instinctuale se transmit fara verbalizare, de la inconstient la inconstient, dar in act. (Copil sarutat dupa 10 luni in alta parte decat pe manute ? mai tarziu – blocaj, angoasa teribila, excitatie intensa fara reperul trecutului. Eul va trebui sa elaboreze aceasta excitatie. Blocajele morale ale parintilor, in gesturile lor, se transmit. Nu este nevoie de morala, idee, cuvant.
3. Mecanismul proiectiei face din mediul inconjurator o lume ostila care trebuie sa impiedice descarcarea pentru a se salva de legea talionului.
4. Exigentele SupraEului arhaic (nu este cel post-oedipian). Este un SupraEu crud, violent, care aplica legea talionului.

Dezvoltarea simtului realitatii este impiedicata, denaturata de o multime de miscari psihice conflictuale sau contradictorii. Capacitatea sau simtul realitatii este denaturat de angoasa, dorinta, proiectie si introiectie. Simtul realitatii este intotdeauna denaturat de exigentele pulsionale, de un Eu covarsit de aceste exigente, de insuficienta diferentiere intre Eu si Celalalt (obiect), insuficienta diferentiere pe care o observam in proiectie si introiectie. Tendinta la regresie, la halucinarea dorintei si la fantasme compensatorii, tendinta la retragerea din realitate persista in grade mai mici sau mai mari la orice om, toata viata.
Putem spune deci ca, in raporturile lui cu realitatea, Eul evita prin retragere sau opteaza pentru fuga in realitate in detrimentul perceptiei vietii psihice interne. Daca ne focalizam pe functia realitatii, atunci putem spune ca Eul fuge de realitate sau in realitate.
Fuga in realitate este caracteristica persoanelor cu o mare vulnerabilitate psihosomatica. Sunt persoane care sunt in vesnica activitate, au vesnic ceva de facut, nu pot vorbi niciodata despre ceea ce simt, sunt persoane pentru care lucrurile nu au semnificatie afectiva ci una complet obiectiva care, de exemplu, nu pot visa la bani, trebuie sa-I aibe, fug de lumea lor interna, de afectele lor. Asta face ca orice afect neelaborat sa ramana corporal, sa nu aiba acces la psihic. Ramanerea in corporal presupune descarcari in corporal, deci intensa predispozitie la boala. Aceasta este caracteristica celor care, in psihosomatica, sunt considerati a avea gandire operatorie.
Intre acesti doi poli, fuga de realitate si fuga in realitate, adaptarea la realitate devine o notiune fluida, in sensul ca pe parcursul unei zile sau vieti, orice Eu ar trebui sa treaca dintr-una in alta (accidente de masina – fuga de realitate). Uneori trebuie sa fugim de lumea interna pentru a ne putea adapta. Alteori trebuie sa fugim de realitate pentru a fi in contact cu noi insine, pentru a ne asculta.

Caracteristici ale Eului arhaic:
- nediferentiere Eu-nonEu;
- omnipotenta miscarii, gandirii si cuvantului;
- identificarea primara;
- mecanismele de introiectie si proiectie;
- gandire prelogica si simbolism.

Toate aceste caracteristici sunt decrise prin conceptele de narcisism primar, obiect, realitate, Eu, pulsiune.

PSIHOPATOLOGIE

Caracteristicile versantului terapeutic cu psihoticii

Un diagnostic poate fi pus nu atat pornind de la simptome, cat de la reactiile noastre cand suntem in relatie cu aceste persoane. La personalitatile “as if” reactia noastra nu poate fi pusa in cuvinte, dar in noi exista un ecou nelinistitor in acest contact.
Contactul cu cazurile limita are urmatoarele caracteristici: constatam ca la ele functia realitatii este relativ pastrata. Contactul cu obiectele, deci si cu noi, are urmatoarele caracteristici ? simtim:
• punere in primejdie narcisica, ca si cum in contact cu ei am fi tot timpul obligati sa ne indoim de noi insine;
• sentimente de incapacitate, de a fi prins intr-o cursa, ca nu ne putem sustrage unei tendinte la devorare, consum;
• sentimentul ca fie nu valoram nimic, fie valoram atat de mult incat il punem in primejdie;
• nevoia de a-I da tot sau de a-I lua tot, de a fi chinuiti de ei sau de a fi sadici cu ei;
• sentimentul ca tot ce spui cade in gol sau trece pe langa;
• enorma responsabilitate sau o irepresibila tendinta la a-I abandona;
• primejdie fizica in ceea ce ne priveste, ca si cum ar fi un pericol fizic sau o intolerabila erotizare;
• ne simtim prinsi intr-o cursa a admiratiei lor sau tentati la dispret fata de ei.

Afectele noastre ca terapeuti sunt extrem de intense, pot fi foarte fragmentate, pot fi atinse de proiectie si identificare primara – toate caracteristicile unui Eu arhaic suficient de constituit pentru ca are functia realitatii, dar insuficient integrat.
In grupul cazurilor limita gasim psihopati cu alura bizara, paranoici … ? (proiectia este extrem de puternica, fara a se constitui in delir), apatici, hebefrenici ? toti au pastrat la varsta adulta o parte din caracteristicile narcisismului primar si care, in consecinta, raspund oricaror semnale, oricat de discrete, de primejdie narcisica, prin negare sub forma de fantasma sau intarindu-si defensele narcisice. Reactioneaza la frustrari prin pierderea relatiei de obiect si, in consecinta, prin depresie, stari maniacale, hipocondrie, depersonalizare, bizarerii de conduita calmante (in relatie cu realitatea sau cu obiectul lor intern).
Regasim in comportamentul lor manifest omnipotenta gestului, a gandului, fantasma de omnipotenta totala, fuziunea cu obiectul alternand cu brusca lui dezinvestire. Asta ne face sa simtim fie ca sunt lipiti de noi, fie ca sunt complet straini (lipire–rupere).

Exigentele (scopurile) atitudinii terapeutice cu cazurile limita ? posibilitatea de a-I contine, capacitatea de a nu intra in fuziune si a nu fi victimele identificarii primare. Daca reusim acest lucru vom putea sa ne urmarim si celelalte scopuri ce se subordoneaza unuia singur:
• integrarea unui Eu coerent;
• constituirea de legaturi;
• diminuarea omnipotentei;
• constituirea de sens;
• reconstituirea narcisica, a valorilor personale, separata de omnipotenta;
• intarirea functiei realitatii.

Intr-un fel, terapia cu cazurile limita este mult mai dificila decat aceea cu psihoticii. Mult mai dificila din cauza unei relatii de obiect ce este intre real si fantasmatic si in care ne putem pierde. Terapiile cu patologia limita sunt adesea terapii de foarte lunga durata, adesea de o viata. (Relatia cu singurul reper bine ancorat in realitatea fizica si psihica este esential pentru acesti pacienti – Eul trebuie sa fie atentionat ? cu ajutorul terapeutului la proiectii masive, etc.)

Contactul cu pacientii psihotici ? la ei simtim:
• adezivitate enorma;
• dependenta revendicata;
• angoasa de separare intensa;
• bruste transferuri intens tandre, intens agresive sau intens sexuale.

Pentru ca regresia la psihotici este evidenta, Eul nostru nu se simte pus in pericol ca in cazurile limita, cand o iluzie de contact real ne face sa cadem in capcana unei relatii aproape psihotice. Ne putem delimita foarte bine in interiorul nostru de transferul psihotic in care nu suntem ca cineva, ci suntem acel cineva. Acel cineva extrem de agresiv, plin de ura, violator, persecutor, seducator. Simtim acest confort in relatia cu psihoticii daca avem un Eu bine constituit si din cauza ca suntem aproape scutiti de mecanismul proiectiei fara ca el sa nu existe. Putem recunoaste in psihotic toata pulsionalitatea noastra in dezordine, ca si cum ar fi delegata in celalalt si Eul nostru este liber sa contina pulsiunile, sa le structureze, cu mecanismele pe care le are la indemana si functia realitatii foarte bine folosita.

Exemplu: pacienta cu tentativa de omor.

Eul si functia realitatii ne ajuta in terapia cu psihoticii.

Ce ne propunem in terapia cu psihoticii? Sa acompaniem regresia, in toate formele ei, tot ceea ce in patologia psihotica seamana cu primele faze ale dezvoltarii Eului.
Acompanierea regresiei = atitudine materna interna, constituirea de sensuri, intarirea Eului si a functiei realitatii prin imprumutul propriului Eu si al mecanismelor de aparare. Nu facem nici un fel de interpretari pentru ca, in general, discursul psihoticilor este un discurs de sine explodat. Gasim in el in stare pura, exprimat fara nici un fel de rezerva sau deformare, pulsiuni agresive, violente ca si cele sexuale, incestuoase. Acompanierea regresiei presupune sa asculti cu calm aceste lucruri ca si cum ai reconstitui pielita ce s-a rupt, cea care face diferentierea Eu-Sine. Sa asculti cu calm = introiectie si identificare primara.
Nu in orice patologie este valabila ascultarea cu calm ca terapie. In anumite patologii, calmul poate avea efect patologic. Anumiti pacienti au nevoie de reactiile noastre ca sa si le permita pe ale lor.
Winnicott – scrie despre virtutile regresiei si acompanierea pacientilor in regresie. Dupa Ferenczi, cea care a scris cel mai mult despre patologia limita a fost M. Little ? initial, pacienta extrem de bolnava, incepe o analiza clasica cu Winnicott care constata ca analiza clasica nu este potrivita pentru ea si renunta la unele din exigentele de cadru si o insoteste intr-o intensa decompensare psihotica, stand cu ea ore in sir si tinand-o de mana, asa cum ar fi facut cu un copil mic. In articolul ei “Analiza mea cu Winnicott” povesteste acest tip de terapie.
Tot in privinta acompanierii psihoticilor, Winnicott povesteste despre anumiti parinti care pot fi terapeuti cu proprii lor copii, psihotici sau nu. Capacitatea unei mame de a tolera simptomele de regresie ale copilului ei poate fi exclusiv, fara alta interventie terapeutica pentru acel copil.

Dezvoltarea pulsiunilor. Sexualitatea infantila

Pulsiunea: - proces dinamic, constand dintr-o presiune, adica incarcatura energetica, un factor de motricitate care face ca organismul sa tinda spre un scop. O pulsiune este explicata mai intai ca fiind masura cererii de travaliu, cerere facuta psihicului ca o consecinta a raportului sau cu corpul. Din acest punct de vedere, dupa Freud, pulsiunea este un concept la frontiera dintre mental si corporal. Exigentele corporale necesita un travaliu psihic de transformare in reprezentare, afect si gand, un travaliu de psihizare. Altfel, ele risca sa ramana complet in afara psihicului, asa cum se poate vedea in simptomele de regresie in hipocondrie. In afectiunile psihosomatice, in absenta unui travaliu psihic, corpul se imbolnaveste de afect.

Pulsiunea se defineste prin:
1. Scop – scopul pulsiunii este satisfacerea sau actiunea de descarcare, actiune specifica ce duce la disparitia starii de excitatie, recucerirea starii de constanta si antreneaza satisfactia.
2. Obiect – obiectul pulsiunii este instrumentul prin intermediul caruia pulsiunea isi poate atinge scopul. Obiectul, ne spune Freud, este intotdeauna contingent si, deci, intersasjabil. Astfel incat, fidelitatea este, de fapt, o relatie cu un obiect care ne satisface in mare masura pulsiunile. Fidelitatea este un efect si nu un exercitiu moral.
3. Sursa – sursa unei pulsiuni este starea fizico-chimica ce conduce un stimul senzorial la producerea unei excitatii. Spre deosebire de pulsiunile, respectiv pulsiunile alimentare, excretorii, respiratorii, ale caror scopuri nu pot fi modificate, pulsiunile sexuale, daca nu-si pot gasi satisfacere in forma proprie, sunt pasibile de modificari la nivelul obiectului sau scopului sau pot fi refulate de Eu pentru a reapare sub forme deghizate de manifestare sau de satisfacere.

Tinand cont de aceasta nefericita caracteristica a sexualitatii umane, de dovada clinica a perversiunilor, putem extinde conceptul de sexualitate, si el poate sa cuprinda si sexualitatea infantila. In copilarie exista numeroase tipuri de comportament instinctual care sunt, in continutul lor, identice cu cele care inlocuiesc sexualitatea asa-zis normala la subiecti asa-zis perversi. Este dificil sa observi copiii fara sa vezi manifestari de acest gen, astfel incat, in ziua de azi, ne intrebam cum a fost posibil ca acest comportament sa ramana in urma, sa nu faca obiectul stiintelor despre om. Aceasta orbire este un exemplu frapant al refularii, al interdictiei de a vedea si gandi despre sexialitate atunci cand aceasta nu este strict legata de reproducere.
Paradoxal, asta a permis si relatii aberante intre parinti si copii, de la interdictia violenta pana la abuzul manifest.

De ce pot fi numite sexuale aceste fenomene infantile? Pentru ca:
1. Sunt terenul pe care se dezvolta sexualitatea ulterioara a adultului.
2. Orice adult a carui sexualitate este blocata intr-un fel sau altul regreseaza la sexualitatea infantila ca substitut.
3. Acum stiu ca copilul isi simte sexualitatea la fel ca adultul, cu aceleasi emotii.
4. Scopurile sexualitatii infantile sunt identice cu cele ale sexualitatii perverse adulte; in sexualitatea perversa adulta nu ne indoim niciodata ca este vorba de sexualitate.

Caracteristicile sexualitatii infantile

I. Sexualitatea infantila este polimorf perversa pentru ca:
1. zonele erogene sunt multiple si cea mai puternica excitatie nu este obligatoriu situata la nivelul organelor genitale;
2. scopurile pulsionale sunt diferite, nu conduc la un act sexual asa cum se intampla la adulti, ci la activitati cu caracter erotic ce-si vor gasi la adult locul in placerea preliminara;
3. sexualitatea infantila este preponderent autoerotica, obiectul ei fiind propriul corp;
4. orice fel de excitatie poate deveni la copil o sursa de excitatie sexuala, fie ca este vorba despre un stimul mecanic, muscular, afectiv sau dureros;
5. in functie de sursa, de scop, vorbim la copii despre pulsiuni partiale si despre obiecte partiale. Atunci cand toate excitatiile iau o orientare preponderent genitala, putem vorbi despre primatul zonei genitale.

Primatul genital este in contrast cu starea pregenitala anterioara in care dominanta aparatului genital nu este complet afirmata si destinderea nu este niciodata completa. Trecerea de la pregenital la genital se face prin:
- schimbarea zonelor erogene dominante;
- evolutia tipurilor de relatie de obiect.

Aceasta evolutie pregenital-genital-adult cunoaste o relativa oprire in ceea ce se numeste faza de latenta, in care toata spectaculozitatea erotica imaginativa a copilului de pana la 5 ani pare sa dispara pentru a aparea, cu mai multa forta, abia la pubertate. Faza de latenta este faza in care se constituie si devin mai solide defensele impotriva pulsiunilor.

Deci, sexualitatea preadulta are trei perioade:
- perioada infantila;
- perioada de latenta;
- pubertatea.
In functie de modul in care sunt traite, elaborate si depasite aceste perioade, vom avea o sexualitate adulta genitala cu mai multe sau mai putine marcaje infantile sau pregenitale. Marcajele pregenitale exista intotdeauna, ele insa au in sexualitatea adulta caracteristici integrate. Atunci cand ele se afirma ca fiind mai importante decat sexualitatea genitala sau ca fiind modul exclusiv in care este posibila satisfacerea sexuala, abia atunci putem vorbi despre perversiune, nu in sens moral, ci in sens genetic. Numai din acest punct de vedere poate fi analizata perversiunea. Condamnarile sau indemnurile lamobilizarea vointei sunt inutile in cazul perversilor.

II. Etayage (Anaclisis): termen introdus de Freud pentru a desemna relatia primitiva a pulsiunilor sexuale cu pulsiunile de autoconservare. Pulsiunile sexuale care nu devin independente decat secundare, se sprijina, se eteiaza pe functiuni vitale care le furnizeaza o sursa organica, o directie si un obiect. In consecinta, se va vorbi despre etayage (anaclisis) pentru a desemna faptul ca subiectul se poate sprijini pe obiectele pulsiunilor de autoconservare in alegerea obiectului sau de iubire.
Aici Freud face diferenta intre tipul de alegere anaclitic si tipul narcisic. Acest concept este important pentru ca stadiul genital ? pornind de la functiile de autoconservare, vitale, de la functionarea somatica, se constituie la om nu numai o erotizare a acestora ci si un anumit tip de relatie – cu el insusi, cu realitatea, cu obiectul specific. Acest tip de relatie, aceasta psihizare este responsabila de anumite trasaturi de personalitate, de anumite alegeri de destin, ca si de patologia specifica fiecarui individ, fie ca este latenta sau manifesta.

Fixatie si regresie

Progresia in dezvoltarea mentala nu este niciodata completa, intotdeauna persista caractere ale primelor stadii atat la individul normal, cat si in patologic, arta, cultura. Aceasta persistenta este explicata cu ajutorul conceptelor de fixatie si regresie.
Tulburarile dezvoltarii se pot produce nu numai sub forma de oprire a dezvoltarii, ci si sub forma conservarii intr-o masura anormal de mare a unora din caracteristicile pregenitale. Cand exista dificultati in dezvoltare se poate produce o miscare inapoi spre stadii care au fost traite mai cu succes. Fixatia si regresia sunt complementare. Pentru a le putea descrie, Freud a utilizat metafora avangardei si ariergardei. Rezulta ca, in caz de dificultate, regresia se va produce cu atat mai usor cu cat fixatia va fi mai puternica. In cazul unui proces psihic avand un sens in dezvoltare, regresia este o intoarcere inapoi.

Regresia poate fi:
a) topica – ca in vise, cu o miscare progredienta de la perceptie la motilitate si apoi la gandire sau regredienta, cand gandurile devin perceptii si apoi halucinatii;
b) temporala – presupune o succesiune genetica si o intoarcere la o etapa depasita;
c) formala – in care constatam comportamente si moduri de expresie introiectata ce se presupune ca au fost deja depasite.

Cand vorbim despre regresie topica, vorbim despre un tip de functionare mentala in care este extrem de importanta evolutia functiei gandirii. Cand vorbim de regresie temporala, vorbim mai mult despre fixatiile afective, iar cand vorbim de regresie formala, vorbim de manifestarile in comportament ale primelor doua tipuri de regresie.
Regresia se constata in patologie, dar si in curele analitice. Este chiar o miscare necesara pentru a readuce pe scena si a da o noua sansa de elaborare a unor stadii, fixatii, traume din perioada pregenitala.

Fixatia – descrie starea libidoului de a ramane puternic legat de persoane sau imago-uri, de a reproduce un anumit mod de satisfacere, de a ramane organizat conform structurilor caracteristice unuia dintre stadiile sale evolutive.

Fixatia poate fi:
- manifesta si actuala;
- poate constitui o virtualitate prevalenta care deschide subiectului calea spre regresie.

Factorii responsabili ai producerii unei fixatii:
a) Factorii constitutionali – ne ocupam doar retroactiv pentru a sti unde ne oprim cu analiza. Este grupul de factori pe care Freud l-e numit “stanca biologicului” (nu avem cum sa-i schimbam).
b) Factori de istorie individuala, din experienta personala, care favorizeaza dezvoltarea fixatiilor:
1. Satisfactiile excesive ce favorizeaza fixatia la un nivel fac ca desprinderea de acel nivel, de acel tip de satisfactie, de acel tip de relatie de obiect sa se faca foarte greu, iar rolul compensator al regresiei sa functioneze ca cea mai mica dificultate. Nostalgia este o frana puternica in progresul psihic.
2. Frustrarile excesive favorizeaza si ele fixatia. Neavand satisfactiile necesare nivelului, progresarea devine greoaie. Daca frustrarea a antrenat refularea, pulsiunile in cauza sunt excluse din restul personalitatii, nu participa in maturarea ulterioara si isi trimit din inconstient derivatele. Asta inseamna ca Eul foloseste multa energie pentru mentinerea refulatului si mai inseamna ca pulsiunile nesatisfacute la timpul lor exercita o atractie la fel de mare ca intensitate ca si cele excesiv satisfacute.

• In aceasta dinamica, in aceasta articulare se situeaza si repetitia nevrotica, fie ca este vorba de cautarea inconstienta a aceluiasi tip de satisfactie pulsionala si obiectuala, fie ca este vorba de incercarea mereu esuata de a satisface pulsiuni si dorinte obiectuale ramase nesatisfacute.

3. Alternanta dintre satisfaceri excesive si frustrari excesive. In general, satisfacerile excesive antreneaza frustrari excesive (la persoanele excesiv satisfacute toleranta la frustrare este foarte mica). Exista o relatie mama-copil in care satisfacerile excesive altreneaza in mod sadic cu frustrari excesive.

4. Satisfacerea simultana a unei pulsiuni si a unei nevoi de securitate. Cel mai frecvent, fixatiile se produc in cazul in care o satisfacere pulsionala contribuie la apararea impotriva angoasei sau la refularea altei pulsiuni judecata ca fiind periculoasa. Aceasta satisfacere simultana a unei pulsiuni si a unei nevoi de securitate este o cauza frecventa si comuna a fixatiilor.

• Exemplu: mama care isi alapteaza copilul de fiecare data cand plange, situatie in care nevoia de securitate si satisfacerea orala sunt impreuna pentru a calma orice tip de angoasa. Asta ne face sa nu ne miram de atacurile bulimice sau de nevoia sexuala legata de nevoia de securitate – tipul de femei sau de barbati care cauta actul sexual cu oricine s-ar produce pentru a evita sa fie singuri. Scopul nu este sexul, in acest caz, ci nevoia de securitate.

Stadiul oral

Zona erogena marcanta este zona bucala. Aceasta zona serveste autoconservarii dar este si o zona de contact, de senzatii corporale placute sau neplacute. Si este si o zona de cunoastere a realitatii, in sensul ca copilul vine in contact cu realitatea prin miscare, prin vaz, auz etc., dar si punand in gura obiecte din realitate.
Ce inseamna asta? La nivelul gurii se produc o seama de diferentieri intre eu si celalalt, intre absenta si prezenta, intre foame si voluptate, intre mama si alte obiecte, intre bun si rau, intre ce trebuie incorporat si ce trebuie expulzat.
Este prima zona in care se concentreaza foarte mult din functiiile Eului in contact cu celalalt si realitatea, functii exersate intr-un anumit fel. Se erogenizeaza aceasta zona, iar aceasta este concomitent cu a intregului corp astfel incat, daca mama are o apropiere erotica importanta in timpul alaptarii, atunci erogenizarea acestei zone va fi importanta pentru ca placerea mamei se va transmite sugarului.
“Seductia originara” – J. Laplanche il contrazice pe Stekel, punand accentul pe faptul ca aceasta seductie este exercitata de mama inconstient, este incontrolabila, chiar daca este reala. Teoria lui Laplanche despre seductia originara este importanta pentru ca nu culpabilizeaza mamele, o aseaza in inconstient facand o limitare clara intre mamele perverse care stiu ce fac si celelalte si incurajeaza erogenizarea corpului sugarului pentru dezvoltarea armonioasa a mamei. Daca mama simte neplacere, spaima, blocaj, durere in timpul alaptarii, aceasta va crea o relatie tensionata a Eului in devenire al copilului cu erotismul lui oral.

Daca se produce o fixatie orala, pot rezulta efecte la mai multe nivele:
1. La nivelul zonei erogene propriu-zise – fixatia la acest tip de erogenitate: alcoolici, gurmanzi, oratori sau invers, marii anorexici sau marii muti ? inhibitia rezulta din neacceptarea componentei erogene orale.
Intr-o dezvoltare normala, componenta erogena orala intra in jocul preliminar. Intr-o dezvoltare problematica a psihosexualitatii poate deveni o exigenta exclusiva sau o componenta respinsa.
2. La nivelul relatiei de obiect – consecintele ulterioare se inscriu pe axa “a da – a primi”, “a fi pasiv – a fi activ”, “a fi avid - a fi golit, vidat”. In acest din urma tip de relatie de obiect se inscrie fantasma vampirica, vampirismul fiind un tip de relatie de obiect orala. De fiecare data cand pacientii se simt vidati exista o relatie de tip vampiric intre ei si partener. Amprenta orala este aviditatea, in sens bun sau rau, sublimata sau nu, in toate formele ei. O alta consecinta ? sistemul de umplere-evacuare fara elaborare, oamenii prin care totul trece, nimic nu se opreste (terapeutul trebuie sa forteze elaborarea).

Ca nostalgie specific umana, este nostalgia dupa fuziune si comuniune magica cu universul, cu natura, cu un Celalalt. Acestea sunt nostalgiile specifice unei relatii de iubire. Dorinta de a deveni aceeasi substanta cu Celalalt, de a-si amesteca sangele (fratii de cruce – cea mai vestita nostalgie magica) – marii amanti, mari … in ideologie, in totemism in care … la fel ca cel pe care l-ai mancat. Unele dintre ritualurile religioase se bazeaza pe aceasta nostalgie si nu prind decat la persoane care au un marcaj oral de acest tip (fantasma canibalica – introiectie).
Nostalgia de a incorpora lucruri bune, cu sau fara marcal anal, sta la baza unui comportament de colectionare (ce poate indica marcaj oral, marcaj anal si marcaj genital, narcisic) – se colectioneaza opere de arta, bani, femei sau barbati, lucruri bune.
Cealalta nostalgie – de a fi mancat, incorporat – sta la baza apartenentei la o comunitate – suntem toti impreuna, puternici impreuna.
Abraham – a diferentiat doua faze in acest stadiu: o faza preambivalenta, exclusiv autoerotica, si o faza sadica, ambivalenta. Faza preambivalenta, ca si narcisismul primar, sunt fictiuni teoretice. Daca a doua teorie a pulsiunilor este adevarata, nu putem vorbi niciodata despre preambivalenta, in sensul in care o viata de om se construieste prin … Erosului cu Thanatosul. Ceea ce putem spune insa, impreuna cu Abraham, este ca la un marcaj oral poate sa predomine fie componenta pasiva, autoerotica, receptiva, fie cea activa, sadica, canibalica, introiectiva.
La nivelul patologiei, daca marcajul oral este puternic, pot aparea tulburari de intensitate psihotica, (“Doliu si melancolie”) depresii severe, fie schizofrenie in care problematica principala, ca in toate psihozele, este cea a separarii si diferentierii Eu-nonEu, cu atat mai grava cu cat la acest nivel arhaic Eul nu este inca complet constituit, comertul lui eu cu realitatea este foarte fragil, functionarea realitatii nu este inca pusa solid in functie.

Stadiul anal

Fac parte din acelasi trunchi, insa toate componentele analitatii sunt manifeste mai puternic la 2 ani.
Freud a descoperit stadiul anal in analiza nevrozei obsesionale, in special la cazul “Omul cu sobolani”. Zona erogena caracteristica acestui stadiu este anusul. Prima erogenizare a anusului se face prin excretie.scopul primar anal este excretia, la nivel local. La nivel psihic, scopul este evacuarea tensiunii.
Pana la un an si jumatate, primul scop ramane neschimbat. In jurul varstei de 2 ani incepe sa se dezvolte un al doilea scop pulsional si anume retentia. Tendintele la retentie anala sunt cel mai bun exemplu de fixatie prin asocierea unei placeri erogene cu o garantie impotriva angoasei (este una din conditiile de aparitie a fixatiei). Aceasta este absolut (?) manifesta la nivel anal pentru ca activitatea parentala este manifesta in acest caz in educatia sfincteriana. Pentru a fi iubit de parinte, copilul exerseaza retentia si experimenteaza si dezvolta placerea retentiei anale.

In acest moment se naste o relatie speciala de obiect sau cu obiectul, care este o relatie de dominatie si supunere, relatie pe care o vom regasi la toate persoanele cu trasaturi, mai mult sau mai putin accentuate, de tip anal. Si aici, ca si la celelalte stadii, inconstientul parintelui ce face educatia sfincteriana este cel care determina acceptarea sau aparitia trasaturilor de tip anal. Astfel incat, o mama fara trasaturi anale accentuate, la care analitatea a fost natural integrata psihic, fara angoase si fara dificultati accentuate, are toate sansele sa determine o integrare sintona (in acord cu Eul) a analitatii copilului ei. Din contra, o mama care a simtit inca din copilarie ca excretia anala ar putea sa insemne o amenintare de pierdere a iubirii sau rejectiei va dezvolta impotriva analitatii defense puternice.atunci cand aceasta mama are un copil, rolul natural, liber, instinctual al excretiei, asa cum se manifesta la copilul mic, ii resuscita toate angoasele din copilarie impotriva carora a mobilizat defense si incearca sa se apere de ele aproape impunand copilului acest tip de defensa.

In cursul educatiei sfincteriene se poate naste un tip de relatie de obiect specifica tuturor persoanelor cu fixatie anala: supunere, control, control sadic al obiectului in sensul ca persoanele pot fi tratate ca obiectele retinute fortat sau expulzate. Se manifesta si in acest tip de relatie cu obiectul, cu alte nuante, dificultatea de separare. Si pentru ca este o relatie de dominatie, ambivalenta este extrema.

Excrementul face parte din corp si este expulzat ca si cand ar fi echivalentul fiziologic al excretiei. Excrementul este obiect libidinal, fie prin placerea pe care o provoaca expulzarea, fie prin placerea pe care o provoaca retentia. Excrementul mai este posesiunea. Se spune ca coprofagia tinde sa reechilibreze un narcisism prejudiciat. Excrementul mai este, consecutiv faptului ca este o posesiune, o forta de dominare sadica. Putem spune ca este primul lucru pe care il poseda un om, il fabrica si il poseda, il risipeste sau il retine, il daruieste sau nu-l daruieste pentru ca intr-o relatie normala de educatie sfincteriana, copilul este mandru de ceea ce face, toate mamele iau acest lucru ca pe un dar. Prima posesiune poate deveni un dar sau un mijloc de a controla obiectul. De aici consecintele relatiilor cu ceilalti: o persoana poate deveni extrem de generoasa sau extrem de zgarcita, poate controla cu toate posesiunile ei pe ceilalti sau poate ajuta cu posesiunile ei neconditionat.

Una din consecintele acestui stadiu asupra personalitatii este atitudinea fata de posesiune. Se disting doua tipuri de analitate rele: o risipa distructiva – o analitate nestructurata, care a ramas la primul scop pulsional – expulsia, pesoane care nu suporta sa aiba, nu suporta tensiunea; si o analitate retentiva: ii controleaza pe ceilalti si sunt zgarciti (planul retentiei). Marii zgarciti si marii ordonati (formatiune reactionala) sunt caractere anale, ca si marii murdari ? analitate primara.

Patologic, fixatia anala este evidenta in nevroza obsesionala si, in mod normal, trasaturile anale normale sunt evidente in tot ce inseamna ordine, disciplina, respectare de reguli. Analitatea nu strica nimanui. Analitatea este problematica atunci cand ordinea, disciplina, le provoaca angoase, persoane extrem de anxioase, anxietate ce are origine anala. Aceasta este vizibila in expresii ce arata dispret, distructivitate, ura. Defensele nu sunt numai impotriva excretiei, ci si impotriva urii – nevoia de a anula valoarea personala, de a distruge. Oamenii se straduiesc toata viata sa elimine ura, distructivitatea sau sa o tina in frau pentru a nu ramane in interior, sau daca ramane sa fie bine continuta.

Daca analitatea nu ajunge sa fie elaborata psihic prin trasaturi de caracter de la normal la patologic, ea poate provoca tulburari psihosomatice grave (rectocolita hemoragica) ? analitatea nu este suficient elaborata, iar zona erogena anala provoaca inca o satisfactie permanenta la care subiectul nu poate sa renunte. Acest lucru este valabil si pentru constipatii. Alegerea bolii depinde de factorul constitutional, de relatia cu obiectul care face educatia sfincteriana, de capacitatea de simbolizare a excrementului si relatia cu celelalte pulsiuni partiale. Cei mai importanti factori sunt inconstientul parental si capacitatea de simbolizare.

Erotismul uretral

Erotismul uretral ? placerea de a urina, care este primul scop al erotismului uretral. Erotismul uretral este in stransa legatura cu erotismul genital infantil, cu complexul de castrare si cu observarea diferentei dintre sexe; inaugureaza aceasta observare a diferentei dintre sexe (seminegare a diferentei dintre sexe).

Perversiunile uretrale care deriva din erotismul uretral la care s-a produs o fixatie tin de a urina pe cineva sau de a se lasa. Este aceeasi ambivalenta ca la cele anale ce inseamna a poseda si a uri, a anula pe cineva, asa cum animalele isi stabilesc teritoriul.

La nivel simptomatic, erotismul uretral este important in cazurile de enurezis ce pot avea doua semnificatii inconstiente, concomitente sau alternative:
- echivalentul inceputului masturbarii la copilul mic;
- defensa impotriva angoasei de castrare.

Enurezisul poate fi un semnal (la adult sau la copil) ca se produce un abuz de excitatie asupra copilului sau ca prin aceste simptome copilul isi poate controla parintii, ii obliga sa se ocupe de el ca de un copil mic. Enurezisul secundar poate sa apara la prima separare (intrarea la gradinita) mai mult sau mai putin persistent. In toate cazurile de enurezis secundar trebuie cautata trauma care a produs regresia.

Erotismul uretral are o semnificatie psihologica preponderent narcisica pentru ca, din observatia clinica, a rezultat ca tot ce tine de uretral provoaca mai degraba rusine decat vina.

Intre vina si rusine este o mare diferenta. Vina este data de incalcarea unor comandamente morale, iar rusinea reulta din raportul cu un Ideal al Eului. Acest fapt antreneaza in erotismul uretral nevoia de performanta.

Din erotismul uretral se poate deduce ambitia care este specific narcisica, performanta, ambitia vs. rusine, umilinta.

Fantasmele uretrale sunt de doua tipuri: activ / pasiv. Tipul activ este urina care patrunde peste tot, activa, acida, erodeaza tot; partea pasiva este abandonul controlului, a lasa sa curga. Asa sunt si unele persoane: unele controleaza viata activ, altele se lasa in voia a ceeea ce li se intampla.

Alte zone erogene: erotismul pielii si al mucoaselor, erotismul tactil, erotismul muscular, erotismul cutanat dureros, erotismul vizual, erotismul kinestezic.

Perechile de contrarii

Pulsiunile partiale - elemente ultime la care ajunge pshihanaliza in analiza sexualitatii. Fiecare se defineste printr-o sursa (oral, tactil, muscular, uretral) si un scop. Pulsiune partiala nu inseamna numai ca pulsiunile partiale sunt specii apartinand clasei pulsiunii sexuale in generalitatea si ei, termenul trebuie luat mai ales in sens genetic si structural, in sensul ca pulsiunile partiale functioneaza la inceput relativ independent unele de altele si tind sa se uneasca de-a lungul vietii in diferite organizari libidinale.

Voyerism-exhibitionism

? in ambele fiind vorba de erotizarea, sexualizarea senzatiilor vizuale. Erotizarea senzatiilor vizuale inseamna doua lucruri:
- prin vaz putem fi sau putem ajunge la o erotizare generala a noastra sau a altora, ne erotizam privind;
-excitatia isi poate avea sediul direct in ochi. Ochii, organe de relatie, pot fi sediul unor senzatii locale, loc al conversiei (cecitate la isterici).

Voierismul - scopul este la copil a privi pentru a “simti impreuna cu” (persoane, obiecte, animale, lucrul privit). In perversiuni, a privi un cuplu inseamna a se identifica cu senzatiile fie ale unui partener, fie ale ambilor parteneri. Privirea poate avea si o semnificatie distructiva. Exemplul clasic: compulsiunea unor femei de a privi organele genutale ale barbatiilor sau locul pe care il au ele oare are de-a face cu o atitudine castratoare - a le privi pentru a le distruge sau a le privi pentru a le feri de distrugere. Ne arata ambivalenta,dorinta de adistruge si a proteja in acelasi timp.

O alta semnificatie este una orala -“a manca cu privirea“, a-l incorpora, a-l cuprinde.

O semnificatie mai tarzie si importanta pentru evolutia spre genialitate a copilului este a privi pentru a cunoaste sezualitatea. Privirea poate suferi o transformare spre sublimare: a privi pentru a cunoaste (curiozitatea intelectuala). Orice interdictie vizand privirea si curiozitatea copilului in privinta sexualitatii se soldeaza cu o inhibitie ulterioara intelectuala ce poate fi destul de persistenta.

Scena primitiva - scenariul ce poate fi amintire sau fantasma despre relatia sexuala dintre parinti. La foarte multi pacienti e amintire, isi amintesc ca au vazut relatia sexuala dintre parinti. Intotdeauna aceasta amintire starneste o furtuna de emotii si semnificatii, de la groaza la violenta, la umilinta. Nu e neaparat nevoie ca aceasta scena primitiva sa fie o amenintare, ea face parte din cele patru fantasme originare care, dupa Freud, constituie un patrimoniu pshihic transmis genetic. Aceste patru fantasme originare sunt:
-scena primitiva;
-fantasma castrarii;
-fantasma seductiei;
-fantasma intoarcerii in uter.

1. Scena primitiva - e fantasma constienta sau inconstienta a relatiei sexuale dintre parinti, respectiv dintre un barbat si o femeie. La copil - ii poate da un sens violent sau umilitor.

2. Fatasma castrarii - daca exista diferente intre sexe e pentru ca unele persoane, unii dintre oameni si-au pierdut penisul.

3. Fantasma seductiei - apare in disursul istericilor si intotdeauna denunta o seductie reala, manifestare pe care parintele de sex opus a exercitat-o asupra copilului. In unele cazuri e greu de decelat ce e fantasma si ce e realitate, cu atat mai mult cu cat seductia poate fi inconstienta si benigna. Freud, ascultand pe isterici, a ajuns la concluzia ca toti tatii sunt incestuosi, isteria se datoreaza unei seductii pe care tatal nu si-a interzis-o si a actiopnat asupra fiicei lui. Freud a optat pentru seductie ca fantasma, totul se petrece pe scena psihica si nu in realitate. Exista psihanalisti americani (R. Mason) ce au realizat o cercetare privind frecventa seductiei incestuase in familii, concluzia fiind ca Freud nu a avut dreptate sa renunte la aceasta teorie, seductii incestuoase de diferite grade existand mai mult decat ne-am putea imagina.
Seductia poate fi reala, un abuz, dar poate fi si fantasmata. Ne-am putea cu greu imagina evolutia spre identitatea sexuala fara fantasma seductiei, fara o teorie a diferentei dintre sexe, fara scena primitiva.

4. Fantasma intoarcerii in uter - pe care o au toti oamenii. Aceasta fantasma a intoarcerii intr-un loc fara tensiune, realitate, pe de o parte se numeste principiul placerii, pe de alta parte poate fi mobilizata defensiv impotriva fiecarui moment al evolutiei psihice ce necesita elaborare impotriva separarii (atat la mama cat si la copil), impotriva sexualitatii, impotriva realitatii. Mama o poate avea ca nevoie a ei de-al proteja pe copil in totalitate. Mamele hiperprotective, agresive, anxioase, sunt mame care ar dori sa-si intinda uterul peste intrega lume in care se misca copilul ei.

Perechea voyerismului este exibitionismul. Freud a aratat ca, in ultima instanta, ambele pulsiuni partiale au la origine acelasi scop, a se vedea pe sine insusi. Exibitionismul ramane cea mai narcisica dintre pulsiunile prtiale, placerea erogena e legata intotdeauna de o crestsre a stimei de sine, fie prin anticipare imaginara, fie pentru ca, pur si simplu, subiectul se simte privit de altii. Faptul de a fi privit e pentru unele persoane o sursa de bine. Pentru unii e esential de a fi privit pentru a fi convins ca exista (borderline).
In exhibitionism, stima de sine se obtine prin reasigurarea impotriva angoasei de castrare. Daca ceilalti reactioneaza, inseamna ca eu inca mai sunt in posesia penisului meu, nu sunt castrat.

Clivaj: pot fi constient ca-l au, pentru ca-l arata, dar o parte din ei se indoieste ca-l au si atunci au nevoie sa-l arate. Clivajul apare in orice perversiune si e un atac la realitate.
Goliciunea exhibata poate servi ca intimidare sau ca manipulare a celorlalti prin gesturi magice.
Goliciunea are potentialul de dominare a celuilalt prin excitatie. Sinceritatea absoluta, mai ales in problema celuilalt, e o forma de exhibitionism. Sublimarea exhibitionismului e vizibila in arta dramatica, in actorie. Un bun actor nu devine numai din placerea de a se expune, ci si din capacitate a de indentificare cu personajul (fiecare pulsiune partiala poate fi expresia unui anumit ideal. Cautarea absolutului sau a perechii perfecte se poate exprima prin pulsiune partiala -“Parfum”).

Sadism si masochism

Sadismul-placerea de a face rau.

Una din ipotezele originii sadismului il situeaza in voracitatea instinctuala a pulsiunilor pregenitale. Intotdeauna in comportamentul sadic se va gasi un marcaj pregenital. Marcajul pregenital este dat de faptul ca oralitatea, impreuna cu fantasma canibalica ce o insoteste, este caracterizata de relatia de incorporare. Relatia de incorporare este o prima relatie de obiect, in cel mai inalt grad ambivalenta, in sensul ca nu poti sa incorporezi un obiect decat distrugandu-l.
Postulat: nu este o dorinta de a face rau, ci un mod natural de a trai o relatie cu obiectul, si vine din faptul ca pulsiunea este vorace.
O alta radacina a sadismului vine tot din oralitate, si anume din comportamentul de proiectie, de eliminare, scop pulsional care ne determina sa scoatem in afara ceea ce ne provoaca o neplacere. Oralitatea inseamna incorporare cu distrugere sau distrugere prin evacuare, eliminare. Ambele presupun o intensa ambivalenta si un comportament sadic.
Marcajul anal presupune o alta forma de relatie sadica cu obiectul, si anume relatia dominare-supunere. Intensa ambivalenta si relatia cu obiectul presupun o mare doza de sadism, obiectul poate fi in suferinta, in timpul acesta subiectul traieste o stare de triumf, obiectul este neputincios, subiectul este triumfator.
Cealalta parte a analitatii inseamna evacuarea nu a obiectului exterior, ci a obiectului pulsional intern, excrementul. Este originea unei forme de sadism in care obiectul este eliminat, evacuat, tratat “ca un cacat” ? nevoia de a dispretui. Sadismul ataca in primul rand narcisismul persoanei, valoarea ei. Nu trebuie judecat sadismul la inceputul lui ca pe o intentie de distrugere si chin, e o forma de relatie cu obiectul, inalt ambivalenta, dictata de caracteristicile pulsiunilor pregenitale.
Toate pulsiunile pregenitale au in scopurile de incorporare anumite componente distructive. Aceste comportamente distructive pot sa ia amploare si sa se transforme in trasaturi persistente de caracter in functie de factorii constitutionali si de frustrarile excesive.
A doua teorie a sadismului sustine ca, grefat pe voracitatea naturala a pulsiunilor pregenitale se poate dezvolta sadismul numai insotit de o experienta traumatica. Orice sadic a fost initial o victima. In devenirea unui om, pregenitalitatea intens ambivalenta nu e suficienta sa faca din el un sadic. Pentru ca o persoana sa devina accentuat sadica e nevoie ca ea sa fi avut aceasta experienta initial (A. Freud -identificarea cu agresorul).
Pentru persoanele cu marcaj pregenital puternic, relatia de obiect sadica pare singura posibila. Ea prezerva impotriva agresiunii externe si impotriva separarii, dupa cum prezerva si impotriva senzatiei de neajutorare si dependenta in raport cu obiectul.
In perechea de contrarii, contrapartida sadismului este masochismul, placerea de a suferi. In masochism elementul distructiv pare sa fie dirijat impotriva propriului Eu al subiectului. Masochismul ca pulsiune partiala isi are originea, baza erogena, in erotismul cutanat si/sau muscular care este trezit prin excitatii foarte numeroase. Masochismul ce are baza sa in erotismul muscular sau cutanat este masochismul erogen, prima forma de masochism ce constituie nucleul perversiunii sexuale cu acelasi nume. Toate formele de masochism ulterioare sunt elaboratii si dezvoltari ale ale acestui tip de masochism.

5 moduri de a intelege actele masochiste:
1. Actele masochiste sunt (Pulsiunile si destinul lor) pulsiuni sadice indreptate impotriva propriului Eu.
2. Actele masochiste exprima faptul foarte raspandit ca conditia placerii e o suferinta prealabila sau ulterioara.
In sens magic, ritualic, actul masochist e cel mai mic rau provocat de noi insine pentru a preintampina un rau catastrofic. E cazul persoanelor care se biciuiesc in fata noastra pentru ca biciul de la tine e mai suportabil decat al altuia.
Comportamentul sacrificial - sacrificiul devine o diminuare a pedepsei divine la care ne asteptam. Nu e nimic merituos in sacrificiu pentru ca actul sacrificial nu face decat sa ne ofere noua un confort psihic.
3. Masochismul poate fi o traire anticipata a suferintei. Din nou e vorba de a putea trai suferinta in doze minime pentru a o putea evita in doze maxime.
4. Masochismul ca transformare a suferintei fizice in placere, prin regresie la stadiul pasiv-receptiv.
5. Masochismul ca atenuare prin suferinta a unui sentiment de culpabilitate inconstient.

Luarea in considerare si cercetarea masochismului are o mare importanta teoretica pentru ca scopul manifest de autodistrugere pare sa contrazica principiul placerii enuntat de Freud ca fiind unul din principiile functionarii psihice. Analiza masochismului, a nevrozei de destin, a reactiei terapeutice negative, a depresiilor consecutive unor mari succese au format baza clinica a celei de-a doua teorii a pulsiunilor. Freud, dincolo de principiul placerii , in “Problema economica a masochismului”, distinge 3 forme de masochism: masochismul erogen, masochismul feminin si masochismul moral.
Masochismul moral e evident in nevoia de pedeapsa, uneori in compulsiunea la repetitie, in depresia consecutiva succesului, in melancolie ca relatie sado-masochista cu obiectul.
Masochismul erogen - e baza corporala si fiziologica din care se dezvolta celelalte forme de masochism.
Legatura placerii cu durerea sau durerii cu placerea e esentiala pentru structurarea aparatului psihic, pentru educatia copilului. Capacitatea de a suporta o anumita doza de durere e esentiala pentru devenirea noastra ca oameni, numai ca aceasta capacitate poate avea destine diferite, ea se poate trnsforma in perversiune sau sadism moral (Benuo Rosenberg).
Masochismul feminin - nu e acelasi lucru ca masochismul femeii. Este vorba despre placerea pasiva de a suporta o oarecare doza de durere, astfel incat ceea ce Freud numea esenta expresiei feminine poate fi regasita atat la femei cat si la barbati pentru ca potrivit teoriei bisexualitatii psihice, orice fiinta trece prin stadiul pasiv-receptiv si continua sa aiba toata viata si scopuri pasive. Capacitatea de a accepta dimensiunea noastra pasiv-receptiva, indiferent daca suntem barbati sau femei, e esentiala pentru dezvoltarea unei relatii genitale de obiect. Aceasta capacitate de a accepta dimensiunea pasiv-receptiva e o sarcina de elaborare a tensiunii psihice din fiecare stadiu de dezvoltare.

Stadiul falic

? pare sa reinvie cel mai energic capacitatea de acceptare a componentei pasiv-receptive.
Erogenitatea genitala nu se instaleaza brusc la 3-5 ani, ci ea exista de la bun inceput alaturi de cea orala, anala, cutanata, etc., dar incetul cu incetul, se produc deplasari de investire pregenitala pe zonele genitale, pe pulsiunile genitale, ceea ce face sa creasca forta lor erogena. Freud descrie astfel aceste deplasari: Excitatia sexuala, oricare I-ar fi fost originea, se concentreaza din ce in ce mai mult pe organele genitale, pentru a fi in final descarcata genital. Nu exista libido partial, ci o singura energie care se deplaseaza de la o zona la alta, la inceput guvernata de procesul primar, oarecum la intamplare, fragmentat.
Expresia comportamentala cea mai comuna a genitatilatii infantile este masturbarea – proces ce este in centrul discursului manifest sau latent, al conflictului psihic constient sau inconstient al pacientului, depozit al unei mari cantitati de culpabilitate.
Masturbarea, ca si comportamentul autoerotic si nu neaparat exclusiv narcisic (cum este la psihotici) este normala. In copilarie, in adolescenta si oricand este substitut al unui act sexual imposibil. Analiza arata ca refularea masturbarii infantile, absenta ei sau reprimarea ei in adolescenta, dau terapiei un prognostic negativ si chiar un prognostic negativ pentru dezvoltarea ulterioara a persoanei, pacient sau nu.
Daca exista probleme intrapsihice, nu actul le rezolva ci intensifica conflictul si culpabilitatea intrapsihica a subiectului. Cand conflictul intrapsihic legat de sexualitate este analizat si rezolvat in terapie, masturbarea devine un comportament normal, in conditiile in care se impune ca solutie.
Masturbarea se compune din actul autoerotic propriu-zis si fantasmele erotice. Desi este de inteles ca copiii amenintati sau carora li s-a interzis o masturbare explicita se tem de pedeapsa, observam ca sentimentul de culpabilitate nu se leaga de actul in sine, cat se leaga de fantasmele insotitoare, fantasme oedipiene in principal. In analiza, aceste fantasme apar foarte greu, ceea ce inseamna ca pacientii sunt atasati de acest comportament autoerotic in aceeasi masura in care raman atasati de obiectele lor oedipiene. Se poate intampla ca actul sa se deblocheze dar, fiind insotit de fantasme inconstiente, realizarea lui sa antreneze trairi de culpabilitate insuportabile.
Atentia trebuie purtata asupra acestor fantasme. Banalizarea nu ajuta decat inhibatii, pe nevrotici nu-I ajuta, iar pe psihotici ii poate arunca in delir …
La copil, masturbarea este un joc inocent si natural, provocat de senzatiile pe care le simte in zona genitala. Culpabilitatea este indusa din exterior, din anturaj si este data de introiectarea atitudinii parentale.
Masturbarea este normala in recluziune la adultii singuri. Ea devine simptomatica, patologica si este considerata simptom in trei cazuri:
1. cand un adult o prefera actului sexual si, in acest caz, ne putem gandi ca este vorba de o patologie narcisica importanta si de o incapacitate simptomatica de relatie de obiect. Aceasta incapacitate a relatiei de obiect poate fi legata de fantasme in relatie cu identificarea sexuala si de fantasme legate de sexul opus.
2. cand este atat de frecventa incat da dovada unui defect al satisfacerii pulsionale, atunci cand ea se face compulsiv. Putem sa ne gandim ca in aceste cazuri nu este vorba atat de a satisface o nevoie sexuala cat de a evacua afectele, fie iubire, fie ura, fie anxietate. Adesea, in masturbarea compulsiva, nevoia de evacuare a afectelor vine impreuna cu teama de a intra in relatie cu un obiect.
3. cand este refulata, cand fie a fost uitata masturbarea infantila sau la adult nu apare nici macar un gand. Pentru terapie, refularea masturbarii este de un prognostic prost (pacientul nu spune acest lucr5u din motive transferentiale si nu intrebam pentru ca este foarte excitanta si culpabilizanta). Cei care vorbesc cel mai usor despre masturbare sunt psihoticii sau prepsihoticii pentru ca ei cred ca si-au pierdut mintile sau sunt pe cale sa le piarda pentru ca s-au masturbat. Aceste expresii traduc perceptia lor endopsihica privitoare la Eul lor care nu a rezistat tentatiei, a fost un Eu slab ce a facut implozie si a fost invadat de toate continuturile inconstientului. Intr-un fel, cand spun asta au dreptate nu privitor la cauza tulburarii psihice, ci in privinta slabiciunii Eului lor, a fortei slabe a Eului pentru ca, atat in borderline, cat si in psihoze, Eul este invadat, controlul este aproape nul pentru ca relatia cu realitatea este fragmentar pastrata.

Concluzie: nu trebuie nici recomandat, nici blamat acest act. Daca se cere sfatul, raspunsul este unul singur: nici interzisa, nici recomandata, ci cum o suportati. Daca se simte culpabil, mizerabil, este mai bine sa nu o faca.

Masturbarea infantila care se petrece nu in secret ci demonstrativ, in fata adultilor, in special in fata parintilor, poate avea trei cauze (explicatii):
- poate fi indiciu de perversiune ulterioara, de exhibitionism;
- poate fi o forma de sadism si dominare a parintilor, in sensul ca acest comportament ii lasa perplecsi sau isi ies din fire, iar copilul ii controleaza;
- nevoia unor copii de a fi pedepsiti ? pedeapsa se adreseaza fantasmei lor.

Angoasa de castrare

La 2,3-4 ani zona genitala acumuleaza, concentreaza foarte multa excitatie, astfel incat pentru baietel penisul lui devine centrul lui, nucleul lui, aproape el insusi, se identifica cu penisul lui. Penisul lui incepe sa aiba o extrem de mare valoare narcisica pentru ca:
1.e foarte valorizat de anturaj-mama,tata,bunici,
2.devine foarte bagat in senzatii
3.baietelul devine activ,spre deosebire de fazele anterioare in care sintea o placere pasiva legata de ingrijiri.
4.observa ca aceasta bucata de corp lipseste la unele fiinte.

Apare mai mult sau mai putin intens teama ca ceva poate sa se intample acestui organ, corpului in intregime sau subiectului, identitatii subiectului in totalitatea lui. Teama de nebunie poate fi legata de angoasa de castrare (oricand pot sa-mi pierd mintile, pot sa nu ma mai simt intreg). Aceasta angoasa se poate manifesta simbolic, regresiv, prin fantasme legate de faza orala ce sunt fantasme de separare si incorporare (teama de a fi mancat,inghitit), prin fantasme specifice fazei anale – teama de a nu I se fura ceva din corp si teama de a se separa de ceva din interior. Ceea ce persista in toata dezvoltarea psihosexuala este, indiferent de faza, angoasa de separare ce poate deriva din angoasa de castrare. Orice angoasa de separare e o angoasa de castrare in mod simbolic pentru ca orice separare ne face constienti de faptul ca nu putem controla tot, ne face constienti de limitele noastre. Fantasme specifice legate de angoasa de castrare mai sunt fantasma vaginului dintat (tot de natura orala), fantasma ca s-ar putea ca intr-o zi, penisul sa se usuce si sa cada.
Fantasma regresiva ce apare in preajma intrarii in Oedip este privitoare la marirea penisului. Dincolo de datele obiective, au convingerea ca e prea mic – au regresat si comunica regresiv celor din jur si se asigura pe ei insisi impotriva angoasei de castrare, ca intrucat e prea mic nimeni nu trebuie sa se intereseze de el si sa il pedepseasca pentru ca il are. Chiar si la adultii normali aceasta fantasma regresiva se traduce prin a spune ca ei sunt prea putin importanti pentru ca cineva sa se preocupe de soarta lor si sa le acorde atentie ? guvernati de angoasa de castrare .
Orice fel de interventie chirurgicala poate sa reinvie, sa resuscite angoasa de castrare. Din acest motiv poate fi foarte bine pregatit psihologic, in sensul in care Eul e intarit si ajutat sa se raporteze la interventia chirurgicala ca la o realitate pe care el o poate controla, si atunci fantasma are mult mai putine sanse sa produca decompensari. Daca nu e intarit si nu se poate raporta la interventie ca la o realitate pe care o poate controla, fantasma poate sa explodeze, sa ocupe tot locul.
In faza falica, factorii narcisici sunt mai importanti decat cei sexuali. Valoarea personala e cea care e pusa in joc si nu activitatea sexuala. Acest tip de negociere intre sexual si narcisic, dinamica intre cele doua aspecte ale vietii noastre e foarte evidenta la anumiti oameni in care se vede clar o balanta si un sacrificiu sa fie impus din interior la varsta adulta. Exista acele persoane care practica unul sau altul dint tiprile de castrari: castrarea sociala (nerealizarea profesionala, nu pe masura potentialului), fie castrarea sexuala (impotenta). La unii poate fi observata extraordinara realizare profesionala cu minima sau insuficienta realizare sexuala, impotenta, tulburari de relatie sexuala. Sau sacrificiul invers – foarte buna realizare sexuala, minima realizare profesionala in raport cu potentialul lui. Este un fel de targ pe care il face cu el insusi si angoasa lui, menit sa diminueze angoasa de castrare, targ ce inseamna “dau partea pentru intreg”. Este foarte incurajat mai ales in perioada de latenta si la inceputul pubertatii (in perioada scolara) de parinti si profesori cu o formula foarte simpla – “nu te gandi la prostii, vezi de scoala”.

Invidia de penis

Masturbarea este prezenta si la fetite, nu numai la baieti, dar centrul actului este clitorisul, partea genitala cu cele mai bogate senzatii la fetite.
Reactia la observarea diferentei dintre sexe este diferita, fetitele isi inchipuie ca toate persoanele sunt construite ca ea. In momentul in care vad diferenta intre sexe, isi construiesc o teorie sexuala infantila, chiar daca isi intreaba parintii, chiar daca li se raspunde. In aceasta teorie sexuala apare preponderent un afect extrem de greu de suportat ? invidia. Negocierea cu invidia de penis este o negociere greu de facut intrapsihic pentru ca nu este o negociere cu o realitate, este o negociere cu un afect (mie ceva imi lipseste astfel incat trebuie sa fac ceva cu acest afect otravit si sa elaborez acest afect pe care il am in mine). Trebuie fie sa-l anulez pe celalalt cum pot mai bine ca sa scap de invidie, fie sa-mi imaginez ca intr-o buna zi voi deveni si eu ca cel pe care il invidiez, fie sa inteleg ca pe lumea asta sunt doua sexe si cele doua sexe trebuie sa se uneasca.
Elaborarea normala a diferentei dintre sexe duce la intrarea in stadiul Oedipian la fetite, in timp ce la baieti precipita iesirea din Oedip. Patologic insa, invidia de penis este la originea femeilor castratoare, cele care nu pierd nici un prilej pentru a devaloriza sau umili barbatii, chiar si atunci cand este vorba de propriul fiu.
O rezolvare proasta poate da femei foarte competitive si foarte masculinizate, cele care incearca sa compenseze prin tot (comportament, mod de a gandi) absenta acelei parti. La ambele sexe, valorizarea narcisica este extrem de mare.
Exista doua atitudini la femei, ce deriva din invidia de penis: femei care se virilizeaza manifest pentru a se apara de feminitate, si femei care adopta un comportament hiperfeminin pentru a-si ascunde distructiva invidie de penis.
Fetitele au alte teorii – asteapta sa le creasca penisul ? una din fantasmele sexuale ale fetitelor. Alta fantasma – au si ele ce au baietii, dar este ca un balon intors inauntru. Reprezentarea corporala este atinsa cand aceasta fantasma este puternica: vaginul este un penis intors inauntru. O alta fantasma la limita dintre perversiune si psihoza: mama nu are nevoie de un barbat, ci numai de ea care ii poate indeplini toate nevoile.

Manifestarea fricii de castrare la femei

Desi femeile nu au nimic de pierdut, s-a constatat si la ele angoasa de castrare, ceea ce ne face sa revizuim teoria despre angoasa de castrare la baieti. S-a constatat ca, in general, fiinta umana in devenirea ei este reglata in raport cu ceilalti de teama de a pierde iubirea – este cea care face copilul sa fie educabil, regleaza renuntarile in revendicarea pulsionala si acceptarile limitarilor impuse din exterior.
Un copil iubit poate deveni cel mult nevrotic. In cazul unui copil neiubit intervin doua situatii: nu are nimic de pierdut si este aproape ineducabil, sau are totul de castigat si atunci poate ramane educabil intr-o relatie de dependenta si ambivalenta extrema, cu toate figurile de autoritate si ingrijire cu care intra in relatie.
Revizuirea fricii de castrare ? adevarata castrare este pierderea iubirii atat la baiat cat si la fata, atat la barbati cat si la femei. Pentru ca, daca mergem in profunzime, ce ii face pe baieti sa treaca prin teama castrarii nu este teama de pierdere a acelui organ, ci aceasta pierdere este o consecinta a pierderii iubirii.
Intotdeauna a existat un personaj central, o prima relatie de obiect, iar acest obiect este mama.

Mama – concept si functie

Primul obiect al copilului este persoana care indeplineste o functie materna, cea care poate fi barbat, femeie, matusa, unchi, bunic. Functia materna precoce inseamna exercitarea ingrijirii corporale si psihice a copilului, facilitarea si dezvoltarea anaclisisului. O mama buna, o functie materna bine indeplinita este cea care sprijina dezvoltarea anaclisisului ? persoana care hraneste copilul si il erotizeaza.
Mama este primul obiect sexual, cel de a carui atingere, voce, parfum, mangaiere ne este dor prima oara, cel care ne procura in acelasi timp viata si extaz in anumite limite. Pe tot parcursul dezvoltarii stadiale, pana cand copilul ajunge sa elaboreze diferenta dintre sexe, inclusiv in faza falica, mama ramane obiectul prim.

Complexul Oedip

In momentul elaborarii psihice a diferentei dintre sexe si a aparitiei angoasei de castrare, baiatul trebuie sa renunte la atasamentul lui pentru mama din cauza amenintarii cu castrarea. Teoretic, angoasa de castrare pune capat Complexului Oedip la baieti. Sarcina baiatului este foarte usoara, el avand un prim obiect de la inceput pana la 5-6 ani, obiect ce a evoluat odata cu evolutia lor si de care se desprind pentru a-si pastra integritatea psihica si corporala.
Pentru fetita – la fel, pana la un punct. Pentru fetita, elaborarea diferentei dintre sexe solicita o sarcina psihica uriasa, aceea de a schimba obiectul. Pentru fetite, castrarea inseamna intrarea in Complexul Oedip. Pentru fetite, triangularea se produce mai tarziu, in timp ce la baieti exista de la inceput. Simplificand la maxim, triangularea intervine mai tarziu. De fapt, exista de la inceput, daca mama este relativ normala si nu conflictualizeaza latura materna cu cea de amanta.
Fetita intra in Oedip si incepe elaborarea acestei triangulari. In fata fetitei apar doua renuntari obligatorii – renuntarea la mama ca obiect sexual si apoi renuntarea la tata ca obiect sexual.

Destine posibile:
? in fata sarcinii psihice, fetita regreseaza;
? o accepta ca sarcina psihica (nevoia de a schimba obiectul) dar esueaza in rivalitatea feminina (cu mama) si ramane in ea. Rivalitatea cu mama pentru favorurile tatalui poate avea doua solutii:
• rivalitatea continua cu femeile de-a lungul intregii vieti,
• defensiv, renunta la orice fel de rivalitate cu potentialele rivale si, prin regresie, ajunge intr-o relatie de copil si mama cu rivalele ei;
? esecul – femei-gaite sau femei-copil.

Acest conflict interior este rezultatul dorintei fetitei de a-si castiga tatal numai pentru ea ca obiect sexual. Pentru copil este o mobilizare afectiva catre tata.

Atitudinea mamelor in fata complexului Oedip al fiicelor lor.
? Rivalizarea cu fiicele lor, si de multe ori tatii sunt complici. Interzic sau pedepsesc aspru orice gest sau dorinta exprimata sau ghicita a fiicelor lor pentru sotul lor. Isi ofera fiinca in chip de inlocuitor sexual. Pentru a evada ele insele dintr-un pat conjugal pe care il resping sau accepta senin iubirea acestor fetite stiind ca este o etapa normala, trecatoare, intra senin in aceasta rivalitate, stiind ca nu au nimic de pierdut. Neacceptarea Oedipului la fetita duce spre structura nevrotica, spre isterie.

Cazuri problematice:
1. Mama are dreptul sa intre in rivalitate cu fiica pentru ca exista o complicitate paterna care frizeaza incestul, fara sa fie incest.
2. Mama isi ofera fetita ca obiect sexual in locul ei – situatie ce apare in cazurile de incest. S-a dovedit ca intotdeauna in cazurile de incest, mama stie, stie sigur ce se intampla, simte inconstient asta, dar nu vrea sa o stie cu adevarat, dar aceasta situatie ii convine, mai mult sau mai putin.

Nuante:
Cand mama ca prim obiect nu este mama, ci o persoana care exercita o functie materna. Cand functia materna este exercitata de inlocuitor de mama, angoasa de incest este redusa, este doar simbolica, primejdia de abuz sau de seductie este mult mai mare (exista copii care simt destul de tare aceasta angoasa, dar nu se stie daca este transmisa filogenetic sau de la parintii lor). La persoanele straine care exercita functia materna, aceasta angoasa de incest este diminuata.
Cand aceaseta persoana inlocuitoare de mama este barbat si ingrijeste un baietel? Care este destinul oedipian al acestui baietel? Care este identitatea lui sexuala? Este obligatoriu ca un baiat ingrijit de un barbat sa devina homosexual? Care sunt conditiile necesare devenirii homosexuale? In ce fel se manifesta schimbarea de obiect la fetite daca functia materna este indeplinita de un barbat? Ce efecte are asupra elaborarii diferentei dintre sexe faptul ca un copil poate avea un tata matern si o mama paterna?

Complexul Oedip pozitiv si negativ coexista. Atasamentul erotic fata de ambii parinti este concomitent si acest lucru este esential pentru relatiile sociale. Freud vorbea despre bisexualitate psihica. Daca aceasta nu ar exista, si complexul Oedip nu ar exista in acelasi timp in noi, atunci nu ar exista nici o posibilitate de relationare sociala, de prietenie, de profesie intre femeie si femei, intre barbat si barbat. Sentimentele sociale sunt rezultatul desexualizarii relatiilor cu acelasi sex si cu sexul opus.
Oedip pozitiv si Oedip negativ nu exista (este un cliseu). Toti oamenii au bisexualitate fizic, hormonal si identificari cu figurile parentale, de la cele primare, la cele oedipiene si sfarsind cu cele secundare. Prin inhibarea pulsiunii active la baieti si pasive la fete si sublimarea sexualitatii masculine la fete si a sexualitatii feminine la baieti este posibila prietenia, crearea grupului social.
Rezolvarea perioadei oedipiene presupune acceptarea, asimilarea, elaborarea, asumarea bisexualitatii psihice, a diferentei dintre sexe, a diferentei intre generatii si renuntarea la obiectul incestuos. Rezulta SupraEul intern.
Un om care iese cu succes din perioada oedipiana este un om care accepta ca are psihic caracteristici masculine si feminine (mai usor la femei decat la barbati, de aceea acceptarea pasivitatii la barbati reprezinta un succes in analiza), renunta la obiectul incestuos si interiorizeaza valorile morale proprii. Un copil mai mult sau mai putin constient de ceea ce I se intampla realizeaza ca este atras de parintele de sex opus, ca aceasta atractie nu poate trece la act, ca realizarea acestei dorinte este interzisa si ca aceasta pozitie psihica trebuie schimbata.
Dintr-un Oedip rezolvat bine ramane o alegere de obiect pozitiva sau negativa in raport cu obiectul oedipian. Cel mai fericit caz este acela in care alegerea este pozitiva. Cel ce va iesi din Oedip isi va alege constient, fara angoasa, un partener care sa semene cu tatal pe care l-a iubit fara ca asta sa provoace angoasa sau culpabilitate. Aceasta femeie a renuntat la obiectul incestuos, alegerea ei I se pare lipsita de orice vina (nu este tatal, este cineva ca tatal), poate recunoaste ca la iubit pe tata sau pe mama pentru ca, de la un moment dat, relatia cu ei este desexualizata.
Exista cazuri in care alegerea este negativa, respectiv in nici un caz ca tata, in nici un caz ca mama. Aceasta a doua posibilitate poate fi rezultatul unei negari oedipiene, al unei defense impotriva atractiei oedipiene sau poate fi rezultatul unei rezolvari bune a complexului Oedip, dar cu o perceptie extrem de critica si obiectiva a personajului parental real, care astfel este mentinut extrem de investit, extrem de viu intern, astfel incat, in aceasta pozitie, desi exista elemente de iesire din Oedip, exista si elemente de ramanere in oedip care solicita tot timpul un travaliu psihic suplimentar in aceasta persoana.
Iesirea din Oedip presupune ca lumea se reduce la doi parinti la care se aplica tabuul incestului, in timp ce toti ceilalti oameni sunt posibile si permise obiecte sexuale.
Cand nu se iese din oedip, aceste dorinte sunt refulate (dorinta persista, dar nu vrem sa stim de ea), continua sa existe si sa se realizeze fantasmatic fara stirea si dorinta noastra, ceea ce face ca toate alegerile de obiect sa fie percepute si traite ca alegeri de obiect incestuoase, ceea ce inseamna ca in relatia noastra se joaca la nesfarsit aceasta relatie cu parintele interzis. Una din consecintele majore este nerealizarea sexuala din aceste relatii. O mare parte a tulburarilor de dinamica sexuala din cupluri sunt datorate faptului ca partenerul nu indeplineste exigentele inconstiente (nu este intru totul ca mama). Cu cat dorinta de partener oedipian este mai inconstienta, cu atat exigentele sunt mai mari. Cu cat dorinta este mai apropiata de constient, se poate lua partea ca intreg, exigentele sunt mai reduse, ne putem raporta la persoana reala (exigentele duc spre identitatea de perceptie).
Nevroza rezultata din fixatia la Oedip este nevroza isterica. Tulburarea de dinamica sexuala se poate datora unui Oedip refulat, nu numai fantasmelor preoedipiene si angoasei de castrare.
Ce se intampla cand Oedipul nu este rezolvat cu succes si cand dorintele incestuoase si de crima se realizeaza in fapt, in realitate, cand rivalul moare?
Primul rival al oricarui copil este tatal. El intrerupe fuziunea dintre mama si copil, face din mama o amanta si o ia de langa copil, astfel incat Klein are dreptate cand spune ca Oedipul este foarte precoce, chiar daca copilul devine mai tarziu constient de investitiile lui erotice.
Sentimentele de vinovatie apar datorita omnipotentei gandlui si dorintei. Deoarece nu renuntam niciodata la omnipotenta dorintei in sine, cand dorinta se realizeaza fara voia noastra, ne simtim vinovati. Sentimentele de culpabilitate care insotesc un doliu fac ca acest doliu sa devina foarte greu, patologic (“Doliu si melancolie”).

Doliul in cazul Complexului Oedip

Normal, doliul este o dezinvestire treptata a obiectului, o constatare permanenta (1-3 ani) a absentei obiectului din realitate, din anumite locuri, din anumite obiceiuri. Acest travaliu de doliu se face spontan, fara controlul subiectului, este natural. Este patologic cand sentimentele de vinovatie impiedica dezinvestirea. Paradoxal, cu cat suferinta este mai mare si mai putin ambivalenta, cu atat doliul are sanse mai bune sa fie elaborat. Daca nu suntem convinsi de sentimentele bune fata de aceste persoane, nu ne permitem acest doliu pentru ca ar insemna sa ne bucuram de aceasta moarte, ca omoram acest om a doua oara. Daca un obiect oedipian moare, doliul risca sa devina patologic la persoanele care au refulat atasamentele oedipiene. Daca problemele de atasament cu parintii sunt rezolvate, pierderea parintilor se poate desfasura bine la orice varsta. Ura care se poate dezvolta fata de parintele ramas in viata este foarte intensa, cu idealizarea celui pierdut.
Realizarea incestului prin abuz determina o nevoie inconstienta de pedeapsa extrem de rezistenta la pacientii abuzati sexual de parintii lor. Aceasta nevoie de pedeapsa este vizibila in falimentul relatiilor lor afective, faliment profesional, distrugerea imaginii de sine.
Rezultatul iesirii din Oedip este un Supraeu personal, acceptat si interiorizat; si asta pentru ca purtatorul normelor morale, functia parentala, este desexualizata, iar ceea ce ramane din ea in noi sunt normele morale. Odata cu iesirea din Oedip, interdictia este interiorizata si pericolul extern al pedepsei devine pericol intern.

Functiile supraeului
1. Autorizarea sau reprimarea anumitor pulsiuni.
2. Transformarea angoasei morale in sentiment de culpabilitate.
3. Autorizarea sau neautorizarea pedepsei.
4. Asigurarea independentei morale in raport cu dependenta narcisica.
5. Un om cu Supraeu autonom, care actioneaza conform unor norme interne, nu intreaba daca a facut bine sau rau, pentru ca a actionat in raport cu normele sale, nu este dependent de parerea altora despre el. Un Supraeu interiorizat regleaza stima de sine, asigura un Ideal de eu ce functioneaza ca reper si ordoneaza si regleaza toate identificarile secundare, ulterioare celor primare oedipiene. Devenim autonomi, devenim maturi.

Stadiul de organizare libidinala Relatia cu obiectul Punctul de fixatie patologic
1. Stadiul oral - preambivalenta;
- conform teoriei lui Freud, este fara obiect (narcisism primar). - autismul din anumite forme de schizofrenie.

2. Stadiul sadic-oral
(Abraham) - fantasma canibalica sau de incorporare totala a obiectului. - fenomenul patologic maniaco-depresiv.

3. Stadiul anal - incorporare partiala - paranoia;
- anumite forme de obsesionalitate.
4. Stadiul sadic-anal - relatie intens ambivalenta de dominare si control al obiectului. - nevroza obsesionala;
- mai putin paranoia.
5. Stadiul falic - exista iubire de obiect, dar ea este limitata de complexul de castrare. Aceasta limitare deriva din suferinta narcisica si revendicare, avand ca rezultat tipul de iubire isterica. - isterie.
6. Stadiul oedipian - iubirea de obiect este limitata de neasumarea tabuului incestului. - tulburari de conversie;
- tulburari de relatii de obiect;
- tulburari ale sexualitatii in isterie.
7. Stadiul genital final
(postambivalent) - iubire adevarata in care celalalt exista separat, independent, chiar daca nu-l mancam cu totul (2), chiar daca facem uneori ce spune el (3,4), chiar daca nu-l controlam si dominal total (3,4), pe care il putem iubi si pentru ca are ce nu avem noi (5), cu atat mai mult sau mai putin cu cat seamana cu parintii nostri (6) si a carei iubire o putem primi pentru ca simtim ca existam pentru el, nu vrea sa ne manance complet, nici nu vrea sa ne controleze din cale-afara, suporta suficient de bine ca suntem diferiti, este bucuros ca semanam cu unul din parintii lui si, in general, il iubim sau daca ceva din aceste sase puncte exista in relatia noastra este suportabil.

Mecanismele de aparare

Definitie: Diverse tipuri de operatii in care se poate evidentia defensa, mecanismele prevalente difera dupa tipul de afectiune, etapa genetica in cauza, gradul de elaborare al conflictului defensiv.

In general, se accepta ideea ca mecanismele de aparare sunt utilizate de Eu, ramanand deschisa problema teoretica de a sti daca punerea lor in joc de catre un Eu organizat care sa le constituie suportul.

Acest concept – 1894 – Freud “Psihonevrozele de aparare”. Alte articole in care se regaseste: “Etiologia isteriei”, “Alte observatii despre psihonevrozele de aparare”, “Inhibitie, simptom si angoasa”, “Cateva mecanisme nevrotice in gelozie, paranoia si homosexualitate”, “Clivajul Eului in mecanismele de aparare”. O sistematizare este facuta de Anna Freud (1926) in “Eul si mecanismele de aparare”. Anna Freud enumera:
- refularea;
- regresia;
- formatiunea reactionala;
- izolarea;
- anularea retroactiva;
- proiectia;
- introiectia;
- intoarcerea asupra propriei persoane;
- transformarea in contrariu;
- sublimarea;
- negarea prin fantasma;
- idealizarea;
- identificarea cu agresorul.

O dezvoltare a cercetarii mecanismelor de aparare este facuta de M. Klein, cunoscuta pentru mecanismele de aparare primitive (arhaice) tipice pentru psihoza:
- clivajul Eului sau obiectului;
- refuzul realitatii psihice;
- controlul omnipotent al obiectului;
- idealizarea;
- identificarea proiectiva.

O problema teoretica si practica ramane studiul mecanismelor de aparare normale in raport cu bolile psihice. Bion a pus accentul pe faptul ca functionarea mecanismelor de aparare este necesara si evidenta in starile normale. Eul pune tot timpul in joc defense pentru a putea exista si a face fata triplei exigente: pulsionale, morale si ale realitatii. Motivele de aparare sunt evitarea angoasei, uitarea rusinii si uitarea culpabilitatii. Oamenii se tem de ele si ar face orice sa le evite. Culpabilitatea apare in relatie cu SupraEul, rusinea in relatie cu Idealul de Eu si are corelatie mai mult narcisica, iar angoasa in relatie cu exigentele interne si cu cele ale realitatii. Daca sunt puse in joc, este pentru a uita.

Refularea

Freud a utilizat inca de la inceput acest concept in doua sensuri: in sens propriu si in sens mai putin precis.

a) Sens propriu: operatie rpin care subiectul incearca sa respinga sau sa retina in inconstient reprezentari (ganduri, sentimente, amintiri) legate de o pulsiune. Refularea se produce in cazul in care satisfacerea unei pulsiuni susceptibila de placere risca sa provoace neplacere in raport cu alte exigente.
Refularea este preponderent evidenta in isterie, dar apare si in psihologia normala, fiind in procesul defensiv o etapa normala. Refularea, fiind un proces psihic universal, ajutand la constituirea Inconstientului ca entitate separata de Constient.

b) Sens mai putin precis: termenul este folosit de Freud uneori in locul mecanismelor de aparare deoarece, pe de-o parte, operatia refularii in sens propriu se regaseste cel putin in primul moment in numeroase procese defensive complexe, iar pe de alta parte deoarece modelul teoretic al refularii este utilizat de Freud ca prototip pentru alte operatii defensive.

Intre 1911-1915 Freud elaboreaza o teorie diferita a refularii in timpi diferiti (“Refularea”).

I. Refularea originara – este primul timp al refularii care nu vizeaza pulsiunea, ci reprezentari legate de ea si care nu ajung in constient si de care pulsiunea ramane fixata. De exemplu, un nou-nascut are pulsiunile legate de reprezentari, dar nu ajunge sa experimenteze, sa ajunga in constient, ceea ce nu inseamna ca reprezentarea nu exista (ajuta la satisfacerea halucinatorie).
La inceputurile vietii, reprezentarile constiente formeaza reprezentari inconstiente care formeaza nuclei inconstienti care actioneaza ca un magnet, atragand prin lanturi constituite asociativ alte reprezentari legate de primele, susceptibile oricand de a fi refulate (nu obligatoriu).

II. Refularea secundara (refularea propriu-zisa) – proces dublu in care atractia exercitata de refulatul originar se combina cu respingerea acelorasi reprezentari de catre o alta instanta psihica.

III. Intoarcerea refulatului – al treilea timp al refularii se realizeaza sub urmatoarele forme: simptome, acte ratate, vise, fantasme, reverii diurne.

Obiectul refularii nu este pulsiunea, nici afectul, ci reprezentantii-reprezentare legati de pulsiune, electiv pulsiunea sexuala – idei, imagini, amintiri legate de refulatul primar, fie ca au fost produse de el, fie ca au intrat in legatura cu el, deci fie prin metaforizare (simbolizare), fie prin metonimie (asociere intamplatoare in timp si spatiu).
Elementul refulat are destine individuale in functie de deformarea sa, de departarea fata de nucleul inconstient si in functie de valoarea sa afectiva.

Raportarea metapsihologica se face intr-un triplu registru:
a) Topic – constiinta nu este asimilata cu instanta refulanta, nu suntem intotdeauna constienti cand refulam, este partial constienta si este facuta de Eu (ne trezim ca ma uitat ceva).
b) Economic – mentinerea in inconstient a unei reprezentari presupuse, cheltuirea de energie si un joc de forte prin urmatoarele mecanisme economice: dezinvestire, reinvestire si contrainvestire a reprezentantilor pulsiunii (de aceea toti nevroticii sunt obositi).
c) Dinamic – in motivele de aparare, respectiv pulsionala, a realitatii, morala, care din defense este pusa in joc in fata exigentei pulsionale, morale sau a realitatii.

Manifestarea clinica – simptomul direct al refularii este uitarea. Uitarea reprezinta deficienta mnezica ce nu poate fi atribuita unei cauze organice, ci este evident psihogena. De exemplu: mare isteric trecut prin toate examenele fiziologice si organice. Amnezii puternic incarcate afectiv, chiar daca pentru el nu este evident acest lucru.

Denegarea

Este un mecanism de aparare prin care subiectul neaga dorinte, ganduri, sentimente, deci varietatea psihica interioara, in acelasi timp in care le formuleaza concomitent.
Trebuie diferentiata de negare/refuzul realitatii, care este o defensa psihotica prin care Eul ataca insasi realitatea si care este un prim pas pentru instalarea delirului si a halucinatiilor. Se refera la realitatea psihica interioara..

Exemplu: lui Freud – un vis: “nu stiu ce reprezinta acest vis, dar sa stiti ca nu este vorba de mama mea”.
Exemplu: cand apare o dorinta agresiva fata de o persoana care este in acelasi timp negata.
Exemplu: apare foarte discret o stare somatica foarte proasta si pentru ca aceasta presimtire tulbura subiectul, el o neaga imediat.
Exemplu: amintirile ecran, care sunt de obicei amintiri din copilarie cu un dublu potential: pe de-o parte, ele contin elemente ale unor intamplari, dorinte, fantasme, sentimente refulate, iar pe de alta parte, contin elemente care le neaga pe primele (acele amintiri linistitoare).

Senzatiile de deja-vu, deja-vecu au acelasi rol si provin din acelasi proces defensiv: este ceva din ce traim acum ce ne aminteste de o situatie anxiogena din trecut, spunand “prin asta am mai trecut deja”. Situatia reala de acum ajuta la defensa impotriva angoasei.
Anumite comportamente au un rol important si au ca scop facilitarea denegarii. Aici intra si minciuna care impiedica aflarea adevarului intr-un fel sau altul. Prin minciuna se introduce un martor, daca martorul crede ce I se spune, este pentru mincinos o dovada ca realitatea poate fi alta decat cea stiuta de el si ca date ale realitatii interioare si ale memoriei pot fi falsificate, anulate. La copii, acest lucru este evident.

Proiectia

Definitie: mecanism de aparare arhaic prin care se expulzeaza din sine si se localizeaza afara pe un obiect/fiinta sentimente, dorinte, intentii sau obiecte interioare pe care subiectul le ignora si/sau le refuza in el insusi.

Neurofiziologic, este deplasarea de la centru la periferie sau invers ? putem localiza senzatia vizuala in ochi.

Psihologic, este expulzarea din interior catre exterior, de la subiect la obiect. Abordarea psihologica a proiectiei se regaseste in selectivitatea perceputa – selectia stimulilor privilegiati din mediu care dirijeaza comportamentul subiectului tinand cont de sentimentele, trasaturile, interesele lui profunde. Din punct de vedere psihologic, proiectia este similara cu asimilarea unei persoane cu alta. Din punct de vedere psihologic, se vorbeste despre proiectie atunci cand din punct de vedere psihanalitic este vorba de identificare. Psihologic, nu se face diferenta intre transfer si proiectie, identificare si proiectie, transferul si identificarea continand doze de proiectie.

Dinamica interioara care face mecanismul proiectiei, mecanismul transferului si mecanismul identificarii – din punct de vedere spihologic sunt descrise doar mecanismul sau efectele lui. In general, nu este recunoscuta nici virtutea defensiva a proiectiei.
Din punct de vedere spihanalitic, sensul dur al conceptiei de proiectie consta in necesitatea de a expulza in exterior ceea ce nu recunostem sau refuzam in noi. Ca urmare, si in conformitate cu principiul placerii, asimilam ceea ce ne trebuie si expulzam ce nu ne place.
Cu cat marcajul unui om este mai arhaic, cu atat apelul la proiectie este mai masiv si functia realitatii este mai slaba. Sensul psihanalitic implica si geneza fenomenului, necesitatea lui structurala si dinamica. Acest fenomen nu are sens decat in legatura cu conflictul extrapsihic si externalizarea lui partiala, adica amenintarea interna devine externa, astfel incat defensa se poate face impotriva unei amenintari externe.
Multe proiectii dau impresia ca multe tensiuni interne sunt tratate ca si conflicte externe. In general, proiectiile nu se fac la intamplare, ci la jumatatea drumului intre realitatea externa si cea interna. Cel mai bun exemplu sunt persoanele cu trasaturi paravorace. Trasatura paravorace este pregenitala si diferenta intre Eu si celalalt este extrem de slaba, ca sa permita o comunicare foarte slaba de la inconstient la inconstient face ca aceste persoane sa perceapa foarte bine inconstientul celuilalt, mai ales atunci cand asta le permite sa uite de prorpiul lor inconstient.

Prima conditie a aparitiei proiectiei este o demarcatie slaba intre Eu si nonEu. Cu cat functia realitatii devine mai puternica, cu atat mecanismul proiectiei diminueaza in primul rand si in frecventa utilizarii lui defensive de catre Eu.

Fenomenele relativ normale in care proiectia se manifesta:
- animismul, care este un stadiu in dezvoltarea gandirii si a simtului realitatii, in care copilul atribuie obiectelor calitati omenesti;
- superstitii, credinta in fantome;
- procese de intentie in care oamenii se suspecteaza unii pe altii de intentii ostile pe care ei insisi, de obicei, le-ar face celorlalti;
- fobia de straini, in care strainul, necunoscutul, diferitul, tiganul, evreul, neamtul, arabul, Celalalt incarneaza raul si toate defectele noastre (xenofobia n-ar putea exista fara proiectie).

In patologie, proiectia ca mecanism defensiv, fie singura, fie intr-un proces defensiv mai complicat a fost analizata de Freud in:
1. Paranoia – “Cazul Schreber”, in care nu este decat o parte a procesului defensiv. Ea se combina cu refularea, denegarea si transformarea in contrar.
Il iubesc – il urasc
In homosexualitate – semnul unei mari pasiuni respinse de catre eu.
Il urasc = transformare in contrar
= ambivalenta
? nu pot uri o persoana pe care o iubesc, el ma uraste, nu eu.

2. Fobia – exista chiar un elogiu care ii poate fi adus: este un mecanism defensiv impotriva unui pericol pulsional interior, iar rezultatul este ca ceea ce nu putem evita in interior, putem evita daca proiectam in exterior (vezi “Micul Hans”, “Omul cu lupi”, “Inhibitie, simptom si angoasa”).

3. Gelozia patologica – nu orice gelozie este patologica. Exista o gelozie chiar si pe fantasmele iubitilor nostri, pe realitatea lui interna.
? da cont de:
- propriile noastre tendinte de infidelitate (nu eu vreau sa fiu infidel);
- nu exista doar tendinte de infidelitate, sunt si tendinte homosexuale (Aha! Iti place tipul ala!).
• genul de femeie – care nu am vrea sa fim
- care este mama si cu care rivalizam intr-un oedip cronic si perpetuu.
? imaginarea cum persoana respectiva face dragoste cu partenerul (chin – gelozie).

In cura psihanalitica, transferul nu este facut impreuna cu proiectia. Este adevarat ca transferul presupune proiectia unui obiect intern asupra terapeutului, dar mai presupune si nevoia de repetitie care este egala cu nevoia de vindecare, de elaborare psihica. Proiectia poate aparea independent de transfer, prin atribuire (fantasme, dorinte, sentimente).

Introiectia

Este un concept introdus de S. Ferenczi in simetrie cu cel de proiectie. El este cel care da urmatoarea definitie introiectiei: “in timp ce paranoicul expulzeaza din el, respectiv din Eul sau, tendintele devenite neplacute, nevroticul cauta solutii facand sa intre in Eul sau cat mai mult cu putinta din lumea exterioara, lume care, odata inauntru, face obiectul fantasmelor sale inconstiente. Se poate da, asadar, acestui proces in contrast cu proiectia, numele de introiectie.”
Acest mecanism a fost pus in evidenta de investigatia analitica in care s-a constatat ca subiectul determina trecerea in mod fantasmatic din afara in interior a obiectului si calitatilor intrinseci ale acestuia. Prototipul corporal al introiectiei este incorporarea, fara a implica limita corporala. Astfel, putem spune ca exista introiectie in Eu, in Idealul de Eu, in SupraEu. Asa ca putem spune ca, spre deosebire de incorporare, introiectia nu vizeaza numai interiorul corpului, ci si interiorul aparatului psihic sau al unei instante.
Freud utilizeaza acest termen in doua dintre articolele lui in care vorbeste despre relatii de obiect de tip melancolic si despre destinul pulsional in realtia de obiect: “Pulsiuni si destine ale pulsiunilor” si “Doliu si melancolie”.
Introiectia o putem concepe ca un prim timp al identificarii. Introiectia ar putea fi relativ echivalenta cu identificarea primara, avand ca prototip corporal incorporarea. In ordinea dezvoltarii afective, pasi ar fi urmatorii:
1. il mananc (fantasma canibalica);
2. sunt el (identificarea primara);
3. ma aseman cu el sau vreau sa ma aseman cu el.

Introiectia este extrem de importanta ca mecanism in realizarea separarii si a doliului normal. Nu putem sa ne separam de cineva daca nu il luam in noi. Din punctul de vedere al realitatii, separarea exista, iar din punct de vedere psihic, separarea este mai putin redusa – investirea se poate pastra, investind mai mult sau mai putin un obiect pierdut in realitate.

Formatiunea reactionala

Multe atitudini nevrotice sunt incercari manifeste de a nega si reprima anumite pulsiuni sau de a apara persoana, Eul, de un pericol instinctual. Unele dintre aceste atitudini se remarca prin rigiditatea lor, rigiditatea ce jeneaza in mod evident expresia pulsiunilor contrare, dar care chiar prin aceasta rigiditate revela pulsiunile de care persoana se apara.
Definitie: atitudine sau habitus psihic de sens opus unei dorinte refulate si constituit ca reactie impotriva acesteia.
Exemplu: pudoarea opusa tendintelor exhibitioniste.

In termeni economici, formatiunea reactionala este o contrainvestire a unui element constient de forta egala si directie opusa investirii inconstiente.

Formatiunile reactionale pot fi foarte localizate si manifeste doar intr-un comportament aparte sau pot fi generalizate pana la a constitui trasaturi de caracter mai mult sau mai putin integrate in ansamblul personalitatii. Clinic, ele se manifesta ca fiind rigide, fortate, compulsive, ducand uneori, la o examinare atenta, la un rezultat contrar.
Exemplu: gospodina – ambele sunt vizibile, atat apararea, cat si cea reprimata, pentru ca cineva atat de obsedat de curatenie nu poate fi obsedat decat de murdarie.

Atat comportamentul contrar, cat si pulsiunea sunt foarte vizibile, numai persoana in cauza ignora pulsiunea.
? “dezordinea va sperie foarte tare” – atragem atentia asupra angoasei – atunci angoasa care genereaza formatiunea reactionala, cat si energia cheltuita de Eu trebuie diminuate.

Dupa Freud, formatiunea reactionala ca mecanism sta la baza formarii caracterului in general si a caracterului anal, obsesional in special, dar nu numai. La isterici, formatiunea reactionala se adreseaza afectului, iar la persoanele normale, ipocrizia este o formatiune reactionala si la unele este atat de dezvoltata, incat nu mai stiu ce simt cu adevarat fata de persoanele din fata lor. Majoritatea trasaturilor de caracter patologice corespund tipului de formatiune reactionala. Altfel spus, in timp ce trasaturile de caracter normale pot fi flexibile sau pot permite un anumit procent de realizare pulsionala sau descarcare, cele patologice nu permit nici un strop de realizare pulsionala, scopul lor fiind mentinerea in permanenta in inconstient a tendintelor primejdioase. Punctul de vedere economic ne permite sa intelegem cum.
Nevroticii contrainvestesc toata energia pe care pulsiunea o are pentru a se satisface | este contrainvestita de Eu pentru a o opri pe ea.

Anularea

Fiecare mecanism de aparare presupune refularea ca prim timp. Formatiunea reactionala este legata de refulare, iar anularea este legata de formatiunea reactionala. Diferenta este ca in formatiunea reactionala se ia atitudine impotriva pulsiunii originare, iar in anulare se face sau se gandeste in mod magic ceva pozitiv impotriva a ceea ce s-a facut sau gandit rau inainte.
Definitie: mecanism psihologic prin care subiectul face eforturi sa anuleze retroactiv ganduri, cuvinte, gesturi, acte infaptuite, folosind in acest scop ganduri, cuvinte, acte, gesturi cu semnificatie opusa.
In patologie ? compulsie cu aspect magic, caracteristica mai ales nevrozei obsesionale. Toate simptomele ce reprezinta o ispasire apartin acestei categorii, caci este in natura ispasirii sa anuleze actele anterioare si ideea insasi de ispasire nu este decat expresia increderii in posibilitatea unei anulari magice. Acelasi act se poate repeta nedefinit pana cand dispare din interior orice urma a pulsiunii originare (toate penitentele sunt date dupa gradul in care preotul intuieste tensiunea din interiorul lui).
Nu este vorba numai de anularea culpabilitatii, este vorba si de anularea pulsiunii insasi – cel ce se flageleaza ? este masochist, este culpabil sau vrea sa ucida in el orice sursa de pulsionalitate.
O semnificatie aparte este atasata actiunii si atitudinii care vizeaza anularea unei distrugeri imaginare. Aici isi au originea nevoile de reparatie care pot sa franeze sau nu puseele sadice. Nevoile de reparatie pot, printre altele, sa fie principala sursa a unor opere artistice daca nu esueaza in penibile ritualuri obsesionale.
Esecul mecanismului de anulare este datorat faptului ca defensa este in continuu invadata de pulsiuni refulate. Aceasta explica mai multe fenomene din simptomatologia obsesionala – cresterea numarului de repetitii necesare pentru ca nici o repetitie nu ajunge sa dea siguranta absoluta ca actul este indeplinit fara intentia instinctuala. Acest esec se vede in compulsia de a numara, a socoti, extinderea ritualurilor de asigurare si reasigurare, in indoielile obsedante care sunt indoieli privitoare la capacitatea de a anula pulsiunea primejdioasa. Magia numarului si magia simetriei nu sunt decat ritualuri mai evoluate, create pentru anularea … sau anularea retroactiva pura.

Idealizarea

Definitie: proces psihic prin care cxalitatile si valoarea obiectului sunt duse la perfectiune. Identificarea cu obiectul idealizat contribuie la formarea si imbogatirea instantelor ideale ale persoanei.
Pentru M. Klein, idealizarea obiectului este o aparare contra pulsiunilor distructive: in acest sens este corelativa cu un clivaj impins la limita intre un obiect “bun” idealizat si avand toate calitatile unui obiect “rau”, ale carui trasaturi persecutorii sunt si ele duse la paroxism.

Izolarea

Mecanism de aparare tipic nevrozei obsesionale, care consta in a izola o idee sau un comportament astfel incat conexiunile lor cu alte idei sau cu restul existentei subiectului sunt intrerupte.
Printre procedeele de izolare se intalnesc pauzele in fluxul gandirii, formulele, ritualurile si, in general, toate actele care permit instalarea unui hiatus in succesiunea temporala a ideilor sau actelor.
Obsesionalii se apara contra unor idei, impresii, actiuni, izolandu-le de context printr-o pauza in timpul careia “nimic nu mai are dreptul sa se produca, nimic nu este perceput, nici o actiune nu se realizeaza”. Aceasta tehnica este calificata ca “magica”, Freud apropiind-o de procedeul normal de concentrare.
Freud reduce, in ultima analiza, tendinta la izolare la un mod arhaic de aparare contra pulsiunii – interdictia atingerii, contactul corporal fiind scopul imediat al investirii de obiect, fie ea agresiva sau tandra, izolarea aparand ca o suprimare a posibilitatii de contact.